Acasă Blog Pagina 2769

După ce a trecut pe la un hotel iluzoriu, terenul din spatele benzinăriei de pe V. Milea redevine oficial parcare

0

Primăria Sibiu a decis să transforme în parcare publică terenul pe care locuitorii din blocurile din spatele benzinăriei OMV de pe str. Vasile Milea îl folosesc de multă vreme ca loc de parcare.

În urmă cu doi ani, terenul în suprafață de 157 de metri pătrați aflat lângă benzinăria OMV de pe str. Vasile Milea, a devenit obiectul unei hotărâri a Consiliului Local Sibiu, deoarece pusese ochii pe el o companie care își planificase să construiască un hotel, la intersecția străzilor Vasile Milea și Oncești. Pentru că obținerea unui PUZ pentru hotelul respectiv era strâns legată de deținerea unei parcări, compania respectivă a solicitat Primăriei Sibiu concesionarea parcării de lângă benzinărie, chiar dacă aceasta se afla la câteva sute de metri bune de presupusul hotel. Cererea a fost aprobată, prin hotărâre a CL Sibiu însă, în cele din urmă, hotelul nu s-a mai construit, iar terenul pe care s-a obținut PUG-ul la momentul respectiv a fost scos la vânzare. Parcarea a revenit Primăriei Sibiu, în urma rezilierii contractului. Firma nu-și îndeplinise obligațiile asumate și a rămas astfel fără terenul primit în concesiune pe 20 de ani, la un preț de 26.200 de euro.
Acum, Primăria Sibiu solicită consilierilor locali să aprobe transformarea terenului în parcare, respectiv să fie preluat de Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Municipiului Sibiu. Primăria nu a făcut public tipul de parcare pe care SPADPP urmează să-l amenajeze pe acest teren. Pe același teren, Primăria Sibiu a amplasat și o stație dedicată bicicletelor Sibiu Bike City, ce vor fi disponibile pentru închirere din luna martie.

26 de elevi și un profesor, cele mai noi cazuri de COVID în școlile sibiene

0

Numărul cazurilor noi de coronavirus se află în scădere, în unitățile de învățământ din județul Sibiu. Conform ultimei raportări, în 24 de ore au fost confirmate 26 de astfel de cazuri la elevi și unul la un cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Stănescu Valerian” Târnava. Potrivit IȘJ Sibiu, de astăzi, încă 75 de școlari vor învăța în următoarea perioadă de acasă, din cauza noilor infectări.
În ceea ce privește noile cazuri, este vorba despre: șapte preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 37 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Avrig, Grădinița cu Program Prelungit Cristian; șapte elevi din ciclul primar de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 3 Cisnădie; trei elevi din ciclul gimnazial de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș; nouă liceeni de la Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni.
Conform IȘJ Sibiu, de astăzi, au revenit în sălile de clasă 173 de preșcolari și elevi și 24 de cadre didactice.
De altfel, având la bază noile reglementări din ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, o clasă de liceu de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu are cursurile suspendate. „La apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei se suspendă pentru o perioadă de 10 zile începând cu ziua următoare confirmării celui de al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ”, arată ordinul.
De asemenea, din cauza cazurilor de infectare sau de contact direct a unor profesori și a imposibilității suplinirii acestora la nivel de unitate de învățământ, cursurile de la o clasă sunt suspendate la Școala Gimnazială Nr. 3 Cisnădie.
Prof. Monica Munteanu, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, precizează că, de la debutul celui de-al doilea semestru, respectiv din 17 ianuarie, au fost depistate în unitățile de învățământ 570 de cazuri COVID la cadre didactice și 1.925 la elevi.

Fals medic, reţinut de poliţiştii sibieni. A tratat inclusiv un copil de un an

Un sibian de 36 de ani, care a pretins că este medic şi a oferit consultaţii, a fost reţinut de poliţişti, fiind cercetat pentru exercitare fără drept a unei profesii sau activități, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv acces ilegal la un sistem informatic.
Poliţiştii au stabilit că în luna iulie a anului trecut, falsul medic s-ar fi prezentat la un cabinet de medicină de familie de pe raza localității Nocrich unde, cu acceptul medicului titular, ar fi desfășurat fără drept activități specifice profesiei de medic, oferind consultații unui număr de 15 persoane și ar fi eliberat ulterior două bilete de trimitere, precum și 20 de rețete medicale compensate integral sau parțial.
Printre pacienții tratați de pretinsul medic, la data de 5 iulie 2021, se numără adulți și minori, inclusiv un copil în vârstă de un an și 3 luni.
„De asemenea, cercetările efectuate au relevat faptul că, folosind user-ul și parola furnizate de medicul real, bărbatul ar fi introdus date în aplicația informatică ce este conectată la sistemul de asigurări de sănătate în vederea decontării serviciilor prestate, sume decontate ulterior. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni de investigare a criminalității economice au aplicat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, urmând ca, în cursul zilei de 22 februarie, acesta să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Junii Sibiului duc Călușul oltenesc și jocurile feciorești în Dubai

