Acasă Blog Pagina 3008

De ce nu ar trebui să credeți aceste 4 mituri legate de ceasurile inteligente

0

Încă de la primele zvonuri despre dispozitivul pe care Apple l-a introdus ulterior ca Apple Watch, categoria smartwatch-urilor a fost subiectul unor discuții frecvente și aprinse și a unor speculații sălbatice. Din păcate, în ciuda faptului că din ce în ce mai multe companii își dezvoltă propria tehnologie portabilă, există câteva mituri persistente despre ceasurile inteligente care nu vor să dispară.

Citiți mai departe pentru a afla adevărul despre câteva dintre cele mai frecvente concepții greșite despre ceasurile inteligente.

1. Smartwatch-urile pur și simplu duplică funcțiile smartphone-ului

Într-o anumită măsură, ceasurile inteligente duplică funcțiile smartphone-ului pe care îl aveți deja în mână sau în buzunar. Dar ceasurile inteligente pot face mult mai mult decât smartphone-ul dvs. în anumite privințe – în special, de exemplu, atunci când vine vorba de urmărirea activității și a condiției fizice.

Și se pare că, chiar și atunci când ceasurile inteligente duplică funcțiile smartphone-ului, la urma urmei, nu este atât de rău. Mulți dintre cei care folosesc un Apple Watch și alte ceasuri inteligente au observat că simt că ziua lor este mai puțin haotică, fără ca fluxul constant de notificări push de la un smartphone să le distragă atenția. Purtarea unui ceas inteligent a ajutat mulți utilizatori să-și editeze numărul de notificări care îi întrerup și, de asemenea, îi împiedică să își verifice obsesiv smartphone-ul pentru a se asigura că nu au ratat un mesaj de la cineva important.

2. Ceasurile inteligente depind de smartphone-uri 24/7

Când Apple a anunțat Apple Watch – și, de asemenea, a anunțat că va trebui să fie asociat cu un iPhone pentru a-și îndeplini majoritatea funcțiilor – mulți utilizatori care își doreau să folosească un ceas inteligent fără să aibă un smartphone prin jur au fost dezamăgiți. Dar, în cazul Apple Watch, Cupertino le-a permis în curând dezvoltatorilor să creeze aplicații native care rulează pe ceas, nu pe un iPhone asociat, care a eliberat efectiv Apple Watch de iPhone.

Multe ceasuri vă permit să lăsați telefonul acasă când alergați, de exemplu, ceea ce poate face o diferență majoră pentru unii utilizatori. Gândiți-vă de ce aveți nevoie de fapt de la un ceas inteligent, înainte de a crede generalizări despre ceea ce pot și ce nu pot face.

3. Ceasurile inteligente sunt doar pentru tocilari

Înainte de lansarea Apple Watch-ului, ceasul inteligent avea o reputație de dispozitiv inestetic pe care îl purtau doar tocilarii. Dar lansarea Apple Watch și a altor articole portabile ușor de utilizat a demonstrat nu numai că ceasurile inteligente moderne pot avea un aspect mai plăcut decât omologii lor – a ilustrat, de asemenea, că pot fi utile și pentru un utilizatorul obișnuit.

În timp ce mulți consumatori cu încheieturi mici, atât bărbați, cât și femei, au susținut că Apple Watch este prea mare și butucănos, vor exista, cu siguranță, designuri mai simplificate, deoarece producătorii vor găsi modalități de reducere a tehnologiei din interior.

4. Este dificil să învățați să folosiți un ceas inteligent

Aceasta este o concepție greșită care a fost deosebit de frecventă în rândul utilizatorilor care discutau despre Apple Watch. Va trebui să vă alocați ceva timp pentru a vă obișnui cu butoanele și interfața noului dvs. ceas inteligent? Absolut. Dar dacă vă puteți gândi la primul smartphone pe care l-ați cumpărat sau la prima dată când ați folosit o tabletă, atunci vă veți aminti probabil că a fost nevoie de ceva timp pentru a vă obișnui cu noul factor de formă și fluxurile de lucru care, în cele din urmă, au devenit o a doua natură.

Probabil veți experimenta același tip de curbă de învățare cu un ceas inteligent. Dacă sunteți genul de persoană care se chinuie de obicei să descopere un dispozitiv nou, atunci manualul de instrucțiuni și tutorialele online vă pot ajuta. Dar dacă sunteți obișnuiți să folosiți intuitiv dispozitive noi sau software nou, descoperind funcțiile pe măsură ce aveți nevoie de ele, atunci probabil că nu veți avea multe probleme de adaptare la un nou ceas inteligent.

Lucrări de reparații asfaltice, astăzi, pe Valea Oltului

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Româneinformează că, traficul se desfășoară restricționat astăzi, 10 august, pe Drumul Național 7, pentru efectuarea unor lucrări. 

