Încasările generate cumpărăturile realizate de către români, în ediţia din acest an a „Black Friday”, vor depăşi 400 de milioane de euro, după ce, în 2021, suma a fost în jurul a 350 milioane de euro, arată estimările consultanţilor Frames.
Potrivit unei analize de specialitate, cea de-a 12 ediţie a „Black Friday” debutează, în România, sub auspiciile inflaţiei, însă „teama de scumpiri va genera, în mod paradoxal, una dintre cele mai bune perioade de shopping din ultimii ani” şi „va fi, probabil, ultimul bal înainte de criza economică spre care ne îndreptăm”.
Estimările Frames relevă faptul că, după un an 2021 în care Black Friday a generat încasări de aproximativ 350 milioane de euro (la nivelul întregii luni noiembrie/online&offline), în 2022 s-ar putea depăşi borna de 400 milioane de euro.
„Teama de scumpiri este catalizatorul febrei cumpărăturilor din acest an. Va fi o adevărată vânătoare de promoţii, de preţuri mai bune la aproape toate tipurile de produse şi servicii, de la îmbrăcăminte şi încălţăminte la electronice, electrocasnice, produse de beauty, alimente şi băuturi. Focusul majorităţii clienţilor va fi pe cumpărarea unor produse de care au nevoie sau despre care se gândesc să le cumpere acum până să se scumpească”, notează analiza de specialitate.
În ceea ce priveşte valoarea medie a coşului de cumpărături, în online, aceasta va trece de nivelul de 500 de lei, faţă de 450 de lei cât a fost anul trecut.
Companiile din zona de retail (fashion, IT&C, bricolaj, beauty, food etc.), cu care compania de consultanţă Frames colaborează susţin că în preferinţele vânzărilor de „Black Friday 2022” se vor afla produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, alături de cele din zona de Beauty.
„Sondajele de opinie făcute în rândul clienţilor arată că mulţi dintre ei vor încerca, de Black Friday, să cumpere la preţuri mai bune cadourile de Moş Crăciun, fie că vorbim de îmbrăcăminte, parfumuri sau produse de machiaj. Asta în condiţiile în care majoritatea se aşteaptă ca de sărbători, preţurile să crească semnificativ. Focusul pe sărbătorile de iarnă va aduce un plus de vânzări şi pentru produsele alimentare neperisabile necesare pentru masa de Crăciun, de la ingridientele pentru cozonac la băuturi şi dulciuri. O altă zonă care anunţă vânzări foarte bune este cea a produselor de încălzire a locuinţelor”, afirmă analiştii.
În 2021, piaţa comerţului electronic din România a fost estimată la 6,2 miliarde de euro, în creştere cu 11% faţă de 2020, vânzările de la nivel local reprezentând jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, potrivit unui studiu Ecommerce Europe şi EuroCommerce.
Previziunile pentru 2022, pe acest segment de vânzări, arată o valoare de peste şapte miliarde de euro.
În acest context, în acest an, specialiştii susţin că numărul comenzilor realizate de pe telefonul mobil va creşte cu cel puţin 15%, după ce, în 2021, comenzile de „Black Friday” de pe telefonul mobil le-au depăşit pe cele de pe desktop (64,1%), iar procentul din valoarea totală a comenzilor a trecut de 56,2%.
În România, ziua de „Black Friday 2022” a fost stabilită pentru data de 11 noiembrie, moment în care marea majoritate a retailerilor vor lansa oferte speciale. Cu toate acestea, în prezent, există companii, precum Flanco, Orange, Altex şi Media Galaxy, care au dat deja startul reducerilor, pe care le vor oferi timp de mai multe săptămâni.
România va avea luni dimineaţă un volum de 3 miliarde metri cubi gaze în depozite, ceea ce corespunde unui grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare, potrivit datelor furnizate pentru Agerpres de către Transgaz.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România are cu 701 milioane de metri cubi de gaze în plus în depozite. Pragul minim aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene, de 80%, a fost atins pe 17 septembrie. George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a afirmat că nu avem niciun motiv să considerăm că la iarnă vor fi probleme cu asigurarea aprovizionării, dacă regimul termic va fi unul normal.
„Spre deosebire de anul trecut, începem cu un grad foarte mare de umplere a depozitelor de gaze, de peste 97%, adică 2,970 miliarde metri cubi. Este un grad foarte mare, care ne dă o siguranţă. Procentul acesta ne va ajuta să depăşim fără probleme o iarnă obişnuită din punctul de vedere al valorilor termice”, a spus el, în cadrul conferinţei Focus Energetic.
Totodată, producţia de cărbune a fost majorată, pentru a compensa nivelul mai scăzut de umplere a lacurilor de acumulare.
„Avem cu 900.000 de tone de cărbune în plus în stocuri, tocmai pentru a compensa această situaţie. În general lucrurile se prezintă bine, suntem convinşi că nu vom avea niciun fel de problemă în ceea ce priveşte asigurarea consumatorilor de gaze naturale în iarnă.
În ceea ce priveşte fluxurile de import, nu au fost semnalate probleme. În concluzie suntem pregătiţi pentru iarnă. În condiţii de iarnă normală nu avem niciun motiv să considerăm că vom avea probleme de securitate în aprovizionare”, a susţinut Niculescu. (AGERPRES)
FC Hermannstadt a pierdut duminică seara, scor 0-1, partida de la Mediaș cu Chindia Târgoviște. Echipa pregătită de Toni Petrea își continuă astfel parcursul extraordinar din ultima perioadă.
Prima oportunitate a partidei le-a aparținut târgoviștenilor. În chiar primul minut al partidei, Popadiuc a intrat în careu și a șutat la poarta lui Letica, dar portarul sibienilor a avut un reflex bun și a reușit să respingă. În minutul 7 a venit rândul sibienilor să aibă o bună ocazie. Opruț i-a pasat foarte bine lui Oroian care a trimis la poartă din careu, balonul a fost respins de Căbuz, Balaure a încercat să ajungă la finalizare, însă nu a reușit.
Oaspeții au mai avut o ocazie în minutul 26. Căpușă a șutat periculos de la marginea careului, dar balonul a trecut puțin pe lângă poarta lui Letica. Chindia a avut ultima ocazie a primei reprize, atunci când Popadiuc a prins un șut de la distanță, însă portarul sibienilor a reușit să rețină.
Jucătorii lui Toni Petrea au deschis scorul n minutul 50. Neguț a executat excelent un corner, Căpusă a reluat cu capul, Letica a respins spectaculos, iar Celea a reușit să înscrie din câțiva metri. Sibienii au replicat după 5 minute. O minge trimisă în careu de Balaure a ajuns la Oroian, șutul său fiind deviat în corner de Căbuz.
