Elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu s-au familiarizat cu atmosfera de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Aceștia au participat, joi, la Târgul educațional (TeD ULBS), împreună cu prof. consilier școlar dr. Valeria Purcia, director al Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu, și prof. Anamaria Coroian, de la CNGL Sibiu.
TeD ULBS este un târg de consultanță educațională organizat de Centrul de Servicii Integrate pentru Studenți-SmartHub ULBS pentru Studenți SmartHub, atât pentru facultățile din ULBS, cât și pentru elevii de la liceele din Sibiu și din zonele învecinate.
„Pe lângă cunoșterea ofertei educaționale, elevii au participat la prezentarea Facultății de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, au intrat în posesia pliantelor de informare distribuite de facultățile din Sibiu și au avut posibilitatea de a cunoaște programele de studiu, burse – subvenții, număr de locuri alocate, cerințe specifice concursului de admitere, cazare în campusul ULBS”, arată reprezentanții CJRAE Sibiu.
Potrivit acestora, elevii au astfel posibilitatea de a-și putea alege realist și informat ruta profesională potrivită și de a se gândi la planul de carieră dorit.
„Acest eveniment constituie o ocazie importantă prin care elevii pot fi sprijiniţi în a lua cele mai bune decizii cu privire la propriul parcurs socio-profesional. Mulțumim Centrului de Servicii Integrate pentru Studenti-SmartHub ULBS pentru acestă oportunitate oferită elevilor, de a cunoaște oferta educațională a ULB Sibiu!”, au mai transmis reprezentanții CJRAE Sibiu.
Târgul educațional al ULBS a avut loc în 13 și 14 aprilie, în holul Facultății de Litere și Arte.
Elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, încântați de oferta educațională a ULBS
Grădină de plante medicinale și tinctoriale, în Muzeul din Dumbrava Sibiului
Muzeul ASTRA a început lucrările de amenajare a grădinii de plante medicinale și tinctoriale. Arnica montană este o plantă prezentă în flora spontană, la fel cum sunt și și sunătoarea, menta, busuiocul, salvia sau mușețelul, toate regăsindu-se, în curând, în culturile Muzeului din Dumbrava Sibiului.
Locația este gospodăria de agricultor din Feneș, județul Alba, iar plantele care vor fi semănate aici sunt specifice zonei Zlatnei, fiind valorificate și în prezent, în medicina populară. Materia primă obținută din această grădină va fi utilizată în desfășurarea activităților și atelierelor organizate în acest an de Muzeul ASTRA.
„Prin programul ,,Grădină și Peisaj în Muzeul ASTRA” au fost săpate toate grădinile agricole, legumicole din muzeu, cu unelte specifice fiecărei zone etnografice din Muzeu, unde a fost nevoie de lucrări de acest gen (Delta Dunării, Maramureș, Oltenia, Transilvania și Munții Apuseni). De asemenea, prin programul „Beneficiile Naturii în Muzeul ASTRA” s-a urmărit o prezentare constantă a instrumentarului specific agriculturii și culesului din natură. Este misiunea pe care Muzeul ASTRA o duce din drag pentru cultură, agricultură, tradiții și natură!”, spun reprezentanții Muzeului ASTRA.
Localuri din mediul rural, amendate pentru că au vândut alcool şi ţigări minorilor
Mai multe controale ale poliţiştilor în mediul rural, la diferite societăţi comerciale, au dus la aplicarea mai multor amenzi pentru vânzarea de alcool și țigări minorilor sau nerespectarea condițiilor minimale de scuritate.
Între 8 şi 14 aprilie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Sibiu Sibiu au desfășurat acțiuni specifice pe linia sistemelor de securitate private, pe raza județului Sibiu.
Cu această ocazie, au fost verificate 11 societăți comerciale, în special localuri de alimentație publică din mediul rural, comunele Târnava, Micăsasa şi Hoghilag, unde au fost identificate mai multe neregului, printre care servirea minorilor cu băuturi alcoolice și produse din tutun, nerespectarea măsurilor minimale de securitate, lipsa caselor de bani și a butonului de panică în localurile prevăzute și cu aparate de jocuri de noroc, lipsa contractelor de monitorizare și intervenție.
În urma controalelor, poliţiştii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.600 lei.
Elevii de clasa a VIII-a au aflat rezultatele la simularea Evaluării Naționale. Nicio notă de 10 la Română și Maghiară
Elevii de clasa a VIII-a au aflat, ieri, rezultatele pe care le-au obținut la probele simulării Evaluării Naționale. Conform unui raport transmis de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, niciun elev nu a obținut nota maximă la Limba și literatură română și la Maghiară.
