Acasă Blog Pagina 2406

Atenție cum circulați în week-end. Polițiștii vor fi prezenți pe toate drumurile din județ

Polițiștii sibieni anunță trei zile de acțiuni și controale pe toate drumurile din județul Sibiu.

În acest week-end, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor acţiona  zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Polițiștii de ordine publică și cei de investigații criminale vor acționa cu precădere în zonele aglomerate de pe raza județului, pe linia prevenirii și combaterii actelor de violență, a furturilor din buzunare, din auto și locuințe, precum și pentru identificarea și prinderea persoanelor care săvârșesc fapte ce pun în pericol viața și bunurile cetățenilor.

“În acest context, vă recomandăm să fiți prudenți când interacționați cu persoane necunoscute, să nu transmiteți prin intermediul rețelelor de socializare informații privind lipsa dumneavoastră de acasă sau privind bunurile de valoare pe care le dețineți și să vă supravegheați atent lucrurile, îndeosebi portofelul, telefonul sau alte dispozitive electronice atunci când vă aflați în spații publice aglomerate. La fel de important este să nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate.

Siguranța traficului rutier este unul dintre obiectivele primordiale ale polițiștilor cu atribuții în domeniu, motiv pentru care, în zilele care urmează, se vor intensifica acțiunile de supraveghere și control al traficului.

Șoferii care conduc sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive, care conduc cu viteză peste limita legală, cei care depășesc neregulamentar, dar și pietonii care traversează neregulamentar, bicicliștii și utilizatorii de trotinete care încalcă regulile de circulație vor fi sancționați ferm. Obiectivul este acela de impunere a unui climat de siguranță astfel încât toți participanții la trafic să ajungă la destinație cu bine.

Facem precizarea că, în această perioadă, sunt anticipate creșteri ale valorilor de trafic îndeosebi pe drumurile naționale, mai exact DN 1, Sibiu – Brașov, respectiv DN 7, Sibiu – Vâlcea, circulația fiind îngreunată și din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă. Răbdarea și fair – play-ul sunt calități importante de care trebuie să dea dovadă șoferii care circulă pe aceste tronsoane. Luați-vă o marjă de timp mai mare în cazul în care vă propuneți să ajungeți la destinație la o oră prestabilită!

În plus, le recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză impus pe tronsonul de drum, să semnalizeze din timp și să se asigure foarte bine înainte de a schimba direcția de deplasare, să păstreze distanța de siguranță față de cel care circulă în față și să acorde atenție sporită pietonilor, bicicliștilor, utilizatorilor de trotinete și motocicliștilor”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Mirajul lumii subacvatice, în fotografii

Fotograful Alin Miu, aduce pentru o lună viața subacvatică la Sibiu, într-o expoziție inedita și plină de culoare.

Din 15 august până în 15 septembrie exploratorii sunt invitați să pătrundă în lumea subacvatică și să tragă cu ochiul la orașul din recif, vizionând o serie de fotografii și proiecții video inedite, care surprind animale marine, peisaje subacvatice colorate și totodată spun povestea unei pasiuni pentru ocean. Expoziția poate fi vizitată zilnic, gratuit în Shopping City Sibiu.

Foto: Alin Miu

Alin Miu a început fotografia subacvatică odată ce a descoperit lumea adâncurilor, ca și scafandru recreațional, în urmă cu 17 ani. De atunci și-a îmbunătățit constant tehnica fotografică și și-a dorit să împartă și cu cei de la suprafață și publicul larg, imaginile subacvatice descoperite. Despre începuturile proiectului său povestește că întotdeauna a fost atras de apă pentru că a crescut într-o zonă lângă lacuri, în jurul Iașului, iar de mic mergea și la mare foarte des. „Scufundări am reușit să fac doar mai mai târziu. Iar în momentul în care am început toată lumea mă întreba ce ai văzut?”, își amintește Alin. „Și era destul de greu să le povestesc la fiecare ce am văzut. Atunci am decis că este momentul să iau cu mine un aparat de fotografiat sub apă. Însă fotografiile nu ieșeau cum aș fi vrut și mi-am dat seama că trebuie să învăț niște tehnici de fotografie sub apă. Astfel, încet încet am început să-mi dezvolt abilitățile de a fotografia sub apă, care sunt diferite de cele de la suprafață”, mărturisește acesta.

