Gaz Metan a pierdut la limită, 1-2, duminică seara, partida disputată la Cluj Napoca cu echipa campioană CFR. Medieşenii au început foarte bine meciul şi au deschis scorul, însă clujenii au revenit pe tabelă în repriza secundă.
Gaz Metan a reușit să deschidă scorul în Gruia în minutul 11. Ronaldo Deaconu a centrat foarte bine în careul advers, iar Yuri Matias a reușit să trimită mingea în poartă cu piciorul din cădere. În minutul 35, Claudiu Petrila a șutat din voleu peste poarta lui Octavian Vâlceanu. Același Petrila a șutat apoi și în ultimul minut al primei reprize însă nu a găsit cadrul porții Gazului.
În primul minut al reprizei secunde, Gabriel de Moura a sărit pe sub o minge centrată în propriu careul, aceasta a ajuns la Claudiu Petrila care a reușit să egaleze. CFR a trecut în avantaj în minutul 59. Același Petrila a centrat de pe partea stângă, iar Ciprian Deac a finalizat simplu din câțiva metri.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne cu 8 puncte după primele 11 etape de campionat. Medieşenii vor întâlni etapa viitoare, pe tern propriu, Dinamo Bucureşti.
Balerinii sibieni își prezintă trăirile din perioada pandemiei, în 70 de minute
16 martie 2020. Aceasta este data în care s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României. Cum au simțit artiștii sibieni una din cele mai grele perioade din viața lor? Ei bine, vom afla în spectacolul „Amurg. 304 zile de lămâie”, al Teatrului de Balet Sibiu, în coregrafia semnată de Sandra Mavhima. Reprezentația ce explorează trăirile artiștilor din 16 martie 2020 până la data începerii repetițiilor spectacolui se va juca miercuri, 13 octombrie, de la ora 19, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Spectacolul de dans contemporan, parte din proiectul „DialogUE: Cercetări și creații artistice în perioada pandemiei”, este un poem coregrafic ce urmărește, în cele 70 de minuete, să creeze o imagine puternică a sentimentelor și senzațiilor ascunse.
„Coregrafia explorează singuratatea ca o sursă de inspirație și forță pentru liniștea psihicului uman. Spectacolul oferă o fereastră către trecut pentru a inspira perspective noi de a ne raporta la viitor, chiar și în aceste vremuri izolate. ”304 zile de lămâie” face parte din dilogia ”Amurg” (2019), o lucrare coregrafică despre regăsirea de sine ca proces ireversibil și inevitabil, dar nu în izolare, ci în mijlocul haosului în care trăim”, spun reprezentanții Teatrului de Balet Sibiu.
TBS a fost înființat în anul 2008, având la bază corpul de balet al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu – instituție subordonată Consiliului Local Sibiu și Primăriei Municipiului Sibiu.
Cei care vor să fie părtașii emoțiilor balerinilor în spectacolul „Amurg. 304 zile de lămâie” își pot cumpăra bilete online, de pe site-urile https://sibiuballet.ro/bilete/ și Kompostor -. În situația actuală, a depășirii pragului de 3/1.000 de locuitori în municipiul Sibiu, accesul publicului în sala de spectacole (50% din capacitatea maximă) va fi permis prin prezentarea certificatului verde.
Astăzi are loc prima extragere la Loteria de Vaccinare
Prima extragere la Loteria de Vaccinare va avea loc duminică, 3 octombrie, şi va fi difuzată pe TVR 1 la orele 20:50, potrivit unui comunicat al Loteriei Române.
„La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 1 – 518.186, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 1 octombrie, la orele 12:00. La prima extragere săptămânală se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei”, se menţionează în comunicat.
Rezultatele extragerilor vor fi afişate pe site-ul Loteriei Române, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Marele premiu care va fi câştigat în cadrul Loteriei de Vaccinare este în valoare de un milion de lei şi va fi acordat în ultima săptămână dintre cele 14 în care se va desfăşura loteria. La Loteria de Vaccinare, care se desfăşoară în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021, se vor acorda 1.139 de premii în valoare totală de 15.000.000 de lei.
