Acasă Blog Pagina 2088

Expoziția ASTRA 160 va ajunge la Vâlcea

Proiectul expozițional ASTRA 160 inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi prezentat în Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea.

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 20 martie, la ora 14:00,  în sala rezervată organizării expozițiilor temporare.

Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 20 martie – 30 aprilie 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Vizitatorii expoziției vor avea prilejul de a admira o serie de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri

„ASTRA 160 celebrează nu doar cultura spațiului transilvănean în care și-au desfășurat activitatea marii astriști, ci și preocupările acestora de a valorifica istoria, tradițiile și patrimoniul cultural al românilor ardeleni.

Expoziția reprezintă o invitație adresată tuturor celor interesați de a lua contact cu o parte din memoria locurilor în care trăim și de a accesa istoria celei mai întâlnite forme instituționalizate de cultură. Itinerarea expoziției va oferi posibilitatea unui public larg de a cerceta și înțelege aspecte care țin de istoria și cultura noastră”, transmite dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ANRE: Noile reglementări sporesc drepturile clienților finali și simplifică informațiile din factura de gaze naturale

Noile reglementări elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sporesc drepturile clienţilor finali şi simplifică informaţiile din factura de gaze naturale, informează instituţia, printr-un comunicat.

„În cadrul şedinţei Comitetului de reglementare din data de 16.03.2023 am aprobat Ordinul nr. 14/2023 pentru modificarea şi completarea unor Ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce îmbunătăţiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali”, se menţionează în document.

Ca urmare a noilor prevederi aprobate, au fost detaliate informaţiile minime pe care trebuie să le cuprindă o ofertă-tip de furnizare a gazelor naturale şi un contract de furnizare a gazelor naturale, inclusiv detalierea componentelor preţului final, şi am simplificat conţinutul minim al tuturor facturilor de gaze naturale, fiind prevăzute informaţiile obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea.

Astfel, pentru a asigura o mai bună înţelegere de către clientul final a facturii de gaze naturale, conţinutul acesteia a fost structurat astfel încât clientul final să înţeleagă foarte uşor care este consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta.

Potrivit sursei citate, conţinutul facturii a fost simplificat, aceasta cuprinzând pe prima pagină următoarele informaţii prioritare: datele de identificare şi de contact ale furnizorului şi ale clientului final, data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată, numărul şi data emiterii facturii, data de începere şi de sfârşit a perioadei de facturare, consumul de gaze naturale facturat, termenul scadent de plată, obligaţiile de plată neachitate, dacă este cazul, precum şi valoarea totală de plată cu TVA.

„Detaliile cu privire la factură, inclusiv defalcarea componentelor din care este format preţul final facturat de către furnizor clientului final, vor fi trecute pe a doua pagină, iar anexele la factură vor cuprinde o serie de informaţii adiţionale care nu se referă la facturare, dar care îi pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale şi informaţii privind facturarea care îi oferă periodic o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum”, se mai spune în comunicat.

Totodată, pentru a veni în sprijinul clienţilor finali, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta are obligaţia să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura, fără a percepe penalităţi.

„Nu în ultimul rând, am introdus prevederi referitoare la măsurile suplimentare de protecţie şi pentru clienţii vulnerabili, prin acordarea unei facilităţi privind eşalonarea la plată a facturii, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.

Şi tot ca o măsură suplimentară de protecţie a clienţilor finali, am detaliat modalităţile de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii”, se mai precizează în comunicat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Românii au cumpărat online, în 2022, produse de 6,3 miliarde de euro

Valoarea cumpărăturilor online, realizate în România în 2022, a fost de 6,3 miliarde de euro.

Cifra este în creştere uşoară faţă de anul anterior, când s-au consemnat 6,2 miliarde de euro, relevă datele celui mai nou raport întocmit de către GPeC, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) şi principalii jucători din domeniu.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), citate în comunicat, două treimi (66%) dintre utilizatorii de internet au plasat cel puţin o comandă online, în 2022, în creştere cu 8,7 puncte procentuale, de la 57,3% cât s-a înregistrat în 2021.

Din acest punct de vedere, România a devansat Bulgaria (41%), Turcia (42%) şi Italia (49%), după cum arată şi statistica Eurostat.

În acelaşi timp, studii private realizate în 2023 indică faptul că ponderea internauţilor care ar fi comandat cel puţin o dată online în ultimul an a ajuns deja la 79%.