0

Membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” pleacă în Dubai. Aceștia vor duce, la invitația Ministerului Afacerilor Externe, tradițiile românești peste hotare, cu prilejul Zilei României la Expo 2020 Dubai, și vor susține spectacole în perioada 27 februarie – 9 martie, în cadrul expoziției mondiale.
Junii Sibiului, cea mai veche formație de dansuri populare din România, vor fi ambasadori ai tradițiilor românești la Expoziţia mondială din Dubai.
Astfel, în onoarea Zilei României la Expo Dubai, în data de 28 februarie, Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului” va susține un spectacol extraordinar în Dubai Millennium Amphitheatre, un spațiu special dedicat de organizatori pentru reprezentații culturale de excepție.
Conceptul artistic, semnat de coregraful şi managerul Silvia Macrea, cuprinde obiceiuri şi dansuri populare de pe tot cuprinsul țării, piese vocale şi instrumentale de mare valoare. De asemenea, nu vor lipsi jocurile feciorești și Călușul oltenesc, incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, și „Rapsodia Română” a lui George Enescu.
Apoi, marți, 1 martie, Junii Sibiului vor lua parte la ceremoniile oficiale organizate cu prilejul Zilei României la Expo Dubai și vor oferi incursiuni în folclorul românesc prin tablouri muzical-coregrafice reprezentative pentru marile zone etnofolclorice ale țării.
De asemenea, artiștii sibieni vor performa într-o serie de microspectacole în cadrul evenimentelor culturale desfășurate în diferite spații din cadrul Expo Dubai: în Pavilionul României, pe Earth Stage și pe Nation Stage.
„Invitația primită din partea Ministerului de Externe ne onorează, mai ales că aceasta este cea de-a treia prezență a ansamblului nostru la o expoziție mondială, după participările la Expo Milano 2015 și Expo Hanovra 2000. Dorim să arătăm lumii întregi cât de frumoasă și bogată este ţara noastră, prin prisma cântecelor, a obiceiurilor şi a jocurilor populare”, spune Silvia Macrea, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
„Expozițiile Mondiale” sunt organizate o dată la cinci ani, timp de șase luni, numărându-se printre cele mai vechi și mai mari evenimente internaționale din lume. În Dubai, pentru prima oară în istoria expozițiilor mondiale, fiecare țară participantă deține un pavilion propriu, cel al României având ca punct central conceptul “New Nature”.

Austria relaxează restricţiile privind accesul pe teritoriul său

Austria relaxează începând de marţi reglementările privind accesul pe teritoriul său, după două luni de restricţii asociate pandemiei de coronavirus, informează DPA.
Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi persoanele care au trecut prin boală, precum şi cele care deţin un test COVID-19 cu rezultat negativ vor putea să intre în Austria începând de marţi.
În ultimele două luni, persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus nu aveau permisiunea de a pătrunde pe teritoriul austriac.
Pentru industria turismului, este important ca ţara să poată primi un număr cât mai mare de turişti pentru restul sezonului de iarnă, cei mai mulţi urmând să vină probabil din Germania.
Începând din 5 martie, aproape toate restricţiile asociate noului coronavirus vor fi anulate în Austria. Doar purtarea măştii sanitare FFP2 va rămâne obligatorie în anumite spaţii publice.
O excepţie o reprezintă însă oraşul Viena, unde autorităţile locale doresc să menţină pentru moment o parte dintre restricţii, de exemplu în domeniul gastronomiei, prin restricţionarea accesului pentru publicul general – doar persoanele care prezintă dovada vaccinării anti-COVID-19 sau a trecerii prin boală putând să intre în restaurante.
Rata de incidenţă pe şapte zile, care era până recent de 2.200 de cazuri la 100.000 de locuitori, a început să prezinte o tendinţă de scădere în Austria. Situaţia din spitalele austriece, mai ales în secţiile de terapie intensivă, este stabilă. (AGERPRES)

22.02.2022, o zi obișnuită sau o dată unică, cu semnificații astrale?

