Seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu au participat, marți, 17 martie, la o nouă vizionare de film, organizată de Biblioteca ASTRA Sibiu, prin implicarea bibliotecarului Delia Berar.
Evenimentul face parte dintr-o serie de activități dedicate relaxării și socializării persoanelor vârstnice din comunitate.
Seniorii au vizionat o comedie dramatică
Filmul ales, comedia dramatică „Internul”, cu Anne Hathaway și Robert De Niro, spune povestea inspirațională a unui bărbat de 70 de ani care decide să revină în câmpul muncii. Acesta devine stagiar într-o companie online, demonstrând că experiența de viață, răbdarea și dorința de a învăța lucruri noi pot construi legături autentice între generații.
Evenimentul, prilej de socializare
Proiecția de film a oferit participanților un prilej excelent de relaxare, dar și de interacțiune socială, consolidând ideea că filmul rămâne una dintre cele mai accesibile și plăcute modalități de a aduce oamenii împreună.
Activitățile Bibliotecii ASTRA Sibiu sunt realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Care sunt profesiile din România care pot asigura un venit stabil în 2026? Analiză a domeniilor cu cerere ridicată: IT, sănătate, construcții, logistică și industrie.
Top 5 profesii în România care pot asigura un venit stabil în 2026
Domeniul IT – unul dintre cele mai promițătoare sectoare din România Sursă: Pixabay
Piața muncii din România în 2026 rămâne dinamică și competitivă. Dezvoltarea economică, digitalizarea companiilor, investițiile în infrastructură și schimbările demografice generează o cerere constantă pentru anumite categorii de specialiști.
Pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, acest context creează oportunități concrete: alegerea corectă a profesiei poate asigura nu doar un venit stabil, ci și perspective solide de dezvoltare pe termen lung. În continuare, analizăm cinci domenii considerate în 2026 printre cele mai stabile din perspectiva cererii și a nivelului de venit.
Profesiile cu cea mai mare cerere în 2026
Căutarea unui nou loc de muncă sau tranziția către un domeniu mai promițător necesită timp. Procesul de recrutare, perioadele de formare sau recunoașterea calificărilor pot dura uneori câteva luni. În acest interval, menținerea stabilității financiare este esențială.
De aceea, mulți iau în considerare solutii de finantare 5000 lei și alte instrumente financiare similare. Acestea pot ajuta la acoperirea cheltuielilor curente, la investiții în formare profesională sau la gestionarea perioadei de tranziție până la găsirea unui loc de muncă potrivit.
Așadar, asupra căror profesii merită să vă concentrați în primul rând? Potrivit datelor EURES, în România persistă un deficit semnificativ de specialiști în domeniile tehnice, medicale și industriale. Prognozele Cedefop confirmă, de asemenea, creșterea cererii pentru personal calificat în sectorul digital și în domeniul serviciilor.
Pe baza acestor informații, am identificat cinci direcții principale care merită în mod clar atenția dumneavoastră în acest an.
#1. Specialiști IT și dezvoltatori software
Sectorul tehnologiei informației continuă să crească mai rapid decât majoritatea celorlalte ramuri ale economiei. Companiile investesc activ în produse digitale, securitate cibernetică și automatizarea proceselor. Astfel, se conturează o cerere constantă pentru dezvoltatori, analiști de date și ingineri în domeniul securității.
Cerințe principale pentru candidați:
studii superioare în domeniul informaticii sau în discipline conexe (sau competențe practice dovedite);
cunoștințe de limbaje de programare (de exemplu, Java, Python, C#);
experiență profesională relevantă de 1–3 ani;
cunoașterea limbii engleze la nivel minim B2;
înțelegerea principiilor de securitate cibernetică și a lucrului cu baze de date.
Concurența ridicată pentru specialiști calificați determină creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă. În plus, domeniul IT oferă un avantaj important: flexibilitatea. Puteți lucra de la distanță, participând la proiecte internaționale de perspectivă.
#2. Personal medical
Cererea pentru specialiști medicali în România rămâne constant ridicat Sursă: Pixabay
Sistemul de sănătate rămâne unul dintre cele mai stabile domenii de ocupare. Îmbătrânirea populației și creșterea nevoii de servicii medicale generează o cerere permanentă pentru medici și personal medical mediu.
