Acasă Blog Pagina 2372

Luna trecută, una dintre cele mai călduroase luni iulie înregistrate vreodată

Luna iulie 2022 a fost una dintre cele mai călduroase luni iulie înregistrate vreodată, cu o temperatură de 0,4 grade Celsius peste media din intervalul 1991-2020.

Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale din cadrul ONU, temperaturile au fost cu aproape 0,4 grade Celsius mai mari decât media lunilor iulie dintre 1991 și 2020, în mare parte a Europei. Sud-vestul și vestul continentului au fost cel mai grav afectate de valul de caniculă de la mijlocul lunii, scrie biziday.ro.

Folosind date de la Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Comisiei Europene, agenția meteorologică a ONU a confirmat că Europa a avut a șasea cea mai caldă lună iulie în 2022. Astfel, a șaptea lună din acest an a fost puțin mai rece decât cea din 2019, dar mai caldă decât cea din 2016, cu o diferență aproape insesizabilă.

Portugalia, vestul Franței și Irlanda au doborât recorduri de temperatură, în timp ce Anglia a atins pentru prima dată valorile de 40℃. Spania a avut, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie, cu o temperatură națională medie de 25,6°C. Valul de caniculă a călătorit spre nord și est, ducând la temperaturi foarte ridicate în state precum Germania și părți din Scandinavia. Recorduri au fost doborâte în mai multe locații din Suedia.

În același timp, din Cornul Africii până în sudul Indiei și o mare parte din Asia centrală până în cea mai mare parte a Australiei au cunoscut temperaturi sub medie. În plus, temperaturile au fost în general sub medie în Georgia și în mare parte din Turcia.

În iulie a fost înregistrată o topire accelerată a ghețarilor din Antarctica, iar masa glaciară este cu 7% sub medie. De asemenea, și gheața Mării Arctice este cu 4% sub medie. Secretarul general al OMM, Petteri Taalas, a declarat într-o conferință de presă din 18 iulie, că acest tip de caniculă este noua normalitate.

Maimuțe lovite cu pietre, otrăvite sau vânate în Brazilia din cauza variolei maimuței

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat asigurări marţi că epidemia de variola maimuţei nu are legătură cu aceste animale, deplângând faptul că maimuţe ar fi fost atacate în Brazilia, relatează AFP.

„Lumea trebuie să ştie că transmiterea la care asistăm în prezent se produce între oameni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, într-o conferinţă de presă la Geneva.

Ea a fost întrebată cu privire la informaţii privind atacuri împotriva maimuţelor în Brazilia. Site-ul de ştiri brazilian G1 a informat că mai multe maimuţe au fost otrăvite, iar unele au fost rănite, în mai puţin de o săptămână, într-o rezervaţie naturală din Rio do Preto, în statul Sao Paulo.

Altele au fost lovite cu pietre, vânate sau otrăvite în diferite oraşe braziliene, potrivit G1, care citează asociaţia pentru lupta împotriva traficului ilegal de animale sălbatice Renctas.

Brazilia a raportat peste 1.700 de cazuri de variola maimuţei şi un deces, conform statisticilor OMS.

La nivel mondial, au fost raportate peste 28.100 de cazuri şi 12 decese legate de variola maimuţei.

Termenul de „variola maimuţei” a fost folosit când acest virus a fost descoperit în 1958 la maimuţe într-un laborator din Danemarca, însă virusul a fost demonstrat la diferite specii de animale, în special la rozătoare. Primul caz uman a fost depistat în 1970 în Republica Democrată Congo (RDC).

Acest virus poate fi transmis de la animale la oameni, însă explozia recentă de cazuri la nivel mondial are loc în urma transmiterii între oameni prin contact fizic apropiat, a explicat Harris.