Practic, vor fi acordate 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10.000 lei şi un premiu mare săptămânal de 100.000 lei), 3 premii lunare (câte un premiu în ultima săptămână a fiecărei luni de 300.000 lei) şi două premii la finalul Loteriei Programului naţional de vaccinare, în luna 3, săptămână 14, respectiv un premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei.
Potrivit Loteriei Românie, fiecare participant va avea 4 şanse de câştig: un premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, un premiu de 300.000 lei, un premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare in valoare de 1.000.000 lei. (AGERPRES)
Germania a inclus România pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile germane au revizuit condiţiile de intrare în ţară în contextul pandemiei de COVID-19, România fiind inclusă pe lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat.
„Potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile germane, noile condiţii intră în vigoare la data de 3 octombrie 2021, ora 00,00. Astfel, România a fost inclusă în lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat”, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Republicii Federale Germania dacă prezintă un document care atestă rezultatul negativ al unui test PCR sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19 cu unul dintre vaccinurile omologate la nivelul UE, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea rapelului ori a dozei unice sau un document care atestă trecerea prin boală.
Ultimul document menţionat trebuie să fi fost emis de către un laborator medical, într-o perioadă cuprinsă între cel puţin 28 zile şi cel mult şase luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Federale Germania.
Sunt acceptate testele tip PCR efectuate cu maximum 72 ore anterior sosirii şi cele antigen efectuate cu maximum 48 ore anterior sosirii. Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptaţi de la testarea pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Este admisă şi prezentarea cumulativă a documentului care atestă trecerea prin boală, împreună cu cel care atestă vaccinarea cu cel puţin o doză a unui vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene.
„Documentele menţionate anterior trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă şi pot fi prezentate în format fizic sau electronic”, se menţionează în comunicat.
Este obligatorie, totodată, înregistrarea anterior deplasării, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de. Această obligaţie este valabilă şi pentru persoanele care s-au aflat pe teritoriul României în ultimele 10 zile anterior deplasării. În situaţii excepţionale, atunci când nu este posibilă înregistrarea online prin intermediul portalului, pasagerii trebuie să completeze înregistrarea pe suport de hârtie.
„Persoanele care prezintă la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania numai documentul care atestă un rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile şi au obligaţia, imediat după sosire, de a se deplasa direct spre locuinţă.
Măsura carantinei poate fi încheiată anticipat, după o perioadă de cel puţin 5 zile, dacă persoana în cauză a efectuat un nou test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, al cărui rezultat este negativ. Copiii cu vârsta de până la 12 ani au obligaţia de a rămâne în carantină 5 zile de la intrarea pe teritoriul Republicii Federale Germania”, precizează MAE.
În cazul persoanelor care deţin un document care atestă efectuarea schemei complete a vaccinării împotriva COVID-19 sau un document care atestă trecerea prin boală şi nu îl pot înregistra sau prezenta la momentul intrării, sunt obligate să intre în carantină. Carantina poate fi întreruptă dacă persoana în cauză transmite, prin intermediul platformei https://einreiseanmeldung.de, documentul care confirmă vaccinarea sau trecerea prin boală.
Sunt exceptate de la măsura înregistrării şi de la măsura carantinei obligatorii persoanele aflate în tranzit, lucrătorii din domeniul transporturilor; membrii delegaţiilor oficiale, persoanele care se deplasează în Germania pentru a fi tratate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cele care au petrecut mai puţin de 24 de ore într-o zonă cu risc ridicat sau intră în Republica Federală Germania pentru mai puţin de 24 de ore şi persoanele care călătoresc pentru sejururi mai mici de 72 ore, pentru a vizita rude de gradul I.
MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic anterior deplasării în Republica Federală Germania. (AGERPRES)
Bilanț COVID: 20 de copii în ATI, peste 12.500 de cazuri. În Sibiu, cinci noi decese ale unor persoane nevaccinate
Spitalele din Sibiu sunt pline, în secțiile COVID ATI, decesele cresc pe bandă rulantă, iar la nivel național s-a depășit deja capacitatea maximă în ATI-uri, în timp ce bolnavii vin în continuu cu ambulanțele. Aceasta este situația alarmantă din România, în valul al patrulea, după ce 70% din populație a refuzat să se vaccineze. Între timp am atins un nou record de cazuri, de la începutul pandemiei.