Dintre aceştia, 25% au cumpărat şi de la magazine online aflate pe continentul european, în creştere faţă de 21%, în 2021, arată o cercetare iSense Solutions, realizată pentru GPeC, derulată în septembrie 2022.

Potrivit Eurostat, cele mai importante trei categorii de produse şi servicii comandate online, în 2022, la nivel european au fost: îmbrăcăminte şi încălţăminte (inclusiv accesorii şi articole sportive) – cu pondere de 42%; livrări de la restaurante, fast food sau servicii de catering (19%) şi beauty (cosmetice, wellness) – pondere de 17%.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Invitație la vals“ la Sala Traube din Mediaș

Medieșenii sunt așteptați la un spectacol special la sfârșitul acestei săptămâni.

Sâmbătă, 18 martie, Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează în colaborare cu Orchestra Formusika din Sibiu, concertul simfonic extraordinar „Invitație la vals“.

Evenimentul se va desfășura pe scena Sălii Traube din municipiul Mediaș, cu începere de la ora 18. Sub conducerea dirijorului Viorel Mailat, spectatorii se vor bucura de lucrări de largă popularitate din repertoriul clasic universal.

Biletele pentru concertul amintit pot fi achiziționate de la sediul Centrului de Informare Turistică, situat pe str. Nicolae Iorga numărul 2, de luni până vineri între orele 8-16.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministerul Educației: Cum vor fi subiectele la simularea examenelor naționale

Subiectele de la simularea examenelor naţionale sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, a informat Ministerul Educaţiei.

„Pentru simularea EN VIII, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, aşa cum este transmisă de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul”, afirmă sursa citată.

Potrivit Ministerului Educaţiei, subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale din acest an vor fi publicate zilnic, la ora 15,00.

Ministerul Educaţiei a publicat ghidul privind simularea examenelor naţionale în anul şcolar 2022 – 2023.

Potrivit documentului, accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30, iar probele încep la ora 9,00, moment în care vor fi distribuite subiectele.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.

„Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi”, se aminteşte în ghid.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

DRDP Brașov a acționat în județul Sibiu cu peste 20 de utilaje

În noaptea de joi spre vineri, angajații Direcției de Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au împrăștiat materiale antiderapante pe drumurile județene și autostrăzile din județul nostru.

În județul nostru, Secția de Drumuri Naționale Sibiu a acționat cu 6 utilaje și a împrăștiat 17 tone de sare și 4 tone de nisip pe DN 1, DN 7, DN 7C, DN 7H, DN 14, DN 14A și DN 14B.

De asemenea, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 15 utilaje și s-au răspândit 90 de tone de sare pe A1 și A3.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Ministru: Jumătate de milion de familii și-au plătit deja facturile din bani europeni

Românii vulnerabili au utilizat 155 milioane lei pentru plata facturilor la utilităţi, prin intermediul cardurilor de energie, a anunțat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

„La mai puţin de o lună de la startul utilizării cardurilor pentru energie, mai mult de jumătate de milion de familii au folosit banii puşi la dispoziţie din fonduri europene pentru a-şi achita facturile. Beneficiarii au la dispoziţie trei metode de plată, pentru a achita repede şi simplu facturile la energie.

Sunt 9.000 factori poştali şi agenţi poştali cu aparate optice pentru scanat documente, la care se pot plăti facturile. De asemenea, a crescut numărul celor care achită online, faţă de primele zile de utilizare a aplicaţiei. Avem deja 88.000 astfel de plăţi.

Am încercat, împreună cu Poşta Română, să punem la dispoziţia beneficiarilor toate informaţiile necesare pentru a-i sprijini pe parcursul implementării programului, iar pentru situaţiile punctuale aceştia primesc ajutor prin call center-ul dedicat 0319966″, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Până în prezent, peste 2,11 milioane de carduri au ajuns la beneficiari, urmând ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluţionează anchetele sociale.

Potrivit ministerului, în situaţia în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuieşte acolo, se recomandă reglementarea juridică a situaţiei reale sau solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul şi persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poştă, iar ulterior se actualizează lista.

Beneficiază de această măsură aproximativ 4 milioane de români, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde lei.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare, şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Cardurile se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cinci oferte pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 al autostrăzii Sibiu-Făgăraș

Un număr de cinci companii din România, Turcia și Italia au depus ofertele pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție pentru Tronsonul 1 al autostrăzii Sibiu-Făgăraș.