Cerințe principale:
studii medicale superioare sau postliceale de specialitate;
deținerea autorizației de liberă practică;
finalizarea rezidențiatului sau a unei specializări (în cazul medicilor);
experiență într-un mediu clinic;
rezistență la stres și disponibilitate pentru program în ture.
Medicina presupune un nivel ridicat de calificare și responsabilitate. Totuși, dacă decideți să vă schimbați domeniul de activitate, veți avea parte de beneficii pe termen lung: stabilitate profesională, protecție socială și venituri constante.
#3. Ingineri și specialiști în construcții
Dezvoltarea infrastructurii de transport, modernizarea zonelor rezidențiale și investițiile în sectorul imobiliar comercial mențin cererea la un nivel ridicat pentru ingineri constructori și specialiști tehnici. Angajatorii caută profesioniști capabili să gestioneze proiecte și să asigure controlul calității lucrărilor.
Cerințe principale pentru candidați:
studii tehnice superioare sau medii de specialitate;
cunoașterea normelor și standardelor în construcții;
experiență pe șantiere de construcții;
capacitatea de a lucra cu documentația tehnică;
pentru anumite poziții – permis de conducere categoria B.
Sectorul construcțiilor oferă adesea contracte pe termen lung și oportunități reale de avansare în carieră.
#4. Specialiști în logistică și transport
România joacă un rol important în transporturile regionale. În același timp, creșterea comerțului electronic amplifică nevoia de specialiști în logistică și de șoferi de transport marfă, generând astfel noi oportunități de angajare.
Cerințe principale pentru ocuparea postului:
studii de specialitate sau cursuri în domeniul logisticii;
experiență în transport sau în activități de depozitare;
pentru șoferi – permis de conducere categoria C sau CE;
cunoștințe de bază privind transporturile internaționale și procedurile vamale.
Domeniul logisticii se remarcă printr-un nivel relativ ridicat de stabilitate, ceea ce explică cererea constantă pentru personal calificat.
#5. Muncitori calificați în industrie
Industria reprezintă un sector esențial al economiei românești. Automatizarea proceselor de producție ridică nivelul cerințelor privind calificarea angajaților, dar, în același timp, conduce la creșterea nivelului salarial pentru specialiștii cu competențe tehnice.
Cerințe principale pentru candidați:
studii medii tehnice sau absolvirea unei școli profesionale;
abilități de operare a echipamentelor industriale;
cunoașterea normelor de securitate și sănătate în muncă;
experiență în mentenanță și reparații;
disponibilitate pentru program de lucru în ture.
Operatorii de echipamente, mecanicii și electromecanicii asigură funcționarea neîntreruptă a întreprinderilor. Tocmai aici constă importanța lor – devin verigi esențiale în lanțul de producție.
În concluzie
Analiza statisticilor europene arată că, în 2026, cele mai stabile venituri în România sunt oferite de profesiile din domeniul IT, al sănătății, construcțiilor, logisticii și industriei. Aceste sectoare se confruntă cu un deficit structural de personal și cu o cerere constantă din partea angajatorilor.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Datoria externă totală a României a crescut în ianuarie 2026 cu 1,9 miliarde de euro, ajungând la 229,3 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Conform raportului BNR, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 977 milioane euro în ianuarie 2026, în scădere față de 1.032 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut, relatează Mediafax.
Evoluția a fost influențată de mai mulți factori: deficitul balanței bunurilor s-a redus cu 414 milioane euro, în timp ce excedentul serviciilor a scăzut ușor, cu 12 milioane euro. Totodată, balanța veniturilor primare a avut o contribuție negativă de 530 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 183 milioane euro.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 429 milioane euro în ianuarie 2026, în creștere față de 417 milioane euro în ianuarie 2025. Din această sumă, participațiile la capital, inclusiv profitul reinvestit estimat, au însumat 488 milioane euro, în timp ce creditele intragrup au avut o valoare netă negativă de 59 milioane euro.