Sibiul raportează cinci noi decese, toate ale unor persoane nevaccinate, dintre care un bărbat de 48 de ani. Toți erau internați în ATI, toți erau intubați, aflându-se în stare gravă în spital:
– bărbat, 66 ani, ATI, intubat, nevaccinat
-femeie, 88 ani, ATI, intubata, nevaccinata
-bărbat, 84 ani, ATI, intubat, nevaccinat
-femeie 58 ani, ATI, intubata, nevaccinata
– bărbat 48 ani, ATI, intubat, nevaccinat
În aceste condiții, numărul celor care au pierit din cauza COVID a ajuns la 1.135 de persoane, în județul Sibiu, din care peste 50 au murit în valul patru, din cauza variantei Delta a virusului. Autoritățile au raportat pentru ultimele 24 de ore 145 de noi cazuri ale unor persoane depistate pozitiv, din care doar două au mai fost infectate anterior. Ca urmare, numărul de pacienți internați cu COVID a urcat la 289, din care pe ATI avem 38 de pacienți.
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 988 de teste dintre care 115 RT-PCR și 873 teste rapide.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu, aceasta este de 2,95/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu rata de incidență este azi 5,15 la mie.
La nivel național, România a ajuns la 1.257.145 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.945 sunt pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.590 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 177 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
- Alba 23490 189 3,18
- Arad 27260 243 4,34
- Argeș 30181 261 2,66
- Bacău 30060 207 2,66
- Bihor 32280 203 2,68
- Bistrița-Năsăud 14829 132 4,27
- Botoșani 16887 165 3,17
- Brașov 47469 275 3,24
- Brăila 14701 109 2,55
- Buzău 14481 163 2,44
- Caraș-Severin 13343 97 3,17
- Călărași 12040 111 3,45
- Cluj 65349 485 5,34
- Constanța 48820 258 4,20
- Covasna 9163 97 1,53
- Dâmbovița 24773 189 2,17
- Dolj 32402 452 4,99
- Galați 31092 166 3,05
- Giurgiu 12734 44 3,98
- Gorj 10602 93 2,23
- Harghita 9158 61 1,37
- Hunedoara 25500 203 3,19
- Ialomița 12422 94 3,52
- Iași 49356 383 3,83
- Ilfov 52597 511 8,67
- Maramureș 24476 242 3,92
- Mehedinți 10341 141 4,46
- Mureș 26189 165 2,09
- Neamț 21918 206 2,50
- Olt 17503 199 4,19
- Prahova 41070 461 3,97
- Satu Mare 16249 108 3,60
- Sălaj 12708 148 4,08
- Sibiu 29019 145 2,95
- Suceava 29647 208 3,49
- Teleorman 16664 251 4,60
- Timiș 64317 614 7,30
- Tulcea 9320 33 2,16
- Vaslui 19068 197 3,33
- Vâlcea 18188 131 2,67
- Vrancea 12334 126 2,25
- Mun. București 213103 2538 8,28
- Din străinătate** 1542 -11
- Cazuri noi nealocate pe județe 12500* 1497
TOTAL 1.257.145 12.590
Până astăzi, 37.394 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 01.10.2021 (10:00) – 02.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 184 de decese (96 bărbați și 88 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 184 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 45 la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.
151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 184 de pacienți decedați, 170 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 79 de ani. 11 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 3 dintre ei nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.740. Dintre acestea, 1.412 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 345 sunt minori, 325 fiind internați în secții și 20 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.662.547 de teste RT-PCR și 3.339.910 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.553 de teste RT-PCR (11.613 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.940 la cerere) și 52.429 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 74.140 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.374 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.605 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 163 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.316 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.034 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Guvernul va adopta, astăzi, noile măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID 19
Guvernul urmează să valideze în şedinţa de sâmbătă, printr-o hotărâre, măsurile adoptate joi seara de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind gestionarea pandemiei de COVID-19.
„Sunt două modificări, cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori – n.r.) şi vor fi acele teste non-invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână. Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, activităţile economice şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces”, a declarat, joi seara, la TVR, premierul Florin Cîţu.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi Hotărârea nr. 76 prin care ministerele Educaţiei şi Sănătăţii sunt abilitate să modifice ordinul comun astfel încât elevii să poată participa fizic la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mia de locuitori.
