Acasă Blog Pagina 2814

HĂRȚI Cum și-a dublat suprafața în ultimii 30 de ani orașul Sibiu, simultan cu creșterea rapidă a populației

Orașul Sibiu și-a dublat suprafața intravilană în ultimii aproape 30 de ani, potrivit unui raport realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, finanțat cu fonduri europene, însă există orașe în România care și-au mărit suprafața mult mai mult, permițând construirea de noi cartiere de locuit.

Orașul Sibiu și-a menținut constantă populația, raportat la anul 2006, pe baza statisticilor din 2019, numărându-se printre puținele orașe care au reușit să combată migrația, după ce, în intervalul 1990 – 2006 orașul înregistra o scădere de câteva procente a populației. În schimb, suprafața orașului a crescut substanțial, cu peste 2.500 de hectare, creșterea fiind una în ambele etape studiate, 1990 – 2006 și 2006 – 2020. În 1993, potrivit datelor INS prezentate în studiul MPLPDA, Sibiul avea o suprafață intravilană de 2.474 hectare, iar în 2020, suprafața ajunsese la 5009 hectare. Un exemplu de creștere este cartierul Tineretului, reprezentat în studiu pe Google Maps, în 2007 și 2019, dar pentru care putem analiza hărțile din 2005 – 2012 și 2020, pentru a vedea evoluția acestei zone. În plus, Sibiul a beneficiat de o creștere periurbană, prin dezvoltarea de noi zone rezidențiale și mixte în localitățile din jurul orașului.
harta Sibiu
Chiar dacă situația din punct de vedere al regimului locuințelor s-a îmbunătățit în România, inclusiv prin creșterea suprafețelor intravilane și a numărului de locuințe noi, în continuare suntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, din foarte multe puncte de vedere.
În România se înregistrează, așa cum ne-am onbișnuit deja, mai multe paradoxuri în materie de locuințe. Țara noastră are cel mai mare procent de locuințe ocupate de proprietari, din UE,  96,8%, însă locuitorii au cele mai reduse standarde de viață, conform criteriilor UE.
Datele Eurostat arată faptul că România are:
– cel mai mare procent de persoane care locuiesc în gospodării supraaglomerate – 47% din
populație, comparativ cu media europeană de 15,7%;
– cel mai mic număr de camere de persoană – 1,1 camere, comparativ cu media europeană
de 1,6 camere;
– cea mai mare rată a privării de locuință – 16,5%, comparativ cu media europeană de 4%.
Un grafic prezentat în studiul Ministerului Lucrărilor Publice arată care este raportul dintre distanța zonelor în expansiune din jurul Sibiului și accesul acestora la servicii urbane și sociale. Din imagine putem observa cu ușurință că noile cartiere, atât de pe teritoriul Sibiului, cât și din localitățile limtrofe, create în ultimii ani, sunt tot mai lipsite de servicii, pe măsură ce se îndepărtează de centrul orașului. Mai mult, unele cartiere din vestul Sibiului (Calea Șurii Mici) sunt mai îndepărtate de centrul orașului și de facilitățile acestuia decât noile cartiere din Șemibăr sau Cisnădie.
grafic dezvoltare Sibiu
LEGENDĂ grafic dezvoltare Sibiu
„Dinamica de creștere reflectă o schimbare a nivelului de trai și o preferință pentru locuințe individuale, spații de locuit mai flexibile, grădini private și spații verzi în apropiere, ceea ce duce la dependența de autovehicul și un timp mai lung de navetă spre locul de muncă, servicii publice, facilități, și chiar la izolare socială. Totuși, această reacție firească a populației cu venituri mari este alimentată de o atitudine relaxată față de dezvoltarea durabilă, preferința dezvoltatorilor pentru zonele periurbane având în vedere costurile mai scăzute ale terenurilor și procesul mai simplu de obținere a autorizației de construire și lipsa de stimulente pentru regenerare urbană”, se mai arată în studiu, cu aplicare directă și în fenomenele de extindere din Sibiu.
harta Selimbar
Spre deosebire de alte orașe din România, care și-au extins foarte mult suprafața prin introducerea în intravilanul orașului de terenuri noi, Sibiul s-a extins indirect, prin dezvoltările periurbane. Dacă analizăm hărțile orașului realizate de-a lungul timpului, putem vedea cartierele care au „crescut” în Sibiu, în Șelimbăr sau în Cisnădie.
Oficial, populația Sibiului este de 169.733 locuitori, conform celor mai recente date privind domiciliul stabil, cu circa 25.000 de persoane în plus față de cel mai recent recensământ, care confirma 147.245 de locuitori. Populația din cele două cartiere-dormitor, din Șelimbăr și Cisnădie, depășește deja 20.000 de locuitori, astfel că regăsim creșterea la nivelul populației județului Sibiu, la 475.658 de locuitori, cele două localități vecine având împreună peste 40.000 de locuitori (25.769 Cisnădie și 16.313 Șelimbăr). În 2002, județul Sibiu avea aproximativ 422.000 de locuitori, iar în 2011 scăzuse la circa 397.000 de locuitori.
Anul acesta, România va face un nou recensământ al populației, care ar trebui să ne aducă cifre noi privind numărul real al locuitorilor, inclusiv al celor care mai au doar domiciliul aici, însă locuiesc în străinătate.
harta cisnadie

Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar, reţinuţi pentru emitere de certificate de vaccinare anti-COVID false

Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar privind emiterea de certificate de vaccinare anti-COVID false, după destructurarea unei grupări care activa în judeţul Dolj.
Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au realizat prinderea în flagrant a trei persoane, la scurt timp după ce primiseră o sumă de bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID, fără a se realiza imunizarea efectivă.
„Ca urmare a acestei situaţii, au fost efectuate un număr de şase percheziţii domiciliare, dintre care patru la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie şi o clinică medicală la care acesta lucra. La percheziţii au fost identificate sume considerabile de bani în lei şi valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum şi adeverinţe de vaccinare anti-Covid, precum şi alte înscrisuri care interesează cauza”, se arată într-un comunicat al DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj.
Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal iniţiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, ca urmare a sesizării din oficiu a Serviciului Judeţean Anticorupţie. Ancheta vizează aspecte de natură infracţională săvârşite de medicul de familie, ambulanţier şi alte persoane intermediare, care racolau clienţi dispuşi să ofere între 100 şi 250 de euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără a se face vaccinarea reală.
Activitatea infracţională a fost documentată pentru o perioadă ce începe din august 2021, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă.
„În fapt, doritorii erau racolaţi de intermediari, care le preluau documentele de identitate şi le trimiteau către ambulanţier. Acesta le direcţiona către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date şi elibera adeverinţa de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar îşi oprea o mică parte, iar restul era împărţit de către ambulanţier şi medic. De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, se precizează în comunicat.
În urma audierilor, medicul de familie, ambulanţierul şi unul dintre intermediari au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID, în vederea identificării tuturor persoanelor care şi-au obţinut ilegal certificatul de vaccinare şi tragerea acestora la răspundere penală. (AGERPRES)

Peste 40 de cazuri COVID, confirmate astăzi în școlile sibiene

0

Încă 41 de cazuri de coronavirus au fost confirmate, astăzi, în școlile sibiene. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, este vorba despre 32 de elevi și nouă profesori infectați cu COVID-19. Ca urmare a raportării noilor cazuri, încă 143 de elevi vor studia în mediul online.
Repartiția celor 32 de preșcolari și elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, pe cicluri de învățământ, este următoarea: un preșcolar de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu; nouă elevi ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV): Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu; 15 elevi din ciclul gimnazial (clasele V – VIII): Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Școala Gimnazială Mălâncrav, Școala Gimnazială Șura Mică; șapte elevi din ciclul liceal (clasele IX – XII): Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș.
Conform aceleiași surse, cele nouă cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, Școala Gimnazială Loamneș, Grădinița cu Program Normal Târnava și Școala Gimnazială Târnava.
Potrivit noilor reglementări, la apariția a trei cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de șapte zile consecutive la nivelul unei clase/grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei/grupei se suspendă pentru o perioadă de zece zile începând cu ziua următoare confirmării celui de al treilea caz. Măsura suspendării la nivelul grupei/clasei este dispusă prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ.
În județul Sibiu sunt suspendate, conform acestor precizări, cursurile la trei clase de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu și de la Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș.

România își reia creșterea de cazuri Covid. Dublare față de ziua anterioară, dar și o creștere mare a deceselor

0

Datele preliminare anunțate de Grupul de Comunicare Strategică arată o creștere masivă a cazurilor de infectare cu Covid, în ultimele 24 de ore.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 16.760 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 70 decese, dintre care 5 anterioare”, anunță autoritățile.

