Acasă Blog Pagina 2720

România trece la ora de vară

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 martie spre 27 martie, ultima duminică a acestei luni calendaristice, ora 3 devine ora 4 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.
CFR Călători a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.
Pe continentul european, schimbarea orei se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei; unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.

Ministrul Agriculturii: Cei care îşi incendiază miriştile vor pierde subvenţiile agricole; vom înăspri sancţiunile

Ministrul Agriculturii, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, a declarat vineri, la Bistriţa, că proprietarii de suprafeţe agricole care apelează la metoda incendierii pentru a-şi curăţa terenurile vor pierde subvenţiile agricole, iar sancţiunile acordate vor fi înăsprite.
Chesnoiu a precizat că a avut ocazia să observe din avion fenomenul incendierii terenurilor agricole, ceea ce l-a determinat să discute cu ministrul Mediului despre un plan de acţiune pentru combaterea acestui fenomen.
„Se încalcă legea şi vreau să vă fac o mărturisire: marţi am revenit de la Bruxelles, de la Consiliul de Miniştri, şi, când ne apropiam de Bucureşti, eram deasupra teritoriului naţional şi vedeam foarte mult fum şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu această situaţie. Am profitat de faptul că era senin cerul, am aterizat la Bucureşti şi chiar asta am discutat cu ministrul Tanczos Barna, ministrul Mediului, pentru că aceia care au astfel de practici atacă biodiversitatea şi încalcă normele prevăzute în GAEC-uri. (…)
Cei care se va dovedi că şi-au incendiat miriştile în mod intenţionat îşi vor pierde subvenţia pentru anul de cerere respectiv, iar acum lucrez împreună cu domnul ministru Tanczos Barna la modificarea legislaţiei, în sensul înăspririi sancţiunilor care se acordă, pentru că până acum era de ajuns să dea o declaraţie fermierul că a găsit suprafaţa de teren pe care o declară la APIA incendiată şi să facă dovada că a depus o plângere către organele de poliţie în acest sens, pentru a fi identificat făptuitorul.
Cred că, dacă ai în proprietate o suprafaţă de teren pe care vrei să o lucrezi şi vrei să beneficiezi de fonduri europene, trebuie să şi păzeşti această suprafaţă de teren şi daţi-mi voie să nu cred că există situaţia în care altcineva vine să incendieze în mod răuvoitor suprafaţa de teren a altei persoane”, a declarat ministrul Agriculturii.
Adrian-Ionuţ Chesnoiu i-a avertizat pe agricultorii care îşi incendiază terenurile că distrug elementele nutritive din sol şi pun în pericol viitoarele culturi.
„Vreau să le spun tuturor celor fac astfel de practici că nu fac altceva decât să îşi distrugă solul, pentru că incendierea suprafeţei secătuieşte solul de elemente nutritive pentru viitoarele culturi. În prima fază, au impresia că au rezolvat problema pentru că nu folosesc produse de eliminare a buruienilor, de erbicidat, dar în acelaşi timp îşi fac singuri rău, pentru că pe de o parte pierd subvenţia, de cealaltă parte îşi creează probleme pentru viitoarele culturi”, a explicat ministrul.
În ziua în care ministrul Agriculturii a făcut această declaraţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, confruntat în ultimele săptămâni cu un număr mare de incendii de vegetaţie, a trimis prin sistemul RO-Alert o „alertă de urgenţă severă” cu privire la acest fenomen.
„Atenţie! Incendiile de vegetaţie uscată sunt interzise! Acestea pun în pericol vieţile oamenilor şi bunurile acestora! Renunţaţi la curăţarea terenurilor prin incendiere! Fiţi responsabili şi evitaţi situaţiile cauzate de aceste acţiuni care sunt scăpate de cele mai multe ori de sub control! Protejaţi flora şi fauna!”, se afirma în mesajul primit de locuitorii judeţului pe telefoanele mobile. (AGERPRES)
FOTO: Arhivă

Spectacolul „Vara în care mama a avut ochii verzi”, programat diseară la TNRS, înlocuit. Un actor s-a îmbolnăvit