Astfel, între kilometrii 158+900 de metri – 159, pe raza localității Milcoiu, se lucrează la decolmatarea șanțurilor, între orele 08.00 și 11.30. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație.

De asemenea, între kilometrii 223 – 227, pe raza localităților Racovița și Robești, se efectuează lucrări de reparații asfaltice, până la ora 18. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate de cale, dirijată de piloți de circulație.

Doar 54% din posturile oferite la titularizare, în județul Sibiu, au fost ocupate

0

Ministerul Educației a publicat lista posturilor repartizate cu contract pe perioadă nedeterminată (titularizabile). Aceste posturi trebuiau să fie formate din cel puțin 18 ore la nivelul unei unități de învățământ și o viabilitate de cel puțin 4 ani.

Din cei 407 candidați din județul Sibiu și din alte județe care au optat pentru repartizare la nivelul județului Sibiu, care au obținut cel puțin nota 7 la concursul de titularizare desfășurat în 21 iulie, un număr de 70 de candidați au fost repartizați pe posturi titularizabile pe o perioadă nedeterminată. 4 candidați au fost din alte județe, respectiv Bihor, Brașov și Cluj.

Candidatele care au obținut nota 10 la concursul de titularizare au optat pentru posturile de la Școala Gimnazială Avrig (limba germană modernă) și de la Grădinița cu Program Prelungit Numărul 14 Sibiu (educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar în limba română).

Pentru această etapă au fost ofertate 129 de posturi pentru titularizare. Urmează etapa de ocupare a posturilor pentru suplinire în perioada 24 – 27 august 2021, pentru această etapă fiind ofertate 1.307 norme și fracțiuni de norme.

Contract semnat pentru realizarea Centrului de Agrement și Sport din Mediaș

0

Un Centru Social Comunitar de Agrement și Sport va fi amenajat în municipiul Mediaș, pe strada Sticlei, semnarea contractului de finanțare având loc recent.

Prin intermediul proiectului va fi amenajat un centru social comunitar de agrement și sport în care se vor crea spatii și se vor achiziționa dotările necesare astfel încât comunitatea marginalizată să poată face sport, beneficiind de un teren de sport interior, de un panou de cățărat, de o sala multifuncțională de gimnastică, yoga, fitness sau aerobic, un spațiu de primire și așteptare, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive și un teren de sport neacoperit pe acoperișul clădirii.

Întreaga investiție ar urma să fie finalizată la data de 31 decembrie 2023. Proiectul are o valoare totală de 19.522.720,33 lei din care 9.208.359,58 lei reprezintă finanțare nerambursabilă (din care 8.926.471,03 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regionala și 281.888,55 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din buget de stat).

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, Obiectiv specific 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin măsuri integrate.

Interviurile pentru concursul de directori de școli, organizate în parteneriat cu mediul privat

0

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni seară că pentru prima dată din comisia de interviu la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori de unităţi de învăţământ vor face parte şi reprezentanţi ai firmelor care au puternice departamente de resurse umane.

„Astă seară va apărea în Monitorul Oficial Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor de directori. Veţi vedea că începe în data de 14 septembrie, trece printr-un examen scris în data de 15 octombrie. Examen scris în urma căruia doar cei care vor fi luat nota peste 7 vor putea să intre în etapa de interviu.

Etapa de interviu pentru prima oară se va organiza în parteneriat cu mediul privat, mai exact cu acele firme care au puternice departamente de resurse umane şi care au agreat să trimită un reprezentant în comisia de concurs pentru ocuparea fiecărui post de director. Este vorba despre acorduri pe care le vom încheia cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, Camera de Comerţ Româno-Germană, Româno-Franceză.

Există o disponibilitate foarte mare, pe care o apreciez, din partea mediului economic de a desemna voluntar experţi în resurse umane”, a afirmat ministrul la Realitatea Plus.

Astfel, susţine ministrul, din comisia de interviu vor face parte reprezentantul inspectoratului şcolar, cel al autorităţii locale, reprezentanţi din rândul profesorilor titulari aleşi prin vot secret de către toţi profesorii titulari din şcoala respectivă şi un reprezentat al mediului economic specializat în resurse umane.

„Din comisia de interviu – pentru cei care au luat deja nota 7 – şi vă asigur că subiectele vor fi şi relevante şi foarte atent securizate – vor merge în etapa a doua de interviu, în care vor găsi reprezentantul inspectoratului şcolar, unul singur din cinci, al doilea reprezentant al autorităţii locale, legea ne obligă să avem.