Care este structura datoriei externe
În ceea ce privește structura datoriei externe, datoria pe termen lung a ajuns la 181,7 miliarde euro la finalul lunii ianuarie 2026, în creștere cu 1,3% față de sfârșitul anului 2025. Pe de altă parte, datoria externă pe termen scurt a scăzut ușor, până la 47,6 miliarde euro, marcând un minus de 0,6% comparativ cu decembrie 2025.
Indicatorii de sustenabilitate arată o îmbunătățire: rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 11,8% în ianuarie 2026, semnificativ mai mică decât nivelul de 17,2% din 2025. În același timp, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare ale BNR a crescut la 109,6%, față de 104,8% la finalul anului trecut.
Aceste evoluții indică o creștere moderată a datoriei externe a României, însoțită de o ușoară îmbunătățire a unor indicatori cheie privind sustenabilitatea financiară.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Canal 33, post de televiziune înființat acum nouă ani de jurnalistul Alexandru Răducanu, a decis să-și oprească emisia.
Ieri, Canal 33 a împlinit nouă ani de când a primit de la CNA acceptul de a difuza pe TV. La fiecare nouă ani, legea prevede ca postul să revină la CNA pentru a cere prelungirea valabilităţii licenţei.
Patronul a decis să nu mai parcurgă procesul, iar CNA va discuta în şedinţa de marţi retragerea licenţei televiziunii.
Contactat de Paginademedia.ro, Alexandru Răducanu, patronul postului, și-a explicat decizia.
„Pur şi simplu nu am depus documentaţia. Este o situaţie mai complexă.
Contextul pieţei media din România din păcate nu permite existenţa unei televiziuni de ştiri independente. Consider că am făcut ceea ce trebuie şi prefer să mă retrag din zona de media.
Au fost tot felul de discuţii, într-adevăr, dar contextul economic nu este unul favorabil pentru ca un om de afaceri să investească într-un domeniu care nu este profitabil. Nici eu nu mai sunt dispus. Televiziunea a fost o sursă de cheltuieli în toţi aceşti ani
Mă voi orienta către alte activităţi poate mai profitabile decât televiziunea. Poate vom mai face conţinut, însă orientat către zona comercială, pentru clienţi şi pentru ce alte activităţi voi mai face”, a spus Alexandru Răducanu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Sezonul estival 2026 pe litoralul românesc se confruntă cu riscuri majore, avertizează Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Reprezentanții asociației o acuză pe Diana Buzoianu, ministrul Mediului, de declanșarea unei campanii de imagine care ar putea bloca sezonul pe litoral.
Potrivit ANAT, „campania publică declanșată în ultimele zile de ministrul Mediului transformă o problemă veche, cunoscută, într-un spectacol politic de moment”, relatează Mediafax.
Conducerea asociației subliniază că nu contestă realitatea semnalată, dar soluțiile improvizate pentru litoral sunt efectul unui eșec sistemic al statului român, incapabil, timp de peste 20 de ani, să asigure infrastructura de canalizare necesară.
„Se pare că turismul, în loc să fie sprijinit, este ținta tuturor. Mai bine închidem tot și ne declarăm țară non-turistică”, afirmă Alin Burcea, președintele ANAT.
Infrastructura litoralului, ignorată ani de zile
Reprezentanții ANAT subliniază că „este ușor să arăți cu degetul, dar greu să recunoști că instituțiile statului au tolerat această situație ani la rând, fără să ofere alternative”. Operatorii de plajă nu sunt cauza problemelor, ci efectul lor: „Au investit milioane, au dezvoltat servicii, au menținut litoralul viu și au atras turiști, în timp ce statul, prin instituții precum Apele Române, s-a limitat la încasarea redevențelor, fără infrastructură adecvată”.
Costuri mai mari pentru turiști
Declarațiile și măsurile din toamna trecută, care susțineau că chiria unei plaje ar fi echivalentă cu încasările dintr-o singură zi, au distorsionat grav percepția și au dus la triplarea costurilor pentru sezonul 2026. Aceste costuri se vor regăsi în prețurile plătite de turiști și vor afecta competitivitatea litoralului românesc.