Oamenii „cu siguranţă nu ar trebui să atace animale”, a spus ea, subliniind că cea mai buna modalitate de reducere a răspândirii virusului este recunoaşterea simptomelor, obţinerea de ajutor de la un medic şi luarea de „măsuri de precauţie pentru a preveni transmiterea”. (AGERPRES)

Zeci de infectări cu un nou virus de origine animală au fost descoperite în China

Un studiu ştiinţific a relevat detectarea în două provincii chineze a 35 de contagieri la oameni cu un virus de origine animală de tip Henipavirus, a anunţat marţi presa de stat chineză, citată de agenţia EFE.

Cazurile descoperite – niciunul dintre ele nu este grav – sunt în provinciile Shandong (estul Chinei) şi Henan (centrul Chinei), scrie ziarul Global Times, făcând referire la un articol publicat de cercetători chinezi şi singaporezi în New England Journal of Medicine, una dintre publicaţiile medicale cele mai prestigioase.

Virusul, pentru care la ora actuală nu există vaccinuri sau tratamente, a fost detectat prin probe prelevate din gâtul pacienţilor care au avut contact recent cu animale şi este asociat cu simptome precum febră, oboseală, tuse, lipsa poftei de mâncare, greaţă, dureri de cap şi dureri musculare.

Cercetările ulterioare au arătat că 26 din cei 35 de pacienţi purtători ai acestui Henipavirus au dezvoltat aceste simptome clinice, la care se adaugă iritabilitate şi stări de vomă.

Potrivit portalului public chinez de ştiri The Paper, Henipavirusul este una dintre principalele cauze emergente ale saltului bolilor de la animale la oameni (proces denumit zoonoză) în regiunea Asia-Pacific.

Unul dintre vectorii de transmitere ai virusului sunt liliecii de fructe, consideraţi gazde naturale a două dintre Henipavirusurile cunoscute: virusul Hendra (HeV) şi virusul Nipah (NiV).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) semnalează că virusul Hendra provoacă la om infecţii care merg de la cele asimptomatice până la infecţii respiratorii acute şi encefalite grave, cu o rată de deces estimată între 40% şi 75%, care ”poate varia în funcţie de capacităţile locale de cercetare epidemiologică şi gestionare clinică”.

Nu a fost dovedită deocamdată existenţa unei transmiteri de la om la om, deşi cercetări anterioare au semnalat că acest tip de contagiere nu este exclus.

”Coronavirusul nu va fi ultima boală contagioasă care să provoace o pandemie, întrucât noi boli vor avea un impact tot mai mare în viaţa omului”, a declarat directorul adjunct al departamentului de boli infecţioase al spitalului Huashan. (AGERPRES)

„Taberele barbarilor” au ajuns în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA organizează, în perioada 9-11 august, un eveniment dedicat patrimoniului cultural arheologic, denumit sugestiv „Castra Barbarorum”, în traducere „taberele barbarilor”. Evenimentul va avea loc în Muzeul în aer liber, în zona sectorului de prelucrare a metalelor (spațiul delimitat de gospodăria din Corna, șteampul din Abrud și galeria minieră din Roșia Montană, județul Alba.

Potrivit organizatorilor, vor participa membrii Asociației Culturale „Omnis Barbaria”, meșterul fierar Komakiza și Ars Fabrilis Oficina (atelier de lemnărit la strung antic).
„La CASTRA BARBARORUM vor avea loc activități demonstrative și interactive, desfășurate sub forma unor ateliere de reconstituiri istorice şi experimente arheologice, prin care vor fi confecționate obiecte casnice, unelte și piese de armament, reproduse fidel după cele descoperite în siturile arheologice. Aici va fi amenajat un atelier de olărit, în cadrul căruia se vor confecționa prin modelare cu mâna, vase și obiecte din lut din antichitate, un atelier meșteșugăresc de orfevrărie a bronzului pentru confecționare de podoabe antice, un atelier meșteșugăresc de fierărie antică – confecționare replici după unelte și arme antice și un atelier meșteșugăresc de lemnărit – confecționare veselă de lemn la strung antic”, a explicat Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt al Muzeului ASTRA.
Meșteșugarii vor fi costumați după modelul vestimentației din perioada antică, întocmai pentru a reconstitui ipostaze din viața cotidiană și meșteșuguri din antichitate, mai arată organizatorii.
Atelierele se vor desfășura zilnic, între 9 – 11 august, între orele 11-14 şi 16-19.
Evenimentele fac parte din „Animă ASTRA!”, proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.