Chindia a avut ocazia să facă 2-0 în minutul 66. Daniel Popa i-a dat o pasă excelentă lui Neguț, care a scăpat singur spre poarta sibienilor, iar șutul acestuia a lovit transversala porții lui Letica. FC Hermannstadt a avut o ocazie foarte bună de egalare în minutul 77. Petrișor Petrescu a fost găsit foarte bine în careu, iar din câțiva metri nu a reușit să înscrie, mingea fiind prinsă de Căbuz.
În minutul 89, Paraschiv a avut o altă oportunitate de a egala, atunci când șutul său a trecut peste poarta oaspeților. Două minute mai târziu, Dragoș Iancu a șutat din interiorul careului, însă balonul a fost respins în corner.
Administraţia americană a preşedintelui democrat Joe Biden cere în privat Ucrainei să se arate în mod public deschisă la negocierile cu Rusia şi să renunţe la refuzul său de a dialoga cu această ţară până când preşedintele rus Vladimir Putin nu pleacă de la putere, a informat sâmbătă cotidianul american The Washington Post, citat de Reuters şi EFE.
Potrivit ziarului american, care citează surse la curent cu discuţiile interne, această solicitare a Washingtonului nu are ca scop să oblige Kievul să se aşeze la masa negocierilor. Mai degrabă decât o formă de presiune asupra Ucrainei, această strategie caută să se asigure că executivul ucrainean îşi păstrează sprijinul de care are nevoie din partea altor naţiuni, care au de suferit din cauza războiului din Ucraina, prin inflaţie şi preţuri la energie în continuă creştere, potrivit The Washington Post.
Oficiali americani şi ucraineni au recunoscut că interdicţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a negocia cu Putin a generat preocupare în unele părţi din Europa, Africa şi America Latină, unde efectele războiului asupra costurilor la alimente şi combustibil se resimt cel mai acut, scrie ziarul citat.
„Oboseala privind Ucraina este un aspect real pentru unii dintre partenerii noştri”, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului.
La 4 octombrie, Zelenski a semnat un decret prin care declara oficial drept „imposibilă” perspectiva oricărui tip de negocieri între Ucraina şi Putin, dar lăsa uşa deschisă discuţiilor cu Federaţia Rusă.
Consiliul Naţional al Securităţii al Casei Albe nu a avut imediat un comentariu cu privire la acurateţea relatării, notează Reuters.
„Am mai spus-o şi o spunem şi acum: Faptele vorbesc mai tare decât vorbele. Dacă Rusia este pregătită de negocieri, ar trebui să-şi oprească bombele şi rachetele şi să-şi retragă forţele din Ucraina. Kremlinul continuă să escaladeze acest război. Kremlinul a demonstrat că nu este dispus să se angajeze serios în negocieri chiar înainte de lansarea invaziei sale la scară largă în Ucraina”, a răspuns pentru Reuters un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Oficialul american a adus în discuţie şi remarcile făcute vineri de Zelenski, care a spus: „Suntem pregătiţi pentru pace, pentru o pace dreaptă şi justă, o formulă despre care am vorbit de multe ori”.
În discursul său nocturn adresat vineri poporului ucrainean, Zelenski a adăugat: „Lumea ştie care este poziţia noastră. Aceasta este respectarea Cartei ONU, respectarea integrităţii noastre teritoriale, respectarea poporului nostru”.
Întrebată de EFE, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe a refuzat să comenteze informaţia publicată de The Washington Post.
Totuşi, vineri, consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, aflat în vizită la Kiev, a declarat că toate ţările puternic industrializate din G7 (SUA, Germania, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit) „vor pace”, după cum se desprinde de altfel şi din ultima lor declaraţie comună.
„Din perspectiva noastră, conversaţia pe care trebuie să o avem în interiorul comunităţii internaţionale şi în privinţa sprijinului pentru Ucraina este care sunt termenii pentru o pace durabilă şi justă”, a declarat Sullivan pentru presă, potrivit unei transcrieri trimise sâmbătă EFE.
Sullivan a reiterat totodată că SUA nu vor accepta ca Rusia să rămână cu teritoriile pe care le-a smuls de la Ucraina prin forţă sau prin intermediul unor aşa-zise referendumuri care au fost puse sub semnul întrebării de comunitatea internaţională. (AGERPRES)
Duminică, 6 noiembrie, la ora 09:42 s-a produs în Muntenia, Dâmbovița un cutremur slab cu magnitudinea 3.2, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42km E de Pitești, 49km V de Ploiești, 79km S de Brașov, 81km NV de București, 130km N de Ruse, 135km SE de Sibiu, 144km NE de Craiova, 207km V de Brăila, 215km SV de Bacău și la 216km V de Galați.
O conducătoare auto a fost rănită, duminică dimineața, într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Lânii cu Turismului.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că o sibiancă în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Neculce, nu a respectat semnificația indicatorului ”Acces interzis”, a pătruns pe strada Turismului, deplasându-se în sens interzis, iar la intersecția cu strada Lânii, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un gard și un imobil. În urma evenimentului conducătoarea auto a fost rănită.
Un echipaj SMURD și autospeciala de la Descarcerare din cadrul ISU Sibiu au intervenit pentru a-i acorda femeii asistență medicală. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu cu multiple traumatisme.
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă seara, în urma unui accident produs pe Drumul Județean 106B, între Șura Mică și Ocna Sibiului.
Este vorba despre o coliziune între două autoturisme conduse din direcții opuse, cauza producerii evenimentului urmând să fie stabilită de polițiștii rutieri.
Un autoturism era condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Ocna Sibiului, celălalt era condus de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Sibiu.
Două echipaje SMURD au intervenit pentru a le acorda îngrijiri medicale celor trei persoane rănite. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu, conștiente și policontuzionate.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că dacă se simţea vinovat în legătură cu tragedia de la Colectiv ar fi părăsit sistemul, în schimb s-a făcut tot posibilul pentru salvarea victimelor incendiului.
„Eu, dacă mă simţeam vinovat de ceva, poate că plecam. Asta o spun – că am făcut tot posibilul să lucrez şi să fac toată treaba ca să mut bolnavii şi ne-am luptat să mutăm bolnavii şi să salvăm vieţi, eu n-am de ce să mă simt vinovat că câteva personaje au îndreptat atacul pe tot sistemul de urgenţă.
Da – au fost probleme pe partea de prevenire – dar şi aici vreau să spun – am început să modificăm legislaţia înainte de Colectiv, să nu creadă cineva că legislaţia s-a modificat la presiunea Colectivului. Hotărârea de Guvern de aplicare a legislaţiei a ieşit imediat după Colectiv”, a spus Arafat, la Prima TV.
El a arătat că legislaţia pe partea de prevenire şi pe impunerea unor reguli mai stricte a fost începută cu câteva luni înainte de Colectiv şi s-a reuşit modificarea legii, dar că „toate astea se pierd când unele voci sunt puternice şi vorbesc continuu pe social media” – lucru care s-a întâmplat şi în pandemie.