Totodată, CNSU abilitează cele două ministere să stabilească modalităţile de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenţei fizice la cursuri a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală.
Hotărârea CNSU prevede şi utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învăţători, educatori, dar şi majorarea cantităţilor stocurilor de urgenţă medicală cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.
Hotărârea mai prevede şi modificarea măsurilor adoptate la nivelul localităţilor în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de 6/1.000 de locuitori, în sensul permiterii desfăşurării activităţilor cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în cazul restaurantelor, barurilor, cluburilor şi discotecilor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, instituţiilor de cultură, evenimentelor private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, conferinţelor, sălilor de sport şi/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
De asemenea, o prevedere importantă se referă la obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise în cazul incidenţei la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori.
Tradiția fabricării sticlei, dusă mai departe în Mediaș de Transilvania Glass, o mică afacere de familie
Sibiul era recunoscut, odinioară, pentru meșteșugul producției manuale de sticlărie, picturii și gravurii pe sticlă. În Mediaș, firma care a făcut istorie în acest domeniu a fost Vitrometan, care s-a închis în anul 2015, punând capăt tradiției de aproape un secol în sticlărie. Meșteșugul este dus mai departe, din fericire, astăzi, prin Transilvania Glass, un atelier micuț în care prind viață obiecte unicate, datorită lui Horațiu Oltean și tatălui său, Laurean, cu o experiență în domeniu de circa două decenii. Creațiile lor, ce prind viață cu ajutorul câtorva angajați, ajung în toată țara și chiar și peste granițe, în țări precum Austria și Germania, unde Transilvania Glass a legat colaborări cu diferite companii.
1922 este anul în care sticla a început să își scrie povestea la Mediaș. Atunci, un grup de industriași au decis să construiască o fabrică de sticlă, alegând orașul pentru faptul că a fost printre primele localități din Românie ce avea gaz metan. Totodată, oamenii de aici erau deschiși să se alăture noului proiect, iar Târnava Mare era, de asemenea, de mare ajutor, oferind nisip cuarțos.
Transilvania Glass duce mai departe tradiția meșteșugului de aproape un secol al Mediașului, luând naștere în anul 2016.
„În 2015, noi am participat la licitații, după închiderea fostei fabrici de sticlă din oraș, Vitrometan. Am achiziționat un cuptor, unelte, utilaje, matrițe pentru fabricarea sticlei. La momentul respectiv, nu aveam foarte clar în minte ce vom face, dar am știut că ele trebuie să fie salvate, recuperate, fiindcă făceau parte din patrimoniul orașului. Așa, am decis să punem pe picioare acest atelier”, povestește Horațiu Oltean, personajul principal al poveștii noastre de astăzi, parte din campania „Produs în Sibiu”.
I-am trecut pragul atelierului alături de Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu și invitatul nostru special. Dirijorul a identificat imediat, pe masa de lucru, o baghetă din sticlă pe care a folosit-o ca la concertele la care evoluează alături de marile orchestre. „Facem și baghete din sticlă! Dacă doriți, vă putem oferi una!”, i-a spus Horațiu.
Printre puținele ateliere de sticlă din România
Atelierul din Mediaș este micuț, dar plin de oameni calzi ce se dedică acestui meșteșug. Transilvania Glass este ultimul atelier de sticlă din Mediaș și printre puținele din România. „Noi continuăm această tradiție a prelucrării sticlei. Produsele noastre sunt împărțite în două categorii: produsele din sticlă suflate din tub și baghetă și produse realizate din sticle reciclate, pe care le colectăm de la baruri, restaurante, oameni și le transformăm în alte produse – pahare, candele, ghivece, jardiniere, borcane cu capac în care se pot depozita alimente, vaze. De asemenea, realizăm, la comandă, și produse personalizate, în măsura în care putem pune în practică ideile clienților”, spune Horațiu.
Întrebat, în glumă, dacă cuptorul în care este se prepară cozonacii este asemănător cu cel în care prind viață creațiile din sticlă, inițiatorul Transilvania Glass explică faptul că, dacă dulciurile ar rezista și la 1.400 de grade Celsius, cozonacii s-ar potrivi de minune și în cuptorul pentru sticlă. „Cuptorul de topit sticla funcționează la o temperatură mare. Pentru a topi sticlă, ai nevoie de o temperatură de 1.400 de grade Celsius”, spune Horațiu.
