Acasă Blog Pagina 2270

Două atlete din Mediaș se pregătesc pentru finala Campionatului Național de Cros

0

Două dintre cele mai bune atlete ale Mediașului se pregătesc pentru Campionatul Național de Cros, competiție care le poate asigura calificarea la Europeanul de Cros.

Atletele Iulia Mărginean și Alexandra Hudea se află în cantonament timp de trei săptămâni la Piatra Arsă. Cele două atlete din Mediaș vor participa la sfârșitul săptămânii viitoare la finala Campionatului Național de Cros de la Botoșani, iar obiectivul declarat este acela de a obține calificarea la Campionatul European de Cros.

Concursul este programat la începutul lunii decembrie în Italia, la Torino.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Povestea albinelor, pentru o săptămână, în Muzeul ASTRA

0

Începând de mâine și preț de o săptămână, între 22-28 octombrie, Muzeul ASTRA organizează un atelier educațional-apicol, ce are ca temă albinele și funcțiile acestora, în cadrul stupului.

Evenimentele vor avea loc în cadrul programului „Muzeul se prezintă” și le propun vizitatorilor detalii despre albine.
„Vor fi oferite vizitatorilor detalii despre procesul polenizării, legătura dintre albine şi flori, precum şi despre rolul acestora în biodiversitate şi existenţa noastră. Vizitatorii pot încerca echipamentul apicol precum masca, pot să vadă albinele în colivie, stupul de observaţie şi apoi, eventual, să identifice relaţia dintre „dansul albinelor” şi modul de comunicare la albine şi la alte insecte sociale (furnici, termite). Cei mai entuziaști pot contribui cu un rezultatul final de excepție – prelucrarea foiţei de ceară”, explică reprezentanții Muzeului ASTRA.
Atelierele vor avea loc sâmbătă și duminică între orele 11-16, iar în săptămâna 24-28 octombrie se vor desfășura între 10 – 16, în zona Etno Tehno Parc- Sala educațională.
Participarea la ateliere se face în baza biletului de intrare sau a abonamentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Homefile, aplicația folosită de peste 120.000 de apartamente în cadrul asociațiilor de proprietari

Asociațiile de proprietari își pot gestiona mai bine activitatea cu ajutorul Homefile, aplicația folosită deja de pe 120.000 de apartamente

Aplicația românească Homefile a devenit populară în scurt timp în rândul administratorilor, fiind folosită în prezent de peste 120.000 de apartamente și 3.000 de asociații, în peste 30 de orașe din țară. Scopul său este de a simplifica activitatea administratorilor de bloc, dar și de a ajuta locatarii să țină evidența cheltuielilor printr-un proces eficient și de încredere.

Dacă în trecut evidența încasărilor și calcularea de penalizări sau restanțe erau un proces deficitar și greoi, cu ajutorul Homefile gestionarea situației fiecărui apartament este realizată rapid și transparent, cu acces din laptop, tabletă sau de pe telefon.

Aplicația vine în sprijinul locatarilor și oferă o multitudine de funcționalități, precum efectuarea plăților direct de pe telefon sau vizualizarea situației la zi a apartamentului cu un singur click, fără a adresa întrebări suplimentare administratorului.

Asociațiile de proprietari pot gestiona mai bine încasările cu Homefile

Homefile ajută administratorii să gestioneze facil toate informațiile legate de apartamente și să acceseze situația la zi a încasărilor direct din telefon, tabletă sau laptop. În plus, încasarea banilor se poate realiza foarte ușor, din telefonul mobil sau de pe laptop, apăsând un singur buton.

Mai mult, tranziția la întocmirea listelor de cheltuieli în Homefile se face extrem de simplu. Listele de cheltuieli sunt configurabile și pot avea aceleași coloane cu cele vechi, astfel locatarilor le va fi foarte ușor să se acomodeze cu aplicația și noul mod de lucru.

Testare gratuită și suport pentru utilizarea aplicației

Indiferent de vârstă sau experiență, trecerea la administrarea apartamentelor devine mai ușoară cu ajutorul consultanților Homefile care vor oferi suport pentru folosirea aplicației. Un alt beneficiu reprezintă posibilitatea de a testa timp de o lună aplicația în mod gratuit astfel încât administratorul să decidă dacă acest mod de lucru este potrivit sau nu pentru el.

