Compania Moderna Inc a anunţat că va propune două variante pentru vaccinul contra Omicron pentru toamnă, concepute împotriva variantelor BA.1, respectiv BA.4 şi BA.5, informează Reuters.
Producătorii de vaccinuri, inclusiv Moderna şi compania rivală Pfizer Inc dezvoltă vaccinuri actualizate pentru a ţinti sub-variantele Omicron cu răspândire rapidă BA.4 şi BA.5, care au câştigat teren în Statele Unite în ultimele săptămâni.
Moderna a declarat că decizia sa de a dezvolta vaccinuri bivalente s-a bazat pe diferite preferinţe ale pieţei pentru vaccinuri împotriva sub-variantelor. Vaccinurile bivalente sunt concepute pentru a viza două variante diferite de coronavirus – varianta iniţială din 2020 şi variantele Omicron mai recente.
Moderna a indicat că noi date clinice cu privire la vaccinul său mRNA-1273.214, conceput pentru a ţinti varianta BA.1, a demonstrat răspunsuri ale anticorpilor neutralizanţi semnificativ mai mari împotriva BA.4 şi BA.5 comparativ cu actualul rapel autorizat.
Al doilea candidat la rapel al companiei, ARNm 1273.222, este bazat pe tulpina BA.4/5 şi este în curs de dezvoltare în conformitate cu îndrumările recente ale Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente a SUA.
Potrivit analistului Jefferies Group Michael Yee, deşi noile date despre rapelul companiei care vizează sub-varianta BA.1 demonstrează o mai bună durabilitate şi un răspuns imunitar mai eficient, varianta iniţială Omicron a suferit deja mutaţii în Statele Unite, iar FDA va aproba probabil rapelurile BA.4/5. (AGERPRES)
În municipiul Mediaș a fost înființat un punct fix de recenzare în care cetățenii pot fi intervievați fără deplasarea recenzorilor la domiciliu.
La acest punct fix de recenzare îşi desfăşoară activitatea un recenzor care asigură realizarea interviurilor necesare recenzării populației timp de 10 ore/zi. Punctul fix de recenzare din municipiul Mediaș este deschis în Piața Corneliu Coposu numărul 3, în holul Primăriei Municipiului Mediaș, intrarea B, în zona Centrului de Informare Cetățeni, începând cu data de 8 iulie și va funcționa până în data de 17 iulie 2022, inclusiv sâmbăta și duminica, între orele 9 și 19. Astfel, medieșenii nerecenzați pot alege fie să primească recenzorul la domiciliu, fie să se deplaseze la punctul fix de recenzare.
„Reamintim faptul că, pentru toți cetățenii României, recensământul este o datorie cetățenească și este în beneficiul tuturor. Cooperarea fiecărui cetățean este esențială pentru buna desfășurare a recensământului, iar refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate constituie contravenții care pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei”, a precizat Ana Maria Prodan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.
Un bărbat a fost amendat cu 5.000 de lei, iar lemnele pe care le transporta au fost confiscate de polițiști.
În weekend, pe raza satului Rod din comuna Tilișca, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 63 de ani, domiciliat în localitatea Jina. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei s-a constatat că bărbatul transporta cantitatea de 1,8 metri cubi de mesteacăn fără a deține documentele legale de proveniență.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent.
Profesorii sibieni încep examenele! Miercuri, 13 iulie, va avea loc proba scrisă a concursului de Titularizare, în județul Sibiu fiind înscriși 836 de candidați.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, numărul total de posturi și fracțiuni de posturi pentru care se desfășoară acest concurs este de 1.553, din care 128 posturi sunt titularizabile (post întreg cu viabilitate de cel puțin patru ani – 19 posturi educator limba germană, 18 posturi învățător limba română, 15 posturi educator limba română, 12 posturi educație fizică și sport pregătire sportivă de specialitate la cluburile sportive școlare, opt posturi muzică instrumentală, șase posturi educație fizică, patru posturi pregătire instrruire practică industrie alimentară, patru posturi fizică etc). Examenul debutează la ora 9, accesul în sală al candidaților fiind făcut în intervalul orar 7.30 – 8.30 în următoarele centre: Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu (208 candidați), Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu (193 candidați), Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu (221 candidați) și Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (214 candidați). „După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste situații, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective. Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2022.edu.ro”, transmit reprezentanții IȘJ Sibiu.