„Dacă scopul era desființarea plajelor amenajate, ar fi fost mai onest să nu fie scoase la închiriere. În schimb, avem o combinație de declarații populiste și măsuri incoerente, fără asumare reală. Aceasta nu este politică publică, este ipocrizie”, mai transmit reprezentanții ANAT.
ANAT critică „ministrul TikTok”
Asociația avertizează că operatorii sunt transformați în țapi ispășitori într-o campanie de imagine: „Am cerut investiții și soluții, dar am primit doar promisiuni și acuzații. Dacă nu se iau măsuri urgente pentru infrastructură sau reglementarea temporară a situației, plajele vor deveni improprii, iar experiența turiștilor va fi grav afectată. Turismul românesc nu poate fi gestionat prin clipuri și reacții de moment. Avem nevoie de politici publice serioase, nu de o ‘ministră TikTok’”.
ANAT avertizează că, fără măsuri urgente, sezonul estival 2026 nu este doar în pericol, ci chiar sub semnul întrebării.
Ministra Diana Buzoianu a anunțat controale masive pe litoral, după descoperirea unor țevi care deversau direct în mare, a rezervoarelor de gaz și a foselor ilegale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Consiliul Județean Sibiu marchează finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte recente dedicate sistemului de sănătate local, prin modernizarea laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Proiectul, intitulat „Investiții în infrastructura publică a laboratorului de anatomie patologică”, a fost finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027 și vizează creșterea calității actului medical, în special în domeniul oncologic.
Printre acestea se numără sisteme automatizate pentru procesarea și analizarea probelor biologice, echipamente pentru colorare și arhivare, microscoape, microtoame, stații de lucru și infrastructură IT dedicată.
Noile tehnologii permit realizarea unor analize mai rapide și mai precise, crescând acuratețea diagnosticului și facilitând investigarea unor afecțiuni oncologice majore, precum tumorile mamare, pulmonare, metastazele sau limfoamele.
Prin aceste dotări, analizele și diagnosticul pot fi realizate mai rapid și mai precis, chiar aici, la Sibiu, ceea ce înseamnă mai puțin timp de așteptare și șanse mai mari pentru un tratament corect și la timp.
Dincolo de tehnologie, este vorba despre respectul față de pacient și despre sprijinul real oferit medicilor în misiunea lor de a salva vieți”, a declarat Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul instituției.
La rândul său, Dr. Bogdan Duică Iancu Șerban, șef al Serviciului Anatomie Patologică din cadrul spitalului, a subliniat impactul direct asupra pacienților.
„Beneficiul este al pacienților oncologici, încât noile tehnologii permit în premieră diagnostice complete, la nivel molecular. Investiția a creat premisele ca Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu să poate accesa în viitor Programul Național de Oncologie.”
Investiția permite investigarea unor tipuri importante de cancer, inclusiv tumorile mamare, pulmonare sau ale țesuturilor moi, precum și metastazele și limfoamele.
În același timp, echipamentele contribuie la o mai bună trasabilitate și la creșterea acurateței diagnosticului, fiind deja puse la dispoziția personalului medical pentru utilizare curentă.
Un element distinct al proiectului îl reprezintă componenta de informare a populației din județul Sibiu, care a inclus campanii dedicate conștientizării importanței prevenției, a controalelor medicale periodice și a depistării precoce a cancerului.
„Județul Sibiu este fruntaș ca număr de proiecte, ca valoare și ca diversitate în domeniul Sănătății. Felicit echipa de proiect pentru aceste realizări”, a declarat Ovidia Caba, reprezentanta Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, într-o intervenție online.
Aceasta a evidențiat contextul mai larg al investițiilor derulate de Consiliul Județean Sibiu în domenii precum cardiologia, oncologia, imagistica și digitalizarea spitalelor publice.
Valoarea totală a proiectului este de 8.418.843,05 lei, inclusiv TVA. Acesta este complementar unui alt proiect major implementat de Consiliul Județean Sibiu, prin care Secția de Oncologie a fost modernizată și dotată, în valoare de 24.999.842,14 lei.
Împreună, aceste investiții contribuie la dezvoltarea unui sistem integrat de diagnostic și tratament oncologic, cu beneficii directe pentru pacienți.