Ce au preferat românii în pandemie
Anul trecut, când pandemia de coronavirus a afectat toate domeniile, românii au stat mai mult în case. Pentru relaxare, au folosit – după cum se observă din vânzările Transilvania Glass – lumânări parfumate.
„Un produs care, în mod surprinzător, a fost la mare căutare în perioada pandemiei au fost paharul pentru lumânări. Anul trecut, am produs foarte multe astfel de pahare. Se pare că lumea a stat pe acasă mai mult și a aprins lumânări parfumate pentru a se relaxa”, a explicat Horațiu.
Clienții atelierului provin, îndeosebi, din mediul urban. Deseori, ei cer produse personalizate, pentru că Transilvania Glass realizează și creații la comandă, unicate, în măsura în care ideile oamenilor pot fi transformate în realitate. „Oamenii pun foarte mare preț pe creațiile realizate manual. Produsele noastre sunt realizate în serii mici, nu la nivel industrial. Produsele suflate din tub și baghetă sunt unicate. Nu există un produs identic cu altul”, explică Horațiu Oltean.
Produsele din Mediaș ajung nu numai în țară, ci și peste hotare, atelierul având importante colaborări îndeosebi cu firme din Austria și Germania.
Cei care sunt curioși să descopere produsele create de Transilvania Glass pot vizita site-ul www.transilvaniaglass.ro și paginile de Facebook și Instagram Stycle și Transilvania Glass. De asemenea, informații suplimentare pot fi obținute apelând numărul de telefon 0741 534 838.
România mai are doar șase paturi ATI. La Sibiu, paturile sunt ocupate și se eliberează doar prin deces
Numărul de paturi de Terapie Intensive din spitalele României disponibile este limita în acest moment la șase, până când spitalele vor reuși să pună în funcțiune noi paturi. În Sibiu, paturile din spitale destinate pacienților în stare gravă, bolnavi cu COVID, sunt ocupate.
Numărul de paturi libere în secții ATI COVID, în toată România, s-a limitat la șase, potrivit anuțului oficial al Ministerului Sănătății, preluat din sistemul centralizat de informare. Concret, la 1 octombrie, mai era liber un pat în Bacău, Călărași și Mureș, precum și trei paturi în Tulcea. În total, România are pregătite pentru tratamentul pacienților COVID aflați în stare gravă 1.397 de paturi, din care sunt ocupate 1.391.
În Sibiu, situația este dramatică, dat fiind faptul că numărul maxim de paturi ATI pentru adulți, 30, a fost deja atins de câteva zile. Astăzi, au fost anunțate trei decese ale unor pacienți internați în ATI, astfel că au putut fi transferați în ATI pacienți de pe secție. Alte opt paturi se află în secția Maternitate a Spitalului Județean (două) și în Spitalul de Pediatrie (șase). În acest moment, singura posibilitate de eliberare a unui pat ATI este prin deces.
În Sibiu, au murit de COVID 1130 de persoane, cele mai multe în timpul în care s-au aflat internate în ATI. În această toamnă, aproape toate decesele au fost înregistrate la persoane care nu s-au vaccinat.
VIDEO & FOTO Cum arată Stadionul Municipal Sibiu la interior, cu șase luni înainte de finalizare
Lucrările de modernizare ale Stadionului Municipal din Sibiu continuă cu viteză, chiar dacă Sibiul nu mai are nicio echipă în Liga 1, iar singura echipă cu potențial să ajungă din nou acolo este oficial în insolvență. Galeria foto realizată de Sibiu 100% pe stadion arată că lucrările au avansat serios, iar inaugurarea în prima parte a anului viitor este posibilă, deși vechea tribună a fost demolată, contrar proiectului inițial.
Constructorul CON-A a ajuns cu lucrările la Stadionul Municipal Sibiu în stadiul în care a fost finalizat montajul gradenelor, cel al structurii ce va susține viitorul acoperiș, iar la tribuna oficială se lucrează deja la interioarele de rigips și la instalații, fiind instalat o bună parte a acoperișului. În tot acest timp, gazonul care a costat nu mai puțin de 1 milion de euro a fost menținut într-o stare impecabilă, fiind gata de utilizare în orice moment. De altfel, Primăria Sibiu plătește sume considerabile și pentru întreținerea acestui gazon la nivel competițional: aproape 200.000 de euro pe an.
