Acasă Blog Pagina 2125

FOTO Polițiștii sibieni caută un bărbat care ar fi lovit un minor

2

Polițiștii fac apel la sibieni în vederea identificării autorului unei presupuse agresiuni.

În seara zilei de 9 ianuarie, un minor în vârstă de 15 ani a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, în jurul orei 13:10, în timp ce se afla în stația de transport public de pe strada Semaforului, amplasată în apropierea intersecției cu strada Electricienilor, din municipiul Sibiu, ar fi fost lovit cu pumnul de către un bărbat necunoscut.

Imediat după comiterea agresiunii, bărbatul a părăsit stația într-o direcție necunoscută.

„Întrucât identitatea bărbatului nu a putut fi stabilită până în prezent, vă solicităm sprijinul în vederea depistării persoanei în cauză.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 55 – 60 de ani, care purta barbă grizonată și era îmbrăcat într-o bluză de culoare galben, o geacă de culoare verde, pantaloni de culoare albastru și șapcă de culoare roșie.

În acest context, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii cu privire la această persoană să contacteze telefonic Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, la numărul 0269/208211″, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Avem rampă pentru persoanele cu dizabilități la Prefectura Sibiu?

În urma postării unei fotografii trimise de un cititor al ziarului Sibiu100% în care se observa lipsa unei rampe pentru persoanele cu dizabilități, autoritatea vizată reacționează.

Prefectura Sibiu a reacționat

„Vă informăm că în cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu există rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Menționăm faptul că rampa se află situată în curtea interioară a instituției”, transmite Prefectura Sibiu.

Pentru a demonstra și mai concret, instituția ne-a trimis și o poză în care ne arată rampa pentru persoanele cu dizabilități.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Comisia Europeană dată în judecată pentru lipsa unor informații legate de vaccinurile anti-COVID

1

The New York Times dă în judecată Comisia Europeană pentru refuzul de a face publice mesajele dintre președintele EC și directorul executiv al grupului Pfizer privind vaccinurile anti-COVID.

Cotidianul american se va confrunta în justiţie cu avocaţii blocului comunitar la Curtea de Justiţie a UE (CJUE), potrivit politico.eu şi Agerpres.

NYT afirmă că executivul UE are obligaţia juridică de a face publice mesajele respective, pentru că ar putea conţine informaţii despre acordurile UE pentru a achiziţiona doze de vaccin împotriva COVID-19 în valoare de miliarde de euro.

Procesul la CJUE urmează unei solicitări făcute în ianuarie 2022 de Ombudsmanul European, Emily O’Reilly, care a identificat o proastă gestionare în încercările Comisiei de a recupera mesajele text în forma originală, în urma unei cereri de acces public depuse de Alexander Fanta, jurnalist la netzpolitik.org.

Investigaţia Ombudsmanului European a ajuns la concluzia că executivul UE nu îi cere în mod explicit biroului personal al preşedintei Ursula von der Leyen să caute mesajele text respective.

Vicepreşedinta EC pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a susţinut că este posibil ca mesajele în cauză să fi fost şterse, dată fiind „natura lor efemeră, de scurtă durată”.

Anterior, cotidianul german Bild a dat în judecată Comisia Europeană pentru a obţine publicarea documentelor legate de negocierile pentru achiziţionarea vaccinurilor anti-COVID-19 fabricate de Pfizer/BioNTech şi de AstraZeneca.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tânăr reținut pentru că a furat mai multe telefoane de la firma la care era angajat

0

Un tânăr a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că a furat telefoane de la societatea unde era angajat

Miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Hosman, cercetat penal pentru furt calificat.

Bărbatul este bănuit că, în cursul lunii noiembrie 2022, ar fi furat mai multe telefoane mobile din incinta societății al cărei angajat era, cauzând un prejudiciu de aproximativ 12.500 de lei, recuperat în proporție de 85%.

„Polițiștii sibieni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, transmite IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Peste 26 de metri cubi de lemne, confiscate de polițiștii avrigeni

Doi bărbați din Arpașu de Sus au fost amendați cu 11.000 de lei pentru că nu le-au putut prezenta polițiștilor documente pentru mai mult de 26 de metri cubi de lemne.

În cursul zilei de miercuri, la nivelul Poliției Orașului Avrig și Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, s-a desfășurat o acțiune amplă de prevenire a furtului de lemne.