„Eu n-am nicio teamă să-mi zic părerea – şi am mai auzit-o zisă prima dată de către observatori din afara ţării, care sunt specializaţi în domeniu – nu controlori de la Corpul de Control al premierului care au venit şi au făcut treaba, care erau jurişti – habarnişti despre sistemul de urgenţă.
Raportul Corpului de Control venea cu foarte multe chestii lipsite de orice adevăr – să luăm exemple: cu intervenţia sub medie – când am întrebat care e media şi cu ce ne-au comparat, răspunsul următor a fost ‘nu, că noi am evaluat’. (…) Nu poţi să te duci să controlezi o intervenţie la un dezastru cu multiple victime, tu – juristă dintr-un birou şi să vii cu părerea că intervenţia e sub medie”, a mai spus Arafat.
Şeful DSU a adăugat că „nu trebuie să treacă foarte mult ca să explicăm şi noi ce am făcut şi să vedem, să luăm din nou raportul Corpului de Control de atunci şi să vedem modul în care s-a scris, ce au scris în el, pe ce bază au scris, poate merită discutat cu cei care l-au scris”.
În opinia sa, Arafat susţine că multe lucruri scrise în raport nu erau bazate pe fapte, pe realitate, „erau bazate pe impactul mediatic, impactul emoţional şi faptul că cineva trebuia să dovedească că totul a mers prost”.
„Noi am mobilizat 63 de ambulanţe, am mobilizat personal, UPU-rile – ordinul care s-a dat ca bolnavii să se împrăştie pe toate UPU-rile a salvat vieţi. În afara primelor 26 de decese, la faţa locului, şi unul singur pe parcursul transportului la Spitalul Universitar, în primele ore n-au mai fost decese deloc – au existat 88 de pacienţi intubaţi, ventilaţi, (…) nu se poate minimaliza tot ce s-a făcut pentru că unul sau doi sau trei habarnişti în domeniu au comentat”, a afirmat Arafat.
El a menţionat că subiectele emoţionale sunt exploatate cel mai mult şi au pe seama lor cele mai multe fake-news-uri şi „folclor”, dar, dacă sunt analizate la rece, e posibil să apară altceva.
Pe 30 octombrie 2015 a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti, cel mai mare incendiu produs într-un club din ţară şi cel mai mare accident după anul 1989, soldat cu 64 de morţi şi 163 de răniţi.
Odată cumpărat Twitter-ul, Elon Musk a început să concedieze aproape jumătate din angajați. El a motivat decizia, spunând că „nu are de ales”, scrie BBC.
Jumătate din cei 7.500 de angajați ai Twitter au fost concediați, se arată într-un document intern, odată cu sosirea lui Elon Musk la conducere, care a început ă reorganizare majoră a companiei, notează AFP, conform G4Media.
„Aproximativ 50% din personal va fi afectat” de disponibilizările în curs de desfăşurare în cadrul Twitter,arată un document transmis angajaţilor reţelei de socializare.
Elon Musk a motivat decizia de concediere a aproximativ jumătate din forța de muncă a companiei, spunând că „nu are de ales”, deoarece Twitter pierde mai mult de 4 milioane de dolari pe zi.
Cum au reacționat angajații
Joi a fost intentat un proces colectiv de către angajații Twitter în care susțin că sunt efectuate concedieri în masă fără furnizarea preavizului necesar cu 60 de zile, astfel, încălcând legea federală din California. Procesul a cerut instanței federale din San Francisco să emită un ordin prin care să interzică companiei să solicite angajaților disponibilizați să semneze documente fără a-i informa cu privire la starea cazului.
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Joi, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ două luni, fiul său, Florea Iulian, în vârstă de 35 de ani, a plecat de acasă, din Colun, fără a mai reveni.
„Bărbatul are 1,80 metri înălţime, 70 de kilograme, păr negru, ochi căprui, poartă barbă. Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care bărbatul le-a purtat.Pe umărul drept prezintă un tatuaj cu un desen neidentificabil.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112″, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Pe Alex Dima l-am cunoscut… la pușcărie. Se întâmpla acum mai bine de 10 ani, la penitenciarul de la Bacău. Îl secondasem atunci pe Pr. Constantin Necula, la o filmare marca ”România, te iubesc!”, realizată în acel penitenciar. De atunci, drumurile noastre s-au tot intersectat, fie la câte o filmare pentru celebra emisiune ProTv, fie la câte o cafea sporadică pe câte undeva… De curând, l-am reîntâlnit la Sibiu. Venise invitat la o conferință, în cadrul Astrafilm Festival. Și de aici s-a legat povestea…
”Acesta e răul pe care îl fac: să îi opresc din a mai face rău”
Alex, știu că nu e treaba mea, dar… cum mai stai cu dragostea?
Bine! (râde copios) Cu dragostea stau bine, cu șalele începe să fie o problemă.
Te-ai readaptat cu rolul de tătic?
Nu a fost readaptare. A fost resuscitare. E din nou o poveste în care pur și simplu plutim în aceste momente. Și ne dorim să stăm pe norul acesta al poveștii cât mai mult. Bine, nu dormim, e drept… Ne-am dori ca în povestea asta să ne mai și odihnim. Eu ca eu, dar Georgiana nu prea reușește. Individul nostru doarme ziua, și noaptea stă de strajă. Probabil că e american sau ceva de genul acesta. Oricum, vine din altă parte și l-a lăsat barza pe partea asta a pământului și doarme ziua, iar noaptea e treaz. Pe mine mă protejează într-un fel Georgiana și mă lasă să mă duc la muncă. Dar îl aud noptea, are treabă omul, vorbește, face gălăgie! Și mă mai duc și preiau din atribuțiile de părinte… Ieri dimineață, la cinci jumătate, mă pregăteam să vin aici, la Sibiu, am intrat în cameră și i-am zis Georgianei: ”Du-te în camera cealaltă și rămân eu cu el”. ”Nu, că tu pleci…” ”Oricum nu dorm.” Atât de fain a fost! Că am dormit cu el în brațe, îl țineam și îl strângeam așa la piept… E tare bine! Și da, suntem pe un nor plutitor de bine.
Ai imaginea asta, de multă vreme, de haiduc. Faci rău unora, să faci bine altora.
Da. Sper să nu îi încurc… (râde) Eu asta mă rog, să nu îi încurc, să fac rău celor buni. Rău… Eu nu îmi propun să fac rău. Ce îmi propun eu e ca pe oamenii care fac rău să îi dau în vileag, să fie văzuți, să fie cunoscuți și să se oprească din a mai face rău. Ăsta e răul pe care îl fac eu: să îi opresc din a mai face rău.
Cum e cu binele ăsta? Faci binele pentru că simți nevoia să faci bine sau pentru că dă bine?