FOTO ISU Sibiu a primit cea mai nouă autospecială existentă în dotarea pompierilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a fost dotat cu o autospecială de mare capacitate.

Începând de marți, 9 august, parcul auto al ISU Sibiu este dotat cu cea mai nouă autospecială existentă în acest moment în dotarea pompierilor, la nivel național, gata să intre în intervenții. Aceasta va funcționa în cadrul Stației Miercurea Sibiului și are cea mai mare capacitate de stingere. Autospeciala are o capacitate de 10.000 de litri de apă și 400 de litri de spumogen și face parte dintr-un total de 200 de autospeciale care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020 – Program Operațional Infrastructură Mare.

Mașina de intervenție poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți. Accesoriile de pe această autospecială sunt unele performate, de ultimă generație, fapt ce vine nu doar în sprijinul pompierilor, ci și în sprijinul direct al comunității.

Șoferul unui microbuz, descoperit la volan cu o alcoolemie uriașă

Șoferul unui microbuz de marfă a fost prins la volan cu o alcoolemie foarte mare.

Luni seara, în jurul orei 21.30, în localitatea Bradu, polițiștii Biroului Rutier pentru Drumuri Naționale Sibiu au oprit pentru control un microbuz destinat transportului de marfă, condus pe Drumul Național 1 de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor.

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru a indicat un rezultat de 1,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ministerul Finanțelor se împrumută la populație cu dobânzi duble față de cele din 2019

0

Românii pot investi banii într-o nouă emisiune de titluri de stat TEZAUR, care aduc acum dobânzi foarte mari, duble față de cele pe care le puteau câștiga în urmă cu 2-3 ani.

Ministerul Finanțelor a demarat o nouă emisiune de titluri de stat cu maturitate la un an, cea mai mică perioadă pe care a avut-o până acum o astfel de emisiune. Cauza este dobânda foarte bună pe care o oferă statul, 8,25% pe an. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Ministerul spune că în luna iulie au fost vândute titluri similare în valoare de 1,49 miliarde lei, ceea ce arată că interesul românilor pentru acest tip de investiție este mare.

Ministerul Finanțelor își finanțează cu banii obținuți din emisiunile de titluri de stat deficitul bugetar și datoria publică, fiind practic împrumuturi rostogolite, care urmează să crească, din cauza dobânzilor mai mari comparativ cu anii trecuți. În 2019, emisiunile TEZAUR aveau dobânzi între 3,5 și 4,5% pe an, cu termene de maturitate până la trei ani.

Programul de vânzare a titlurilor de stat din această emisiune se desfășoară între 08 – 26 august 2022 online, pentru persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. În perioada 8 – 29 august 2022 cumpărarea se poate face de la unitățile Trezoreriei Statului, iar între 8 – 26 august 2022 în mediul urban și 8 – 25 august 2022 în mediul rural, prin unitățile Poștei Române.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Poliția Locală a întocmit 89 de amenzi șoferilor care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fără a avea acest drept

Persoanele cu dizabilități din Sibiu au la dispoziție 208 locuri de parcare pe domeniul public al municipiului Sibiu, atât în parcările publice, cât și la domiciliu, pe care le pot ocupa în baza unei legitimații speciale, emisă de Serviciul de Administrare a Domeniului Public.

Polițiștii locali verifică constant respectarea destinației acestor locuri de parcare și îi sancționează pe șoferii care ocupă ilegal aceste locuri cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.

În perioada 01.01.2022-31.07.2022 agenții de Poliție Locală au întocmit 89 de procese verbale de contravenție șoferilor care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fără a avea acest drept. Totalul amenzilor se ridică la suma de 133.000 lei. În 35 de cazuri a fost luată și măsura de ridicare a autovehiculului.