Când se vor afișa rezultatele
Conform calendarului Ministerului Educației, primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 19 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul IȘJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 19 iulie, după afișarea rezultatelor, și 20 iulie. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 27 iulie. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau online, organizate de către inspectoratele școlare în 29 iulie 2022 și 1 august 2022.
Sfârșitul săptămânii trecute a stat sub semnului vinului în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Aici, între 8 – 10 iulie, a avut loc cea de-a cincea ediție a Vinfest.
Potrivit organizatorilor, în perioada 8-10 iulie, Muzeul ASTRA a înregistrat 6.987 vizitatori. „În acest interval, la Muzeul ASTRA a avut loc Vinfest, ediția a V-a, singurul eveniment din Sibiu care pune în valoare vinul tradițional din România și nu numai. Au participat nouă crame și producători de vinuri de top – Histria, Domeniile Franco Romane, Domeniul Ciumbrud, Crama Hamangia, Villa Vinea, Jidvei, Lechburg, Astoria, WineNot (vinuri internaționale), cinci food truck-uri în care s-a pregătit mâncare tradițională românească, italiană, spaniolă și sârbească (burger cu sosuri de vin, paste cu parmezan, jambon cu vin roșu, cannoli – desert italian)”, au explicat reprezentanții Muzeului ASTRA. De asemenea, în același cadru au fost organizate ateliere interactive pentru copii (origami, sesiuni de teatru cu păpuși tradiționale, treasure hunt), concerte și DJ Session pentru vizitatorii Muzeului.
„De ce Muzeul ASTRA și de ce Vinfest 2022 la Muzeul ASTRA? Argumentul nostru stă în misiunea Muzeului ASTRA de a păstra și de a promova tradițiile și meșteșugurile prin fapte. Un astfel de eveniment este un fapt și încă unul important. Ediția din acest an a Vinfest a fost organizată în cel mai mare spațiu etnografic din Europa, expus în aer liber pe o suprafață de 96 ha. Muzeul ASTRA deține un patrimoniu cultural impresionant în tot ceea ce privește tradiția viticulturii românești”, au explicat reprezentanții Muzeului ASTRA. Fiecare gospodărie din Muzeu deține instrumentar arhaic de producere și păstrare a vinului din struguri (butoaie, damigene, boscă, tiugă din bostan de tras vinul ș.a.). Vinfest a cuprins și un program artistic. Acesta a fost deschis vineri seara de către cei de la ZDOB ȘI ZDUB, în prezența unui public de peste 3.000 de persoane. Pe tot parcursul evenimentului, au mai susținut prestații live Kosta DJ Set, Funkydrop & MC Charlie, Iorga DJ Set, K-LU, Via Dacă și Lowelt DJ Set.
Populația lumii ar putea să ajungă la 8 miliarde de locuitori la 15 noiembrie, potrivit unei estimări a Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale al ONU. India ar putea depăși China la numărul de locuitori până în 2023.
În anul 2020, populația lumii era de 7,7 miliarde de locuitori, iar în noiembrie 2022 se estimează ca numărul să crească considerabil. Potrivit ONU, pe 15 noiembrie populația lumii ar ajunge la 8 miliarde de locuitori, iar India ar putea să întreacă cea mai populată țară din lume, China, relatează AFP.
