Acasă Blog Pagina 2981

Un nou record de cazuri COVID în Sibiu, în valul patru. România are opt copii în ATI

0

După un scurt răgaz, Sibiul înregistrează un nou record pentru această vară, în valul patru al pandemiei: 41 de teste pozitive în ultimele 24 de ore. De asemenea, numărul celor internați crește din nou, saloanele spitalelor COVID fiind tot mai aglomerate.
A doua zi cu peste 2.000 de cazuri COVID a adus în România și 30 de decese, dar și peste 200 de pacienți noi internați în spitalele de infecțioase. În ATI, ne apropiem de 500 de pacienți în stare gravă, iar cel mai trist este că opt dintre acești pacienți sunt copii.
Potrivit datelor oficiale, în ultima zi au fost înregistrate 2.079 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
De asemenea, în intervalul 07.09.2021 (10:00) – 08.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 30 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani.
27 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Sunt raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, ambele produse în luna august 2021, în județele Hunedoara și Timiș. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 28 de decese.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.742. Dintre acestea, 470 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 93 sunt minori, 85 fiind internați în secții și 8 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.212.486 de teste RT-PCR și 2.590.106 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.132 de teste RT-PCR (7.522 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.610 la cerere) și 23.710 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 12.575 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.324 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.237 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.445 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 468 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Va sta un an la închisoare pentru că a condus fără permis

0

Un bărbat din judeţul Alba, condamnat la închisoare pentru conducere fără permis, a fost reţinut de poliţiştii sibieni.
Marţi seara, pe raza localității Sibiel, polițiștii din cadrul Poliției Săliște au descoperit un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Alba, pe numele căruia Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de un an şi două luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Aiud pentru executarea pedepsei.

Lucrări de reparații în zona Țiglari, fără închiderea traficului

Primăria Sibiu a anunțat că în această perioadă vor fi realizate intervenții la carosabil și trotuare în zona Țiglari, fără închiderea completă a circulației. Șoferii vor fi nevoiți să circule pe o singură bandă.
Strada Țiglari intră în reparații, atât pe carosabil, cât și pe trotuare. Lucrările sunt efectuate de compania care are contract de întreținere și reparații pentru străzile din oraș.
„Primul tronson pe care se intervine în prezent este cel situat între calea ferată și str. Deventer. Pe acesta se reface integral stratul asfaltic de pe trotuare și cel de uzură de pe carosabil. Lucrările se desfășoară sub trafic, dar în regim de șantier, circulația fiind deviată pe o singură bandă pentru perioade scurte de timp, atunci când se toarnă asfaltul. În funcție de condițiile meteo, constructorul estimează că va finaliza intervenția pe acest tronson până vineri, 10 septembrie”, după cum anunță Primăria Sibiu.

Tânărul de 34 de ani din Timișoara, internat pentru COVID-19, a murit după ce a plecat din spital