O problemă în plus apărută este vechea tribună oficială, care potrivit contractului ar fi trebuit să rămână în picioare și să fie integrată în noul stadion, dar care acum este demolată. Motivul este starea degradată pe care au constatat-o specialiștii, iar acest lucru ar putea întârzia data de finalizare. În plus, vor apărea noi costuri suplimentare, în valoarea finală a contractului.
În acest moment, au fost demolate acoperișul vechi al fostei tribune oficiale și gradenele, fiind încă în picioare clădirea existentă sub această tribună, dar și o parte a structurii de rezistență a fostei tribune, situată pe Aleea M. Eminescu, din parcul Sub Arini.
Primăria Sibiu a plătit circa 1,5 milioane de euro pentru ca această tribună să fie renovată și modernizată firmei Construcții SA, bani care acum vor deveni moloz.
Pentru întreg stadionul, primăria sibiană va plăti din bugetul propriu cel puțin 27 de milioane de euro, cât a fost la momentul semnării valoarea contractului de modernizare.
Stadionul Municipal Sibiu va avea circa 12.000 de locuri și va îndeplini condiții pentru desfășurarea de meciuri la nivel UEFA.
Străzi închise în centrul Sibiului, pe perioada Maratonului Internațional Sibiu
Primăria Sibiu a anunțat închiderea mai multor artere de circulație pe parcursul desfășurării Maratonului Internațional Sibiu, sâmbătă, 2 octombrie. Circulația va fi restricționată diferit, în funcție de programul evenimentului.
Pentru desfășurarea în bune condiții a Maratonul Internațional Sibiu, Comisia de Circulație a avizat următoarele închideri de străzi din municipiul Sibiu, sâmbătă, 2 octombrie:
08:30-14:30:
- Piața Unirii, de la sensul giratoriu până la strada Andrei Șaguna. Mașinile care circulă dinspre Coposu vor putea traversa sensul giratoriu spre str. Emil Cioran sau spre Calea Dumbrăvii – bulevardul Milea
- strada Andrei Șaguna. Din cele trei benzi de circulație, două vor fi închise. O bandă va rămâne deschisă pentru cei care virează la stânga de pe bulevardul Victoriei.
08.00–12.30:
străzile Mitropoliei, Poștei, Centumvirilor, Konrad Hass, Alexandru Odobescu, Podul Minciunilor, Piața Mică, Ocnei, 9 Mai, Târgului, Movilei, Felinarului, Magheru, Filarmonicii, Pompeiu Onofreiu, parcarea de pe bulevardul Coposu de sub zidul Cetății, Cetății, Tipografilor, Piața Schiller, Timotei Popovici, Papiu Ilarian
08:30 – 14:30:
- B-dul Victoriei, între străzile Martin Hochmeister și A. Șaguna, doar pe direcția de mers către centrul orașului
08:20 – 11:00
- Str. Martin Hochmeister
- Str. Luarea Bastiliei
08:30 – 14:00
- Str. Valea Aurie
Primăria roagă șoferii să dea dovadă de înțelegere și să aleagă rute ocolitoare pentru a evita eventuale blocaje în trafic.
INTERVIU Marius Hociotă, manager HR, Hendrikson România: „Ne uităm la potențialul viitorului salariat de a se acomoda și de a crește în cadrul companiei”
Industria a fost grav afectată de Coronavirus în pandemie. Ce a însemnat pentru Hendrickson această perioadă?
A fost o perioadă provocatoare, în care a trebuit să balansăm continuu între factorul uman și necesitățile concrete de producție, însă am învățat mult în materie de flexibilitate. Cred că cel mai important pentru noi a fost că ne-am păstrat luciditatea în perioadele confuze, am luat deciziile calm și așezat, am intervenit punctual unde era necesar, reușind să găsim soluții și să reluăm activitatea cât mai repede după perioada generală de lock-down și, ulterior, să ne păstrăm funcționali în toată perioada pandemică. Valorile grupului Hendrickson au în centrul lor angajatul propriu, iar după mai bine de un an și jumătate de la debutul pandemiei putem concluziona că ne-am protejat salariații, îngrijindu-se să nu se îmbolnăvească la serviciu.