Foto: Alin Miu

Despre fotografia subacvativă spune că aceasta este un proces în sine. Pe lângă faptul că este mereu nevoie de o planificare riguroasă, să știi în ce zonă te duci ca să vezi ce anume, tebuie să ții cont că anumiți pești se găsesc doar în anumite anumite perioade. Înainte de orice proiect este nevoie de un research aprofundat, și nici așa nu e mereu garantat că găsești subiectul chiar atunci, acesta fiind mereu în mișcare.  Diferită este și tehnica de fotografiere, care depinde foarte mult de senzorul de declanșare. Alin povestește că de multe ori se surprind momente subacvatice în funcție de ceea ce crede senzorul că trebuie fotografiat nu de ceea ce vrei tu să fotografiezi, iar apoi este important să poți să intervii asupra anumitor elemente ale fotografiei pentru a-i da anumite nuanțe. Iar ultimul detaliu însă decisiv este faptul că în apă există o suspensie, alge, nisip, iar subiectul se mișcă și el. „Toate aceste detalii trebuie luate în vedere le ai în vedere în momentul în care faci o poză. Sub apă ai și un timp limitat de maxim o oră, cât timp ai aer în butelie”, povestește acesta.

Foto: Alin Miu

Proiectele și le organizează pe diferite categorii, face anumite fotografii în anumite locații, iar expozițiile le gândește în funcție de locație și de prilej. Începâd cu acest final de săptămână, la Sibiu, va expune fotografii despre recif și despre viața subacvatică. Este prima sa expoziție din Sibiu, iar fotografiile sunt despre comportamente, despre viața reală din recif, care e ca o mișcare browniană – fiecare element are o funcție, fiecare pește are un rol, ca într-o organizație. „Ideea mea despre recif este că este ca un oraș subacvatic și fiecare are o funcție – ai sanitar, ai pompier. Este o expoziție pentru cei care sunt curioși, o expoziție unde pot să vadă cadre foarte apropiate ale vieții subacvatice”, mai spune fotograful.

Foto: Alin Miu

Alin Miu se autodescrie ca fiind un fotograf amantor, dar cu o mare pasiune pentru ocean și tot ceea ce înseamnă el: de la viața subacvatică până la tot ceea ce oferă el ca peisaj, perspectivă, contribuție la mediul natural și importanță a acestuia pentru planeta noastră. Printre proiectele sale se numără și acțiuni de conștientizare a poluării cu deșeuri din plastic a mediului subacvatic, și acțiuni de ecologizare. „De ani de ani de zile mă scufund în Egipt, de exemplu, și văd cum se degradează mediul subacvatic din cauza deșeurilor. Merg des în acțiuni de ecologizare a locurilor din adâncurile apei. Aste e o componentă activă a fiecărei scufundări. Iar atunci când văd deșeuri las de obicei fotografia și stârng deșeurile, consider că o astfel de acțiune este mai importantă decât fotografia”, spune acesta. „Din păcate problema deșeurilor este o problemă recurentă, mai ales în anumite zone ale Pacificului. Conștientizând-o te întrebi dacă atunci când copilul tău va mai pătrunde peste 30 de ani sub apă, dacă va mai vedea ceva”, completează Alin. El crede că fiecare dintre noi putem avea un impact cât de mic pentru a opri această tendință negativă asupra mediului înconjurător.

Foto: Alin Miu

Mai multe detalii despre proiectele sale pot fi găsite pe pagina de Facebook /Fishtale.ro.

Alergii severe, incluse de UE printre efectele adverse ale vaccinului anti-COVID-19 de la Novavax

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a identificat reacţii alergice severe ca potenţiale efecte secundare ale vaccinului anti-COVID-19 de la compania Novavax, informează Reuters.

Vaccinul a fost autorizat miercuri de organismele de reglementare din Statele Unite, iar eticheta produsului din această ţară avertizează împotriva administrării vaccinului persoanelor cu antecedente de reacţii alergice la oricare dintre componentele acestuia.