0

Cazul unui tânăr de numai 34 de ani, care a plecat din spital, după ce fusese internat în stare gravă cu COVID-19, și a murit la scurt timp, a devenit subiectul zilei pe site-ul RO-Vaccinare, al Guvernului României, el fiind dat exemplu pentru cei care nu vor să accepte tratamentul medical în cazul îmbolnăvirii.
Un tânăr din Timiș, în vârstă de 34 de ani, internat în urmă cu aproximativ o lună în spitalul din Timiș, în secția ATI COVID, a murit după ce a cerut, pe semnătură, să fie externat. Povestea lui este una tristă, dar care arată cât de periculos poate fi virusul SARS-COV-2, dacă infecția capătă o formă gravă.
„Nu vă jucați cu viața! Vă rugăm: aveți încredere în medici!” scriu cei de la RO Vaccinare, încercând să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă COVID-19 și mai ales ignorarea simptomelor severe.
„Tânărul de 34 de ani pe care îl prezentam săptămâna trecută într-un scurt video a murit”, mai spun reprezentanții campaniei de vaccinare din România.
“Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI și ale colegilor de pe secția de Boli Infecțioase, pacientul a părăsit, ieri după amiază – spre seară, incinta unității noastre, spunându-ne că va sta în Timișoara, pentru a fi aproape de spital. Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanță, iar pe drum, din cauza riscului la transport, probabil a făcut o embolie pulmonară, iar medicii de pe ambulanța care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Pacientul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital.
Pe această cale atragem atenția și rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale. Noi nu ne putem opune dorințelor pacienților, dar e important să aibă încredere în medici.
De exemplu, am avut ieri un pacient cu 51% saturație de oxigen care a refuzat oxigenul în dublă sursă, punându-și în pericol starea de sănătate.” prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara
În urmă cu o săptămână, de pe patul de spital, același tânăr ne povestea cum a fost la un pas de moarte din propria inconștiență. Spunea că n-a crezut în existența virusului, iar când a fost confirmat, s-a tratat singur zile în șir cu vitamine. A decis să meargă la spital abia când n-a mai putut respira și a fost internat direct în Terapie Intensivă, unde aproape 3 saptamâni a stat intubat. Avea un grad de afectare pulmonară de 80%.”
În urmă cu o săptămână, cei de la RO Vaccinare prezentau cazul – fericit la acel moment – al acestui tânăr, salvat de medici și aflat în perioada de recuperare. “Am crezut că o să mor în fiecare zi” era titlul postării de atunci. Filmul cu declarațiile tânărului poate fi văzut AICI.
Tânărul a fost, aproape 3 săptămâni, intubat în vreme ce se afla internat în Secția de Terapie Intesivă a spitalului.
„Tânărul, care nu este vaccinat, s-a infectat cu Sars-CoV 2 pe când se afla în vacanță în Italia.
Cateva zile și-a administrat singur un tratament cu vitamine. Când și-a dat seama că nu mai poate respira, a venit la spital.
Gradul de afectare pulmonară era în acel moment de 80 la sută. A fost necesară intubarea lui pentru a-l putea salva. Timișoreanul spune că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o formă severă de COVID-19.”, mai spuneau atunci medicii.
„Datorită efortului echipei medicale de la ATI, condusă de dr. Mirela Porosnicu, care timp de 3 săptămâni a luptat continuu, tânărul a fost salvat. Vor trebui să treacă luni bune, însă, până când își va reveni în totalitate” era maesajul transmis de la Timișoara.
Medicul Cristian Oancea, manager al al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş din Timişoara, locul în care tânărul a fost internat și tratat de COVID-19, spune într-un interviu acordat News.ro că acesta a stat internat pe secţia de ATI a unităţii sanitare aproape o lună, fiind tratat cât se poate de bine de medici, recuperat parțial. În momentul în care s-a simţit mai bine, a cerut pe semnătură să părăsească spitalul, deşi medicii i-au explicat riscurile la care se expune dacă face acest lucru.
Oancea mai spune că bărbatul a părăsit luni seară spitalul şi le-a spus medicilor că va rămâne în Timişoara, pentru a fi aproape de spital. În loc să facă însă acest lucru, pacientul a plecat cu rudele lui la 60 de kilometri de oraş, pe drum i s-a făcut rău şi în cele din urmă a murit. Medicul Cristian Oancea spune că cel mai probabil bărbatul a făcut stop cardiorespirator survenit unei embolii pulmonare. În urmă cu numai o săptămână, bărbatul a povestit de pe patul de spital că a fost la un pas de moarte, că nu a crezut în existenţa virusului şi că nu s-a vaccinat anti-Covid pentru că nu a crezut că va face o formă gravă a bolii.
“Este un caz trist pentru noi toţi, gândiţi-vă că acest tânăr de 34 de ani, am tras de el să-l convingem să se interneze, avea plămânii distruşi 80%, am tras de dânsul să-l convingem că oxigenul aduce beneficii în starea în care era dânsul, colegii din terapie intensivă au lucrat necontenit aproape o lună de zile până când acest pacient a ieşit pe picioarele lui din terapie intensivă deşi a stat şi intubat, voia să se vaccineze, începea să creadă în beneficiile vaccinării, vedeţi ce s-a întâmplat la el comparativ cu prietenul lui care era vaccinat şi care avea o formă foarte uşoară de boală, dar, probabil că, văzând că este pe picioare, simţindu-se din nou tânăr, a crezut că a trecut dintr-o dată boala care a dat peste el. Colegii de la Boli infecţioase şi de la terapie au încercat să-i explice că mai trebuie să rămână pentru anumite ajustări terapeutice şi să înceapă recuperarea respiratorie şi osteo-musculară, mai ales musculară, pentru că practic tonicitatea a fost scăzută cât timp el a fost intubat, numai că, nesocotind sfatul medicilor, el a zis că se duce într-un spaţiu locativ în Timişoara”, a mai spus pentru News.ro Dr. Cristian Oancea
Medicul timișorean, cunoscut pentru numărul mare de pacienți COVID tratați cu succes, mai spună că „trebuie să învăţăm să coabităm cu acest virus pentru că este o luptă de durată”.