Homefile face parte dintr-un grup internațional de companii care propune soluții software asociațiilor de proprietari, ceea ce oferă siguranță datelor furnizate, împreună cu garanția dezvoltării companiei. Astfel, datele fiecărui administrator și locatar sunt salvate în propriile servere ale Homefile. În plus, experiența internațională și serviciile suplimentare oferite îi vor ține la curent pe administratori și locatari cu toate actualizările din domeniu.

Imprimanta mobilă, soluția ideală pentru administrator

În cazul în care optează pentru un abonament complet, administratorii beneficiază de o imprimantă mobilă, cu hârtie termică pentru emiterea chitanțelor. Astfel, scrisul chitanțelor de mână devine o grijă în minus și un avantaj de a economisi timp.

Imprimanta Homefile va emite chitanța care va fi înregistrată automat în registre și scăzută din restanțe, fiind eliminate eternele suspiciuni de evidență și calculare, în timp ce cheltuielile vor fi explicate extrem de simplu în cont.

După ce au fost întocmite, chitanțele rămân înregistrate în server-ul aplicației, iar locatarul poate urmări când s-a realizat încasarea în aplicație.

Situația la zi a apartamentelor, disponibilă în aplicație

Aplicația prezintă o interfață intuitivă și ușor de folosit, oferind un conținut bine structurat administratorului, care va putea răspunde cu ușurință la orice nelămurire din partea locatarilor.

În același timp, locatarii pot urmări informații despre apartament folosind codul de pe chitanță sau codul furnizat de administrator. Mai mult, datele pot fi accesate atât de proprietari, cât și de chiriași. Proprietarul poate urmări situația și este notificat atunci când chiriașul nu achită cheltuielile.

Plata cheltuielilor, direct din confortul casei

Peste 17.000 de locatari plătesc lunar cheltuielile cu cardul în aplicația Homefile. Totul se face simplu, de pe telefonul mobil, direct din confortul casei. Printre avantajele plății cu cardul se numără debitul scăzut imediat, iar tranzacția este operată automat în documentele contabile ale asociației de proprietari. Totodată, Homefile are integrată o funcție specială, care îi amintește locatarului printr-un email să achite factura curentă, evitând plățile restante. 

Homefile pune la dispoziția asociațiilor de proprietari trei tipuri de abonamente: Pachetul Gratuit, Pachetul Complet și Pachetul Complet Business, în funcție de numărul de apartamente gestionate și nevoile asociației. 


Află mai multe detalii despre aplicație de la un consultant Homefile la numărul 0722.657.332 sau completând formularul de contact pe homefile.ro/contact.

Tânără însărcinată, transportată la spital după un accident rutier

O tânără însărcinată a fost accidentată de un autoturism, pe strada Unirii din Cisnădie.

După primele cercetări, polițiștii au stabilit că este vorba despre o coliziune față spate, după ce tânăra, în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat distanța de siguranță lovind un alt autoturism al cărui conducător, în vârstă de 58 de ani, din Tălmaciu, oprise înaintea unei treceri pentru pietoni.

Un echipaj SMURD a intervenit la locul producerii accidentului rutier. Echipajul i-a acordat tinerei îngrijiri medicale și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu, conștientă, cu un atac de panică, pentru investigații suplimentare.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Premierul Ciucă a vorbit, vineri, despre majorarea pensiilor

0

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a afirmat vineri, la Arad, că pensiile ar urma să fie majorate cu 15% sau cu altă cifră care să acopere inflaţia, începând cu anul 2023.

„Domnul preşedinte (Klaus Iohannis – n.r.) a legat acest procent de inflaţie şi afirm că este nevoie ca în continuare să ţinem cont de rata de inflaţie şi consider că pensionarii nu merită să suporte povara inflaţiei, motiv pentru care procentul poate să fie de 15% sau poate să fie altă cifră. Toate aceste elemente de analiză le vom realiza în coaliţie cu cifrele de buget pe masă.

Avem nevoie de prognoza bugetului pentru anul 2023, trebuie să vedem care este valoarea nominală a PIB-ului în anul viitor şi în felul acesta să putem să ne asigurăm că venim cu decizii care să fie într-adevăr susţinute de buget şi să poată să asigure compensarea creşterii preţurilor la alimente, la bunuri, la servicii”, a declarat Ciucă, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că este nevoie de un set de măsuri atât în ceea ce priveşte pensiile, cât şi salariile.