Acţiunile Novavax au scăzut cu 20,3%, la 55,72 dolari americani la tranzacţiile din cursul dimineţii, ca şi pe piaţa mai largă şi în cazul altor producători de vaccinuri împotriva COVID-19. Acţiunile Novavax sunt de obicei volatile, notează Reuters.

EMA a precizat că va actualiza de asemenea informaţiile referitoare la produs pentru vaccinul Novavax, astfel încât acestea să includă printre efectele secundare o senzaţie neobişnuită sau o sensibilitate redusă la nivelul pielii.

Doar 250.000 de doze de vaccin Novavax împotriva COVID-19 – Nuvaxovid – au fost administrate în Europa până în prezent de la lansarea sa în decembrie, conform Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). (AGERPRES)

România a luat locul I în Europa și 5 la nivel mondial la Olimpiada Internațională de Matematică

Lotul de matematică al României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada Internaţională de Matematică.

„Cea mai bună performanţă în ultimii 25 ani! Lotul de matematică al României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial”, a scris ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

El i-a felicitat pe cei şase elevi români (trei elevi de clasa a X-a şi trei elevi de clasa a XI-a), precum şi pe profesorii şi pe coordonatorul Lotului de matematică al României, conf. dr. Cătălin Gherghe.

În acest an, Olimpiada Internaţională de Matematică a fost organizată la Oslo. Au participat 105 ţări.

„Lotul României s-a clasat înaintea tuturor celorlalte ţări europene. La nivel mondial, România a obţinut locul 5. Primele locuri au fost ocupate de China şi Coreea, urmate de SUA şi Vietnam. România a obţinut două medalii de aur şi patru medalii de argint”, a precizat ministrul Educaţiei. (AGERPRES)

FOTO: Arhivă

FC Hermannstadt joacă, vineri, cu CS Mioveni la revenirea în Liga I

FC Hermannstast joacă, astăzi, prima partidă oficială de la revenirea în Liga I.

În prima etapă a Superligii 1, FC Hermannstadt joacă pe teren propriu împotriva celor de la CS Mioveni. Va fi o confruntare între echipele care în sezonul 2020-2021 au disputat barajul pentru promovare/ rămânere în primul eșalon fotbalistic al României. După două manșe intens disputate, argeșenii reușeau atunci promovarea, învingându-i pe sibieni cu scorul de 2-1 (la general).

În sezonul precedent de Liga 1, CS Mioveni s-a clasat pe locul 13 la capătul sezonului regular, cu 29 de puncte în 30 de meciuri disputate, iar în play-out echipa antrenată de Alex Pelici a reușit să se salveze de la retrogradare, terminând pe locul 6, cu 31 de puncte. De cealaltă parte, gazdele de la FC Hermannstadt a reușit promovarea directă în prima divizie, după ce la capătul sezonului 2021-2022 de Liga 2 s-a clasat pe locul 2 în clasament cu 61 de puncte. Pentru această confruntare, prima din Superliga 1, antrenorul principal al sibienilor, Marius Măldărășanu, are întreg lotul la dispoziție.

Partida dintre FC Hermannstadt și CS Mioveni va avea loc astăzi, de la ora 18.30, pe Stadionul Gaz Metan din Mediaș. Biletele pentru acest meci sunt disponibile pe site-ul bilete.ro sau la casa de bilete de la Tribuna 2 a stadionului, începând cu ora 17.

„Avem meci cu o echipă foarte dificilă și bine organizată, antrenată de un antrenor foarte bun și experimentat – Alex Pelici. Organizează foarte bine echipa și mai ales fazele fixe. Avem nevoie de un început foarte bun, să plecăm cu un moral bun în acest campionat. Trei puncte înseamnă enorm! Suntem o echipă nou promovată, iar înaintea stabilirii țintarului toate echipele ne doreau pe noi. Cam toți se gândesc cam ce echipe preferă în prima etapă. Acest lucru poate fi un avantaj pentru noi, dacă și cei de la Mioveni au gândit la fel, adică ne-au dorit cu ardoare.