0

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a decis să înlocuiască spectacolul din această seară, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, din cauză că unul dintre actorii din distribuție s-a îmbolnăvit. Acesta va fi înlocuit cu „Doi pe un balansoar”. Spectacolul se va juca de la ora 19, în Sala Studio.
„Doi pe un balansoar”, de William Gibson și în regia lui Dan Glasu, s-a bucurat de un mare succes în rândul spectatorilor.
„La reprezentațiile precedente ale acestei producții, biletele s-au vândut într-un timp record, fapt care ne-a determinat să oferim cu acest prilej posibilitatea celor care nu l-au putut vedea să se bucure de el”, anunță reprezentanții TNRS.
Aceștia anunță că spectatorii care au achiziționat bilete la „Vara în care mama a avut ochii verzi” au următoarele variante: pot să primească de la Agenția Teatrală sau de pe Entertix contravaloarea biletelor; le pot folosi pentru a urmări spectacolul „Doi pe un balansoar”, programat astăzi, 25 martie, ora 19, la Sala Studio; pot viziona spectacolul „Echilibru fragil” din 26 sau 27 martie, la ora 19, TNRS – Sala Mare.

Poveste orientală despre curaj și iubire, în weekend, la „Gong”

0

Weekendul acesta, la Teatrul „Gong” se înfiripă o poveste orientală despre iubire și curaj. Spectacolul „Da Yang şi Prinţesa Da Yin”, căci despre el este vorba, se va juca sâmbătă, de la ora 11. În cadrul spectacolului, regizoarea Eva Labadi Megyes foloseşte păpuşi inspirate din teatrul tradiţional japonez.
Spectacolul, după un basm oriental, de Éva Lábadi-Megyes, îi are în distribuție pe Andrei Hansel, Jenö Major, Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler, Daniel Neagu și Patrik Voicu.
„Spaţiul de joc al piesei este nuanţat de muzica şi de elementele de decor vii şi funcţionale, fiind totodată un suport conceptual de reprezentare a personajelor – marionete bunraku şi al modului lor de exprimare – un liant în relaţie cu privitorii. Eroul principal, pus în faţa a numeroase încercări şi primejdii, încearcă să răspundă idealurilor omenirii. Copiii vor descoperi lumea, iar adulţii vor redescoperi sentimentele de dragoste ce înnobilează fiinţa umană. Conceptul regizoral emoţionează şi ne reaminteşte că sufletul nostru este de natură divină”, spun reprezentanții Teatrului „Gong” din Sibiu.
Premierea spectacolului a fost în mai 2014.
Reprezentația de sâmbătă va avea loc în Sala Parter a Teatrului, prețul unui bilet fiind de 12 lei.
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste cinci ani.

Pianistul Robert Creimerman, în recital la Sala Oglinzilor

0

Stagiunea ”Odae cum Harmoniis. Stagiune camerală. Ciclu de recitaluri și concerte dedicate muzicii de cameră” continuă miercuri, 30 martie, cu un invitat special. Pianistul Robert Creimerman va susţine un recital de pian, în cadrul proiectului organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu în parteneriat cu Asociația „Florescu, Fernandez&Friends”. Evenimentul este programat de la ora 17, în Sala Oglinzilor.
Născut la București, Robert Creimerman a absolvit Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, unde a studiat pianul cu prof. Mihaela Zamfirescu.
Pe parcursul anilor de școală, artistul a câștigat numeroase premii întâi sau trofee la o pletoră de concursuri naționale și internaționale, precum Olimpiada Națională de Interpretare Muzicală, concursul “Ada Ulubeanu”, concursul “Gradus ad Parnassum”, concursul “Victor Giuleanu”, concursul “Piano Artis” sau concursul “Millenium Piano”. De asemenea, i s-a acordat Premiul Special al Juriului pentru Dezvoltare Pianistică la Scottish International Youth Piano Competition în 2018, iar în 2019 a câștigat premiul întâi la același concurs.
Student în anul al doilea la Royal Conservatoire of Scotland din Glasgow, Robert Creimerman este încă la începutul călătoriei prin cei patru ani ai studiului de licență, având ca specializare pianul sub tutela profesorului Graeme McNaught. Pe parcursul ultimilor ani, Robert Creimerman a participat la numeroase cursuri de măiestrie oferite de Cristian Beldi, Vlad Dimulescu, David Lively, Claudio Martinez Mehner, Nina Tichmann, Adrian Suciu, Claudius Tanski și Arie Vardi. Anul 2018 i-a adus lui Robert Creimerman debutul concertistic alături de Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău sub bacheta maestrului Vlad Conta, interpretând Concertul nr. 1 în Do Major pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven.
În plus, Robert Creimerman a participat la numeroase recitaluri, atât pe scene din România cât și în afara țării, precum Ateneul Român, Filarmonica din Râmnicu Vâlcea sau Academia de Muzică din Wavre, Belgia. În calitate de membru al Fundației Culturale “Remember Enescu”, a participat la patru ediții de concerte susținute pe scena din Piața Festivalului, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică “George Enescu”.
În anul 2019, a susținut o serie de recitaluri la Sibiu, Bușteni, Sinaia, și pe scena mică a Ateneului Român ca membru al duoului violoncel-pian Valentin Simion – Robert Creimerman.
Accesul publicului la concertul de la Sibiu va fi liber, în limita locurilor disponibile.