Finanțarea a fost asigurată în proporție de 85% din fonduri europene (aproximativ 7,15 milioane lei), 13% de la bugetul național (circa 1,1 milioane lei) și 2% din contribuția Consiliul Județean Sibiu, în valoare de 168.376,86 lei.
Proiectul a fost implementat în perioada 18 decembrie 2024 – 17 martie 2026 și face parte dintr-o operațiune strategică amplă dedicată combaterii cancerului, consolidând poziția județului Sibiu ca un pol important în dezvoltarea infrastructurii medicale moderne din România.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
În doar zece zile de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, românii, persoane fizice și companii deopotrivă, au declanșat o reacție în lanț care a dat peste cap echilibrul fragil al pieței energetice.
Ministrul Bogdan Ivan a confirmat ceea ce mulți intuiau deja: volumul achizițiilor de combustibil a fost de patru ori mai mare decât în orice perioadă similară din ultimul an. Nu vorbim despre o creștere graduală, ci despre un salt brusc, alimentat exclusiv de teamă.
„Oamenii s-au panicat”, a explicat ministrul, subliniind că reacția nu a fost izolată. Companiile au intrat în același joc al anticipării crizei, cumpărând masiv pentru a-și securiza operațiunile. Rezultatul? O presiune uriașă asupra lanțului de aprovizionare.
„În primele zece zile de la izbucnirea acestui conflict în Orientul Mijlociu s-au cumpărat cantități de patru ori mai mari decât în orice alte zece zile din ultimul an.
Declarațiile oficiale arată clar mecanismul: distribuitorii au fost forțați să refacă stocurile la prețurile din acele zile tensionate, marcate de incertitudine globală. Astfel, chiar și în lipsa unei penurii reale, piața a început să funcționeze ca și cum aceasta ar exista deja.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Marți dimineața, polițiștii rutieri din municipiul Sibiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier, au observat un autoturism care circula pe strada Ceferiștilor, oprindu-se ulterior în dreptul unui imobil.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Cașolț, ar fi furnizat date false cu privire la identitatea sa. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru clarificarea situației.
În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Sibiu au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, a lansat un apel public către persoanele cu averi mari din România, atrăgând atenția asupra situației critice a agriculturii românești.
Declarațiile au fost făcute la ieșirea din sediul Poliției din Buftea, unde Georgescu s-a prezentat pentru semnarea controlului judiciar, în fața susținătorilor adunați la fața locului, relatează Mediafax.
Potrivit lui Georgescu, creșterea prețurilor la energie și îngrășăminte pune agricultura „aproape de colaps”. „Când prețul petrolului crește, cresc și costurile lucrărilor agricole. Creșterea prețului la gaz și a îngrășămintelor influențează transportul și, implicit, întreg lanțul alimentar”, a explicat fostul candidat.
Georgescu: “Fiți voi binefăcătorii agriculturii românești”
Georgescu a făcut un apel direct către persoanele influente din România:„Fiți voi binefăcătorii agriculturii românești. Salvați agricultura românească și pe țăranul român. Implicați-vă în această misiune, iar poporul vă va fi recunoscător.”
El a subliniat că adevărata putere nu stă în lăcomie, ci în compasiune și generozitate. De asemenea, a menționat că perioada Postului Mare este ideală pentru fapte de binefacere.
„Invit pe toți să fim într-o chemare comună, unii cu alții și toți cu Dumnezeu, în această perioadă sfântă”, a concluzionat Georgescu, lansând astfel un apel la solidaritate pentru sprijinirea agriculturii românești și a fermierilor locali.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
-Au fost instalate 44 de panouri fotovoltaice pe acoperiș, pentru producerea energiei electrice,
-Pompe de căldură aer-apă și ventiloconvectoare vor asigura încălzirea spațiilor,
-Ventilarea spațiilor se va face prin recuperatoare de căldură
-A fost pus în funcțiune un sistem smart, digital, care reglează și controlează de la distanță consumul de utilități,
-Fațadele și planșeele au fost termoizolate
-Tâmplăria fost înlocuită cu una din aluminiu cu geam termopan.