Din punctul meu de vedere, obiectivul este menținerea în prima ligă. FC Hermannstadt este o echipă care are 7 ani de zile de la înființare. Nu cred că e cazul să punem o presiune inutilă pe jucători, de aceea menținerea în prima ligă este un obiectiv realist. Eu, personal, mi-aș dori un loc 9. Ne-am dorit jucători și ne dorim în continuare. Mi-aș dori ca orice jucător să vină cu un plus. Calitatea noastră este omogenitatea și punem accent pe forța grupului. Nu vreau să privim acest meci ca pe un meci de revanșă, datorită acelui baraj. Ei și-au făcut treaba atunci, asta a rămas în istorie. Acum vorbim despre alt meci”, a declarat Marius Măldărășanu, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt.

Ateliere de pescuit și bucătărie tradițională din Delta Dunării, în Muzeul Satului

Delta Dunării continuă să fie sărbătorită în Muzeul Satului din Sibiu. Astăzi, 15 iulie, între orele 10 – 13, sunt programate o serie de ateliere interactive, în cadrul cărora vizitatorii pot descoperi cum fac pâine ucrainenii, cum sunt cusuți sacii de moară și cum se pescuiește cu instrumente arhaice.

„Numai mâine nu-i poimâine…și noi astăzi facem pâine…Ca să intrăm în atmosfera multiculturalității la Muzeul ASTRA. Vineri, 15 iulie, între orele 10-13, Gospodăria de pescar din Mahmudia (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) va găzdui o serie de ateliere interactive pe care o să vă pară rău, dacă le ratați”, transmit reprezentanții Muzeului ASTRA.
Printre acestea se numără ateliere de reparare a plaselor de pescuit cu iglița, ateliere de bucătărie tradițională ucraineană, ateliere de pescuit demonstrativ cu instrumentar arhaic (precum setcile sau vintirele), ateliere de coasere saci de moară și ateliere de reparații instrumentar divers (gospodăresc, casnic, agricol) specific Deltei Dunării.
Potrivit organizatorilor, în rolurile principale vor fi membri din comunitatea de ucraineni din satele Letea și Caraorman, din Delta Dunării.
Evenimentul face parte din programul „Sărbătoarea Deltei”, un proiect aflat la cea de-a șasea ediție.

FOTO: Muzeul ASTRA

Compania aeriană Blue Air a fost amendată cu 2 milioane de euro pentru mii de zboruri anulate în doar un an

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a amendat Blue Air cu 2 milioane de euro, după ce au fost înregistrate aproape 1.000 de plângeri la adresa companiei și peste 11 mii de zboruri anulate.

Blue Air a primit cea mai mare amendă acordată până acum de o autoritate, din cauza celor peste 11 mii de zboruri anulate în doar un an și pentru plângerile făcute la adresa companiei.

Pe lângă amendă, ANPC interzice companiei să mai pună la dispoziția călătorilor, pe piață, “oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora” și să restituie contravaloarea serviciilor anulate în termen de cel mult 10 zile, notează Biziday.

ANPC precizează că Blue Air a anulat, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, 11.289 de zboruri, pentru care erau făcute 178.405 rezervări, în valoare totală de aproximativ 66,5 milioane de euro, de către consumatorii din 20 de state membre ale Uniunii Europene. De asemenea, ANPC a primit 924 de reclamații cu privire la activitatea Blue Air.

“Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenționale, echipa de control a propus, iar președintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancțiune complementară (…) încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile, cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”, se arată în comunicatul ANPC.

Pe lângă Blue Air, Wizz Air și Ryanair sunt și ele vizate de o anchetă a ANPC, după ce peste 600 de călători au reclamat activitatea companiilor.

Comisia Europeană va impune statelor membre să limiteze temperatura în instituțiile publice pentru a reduce consumul de gaze

Comisia Europeană va impune, săptămâna viitoare, statelor membre să limiteze la 19 grade temperatura furnizată de instalaţiile de încălzire din clădirile publice, iar pentru sistemele de climatizare la 25 de grade, pentru a reduce consumul de gaze din Europa, conform unui proiect consultat de AFP.

„Acţionând acum am putea reduce impactul unei opriri bruşte a livrărilor cu o treime”, scire în documentul Comisiei Europene, care ar putea să sufere modificări înainte de adoptarea sa, programată pentru data de 20 iulie.