VIDEO&FOTO Autostrada Sibiu – Boița: s-a turnat asfalt și se estimează o deschidere în toamnă. Nodul de la Boița, unul dintre cele mai mari din țară

Constructorul lotului 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești a început asfaltările pe o bună parte a celor aproape 14 kilometri pe care îi construiește, iar viaductul de la Tălmaciu este aproape gata, pentru a face legătura între cele două dealuri pe care le conectează.

Termenul de finalizare din contract, pentru Autostrada Sibiu – Boița este în martie 2023, însă lucrările sunt suficient de avansate pentru ca șoseaua să poată fi deschisă traficului mai devreme. Primul strat de asfalt este deja așezat pe o lungime importantă a autostrăzii, după cum reiese dintr-un video realizat de Asociația ProInfrastructura. Aceștia au făcut o vizită de primăvară, pe cel mai avansat lot al autostrăzii Sibiu – Pitești, cel care leagă Sibiul de Boița, și confirmă că lucrurile se află într-o stare avansată a lucrărilor.


„ Cei 13,17 km dintre Sibiu și Boița arată promițător la începutul primăverii și avem șanse maxime să circulăm până la final de an”, spun aceștia. Ei sfătuiesc constructorul să accelereze ritmul, în special la terasamente. „Este drept, vremea nu a fost prielnică, dar acum are ocazia să demonstreze că poate inaugura autostrada înainte de termen, așa cum a mai făcut-o în trecut”.
Porr Construct, compania austriacă ce a câștigat contractul acestui lot de autostradă, a început lucrările în 2019, cu un an de proiectare și trei ani de execuție. Ordinul de începere a lucrărilor de construire a fost semnat în 30 martie 2020, iar termenul se împlinește exact peste un an.

Cei de la ProInfrastructură estimează că autostrada ar putea fi finalizată în octombrie – noiembrie, astfel încât șoferii să nu mai fie nevoiți să traverseze zona aglomerată de la Tălmaciu – Veștem.
Traficul aglomerat va fi transferat, după deschiderea acestui lot, în Boița, acolo unde va fi realizat unul dintre cele mai complexe noduri de autostrăzi din România. După finalizarea lotului 2, care continuă autostrada spre Pitești, și apoi a Autotrăzii Sibiu – Făgăraș, la Boița se vor întâlni cele trei autostrăzi precum și două drumuri, unul național și județean.

