Astăzi, de Ziua Națională a Lecturii, Biblioteca Județeană ASTRA inițiază proiectul „Donează o carte nouă pentru viitorul comunității în care trăiești!”. Campania își propune să strângă publicații noi pentru copii și tineret.
Potrivit conducerii BJ ASTRA, campania de strângere de publicații noi pentru copii și tineret beneficiază de susținerea unor parteneri importanți „care conștientizează faptul că accesul la carte, lectură și resurse culturale actuale constituie elemente fundamentale în educația generațiilor tinere”, precum Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Teatrul „Gong” Sibiu, Librăriile Cărturești, Humanitas Sibiu și Diverta Dacia Traiană Sibiu, dar și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Conducerea Bibliotecii mai arată că progresul și dinamica noilor tehnologii au amplificat cererea membrilor comunității de a avea acces la informație actualizată și, implicit, accelerarea și diversificarea producției editoriale. De aceea, prin campania „Donează o carte nouă pentru viitorul comunității în care trăiești!”, Biblioteca Județeană ASTRA lansează invitația tuturor sibienilor și nu numai de a contribui la efortul comun de a face cât mai atractivă oferta de lecturi pentru copii și tineri.
„Publicațiile cele mai solicitate sunt cele destinate copiilor și adolescenților, din literatura română și străină, cărțile de ficțiune, materialele educaționale imprimate și audiovizuale. Încurajăm membrii comunității, pe care o susținem și în mijlocul căreia trăim, să ni se alăture în acest demers, prin donarea de publicații editate recent. Cărțile vor ajunge la utilizatori fie în cadrul bibliotecii publice, fie în alte spații de lectură create în comunitățile care beneficiază de acces restrâns la cultură și educație”, spune Ioan Mihail Cruciat, manager interimar al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Sugestii pentru achiziții de carte sunt disponibile pe website-ul Bibliotecii sau în librăriile partenere. Publicațiile donate se colectează la sediul central sau în filialele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, la sediile librăriilor partenere sau pot fi preluate direct de la donatori.
Campanie de strângere de carte pentru copii și tineret, lansată de Ziua Națională a Lecturii, la BJ ASTRA
Transfer de top realizat de FC Hermannstadt
FC Hermannstadt a reuşit transferul portarului Plamen Iliev. Acesta nu a vrut să mai rămână la Dinamo Bucureşti şi a fost în cele din urmă cedat la FC Hermannstadt.
Vidima Rakovski, Levski Sofia, FC Botoşani, Astra Giurgiu, Luzdogorest şi Dinamo sunt formaţiile pentru care a mai evoluat Plamen Iliev de-a lungul timpului. Noul goalkeeper al formaţiei sibiene are 19 selecții în echipa națională a Bulgariei și a fost de trei ori campion cu Ludogorets Razgrad, alături de care a câștigat și o Supercupă a Bulgariei.
Plamen Iliev are peste 200 de meciuri disputate în prima ligă a României și a Bulgariei și 50 de meciuri în cupele europene. Iliev este cotat la suma de 800.000 euro pe site-urile de specialitate, devenind astfel cel mai bine plasat fotbalist din Liga 2 la acest capitol.
„Plamen lliev, portarul bulgar în vârstă de 30 de ani, cu o vastă experiență în Liga 1 și în cupele europene, a fost transferat astăzi de A.F.C.Hermannstadt de la Dinamo București”, a anunţat, marţi, FC Hermannstadt.