De asemenea, „importante economii pot fi realizate prin introducerea de surse de căldură alternativă pentru încălzirea urbană, a pompelor de căldură pentru persoanele particulare”, subliniază Comisia Europeană, potrivit Agerpres.

Conform estimărilor Executivului comunitar, 11 miliarde metri cubi de gaze naturale ar putea fi economisiți prin reducerea încălzirii sau a funcţionării instalaţiilor de climatizare din clădirile publice. Între 4 şi 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale care ar putea fi economisiţi ca urmare a reducerii utilizării gazelor în producţia de electricitate, precum şi între 10 şi 11 miliarde metri cubi pe partea cererii în sectorul industrial, unde solicitarea de gaze este deja în scădere pe fondul exploziei preţurilor.

Întreruperea aprovizionării cu gaze „ar putea paraliza industrii care au o marjă redusă pentru a-şi reduce brusc producţia sau a trece la alţi combustibili, pentru că utilizează ca materie primă gazele naturale, în special în sectorul chimiei”, avertizează Executivul comunitar.

Mediașul are fotbal. Noul club sportiv a fost afiliat la Federația Română de Fotbal

După retrogradarea și desființarea Gazului Metan, Mediașul va avea o nouă echipă de fotbal.

Fostul căpitan al formației Gaz Metan, Ionuț Buzean, a anunțat, joi, înregistrarea Asociației Club Sportiv Mediaș 2022 la Ministerul Tineretului și Sportului și afilierea la Federația Română de Fotbal. Buzean a mai declarat că în conducerea noului club se vor regăsi doar medieșeni, foste glorii ale clubului Gaz Metan. În mesajul postat pe rețeaua de socializare Facebook, Ionuț Buzean a precizat că noul proiect fotbalistic al Mediașului va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare într-o conferință de presă.

„O veste mult așteptată pentru toată suflarea fotbalistică din orașul nostru. Astăzi, 13 iulie 2022, Asociația Club Sportiv Mediaș 2022 a fost înregistrată la MTS și afiliată la FRF. În concluzie Mediașul are fotbal. Întrucât reperele după care ne ghidăm sunt performanța și transparența am ales ca toată structura de conducere să fie formată doar din medieșeni, foste glorii ale clubului Gaz Metan.

Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor oamenilor care au înțeles importanța proiectului și ne-au ajutat pentru urgentarea demersurilor legale. Mulțumim pentru susținere Primăriei Municipiului Mediaș, Romgaz și celorlați sponsori Fortzza.ro etc. Luni, 18 iulie, ora 17, va avea loc o conferință de presă pentru prezentarea proiectului”, a scris Ionuț Buzean pe Facebook.

Muzica, expozițiile, lectura și tradițiile se reîntâlnesc la ARTmania Festival 2022

0
  • Ediția aniversară a ARTmania Festival continuă colaborările cu Complexul Muzeal ASTRA și Muzeul Național Brukenthal
  • Nouă colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu pentru activități de lectură dedicate adulților și copiilor participanți la festival

ARTmania Festival, în colaborare cu Complexul Muzeal ASTRA, Muzeul Național Brukenthal și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu continuă seria evenimentelor alternative culturale pregătite pentru cea de-a 15-a ediție cu acces gratuit în baza brățării de festival cu: activități de lectură, seminarii interactive pentru adulți și copii, expoziții cu acces gratuit pentru studenți.

Evenimentele vor avea loc în perioada 22 – 24 iulie 2022.

Cărți vineri până duminică, între 13:00 17:00 Colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu în zona de scenă-lounge Rockwatch, cu acces gratuit în baza brățării de festival

Pe durata celor trei zile de festival, tinerii participanți vor avea acces gratuit, în baza brățării de festival, la o serie de activități găzduite de Biblioteca ASTRA:

Expoziție de artă pentru studenți – vineri până duminică, între  9:00 – 17:00Colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, cu acces pentru studenți în baza brățării de festival

Studenții care participă la ARTmania au acces gratuit, în baza brățării, la expoziția „Goya și Dali, Blestemul Războiului”.

