Acasă Blog Pagina 2165

Prețul gazelor naturale în Europa este la cea mai redusă valoare din ultimele 17 luni

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au coborât luni la cel mai redus nivel de după luna septembrie 2021, în condiţiile în care depozitele pline din China îi obligă pe furnizori şi îşi trimită cargourile încărcate cu gaze lichefiate spre continentul european, transmite Bloomberg.

Cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut luni chiar şi cu 15%, ducând declinul înregistrat de la începutul anului până la 27%. Importatorii chinezi încearcă să direcţioneze spre Europa livrările programate pentru lunile februarie şi martie, pe fondul preţurilor reduse şi stocurilor mari de pe piaţa chineză.

Aceste informaţii au calmat îngrijorările că relansarea economiei chineze va stimula cererea de gaze astfel că navele încărcate cu GNL vor fi redirecţionate dinspre Occident spre China.

La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, în jurul orei 3.49 p.m. cotaţiile futures la gaze erau în scădere cu 14% până la 55,48 euro pentru un Megawatt, după ce au scăzut timp de cinci săptămâni la rând.

O perioadă prelungită de temperaturi ridicate a fost unul din principalele motive pentru această scădere. Chiar dacă un val de frig este prognozat pentru această săptămână, este foarte posibil să fie unul scurt şi insuficient de puternic pentru a reduce stocurile de gaze care abia au fost folosite pe parcursul ultimei luni pe măsură ce cererea a fost ţinută sub control iar importurile de gaze lichefiate sunt la un nivel ridicat.

„Pentru moment nu se întrevede un sfârşit la scăderile de pe piaţa europeană a gazelor. Situaţia de panică de anul trecut a fost înlocuită de încrederea că Europa va trece de iarnă fără nicio problemă de aprovizionare”, susţin analiştii de la firma de trading Energi Danmark. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pieton lovit pe trecere, pe strada Henri Coandă din Sibiu

0

Un pieton a fost accidentat pe trecere, luni seara, pe strada Henri Coandă din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă spre strada Semaforului, în apropierea intersecției cu strada Ștefan cel Mare, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Vâlcea, a acroșat un pieton care traversa strada pe trecerea pentru pietoni.

Pietonul, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Șelimbăr, a fost rănit în urma impactului. Un echipaj de la Ambulanța Sibiu a intervenit și i-a acordat bărbatului rănit primele îngrijiri medicale, acesta suferind un traumatism la picior. Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Octavian Lupu, invitatul de joi la Filarmonica de Stat Sibiu

0

Filarmonica de Stat Sibiu va susține un nou concert simfonic joi, 19 ianuarie, ora 19:00, la Sala Thalia, sub bagheta dirijorului principal Tiberiu Soare.

Programul concertului include Concertul pentru violoncel și orchestră în la minor op. 129 de Robert Schumann și Simfonia a VIII-a op. 8 de Antonin Dvořak.

În ipostază solistică, spectatorii au ocazia de a-l asculta pe violoncelistul Octavian Lup.

Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii și online pe iabilet.ro, filarmonicasibiu.ro sau în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Despre Octavian Lup

Octavian Lup cântă la violoncel de la 7 ani și a devenit unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generației sale, un reprezentant al excelenței în arta muzicală și o personalitate remarcată pe podiumul scenelor naționale și internaționale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, el a concertat pe patru continente, alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice.

Asemeni lui George Enescu, s-a perfecționat la Conservatorul Superior Național de Muzică din Paris. Pe lângă activitatea solistică intensă, își dedică timpul tinerei generații de muzicieni, fiind lector universitar doctor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Pasiunea pentru oameni și pentru muzică l-a determinat să înființeze orchestra New Hope, care duce muzica în spații neconvenționale.

„Mulțumesc, Filarmonica de Stat Sibiu! Onoarea și bucuria sunt de partea mea. Abia aștept reîntâlnirea cu publicul dumneavoastră minunat, alături de superbul ansamblu al Filarmonicii!”, transmite muzicianul.

Considerat compozitorul german reprezentativ al genului romantic, Robert Schumann a scris Concertul pentru violoncel și orchestră în la minor op. 129 în anul 1850, în doar două săptămâni, însă prima audiție a avut loc abia în 1860, la patru ani după moartea compozitorului. Lucrarea valorifică structuri tipice în moduri neașteptate, neobișnuite și extrem de lirice.