FOTO Doi copii din Mohu, dispăruţi de acasă
Poliţiştii sibieni caută doi minori care au plecat de la domicilii într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestora sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Luni seara, două femei au sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de 14 februarie, copiii lor, Grancea Mirela Adriana, în vârstă de 13 ani și Căldărar Liviu Călin, în vârstă de 15 ani au plecat împreună de la domicilii, ambii din satul Mohu, comuna Șelimbăr, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
Grancea Mirela Adriana, în vârstă de 13 ani are 1,55 netri înălţime, păr șaten cu șuvițe blonde, lungime medie, ochi căprui. La data plecării, minora purta o bluză sport de culoare gri, vestă de culoare roșu, încălțăminte sport de culoare roz. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Căldărar Liviu Călin, în vârstă de 15 ani are 1,65 metri înălţim, păr negru, scurt, ochi căprui. La data plecării, minorul purta o geacă de culoare negru, pantaloni tip camuflaj, încălțăminte sport de culoare alb cu negru. Semne particulare: prezintă o cicatrice sub ochiul stâng.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acești minori sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
UPDATE –“Cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Mureș, minorii Grancea Mirela Adriana și Căldărar Liviu Călin, plecați voluntar de la domiciliu în data de 14 februarie, au fost depistați marți seara pe raza municipiului Târgu Mureș. Din primele verificări a rezultat că cei doi nu au fost victima niciunei infracțiuni”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ANALIZĂ IMOBILIARE Chiria apartamentelor din Sibiu a crescut cu aproape 8%. Prețurile apartamentelor din România, cu 12% mai mari, în 2021
Cererea de proprietăți imobiliare din România a crescut în ultimul trimestru din 2021, în timp ce oferta a scăzut comparativ cu anul anterior, astfel că prețurile proprietăților au crescut și ele, după cum reiese dintr-un raport al pieței de imobiliare din România.
Numărul de tranzacții încheiate, la nivelul întregii țări, a fost mai mic în ultimele trei luni ale anului 2021, deși cererea a fost mai mare. În același timp, soldul creditelor imobiliare a crescut cu peste 10 miliarde lei, în trimestrul 4 al anului trecut, raportat la trimestrul patru al lui 2020.
În consecință, prețurile proprietăților au crescut cu 3,4% în ultimul trimestru, comparativ cu trimestrul anterior, și cu 12%, comparativ cu trimestrul 4 din 2020 (creștere anuală). Creșterile de prețuri au fost diferite în funcție de tipul de proprietate: 11,8% pentru piața veche, imobile existente, și 16,5% pentru piața nouă. Potrivit analizelor de piață, sunt 15 luni de creștere consecutive ale prețurilor proprietăților imobiliare din România, reiese dintr-un studiu realizat de imobiliare.ro.
Una dintre cauzele majorărilor este creșterea prețurilor materialelor de construcție, care s-au reflectat în prețurile imobilelor noi, susțin specialiștii în imobiliare. O a doua cauză este inflația, care a generat efecte și în piața imobiliară.
Raportul mai arată că toate marile orașe din România au înregistrat majorări ale prețurilor solicitate de proprietari la vânzare, cea mai mare fiind în Cluj-Napoca, cu peste 5%, urmat de Brașov și Iași.
În ceea ce privește durata de tranzacționare (perioada medie de vânzare) pentru apartamente, aceasta s-a micșorat în ultimul trimestru al anului trecut, cea mai mare durată fiind în Cluj Napoca, 84,5 zile, urmată de Constanța (64 de zile) și Timișoara (59 de zile), la polul opus, cu cea mai mică durată situându-se Bucureștiul (38 de zile).
Marja de negociere (diferența dintre ultimul preț cerut și prețul de tranzacționare) a crescut în marile orașe, în București depășind 4%, dublu față de anul anterior, iar în celelelate crescând în medie la 3%.
Raportul nu oferă cifre referitoare la evoluția pieței proprietăților de vânzare din Sibiu, însă, de regulă, aceasta se situează într-o marjă destul de apropiată (75%) de ceea ce se întâmplă în Brașov.
În schimb, raportul oferă cifre despre piața închirierilor de locuințe din Sibiu, care a crescut cu 7,8% comparativ cu anul anterior. Prețul pe metru pătrat util pentru apartamentele de închiriat a ajuns la 5,5 euro, în județul Sibiu, conform raportului, fiind mai mic decât cel din celelalte opt mari orașe ale țării (Craiova – 5,7 euro/mp util, Oradea – 5 euro, Brașov – 6,9 euro, Cluj Napoca – 8 euro, iar București – 7,6 euro/mp util). Prețul mediu relevat de studiul pieței de închirieri din județ arată că prețurile medii sunt de 200 de euro pentru o garsonieră, 280 de euro pentru un apartament cu două camere și 380 de euro, apartament cu trei camere.
Sibiul revine la peste 700 de cazuri Covid, după o zi cu doar 61 de teste pozitive
Cu peste 700 de cazuri și două decese, județul Sibiu se întoarce în zona de cazuri numeroase, după ce cu o zi înainte sistemul deraportare înregistrase un număr extrem de mic de cazuri, cel mai probabil ca urmare a faptului că venea după o zi de duminică.