0

Ziua de marți, 22 februarie 2022, reprezintă o dată specială, iar numerologii consideră că este una foarte rară ce apare o dată la 180 de ani. De fapt, date simetrice, numite și palindrom, sunt mult mai dese.
Datele din calendar în formatul simetric, numite palindrom, sunt foarte rare și sunt apreciate de numerologi. Astăzi este 22.02.2022, o formă a datei despre care se spune că este întâlnită o dată la 180 ani. Numerologii susțin că este un simbol al echilibrului între bine și rău. Palindromul este un cuvânt sau expresie care poate fi citită de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să se piardă sensul.
Combinația unică, potrivit numerologilor, este un punct de cotitură care va împărți lumea în două: înainte și după.
Ce spun numerologii:
„Avem 2202, o uşă în spate care reprezintă trecutul şi mai avem o uşă în faţă anul 2022, reprezentând viitorul. Conținutul camerei din spate se oglindește perfect în camera din faţă. Acum depinde de fiecare spectator cum se poziționează cu faţa spre viitor sau spate.
Este foarte important ca în planul nevăzut omul să se marcheze cumva ca având o anumită stare. Acesta stare în care ești prins în 22.02.2022 se va manifesta foarte mult timp de acum încolo. Este o zi ca un fel de vană.
Trecerea relațiilor noastre afectiv emoționale, amprenta noastră sufletească, modul nostru de a reacționa, de a simţi realitatea noastră exterioară sau de a ne manifesta emoțional vizavi de ea şi trecerea noastră la o altă fază.
Dacă ne-a prins viaţa suparăți, încordați cu neîncredere în viitor atunci aşa vom merge încolo pentru unii oameni chiar poate 22 de ani la rând, 22 de zile cel puţin vor fi 100%.
Oamenii să privească în viitor cu încredere să se vizualizeze pe ei în viitor ca fiind fericiți”, a explicat numerologul Anatol Basarab.
De fapt, date similare au mai fost înregistrate recent. Exemple sunt 20.02.2002 sau 21.02.2012, două date în care nu s-a întâmplat nimic, dacă analizăm istoria recentă.

Sibian plecat la alergare, dispărut fără urmă. Familia a anunțat poliția

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 44 de ani care a plecat de la domiciliul unor prieteni,  fără a mai putea fi contactat
Luni seara în jurul orei 22.10, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 14.30, soțul său, Dan Flaviu, în vârstă de 44 de ani, a plecat de la domiciliul unor prieteni, din localitatea Cisnădioara, fără a mai reveni.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că luni după amiaza, în jurul orei 14,30, bărbatul ar fi plecat să alerge în zona”Piatra Broaștei”, fiind văzut ultima dată în jurul orei 15, în zona vârful Măgura.
La nivelul I.P.J. Sibiu s-a declanșat acțiunea de căutare, polițiștii sibieni beneficiind de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu, I.S.U. Sibiu, Salvamont Sibiu, precum și de ajutorul voluntarilor.
Bărbatul are 1,75 metri înălțime, aproximativ 75 de kilograme, păr grizonat, tuns scurt. În momentul plecării, bărbatul purta un hanorac tip polar de culoare maro, pantaloni în carouri de culoare bej și maro, cu întăritură în zona genunchilor, încălțăminte sport de culoare alb. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Persoanele care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
UPDATE –  „Sibianul dispărut a fost găsit de către lucrătorii Salvamont Sibiu în zona Valea Caselor Rășinari. Din primele verificări efectuate și din discuțiile purtate cu persoana în cauză a rezultat că nu a fost fost victima niciunei infracțiuni”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Englezii testaţi pozitiv la coronavirus nu vor mai fi obligaţi să intre în carantină