Tânăr din Jina, reținut pentru mai multe furturi

Marți, polițiștii din Săliște au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Jina, cercetat pentru furt calificat.
Tânărul este bănuit că, între 24 august și 4 septembrie ar fi furat 5 foarfece electrice pentru tuns animale din anexa gospodăriei unei vecine. Prejudiciul creat se ridică la suma de 5.000 de lei.
“Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 7 septembrie polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Copil de 15 ani, prins la volan și cu număr fals de înmatriculare

0

Fără permis și cu număr fals de înmatriculare aplicat pe autoturism. Așa a fost descoperit un tânăr de 15 ani în municipiul Sibiu.
Marți, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șteflești.
Cu această ocazie, polițiștii au constatat că la volanul autoturismului se afla un adolescent în vârstă de 15 ani, domiciliat în orașul Cisnădie. De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este unul fals, acesta aparținând unui alt autovehicul.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.

Fitch Ratings: Criza politică din România reprezintă un risc la adresa consolidării fiscale

0

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează că dizolvarea coaliţiei guvernamentale din România ar putea perturba eforturile de consolidare fiscală, care sunt cruciale pentru schimbarea perspectivei „negative” care în prezent este asociată ratingului „BBB minus” atribuit României.
„Fitch a afirmat în repetate rânduri că evoluţia finanţelor publice reprezintă principalul factor care influenţează ratingul României. O acţiune pozitivă de rating ar necesită încredere că autorităţile vor implementa planuri fiscale credibile care să stabilizeze raportul datorie guvernamentală/PIB pe termen mediu. Lipsa progreselor în implementarea refomelor, care să conducă la o creştere mai rapidă decât se preconizează a datoriei publice, ar putea conduce la o acţiune negativă de rating”, subliniază agenţia de evaluare.
Fitch Ratings reaminteşte că USR-Plus a anunţat pe 7 septembrie că părăseşte coaliţia, în urma demiterii ministrului USR-Plus, Stelian Ion, din funcţia de ministru al Justiţiei pe 2 septembrie. Acest lucru lasă guvernul fără majoritate parlamentară.
„Agenda ambiţioasă de reforme a coaliţiei, ancorată în PNRR, s-a confruntat deja cu obstacole mari din cauza dificultăţilor în implementarea măsurilor în timpul pandemiei. Este incert cât de mult va fi capabil sau dispus să promoveze reforme sensibile în domeniile sănătăţii, salariilor, pensiilor şi justiţiei un guvern minoritar PNL sau un nou guvern condus de PSD. Acest lucru ar putea întârzia şi mai mult aprobarea de către Comisia Europeană a PNRR, lucru pe care Guvernul îl aştepta la până la finalul lunii septembrie”, susţine Fitch.
De asemenea, agenţia de evaluare subliniază că turbulenţele politice reprezintă un pericol la adresa perspectivelor fiscale.
Guvernul de la Bucureşti avea în vedere reforme ambiţioase pe partea de venituri şi cheltuieli pentru a reduce deficitul sub 3% din PIB în 2024 de la 9,3% în 2020. Analiştii se aşteptau ca guvernul de la Bucureşti să propună o lege a salarizării unice şi o lege a pensiilor până la finele lui 2021 şi de asemenea a promis că va creşte gradul de colectare a taxelor şi va reduce deficitul de încasare a TVA.
„Însă în ultimele luni au fost făcute progrese reduse şi acum perspectiva unei implementări rapide s-a diminuat şi mai mult, chiar dacă PNRR ar putea servi ca ancoră politică. Un eşec pe traiectoria de reducere a deficitului avută în vedere este principalul risc la adresa prognozelor Fitch privind datoria”, avertizează agenţia de evaluare.
Următoarea revizuire a ratingului suveran al României este programată de Fitch pe 22 octombrie.
Ratingul „BBB minus” atribuit în prezent României de Fitch este ultimul calificativ din categoria „investment grade”, o eventuală retrogradare cu o singură treaptă, posibilă având în vedere perspectiva „negativă”, ar duce ratingul României în zona „junk”, adică sub pragul recomandat investiţiilor. (AGERPRES)