Conform IȘJ Sibiu, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 obținute obținute de elevii claselor a VIII-a din județul Sibiu la simularea Evaluării Naționale 2022, pe probe, este: Limba și literatura română – 72,53%; Limba și literatura germană – 93,90%; Limba și literatura maghiară – 100%; Matematică – 60,92%.
În ceea ce privește notele de 10, ele au lipsit la Română și Maghiară. În schimb, un elev a obținut notă maximă la Matematică, iar alți doi la examenul de Limba și literatura maternă germană.
„Comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele indică o creștere substanțială a mediilor mai mari sau egale cu 5. Precizăm că media notelor obținute la examenul de Evaluare Națională 2022 pentru elevii claselor a VIII-a, reprezintă 80% din media de admitere a elevilor pentru clasa a IX-a, an școlar 2022-2023, conform Anexei 2 din OMEN nr. 4948 din 27.08.2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat, cu completările și modificările ulterioare”, arată prof. Monica Munteanu, inspector școlar general al IȘJ Sibiu și președinte al Comisiei Județene de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a.
Conform Ministerului Educației, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau părintelui/tutorelui acestuia.
Lucrări de grafică italiană, expuse la Palatul „Brukenthal” din Piața Mare
Lucrări de grafică italiană vor fi expuse, începând de miercuri, 20 aprilie, în Cabinetul de Stampe și Desene al Palatului „Brukenthal” din Piața Mare. Expoziția „Domenico Cunego, maestru al gravurii” va fi vernisată la ora 14.
Cunoscut și deosebit de apreciat pentru reproducerile sale după cei mai mari artiști italieni din toate timpurile și executate cu o veritabilă măiestrie, Domenico Cunego (Verona, 1726 – Roma, 1803), care s-a bucurat de o viață lungă și o carieră prosperă, este un nume deosebit de important pentru grafica italiană a secolului al XVIII-lea.
Expoziția deschisă la Sibiu îi va prezenta lucrările aflate în colecția de grafică italiană a Muzeului Național „Brukenthal”, respectiv cele din seria de gravuri pentru Schola Italica Picturae, publicată de Gavin Hamilton la Roma în 1773, reprezentând pentru artist unele dintre cele mai importante opere ale carierei sale.
„Tot în acea perioadă a gravat și numeroase lucrări după mari artiști precum Tițian, Giorgione, Reni, Guercino, Domenichino, dar și portrete de papi, artistul fiind deja cunoscut și apreciat în lumea artistică romană”, a explicat Raluca-Georgina Cobuz, curatorul expoziției.
„Domenico Cunego, maestru al gravurii”, va putea fi vizitată de doritori până în 22 mai, la Cabinetul de Stampe și Desene.
Ministerul Apărării a suspendat de astăzi toate zborurile cu aeronavele MIG-21 LanceR
Printr-un ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie.
Activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, prin ordin al şefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu.
Potrivit MApN, măsura a fost luată în scopul îmbunătăţirii siguranţei aeronautice, având în vedere incidenţa considerabilă a evenimentelor şi accidentelor de aviaţie înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime şi aeronave avariate sau distruse.
În perioada suspendării activităţilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) sub comandă NATO.
„Măsura a fost luată având în vedere incidența considerabilă a evenimentelor și accidentelor de aviație înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime și aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătățirii siguranței aeronautice și pentru prevenirea producerii evenimentelor și accidentelor de aviație prin reducerea riscurilor asociate defecțiunilor tehnice.
În perioada suspendării activităților de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO. De asemenea, sistemele de apărare cu baza la sol din dotare vor executa misiunile de Poliţie Aeriană sub comandă națională, precum și în cadrul Sistemului NATO Integrat de Apărare Aeriană și Împotriva Rachetelor (NATO Integrated Air and Missile Defence System).
În același timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.
Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forțele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minim 10 ani și vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de generația a V-a”, arată Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.
Analiza americanilor: Dacă Putin cucerește Ucraina, îi va da o bucată din ea Ungariei, pentru că va accepta să iasă din NATO și UE. Apoi va „elibera” și alte țări între care și România
O analiză de politică internațională încearcă să anticipeze care ar putea fi pașii următori ai lui Vladimir Putin, în cazul în care va avea succes cu Ucraina. Ipotezele de lucru au o concluzie cutremurătoare: Ungaria ar putea cere ieșirea din NATO și UE, în schimbul unor teritorii, iar alte țări din Europa de Est ar putea urma în planul de „eliberare”.