A, nu! La un moment dat da, poate fi senzația asta, că binele dă bine. Dar asta e altă poveste. Însă știi cum e? Eu întotdeauna încerc să iau jumătatea plină a paharului. Poate sunt un optimist așa, incurabil. Măcar să facem bine să dea bine. Ce frumos ar fi dacă în țara asta toți am face bine să dea bine! Tot ar fi un început! De multe ori, stăteam de vorbă cu colegii mei pe această temă. Văzându-i pe toți oamenii care fac bine și pe care noi îi filmăm și cu care stăm de vorbă, între care sunt mulți voluntari, ne-am întrebat: de ce se duce un voluntar să stea la căpătâiul unui bolnav cu zilele, cu lunile? De ce se duce un voluntar să își rupă din timpul lui? Clar, discutăm de altruism. Însă cred că există o formă egoistă de altruism. Faci bine pentru că te simți tu bine. Știi, când eram mic, era o poezie: „Când te duci seara la culcare, să pui o mână sub obraz / Și să te-ntrebi cu-ngrijorare: Ce-am făcut eu oare azi?” Ei, cam asta e povestea. În momentul în care te-ai pus în slujba binelui, cumva ai să vezi că viaţa ta capătă sens.
Cât e meserie şi cât e vocaţie în ceea ce faci?
Nu ştiu. Asta chiar nu ştiu, cât e meserie şi cât e vocaţie. Păi, practic meseria am furat-o, am învăţat-o.
Cum au fost începuturile?
Au fost haotice. Pentru că nu aveam nicio treabă cu televiziunea, cu presa. Când am început eu, în 2001, când am plecat din învăţământ şi m-am dus în televiziune, nu ştiam nimic!
Cu ce te-ai îndeletnicit, ce ai predat?
Am predat religie, un an, după ce am terminat facultatea. Nu ştiam nimic! Când am intrat acolo, la primul interviu, le-am spus şi eu celor de acolo ce mi-a dat mie prin cap. Că aş vrea să fac o emisiune de turism religios. Mă visam călătorind prin ţară şi…
Era vorba de Protv?
Nu, asta era Realitatea, care de fapt încă nu exista. Se spărgeau pereţi pe acolo şi se amenaja la firma de salubritate a lui Prigoană. Asta credeam eu că aş putea face, pentru că nu aveam habar de nimic! Şi oamenii de acolo, pe care i-am întâlnit şi cu care am început să învăţ cumva să scriu o ştire, să o gândesc, să o montez, mi-au zis: „Tu rămâi aşa cum eşti tu!”. Eu le ceream cărţi, să învăţ, să văd cum se face. Şi au zis: „Nu, nu! Nu ai nevoie de cărţi. Tu trebuie să rămâi cum eşti tu construit şi ai să furi meseria asta şi ai să înveţi”. Şi cumva, am şi inventat. Nu ştiu, dacă stai şi te uiţi în urmă la ce am făcut, cred că multe au venit pentru că aşa sunt eu.
Multe pleacă de la bunica. Am mai povestit treaba asta. Bunica zicea: „Cu un ochi să râzi şi cu un ochi să plângi în viaţă”. Nu plângi în aşa fel încât la un moment dat să ajungi să dai într-un pesimism negru şi să îţi tai venele. Nu râzi să dai într-o hăhăială prostească şi să o ţii aşa toată viaţa. Şi atunci, practic ce înseamnă asta, „cu un ochi să plângi şi cu altul să râzi”? Să ţii un echilibru, o bună măsură.
În materialele mele asta încerc să pun: să râzi cu un ochi, să plângi cu un ochi, să balansezi dintr-o parte în alta în aşa fel încât materialul să te plutească, să te ducă, să te ţină. Şi asta am învăţat-o în timp, am furat meserie.
Alex Dima
Am avut şi șansa să am în jur oameni care chiar ştiau şi stiu meserie şi m-au învăţat. ProTv a fost şi este în continuare o echipă de buni jurnalişti, meseriaşi şi de la ei am învăţat…
Ce face diferenţa între un jurnalist bun şi un jurnalist excepţional?
Iar nu ştiu… Audienţa! (râde)
Atunci avem câteva posturi de televiziune cu totul şi cu totul excepţionale!
Nu, glumesc! De fapt, care-i diferenţa între un jurnalist bun şi unul excepţional?
Uite, îţi dau un exemplu din zona didactică, că tot făcurăm vorbărie despre asta. Poţi fi un profesor bun, foarte aplicat, şi poţi fi un profesor cu adevărat hăruit, creativ, harismatic.
Da, nu ştiu. Vorbind despre mine, nu ştiu în care dintre categorii mă încadrez.
Asistăm la un episod de strașnică modestie, marca Alex Dima!
Da, modestia e o haină pe care o ţin în dulap şi o îmbrac din când în când. (râde) Nu, nu ştiu. Cred că munca. În momentul în care faci un material eşti ca un bucătar care merge la piaţă. Şi tu, ca jurnalist, la fel faci. Te duci în stradă, adică în piaţă. Îţi alegi ingredientele. E acelaşi lucru. Şi începi să pui în material. Mai pui sare, mai guşti, reiei, refaci, reîncălzeşti, arunci oala şi te apuci din nou. Au fost multe materiale la care m-am chinuit zile în şir să le dau de capăt. Zile în şir!
Foto: Arhiva personală
”România, te iubesc!”, bunica și țăranul român
Care e proporţia între munca de documentare, între cât lucrezi la un material şi cât intră pe post?
E foarte simplă proporţia asta! 60 la 1. Hai să zicem, între 40-60 la 1. Adică de cele mai multe ori eu am 40 de ore de material brut. Cred că dacă e să nu îmi placă ceva, aceasta e vizionarea a ceea ce am filmat; mă doboară. Să vizionez secundă cu secundă. Eu nu pot să fac altfel! Eu trebuie să văd tot ce am filmat, tot ce am filmat să trec într-un word, şi se adună zeci de pagini. La un moment dat am avut şi 80 de pagini de word de vizionare. După care, cu tot materialul ăsta brut în cap, încep să creionez povestea. Poveste pe care oricum o am în cap dinainte de a pleca la filmare, pentru că ştiu cam care e filonul şi unde vreau să mă duc cu povestea respectivă. Şi din 60 de minute, ajungi să dai unul pe post. Am 40 de ore de filmare brut, emisiunea are 40 minute. 59 de minute le dai la o parte, ca să păstrezi un minut. Cam asta e proporţia.
Îmi place să cred că în viața fiecăruia dintre noi există oameni boltă, oameni reper. Pomeneai mai devreme de bunica. Şi mereu faci referire la ea. Ce au însemnat pentru tine anii aceia ai copilăriei? Faptul că ai avut mereu în acea vreme bunicii aproape.