Raluca Turcan: Nivelul salariului minim trebuie să crească

0

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, anunţă că a stabilit marţi cu partenerii sociali, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, ca la finele lunii octombrie să poată fi avansată o variantă agreată a salariului minim.
„Cu toţii suntem de acord că nivelul salariului minim trebuie să crească, iar mecanismul de majorare să nu mai fie un instrument politic, ci să fie bazat pe criterii obiective. Am stabilit cu partenerii sociali că este nevoie de un calendar mult mai strâns pentru a analiza toate propunerile şi datele economice, astfel încât, la sfârşitul lunii octombrie să putem avansa o variantă agreată a salariului minim.
Aşa cum ne-am angajat, predictibilitatea este un element important pentru mediul economic, dar şi o dovadă de respect faţă de partenerii noştri sociali”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Premierul Florin Cîţu a declarat că ţine foarte mult la o formulă „predictibilă” şi pentru viitor a salariului minim, precum şi la o dinamică a acestuia care să ţină cont de creşterea economică, de nevoile românilor şi de perspective.
Şeful Executivului a făcut declaraţia, marţi, la începutul reuniunii Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria.
„Vreau să începem discuţiile din timp, anul acesta, pe o temă importantă, salariul minim în România, şi avem timp acum să găsim până în decembrie, cum era, de obicei, formula ideală cu care să fim toţi de acord. Ştiţi foarte bine că trebuie să găsim o formulă ca, după aceea, să rămână în viitor, să fie predictibilă, ţin foarte mult la acest lucru.
În acelaşi timp, să găsim o dinamică a salariului minim care să ţină cont de creşterea economică, de nevoile românilor şi, bineînţeles, de perspective. Deja, astăzi, cred e foarte bine să începem să auzim opiniile tuturor, şi Ministerul Muncii şi patronate, dar şi sindicate, şi după aceea aş vrea să avem un calendar clar, începând de astăzi, cât ne întindem. (…)
Aş vrea să agreăm, nu ştiu, ne vedem până la finalul lunii octombrie să decidem care e salariului minim sau mai devreme, dar decidem asta împreună „, a declarat Florin Cîţu. (AGERPRES)

Două localități din județul Sibiu, fără energie electrică

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 9 SEPTEMBRIE
între orele 9-11 în CISNADIE, strada: LIVEZII – partial.
între orele 9-14 în ILIMBAV, strada: PRINCIPALA – total localitate.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Peste 2,6 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria

Peste 2,6 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica miercuri de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului.
Conform Direcţiei pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, este vorba despre 1.990.348 de femei şi 664.123 de bărbaţi care au prenumele Maria şi derivate ale acestuia.
Cele mai multe sărbătorite sunt Maria – 1.475.575, iar în rândul bărbaţilor Marian – 318.846.
Se mai sărbătoresc miercuri şi cei care au prenume derivate: Mara – 16.127 de persoane, Mari – 1.439, Mariana – 268.938, Maricica – 22.082, Marilena – 24.848, Marina – 29.202, Marinela – 51.280, Marinica – 1.663, Mariţa – 3.707, Marusia – 812, Mary – 1.325, Mery – 164, Mia – 3.286, Mioara – 30.096, Mărioara – 54.653, Măriuca – 1.998 sau Măriuţa – 3.153, precum şi Marin – 81.022, Marinache – 101, Marinică – 3.187 şi Marius – 260.967.
Miercuri, 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului. (AGERPRES)

Campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor, în Sibiu

0

Cea de-a cincea acțiune de dezinsecție din acest an pentru combaterea țânțarilor de pe domeniul public al municipiului a început ieri și continuă în cursul zilei de astăzi.
Firma contractată de Primăria va împrăștia substanța în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică.
Deși substanța folosită – Cymina Ultra – este avizată de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.

Din 13 septembrie începe campania de vaccinare pentru elevi şi studenţi

Odată cu debutul noului de an de învăţământ vor fi organizate acțiuni dedicate vaccinării elevilor, studenților, a familiilor acestora, precum și a personalului didactic și nedidactic încadrat în aceste unități.
Activitățile aferente acestui proiect vor avea loc în perioada 13 septembrie – 15 noiembrie 2021 pentru învățământul preuniversitar și în perioada 1 octombrie 2021 – 1 decembrie 2021 pentru învățământul universitar. Potrivit unui document al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în acest proces vor fi vizate doar persoanele eligibile, cu vârsta de peste 12 ani, în baza consimțământului informat.
Pentru învățământul preuniversitar, procesul de vaccinare se va desfășura prin intermediul echipelor mobile de vaccinare, în cabinetele de vaccinare organizate în unitățile de învățământ şi în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităților de învățământ. Pentru învățământul universitar vaccinarea se va desfăşura în cabinetele de vaccinare organizate în campusurile universitare sau în alte spații corespunzătoare.
„Vaccinarea se va asigura fie de personalul medico-sanitar propriu, fie prin intermediul echipelor mobile de vaccinare, alocate prin grija direcțiilor de sănătate publică județene/ a municipiului București. Până la data de 10 septembrie, pentru învățământul preuniversitar, și până la finalul lunii septembrie pentru sistemul universitar, specialiști direcțiilor de sănătate publică județene respectiv a municipiului București, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ vor identifica spațiile pentru asigurarea procesului de vaccinare.
Criteriile vor viza respectarea normelor igienico-sanitare, funcționalitatea și facilitarea accesului beneficiarilor la vaccinare”, se arată în documentul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.