Cu această ocazie, în jurul orei 10, pe raza localității Arpașu de Sus, polițiștii au depistat cantitatea de 26,89 metri cubi de fag, stejar și alte specii, depozitată pe domeniul public.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că materialul lemnos ar aparține unor localnici. Cei doi bărbați în vârstă de 37, respectiv 59 de ani, nu au putut justifica proveniența materialului lemnos, pentru lipsa documentelor legale fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 11.000 de lei.

De asemenea, materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO Locuință distrusă în urma unui incendiu

Pompierii au intervenit, joi dimineața, în jurul orei 5:30, în localitatea Valchid, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă.

Salvatorii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială, ocisternă cu pompă de regulare a apei, două autospeciale de primă intervenție și două echipaje SMURD

„La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la întreabă locuință. Pompierii au acționat pentru limitarea incendiului, astfel încât să nu se propage la casele învecinate.

În urma incendiului izbucnit din cauza coșului de fum neprotejat termic, a ars întreaga locuință compusă din trei camere, precum și acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.

Din fericire nu au fost înregistrate victime”, a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Nouă localități din județul Sibiu, sub avertizare de ceață și ghețuș

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru zone din şapte judeţe situate în Transilvania.

În județul Sibiu se află sub avertizare localitățile Avrig, Tălmaciu, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Turnu Roşu, Arpaşu de Jos, Boiţa, Cârţişoara și Cârţa.

Potrivit ANM, se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Confederația Concordia: Este necesară o viziune de ansamblu a tuturor zilelor libere din România și a costurilor asociate acestora

1

Directorul Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, consideră că este nevoie de moderaţie şi o viziune de ansamblu a tuturor zilelor libere din România şi costurilor asociate acestora, în contextul adoptării de către Parlament a unei legi care prevede acordarea de noi zile libere plătite de angajatori, în 6 şi 7 ianuarie.

„Fiecare nouă sesiune parlamentară mai aduce câte o mini-vacanţă fără ca cineva să aibă o privire de ansamblu a tuturor zilelor libere din România şi costurilor asociate acestora. Parlamentul a decis să acorde două zile libere în plus plătite de către angajator: 6 şi 7 ianuarie. Plătite de angajator este cheia aici, lucru pe care îl uităm adesea când vorbim de zile libere.

Nu spune nimeni să nu existe zile libere dincolo de cele de concediu legal. Este o practică europeană care este spre binele angajaţilor şi al unor industrii importante pentru economie, dar este necesară nişte moderaţie şi o viziune de ansamblu, mai ales că există şi practica informală a punţilor şi o aşteptarea generală în acest sens.

Anul acesta, angajaţilor din sectorul public le vor fi acordate încă 3 zile libere pentru a face „punte” atunci când sărbătorile legale nu pică în zile de luni sau vineri.

Chiar şi atunci când sărbătorile legale nu sunt legate de weekend prin zile libere suplimentare se produce o fragmentare a programului de lucru cu posibile efecte asupra productivităţii”, atrage atenţia Radu Burnete, într-o declaraţie transmisă AGERPRES.

Directorul Concordia afirmă că trebuie să fim mai calculaţi atunci când evaluăm costul de oportunitate, mai ales că în Parlament mai sunt şi alte iniţiative de acest tip în dezbatere.

„Parlamentul trebuie să se hotărască ce vrea: posibilitatea de a marca anumite evenimente atunci când ele sunt într-o zi lucrătoare sau să adauge pur şi simplu zile de concediu în plus?

Este necesar să calibrăm aşteptările pe care le avem de la angajatorii din România: să crească salariile ţinând pasul cu inflaţia, să plătească taxe mai mari, să suporte costul tot mai multor zile libere, să reducă programul de lucru, să plătească concediu paternal, să ofere bonusuri, să facă investiţii şi să se dezvolte accelerat, să facă faţă unor costuri administrative tot mai mari, să fie mai eficienţi energetic şi să facă tranziţia către o economie verde şi toate în acelaşi timp.

Fiecare dintre aceste lucruri pare justificat, problema este că doar angajatorul vede rezultatul în ansamblul său când costurile se adună şi ele se tot adună. Mai sunt şi alte iniţiative de acest tip în dezbatere în Parlament.