Pe bunica. Pentru că bunica a fost singură. Vorbeam de bucătari. Ea cumva a pus ingredientele în oală şi a început să facă ciorba asta lungă pe care o ai în faţă (râde). Sau supă, cremă, ce a ieşit…
Cremă á la bunica…
Da. Ea gătea la nunţi şi la pomeni şi acolo m-a crescut şi pe mine. Ea a pus şi cu bune, şi cu rele, şi cu râs, şi cu plâns. Tot ce a însemnat copilăria mea, acolo s-a petrecut, la mica ei bucătărioară, de mâna ei arsă şi crăpată. Şi în colectiv, eu o aveam pe bunica, dar în jurul meu. De când eram mic, de 2-3-4 ani, cam de pe acolo, am nişte flash-uri aşa de amintire, cum mă ducea la colectiv. Şi acolo erau mai multe bunici şi mame. Una din ele era Tanţa, nu mă lăsa să îi zic altel: ”Ori îmi zici mama Tanţa, ori direct Tanţa. Dar nu tanti”. Şi la Tanţa lui Costel Crachină…
A, exact! Tocmai mă gândeam la el!
Acolo toţi aveau un nume, aşa… „a lu Arghir”, „Paul a lu Dilică”, „Mia lu Vâlcu”. Fiecare era a cuiva. Noi nu avem ca la voi, în Bucovina, „Apetrei” sau „Amariei”. Noi chiar accentuăm aparţinătorul de acasă. Şi la Tanţa tot timpul aveam mâncare caldă, ceva dulce… Dacă nu avea bunica, mă duceam la Tanţa. Acolo am crescut. Şi eu cred că am fost norocos. Că dacă te uiţi aşa în urmă… Am mai povestit. Depinde acum cum vrei să mă vezi în copilărie. Copilăria mea e luminoasă, dar depinde… La colectiv, acolo, cum stăteteam toată ziua cu ei…
Ai fost pionier?…
Am fost, dar eu stăteam cu ei înainte de a fi pionier. Eram nimeni în drum. Încă nu aveam grade. Şi le căram apă. Ei luau rânduri, oamenii aceia, şi se duceau cu sapa şi la un moment dat mă trimiteau pe mine după apă. Apă care rămânea în urmă şi pe care o îngropau în pământ. Şi eu mă duceam după apă, dar nu mă duceam gratis. Adică: ”Ce îmi daţi?” Şi se făcea că atunci când se punea masa, adunam 10 ouă, brânză… Fiecare trebuia să-şi plătească serviciile prestate de mine.
Antreprenor de mic!
Da. Am abandonat însă la un moment dat. Că uite, dacă mergeam pe treaba asta, Ţiriac era pistol cu apă acum! (râde) Îmi aduc aminte că îmi luasem la un moment dat nişte teneşi, nişte bascheţi, îi desfăceam, le legam şireturile şi îi puneam după gât, ca să nu se murdărească prin glodul ăla şi mergeam desculţ. Mă mai întreb acum de ce mă dor tălpile!
De pe atunci anticipai criza.
Ascultam ieri un podcast. Şi cineva recomanda acolo, zicea că toate şcolile gimnaziale ar trebui să îşi desfăşoare activitatea la ţară.
Mai regăseşti ”ţara” aceea?
Da, o regăseşti. Depinde unde o cauţi. Dar o găseşti. Eu cred că nu suntem chiar atât de pierduţi. O găseşti. Depinde însă ce vrei să vezi. Viaţa la ţară e ca un tablou cu artă abstractă. Dacă vrei să vezi ceva în el, vezi, dacă nu vrei, iarăşi… Sunt oameni la ţară. Încă îi mai găseşti. Bătrânul de la ţară. Ascultam un alt podcast, cu Neagu Djuvara. Care spunea că primul impact când avenit în România, a fost că l-a găsit pe ţăranul român – pe care el îl lăsase în 47-48, în cămaşă albă, pălărie -, în tricou, soios… Ei bine, am prins şi eu din vremea aceea, a țăranului român în cămașă albă. Chiar dacă era o cămaşă extrem de purtată şi de tocită, ţăranul de oarecând şi-o spăla şi şi-o îngrijea. Îl făcea şi mai suplu albul ăla. Aia era imaginea ţăranului cu care a plecat și Djuvara. Sunt atât de bătrân, că l-am prins pe ţăranul lui Neagu Djvara! Străbunicul meu umbla la vestă, cămaşă şi pălărie. Deci avea vestă peste cămaşă, o vestă cu o cataramă aşa, în spate… Eu aşa mi-l aduc aminte pe străbunicul meu! Chiar și când mergea la colectiv. Dacă mă duc acum acasă, la ţară, încă mai sunt oameni care umblă la cămaşă şi la pălărie. Şi asta zic! Cred că mai găseşti încă ţăranul acela curat şi frumos. Dar am şi partea cealaltă, a ţăranului pe care l-am întâlnit cu gadget-uri, care face agricultură pe 1000 de hectare, urmărind din satelit tot ce înseamnă fiecare metru patrat de brazdă şi care se consideră ţăran. Şi tare mi-e drag să mă uit şi la ţăranul ăla! Şi slavă Cerului, cred că am tot făcut materiale cu astfel de oameni. Şi oamenii aceştia tot cresc. Tare mult îmi place genul acesta de ţăran! Ţăranul care îşi ghidează agricultura din tabletă.
Foto: Arhiva personală
”Hai să ne uităm către bine, către lumină!”
”Din vorbele tale vei fi osândit…”, cum se zice pre limba vechilor cazanii. Ai şi tu o anumită vârstă acum, ai trecut prin viaţă…
Nu uita întrebarea! Am filmat anul trecut aici, la Sibiu. Și sus, într-o târlă de stână, într-o seară stăteam de vorbă cu o bătrânică și îmi povestea ea tot felul și nu știu cum a venit vorba de ce fac eu, copiii mei și zice: „Dar câţi ani ai, mamă?” Zic: „Am 45”. Şi zice: „Mm.. Ai ceva!”
”Cum mă, mamaie?!” (râde) La un moment dat se petrece trecerea asta… Până acum ceva vreme, ziceam: „Am atâţia ani…” „Păi dar eşti tânăr!” Şi îți dai seama la un moment dat că începi să zici câţi ani ai şi te trezeşti că ţi se zice: „Păi, ai ceva…”
Ai acumulat atâta experienţă, ai bătut ţara la pas, i-ai luat şi îi iei mereu pulsul. Ne mai facem bine?
Eu zic că da. Iarăşi depinde unde vrei să te uiţi. Dacă te uiţi la gri, nu ne facem bine. Şi nu te faci bine tu, ca individ. Dacă te uiţi la gri, la murdar, la lucrurile care nu funcţioneză, atunci nu te mai faci bine. Dar dacă vrei să te vindeci tu, pe tine, în primul rând, totul porneşte de la tine şi, până la urmă, tu contezi. Tu, cu carcasa pe care o ai şi cu sufletul tău. Şi atunci, dacă te uiţi la lucrurile frumoase şi care se întâmplă, şi încerci să înveţi ceva din ele şi să imiţi ceva din activitatea oamenilor care fac lucrurile acelea, eu zic că ne facem bine. Aici e cheia! Depinde de direcţia în care te uiţi. Acum, nici nu trebuie să stai toată viaţa şi doar să te uiţi! „Bine, dar eu mă uit! Dar nu fac să se întâmple nimic.” Nu, te uiţi şi încerci să faci şi tu. Atunci te faci bine!