Ultima dată când s-a înregistrat un număr atât de mare de infectări a fost la finalul lunii ocotmbrie. Recordul de infectări a fost în 19 octombrie, cu 18.863 de persoane testate pozitiv.

La ora 13.00 vor fi anunțate cifrele detaliate ale zilei.

Sibian de 74 de ani, dispărut de acasă. Soția a anunțat poliția

0

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 74 de ani care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Luni seara în jurul orei 21, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15, soțul său, Vecerdea Paul, în vârstă de 74 de ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
Bărbatul are 1,70 metri înălțime, aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui, păr cărunt, tuns scurt, ten alb, constituție atletică. Când a plecat de acasă, bărbatul purta pantaloni tip blue-jeans de culoare bleumarin, geacă tip palton de culoare neagră, șapcă de culoare neagră și adidași de culoare bej. Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la descoperirea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
UPDATE: Vecerdea Paul, sibianul dispărut luni de acasă, a revenit la domiciliu în cursul zilei de marţi. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe întreaga perioada cât a lipsit.

FOTO Două acoperișuri distruse de incendii în Valchid și Noiștat

Două incendii au fost sinse de pompierii din județ, luni noaptea și marți dimineața.
Marți dimineața, în jurul orei 6.15, pompierii din Mediaș și Dumbrăveni și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Dumbrăveni au intervenit pentru stingerea unui incejndiu izbucnit la acoperișul unei case din Valchid.
Incendiul, care a mistuit o anexă gospodărească de aproximativ 25 de metri pătrați și s-a propagat și la acoperișul casei pe o suprafață de cca 45 de metri pătrați, a fost lichidat după câteva ore. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de un scurtcircuit electric produs la cablurile aflate în interiorul anexei gospodărești.
Luni noaptea, un acoperiș al unei case din Noiștat a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari ai Stației Agnita cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În urma incendiului au ars aproximativ 10 metri pătrați din jurul coșului de fum, fără alte probleme. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neizolat corespunzător.
FOTO: ISU Sibiu

FOTO Pieton rănit grav pe DN 14 în zona localității Brateiu

Un pieton a fost rănit grav, marți dimineața, în jurul orei 3.30, pe Drumul Național 14, în afara localității Brateiu.
Polițiștii care s-au deplasat la fata locului au stabilit ca pietonul, un bărbat de 41 de ani din Brateiu, circula pe partea carosabila in momentul in care a fost surprins si accidentat de șoferul unui TIR, un bărbat in vârsta de 49 de ani din Harghita.
În urma impactului, pietonul a fost rănit grav. Pentru acordarea primului ajutor au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Mediaș cu un echipaj de descarcerare alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. Bărbatul accidentat a fost descarcerat de echipajul specializat din Mediaș și predat acesteia echipajului de la Ambulanța Mediaș în stare de seminconstiență și cu politraumtisme.
Victima a ajuns la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș și ulterior la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Conducătorul ansamblului auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri medieșeni au demarat o anchetă în acest caz.
FOTO: ISU Sibiu

O familie întreagă din Sibiu a ajuns la spital în urma intoxicației cu monoxid de carbon

0

O întreagă familie a ajuns la spital, luni seara, după o intoxicație cu monoxid de carbon.
Doi soți și cei cinci copii locuiesc pe strada Ipătescu și se încălzeau cu ajutorul unei sobe din teracotă. Luni seara, un apel la 112 indica faptul că cele 7 persoane s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Mai multe echipaje ale Ambulanței și SMURD Sibiu au intervenit de urgență la adresa indicată și au preluat cele 7 persoane, care au fost transportate la Spitalul Luther. Toate cele 7 persoane erau conștiente și stabile când au ajuns la spital.
“Luni seara în jurul orei 21:25, ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112 care  sesiza o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon în municipiul Sibiu, strada Ana Ipătescu, echipaje SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță au intervenit de urgență pentru acordarea de îngrijiri medicale unei familii formată din 5 copii si 2 adulți care se încălzeau cu o sobă de teracotă.
Toată familia a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther, toate persoanele, în stare de conștiență, stabile și cooperante”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