Englezii testaţi pozitiv la coronavirus nu vor mai fi obligaţi să intre în carantină de joi, iar testarea universală gratuită va lua sfârşit în aprilie, potrivit planului premierului Boris Johnson anunţat luni, relatează dpa.
Prim-ministrul britanic a detaliat strategia pentru Anglia în Camera Comunelor luni după-amiază, după un diferend în cadrul guvernului privind finanţarea viitoarei supravegheri a evoluţiei virusului.
Cei care au un test pozitiv COVID-19 li se va recomanda să stea acasă cel puţin cinci zile, dar nu vor fi obligaţi de lege să facă acest lucru, potrivit planurilor supuse aprobării parlamentare.
Monitorizarea contacţilor va lua şi ea sfârşit joi, la fel ca plăţile pentru autoizolare şi obligaţia legală pentru indivizi de a-şi anunţa angajatorii că sunt obligaţi să se izoleze.
Johnson le-a mai spus deputaţilor că schimbările la plata concediului medical şi a alocaţiei pentru susţinerea angajării menite să-i ajute pe oameni în timpul pandemiei de coronavirus vor lua sfârşit la 24 martie.
Oamenii în vârstă de 75 de ani şi peste, cei cu imunitate scăzută şi cei care trăiesc în centre de îngrijire vor avea posibilitatea de a primi o nouă doză booster împotriva COVID-19 în această primăvară, potrivit planurilor lui Johnson.
Testarea gratuită universală va fi sever redusă de la 1 aprilie şi se va axa pe persoanele cele mai vulnerabile, Agenţia sanitară britanică urmând să stabilească detaliile, deşi testarea va continua în mediile cele mai riscante, precum centrele de îngrijire socială.
Johnson a avertizat că „pandemia nu s-a terminat”, vestea că Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv duminică fiind „un lucru care ne aduce aminte că virusul nu a dispărut”.
El le-a spus însă parlamentarilor că a venit vremea „să se treacă de la restricţii guvernamentale la responsabilitate personală”, existând „un nivel suficient de imunitate pentru a încheia tranziţia” de la lege, la o situaţie în care ţara se bazează pe vaccinuri şi tratament. (AGERPRES)

MAE a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim: „Părăsiţi imediat ţara”

Ministerul Afacerilor Externe a informat că, în contextul deteriorării grave a situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiunea Mării Negre şi a evoluţiilor negative din această seară, a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la nivelul maxim – „Părăsiţi imediat ţara!”.
„MAE le solicită cu insistenţă cetăţenilor români să nu se deplaseze în această ţară, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat. De asemenea, MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze permanent din surse oficiale, să manifeste atenţie sporită şi să respecte reglementările stabilite de autorităţile ucrainene”, se arată în alerta Ministerului de Externe.
Ministerul de Externe, prin misiunea diplomatică şi oficiile consulare din Ucraina, este pregătit să acorde protecţie şi asistenţă consulară cetăţenilor români de pe teritoriul Ucrainei.
MAE reiterează solicitarea către cetăţenii români care se află în Ucraina să îşi notifice coordonatele prezenţei lor în Ucraina prin platforma e-consulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând telefonic cel mai apropiat oficiu consular (Ambasada României la Kiev: +380936252717, Consulatul General Cernăuţi: +380635669918; Consulatul General Odessa: +380955412788; Consulatul Solotvino: +380682140918).
De asemenea, MAE reaminteşte că la nivelul Departamentului Consular al MAE a fost activată o linie telefonică dedicată cetăţenilor români care se află temporar în Ucraina şi care solicită protecţie şi asistenţă consulară – telefon 0040 -751.084.537. (AGERPRES)

ULTIMA ORĂ Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste pentru a-și justifica invazia

0

Vladimir Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste, descizând drumul invaziei acestor teritorii. Discursul președintelui Rusiei a făcut referire la admiterea Ucrainei în NATO, care ar reprezenta o amenințare la adresa țării.

Președintele rus, Vladimir Putin, a ținut un discurs prelungit, la finalul Consiliului de Securitate al Rusiei, în care a anunțat că a semnat decretele de recunoaștere a republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk. Discursul lui Vladimir Putin a fost deosebit de virulent la adresa Ucrainei, la adresa NATO și chiar la adresa lui Lenin, care a fost acuzat că a favorizat Ucraina, „dezavantajând Rusia”. Ucraina a fost acuzată că a furat gaz rusesc și este susținută de SUA financiar pentru a șantaja Rusia.
Vladimir Putin i-a informat pe omologii săi din Franța și Germania despre semnarea decretelor, susținând că recunoașterea celor două republici urmărește protejarea rușilor care trăiesc în aceste teritorii.
Odată recunoscută independența celor două teritorii, Rusia nu va mai avea niciun obstacol în invadarea cu trupe militare a acestor teritorii, sub pretextul protejării cetățenilor de origine rusă.
Putin a mai spus că SUA și NATO au transformat Ucraina „într-un teatru de război”, spunând în același timp că Ucraina intenționează să-și creeze propriile arme nucleare.
Serviciile de informații ale diferitelor țări au transmis în ultimele 24 de ore confirmări ale intențiilor tot mai clare ale lui Valdimir Putin de a invada Ucraina.
Liderii occidentali au transmis mesaje clare de dezaprobare a gestului făcut de Putin de recunoaștere a independenței celor două republici separatiste. Boris Johnson a spus că este „un act împotriva dreptului internațional. Este o încălcare flagrantă a suveranității și integrității Ucrainei, este o repudiere a acordurilor de la Minsk”.