“În acest an, Ziua mondială a Populaţiei pică într-un moment în care anticipăm naşterea omului cu numărul 8 miliarde pe pământ. Este o ocazie să celebrăm diversitatea, să recunoaştem umanitatea și să ne minunăm de progresele din sănătate care au dus la prelungirea duratei vieţii şi au redus dramatic mortalitatea infantilă. În acelaşi timp, trebuie să nu uităm de responsabilitatea noastră de a avea grijă de planetă”, a afirmat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit G4Media.
Țările mai dezvoltate vor intra pe direcţia scăderii populaţiei, cum se întâmplă deja cu Japonia. Pentru a menţine o rată stabilă de creştere, ţări precum Germania vor fi nevoite să se bazeze pe migraţie.
Potrivit ONU, populația lumii crește în prezent în cel mai lent ritm din 1950 încoace. Populația mondială ar putea ajunge la aproximativ 8,5 miliarde de locuitori în 2030 și la 9,7 miliarde în 2050, atingând un vârf de aproximativ 10,4 miliarde în anii 2080 și rămânând la acest nivel până în 2100.
În orașul Shanghai s-a descoperit un caz de COVID-19 care implică o nouă subvariantă Omicron BA.5.2.1, a declarat duminică un oficial în cadrul unei conferințe de presă.
Orașul din estul Chinei a ieșit recent dintr-un blocaj care a durat aproximativ două luni, însă restricțiile aspre sunt în continuare impuse populației. Cazul infectării cu o nouă variantă Omicron s-a descoperit în cartierul Pudong, a declarat Zhao Dandan, director adjunct al comisiei de sănătate a orașului, potrivit Reuters.
„Orașul nostru a continuat recent să raporteze mai multe cazuri la nivel local, iar riscul ca epidemia să se răspândească în societate rămâne foarte ridicat”, a avertizat Zhao, de la comisia de sănătate din Shanghai.
Varianta Omicron BA.5, care generează un nou val de infecții COVID-19 în străinătate, a fost descoperită pentru prima dată în China la 13 mai, la un pacient de sex masculin în vârstă de 37 de ani care venise la Shanghai din Uganda, potrivit Centrului chinez pentru prevenirea și controlul bolilor.
Locuitorii din mai multe cartiere din Shanghai vor fi supuşi la două runde de testare în perioada 12-14 iulie, în încercarea de a aduce sub control potenţialele noi focare.
De asemenea, varianta de omicron BA.5 s-a răspândit și în Statele Unite, iar anticorpii formați de la vaccinuri anti-COVID-19 oferă protecţie limitată împotriva BA.5. Omicron a afectat populaţia în mare parte vaccinată iarna trecută, cu uşurinţă uimitoare, iar de atunci subvariantele au ajuns în succesiune rapidă, începând cu BA.2 şi BA.2.12.1 în primăvară, iar acum BA.5 şi ruda sa aproape identică, BA.4.
În urma creșterii numărului de cazuri Covid, agențiile de sănătate ale Uniunii Europene vor recomanda ca toate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani să se vaccineze cu a patra doză anti-Covid.
Din cauza numărului mare de spitalizări și cazuri de Covid, ECDC și EMA vor recomanda ca a patra doză de vaccin să fie administrată tuturor persoanelor de peste 60 de ani și nu doar celor de peste 80 de ani.
”Astăzi ECDC și EMA vor recomanda o doză suplimentară pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili”, a spus Stella Kyriakides, cu referire la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și Agenția Europeană pentru Medicamente.
Agențiile de sănătate ale UE au recomandat, începând din aprilie, o a doua doză de rapel doar pentru persoanele de peste 80 de ani și pentru cele mai vulnerabile, scrie Reuters.
”Este crucial ca toți cei peste 60 de ani și toate persoanele vulnerabile să facă a doua doză booster cât mai repede posibil”, a precizat Kyriakides într-un comunicat.
Cu toate acestea, nu este clar cât de eficiente sunt acestea în prevenirea infecțiilor cauzate de cele mai noi subvariante COVID-19 Omicron.