Trebuie să fim mai calculaţi atunci când evaluăm costul de oportunitate. Trag un semnal de alarmă că Parlamentul mai are în discuţie un alt proiect de lege care spune că dacă pică în weekend zilele libere se acordă automat în următoarea zi lucrătoare.

Parlamentul trebuie să se hotărască ce vrea: posibilitatea de a marca anumite evenimente atunci când ele sunt într-o zi lucrătoare sau să adauge pur şi simplu zile de concediu în plus”, atrage atenţia Burnete.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege iniţiat de PSD care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Reparații pe Valea Oltului. Cum va fi afectat traficul

Sunt anunțate lucrări, joi, pe Valea Oltului.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 16 februarie, în funcție de condițiile meteo, pe raza județului Vâlcea, se vor executa lucrări cu restricționarea traficului după cum urmează:

  • sectorul de drum DN 7 km 235+000 – km 238+000, în extravilanul localității Câineni se executa lucrări de reparații asfaltice cu mixtura stocabila până la ora 16. Circulația rutieră rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată de piloți de circulație;
  • sectorul de drum DN 7 km 197+700 – km 198+300 pe raza localității Călimanesti se lucrează la tăiere plantație periculoasă pentru circulația rutieră până la ora 16. Circulația rutieră se închide/ se deschide în reprize de maxim 20 minute dirijată de piloți de circulație.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Premierul Nicolae Ciucă vine, astăzi, la Sibiu

Premierul Nicolae Ciucă se va afla joi în judeţele Sibiu şi Alba, unde va vizita o serie de obiective şi va participa la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.

Potrivit agendei anunţate de Biroul de presă al Guvernului, şeful Executivului va efectua o vizită la Aeroportul Internaţional din Sibiu, ce vizează proiectul de modernizare şi dezvoltare a acestui obiectiv, ulterior având programată o vizită la Fabrica Scandia.

La ora 10, premierul Ciucă va lua parte la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, care se desfăşoară la Sibiu, unde sunt invitaţi mai mulţi membri ai Guvernului.

Ulterior, prim-ministrul se va deplasa în judeţul Alba, unde va fi prezent la demararea lucrărilor de construcţie a halei StarEX pentru producerea de unităţi de antrenare electrică din Sebeş.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Semnalul Sibiu 100% de la Bruxelles. Emil Boc: ”Sunt mândru că o colegă de-a mea a prezentat unul dintre cele mai consistente rapoarte”

Continuăm seria relatărilor de la Bruxelles, unde trimisul nostru special, Lucian Vlad, a realizat o serie de interviuri cu europarlamentari români și primari ai unor reprezentative localități din Ardeal, prezenți la întâlnirea Comitetului European al Regiunilor, din cadrul Parlamentului European. De această dată, interlocutorul nostru e Emil Boc, primarul Clujului.

Cât de des veniți și cum se lucrează aici în comparație cu acasă (România)?

Ne aflăm, într-adevăr, la Parlamentul European, dar în cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR), care de fapt este Parlamentul Primarilor și al Președinților de Consilii Județene din Uniunea Europeană. Dar pentru că sunt foarte mulți prezenți astăzi, această ședință s-a derulat în sediul Parlamentului European, cum de altfel se desfășoară foarte multe plenare. În consecință, sunt la această plenară odată la trei luni de zile și cam odată la două luni la ședința Comisiei de Coeziune Teritorială și Buget a Comitetului European al Regiunilor, pe care o conduc. Deci în această dublă calitate, de membru, dar și de președinte al unei structuri importante a Comitetului European sunt astăzi aici.

S-a dat aviz favorabil proiectului raportat de doamna Daniela Cîmpean, și anume cel privind digitalizarea datelor din domeniul sănătății. Cum vi se pare acest proiect?

Sunt mândru că sunt român, sunt mândru că o colegă de-a mea, pe care o prețuiesc foarte mult pentru ceea ce face pentru Sibiu, dar și pentru ceea ce face pentru Europa din perspectiva muncii domniei sale, a prezentat unul dintre cele mai consistente rapoarte pe care le-am văzut în această sesiune, de referință pentru Comitetul European al Regiunilor prin tratatele medicale. Este unul care pornește de la experiența ei practică de la Sibiu și care duce această experiență de la Sibiu la nivel european, făcând-o cunoscută peste tot în Europa. Cred că este un model de bună practică și dacă mai mulți demnitari români, mai mulți aleși locali sau regionali români ar face acest lucru, și imaginea României ar fi mai bună. Pentru că oamenii ca Daniela Cîmpean schimbă în bine România prin ceea ce fac acasă și la Bruxelles.