Aprilie vine cu două spectacole în premieră, pe scena TNRS

0

Cea de-a doua lună a primăverii aduce pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu două spectacole în premieră, precum și reprezentații ale unora dintre cele mai apreciate producții din repertoriu. Spectacolele vor debuta chiar în prima zi a lunii aprilie, cu „Macbeth”, după Shakespeare.
Spectacolul „Macbeth”, după William Shakespeare și în regia și adaptarea lui Botond Nagy, va fi prezentat în premieră în 1 aprilie, după ce s-a bucurat de un extraordinar succes la public cu prilejul avanpremierei din luna martie.
De asemenea, „Echilibru fragil”, de Edward Albee, în regia Marianei Cămărășan, va avea premiera în 21 aprilie. Spectatorii vor putea urmări forma finală a creației, rezultată în urma dialogului dintre public și echipa artistică cu prilejul celor două reprezentații din luna martie.
Apoi, „Trei surori”, de A. P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu – unul dintre cele mai valoroase spectacole create de TNRS în 2021 și nominalizat la Premiile UNITER pentru prestația actorului Marius Turdeanu – va fi reluat pe scena TNRS.
„Probabil că luna aprilie este una dintre cele mai frumoase luni din an. Aprilie este numită și Prier, care înseamnă în limba franceză rugăciune și este legată de dorința de a stabili o legătură prietenească, așa cum ne impune ziua Bunei Vestiri – să nu ne certăm cu nimeni, să avem zâmbet, să avem deschidere, să avem frumusețe. Lucrul acesta ar trebui să îl păstrăm pe perioada întregului an. Luna aprilie este luna în care sărbătorim Paștele Catolic și Paștele Ortodox, este perioada când natura explodează, ies frunzele și florile, se pregătesc primele cireșe, primele fructe, apar legumele. Este o revenire formidabilă la viață! De aceea am pregătit un sezon cu două premiere, cu o întâlnire importantă a Teatrului German la nivel european. Sunt spectacole valoroase cele pe care le-am programat și faptul că putem avea săli pline credem că este cel mai important motiv de bucurie al tuturor actorilor noștri. Vă așteptăm cu drag să vă putem îmbrățișa din nou, să vă putem prinde în privirile, sufletele și brațele noastre, în așa fel încât să puteți simți emoția deplină a acestei bucurii de a dialoga împreună”, a spus Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Biletele pentru spectacolele TNRS sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro, și la Agenția Teatrală din Sibiu, din strada Nicolae Bălcescu, nr. 17. Prețul unui bilet este 30 lei, respectiv 25 lei cu reducere.
 

Medicii de familie vor putea acorda servicii medicale şi la domiciliul pacientului

Medicii de familie vor putea acorda servicii medicale şi la domiciliul pacientului, potrivit unei hotărâri de guvern de modificare a HG nr. 696/2021 privind aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a anunţat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol.
„Aici sunt cele mai importante noutăţi. Astfel, pachetele de servicii de bază în asistenţa medicală primară au fost extinse la o serie de servicii pe care medicii de familie le pot acorda, conform curriculei de pregătire. Aceste pachete de servicii acordate de către medicii de familie se pot, de acum încolo, acorda, pe lângă locaţia cabinetului medicului de familie, şi la domiciliul pacientului sau la locul solicitării, ceea ce creează foarte clar premisele asigurării unui acces permanent la servicii medicale acordate de medicul de familie, cu diminuarea evidentă a perioadei de recuperare a sănătăţii”, a declarat Adriana Pistol într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Oficialul MS a precizat că în ceea ce priveşte accesul asiguraţilor la servicii, administrarea de medicamente sub diverse forme, precum şi de medicamente recomandate de medicii de familie ca urmare a actului medical propriu se poate face şi la domiciliu, inclusiv în afara programului de lucru.
„Astfel, s-a asigurat accesul pacienţilor, pe o durată de minim 35 de ore pe săptămână, minim cinci zile, sigur, repartizarea acestui nou program de lucru fiind stabilită prin negociere cu Casele de Asigurări de Sănătate”, a adăugat Pistol.
Totodată, în pachetul de servicii medicale de bază acordat de asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, pentru specialităţile clinice au fost incluse şi consultaţiile şi serviciile acordate de medicii de specialitate cu specialitatea Medicină Fizică şi Reabilitare, în cabinetul medical.
De asemenea, a menţionat aceasta, în ceea ce priveşte derularea relaţiilor contractuale a fost prevăzută posibilitatea majorării programului de lucru, cu maximum 17,5 ore pe săptămână pentru fiecare medic de specialitate paraclinică.
Totodată, a explicat ea, s-a reglementat valoarea garantată a punctelor per capita şi per serviciu medical în asistenţa medicală primară şi valoarea garantată a punctului pe serviciul medical în asistenţa medicală ambulatorie.
„Nu în ultimul rând, ceea ce este foarte important, prin stimularea şi cointeresarea medicilor de familie şi a celor din serviciile ambulatorii clinice aflaţi în relaţii contractuale cu Casele de Asigurări, pentru un acces cât mai bun al asiguraţilor la serviciile medicale prespitaliceşti, fondurile care sunt neconsumate până în luna decembrie a anului curent vor putea fi utilizate pentru plata serviciilor medicale realizate care depăşesc limitele stabilite conform programului de lucru, în mod proporţional cu numărul de puncte realizat de fiecare medic până la consumarea acestor sume”, a mai afirmat Pistol. (AGERPRES)

Bătaie între români, la bordul unui avion WizzAir. Un bărbat a fost ridicat de poliție la aterizare

Un avion WizzAir, care plecase din Danemarca cu destinație România, a fost scena unui scandal monstru, soldat cu o bătaie în centrul căreia s-a aflat un bărbat. Piloții au cerut ajutorul poliției.