Aproximativ jumătate din amenzi au fost aplicate în zona centrală: 12 pe str. Arhivelor, 9 în Piața Aurel Vlaicu, 6 pe Aleea Taberei, câte 5 pe bulevardul Mihai Viteazu și pe str. Al. Odobescu, câte 4 pe străzile Aleea Streiu, Avram Iancu, Calea Dumbrăvii, Rahovei și Ștefan cel Mare și 3 pe str. G-ral Magheru.

În întreg anul 2021 s-au aplicat 103 sancțiuni în valoare de 212.000 lei, din care 45 de mașini au fost ridicate. În anul 2020 au fost aplicate 145 de sancțiuni în valoare de 111.052 de lei, din care 70 de autoturisme au fost și ridicate.

S-a lansat noua platformă de e-administrație a Primăriei Sibiu

Platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu s-a lansat în data de 8 august. într-un nou format și cu noi funcționalități.

Primăria Sibiu a fost prima instituție publică locală care a pus la dispoziția cetățenilor o astfel de platformă în 2011, iar acum lansează o platformă nouă, actualizată cu practici și instrumente curente în acest domeniu.

Primele trei luni vor fi o perioadă de tranziție spre noua platformă, Primăria așteptând în această perioadă opiniile și sugestiile sibienilor pentru îmbunătățire, urmând să se efectueze diverse optimizări.

“Această platformă centralizează toate demersurile electronice pe care cetățenii la au la dispoziție în relația cu Primăria Sibiu. O bună parte dintre funcționalități existau deja însă nu erau centralizate într-o singură platformă. Concret, dacă sibienii își creează un cont pe această platformă, vor putea comunica online cu Primăria pentru marea majoritate a documentelor, aproape 100 de tipuri, și vor putea efectua plăți în siguranță. Eliminăm astfel tot mai mult drumurile la ghișeu și simplificăm comunicarea cu Primăria, pentru confortul sibienilor”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Platforma nouă poate fi accesată pe e-administratie.sibiu.ro sau de pe sibiu.ro, secțiunea E-administrație.

Ce aduce nou platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu:

1. Aspectul platformei este clar, simplu și bine organizat. Astfel, trebuie doar să selectați din listă serviciul dorit, apoi tipul de document

2. Pe platformă se pot realiza mai multe tipuri de plăți, aproximativ 100 la număr. Pe platforma nouă se pot plăti atât taxele și impozitele locale, cât și amenzile de circulație, amenzile aplicate de Poliția Locală, taxele de emitere a diverselor documente, taxa de regularizare, taxa judiciară de timbru, etc.

3. Depunerea documentelor online. Fie că doriți să depuneți o sesizare, o solicitare pentru emiterea unui certificat sau trebuie să depuneți documente solicitate prin lege, puteți utiliza platforma pentru a le transmite Primăriei sau serviciilor publice subordonate. Practic, toate tipurile de documente pentru care legislația permite depunerea în format electronic au fost incluse pe noua platformă.

4. Emiterea documentelor în format electronic: certificatul fiscal, certificatul de urbanism și prelungirea acestuia, certificatul de nomenclatură stradală sunt doar câteva exemple de documente care se vor emite și online de acum. Excepție fac documentele care, prin legislație, trebuie ridicate de cetățeni în format tipărit, original, cu semnături și/sau ștampile.

Pentru a putea utiliza toate serviciile oferite de noua platformă, este esențial să creați un cont. Cei care au cont pe platforma veche, pot folosi aceleași date de conectare pentru a accesa noua platformă. Crearea unui cont durează câteva minute, procesul fiind foarte simplu, fiind explicat, pas cu pas.

· Dacă alegeți să creați un cont validat cu ajutorul aplicației CertMe, un instrument de verificare a identității persoanei care solicită un cont pentru ca datele cu caracter personal să fie protejate, atunci veți putea beneficia de toate facilitățile oferite de această nouă platformă. Validarea contului de la distanță cu aplicația CertMe este o premieră națională pentru o administrație publică locală.