O mulțime de sibieni au fost descoperiți băuți la volan în weekend. Unul dintre ei a pierdut controlul direcției și s-a oprit cu mașina într-un șanț.
În weekend, pe Drumul Național 7H, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus spre Șura Mică de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Ocna Sibiului. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,92 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe raza localității Șeica Mare, polițiștii au descoperit un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Slimnic, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. De asemenea, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Sâmbătă, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un alt șofer a cărui testare alcoolscopică a indicat că ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan, valoarea afișată de aparatul etilotest fiind de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Este vorba despre un sibian în vârstă de 40 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică dimineața, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Aurel Vlaicu de către un localnic în vârstă de 32 de ani. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,81 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot duminică, în timp ce conducea un autoturism în zona Balastierei Cristian, un conducător auto în vârstă de 43 de ani, din Gura Râului, a pierdut controlul direcției de deplasare oprindu-se în șanțul de pe marginea drumului. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,76 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.
Duminică dimineața, pe strada Șelimbărului din orașul Cisnădie, un localnic în vârstă de 48 de ani a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 0,96 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică seara, pe Drumul Județean 106, în zona comunei Roșia, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, domiciliat în localitatea Marpod. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat valoarea de 1,01 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Livrările de gaze ruseşti spre Germania au fost întrerupte timp de zece zile pentru lucrări de mentenanţă dinainte programate la conducta Nord Stream 1, care trece prin Marea Baltică, cea mai importantă conexiune pentru fluxul de gaze naturale spre Germania, relatează luni DPA.
Gigantul rus Gazprom a demarat în cursul dimineţii lucrările de mentenanţă la cele două ramuri ale gazoductului Nord Stream-1, prin care pompează o mare cantitate din gazele sale livrate în Germania, precum şi în alte mai multe ţări din Occident, notează AFP.
Furnizarea de gaze era programată să fie întreruptă de luni, ora locală 06:00 (04:00 GMT), pentru a fi reluată în cursul dimineţii de 21 iulie. Totuşi, oficialităţile germane sunt foarte îngrijorate că aprovizionarea cu gaze ruseşti ar putea să nu fie restabilită, având în vedere că războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, notează DPA.
Germania şi alte ţări occidentale au impus mai multe runde de sancţiuni împotriva Moscovei în efortul de a opri luptele, chiar dacă multe ţări depind în grad ridicat de resursele energetice ruseşti, în timp ce Moscova a ripostat la sancţiuni prin întreruperea aprovizionării cu gaze a mai multor state care au instituit sancţiuni împotriva sa.
Compania publică rusă Gazprom şi-a redus deja semnificativ volumele livrate prin conducta Nord Stream 1, care se întinde pe 1.200 de kilometri şi leagă Rusia de nordul Germaniei, invocând întârzieri în lucrările de reparaţii. Moscova a atribuit întârzierile sancţiunilor impuse de Occident, argument respins de cancelarul german Olaf Scholz, notează DPA.
Dar gazoductul Nord Stream 1 era utilizat doar la 40% din capacitatea sa, ceea ce a dus la noi creşteri ale preţului pe piaţa gazelor, potrivit Agenţiei Federale de Reţea din Germania.
Operatorul a prevăzut un termen de zece zile de suspendare a fluxului de gaze prin Nord Stream 1, anunţând planuri de verificare şi reparare sau recalibrare a sursei de alimentare, a sistemelor de protecţie împotriva incendiilor şi a scurgerilor de gaze, precum şi a anumitor valve dacă este necesar, împreună cu actualizări de software.
Această suspendare a livrărilor pentru zece zile, anunţată de multă vreme, ar trebui să fie teoretic doar o formalitate tehnică, comentează AFP. Lucrări de mentenanţă similare au durat între 10 şi 14 zile în trecut şi nu au fost întotdeauna finalizate la termenul stabilit, aminteşte şi DPA. Dar în contextul războiului în Ucraina şi a încleştării dintre Moscova şi Occident pe tema energiei, nimeni nu poate spune ce va urma, conform agenţiilor de presă citate.