O bătaie de grup s-a declanșat în avionul WizzAir, un Airbus A321, cu codul WZZ5048, aterizat aseară pe Aeroportul Otopeni, care aducea pasageri în marea lor majoritate români, din Copenhaga. Scandalul a fost provocat, potrivit primelor informații, de un român în vârstă de 44 de ani, în stare avansată de ebrietate, care s-a luat la bătaie în cele din urmă cu alte persoane din avion. Piloții nu au avut ce să facă până la momentul aterizării, astfel că ei au solicitat sprijinul forțelor de ordine, în momentul aterizării pe aeroportul din București. În jurul orei 21.30, bărbatul a fost reținut de Poliția de Frontieră și au început cercetările penale pentru încălcarea legislației privind zborurile (Codul Aerian).
„Motivul, un pasager român în vârstă de 44 ani a provocat un scandal la bordul aeronavei care venea din direcția Copenhaga-București. Bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a fost preluat din aeronavă la aterizare de către poliția de frontieră, urmând a se întocmi lucrare penală pentru încălcarea prevederilor Codului aerian ( art. 119 alin 2)”, au anunțat reprezentanții Poliției de Frontieră. În urma percheziției, nu s-au descoperit arme asupra lui și niciun pasager nu a anunțat că ar fi rănit.
Ulterior, și cei de la WizzAir au confirmat evenimentul, spunând că „un pasager în stare de ebrietate a devenit indisciplinat și a început o altercație în timpul aterizării. Echipajul a acționat conform procedurilor standard de securitate și aeronava a aterizat în siguranță. Pasagerul indisciplinat a fost preluat de autorități, iar restul călătorilor au fost debarcați conform procedurilor normale”.
Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați de această situație, dar siguranța și securitatea pasagerilor, echipajului și aeronavelor rămân prioritatea numărul unu pentru companie”, spun reprezentanții companiei.

CFR scumpeşte biletele de tren de la 1 iulie

Biletele de tren se scumpesc cu 20% de la 1 iulie.
Executivul a aprobat vineri bugetul CFR Călători, companie care a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete de la 1 iulie, a anunţat pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor a precizat că demersul aparţine conducerii CFR Călători care îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii şi pentru mentenanţă.
„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant.
Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
SURSĂ FOTO: Facebook/Sorin Grindeanu

300 de persoane au murit în atacul forţelor ruse asupra teatrului din Mariupol

Primăria oraşului Mariupol estimează, pe baza unor relatări ale martorilor, că aproximativ 300 de persoane au murit în clădirea teatrului local, bombardată de aviaţia rusă la 16 martie în timp ce sute de persoane se adăposteau înăuntru, potrivit AFP şi CNN.
„Unii martori au informaţii conform cărora circa 300 de persoane au murit în Teatrul Dramatic din Mariupol în urma unui bombardament al unui avion rus. Încă nu ne vine să credem. Încă vrem să credem că toată lumea a reuşit să scape. Însă mărturiile celor care se aflau înăuntrul clădirii în momentul acestui act terorist spun contrariul”, a scris vineri primăria din Mariupol pe contul său de Telegram
Clădirea era folosită ca unul din principalele adăposturi din oraşul asediat Mariupol, dar a fost lovită de un atac aerian al Rusiei la 16 martie. Estimările privind numărul de persoane care se adăposteau în teatru variază între 800 şi 1.300.
Fotografii aeriene făcute înainte de atac au arătat că în faţa şi în spatele clădirii teatrului, pe pământ, era scris cu litere mari cuvântul „copii” în rusă.
„Ocupantul ştia ce atacă. Ştia care ar putea fi consecinţele, dar cu toate acestea peste acest loc au căzut bombe”, a mai precizat primăria.
Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei care înainte de război avea circa 450.000 de locuitori, se află sub un atac aproape permanent al forţelor ruse de la începutul lunii martie, imaginile din satelit arătând distrugeri semnificative în zonele rezidenţiale. (AGERPRES)
SURSĂ FOTO: ziare.com