Dacă stai însă şi te lamentezi… Noi avem darul ăsta. Noi doi, dacă ne vedem la un suc, la o bere, începem să ne văităm. Aşa suntem cumva setaţi, să ne plângem. „Aia nu merge, aia nu merge… S-a întâmplat aia, mă doare aia…” Cred că ar trebui la un moment dat să abandonăm abordarea asta. Şi să discutăm şi despre lucruri mărunte. Nu ştiu, să vorbim despre cum dai gaură într-o scândură şi cum să o aşezi să stea la unghi… Habar n-am! Şi lucruri din astea. Cumva, depinde de noi să ieşim din starea asta. De noi! Nu depinde de altcineva! Am fost în Franţa la un moment dat. Şi am avut mai multe zile în care am putut să mă uit la oameni. Pentru că aveam acolo un program care îmi permitea asta. Mă uitam la oamenii care treceau pe stradă. Erau îmbrăcaţi altfel decât ne îmbrăcăm noi. Atitudinea era alta. Zâmbetul era larg… De ce oamenii ăia acolo pot? În general, în Occident şi în lumea civilizată… Pentru că e vorba, în primul rând, de cultură şi de cum abordezi lucrurile. Sunt optimişti. Intrai în magazin, cum deschideai uşa: „Bonjour, monsieur…” Cu un zâmbet mare pe faţă. Umblam pe acolo, vedeam cât costă o pereche de nădragi, 2000 euro, plecam, şi la ieşire mă saluta…
E vorba de direcţia în care te uiţi. Hai să ne uităm către bine, către lumină! Ca să te simţi bine.
Alex Dima
Cu cine te mai războieşti acum? Ce mai pregăteşti?
Am clienţi! Balta are peşte! Eu ca să fac bine trebuie să fac rău. (râde) Acum am un material filmat prin nordul ţării. Îl montez, îl vizionez la momentul ăsta şi mă tot minunez.
Ce mai fac prietenii tăi de prin păduri?
S-au mai cuminţit, unii dintre ei. Alţii au ajuns acolo unde le e locul…
Ce înseamnă să le creezi vizibilitate, să îi faci cunoscuţi!
Da, da, dacă îi faci cunoscuţi, lumea îi caută! (râde) Încă sunt locuri unde au activitate, însă nu atât de tare pe cât aveau acum 10-15 ani, când m-am apucat eu de treabă să mă iau de ei.
Cum defulezi, cum elimini stresul ăsta? Croşetezi, stai în cap?
Trag cu praştia! Am povestit-o şi o tot povestesc. Şi sper ca oamenii să înţeleagă ce trebuie din povestea asta. La un moment dat mă dobora gastrita. Nu îi dădeam de leac. Pe lângă râcâiala asta permanentă pe care o simţeam, mă durea şi capul, era o stare foarte aiurea… Şi săraca doamnă, profesor emerit, creier luminat în domeniu, mi-a băgat tuburi, m-a căutat, dar nu mi-a găsit mai nimic… Mi-a zis într-o zi: „Uite, ia numărul ăsta de telefon, sună-l pe băiatul ăsta…” „Dar cine este?” Eram în noiembrie. Zice: „Are programări până pe la începutul verii. Dar sună-l din partea mea şi spune-i să te primească”. Credeam că vrea să scape de mine. „E psiholog.” Şi zic: „Dar sunt nebun, doamnă?!” „Dar nu, domnule, că nu doar nebunii au nevoie de psiholog.” Şi mi-a zis: „Cel ce te râcâie pe tine este al doilea tău creier; acolo trebuie să lucrezi şi eu nu mai am ce să îţi fac”. Şi m-am dus la psiholog. Şi psihologul, printre alte lucruri pe care a apăsat, m-a întrebat: „Ce îţi plăcea să faci în copilăria asta despre care vorbeam puţin mai devreme? Eşti în copilărie şi imaginează-ţi ce făceai tu ca să te relaxezi. Ce îți plăcea să faci?” „Să trag cu praştia pe gârla Dării, la ţintă.” Şi a zis: „Ai praştie?” „Nu, nu am. De unde, Doamne iartă-mă, să am?” Şi a zis: „Du-te şi cumpără-ţi praştie! Şi du-te pe gârlîă şi trage cu praştia. Şi ne mai auzim!” Genial mi s-a părut! Atunci am zis: „Da` bine, mă!” Totuşi m-am dus şi mi-am cumpărat o praşite. Şi dacă mergi acum cu mine la maşină, îţi arăt o cutie în portbagaj în care am mai multe tipuri de prăştii, cu bile, cu ochelari de protecţie… Adică am o cutie, în portbagaj, şi atunci când simt nevoia, trag cu praștia. Uite, de pildă, plec acum spre Bucureşti, trag undeva lângă o gârlă, îmi iau un pet, pun la ţintă, trag câteva minute, dobor sticla aia de câteva ori – o iau, nu o las acolo – şi îmi văd de treabă. Ei, chestia asta pe mine mă relaxează. De fapt, asta e morala: să îţi faci timp pentru tine. Am filmat cu Înaltul Iustinian de la Maramureş şi îmi zicea că noi am uitat să trăim în ”pasul boului”. Ce înseamnă asta? Să ai timp să gândeşti, să te aşezi, să ai timp tu pentru tine. La un moment dat tot aşa, într-o perioadă, am avut nişte probleme, şi un domn m-a luat şi m-a dus în Franţa, la fel, la un creier luminat, să mă aşeze. Că mai am şi eu deviaţiile mele. Şi de cum am intrat la omul ăsta, mi-a zis: „Bună ziua! De unde sunteţi?” Eu mă aşteptam să mă ia, să mă întindă, să mă tragă, să mă aşeze şi să plec de acolo vindecat. Şi mi-a zis: „Am o întrebare pentru dvoastră”. „Da, hai să începem!” „Dormiţi 8 ore, munciţi 8 ore, vă relaxaţi 8 ore?” Zic: „Nuu…” Şi a zis: „Păi şi de ce aţi venit la mine?” „Pentru că am această problemă! Pentru că, uitaţi…” „Nu, domnule! Mă înţelegeţi ce vă zic eu?” „Faceţi asta, 8-8-8?” „Nu…” „Mergeţi în ţară, faceţi asta şi ne mai auzim.” De fapt, despre asta este vorba! Mă întrebi cum mă încarc. Ar trebui să ne dăm mai multă atenţie nouă. Pentru că, până la urmă, tu cu tine rămâi. Şi tu cu tine rămâi la bătrâneţe. Şi aseară, la festival, le-am zis oamenilor: „Noi tot dăm vina pe sistem, pe stat!… Dar tu, pentru tine, ce faci?” Cred că de aici ar trebui să înceapă trezirea noastră. Şi dacă vrem totuşi să schimbăm ceva, cu noi trebuie să începem! Noi când auzim cum sună sintagma asta, ”începe cu tine!”, de cele mai multe ori zicem: ”Hai, mă laşi?!” Dar chiar aşa este! Începe tu să faci ceva pentru tine, în primul rând; un pic de grijă de tine. Acolo e cheia. Un om care se neglijează pe el şi ajunge într-o funcţie publică sau şef undeva, e clar că va neglija şi ce se întâmplă acolo, în postul acela. Îi va neglija pe oameni. Dacă nu îţi pasă de tine, de ce ţi-ar păsa de mine? Ţi se rupe ţie acum sufletul să mă ajuţi pe mine? Nu! E clar! De pe acolo trebuie să începem.