Expoziția prezintă, în premieră la Sibiu, o serie de gravuri realizate de artistul spaniol Francisco Goya. Gravurile lui Goya suscită interesul cunoscătorilor, dar și al celor care le văd pentru prima dată, atât prin valoare artistică, calitățile tehnice, dar și prin mesajul moral transmis, cel mai cunoscut fiind “Somnul rațiunii naște monștri”. Prin opera sa, Goya ne arată că arta trebuie să se ridice împotriva erorilor și viciilor omenești.

Alături de gravurile lui Goya din temele Tauromaquia, Dezastrele Războiului și Capricii vor fi expuse și lucrări realizate de Dali inspirate din lucrările lui Goya, ce aparțin colecționarului George Șerban.

Salvador Dali a fost impresionat de opera compatriotului său, astfel că a decis să interpreteze celebra serie a Capriciilor, supunând fiecare lucrare la elemente artistice specifice Dali. Opera lui Goya, poate la fel de actuală ca în vremea sa, a fascinat întotdeauna generațiile. Obiceiurile ilustrate și cruzimea omnipreznetă, combinate cu abuzul unor pături sociale, evocă în continuare emoții puternice vizitatorului.

Expoziția „Goya și Dali, Blestemul Războiului” poate fi vizitată la Cabinetul de stampe, din Palatul Brukenthal (Piața Mare, nr. 4), vineri – sâmbătă – duminică, între orele.  

Tradiții –vineri până duminică, între 10:00 – 20:00Ateliere practice în colaborare cu Muzeul ASTRA și acces GRATUIT, în baza brățării de festival, în cadrul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu și la evenimentele organizate în incinta sa

Complexul Național Muzeal ASTRA (Muzeul Satului din Sibiu) continuă parteneriatul cu ARTmania Festival, susținând acest proiect cultural modern prin acordarea accesului gratuit în spațiul care promovează tradițiile românești.

Astfel, în perioada festivalului ARTmania (22-24 iulie 2022), participanții la festival beneficiază de acces gratuit în incinta Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu, în baza brățării de acces primite pentru ediția ARTmania Festival 2022. 

De asemenea, festivalierii vor avea acces gratuit la evenimente organizate în interiorul Complexului Muzeal ASTRA:

Activități și ateliere pentru copii

Ateliere de reciclare creativă – vineri-duminică, 10:00-18:00: copiii vor învăța să recicleze resturi de lemn și, pictându-le, să transforme lemnul într-un accesoriu vestimentar unicat, precum pandantiv, brățară sau nasturi. Este un atelier interactiv și plin de culoare în care, alături de meșterul Raluca Elena Coșăreanu, copiii vor transpune elemente inspirate din natură și tradițional pe suport din lemn.

Teatru interactiv: Frați de cruce – Păcală și Tândală în vacanță, by Eppic Education – sâmbătă 23 iulie și duminică 24 iulie, câte 2 reprezentații de la orele 11:00 și 13:00

Pe scena ARTmania Festival, pe 22-23-24 iulie 2022, vor urca: Mercyful Fate, Meshuggah, Transatlantic, Testament, Cult of Luna, Leprous, The Pineapple Thief, Stoned Jesus, The Vintage Caravan completate de Alternosfera, Bucovina, Dordeduh, Taine și de tânăra trupă sibiană Revolver.

Abonamente și bilete pe zile pentru ediția aniversară a Festivalului ARTmania sunt în vânzare pe artmaniafestival.ro, , , entertix.ro și . Toate abonamentele achiziționate pentru festivalul ARTmania în perioada 2019-2021 rămân valabile pentru ediția din 2022 a acestui eveniment, fără modificări suplimentare de cost sau de altă natură.

Absolvenții de clasa a VIII-a au fost repartizați la liceu. Care sunt primele 20 de unități de învățământ, ordonate după ultima medie de admitere

2.257 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat (anul școlar 2022-2023), în județul Sibiu. În topul liceelor, ordonate după ultima medie de admitere, pe primul loc se clasează Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” – specializare Matematică – Informatică, limba germană, unde ultima medie de repartiție a fost 9.65.