Se scumpește berea, la vară

0

Prețul berii ar putea crește semnificativ, în sezonul de vară, din cauza majorării prețurilor la energia electrică și la materiile prime, după cum anunță marile companii de bere.
Creșterea prețurilor la energia electrică și la materiile prime au determinat companiile producătoare de bere pregătească o scumpire a băuturii alcoolice preferate de români. La vară, prețul de vânzare va fi cu până la 20% mai mare decât cel din prezent.
„Păstrând temperaturi scăzute pentru bere atât în perioada de fermentație, cât și în perioadele de păstrare, camerele frigorifice consumă destul de multă energie electrică și ne afectează foarte mult. Încercăm să mutăm foarte mult partea de producție în timpul zilei și să folosim panourile fotovoltaice. Suntem în discuții să ne montăm panouri fotovoltaice pe toată hala de producție și așa sper să reducem mult, peste 50 la sută din costuri”, a declarat pentru Digi24, Ștefan Iordache, producător de bere artizanală.
Atât micii producători, cât și companiile internaționale prezente pe piața din România caută soluții pentru a trece peste cheltuielile în creștere cu electricitatea. Materia primă s-a scumpit cu aproximativ 30 la sută, iar facturile pentru energia electrică au crescut cu 50 la sută, susțin berarii.
„Producția de malț anul trecut a fost foarte mică. În nordul Europei, undeva la jumătate, în Canada la 27 la sută mai puțin. Drojdia, sticlele, absolut tot ce intră pe traseul de producție s-a scumpit. Se adaugă și inflația un pic. Ne-am gândit să ne diversificăm, să intrăm și pe alte tipuri de produse, slab alcoolizate, care nu au treabă cu malțul, mai ales că e o nișă neexploatată la noi”, spune Bogdan Pascu, producător de bere craft.
În 2021, patru fabrici mici producătoare de bere din București au intrat în faliment, arată datele oficiale.
Berea reprezintă pentru mulți români băutura răcoritoare preferată, în sezonul cald. Este preferată berea la PET, care se situează pe primul loc la consum, urmată de berea îmbuteliată în sticle.
„Cei mai expuși sunt micii producători. România, de altfel, a înregistrat un număr în creștere de producători de bere de talie mică, deci mici afaceri familiale. Pentru acest segment de producție, interdicțiile și măsurile luate în contextul pandemic au venit ca un obstacol mai consistent”, spune Julia Leferman, de la asociația „Berarii României”.

Consiliul Județean scoate Armata la lucru: studenții Academiei Militare Sibiu vor amenaja 400 de km de trasee de drumeție

O inedită colaborare între Asociația Județeană de Turism Sibiu și Academia Forțelor Terestre a fost inițiată și va fi propusă Consiliului Județean pentru aprobare, în această săptămână. Este vorba despre „mobilizarea de resursă umană”, mai exact a studenților Academiei Militare, pentru amenajarea de trasee montane, în special curățare de copaci, vopsire marcaje, refacere terasamente.

Programul Anii Drumeției va benefica de un ajutor nesperat pentru amenajarea a 400 de kilometri de trasee montane de drumeție, din partea Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, din Sibiu. În acest scop, Consiliul Județean Sibiu a promovat o hotărâre de consiliu care urmează să stabilească un parteneriat între Asociația Județeană de Turism Sibiu și Academi Militară, pentru realizarea Planului de acțiuni și de activități. Planul prevede refacerea infrastructurii de drumeție pe aproximativ 400 km. de trasee montane omologate din Județul Sibiu. Lucrările vizate, așa cum este prevăzut în propunerea de parteneriat, sunt lucrări de îndepărtare/curățare vegetație invazivă sau doborâturi de vânt, în limite normale, refacere terasament, (re)vopsire semne de marcaj (cu vopsea, lac de protecție și bile reflectorizante), instalare stâlpi, borne, panouri și săgeți de orientare.
Consiliul Județean va contribui la acest proiect cu Serviciul Public Salvamont Sibiu, în timp ce AJT Sibiu se va ocupa cu „planificarea, organizarea și coordonarea activităților”.
Programul Anii Drumeției, lansat de Consiliul Județean Sibiu, are ca scop relansarea turismului de drumeție în județul Sibiu, prin amenajarea și refacerea traseelor din județul Sibiu, prin promovarea județului din perspectiva turismului de drumeție, astefl încât numărul sibienilor și cel al turiștilor care alege să-și petreacă vacanțele în județul Sibiu să crească.