„Vă asigur că vom lua cât se poate de responsabil toate deciziile în acest sens. Vorbim şi de pensii şi de salariu, este clar că toată această situaţie deosebit de dificilă economic ne afectează pe toţi şi este nevoie să avem un set de măsuri şi decizii guvernamentale care să poată să menţină echilibru atât în viaţa socială, cât şi în cea economică”, a mai spus premierul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Aproape 300 de boboci ai Academiei Forțelor Terestre Sibiu au depus jurământul militar

După opt săptămâni în care au învăţat ABC-ul instrucţiei, şi-au întărit condiţia fizică şi s-au adaptat condiţiilor mediului militar, 299 de studenţi (111 fete şi 188 băieţi) din anul I de studiu ai Academiei Forţelor Terestre.

„Nicolae Bălcescu” din Sibiu au depus astăzi, 21 octombrie, jurământul de credinţă faţă de neam şi ţară
Aceștia au făcut, prin cuvintele rostite, promisiunea solemnă de a se închina crezului valorilor de necontestat: Patrie, Onoare, Datorie.
La acest eveniment unic în viaţa fiecărui militar a participat comandantul Corpului Multinațional de Sud-Est (MNC-SE), gl.mr. Dragoș-Dumitru Iacob, alături de autorităţi publice locale, comandanţi ai structurilor din sistemul naţional de apărare, părinţi şi rude ai celor mai tineri militari sibieni.
„Mult succes în carieră celor care astăzi au depus jurământul militar!”, au transmis reprezentanții AFT Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Noiembrie vine cu 19 reprezentații, la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu

0

Noiembrie vine cu un program bogat pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Nu mai puțin de 19 reprezentații vor puse în scenă de instituția culturală, astfel încât iubitorii de teatru să se poată bucura de spectacole pe gustul lor.

Din luna noiembrie, reprezentațiile programate în zilele de sâmbătă și duminică vor începe la ora 17.
„Pentru a veni în întâmpinarea tuturor spectatorilor și pentru a oferi șansa tinerilor, elevilor și publicului din alte localități să vină să vadă spectacolele Teatrului Național, încă din primăvara acestui an am programat reprezentațiile duminica de la ora 17:00. Acum, am decis să procedăm la fel și cu reprezentațiile din zilele de sâmbătă pentru ca în week-end-uri să jucăm doar de la ora 17:00. Facem acest lucru pentru a ușura accesul publicului, dar și pentru că ne dorim să reducem consumul de energie electrică și termică”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Printre spectacolele din agenda lunii noiembrie a TNRS se numără: „Trei surori”, în 3 noiembrie, „Cerere în căsătorie”, în 4 noiembrie, „Bărbate, treci la fapte!”, în 5 și 6 noiembrie, „Bravul soldat Švejk”, în 9 noiembrie, „Švejk pe front”, în 10 noiembrie, „Orb de mină”, în 11 noiembrie, „Necunoscuta cunoscută”, în 12 noiembrie, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, în 13 noiembrie, „Femei”, în 16 noiembrie, „Am angajat un ucigaș profesionist”, în 17 noiembrie, „Felii”, în 18 noiembrie, „Conferința iraniană”, în 19 noiembrie, „Zeul Carnagiului”, în 19 noiembrie, „Steaua fără nume”, în 20 noiembrie, „Sunt o babă comunistă”, în 25 noiembrie, „Oscar și Buni Roz”, în 26 noiembrie, „Oleanna”, în 27 noiembrie, și „Mamă”, în 30 noiembrie.
Biletele pentru spectacolele TNRS pot fi achiziţionate online, pe site-ul www.tnrs.ro, şi de la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Bogdan Hossu (Cartel Alfa): Salariile nete ar crește dacă unele taxe sociale ar fi transferate către angajatori

0

Guvernul ar trebui să transfere către angajatori o parte din taxele sociale plătite acum de către angajaţi, ceea ce ar duce la creşterea tuturor salariilor nete, consideră Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa.

Câteva zeci de sindicalişti, membri ai CNS Cartel Alfa, au protestat, vineri dimineaţa, în faţa Palatului Cotroceni, principalele nemulţumiri fiind legate de scăderea nivelului de trai odată cu creşterea inflaţiei.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple cu salariul minim, Hossu, care a participat la protest, a răspuns: „Din punctul meu de vedere şi al confederaţiei, ideal ar fi fost ca majorarea salariului să fie realizată prin transfer de taxe, adică îngheţarea valorii brute şi transferarea unei cote de taxe sociale de la angajat la angajator, ceea ce nu ar fi afectat profund angajatorii, dar, din punctul de vedere al lucrătorilor, pe toată verticala sistemului de salarizare, ar fi o creştere substanţială a valorii nete. Pentru că toţi lucrătorii pleacă acasă cu salariul net, nu cu salariul brut”.