La nivelul județului Sibiu, din totalul de 2.374 elevi înscriși la repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, au fost repartizați 2.183 elevi, dintre care 1.059 elevi la filiera teoretică și 1.124 elevi la filiera tehnologică. Acestora li se adaugă 74 de candidați repartizați ce provin din alte județe.
Conform IȘJ Sibiu, 191 de elevi din județul Sibiu, înscriși la aceată etapă de admitere, nu au fost repartizați pe locurile din clasele liceale. Cea mai mare medie de admitere pentru un elev nerepartizat în această etapă este de 8,53 – elev absolvent la Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu.

Calendarul admiterii

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 15 – 20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 21, 22 și 25 iulie 2022, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapele de repartizare computerizată.
Elevii absolvenți clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, alături de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională vor intra în următoarea etapă de admitere (27 iulie – 6 august 2022).
„Menționăm că din cei 3.632 de elevi existenți în clasa a VIII-a, au fost înscriși la examenul de Evaluare Națională 2022 un număr de 3.100 de elevi, din care 2.934 de elevi au fost prezenți și 166 de elevi au fost absenți”, au explicat reprezentanții IȘJ Sibiu.
Conform planului de școlarizare, aprobat de către MEC, pentru anul școlar 2022-2023, au fost aprobate 98 de clase (2.554 locuri) pentru învățământul liceal de stat, 33,5 clase (822 locuri) pentru învățământul profesional, 9,5 clase (77 locuri) pentru învățământul profesional special și 7,5 clase (265 locuri) pentru învățământul profesional dual. La acestea se adaugă, peste numărul maxim de locuri, la fiecare clasă, câte 1 loc pentru elevii de etnie rromă (135 locuri) și câte un loc pentru elevii cu CES (135 locuri), pentru învățământul liceal și profesional de stat. În total, pentru anul școlar 2022-2023, au fost alocate 3.723 de locuri.
Topul primelor 20 de licee/ 20 de specializări, ordonate după ultima medie de admitere, arată astfel: Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu – specializarea Matematică – Informatică – limba germană – 9.65; Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu – Matematică – Informatică – 9.47; Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – Științele naturii – bilingv engleză – 9.41; Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – Matematică – Informatică – 9.40; Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu – Științele Naturii – bilingv engleză – 9.38; Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” – Științele Naturii – 9.34; Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu-Științele naturii – 9,14; Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu – Filologie – 9,13; Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș – Matematică-informatică – 9,11; Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu – Științele naturii- 9,08; Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu – Filologie – bilingv engleză – 9,06; Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – Matematică-informatică – 9,03; Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu – Științe sociale – 8,92; Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu – Filologie – 8,91; Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – Științele naturii – 8,91; Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – Filologie – 8,81; Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – Științele naturii – limba germană – 8,79; Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu – Științele naturii – 8,78; Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu – Filologie – 8,71; Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – Filologie – limba germană – 8,66.

Prețurile medicamentelor au crescut considerabil în 2022

Pe lângă majorarea prețurilor la alimente și combustibil, prețul la medicamente a crescut cu aproape 4,4% în ultimul an.

Prețurile la medicamente au crescut brusc în primele șase luni din 2022, când s-a înregistrat un avans de 3,87% (iunie 2022 față de decembrie 2021), mult mai mare decât în întregul an 2021, potrivit 360medical.ro.

În luna iunie 2022, prețurile au crescut, în medie, cu 1,28% față de luna mai, fiind astfel cea mai mare creștere lunară din ultimul deceniu. Pe de altă parte, prețurile au crescut în ultimul an într-un ritm mult mai lent față de rata anuală a inflației, care a ajuns la 15,1% (iunie 2022 față de iunie 2021).

Anul trecut, medicamentele s-au scumpit cu 1,38%, în medie, după o creștere de 1,49% în 2020 și de 2,53% în 2019.

Inflația, costurile ridicate de fabricație, dar și cele cu transportul și distribuție sunt cauzele pentru care prețurile la medicamente au crescut semnificativ.

Spre exemplu, la începutul lunii martie, o persoană scoatea din buzunar 19 lei, în loc de 7, pentru o cutie de ibuprofen. Ultima corecție a prețurilor din Canamed a intrat în vigoare la 1 martie 2022, iar prețurile sunt valabile până la 28 februarie 2023.

În tabelul de mai jos sunt expuse prețurile medicamentelor, potrivit unor date obținute de Panorama de la o farmacie din București.

Sursa: Panorama