· În cazul în care creați un cont simplu, fără validare, veți putea accesa toate funcționalitățile cu excepția celor legate de taxele și impozitele locale.

· Dacă nu doriți să creați un astfel de cont, veți avea acces limitat la funcțiunile platformei, doar la partea informativă a acesteia și la anumite secțiuni care nu solicită probarea identității. Prin urmare, spre exemplu, nu veți putea consulta informațiile despre proprietăți și sumele datorate ca impozite și taxe locale și nici nu veți putea solicita un certificat fiscal.

 Primăria Sibiu recomandă sibienilor crearea unui cont validat pentru a se putea bucura de toate instrumentele electronice pe care le punem la dispoziție.

IMPORTANT: În următoarele 30 de zile vechea platformă va rămâne activă doar pentru gestionarea documentelor deja depuse, a căror soluționare este în curs. Nu veți putea depune pe platforma veche solicitări noi – acest lucru va fi posibil doar pe platforma nouă. În 8 septembrie vechea platformă de e-administrație se va închide și se va trece complet pe cea nouă.

BNR prognozează o inflație și mai mare în 2022 și 2023. Isărescu: „A intervenit o temperare a consumului”

0

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, prognozează o inflație de 13,9% la sfârșitul acestui an, o valoare mai mare decât cea anunțată la începutul acestui an. Prognoza s-a tot mărit de la o estimare la alta, din cauze diverse, care țin de prețurile la energie și de războiul din Ucraina.

România va avea o inflație mult mai mare față de ce prognozau specialiștii BNR la începutul anului, înainte de izbucnirea războiului, dar și față de perioada internediară, în primăvara acestui an. Practic, de la 9,6%, cât estimau în februarie, România a ajuns acum la aproape 14%, o valoare care ar putea fi depășită, dacă situația scapă de sub control, având în vedere că în luna iunie prețurile au crescut cu peste 15% la produsele de bază. Pentru anul viitor, Mugur Isărescu a anunțat o prognoză de 7,5% și abia în 2024 creșterea prețurilor s-ar putea întoarce la o valoare apropiată de estimările anterioare, respectiv 2,3%.

BNR crede că efectele războiului vor începe să se diminueze în lunile următoare, astfel că s-ar putea produce o normalizare a economiei, în contextul în care prețurile plafonate la energie nu vor mai fi menținute după data anunțată inițial.

„Ne trebuie ceva răbdare pentru că asemenea șocuri pe partea ofertei, cu creșterea prețurilor la energie, nu pot să fie resorbite rapid. Duc la creșteri de costuri, se duc în toate produsele. Trebuie compensate prin creșteri de productivitate, reforme structurale, acestea necesită timp”, a declarat șeful BNR. Isărescu a mai spus și că un impact asupra economiei vine din direcția zonei euro din UE, cu care România are cele mai multe relații comerciale și care înregistrează scăderi.

„Inflația este un fenoment global, nu e prezent doar în România. Cea mai scăzută inflație din Europa depășește 5%. România e pe locul al 7-lea va nivel al inflației. În România, inflația a fost cauzată de energie, utilități, dar și bunuri alimentare”, a mai explicat șeful BNR, care a spus că fără plafonarea prețurilor la energie inflația ar fi urcat la cote uriașe, de 20%.

„Consumul populației a evoluat favorabil, ceea ce era de așteptat. Treptat, lumea a constatat că inflația îi afectează puterea de cumpărare, așa că a intervenit o temperare a cosumului. Credem că în semestrul II acest lucru se va vedea și mai bine. Se observă o creștere a preferințelor pentru mărci proprii și discounteri”, a spus Isărescu.

Mugur Isărescu nu a pierdut ocazia să vorbească despre băncile comerciale, cele care au stat la originea creșterii indicelui ROBOR, pe baza căruia se calculează multe din dobânzile creditelor populației și care a crescut foarte mult în ultimele luni, la peste 8 procente.