În opinia sa, creşterea salariului minim la 3.000 de lei va demotiva salariaţii să facă performanţă.

„Se pare că decidenţii vor o creştere a salariului minim la 3.000 de lei, dar o creştere la 3.000 de lei nu înseamnă decât mărirea, de la 1,4 milioane de lucrători care sunt astăzi la salariul minim, probabil la aproape 3 milioane de lucrători care vor ajunge la salariul minim, adică vor înghiţi şi contractele care sunt în intervalul 2.550 – 3.000 de lei, ceea ce nu e benefic, pentru că demotivează într-o formă clară lucrătorii de a fi performanţi. Dacă toată lumea ia salariul minim, de ce să mai fiu calificat, de ce să-mi asum răspunderi, de ce să-mi risc viaţa de familie pentru interese de serviciu”, a arătat liderul sindical.

El a mai spus că lipsa de expertiză şi de experienţă în practică face ca decidenţii să ia decizii populiste şi nu decizii care ar rezolva problemele de fond.

Totodată, întrebat până unde se va merge cu protestele, Hossu a răspuns: „Vom aştepta încă două săptămâni şi, în funcţie de construcţia dialogului social, care n-a prea fost de-a lungul acestui an, vedem cum ne mişcăm mai departe. Să nu uităm că elementele pe care le cerem noi făceau obiectul dezbaterilor în Consiliul Tripartit pentru Dialog Social, în comisiile de dialog social al diferitelor ministere, ceea ce nu s-a întâmplat până la ora actuală.

Dacă nu se întâmplă nimic, vom continua şi vom schimba formele de protest, întrucât înseamnă că există o incapacitate de decizie pe partea guvernamentală şi singura soluţie e schimbarea Guvernului”.

Joi, sindicaliştii CNS Cartel Alfa au protestat în Piaţa Victoriei şi Piaţa Revoluţiei, nemulţumiţi de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii Salarizării şi blocarea negocierilor colective.

Conform unui comunicat al confederaţiei, sindicaliştii cer controlul preţurilor şi taxarea extra-profiturilor, creşterea salariilor şi a pensiilor, deblocarea negocierilor colective (modificarea Legii dialogului social) şi aplicarea integral şi fără discriminare a Legii 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, şi a Legii 195/2020, privind statutul personalului feroviar.

Protestul Cartel Alfa a început pe 17 octombrie sub forma a două caravane care au pornit din zonele Ardeal (Zalău) şi Moldova (Botoşani) spre Bucureşti, cu proteste organizate în localităţi de pe traseu unde există riscuri majore de blocare a unor activităţi de producţie şi pierderea locurilor de muncă. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

O nouă deratizare pe domeniul public va avea loc săptămâna viitoare

0

În perioada 24-28 octombrie 2022, Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului Sibiu va derula o nouă campanie de deratizare.

Substanțele vor fi amplasate în dispozitive speciale care sunt marcate corespunzător, avertizând asupra pericolului pe care îl reprezintă substanțele toxice din interior.

Produsul utilizat este Varat Block, avizat de Ministerul Sănătății, iar antidotul în caz de ingerare accidentală este Vitamina K1.

Atenție! Părinții sunt rugați să supravegheze îndeaproape copiii, pentru a evita venirea lor în contact cu aceste substanțe, iar deținătorii de animale de casă trebuie să ia toate măsurile pentru a preveni intoxicațiile accidentale în rândul acestora.

Patru proiecte depuse în cadrul PNRR au fost aprobate spre finanțare

Primăria Sibiu anunță că patru proiecte depuse în cadrul PNRR au fost aprobate spre finanțare.

Cele patru proiecte vizează achiziția de autobuze pentru transportul metropolitan, instalarea unui sistem de prioritizare în trafic a transportului public și amenajarea unei piste pentru biciclete cu o lungime de 1,9 km pe strada Th. Aman, precum și elaborarea în format digital GIS a unui Plan Urbanistic Zonal pentru o zonă construită protejată din centrul istoric al Sibiului și anume Piața Mare și Piața Mică.