Antonin Dvořak a compus Simfonia a VIII-a, penultima și cea mai scurtă simfonie a sa, în anul 1889, cu ocazia primirii sale în Academia Boemiană de Știință, Literatură și Artă, și tot el a dirijat prima audiție, în 1890. Spre deosebire de alte simfonii, aceasta are un caracter vesel, optimist, cu câteva elemente surprinzătoare de orchestrație, cum ar fi o intervenție scurtă a cornului englez, ca un cântec de pasăre.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bugetul Sibiului propus pentru 2023: 846, 27 milioane de lei. Lista investiţiilor din acest an

Primăria Sibiu a publicat pe sibiu.ro propunerea de buget local pentru acest an, supunând-o dezbaterii publice. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, este mulţumit de bugetul preconizat al municipalităţii, mai ales că la acest moment nu sunt incluse şi fondurile pe care Sibiul le atrage prin PNRR, adică contractele nesemnate încă. Atragerea fondurilor europene constituie încă un pilon important în construcţia bugetului, astfel încât să scadă presiunea de pe veniturile municipalităţii.

“Bugetul Sibiului este generos și anul acesta, însumând 846,27 milioane de lei și permițându-ne astfel să continuăm dezvoltarea orașului. Subliniez că bugetul nu include la această dată proiectele aprobate spre finanțare din PNRR pentru care nu au fost semnate contractele de finanțare și astfel nu le putem prevedea deocamdată în lista de investiții. Valorile acestora vor fi adăugate în buget pe măsură ce semnăm contractele. De altfel, una dintre direcțiile pe care ne vom concentra anul acesta va fi atragerea de fonduri europene și depunerea de proiecte, această resursă financiară suplimentând consistent veniturile proprii ale Municipiului din care finanțăm investiții”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. Cetățenii pot transmite sugestii sau întrebări în format electronic pe [email protected] până în data de 26 ianuarie 2023.

Cele mai importante proiecte la care Primăria Sibiu va lucra în acest an:

1. INFRASTRUCTURĂ ȘI MOBILITATE – (30% din bugetul total, adică 254,1 milioane de lei)

INFRASTRUCTURĂ

– În curs de execuție a lucrărilor:

Finalizarea reparațiilor capitale în zona de blocuri Terezian,

· Finalizarea extinderii și reabilitării podului de pe șoseaua Alba Iulia

· Finalizarea reabilitării drumului vechi din stațiunea Păltiniș

– Lucrări contractate pentru care urmează începerea execuției acestora:

· Modernizarea și extinderea străzii Viitorului, în zona podului CFR

– Urmează contractarea execuției lucrărilor:

· Viabilizarea cartierului Veterani – zona 1

· Reabilitarea străzilor Bruxelles și Varșovia

· Reabilitarea străzilor de pământ: Irisului, Lavandei, Dafinului, Marburg

– Elaborare documentații tehnico-economice:

· Crearea drumului de legătură între str. Intrarea Arieșului și Calea Dumbrăvii

· Crearea unui drum de legătură între cartierele Tineretului, Veteranilor și Calea Șurii Mari

· Modernizarea și extinderea Căii Șurii Mari

· Modernizarea Căii Dumbrăvii, între b-dul Mihai Viteazu și b-dul Vasile Milea

· Modernizarea zonei străzii Muncel (rampa Ștefan cel Mare)

· Construcția unor parcări de mare capacitate și restructurarea piețelor agroalimentare V. Aaron și Cibin

· Reparații capitale ale podului Maria Tereza

MOBILITATEA ALTERNATIVĂ:

– În curs de execuție:

· Amenajarea traseului pentru bicicliști de-a lungul malurilor râului Cibin, între str. Maramureșului și centura ocolitoare

· Stații de încărcare a autovehiculelor electrice

– Proiecte pentru care urmează achiziția în vederea implementării:

· Achiziția a 36 de autobuze care să asigure transportul public în zona deservită de ADI Transport Metropolitan, împreună cu stațiile de încărcare pentru acestea și 45 de stații de încărcare publice pentru autovehicule electrice. Reamintim că un alt proiect pentru achiziția a încă 20 de autobuze este depus în cadrul PNRR, fiind în evaluare.