A fost identificată persoana care a anunțat amplasarea unei bombe în Sibiu

0

Un copil de 13 ani a fost cel care a anunțat că pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu a fost amplasată o bombă.
Polițiștii sibieni au demarat luni seara cercetările pentru identificarea persoanei care a alertat autoritățile, fiind vorba despre un copil de 13 ani din Nocrich. Părinții acestuia au fost amendați cu 500 de lei pentru nesupravegherea minorului.
Vă reamintim că luni după amiaza, ai multe echipaje de poliţie s-au deplasat pe strada 9 Mai din Sibiu, după ce un sibian a anunţat la 112 că în zonă ar fi amplasată o bombă. Au fost aduse la fața locului și dispozitivele pirotehnice, dar și câini specializați, însă apelul s-a dovedit, în cele din urmă, unul fals.
“În urma activităților specifice desfășurate în seara zilei de 17 ianuarie, polițiștii sibieni au identificat persoana care a apelat nejustificat sistemul 112, anunțând amplasarea unei bombe în municipiul Sibiu.
Polițiștii au stabilit că apelul a fost efectuat de către un minor de 13 ani din localitatea Nocrich, situație în care s-a procedat la sancționarea contravențională cu amendă în valoare de 500 de lei a părinților acestuia, conform Legii nr. 61/1991 (republicată) pentru nesupravegherea minorului”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Peste 3.000 de vizitatori au trecut pragul Muzeului Municipal Mediaș în 2021

Anul recent încheiat a adus o creștere cu aproximativ 50% a vizitatorilor Muzeului Municipal Mediaș. Astfel, aproximativ 3.000 de vizitatori au trecut pragul instituției culturale medieșene.
Anul 2021, marcat de situația pandemiei globale cauzate de virusul COVID-19, a reprezentat o perioadă extrem de dificilă și cu multe provocări pentru instituțiile de cultură. Cu toate acestea, Muzeul Municipal Mediaș, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Mediaș, a reușit organizarea unor evenimente și acțiuni interesante pentru public, atât la sediul său cât și în mediul on-line, unde au fost promovate frecvent numeroase personalități locale, obiective turistice sau monumente istorice.
Din punct de vedere al vizitatorilor, atât la Muzeul Municipal Mediaș cât și la Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth” și Turnul Pietrarilor statisticile sunt îmbucurătoare, întrucât arată o creștere cu peste 50 % a numărului acestora față de anul anterior, aceste instituții fiind vizitate pe parcursul anului 2021 de aproximativ 3.000 de persoane.

Premierul Ciucă a anunţat plafonarea prețului la energie electrică și gaz. Plafonul la energie electrică şi la gaz va scădea, iar limita de consum va creşte

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi creşterea limitei de consum, urmând ca aceste măsuri să se aplice de la 1 februarie.
„Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per KW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se va percepe 0,68 bani pe KW. Pentru IMM-uri, pentru consumatorii mari, non-casnici, va fi plafonat preţul la un leu pe KW.
La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 KW. De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per KW. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW”, a spus Ciucă, la Parlament, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare.
El a arătat că s-a decis şi ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi.
Premierul a precizat că măsurile anunţate se vor aplica începând de la 1 februarie, până la data de 31 martie, urmând ca în această perioadă de timp să se vină cu o analiză şi să se ia decizii în continuare.
Întrebat dacă din punct de vedere constituţional există vreo problemă, Nicolae Ciucă a negat: „Nu există nicio problemă. Am ţinut cont, de aceea am şi întârziat atât de mult să luăm măsuri care să fie aplicabile, să nu fie modificări în soft şi să poată să fie aplicate de la 1 februarie”.
El a adăugat că este vorba despre o plafonare a preţului şi nu se renunţă la liberalizare, iar, potrivit calculului, impactul bugetar pentru cele aproape două luni este de aproximativ 3 miliarde de lei.
Şeful Executivului a mai spus că, potrivit discuţiilor avute, cifra a depăşit 1 milion de facturi greşite.
„A fost o serie întreagă de acţiuni în teritoriu, vom continua aceste acţiuni. Vreau să asigur populaţia că vom lua toate măsurile, astfel încât să nu mai avem astfel de greşeli care să sperăm că nu sunt voit făcute, pentru că oamenii nu au de ce să plătească greşelile altora. Şi în felul acesta considerăm că este cât se poate de deschisă uşa la nivelul Guvernului şi la dispoziţia cetăţeanului orice instrument de care dispunem. Ordonanţa de urgenţă nu va întârzia mai mult de săptămâna viitoare, ca să poată să fie aplicată. (…)
A rămas ca mâine dimineaţă să avem o discuţie şi cu furnizorii şi cu distribuitorii şi în funcţie de această întâlnire vom stabili celelalte elemente de detaliu tehnic care vor fi prinse în ordonanţa Guvernului”, a arătat premierul.
Întrebat dacă după 31 martie vor fi continuate aceste măsuri, premierul a precizat: „Dacă evoluţia preţului va produce efectele pe care le resimţim cu toţii, vom avea un proces de analiză continuu, astfel încât să putem să luăm măsuri din timp”.
„Toate aceste măsuri au fost discutate şi dezbătute, astfel încât să nu se închidă firmele, să nu se închidă companiile, să păstrăm locurile de muncă pentru oameni şi desigur să avem o perspectivă astfel încât să nu ne confruntăm cu astfel de situaţii”, a mai spus el.
Totodată, Nicolae Ciucă admite că interzicerea concedierilor ar putea fi o condiţie pentru angajatori. „Este o condiţie pe care o vom discuta cu mediul de afaceri, pentru că, iată, statul vine şi asigură tot suportul de care noi dispunem astfel încât firmele să nu se închidă”, a menţionat prim-ministrul. (AGERPRES)