Planul președintelui rus Vladimir Putin este clar, scrie publicație The Hill, citată de Rador. Terorizează Ucraina până când vor fugi din țară suficienți ucraineni. Apoi ocupă țara fără a întâmpina rezistență. Dacă acest lucru va presupune epurarea etnică a 40 de milioane de oameni, atunci așa să fie, scrie publicația americană The Hill, citată de Rador și de alte publicații.
Odată ce Ucraina va fi controlată de Putin, el îi va arunca fără îndoială o bucată din ea Ungariei, pentru că va fi acceptat să iasă din NATO și UE. Va bate palma și cu Marine Le Pen să părăsească NATO, dacă ea va câștiga alegerile din Franța. În orice caz, va merge mai departe pentru a „elibera” și Lituania, Letonia, Estonia, România și Polonia – cel mai probabil pe fondul nepăsării lui Donald Trump, dacă el va fi reales, susține sursa citată. Occidentul mărește lent, dar constant costul războiului de agresiune al lui Putin. Rusia a pierdut accesul la sistemul financiar mondial; și-a pierdut, probabil pentru totdeauna, grosul enormelor ei rezerve valutare; a pierdut capacitatea Aeroflot-ului și altor companii aeriene rusești de a zbura și ateriza în cea mai mare parte a lumii dezvoltate; a pierdut capacitatea de a exporta și importa o gamă de produse non-energetice în cea mai mare parte a lumii dezvoltate; a pierdut capacitatea de a exporta petrol în SUA și Regatul Unit; a pierdut capacitatea de a exporta cărbune în UE. Putin a fost forțat totodată să dea faliment în privința datoriilor Rusiei și să naționalizeze activele deținute de străini. Situația aduce cu cea a lui Lenin în 1918 – în Rusia nu vor mai veni investiții străine ani buni după ce Putin va fi fost înmormântat.
PIB-ul Rusiei este în cădere liberă, cu un declin anual de 15% estimat pentru 2022. Hiperinflația – prețurile cresc acum cu o rată anuală de 20% – e la ordinea zilei. Restricțiile de capital impuse băncilor înseamnă că puterea de cumpărare a conturilor curente (doar parțial accesibile) și altor active nominale ale rușilor va scădea cu 20%. Iar toate acestea numai în anul în curs. Mai mult chiar, zeci de mii de ruși sunt concediați. Și pentru a fi mai clar, o prăbușire cu 15% a PIB-ului e de cinci ori mai mare decât scăderea maximă a PIB-ului înregistrată în cursul Marii Crize [din 2008-9 – n.trad.]. Ultima oară când SUA au cunoscut un asemenea declin a fost în vremea Marii Crize Economice [din 1929-33 – n.trad.]. Aceasta ar fi fost speranța pentru o strategie pe termen lung. Dar e prea târziu acum pentru o strategie pe termen lung. A-l opri pe Putin înainte să decimeze Ucraina presupune acum ca Germania și alte state UE să-și sisteze imediat importurile de petrol și gaze din Rusia, totalizând 100 de miliarde de dolari pe an, mai relatează jurnalistul The Hill.
Trei piste noi de biciclete, între localitățile din județul Sibiu, intră în diferite etape de construire
Județul Sibiu își va completa rețeaua de piste de biciclete, destul de anemică, cu trei rute noi, dintre care una intră în etapa finală, de construire.
Deplasarea cu bicicletele, ca mijloc de navetă sau ca sport, va deveni tot mai ușor de făcut în județul Sibiu, odată cu amenajarea de noi piste între localitățile din județ. Se pare că o strategie tot mai coerentă în acest sens este în derulare la Consiliul Județean, iar lucrurile încep să prindă contur.
O pistă care leagă localitățile Avrig și Mârșa este deja într-o fază avansată a proiectului, CJ Sibiu anunțând deja începerea lucrărilor de construire. Este vorba despre o pistă în afara carosabilului, care nu este foarte generoasă cu bicicliștii, dar care poate să asigure spațiul necesar pentru o deplasare în siguranță, fără a mai intersecta traficul rutier.
Pista amenajată pe DJ 105G va fi amenajată pe ambele sensuri ale drumului, pe o lungime de 2 kilometri, constructorul căruia i-a fost atribuită lucrarea fiind Total NSA AG Construct. CJ va plăti 6,8 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 12 luni. Finanțarea este asigurată cu fonduri europene, printr-un proiect derulat împreună cu Primăria Avrig.