– Elaborare documentații tehnico-economice:

· Amenajarea a 2 coridoare integrate de mobilitate pe Calea Șurii Mici și respectiv pe bulevardul M. Viteazu – str. Rahovei

· Amenajarea malurilor Cibinului, pe tronsoanele din amonte și aval de cel deja în lucru

· Amenajarea a 2 km de piste pentru biciclete pe str. Th. Aman

2. EDUCAȚIE – (14% din totalul bugetului, adică 119,78 de milioane lei)

– În curs de execuție a lucrărilor:

· Finalizarea extinderii școlii N. Iorga și construcția unei săli de sport

– Lucrări contractate pentru care urmează începerea execuției acestora:

· Construcția noului Liceului de Artă (după încheierea proceselor aflate pe rol)

– Urmează contractarea execuției lucrărilor:

· Construcția a 3 creșe pe str. Viitorului, pe Calea Poplăcii și respectiv pe str. Ovăzului, lucrări care vor fi contractate și gestionate de Compania Națională de Investiții

· Reabilitarea pentru eficiență energetică a clădirilor școlii gimnaziale nr. 25, a corpului existent al școlii N. Iorga și a grădiniței Elefănțelul Curios

· Amenajare curți/ terenuri de sport la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Terezianum, Școala nr. 8 și la școala Regina Maria

· Reabilitare corp B la Școala Gimnaziala nr. 12

– Elaborare documentații tehnico-economice:

· Construcția a două creșe, pe Calea Șurii Mici și respectiv la grădinița nr. 28

· Extinderea și construcția unei săli de sport la școala nr. 4*

· Extinderea Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu

· Extinderea și construirea unei săli de sport la Colegiul Andrei Șaguna

· Reabilitarea corpului B la Colegiul Național Octavian Goga Sibiu

· Consolidarea și reabilitarea clădirii fostului Liceu CFR

· Construcția unei săli de sport și amenajarea de terenuri de sport la școala Radu Selejan

· Amenajarea unui teren de sport la școala Nicolae Iorga

· Reabilitarea imobilului fostului orfelinat Maria Tereza

· Reabilitarea imobilului cu destinația grădiniță str. Podului

· Reabilitarea a 12 unități de învățământ în vederea îmbunătățirii eficienței energetice

În acest capitol sunt incluse și lucrări de reparații și achiziții de dotări, precum și alocări pentru burse și pentru premierea elevilor cu rezultate la concursurile școlare în valoare totală de 15,54 milioane lei.

*Precizăm că documentația tehnică pentru construcția unei creșe și a unei grădinițe în Piața Cluj și extinderea școlii nr. 4 sunt finalizate și urmează să fie depuse cu prioritate în cadrul Programului Operațional Regional, imediat ce se deschid liniile de finanțare.

3. SPORT, CULTURĂ ȘI SPAȚII VERZI – (14% din bugetul total, reprezentând 121,76 milioane de lei)

– În curs de realizare:

· Finalizarea spațiului multifuncțional de recreere, sport și educație activă în cartierul Gusțerița, pe str. Podului

· Crearea unui parc în zona Tilișca

· Amenajarea spațiului de agrement și sport în zona Obor

· Proiecte pentru care urmează contractarea execuției lucrărilor:

· Amenajarea dealului Gușteriței pentru cicloturism, sport și agrement, precum și crearea căilor de acces pe bicicletă și pietonal spre viitoarea zonă de timp liber (Complexul Gușterland)

· Amenajarea Art Parc Cetății

– Elaborare documentații tehnico-economice:

· Amenajarea parcului Sub Arini, a zonei verzi cuprinse între str. Avrig și str. Ludoș și a parcului Astra

· Amenajarea de terenuri de sport în stațiunea Păltiniș

Pe lângă acestea, Primăria Sibiu va asigura bugetul necesar funcționării instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Local – Teatrul Național Radu Stanca, Teatrul pentru copii și tineret Gong și Casa de Cultură a Municipiului. De asemenea, va continua și anul acesta să finanțeze evenimentele orașului, suma totală propusă a fi alocată pentru susținerea acestor proiecte fiind de 19,6 milioane lei, din care:

· Agenda Culturală – 5.500.000 lei

· Finanțarea activităților sportive – 10.000.000 lei

· Finanțarea cluburilor sportive de drept public – 300.000 lei

· Fondul destinat activităților pentru tineret

ü Agenda pentru tineret – 300.000 lei

ü Agenda educațională – 500.000 lei

ü Alte activități de tineret – 700.000 lei

· Agenda Sănătății – 2.000.000 lei

· Agenda Comunității – 300.000 lei

La acestea se adaugă sumele care vor fi decontate în anul 2022 aferente proiectelor desfășurate în anul 2022 în valoare de 3,6 milioane de lei.