‘Putin ne va închide robinetul la gaz… dar îl va redeschide oare într-o zi?’, îşi exprima îngrijorarea duminică publicaţia Bild, cel mai citit cotidian din Germania, preluat de AFP. (AGERPRES)
Somarest SRL s-a impus, de peste 20 de ani, pe piaţa producătorilor de feţe de încălţăminte şi accesorii de marochinărie drept una din companiile de top din judeţul Sibiu. Înfiinţată în anul 2002, la Cisnădie, şi având ca principii definitorii excelenţa, pasiunea, calitatea şi grija pentru angajaţi, societatea, cu capital integral francez, a devenit cea mai mare fabrică de marochinărie din judeţul nostru. În prezent, compania deţine două puncte de producţie (la Cisnădie şi Avrig) şi un număr de 1100 angajaţi. Profesionalismul, seriozitatea şi produsele de înaltă calitate au atras o gamă largă de clienţi. Aşa cum ne-au declarat reprezentanţii Somarest, „munca noastră se bazează pe inovație și îmbunătățire continuă. Trăim într-o lume în continuă schimbare, care ne solicită creativitatea, imaginația și flexibilitatea. De-a lungul timpului, am îmbinat tradiția cu inovația, arta artizanală cu tehnologia, am crescut și ne-am perfecționat în continuu, având un singur scop: să oferim clienților noștri produse care să îi surprindă și să îi încânte. Experiența acumulată în acești ani ne-a ajutat să devenim în prezent centru de excelență pentru componentele pe care le producem. Dezvoltăm procesele de producție, iar pentru implementarea și asigurarea calității acestora, prezența noastră în celelalte ateliere din lume este indispensabilă”.
Care sunt ingredientele unei reţete de succes purtând marca Somarest? „Activitatea de marochinărie la Somarest are la bază munca artizanilor noştri pasionaţi de piele şi care cu măiestrie realizează componente deosebite. Este o activitate ce necesită dexteritate manuală, creativitate şi răbdare. Acestea pot fi deprinse în perioada de formare, care durează până la 10 săptămâni. Încă de la bun început s-a pus mare accent pe formarea angajaţilor, ajutându-i să devină în fiecare zi tot mai autonomi şi performanţi. Munca noastră se bazează pe inovaţie, îmbunătăţire continuă, imaginaţie şi flexibilitate. Pentru noi este foarte important ca angajaţii noştri să se simtă bine la locul de muncă, respectaţi, apreciaţi şi să rămână alături de noi pe termen lung”, au adăugat reprezentanţii Somarest.
Somarest în cifre
Începutul activității în Cisnădie a fost Atelierul TIGES, atelier în care Somarest a realizat primele componente de încălțăminte şi în care lucrează în prezent 240 de angajați! Următorul atelier SOMAREST, atelier în care se produc componente de mică marochinărie, are în prezent 290 de angajați, iar cel de-al treilea atelier, de producţie a componentelor de marochinărie, are 540 de angajați. Somarest a ajuns în 2022 la un total de 1100 de angajaţi.
Istorie:
Fabrica din Cisnădie
2002 – Cisnădie, a fost inaugurat primul atelier, a cărui activitate este producţia de componente pentru pantofi
2006 – Cisnădie, deschidere atelier de componente de marochinărie
2008 – Avrig, inaugurarea celui de-al doilea atelier de marochinărie
2009 – Centrul de dezvoltare de componente
Anul 2022 a fost unul al excelenţei în performanţă pentru Somarest. De aceea, compania a marcat câteva rezultate şi evenimente speciale:
Premiul Forbes pentru importanţă în industria marochinăriei şi încălţămintei;
Premiul I la Maratonul Internaţional Sibiu pentru cel mai mare număr de alergători;
Biciclete Cochete Magenta Ride – sponsor principal al evenimentului;
Petrecerea Aniversară 20 Ani Somarest;
Deschidere atelier Somarest în Sibiu (în septembrie 2022). Atelierul din Sibiu va centraliza departamentele de logistică și de croi care vor deservi fabricile din Cisnădie și Avrig.