Ce proiecte aveți în lucru în țară, pe care le discutați la Bruxelles?

Cele mai importante proiecte care țin de comisie sunt cele legate de banii pentru coeziune: pentru școli, creșe, grădinițe, drumuri, parcuri, autobuze electrice, pentru renovarea clădirilor, școlilor, sunt bani care vin din politica de coeziune. Miza noastră este acum să absorbim toți banii pe care România îi are alocați și de a flexibiliza procedurile astfel încât acești bani să fie mai ușor absorbiți. De asemenea, să utilizăm banii din fondul de reziliență. Mecanismul de reziliență completează fondurile de coeziune pentru a putea moderniza căile ferate, pentru a construi autostrăzi, pentru a face trenuri regionale și de a ajuta cetățenii să-și reabiliteze blocurile.

Aici suntem și pentru a simplifica procedurile, ca acasă oamenii să aibă mai puțină birocrație. Și doi, să menținem politica de coeziune pentru viitor. Europa nu va reuși să rămână puternică dacă nu va avea coeziune, adică să diminuăm cât mai mult disparitățile dintre diferitele  regiuni europene.

Piața Unică Europeană dacă lucrează doar singură creează mari disparități în Europa, decalaje de dezvoltare. Politica de coeziune vine cu banii speciali ca să asigure un echilibru în Europa. Cu asta mă ocup, să accelerăm acest echilibru al dezvoltării în toate regiunile și zonele europene, astfel încât oamenii să rămână acolo unde trăiesc și nimeni să nu fie nevoit să își părăsească orașul, regiunea sau țara din motive economice. Despre asta este vorba până la urmă în Europa, de capacitatea de a lucra împreuna și de a folosi talentele la noi acasă.

Care e cheia succesului?

Colaborarea. Nu există altă cale decât colaborarea. Acum 70 și ceva de ani, Jean Monnet a spus următorul lucru: ”Mai bine să ne războim în jurul unei mese, decât pe un câmp de bătălie”, înțelegând prin aceasta că nu se poate prin confruntare. Războiul nu este o soluție la problemele noastre. Iar dacă războiul nu mai este o soluție, care este cealaltă alternativă? Colaborarea. Punem ego-ul fiecăruia de-o parte și punem interesul comun care ne leagă în față. Dacă colaborăm în această manieră în interes public, atunci și oamenii vor avea rezultate pozitive și vor vedea cu adevărat că politicienii muncesc pentru oameni și nu pentru ei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Statutul elevului, în dezbatere publică. Reguli noi cu privire la absențe

2

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică, miercuri, un proiect de ordin care modifică şi completează „Statutul elevului”.

Potrivit documentului, elevii exmatriculaţi din unităţile de învăţământ postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pentru motive imputabile, se pot transfera, în anul şcolar următor, într-o altă unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor acestui act normativ, a regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a regulamentelor specifice.

Proiectul prevede că exmatricularea cu drept de reînscriere în anul şcolar următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an de studiu se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri grave, prevăzute de prezentul act normativ sau de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ sau apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ.

Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral, arată acelaşi proiect.

„Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ postliceal, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de 3-5 ani, se aplică elevilor din învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave, apreciate, ca atare, de către consiliul profesoral. Sancţiunea se aplică prin ordin al ministrului educaţiei, prin care se stabileşte şi durata pentru care se aplică această sancţiune.

În acest sens, directorul unităţii de învăţământ transmite Ministerului Educaţiei propunerea motivată a consiliului profesoral privind aplicarea acestei sancţiuni, împreună cu documente sau orice alte probe din care să rezulte abaterile deosebit de grave săvârşite de elevul propus spre sancţionare”, se precizează în proiect.

Sancţiunea se comunică în scris elevului de către Ministerul Educaţiei şi se va consemna în catalogul clasei şi în registrul matricol.

O altă modificare se referă la faptul că pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 de absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la „Foarte bine” la „Bine”, „Suficient”, „Insuficient”.

„Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct”, mai prevede proiectul. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News