Ați păstrat aceeași echipă ca în anii anteriori pandemiei? Au existat schimbări în rândul personalului în anul ce a trecut?
În Hendrickson România, securitatea locurilor de muncă și perspectiva unui viitor operațional este preocuparea fundamentală, de aceea nu numai că am păstrat întreaga echipă operațională, dar am creat locuri de muncă și oportunități de carieră pentru salariații noștri. Am crescut echipa productivă anul acesta cu 30%, creând 50 de locuri de muncă, și am lansat peste 20 de programe interne de formare profesională pentru șefi de echipamente, la care au acces atât noii angajați cât și cei vechi care doresc să se dezvolte în cadrul societății. În același timp ne-am întărit echipa de mentenanță cu specialiști în domeniul mecanic și electric, pentru a asigura întreținerea și repararea eficace a echipamentelor de producție și a fi pregătiți să acordăm un suport adecvat la punerea în funcțiune a viitorilor roboți industriali.
Hendrickson este lider mondial în producția și furnizarea de sisteme avansate de suspensie pentru industria globală de vehicule comerciale. Care sunt „ingredientele” secrete care au dus la desfășurarea activității fără ca ea să fie afectată în aceste vremuri?
Cred că seriozitatea cu care tratăm fiecare problemă ca pe o oportunitate de îmbunătățire. Aceasta este facilitată și de faptul că lucrăm de foarte mult timp împreună, echipele sunt sudate și canalele de comunicare sunt bătătorite.
Care sunt principalele caracteristici ale unui angajat Hendrickson?
Nu cred că există o caracteristică specifică unui salariat Hendrickson, însă cred că salariații noștri beneficiază de flexibilitatea necesară să-și echilibreze cerințele de muncă cu nevoile din viața personală.
De regulă, angajați doar personal calificat? Cum se poate dezvolta cariera unui angajat Hendrickson în interiorul companiei?
Nu urmărim o anume calificare în procesul de recrutare, ne uităm mai degrabă la potențialul viitorului salariat de a se acomoda profesional și, mai departe, de a crește în cadrul companiei, de a-și asuma responsabilități. Primele 3 luni de angajare le considerăm perioada de acomodare, după care noul salariat este evaluat și încurajat să se formeze la unul din posturile pentru care avem deschise programe de formare profesională, în special șefi de echipamente sau alte operații calificate. Avem multe povești de succes, în care, după 9 luni de angajare, noul salariat lucrează de sine stătător sau, chiar mai mult, coordonează o echipă formată din salariați mai vechi decât el. Bineînțeles că avem și nereușite, și atunci încercăm să ne reinventăm, însă ce trebuie să reținem este că succesul este doar vârful vizibil al iceberg-ului, fiind clădit cu efort și implicare atât din partea salariaților în formare, cât și din partea formatorilor interni și a maiștrilor.
Care au fost, în ultimul an, cele mai solicitate produse pe piața globală?
Producția de camioane a cunoscut un trend ascendent în ultimul an generat și de nevoia crescută de transportare terestră a mărfurilor. Ne tratăm clienții cu aceeași măsură și toate arcurile fabricate de noi au aceeași importanță, indiferent de volumul de comenzi sau complexitatea de fabricație. Producem la Sibiu cea mai diversificată gamă de repere din cadrul grupului european și livrăm direct către constructorii de camioane.
Cum vedeți viitorul Hendrickson? Care sunt proiectele pe care doriți să le demarați în următorii doi ani?
Ca sa citez președintele Hendrickson, “suntem aici pentru a rămâne”. În prezent suntem în procedura de avizare a unei investiții importante pentru fabrica din Sibiu care se va realiza în următorii ani prin modernizarea proceselor de fabricație și înlocuirea manipulărilor manuale de mase cu operații automatizate și roboți industriali. Construim așadar din mers o fabrică modernă de producție elemente de suspensie pentru vehicule comerciale, în care salariați competenți și instruiți vor coordona celule de lucru semiautonome, iar noi, ceilalți, le vom acorda suportul.










