Alte două piste de biciclete vor fi create ca legături între Sibiu și localitățile din jurul orașului, parte dintr-un pachet anunțat la începutul anului de președinta Daniela Cîmpean. După Sibiu – Rășinari, care are un mic avans, intră în faza de studiu de fezabilitate Sibiu – Ocna Sibiului și Sibiu – Cisnădioara, două piste cu o lungime totală de 15 kilometri. Valoarea celor două SF-uri este de aproximativ 195.000 de lei, bugetul pe acest an având deja prevăzute sume pentru această etapă de dezvoltare a pistelor. CJ Sibiu spune că a semnat contractele,
“Ambele proiecte deschid zone de maxim interes, pe de o parte fac legătura atât cu stațiunea balneoclimaterică atât de iubită de sibieni, cât și cu platforma de Vest unde se află cele mai importante companii din județ. Totodată, pista Sibiu-Cisnădioara în mod cert este una dintre cele mai așteptate, pentru frumusețea pe care o oferă acest traseu, dar și pentru minunatul sat de la poalele munților” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Pentru pista între Sibiu și Ocna Sibiului (circa 10 km), studiul va fi făcut de GG Tehnic Proiect SRL, cu o valoare de 98.000 lei și termen de 6 luni. Pentru pista Sibiu – Cisnădioara, studiul va fi realizat de Berg Plan Proiect SRL, contra sumei de 96.800 lei. Cu o lungime de peste 5 km, pista ar trebui să aibă un studiu de fezabilitate în maxim 4 luni.

ANPC: Evitaţi cumpărarea de carne din portbagajele maşinilor, chiar dacă preţul oferit este mai mic
Carnea de miel şi produsele din carne trebuie achiziţionate numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate, însă trebuie să aibă şi ştampila de control sanitar-veterinar, pentru a avea garanţia unui produs sigur, afirmă Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
„Perioada premergătoare sărbătorii pascale reprezintă un moment de vârf pentru activităţile comerciale, astfel că echipele de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor desfăşoară acţiuni de control, în toată ţara, privind modul de comercializare a produselor specifice acestei perioade. Sunt verificate produsele alimentare de post, peşte şi preparate din peşte, carne, în special carne de miel, preparate din carne, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao şi grăsimi vegetale (tablete, figurine), vopsea de ouă, vin şi băuturi alcoolice.
În ceea ce priveşte achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea”, a scris, vineri, Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.
Acesta transmite consumatorilor să evite cumpărarea cărnii de la persoane şi din locuri neautorizate, din „portbagajele maşinilor” chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate poate elibera bon de casă cu care să poată fi justificată tranzacţia comercială. „Riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, avertizează reprezentantul ANPC.
De asemenea, consumatorii trebuie să verifice, prin apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, prezenţa corpurilor străine. Carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.
„Atenţie şi la preţ! Verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă”, arată Anghel în postarea sa.
În ceea ce priveşte ouăle, Anghel recomandă şi în cazul acestor produse achiziţionarea numai din locuri special amenajate şi autorizate şi sfătuieşte consumatorii să evite cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic.
„Evitaţi cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine. La spargerea oului, albuşul trebuie să fie de consistenţă densă, transparent, iar gălbenuşul semiglobulos, uşor aplatizat şi bine delimitat de albuş. În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil, informaţiile privind: categoria de calitate (A) şi de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcţie de greutate), o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data de valabilitate minimă”, susţine sursa citată.
În privinţa vopselei de ouă, consumatorii trebuie să citească cu atenţie eticheta produsului, care trebuie să conţină: numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucţiuni de utilizare, data durabilităţii minimale.
„Atenţie! La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, avertizează directorul general al ANPC.
Legat de produsele de patiserie, şi acestea trebuie cumpărate numai din locuri autorizate, unde spaţiile de comercializare trebuie să fie în permanenţă curate şi bine întreţinute. Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecţie sanitară, respectiv halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea produselor să se facă cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă. Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf şi de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale. Este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna, scrie Anghel.
Produsele de patiserie trebuie să aibă menţionate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum şi prezenţa anumitor premixuri, în compoziţie, sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice, iar pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilităţii minimale este stabilită de producător şi se va inscripţiona pe etichetă/ambalaj.
Paul Anghel publică şi câteva sfaturi şi în ceea ce priveşte comercializarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice.
„Conţinutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentraţia alcoolică, o informaţie privind lotul, data durabilităţii minimale pentru băuturile alcoolice cu concentraţia alcoolică mai mică de 10% vol.
Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conţină următoarele informaţii: categoria de calitate, indicaţia geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcţie de conţinutul de zaharuri; consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea care trebuie să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurităţi în suspensie; la întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conţinutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurităţi sau scurgeri; marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanţelor”, a postat directorul general al ANPC.
Potrivit acestuia, printre abaterile frecvent întâlnite în cadrul acţiunilor de control desfăşurate în anii anteriori în perioada specifică sărbătorilor pascale se află: ouă cu data durabilităţii minimale depăşită sau pentru care nu s-a putut stabili încadrarea în termenul de valabilitate; ouă depozitate la temperatura mediului ambiant contrar recomandărilor de a se păstra la loc răcoros; neafişarea la locul de vânzare a ouălor în vrac a informaţiilor obligatorii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 589/ 2008 (categoria de calitate, categoria de greutate, o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data durabilităţii minimale); utilizarea unor spaţii de depozitare sau de expunere la vânzare improprii, neigienizate sau deteriorate; vopsea de ouă cu data durabilităţii minimale depăşită de 5-7 luni; existenţa unor afişe cu informaţia „cozonac tradiţional”, „pască tradiţională”, fără ca operatorii economici să deţină atestat pentru produse tradiţionale; pască şi cozonaci ambalaţi în folie de plastic având etichetele cu elementele de identificare ilizibile şi fără a se specifica data durabilităţii minimale de consum; nerespectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care prevede evidenţierea substanţelor cu efecte alergene incluse în lista ingredientelor, printr-un set de caracteristici grafice care să le diferenţieze clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond (la produse din carne, de patiserie şi ciocolata şi produse din cacao) etc. (AGERPRES)
Trei spectacole de teatru, în week-end, la Mediaș
Medieșenii sunt așteptați la trei piese de teatru la sfârșitul acestei săptămâni.
Sala Traube din Mediaș găzduiește la acest sfârșit de săptămână spectacole de teatru atât pentru copii, cât și pentru adulți. Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 11:00, cei mai mici iubitori ai teatrului sunt invitați să urmărească spectacolul „Scufița Roșie“, iar de la ora 18:00 va fi pusă în scenă piesa „O afacere de familie“, ambele în interpretarea actorilor Teatrului din Deva.
Biletele pentru cele două spectacole se pot achiziționa de la Centrul de Informare Turistică din Mediaș, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, sau înaintea începerii reprezentațiilor, în limita locurilor disponibile. Prețul biletelor este de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți.
Duminică, 17 aprilie, actorii trupei de teatru medieșene „Noi și atât“ invită publicul doritor să vizioneze piesa „Rău de gură“, o comedie scurtă, dramatizare după o schiță a lui Anton Pavlovici Cehov. Spectacolul are loc de la ora 19:00, iar intrarea este liberă.
O importantă rețea de apă din Sibiu a intrat în reabilitare
SC Apă Canal Sibiu SA a început, la mijlocul acestei săptămâni, lucrările pentru înlocuirea rețelei de distribuție a apei potabile de pe B-dul Vasile Milea. Noile conducte, ce sunt executate din polietilenă de înaltă densitate PEHD 110 – 160 mm, vor crește siguranța în exploatare și vor îmbunătăți calitatea apei furnizate abonaților companiei. Concret, în acest proiect început, se vor înlocui rețelele de distribuție a apei potabilei din B-dul Vasile Milea, începând din zona magazinului PROFI și până în intersecția cu str. Nicolae Iorga. Va fi reabilitată rețeaua veche din oțel, la care s-au înregistrat multiple avarii în ultimii ani.
De asemenea, vor fi înlocuite branșamentele de blocuri, de imobile și cele ale Unității Militare și vor fi cuplate rețelele de distribuție ale străzilor A.I. Cuza, Miraslau, Andrei Mureșanu, Călugăreni, Eroilor, Nicolae Iorga.
Firma Universal Business SA realizează lucrările, în baza contractului nr. 146/16.09.2021. Durata proiectului este de 3,5 luni, între 13.04.2022 si 25.07.2022, conform avizului de săpătură emis de Primăria Sibiu.
În perioada menționată prima bandă a carosabilului (în sensul de mers spre Nicolae Iorga) va fi închisă circulației, lucru care va fi semnalizat, astfel ca șoferii să poată adecva viteza în trafic. Cu această ocazie, mulțumim tuturor celor care vor conduce cu grijă și atenție pentru propria siguranță, dar și pentru siguranța echipelor ce lucrează la acest proiect.












