De GROAZĂ – 0,91 mg/l alcool și fără permis: ce au descoperit polițiștii la un control, în Agnita

Cele mai citite

Prins la volan cu „pachetul complet” de probleme: fără permis, băut și cu mașina neînmatriculată, la Agnita.

Un bărbat de 29 de ani din Agnita s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit de polițiști în toiul nopții.

Oamenii legii au descoperit că acesta nu avea permis de conducere, autoturismul era neînmatriculat, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Controlul a avut loc în noaptea de 29 august, în jurul orei 00:30, pe strada Cloșca din Agnita.

Polițiștii rutieri au oprit pentru verificări un autoturism condus de un localnic în vârstă de 29 de ani. Verificările au scos la iveală mai multe nereguli.

Bărbatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar mașina la volanul căreia se afla era neînmatriculată.

Situația s-a complicat după testarea pentru alcool. Aparatul etilotest a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii din Agnita continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

LOVITURĂ în primării: 10 primari, 17 consilieri și alți 28 de aleși și funcționari își vor PIERDE MANDATELE

Noua lege a integrității schimbă radical regulile pentru persoanele declarate definitiv incompatibile sau aflate în conflict de interese.Agenția Națională...

Știri pe același subiect