În ultimele 24 de ore, în județul Sibiu au fost testate pozitiv 723 de persoane, dintr-un total de 1.363 teste (179 RT-PCR și 1184 teste rapid antigenic). De asemenea, au fost raportate două decese, ale unor persoane diagnosticate cu Covid-19, două femei de 61 și, respectiv, 82 de ani, ambele nevaccinate și internate în secția ATI a Spitalului Județean.
În acest moment, numărul de persoane internate cu Covid a crescut ușor față de ziua anterioară, la 288, dintre care 25 sunt în secții ATI. Un singur copil a rămas internat în Terapie Intensivă, în județul Sibiu.
În întreaga țară, s-au înregistrat 21.885 de cazuri Covid-19 noi, cu aproape 10.000 mai multe decât ieri. Tot în ultima zi s-au înregistrat și 204 decese, din care 9 s-au produs anterior intervalului menționat. Dintre cei decedați, 197 aveau comorbidități, iar 168 erau nevaccinați.
Dosar penal pentru un tânăr fără permis prins la volan
În Blăjel un tânăr a fost descoperit la volan deși nu are permis de conducere, iar la Boița un vâlcean conducea un microbuz neînmatriculat.
Luni seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Școlii din comuna Blăjel de către un localnic în vârstă de 20 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că tânărul nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis.
Tot luni, pe raza localității Boița, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe strada Traian. La volan a fost identificat un vâlcean în vârstă de 68 de ani, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că autoutilitara, un microbuz destinat transportului de marfă, este neînmatriculată. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Posturile de directori de școli rămase vacante intră din nou la concurs
După ce sesiunea anterioară de concurs pentru ocuparea posturilor de directori de școli a lăsat multe posturi neocupate, acum 72 de cadre didactice vor susține un nou examen. De data aceasta, sunt 90 de unități de învățământ din județul Sibiu cu posturi disponibile.
Proba scrisă pentru concursul de ocupare a locurilor de director și director adjunct, în 90 de școli din județul Sibiu, va avea loc pe 18 februarie, la Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu, începând cu ora 10, durata examenului fiind de maxim 120 minute. Intrarea candidaților în sălile de concurs va fi posibilă în intervalul 8:00 – 8:45, după cum anunță Inspectoratul Școlar Sibiu.
Conform IȘJ Sibiu, la această probă vor participa 72 cadre didactice din cele 73 cadre didactice care și-au depus dosarele pentru susținerea acestui concurs. Afișarea rezultatelor se va face tot în ziua de vineri, 18 februarie, la avizierul ISJ Sibiu și pe site-ul www.isjsb.ro
Conform calendarului, depunerea contestațiilor la proba scrisă este programată în perioada 18 – 19 februarie, iar soluționarea lor se va face în zilele de 21 și 22 februarie.
Rezultatele finale la proba scrisă vor fi afișate în 22 februarie.
„Menționăm că persoanele înscrise ale căror dosare au fost validate, dar nu pot participa la proba scrisă din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2, pot depune documentele prevăzute la art.33, alin.4 (buletin de analize care atestă rezultatul pozitiv al analizei RT-PCR sau a unui raport medical sau a unei decizii de carantinare eliberate de DSP, care atestă plasarea în izolare/carantină pentru o perioadă care include data de 18 februarie 2022) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin O.M.E. nr. 4.597/2021, modificată prin O.M.E nr. 3.026 din 13.01.2022, care să ateste această pozitivare sau o declarație pe propria răspundere în ziua de joi, 17 februarie 2022. Pentru aceste cazuri, proba scrisă se va desfășura în 4 martie 2022”, explică Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.
Nota minimă de promovare a probei scrise, care va da posibilitatea susținerii probei de interviu, este 7. Lista unităților de învățământ pentru care au fost scoase la concurs funcțiile de director sau director adjunct poate fi vizionată accesând linkul http://www.isjsb.ro/d2020/Anunt%20functii_conducere_vacante_2022.pdf.
Conform regulamentului, alegerea unității de învățământ de către candidați, pentru ocuparea funcției de director sau director adjunct, se va face după afișarea rezultatelor la proba scrisă.