Foto: Arhiva personală
Ce îl enervează pe Alex Dima
Nu ne aude nimeni. Îmi poţi şopti la ureche, dacă vrei…
Tot mă uit prin cameră după microfoane, de când am intrat!
Ce te enerveză cel mai mult la tine?
La mine, ce mă enervează cel mai mult? E bună treaba asta! Ce mă enervează… Că încep de multe ori chestii pe care după aceea îmi e foarte greu să le duc la capăt.
Spui prea uşor DA.
Da, asta e. Da, da, da, şi ajung să mi se pară ziua prea scrută şi ajungi la un moment dat să fii neserios, pentru că nu mai reuşeşti să le faci pe toate. Asta mă enervează foarte tare, la mine. Și pe de altă parte mă enervează tare mult atunci când mă surprind că a trecut ziua degeaba. Atunci am, aşa, un sentiment de frustrare. Mă enervez foarte tare că nu am reuşit să îmi pun PIN-urile acolo unde mi-am propus. Şi mai sunt lucruri. Vrei să ţi le zic? Stăm aici, facem o listă şi mă distrug! Plec pe jos la Bucureşti! (râde). Dar tocmai ce ţi-am explicat: „Uită-te, domnule, către lumină! Uită-te către bine!” Şi tu vii şi mă întrebi: „Ce te enervează la tine?” „Uite, sunt aşa, sunt aşa, trebuie să dau şi 4 kg jos şi nu mai reuşesc. Îmi propun să le dau jos de fiecare dată şi astă noapte, la 11, am comandat o tocăniţă de miel cu mămăligă şi murături şi toți de la masa aceea după aia a zis: ”Apăi, ne luăm şi noi!” Şi am nenorocit 10 oameni! Eu vorbesc de jumătate de oră despre lumină şi tu mă aduci iar la întuneric! Şi eu am fost astă noapte la întuneric cu un miel! (râde)
Ce rol joacă Dumnezeu în viaţa ta?
Păi, eu ştiu că e acolo. De fapt, nu că e acolo, ci că e aici. Întotdeauna le-am zis, mai ales colegilor mei cu care am studiat şi care acum sunt îmbrăcaţi în preoţi: sper că Dumnezeu are simţul umorului. Se uită aşa la noi, Îşi mai pune mâna la ochi, mai pufneşte în râs… „Ce aţi făcut, măi? Iar? Păi nu ai zis, măi, că nu mai faci, tembelule?! Iar ai făcut?” „Iar am făcut…” E aici! E în mine, e în tine, e în oameni. Revenind… Dacă vrei să Îl vezi şi să Îl simţi, trebuie să… Trebuie să!
Nu te încurcă?
Dumnezeu nu încurcă pe nimeni. Noi ne încurcăm. Noi ne legăm singuri şireturile. Şi iar cred că Dumnezeu se uită la noi şi zice: „Ce-ai făcut, măi? Iar ţi-ai înnodat şireturile? Bă, dar bătut în cap eşti! Nu ai văzut că te împiedici şi cazi?!” Noi suntem cei care ne încurcăm foarte mult! Că dacă te uiţi la oamenii care au o relaţie cu Dumnezeu şi ce e Dumnezeu pentru ei – pentru că sunt oameni în jurul nostru care trăiesc într-o relaţie permanentă cu Dumnezeu -, pe ei nu îi încurcă deloc. Iarăşi, ce ar trebui să înţelegem… Dumnezeu nu are un caiet pe care ponteză. Că se uită ţintă la tine şi abia aşteaptă ca tu să o dai strâmb, să calci strâmb, ca El să îţi facă acolo un x cu roşu, ca un profesor din ăla exigent. Tu te chinui aşa şi El îţi face caietul roşu-roşu-roşu…
Tu vrobeşti de un Dumnezeu anacronic, cu caiet, unde ne trece pe datorie… Gadget-uri, Alex!
Da. Îţi tot taie acolo: „Pe asta iar ai făcut-o, iar…” Ar trebui să fim mai relaxaţi în relaţia cu Dumnezeu. Şi să nu mai fim formali în relaţia cu Dumnezeu. Şi să nu mai mergem la Dumnezeu cu delegaţii din astea: „Doamne, uite, am problema asta, hai, rezolvă-mă şi pe mine!” Cumva, încercând să Îl înşeli. „Hai, că Te-am păcălit şi de data asta!” Te-a rezolvat şi apoi ai uitat. Te mai întorci tu, peste jumătate de an, când te dor iar şalele sau ce te mai doare şi iar: „Îţi mai aduci aminte de mine? Eu sunt ăla cu… M-ai rezolvat atunci. Mai am una…”
”Ţi-am aprins şi câteva lumânări…”
Exact! Da! ”Ţi-am aprins şi eu nişte lumânări, şi am fost şi la Arsenie Boca între timp. Sper că mi s-a punctat asta.” Nu! Nu acolo e. Dumnezeu nu are un caiet. Caietul acela suntem noi. Şi tot ce însemnăm în caiet, de fapt, noi însemnăm, cu pixul. Şi cu roşu, şi cu negru, şi cu albastru, şi cu toate culorile pământului. Hai să scriem frumos pe caieţelul ăla!