Modernizarea clădirii prin reabilitarea acoperișului și a sistemului de colectare a apelor pluviale, precum și construirea unei rampe pentru persoane cu dizabilități care va deservi ambele accese în imobil și prin reabilitarea copertinelor de la cele două intrări în imobil.
„Pentru cei 116 copii înscriși la această grădiniță și pentru cadrele didactice, această investiție înseamnă concret confort crescut și condiții mai bune pentru învățare, spații mai frumoase și mai funcționale, mai eficient încălzite și ventilate.
Eficientizarea energetică este un mod de a moderniza smart aceste spații dedicate educației”, a spus primarul Astrid Fodor.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță pentru anul școlar 2026–2027 a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației, iar părinții pot vedea deja principalele etape și termene importante.
Procesul începe cu etapa de reînscrieri, programată între 18 și 22 mai 2026, perioadă în care copiii care frecventează deja o unitate de învățământ pot continua în același loc, pe baza unei cereri depuse de părinți. Tot atunci vor fi afișate și locurile rămase disponibile.
Urmează prima etapă de înscrieri, desfășurată între 25 mai și 18 iunie, când părinții pot depune cereri pentru copiii care nu sunt deja înscriși. Sistemul permite alegerea a trei opțiuni, iar repartizarea se face în funcție de locurile disponibile și preferințele exprimate.
După această etapă, rezultatele și locurile libere rămase vor fi afișate pe 18 iunie.
A doua etapă de înscrieri este programată între 22 iunie și 9 iulie și se adresează copiilor care nu au prins loc în prima etapă sau nu au aplicat inițial. Și aici se păstrează sistemul celor trei opțiuni.
Pentru copiii care nu sunt repartizați nici după aceste etape, există o perioadă de ajustări, între 17 și 27 august, când se fac înscrieri pe locurile rămase libere, în baza solicitărilor depuse la inspectoratele școlare.
Calendarul final urmează să fie stabilit după încheierea consultării publice și analizarea propunerilor primite.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Enciclopedia Britannica și dicționarul său asociat, Merriam-Webster, au dat în judecată OpenAI, la Tribunalul Federal din Manhattan, acuzând compania că a utilizat în mod abuziv materiale de referință pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială.
Reclamația împotriva OpenAI
Plângerea, depusă vinerea trecută, susține că OpenAI, susținută de Microsoft, a folosit atât articole online, cât și conținut din enciclopedie și dicționar pentru a antrena ChatGPT, generând astfel răspunsuri pentru utilizatori. Conform Britannica, această practică „canibalizează” traficul web către site-ul său și reproduce ilegal conținutul său, potrivit agenției Reuters, citată de Mediafax.
Un purtător de cuvânt OpenAI a declarat: „Modelele noastre încurajează inovația și sunt antrenate pe date disponibile public, bazate pe principiul utilizării corecte.”
Procesele pentru drepturi de autor în era AI
Acesta este doar unul dintre numeroasele procese inițiate de deținători de drepturi de autor, scriitori sau publicații de știri împotriva companiilor de tehnologie, pentru utilizarea fără consimțământ a materialelor protejate în antrenarea AI.
Anul trecut, Britannica a intentat un proces similar împotriva start-up-ului de inteligență artificială Perplexity AI, care este încă în desfășurare. Companiile de AI susțin că transformă conținutul protejat în materiale noi, respectând principiul „fair use”.
100.000 de articole folosite ilegal
Plângerea Britannica susține că OpenAI ar fi copiat aproape 100.000 de articole pentru a antrena modelele lingvistice ChatGPT. Mai mult, se afirmă că chatbotul generează copii „aproape cuvânt cu cuvânt” ale articolelor și definițiilor, deturnând astfel utilizatorii de la site-urile oficiale Britannica.
De asemenea, compania a acuzat OpenAI de încălcarea mărcilor comerciale, prin sugestia că ar avea permisiunea de a reproduce materialul și prin citarea eronată a Britannica în „halucinații” false generate de AI.
Britannica solicită despăgubiri financiare și o hotărâre judecătorească care să oprească presupusa încălcare a drepturilor sale de autor.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007