4. ALTE OBIECTIVE DE INTERES PUBLIC – (16% din bugetul total, adică 137,85 milioane lei)

– În curs de execuție a lucrărilor/implementare:

· Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Sibiu – proiect multianual, care va continua și în 2023 cu noi lucrări de eficientizare a consumului prin lămpi cu LED și conectare la sistemul de comandă și control la distanță (telegestiune)

– Proiecte pentru care urmează contractarea execuției lucrărilor:

· Reabilitarea interioară a sediului Primăriei de pe bulevardul Victoriei și înlocuirea tâmplăriei în sediul instituției din Piața Mare

– Elaborare documentații tehnico-economice:

· Actualizarea Planului Urbanistic General al Sibiului

· Elaborarea unui PUZ CP pentru Piața Mare și Piața Mică

· Renovarea energetică a 20 de clădiri de blocuri din Sibiu, pentru alte 4 clădiri proiectele fiind în evaluare în vederea aprobării finanțării europene

· Amenajarea unui sistem de colectare a deșeurilor pe râul Cibin

· Construirea unui cămin pentru persoane vârstnice

· Amenajarea unui cimitir pentru animale de companie

· Crearea unui parc fotovoltaic

Bani ce vor fi atraşi din PNRR

Față de bugetul supus dezbaterii publice, menționăm următoarele proiecte de investiții aprobate spre finanțare în cadrul PNRR care vor incluse în buget după semnarea contractelor de finanțare:

· Sisteme inteligente de transport (ITS) pentru prioritizarea transportului public în 15 intersecții semaforizate din Sibiu

· Sisteme integrate de informare a călătorilor în stațiile de transport public – 110 afișaje electronice

· Amenajarea unui centru de aport voluntar a deșeurilor în Viile Sibiului. Precizăm că un proiect pentru construcția unui centru integrat de aport voluntar a deșeurilor pe Dealul Gușteriței este în evaluare pentru obținerea finanțării europene. De asemenea, se așteaptă un răspuns privind finanțarea europeană pentru amenajarea a 110 insule ecologice pentru colectarea deșeurilor în zone de blocuri, dotate cu sisteme de control acces și echipamente GSM pentru transmiterea în timp real a datelor privind numărul de utilizări.

· Renovarea energetică a 20 de clădiri de blocuri din Sibiu – execuția lucrărilor

· Eficientizarea energetică a clădirilor Colegiului O. Goga, a Liceului O. Ghibu și a școlii Regele Ferdinand, a școlii N. Iorga, a școlii nr. 25 și a grădiniței Elefănțelul Curios (în acest moment, în buget sunt prevăzute sume doar pentru documentații tehnice, pentru a accelera astfel implementarea proiectelor odată aprobate).

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Se modifică perioada de izolare pentru bolnavii COVID-19

0

OMS anunţă modificarea perioadei de izolare pentru persoanele infectate cu COVID-19.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat o modificare a liniilor directoare privind perioada de izolare, pentru persoanele infectate cu SARS-CoV-2.

Experţii OMS le recomandă persoanelor infectate să se izoleze timp de 10 zile dacă au simptome, şi 5 zile dacă nu prezintă simptome.

Înainte de această modificare, OMS  recomandase 13 zile de izolare pentru persoanele infectate care prezentau simptome şi 10 zile pentru cele asimptomatice, informează dpa şi Agerpres.

De asemenea, organizația recomandă teste rapide antigen pentru persoanele infectate, pentru ca acestea să poată vedea dacă infecţia a trecut şi pentru a putea scurta astfel perioada de izolare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un nou caz de variola maimuței, confirmat în România

Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti a fost confirmat cu variola maimuţei, fiind al 47-lea caz din România până în prezent, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, pacientul se află în izolare şi are o stare de sănătate stabilă. Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), în total 25 persoane au fost vaccinate împotriva variolei maimuţei.

Variola maimuței, apărută prima oară în Africa, a fost depistată în Europa și America de Nord la începutul lunii mai. În România a fost confirmat primul caz pe 13 iunie, iar până în prezent au fost confirmate 38 de cazuri.