Carieră la Somarest
Perfecţionarea abilităţilor umane
Crearea valorii prin angajaţi competenţi şi dedicaţi
Încurajarea oamenilor în a-şi urma cariera, pentru a deveni autonomi şi creativi.
Participare Maratonul Internațional Sibiu
Felicitări cu prilejul aniversării a 20 de ani de activitate! Vă doresc ca societatea dumeavoastră să prospere, să fie mereu în top și să ne bucure pe toți cu rezultate remarcabile! Fie ca munca depusă în acești 20 de ani să aducă rezultate uimitoare în viitor! La mulți ani!
GHEORGHE HUJA, Primarul orașului Cisnădie
GHEORGHE HUJA, Primarul orașului Cisnădie
Somarest este unul dintre cei mai importanți angajatori din Avrig și este o companie cu o dinamică impresionantă, care recrutează continuu forță de muncă, fiind interesată să participe și la dezvoltarea școlilor duale. De când sunt primar, am dezvoltat cu Somarest o relație bazată pe încredere și mă bucur să constat că binele comunității este o preocupare nu numai pentru administrația locală, ci și pentru mediul de afaceri din orașul nostru. Somarest ne-a fost și ne este partener în proiectele importante, participând cu un număr mare de angajați la acțiunile de ecologizare organizate de noi, la proiecte de educație ecologică în școli, dar și la alte inițiative ale Primăriei. De curând, am făcut și o vizită în fabrica de la Avrig, la invitația d-lui director Patrick Moleins și am fost plăcut impresionat de condițiile în care lucrează cei aproape 600 de angajați. La mulți ani cu ocazia aniversării celor 20 de ani!
ADRIAN DAVID, Primarul orașului Avrig
Adrian David – primar Avrig
Sărbătorirea evenimentului a avut loc la Symphony by the Lake, unde participanții s-au putut bucura de muzică live asigurată de band-ul The Notes și artistul francez Winael, Ansamblul Ardealul, o tombolă cu premii și un spectacol unic de lumini cu drone care a încheiat evenimentul
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus s-a dublat în ultimele două săptămâni, însă a spus că „acest val pandemic” nu va duce la amânarea începerii şcolii sau desfăşurarea cursurilor în sistem online.
„Această creştere săptămânală care practic dublează de la săptămână la săptămână numărul de cazuri. Avem deja două astfel de săptămâni consecutive…. arată un trend ascendent care probabil sper, şi din ceea ce au evaluat şi colegii de la Institutul Naţional de Sănătate publică, s-ar putea să dureze circa patru-cinci săptămâni. Suntem la început. Din fericire, nu sunt cazuri grave.
Marea majoritate sunt răceli banale. Sigur, sunt şi cazuri mai serioase care necesită spitalizare. (…) Ultima raportare de 7.700 de cazuri a fost pe săptămână, adică 1.100 pe zi. Deja observăm că numărul de cazuri care se înregistrează în această săptămână este undeva în jur de 2.400 înregistrate zilnic. (…) Cred că ne vom opri în jur de 10.000 – 12.000 de cazuri înregistrate zilnic”, a arătat Rafila, duminică, la Prima TV.
Ministrul a spus că personal nu crede că există vreun risc ca în toamnă să se amâne deschiderea şcolilor sau şcoala să treacă în online.
„Personal nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor. Lucrul acesta este aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri.
Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate pe care am regăsit-o şi la Ministerul Educaţiei, în sensul de a păstra şcolile deschise şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel de relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital”, a susţinut Rafila.
Potrivit acestuia, nu este important numărul de cazuri, ci dacă evoluţia acestora presupune sau nu spitalizare.