Lucrări de pictură semnate de copii din Ucraina, în foaierul Bibliotecii ASTRA

0

Lucrări de pictură realizate de copiii ucraineni incluși într-un program de terapie prin artă, în 2014, pornit la începutul conflictului armat din Crimeea, pot fi admirate, încă de ieri, în foaierul Corpului B al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Vernisajul „Peaceful Sky Over Ukraine” a avut loc în prezența unui public numeros, fiind un proiect inițiat de Organizația pentru Tineret „Здоровая Украина”/ „Healthy Ukraine” din Kiev, reprezentată de Stanislav Lypovskyi, și organizat în colaborare cu Alexandra Mihalcea.
Expoziția „Peaceful Sky Over Ukraine” cuprinde o serie de lucrări de pictură realizate de copiii ucraineni incluși într-un program de terapie prin artă, pornit la începutul conflictului armat din Crimeea, în 2014, cu scopul de a-i sprijini pe cei afectați de acesta. „Războiul văzut prin ochii copiilor” este tema expoziției găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu susținere financiară din partea Consiliului Județean Sibiu.
„Urmărind aceste lucrări de pictură, veți înțelege emoțiile puternice prin care au trecut nu doar copii, dar și toți cetățenii Ucrainei. Sunt copii care au văzut războiul cu ochii lor, copii din Mariupol, din Kiev, din Harkov, orașe bombardate în ultimele săptămâni. În lucrările expuse în cadrul expoziției, copiii și-au dezvăluit frica, dar totodată și speranța. Activitățile de desen și pictură îi ajută să depășească emoțiile negative puternice. Expoziția va putea fi vizionată la Biblioteca ASTRA Sibiu timp de două săptămâni, urmând a fi itinerată în orașe din Romania, inclusiv București, apoi va merge în Slovacia, Germania și alte state europene”, a declarat Stanislav Lypovskyi.
Radu Vancu: „Toate inimile noastre au graniță cu Ucraina!”
Prezent la vernisajul de joi, poetul Radu Vancu a precizat că cel mai mult l-a impresionat lucrarea în care un copil încearcă să escaladeze infernul.
„Ucraina este supra-tema planetei în aceste zile. Toate inimile noastre au graniță cu Ucraina în aceste săptămâni din urmă. Ce fac copiii aceștia în desenele lor este să adune toate inimile lumii într-o comunitate care speră din răsputeri că frumusețea mai e posibilă. Aceasta este, de fapt, șansa noastră – faptul că acești copii încă mai văd frumusețea. (…) Pe mine m-a emoționat mult ceea ce spunea dl. Lypovskyi, anume că, după doi ani de lucrat cu copiii, a observat că lumina începe să se întoarcă în picturile și desenele lor. Desenele îi ajută pe ei să vadă lumina și ne ajută și pe noi să vedem frumusețea în continuare, într-o lume care face tot posibilul să distrugă frumusețea. Copiii aceștia sunt inimi care încă speră că lumina mai e posibilă. (…) Faptul că lumina este posibilă pentru acești ochi, pentru aceste inimi, în lumea atât de întunecată și de îngrozitoare, ne arată că, de fapt, există o speranță pentru specia noastră. Noi nu suntem doar specia care produce războaie cumplite. Suntem și specia care produce copiii capabili să vadă lumina și în asta stă șansa speciei. Cred că cel mai mult m-a impresionat lucrarea în care un copil încearcă să escaladeze infernul, să se cațere dintr-un infern subteran către un soare de o lumină splendidă. E istoria acestor copilării distruse care speră că vor vedea lumina și, într-un fel, istoria speciei noastre care mereu a sperat că va ieși din întuneric către o lumină vindecătoare”, a spus Radu Vancu.
În opinia artistului Dan Perjovschi, ceea ce vine din tragedie este mai mult document decât artă sau frumusețe. „Dar pentru că suntem acum într-o bibliotecă, deci într-o zonă intelectuală a educației – fapt pentru care felicit Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, că și-a deschis porțile pentru astfel de evenimente, acesta fiind rolul unei biblioteci – doresc să vă spun ca tot sistemul de educație și cultural-artistic din Europa și, în general, din toată lumea a răpsuns fenomenal la tragedia din Ucraina. Acestă expoziție este o mică picătură dintr-o mare de gesturi extraordinare de solidaritate care salvează frumusetea, cum spunea Radu, sau balansează cumva tragedia”, a declarat artistul.
În cadrul evenimentului, traducerea a fost asigurată de Tetiana Toma.
Cei care vor să viziteze expoziția o pot face de luni până vineri, în intervalul orar 8- 20.