La nivel global au fost peste 60.000 de cazuri confirmate, iar unele țări non-endemice s-au raportat primele decese.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bani decontaţi de Ministerul Dezvoltării pentru judeţul Sibiu

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 32.241.249,31 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 15 obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Printre acestea se numără şi reabilitarea şi modernizarea unui drum de interes local din localitatea Armeni, ce aparţile administrativ de comuna Loamneş. Suma decontată de ministrul condus de Cseke Attila pentru investiţia din comuna sibiană se ridică la aproape 254.000 de lei, informează ministerul. Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, extinderea unor rețele de apă potabilă și înființarea unui sistem de apă uzată, a precizat ministrul Cseke Attila. Primăria Loamneş este singura comună din judeţul Sibiu care a beneficiat de decontări de la minister în această tranşă de plăţi. Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, dispune de un buget de 65,5 miliarde de lei, prin care asigură serviciile de bază în localități (apa, rețeaua de canalizare și gaze) și reabilitează drumurile și podurile. Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Filarmonica de Stat Sibiu a obținut premiul de excelență al UCRRM

0

Ziua Culturii Naționale a adus Filarmonicii de Stat Sibiu premiul de excelență pentru proiectul ”Minunata Muzică Nouă”.

”Minunata Muzică Nouă” este cel mai tânăr festival de muzică contemporană din România și a adus Filarmonicii de Stat Sibiu premiul de excelență.

Prima ediție a Galei Premiilor MUSICRIT, prin care Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) doreşte să recompenseze excelenţa atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului muzical în 2022, a avut loc sâmbătă, în Sala „Arh. Ștefan Burcuș” a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

„Avem muzica, dar ce ne facem cu publicul?”

În cadrul Galei, doamna Luminița Arvunescu, președintele UCRRM, a evidențiat că Sibiul a devenit un oraș extrem de important din punct de vedere artistic, datorită unor evenimente culturale precum Minunata Muzică Nouă, proiectul îndrăzneț inițiat de Filarmonica de Stat în timpul pandemiei.

„Avem muzica, dar ce ne facem cu publicul? Publicul care știe mai mult sau mai puțin ce este muzica nouă, cum este muzica nouă. Atunci, în 2020, la prima ediție, au fost cântate pagini – de exemplu – de Dan Dediu, Laura Manolache, Doina Rotaru, apoi s-a ajuns la ultima ediție, în care Filarmonica din Sibiu propune muzică de film aranjată altfel, propune o operă în primă audiție absolută, «Râsul lui Avraam» de Gabriel Mălăncioiu, propune conferințe.

Ce să înțelegem? Că își dorește să crească publicul, să atragă publicul către muzica nouă, de aceea cred că merită felicitări și multe aplauze Filarmonica din Sibiu pentru Minunata Muzică Nouă!”, a apreciat doamna Luminița Arvunescu.

Dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu și fondatorul festivalului Minunata Muzică Nouă – Brave New Music, a acceptat premiul UCRRM în numele instituției și a ținut să le mulțumească organizatorilor, dar și mentorilor săi, colectivului artistic, economic și tehnic din cadrul Filarmonicii, precum și Consiliului Județean Sibiu și Primăriei municipiului Sibiu.

„Mulțumim MUSICRIT și doamnei Luminița Arvunescu pentru acest premiu care ne onorează foarte mult! Mulțumesc tuturor colegilor mei de la Sibiu care mă sprijină și împreună cu care convingem publicul de la Sibiu să umplem sălile de muzică contemporană. Mulțumesc foarte mult celor doi directori, Mariana Preda și Remus Rus, fără de care n-am putea să avem atâtea programe la Sibiu, tuturor colegilor din Filarmonică. Filarmonica și festivalurile noastre sunt permanent finanțate de Consiliul Județean, care pe lângă finanțare ne dă și o mare independență, iar acest festival, Brave New Music, tradus Minunata Muzică Nouă, este cofinanțat și de Primărie.

Mulțumesc profesorilor mei. Eu am preluat un festival de la Liviu Dănceanu, admir Săptămâna Muzicii Noi de la București a maestrului Dediu, care mi-a fost profesor, îi mulțumesc și lui Mihai Constantinescu pe lângă care am stat foarte mult timp și fără de care, probabil, n-aș fi putut să fac atâtea, și vă mulțumesc dumneavoastră!”, a transmis domnul Cristian Lupeș.