Dacă ai drum pe Mitropoliei nr. 27, printr-o fereastră poți vedea cum niște mâini dibace pictează în diferite culori. Sibiul, Brașovul, Sighișoara, pisici cu personalitate, unicorni și fel de fel de destinații turistice și animale haioase sunt redate de Alexandra Cheșcu, o tânără care, prin „Ciocârlia” sa, așa cum s-ar „traduce” numele magazinului pe care l-a deschis în plină pandemie, redă frumusețea pe diferite obiecte din porțelan. „Lullula” este o afacere de familie începută de la o oaie roz, dacă e să ne referim la primele desene ale Alexandrei pe cănile de porțelan, ajungând la o multitudine de imagini unice așezate cu grijă și pasiune pe fiecare obiect. De fapt, fiecare desen poartă cu el ceva din sufletul Alexandrei, pentru că tot ceea ce face e, în primul rând, din plăcerea de a oferi bucurie celor ce vor intra în posesia creațiilor sale. „Lullula” nu e doar o afacere, ci o stare de spirit pe care Alexandra o completează în fiecare zi. Toți cei care o cunosc ori clienții care îi trec pragul remarcă imediat veselia ei contagioasă, zâmbetul care e un „accesoriu” permanent, unul natural, nicidecum pus în slujba marketing-ului.
Zâmbitoare ne-a întâmpinat și pe noi, curioși fiind să vedem cum a luat naștere „Ciocârlia” de pe Mitropoliei.
Alexandra este pasionată de gătit, astfel că, în urmă cu mai mulți ani, și-a deschis un blog unde posta rețete inedite. Atunci, avea nevoie, pentru ca imaginea să fie cât mai aproape de perfecțiune, de o veselă frumoasă. „Tot timpul aveam nevoie de farfurii! Căutam să fie farfuriile cât mai interesante pentru poze. La un moment dat, m-am gândit: „Ce ar fi dacă aș picta eu farfuriile?”. Și de aici a început totul! Nu m-am gândit niciodată că o să fac pentru alții. M-am gândit că fac farfuriile pentru poze. Apoi, niște prieteni m-au întrebat dacă pot să le fac și lor o cană pentru un cadou. Atunci aveam două culori, roz și negru. A avut succes, a fost apreciată, astfel că am început să fac mai multe”, își începe povestea Alexandra.
De ce „Lullula”? „Lullula arborea este denumirea științifică a ciorcârliei. Am văzut, acum mult timp, o aplicație cu păsări din România și mi-a plăcut mult cum sună „lullula”. Mi s-a părut melodios și am zis că, dacă voi face ceva al meu vreodată, așa o să se numească”, ne destăinuie Alexandra.
Primul târg, o surpriză neașteptată
Alexandra a renunțat la job-ul său de jurnalist la finalul anului 2015, iar în aprilie 2016 a decis să meargă la primul ei târg, cu creațiile pictate de ea.
„În acele luni am tot experimentat culorile, voiam să fie unele care să nu polueze, să fie cât mai bune pentru mediu, cât mai rezistente. Prin aprilie am decis să merg la Creative Buzz. S-au vândut toate cănile! Am zis să facem ceva din acest succes, a fost neașteptat, o surpriză totală! Nu ne doream să mergem la târguri, astfel că, după ce am mai făcut câteva căni, le-am luat în brațe și am pornit pe la magazine. Mulți ne-au refuzat. După aceea, am decis să încercăm la Librăria „Humanitas”, am trimis fotografii, mailuri la București. Am fost surprinsă, pentru că au răspuns afirmativ, că ne vor la ei în librării!”, spune Alexandra.
Astăzi, Librăria „Humanitas” este unul dintre partenerii de încredere „Lullula”. Colaborarea a început cu Librăria din Sibiu, după care s-a dezvoltat, iar creațiile Alexandrei au ajuns în Brașov, Cluj, București, Oradea, Iași, Craiova, Vâlcea, adică mai în toată țara. În plus, printre librăriile cu care “Lullula” are o colaborare strânsă se mai numără Schiller și Erasmus.
Curaj în pandemie
În plină pandemie, când viața parcă apăsase butonul de „Pauză”, Alexandra a decis să închirieze un spațiu pentru a-și deschide un magazin. Era mai 2021 când a deschis prima dată ușile clienților săi, în spațiul de pe Mitropoliei nr. 27 care adăpostește, de altfel, și atelierul de creație.
Fiecare lună ori chiar săptămână vine cu noutăți în atelierul „Lullula”. Astăzi, magazinul de cadouri unice are o gamă variată de produse din porțelan, printre care căni, farfurii, magneți, dar și ornamente pentru brad, traiste, lumânări parfumate, cărți poștale, felicitări și tricouri. „Avem câteva tricouri cu Sibiul, de exemplu, dar și cu cocktail-uri. Pe acestea le-am făcut în pandemie, când nu puteam ieși din casă să bem un cocktail. Am zis să avem măcar pe tricou!”, explică, zâmbind, Alexandra.
De altfel, magazinul are și produse din lemn, printre care jucării și, de asemenea, mini-tablouri pe care sunt pictate diferite peisaje ori obiective turistice, precum și căsuțe.
„Facem totul cu foarte mult suflet și punem multă energie. Noi ne adaptăm cerințelor publicului. Dacă vine un client și ne întreabă dacă avem o traistă, de exemplu, ne gândim: oare putem face asta? Și ne apucăm de ea și, astfel, mai adăugăm un produs în portofoliu pentru clienți”, spune Alexandra.
Mărturii pentru o nuntă din Poiana Sibiului, cea mai mare comandă “Lullula”
Când comenzile sunt numeroase, Alexandrei îi este alături Cristina, sora ei mai mică. Împreună, au reușit să ducă la bun sfârșit cea mai mare comandă a magazinului de până acum: 450 de căni pentru o nuntă din Poiana Sibiului.
„Am făcut acele mărturii într-o lună. Am scris pe ele numele mirilor, am desenat floricele și ce și-au mai dorit clienții”, spune Alexandra.
În plus, cănile „Lullula” au fost mărturii și pentru o altă nuntă, în Spania. O tânără i-a scris Alexandrei că și-ar dori să le facă prietenilor ei un cadou și că a văzut creațiile sale pe Internet, astfel că s-a gândit că acesta ar fi cel mai frumos dar pentru ei.
Felicitare pentru Al Pacino
De altfel, o amintire frumoasă pe care o are din această vară este legată de vizita unui profesor din New York, venit la Sibiu pentru FITS. „Era profesor. Ne-a cumpărat vreo 25 de felicitări, dintre care una pictată manual. A spus că e pentru Al Pacino. Ne-am bucurat enorm, nu ne-a venit să credem!”, povestește Alexandra.
Creațiile Alexandrei au ajuns până acum în aproape toate zonele lumii. Cei mai numeroși clienți ai ei sunt nemții și spaniolii.
„Lullula” a ajuns în toată Europa, dar și în Alaska și Chile.
În plus, „Lullula” este alegerea a numeroase companii ce vor să își surprindă angajații ori oaspeții din străinătate cu produse de calitate și personalizate.
Cei care vor să afle mai multe despre creațiile Alexandrei pot accesa pagina oficială de Facebook Lullula sau vizita magazinul de pe strada Mitropoliei nr. 27 Sibiu. Site-ul oficial este www.lullula.ro, de unde cei aflați la distanță își pot comanda produsele preferate. În curând, acesta va fi disponibil și în limba engleză.