„Plătești cât arunci”, obiectul unui centru de cercetare pentru deșeuri în centrul Sibiului, scos la licitație împreună cu sistemul de control al tomberoanelor inteligente

Un proiect care are ca scop crearea în centrul orașului a unui Centru de Cercetare și Inovare privind Managementul Deșeurilor a fost estimat de Primăria Sibiu la jumătate de milion de lei. Centrul urmează să aibă două laboratoare și o sală de curs, dar a fost unit cu licitația de achiziție a soluțiilor pentru contorizarea deșeurilor aruncate de sibieni la bloc, pentru a fi mai atractiv.

Primăria Sibiu are în derulare un proiect de dezvoltare a unui centru de cercetare în domeniul deșeurilor menajere, într-un imobil aflat pe strada Rimski Korsakov, din centrul orașului, care conține însă și o secțiune dedicată dezvoltării de soluții pentru controlul colectării de deșeuri în zonele de blocuri.
Clădirea vizată de proiect aparține Urbana și ar urma să fie transformată într-un sediu modern, care să cuprindă laboratoare de cercetare, sală de curs și conferințe, birouri, spații de depozitare și arhive, în urma unui proces de modernizare și renovare. Proiectul cuprinde atât reabilitarea imobilului, cât și „identificarea unei soluții inovative pentru containere de deșeuri smart dotate cu sistem de control al accesului, cuvă cu volum predefinit, modul de transmitere în cloud a datelor referitoare la evidența accesului utilizatorilor, senzor de volum, alertă de golire etc și a echipamentelor de colectare și transport adaptate soluției”. La prima vedere, contractul pe care Primăria Sibiu l-a scos la licitație urmărește două lucruri total diferite, adunate însă într-un singur proiect, pentru a putea fi executat de un singur partener sau asociere.
Astfel, reabilitarea imobilului aflat pe strada Rimski Korsakov și echiparea acestui imobil cu cele necesare, înseamnă lucrări de construcții, reabilitare termică, dar și climatizare, instalare de sisteme alternative de energie, instalații de date, supraveghere video și altele.
Cealaltă parte a proiectului nu are nicio legătură cu sediul centrului de cercetare, ci reprezintă o lucrare tehnică destinată instalării de containere inteligente, care să poată contabiliza electronic accesările utilizatorilor și să exporte aceste date într-un sistem informatic al primăriei.
Cele două părți distincte ale proiectului scos la licitație au și durate de viață total diferite, prevăzute de caietele de sarcini: 40 de ani pentru imobilul renovat și opt ani pentru sistemul de control al colectării de deșeuri în zona locuințelor comune.
Potrivit dosarului, obiectivul de investiții are componentele; „A. Realizarea unui Centru de Cercetare și Inovare Privind Managementul Deșeurilor in Municipiul Sibiu prin renovarea, modernizarea, dotarea spațiului pus la dispoziție în acest scop pe str. Rimski Korsakov nr 5. Prin renovarea completa a clădirii existente. prin recompartimentarea spatiilor inițiale, prin realizarea unei performanțe energetice superioare, cu respectarea celor mai noi standarde tehnice, pentru care se vor obține toate autorizațiile de funcționare” și „B. Identificare soluție colectare deșeuri pentru aplicarea la nivel individual a instrumentului economic „Plătește Pentru Cât Arunci“, aplicabil la nivelul întregului municipiu”.
Prețul estimat de Primăria Sibiu pentru cele două componente este de 500.000 lei.