Compozitori europeni și cei mai importanți compozitori români ai momentului își dau întâlnire la Minunata Muzică Nouă cu melomanii de la 5 la 105 ani. Festivalul care crește odată cu Sibiul își propune să fie o mașină a timpului, cu ajutorul căreia putem vedea cum va arăta Sibiul cultural peste două sau trei decenii. Ediția a III-a a proiectului s-a desfășurat în perioada 16-20 noiembrie 2022, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, și a fost cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Următoarea ediție este programată între 13 și 18 noiembrie 2023.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Consiliul Judeţean şi Strategia Națională de Dezvoltare durabilă 2030

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca, a fost prezent alături de reprezentanții administrației publice locale din județele regiunii Centru, Sibiu, Alba, Braşov, Mureș, Covasna şi Harghita, și ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă la dezbaterea regională privind implementarea Strategiei naționale și a planului de acțiune pentru dezvoltare durabilă 2030.

În cadrul întâlnirii ce a avut loc la Târgu-Mureș au fost prezentate obiectivele Strategiei naționale de dezvoltare durabilă și s-a discutat despre necesitatea implementării proiectelor prietenoase cu mediul înconjurător, precum și nevoia de formare profesională a experților în dezvoltarea durabilă.

Documentarea și fundamentarea strategiei s-au realizat pe baza rapoartelor primite de la ministere și alte instituții centrale şi autorităţi locale, elaborate în acest scop. Materialele de sinteză sunt elaborate sub egida Academiei Române și altor foruri științifice și academice, conform datelor accesibile ale instituțiilor europene și ale ONU, sugestiilor și recomandărilor consemnate în urma consultărilor publice cu mediul de afaceri, mediul universitar, institute naționale de cercetare-dezvoltare, ONG-uri și exponenții reprezentativi ai societății civile, precum și a contribuțiilor unor experți individuali.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șoferi drogați, băuți și bărbați fără permise, pe șoselele din județul Sibiu

Fără permise, băuți sau drogați. Așa au fost descoperiți la volan mai mulți sibieni în weekend-ul recent încheiat.

În municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului. La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 18 ani, domiciliat în comuna Axente Sever, polițiștii constatând că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Totodată, în urma controlului efectuat, polițiștii medieșeni au constatat că șoferul era însoțit de către proprietarul autoturismului, un tânăr în vârstă de 19 ani, tot din Axente Sever, care i-a încredințat autoturismul spre a-l conduce deși știa că prietenul său nu are acest drept.

Pe numele proprietarului autoturismului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.

În Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Fabricii de către un localnic în vârstă de 24 de ani. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 1 din Codul Penal.

În municipiul Mediaș, polițiștii rutieri medieșeni au testat cu aparatul Drugtest un șofer în vârstă de 22 de ani, din Biertan. Întrucât aparatul a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC – 5, canabis, tânărul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

În timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 14, în afara municipiului Mediaș, pe un tronson de drum în curbă la dreapta, un medieșean în vârstă de 53 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,58 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Pe Valea Avrigului, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit un microbuz transport marfă al cărui conducător fusese înregistrat de dispozitivul radar circulând cu viteza de 80 de km/h pe un tronson de drum cu limită de viteză maximă admisă de 50 km/h.

La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Poplaca, testarea sa alcoolscopică indicând un rezultat de 0,92 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii avrigeni au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, pentru încălcarea regimului legal de viteză și pentru faptul că nu a avut asupra sa documentele personale, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 725 de lei și 3 puncte de penalizare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

A furat din două autoturisme și a distrus geamurile altor două mașini

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Mureș, cercetat penal pentru furt calificat în formă continuată, respectiv tentativă la furt calificat.

Tânărul este bănuit că, în seara zilei de 11 ianuarie, între orele 22-23.30, ar fi furat bani și un telefon mobil din două autoturisme și ar fi distrus geamurile laterale ale altor două autoturisme pentru a fura bunuri, mașinile fiind parcate pe străzile Dealul Furcilor, respectiv Aurel Vlaicu din municipiul Mediaș.

Tânărul a fost reținut de polițiști, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Urmărire în Sibiu. Un șofer nu a oprit la semnalele polițiștilor

0

Polițiștii sibieni au fost nevoiți să urmărească un șofer care nu a oprit la semnalele lor.

Duminică dimineața, pe strada Constituției din municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au observat că șoferul unui autoturism nu s-a oprit la culoarea roșu a semaforului instalat la intersecția cu strada 9 Mai, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au urmărit autoturismul în cauză și l-au oprit pe strada Rusciorului. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un sibian în vârstă de 44 de ani, testarea sa alcoolscopică indicând un rezultat de 0,92 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News