„Băncile au sărit calul și au dus ROBOR-ul peste dobânda-cheie. Au suprareacționat. A fost clară tendința băncilor și a traderilor să privească pesimist viitorul. Poate condițiile de lichiditate au făcut ca băncile să sară calul cu ROBOR-ul”, a spus Isărescu.

BNR a anunțat o creștere a dobânzii-cheie, cea la care băncile comerciale se împrumută, cu 75 de puncte, până la 5,50%, o decizie așteptată de piața bancară.

Un nou război se profilează la orizont: Taiwanul susține că va fi invadat de China

În timp ce Europa este epuizată de un război de durată, pornit de Rusia, care a invadat Ucraina invocând pretenții teritoriale, pe cealaltă parte a globului stă să înceapă un conflict asemănător, care ar putea genera probleme severe economice în toată lumea. China desfășoară exerciții militare cu muniție reală în jurul insulei Taiwan și lasă de înțeles, după cum arată cele mai recente informații, că se pregătește să invadeze insula.

Lumea ar putea fi trasă în jos de un al doilea război de anvergură, ce stă să înceapă în Marea Chinei, un conflict care s-ar suprapune peste cel la care asistăm de aproape șase luni la câțiva pași de frontierele României și care a generat o uriașă problemă umanitară și economică în regiune și chiar în toată lumea. Un eventual război între China și Taiwan ar avea însă cu totul alte conotații decât cel din Ucraina, chiar dacă ambele pleacă de la pretenții teritoriale ale unui stat puternic, de mari dimensiuni.

În cazul Tawanului, care este cunoscut și ca Republica Chineză, nu a fost înregistrat niciodată un act oficial care să consfințească o independență a acestei țări față de Republica Populară Chineză. Existența sa a fost tolerată timp de decenii ca urmare a situației complicate care a condus la separarea politică și administrativă a insulei, împreună cu arhipeleagurile care o înconjoară, de China continentală.

Acum, autoritățile chineze de la Beijing și-au schimbat atitudinea plecând de la un simplu gest diplomatic, făcut de SUA. Vizita șefei Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan a generat furie în rândul comuniștilor chinezi, care amenințaseră încă dinainte de producerea vizitei că vor reacționa într-un mod fără precedent. Desfășurarea de forțe impresionante în marea care se află între Taiwan și China, utilizarea de rachete de croazieră, atacurile cibernetice de amploare asupra instituțiilor taiwaneze s-au prelungit și au dat de înțeles că nu se vor opri prea curând. În ultimele 24 de ore, noi informații obținute de oficialii din Taiwan arată că Republica Populară Chineză nu se mulțumește cu exercițiile militare, ci vrea să debarce pe insulă. Asta înseamnă, practic, că ar porni un război violent, deoarece Taiwanul a anunțat că este pregătit să riposteze și să-și apere teritoriul.

De ce vrea China să invadeze Taiwanul

Ministrul de externe al Chinei a afirmat în timpul desfășurării exercițiilor militare că acestea sunt normale, au fost anunțate în prealabil și au loc pe teritoriul Chinei, în jurul Taiwanului „care aparține Chinei”. Cât adevăr se află în spatele acestei afirmații poate spune doar un specialist în drept internațional, însă argumentele sunt în mare măsură de partea Chinei.

Taiwanul nu a fost niciodată recunoscută oficial ca țară independentă, ci pentru mult timp a reprezentat China în sine, în raport cu lumea internațională, la finalul unui război civil, în care una dintre tabere s-a refugiat pe insulă, cealaltă (comuniștii) au rămas pe continent. Guvernul din Taiwan, care a impus denumirea de Republica Chineză după ce a fugit din China continentală, nu a pretins niciodată că este o altă țară.