În ceea ce privește proba interviului, aceasta se va desfășura în perioada 16 – 25 martie, iar emiterea deciziilor de numire pe aceste funcții va avea loc în 4 aprilie.
Dosar penal pentru un tânăr din Sibiu prins drogat la volan
Un tânăr din Sibiu are dosar penal după ce a fost descoperit drogat la volan.
Marți dimineața, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Nicolae Iorga de către un sibian în vârstă de 20 de ani. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat rezultate pozitive la substanțele Cannabis și Amphetamină.
Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism, în cauză fiind întocmite actele de cercetare penală pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Adio tichete pentru persoanele care se vaccinează anti COVID
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat luni că în perioada următoare s-ar putea lua în discuţie renunţarea la tichetele pentru persoanele care se vaccinează cu schema completă împotriva noului coronavirus.
El a spus că problema nu este legată de bani.
„Problema nu este a bugetului. Există buget pentru acordarea lor. Au fost un element de stimulare. (…) Era vorba despre un element care să stimuleze vaccinarea. (…) Nu cred că în momentul de faţă acest tichete mai au un viitor, mai degrabă pentru că discutăm despre un mecanism care a fost pus pentru stimularea vaccinării, care, din păcate, nu a funcţionat în mod deosebit”, a susţinut ministrul într-o conferinţă de presă.
Întrebat dacă se poate renunţa la tichete, Alexandru Rafila a răspuns: „În perioada următoare vom discuta despre această posibilitate. Eu cred că ne vaccinăm ca să ne protejăm sănătatea, nu ca să luăm tichete”. (AGERPRES)
Alexandru Rafila: Nu se va renunţa la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că nu există motiv pentru a se renunţa la izolarea persoanelor care sunt infectate cu noul coronavirus şi au simptome.
„Trebuie să stea în izolare. Şi dacă este bolnav de gripă, este bine să stea în izolare. (…) Discutăm de două lucruri diferite: una este gravitatea bolii, gravitatea evoluţiei şi altceva este izolare. La orice fel de viroză, este bine să stai câteva zile în izolare, încât să nu îţi îmbolnăveşti colegii, familia şi aşa mai departe. Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome”, a explicat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă. (AGERPRES)
Marcel Ciolacu vrea să majoreze salariile și să introducă impozitul progresiv
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, dă peste cap planurile ministrului finanțelor, Adrian Câciu, eliminând posibilitatea de majorare a unor taxe sau impozite. În acealași timp, șeful PSD spune că susține impozitarea progresivă, deși PNL a afirmat în repetate rânduri că nu va vota schimbarea cotei unice.
PSD nu va susține introducerea de noi impozite sau majorarea celor existente, după cum a declarat președintele acestui partid, deși ministrul finanțelor, Adrian Câciu, membru al PSD, afirmase că lucrează la noi propuneri de taxare, care ar putea fi introduse până în luna iunie, pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2023. Printre măsurile despre care a vorbit Marcel Ciolacu și care ar putea contura direcția către care merge guvernul actual se numără majorarea salariilor și pensiilor, reducerea CAS și TVA, precum și introducerea impozitului progresiv. „Este posibil să avem o majorare la toate veniturile, ţinând cont de impactul inflaţiei. Când spun toate veniturile, înseamnă şi bugetari, şi privat, şi pensionari. Este posibil să avem acest lucru”, a mai spus Ciolacu.
Referitor la majorări de taxe, Marcel Ciolacu a spus că „anul acesta eu nu susțin vreo majorare de taxă și nici anul viitor nu susțin vreo majorare de taxe”. În același timp, el a răspuns unei întrebări adresate de jurnalști și a confirmat: „Este posibil să vedem reducerea CAS și TVA-ului în acest an”, explicând că aceste măsuri ar putea fi temporare, pentru a combate efectele inflației.
În același timp, președintele PSD a spus din nou că susține impozitul progresiv, fiind un critic al cotei unice de impozitare. El a reamintit că în prezent cota unică nu mai este chiar atât de unică și aceasta nu se mai regăsește decât în trei state din Europa și ar putea ca România să rămână ultima țară cu acest sistem de impozitare a veniturilor.