S-a aprobat finanțarea pentru achiziția de autobuze pentru transportul metropolitan:

“A fost aprobat spre finanțare proiectul amplu, în valoare de peste 124 de milioane de lei, prin care vom achiziționa în parteneriat cu cele 9 orașe și comune partenere în ADI Transport Metropolitan Sibiu un număr de 36 de autobuze electrice care să ne permită extinderea transportului public în Sibiu și în aceste localități din zona periurbană, care fac parte din asociație”, susține Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Proiectul aprobat prevede achiziția a 30 de autobuze cu o lungime de 12m și a 6 autobuze de 10m care vor asigura extinderea transportului public spre orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia.

Pe lângă autobuze, se vor achiziționa 48 de stații de încărcare rapidă sau lentă a acestora. Este inclusă și cumpărarea a 71 de stații de încărcare a mașinilor electrice care vor putea fi utilizate de public, dintre care 45 vor fi amplasate în Sibiu, iar restul în celelalte 9 localități partenere.

Primăria reamintește că ADI Transport Metropolitan a depus pe apelul 2 al PNRR un al doilea proiect pentru achiziția a încă 20 de autobuze electrice care să suplimenteze capacitatea de transport în zona deservită de această Asociație.

Alte trei proiecte depuse de Municipiul Sibiu au fost incluse pe acest prim anunț, primind finanțarea din fonduri europene nerambursabile:

Achiziția și instalarea unui sistem de prioritizare în trafic a transportului public în 15 intersecții semaforizate din Sibiu, situate pe cele mai aglomerate artere.

Cu ajutorul acestor echipamente digitale și a unui software specializat, autobuzele care ajung în intersecțiile în care sunt instalate aparatele vor primi mai repede culoarea verde la semafor, scurtându-se astfel timpii de așteptare în trafic. Programele de circulație a autobuzelor vor putea fi astfel mai riguros respectate.

În cadrul aceleiași investiții se vor achiziționa și instala sisteme de afișaj digital în încă 20 de stații de transport public, pentru informarea călătorilor. Valoarea finanțării aprobate pentru acest proiect este de 6,29 milioane lei.

Amenajarea unei piste pentru biciclete cu o lungime de 1,9 km pe strada Th. Aman

Aceasta va face legătura cu pista existentă dinspre Parcul Sub Arini, Grădina Zoologică și Pădurea Dumbrava, asigurându-se continuitatea rețelei de piste din zonă.

Finanțarea europeană nerambursabilă alocată pentru acest proiect este de 2,24 milioane lei. Elaborarea în format digital GIS a unui Plan Urbanistic Zonal pentru o zonă construită protejată din centrul istoric al Sibiului și anume Piața Mare și Piața Mică

Acest plan urbanistic va include, printre altele: ridicări topo, studii istorice, studii de fundamentare, etc și va fi util prin reglementările urbanistice care vor fi astfel stabilite pentru protecția unei zone istorice importante. Finanțarea obținută de Municipiul Sibiu însumează 457.000 lei

Prins băut la volan și dus la audieri, un tânăr a furat o mașină de poliție și a oprit șoferii în trafic, în Sibiu

Un tânăr prins băut la volan și dus la audieri la sediul Biroului Rutier Sibiu a furat o mașină de poliție și a oprit șoferii în trafic.

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 0.40, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Roșia, a fost descoperit conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

În privința autoturismului condus, polițiștii au stabilit este neînmatriculat.

Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Cel mai probabil profitând de neatenția polițiștilor, tânărul a furat o autospecială de poliție din fața Biroului Rutier Sibiu și a plecat.

După aproximativ două ore, prin apel 112, un șofer a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.

De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

“De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.

În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 3.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem.

Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.

În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Elevii intră de astăzi în vacanţă

0

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, urmând a se întoarce la şcoală pe data de 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Pentru prima dată, structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe:

* Modulul 1
– cursuri – de luni, 5 septembrie, până vineri, 21 octombrie
– vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie, până duminică, 30 octombrie;

* Modulul 2
– cursuri – de luni, 31 octombrie, până joi, 22 decembrie
– vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

* Modulul 3
– cursuri – de luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie, sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti
– vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie;

* Modulul 4
– cursuri – de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie
– vacanţă – de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;

* Modulul 5
– cursuri – de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie
– vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.

Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News