Vorbim practic despre o situație paradoxală, în care SUA a intervenit de două ori, odată când a recunoscut Taiwanul ca reprezentant al Chinei, apoi, din 1979, când a decis să aibă relații diplomatice cu ambele guverne, atât cu cel din Taipei, cât și cu cel din Beijing. Situația este mult mai complicată decât atât, însă a interveni între cele două părți în acest moment reprezintă o decizie curajoasă, ca să nu spunem agresivă. Cu atât mai mult cu cât SUA și restul statelor occidentale sunt implicate în războiul din Ucraina, cel puțin la nivelul de resurse financiare și militare alocate. Contextul geopolitic ar putea să ofere Chinei cu atât mai multă putere și determinare să încerce invazia Taiwanului, știind că SUA nu ar face greșeala să se implice în două războaie de anvergură simultan. În plus, China are deja un acord încheiat cu Vladimir Putin de neagresiune pe perioada derulării „operațiunii militare” din Ucraina, ceea ce îi conferă și mai multă încredere.

Pregătiri de război în regiunea Mării Chinei

În acest moment, avioanele chineze de luptă zboară frecvent peste limita teritorială dintre cele două țări, iar navele înarmate ale chienzilor fac exerciții care le duc peste linia mediană dintre țărmurile Chinei și Taiwanului.

Joseph Wu, minsitru de externe al Taiwanului, spune că exercițiile au ca scop invazia. „Desfășoară exerciții militare pe scară largă, lansări de rachete și atacuri cibernetice, o campanie de dezinformare și de coerciție economică într-o încercare de a prăbuși moralul populației din Taiwan”. Mai mult decât atât, chinezii au anunțat că vor continua exercițiile peste data anunțată inițial, de data aceasta fiind pregătite atacuri ale forțelor navale împotriva altor nave, inclusiv submarine.

Să mai spunem și faptul că relațiile dintre China și SUA s-au degradat accelerat în ultimele zile, după vizita lui Nancy Pelosi, și putem avea o imagine completă a contextului din regiune. Practic, China a refuzat să mai răspundă la mesajele și apelurile venite din partea oficialilor americani, comuniștii chinezi anunțând că se retrag din înțelegerile privind schimbările climatice încheiate cu SUA.

Câteva informații despre Taiwan

Taiwanul are o suprafață infimă comparativ cu China continentală, însă populația sa o depășește pe cea a României, în timp ce economia este una dintre cele mai avansate din lume. Țara s-a dezvoltat accelerat în ultimele decenii, profitând de investițiile și susținerea țărilor occidentale, astfel că dispune și de o armată pe măsura forței economice. În ultimele zile, autoritățile taiwaneze au declanșat la rândul lor exerciții de amploare care simulează respingerea unei invazii, susținând că sunt exerciții planificate anterior.

Cea mai mare problemă a Taiwanului vine în acest moment din interior, unde fostul partid de guvernământ (Kuomintang), cel care a stat la originea separării celor două teritorii, dorește să stabilească relații tot mai apropiate cu China, în timp ce actualul partid de guvernământ pune presiune tot mai mare pe demararea unui proces de declarare a independenței țării. Procesul ar urma să includă o renunțare la denumirea de Republică Chineză și adoptarea denumirii oficiale Taiwan. Acest lucru ar fi de neacceptat pentru China, care este pregătită în orice moment să blocheze militar o eventuală încercare de separare completă.

Prima competiție oficială de Cable Wakeboarding din România are loc în august, la Sibiu

Federaţia  Română  de  Schi  Nautic  şi Wakeboard  organizează  prima  competiţie  internaţională  de  Cable Wakeboard  din România,  Sibiu  Wake  Trophy.

Sâmbătă,  13  august,  Lacul  Binder  din  Sibiu  aşteaptă  atleţi  din  întreaga  lume  la  prima competiție  oficială  din  țara  noastră.  Sportivii  se  vor  întrece  pentru  un  loc  pe  podium  la  următoarele  categorii:  Open, Juniori, Masters, Wakeskate.