Acest tronson al autostrăzii Sibiu – Făgăraș are o lungime de 14,25 kilometri, iar valoarea contractului este de peste două miliarde de lei.

Contractul de proiectare și execuție lucrări va avea o durată de 48 de luni, din care, 12 de luni perioada de proiectare și 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.

„Joi, 16.03.2023, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție “Autostrada Sibiu – Făgăraș, Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) și Avrig – Mârșa (DJ105G), km 0+000- km 14+253”.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului pe direcţia Coridorului IV Pan European, deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive și anume intercoridorul Moldova – Transilvania.

În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice”, a anunțat, joi, CNAIR.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

IKEA a deschis un nou punct de ridicare comenzi în Sibiu

Un nou punct de ridicare comenzi IKEA a fost deschis astăzi la Sibiu.

Noul punct de ridicare comenzi este situat în Parcul VGP, pe Calea Șurii Mari 43 și va aduce produsele și serviciile IKEA mai aproape de oamenii care locuiesc în Sibiu și în zonele limitrofe.

„Este o mare bucurie pentru noi să anunțăm deschiderea celui de-al 7-lea punct de ridicare comenzi, de data aceasta în Sibiu, un oraș cu atât de multă istorie și cu un potențial extraordinar. Noul punct de ridicare comenzi reprezintă un pas important în planul nostru de extindere la nivel național, deoarece ne permite să fim mai aproape de clienții noștri.

Începând de astăzi, cei care locuiesc în Sibiu și în zonele limitrofe vor putea să își aleagă și să își personalizeze ziua și ora la care doresc să își ridice produsele IKEA, beneficiind totodată de costuri de livrare reduse”, a declarat Violeta Neniță – Market Manager, IKEA România.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Lucrări la trotuarele de pe str. Cibinului. La ce trebuie să fie atenți șoferii

Primăria Sibiu anunță că începând de luni, 20 martie, trotuarele de pe strada Cibinului vor fi reparate.

Lucrările se vor realiza în perioada 20 martie – 12 aprilie și se va interveni pentru reparații ale trotuarului de pe strada Cibinului, pe partea dinspre râu, pe porțiunea dintre Piața Cibin și podul Maria Tereza.

Pentru execuția în siguranță a acestor lucrări, în perioada menționată, traficul de pe banda 2 (cea dinspre mal) va fi deviat pe banda 1.

Astfel, șoferii sunt rugați să circule cu atenție sporită în zonă și să urmeze semnalizarea provizorie asigurată de constructor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Foto: Prefectul Sibiului, în vizită la stațiile de sortare a deșeurilor din județ

Prefectul Sibiului a vizitat stațiile de sortare a deșeurilor din județ și a atras atenția asupra importanței procesului de colectare selectivă și reciclării.

Alături de prefect, Mircea Dorin Crețu, au fost prezenți și Ciprian Simulescu, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu și domnul Constantin Dragomir, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu.

În cadrul întâlnirii de lucru s-au discutat aspecte privind procesul de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, precum și despre măsurile luate pentru a asigura gestionarea adecvată a acestora.

Discuțiile cu reprezentanții stației de sortare și reprezentanții depozitelor de deșeuri s-au axat pe măsurile luate pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului înconjurător, cât și gestionarea într-un mod sigur și adecvat a deșeurilor, transmite Prefectura Sibiu.

Sibienii, implicați în colectarea selectivă corectă

Reprezentanții responsabili de managementul deșeurilor au subliniat importanța implicării comunității în procesul de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor, precum și necesitatea unei educații mai bune pentru a promova comportamente responsabile în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.
Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 2.100 de cazuri de gripă în țară, săptămâna trecută

În perioada 6 – 12 martie, au fost raportate 2.126 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 2.200 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă.

Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate în Bucureşti (406) şi în judeţele Timiş (220), Cluj (202) şi Prahova (170), în restul judeţelor numărul de cazuri fiind mai mic de 100.

De asemenea, un număr de 93.702 cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate în perioada 6 – 12 martie, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, s-au înregistrat cu 13,4% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna precedentă.

„Variaţia în minus faţă de media calculată de 96.979 cazuri din aceleaşi săptămâni din 5 sezoane pre-pandemice (2015-2019) a fost de 3,4%. Numărul de cazuri înregistrat în aceeaşi săptămână a ultimului sezon epidemic (2019-2020) a fost de 115.416”, a precizat INSP.

Urmărește Sibiu 100% în Google News