Şi-au anunţat participarea sportivi de renume precum: Max Milde (GER) – Campion European, Oliver Orban (HUN) – Campion European și Mondial, Julia Lupij (POL) – Numărul 1 în clasamentul mondial, Marko Gacic (CRO) – Numărul 3 în clasamentul mondial. Odată cu acest eveniment, România este pusă pe harta internaţională a competiţiilor de wakeboard, planul fiind ca Sibiu Wake Trophy să devină o tradiţie.

Concursul marchează patru momente importante şi în premieră pentru sportul românesc:

1. Înfiinţarea Federației Române de Schi Nautic și Wakeboard FRSW  a  fost  înfiinţată  anul  acesta  prin  asocierea  cluburilor  sportive  existente  şi  este  condusă  de  Ioana  Goncea,  în calitate  de  preşedinte.  Sportivă  de  performanță,  Ioana  Goncea  a  bifat  multiple  participări  în  cadrul  competițiilor internaționale de profil, Campionate Europene și Mondiale, fiind unul dintre pionierii acestui sport în România.

2. Organizarea competiției internaționale de patru stele, Sibiu Wake Trophy

Este  prima  competiţie  internaţională  de  cable  wakeboard  recunoscută  de  Federaţia  Internaţională  de  Schi  Nautic  şi Wakeboard  –  IWWF  organizată  în  România,  fiind  a  doua  ca  relevanţă  după  Campionatele  Mondiale  şi  Europene  de profil.

3. Recunoașterea și includerea disciplinei sportive standing cable wakeboarding pentru persoanele cu dizabilități

În premieră internațională, la Sibiu Wake Trophy vor avea loc sesiuni demonstrative la care vor participa două persoane cu  dizabilități  din  categoria  standing  cable  wakeboarding,  respectiv  sportivii  Sophie  Loubet  și  Mihăiță  Papară  (primul sportiv cu handicap din România la disciplina snowboard, participant la Jocurile Paralimpice de Iarnă din China 2022 și Coreea de Sud 2018).

4. Deschiderea Complexului Lacul lui Binder Complexul 

Lacul  lui  Binder  este  un  proiect  unic  pentru  România  din perspectiva  faptului  căadministrația  locală  a  reușit  fructificarea  inteligentăși  eficientă  a  luciului  de  apă  existent.  A transformat  o  zonă  dezafectată  într-un  complex  sportiv  nautic  la  standarde  internaționale,  redând astfel Lacul lui Binder locuitorilor, copiilor și sportivilor de performanță, fiind un exemplu unic de strategie locală. „Mă bucur de şansa pe care am primit-o, care are atât de multe implicaţii pozitive. Pe de o parte, demonstrează  instituţiilor  abilitate,  de  la  noi  şi  internaţionale,  de  ce  suntem  capabili. 

Pe  de  altăparte, dovedeşte interesul crescând al publicului din România pentru aceste sporturi şi potenţialul lor de promovare şi dezvoltare. Şi nu în ultimul rând, confirmă faptul că pasiunea adevărată poate muta munţii. Am obţinut într-un timp relativ scurt şi performanţe, şi statutul oficial la nivel naţional şi  internaţional,  iar  toate  acestea  au  fost  posibile  printr-un  efort  comun  al  tuturor  iubitorilor  de schi nautic şi wakeboard de la noi”, a declarat Ioana Goncea, preşedinte FRSW.

Programul evenimentului

Vineri, 12 august, 16:00 – 20:00 – antrenamente oficiale

Sâmbătă, 13 august, 09:00 – 20:00 – Calificări și Finale la toate categoriile Duminică,  14  august  –  Safety  Day – măsură  de  siguranță  în  cazul  în  care  apare  orice  situație neprevăzută

Sibiu  Wake  Trophy  este  cofinanţat  de  Primăria  Municipiului  Sibiu,  iar  locul  de  desfăşurare, Complexul Lacul lui Binder, este amplasat la cinci minute de centrul istoric al oraşului. Biletele de acces  costă  15  lei  pentru  adulți  și  5  lei  pentru  copii,  iar  achiziționarea  acestora  se  poate  face  de  la intrarea în Complexul Lacul lui Binder.