În afară de reprezentantul inspectoratului şi al primăriei, vom avea şi reprezentanţi din rândul profesorilor titulari aleşi prin vot secret de către toţi profesorii titulari din şcoala care se doreşte a fi condusă, plus acest reprezentat al mediului economic specializat în HR (Resurse Umane). (…) Sunt angajatori foarte interesaţi pentru calitatea produsului şcolii româneşti. Mai este şi o problemă de responsabilitate socială a întreprinderilor. Eu cred că cineva care este obişnuit să facă recrutarea pentru marile firme va şti să facă recrutarea şi pentru un director de şcoală”, a spus Cîmpeanu. (AGERPRES)

Discuții asupra ordonanței privind debranșarea rău-platnicilor de la gaze naturale și energie electrică

0

Biroul permanent al Senatului va convoca, marţi, plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021, prin care se abrogă prevederi referitoare la debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică.

Prin ordonanţa de urgenţă se abrogă articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

Astfel, OUG 84/2021 are drept scop revenirea la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici.

Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat 1 ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.

„Riscurile asociate imposibilităţii de deconectare/debranşare în caz de neplată şi consecinţele suportării de către operatorii implicaţi în alimentare a costurilor asociate furnizării de energie electrică sau gaze naturale au un impact negativ la nivelul întregii economii naţionale”, se arată în expunerea de motive a OUG 84/2021.

Conform cifrelor prezentate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Asociaţia Furnizorilor de energie electrică din România şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din România, numărul clienţilor finali casnici şi noncasnici de energie electrică şi gaze naturale care nu au achitat contravaloarea consumului de energie electrică şi de gaze naturale înregistrat în perioada vizată de amânarea debranşărilor a ajuns la circa 209.000, cu un cuantum al debitelor restante de circa 249 milioane lei la sfârşitul lunii mai, iar numărul clienţilor care nu şi-au achitat facturile de energie electrică şi nu au putut fi deconectaţi este de circa 173.000 la finalul lunii iunie.

Senatul este prima cameră sesizată cu proiectul de lege privind aprobarea OUG 84/2021 pentru abrogarea art.72 alin. 1 din OUG 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.

Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. (AGERPRES)

Întreruperi de energie electrică în Sibiu și Rășinari

0

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

MIERCURI 11 AUGUST

· între orele 8-13 în SIBIIU, strazile: TRANSILVANIEI; BULEVARDUL VICTORIEI; COSBUC G; RATIU ION.

· între orele 8-14 în RASINARI, strada: PRINCIPALA – TROPINII VECHI.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Barajul COVID din Europa: 13 țări au impus restricții pentru persoanele nevaccinate. Românii sunt captivi în estul Europei

Un lanț format din 13 țări ale UE blochează practic accesul direct al cetățenilor din România către vestul Europei, dacă nu sunt vaccinați împotriva COVID-19. O hartă a acestor țări, realizată de G4Media.ro arată clar că s-a creat o veritabilă blocadă a frontierelor.

Marea majoritate a restricțiilor impuse de cele 13 țări se adresează populației generale și vizează limitarea accesului la viața socială, cum ar fi intrarea în restaurante sau participarea la evenimente. În majoritatea cazurilor, cei nevaccinați pot evita restricțiile prezentând un test PCR negativ sau un certificat care atestă trecerea prin boală.

Cele mai dure restricții sunt în țările unde persoanele nevaccinate sunt aproape excluse din viața socială a comunității, nu au voie să participe la aproape niciun eveniment, să meargă în niciun loc de petrecere a timpului liber (cum ar fi restaurantele, sălile de sport, cinematografele sau mall-urile).

În unele situații, nu pot merge în mari supermarketuri, nici să călătorească pe distanțe mari sau să participe la evenimente. Astfel de măsuri sunt în vigoare în Cipru, Franța și Italia.

Cele mai permisive măsuri sunt în Lituania, unde persoanele nevaccinate pot participa doar la evenimente cu un număr redus de persoane.

Nu au fost incluse în această listă măsurile de protecție de la care cei vaccinații sunt exceptați în anumite țări (de exemplu, purtarea măștii în interior sau distanțarea fizică) și obligativitatea unor categorii profesionale la vaccinare (de exemplu, personalul medical din Franța).

14 țări din UE printre care și România, nu au impus nicio restricție împotriva persoanelor nevaccinate în mod special.

SURSA: G4Media.ro

Vezi pe G4Media.ro lista țărilor UE care au introdus restricții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 și detalii privind gradul de restricție.

Ministrul Educației anunță că elevii vor avea două ore de sport pe săptămână

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că își dorește să adauge încă o oră de sport pe săptămână, în programa școlară. Nu este totuși singura schimbare pe care a declarat că vrea să o facă.

Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, a anunțat că în orarul elevilor se va adăuga încă o oră de sport, săptămânal. De asemenea, el a declarat că își dorește să facă ordine în cluburile sportive școlare. Discuția pe această temă a avut la origine performanțele atinse la Jocurile Olimpice de tânărul înotător David Popovici, dar și nemulțumirile oficialilor din domeniul sportului privind lipsa resurselor necesare pentru pregătirea sportivilor, atât financiare, cât și fizice.

,,Avem foarte multe lucruri care nu sunt în regulă în acest sistem. Trebuie să vedem în planurile-cadru cum putem așeza poate un număr de două ore de sport pe săptămână, în loc de una”, a declarat Cîmpeanu în cadrul unei emisiuni la Digi24.

Ministrul recunoaște faptul că există o finanțare deficitară în ceea ce privește sportul din țara noastră, iar asta face ca un copil cu aptitudini sportive să reușească doar cu ajutorul părinților. Totodată acesta anunță că se va analiza activitatea tuturor cluburilor.

,,Trebuie să vedem cum putem sa facem ordine în cluburile sportive școlare pentru că în continuare, îmi pare rău că trebuie s-o spun, avem de foarte mulți ani de zile secții la nivelul cluburilor școlare în care avem antrenori care la acea ramură sportivă nu au niciun sportiv legitimat, ba chiar nu au bază materială, nu au teren de tenis, nu au bazin de înot. Dar ei sunt plătiți în continuare. Le dau o veste proastă, vom analiza club cu club activitatea”, a completat acesta.

Implementarea acestor schimbări va avea loc în paralel cu alte activități desfășurate de Ministerul Educației, conform spuselor acestuia.

,,Vom face asta în paralel cu toate celelalte, cu concursurile de directori, cu revizuirea planurilor-cadru, cu PNRR, în paralel cu toate celelalte, am început s-o facem, cu evaluarea și acreditarea în învățământul preuniversitar, un lucru foarte important, acela de evaluare”, explică ministrul.

Elevii mai mari de clasa a VII-a au câte o oră de sport pe saptămână, maxim două în funcție de profil, dar mulți dintre ei aduc scutire medicală și nu participă deloc la orele de sport.

Trei medalii de aur și două de argint pentru România, la Olimpiada Internațională de Fizică

România a participat și în acest an la Olimpiada Internațională de Fizică, de unde s-a întors cu trei medalii de aur și două de argint, marcând astfel o nouă performanță a elevilor din țara noastră.

Ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Fizică a avut loc în Lituania, iar echipa României a reușit să cucerească cinci medalii. La competiție au participat elevi din 76 de țări.

Medaliile de aur au fost obținute de Vlad-Ștefan Oros, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, Tudor-Gabriel Mocioi, de la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București și George Cristian Ardeleanu, de la Liceul Internațional de Informatică din București. Medaliile de argint au fost obținute de Antonia-Alma Ghita, de la Liceul Internațional de Informatică din București și Ștefan Ștefănescu, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești.

Foto: Agerpres

Ziua Internațională a Tineretului se sărbătorește la Rășinari

Comuna Rășinari celebrează ca în fiecare an, în data de 12 august, Ziua Internațională a Tineretului, în centrul comunei, zona Căminului Cultural. Prin această acțiune sunt aduse în atenția comunității internaționale problemele pe care le au tinerii.

,,Dorim să oferim tinerilor și voluntarilor posibilitatea de a se exprima, de a se implica în organizarea acestei manifestări și nu în ultimul rând un cadru organizat de a petrece momente de voie bună, împreună”, au declarat organizatorii.

Pentru a marca Ziua Internațională a Tineretului, în Rășinari au fost programate o serie de activități cultural artistice:

  • 16.30 Spectacol pentru copii și Tineret pus la cale de Compania de Teatru BECOME din Sibiu
  • 17.15 soliști din Rășinari – Ana Grebenea, Ileana Chirca, Ana Severin, Rareș Tătoiu, Veniamin Fogoroș, Iliuță Gale
  • 17.45 Ansamblul Călușerii din Rășinari
  • 18.15 Recital SORE

Greșeli la purtarea de haine albe pe care toată lumea ar trebui să le evite

Hainele albe sunt elemente de bază ale garderobei și, deși este o culoare excelentă de asociat cu oricare alta, există câteva greșeli pe care toată lumea ar trebui să le evite.
Îmbrăcămintea albă a fost întotdeauna un element esențial care a făcut parte din garderoba de sex masculin, dar acum ea a trecut de capitolul cămășilor de birou. Albul este o culoare perfectă pentru a da un aspect de curat unei ținute și este ideal pentru sezonul cald.
Cu toate acestea, albul poate face ca o ținută să arate rău, din cauza unora dintre greșelile clasice de modă. Vă spunem care sunt și cum să le evitați.
Folosind lenjerie de corp colorată sub alb
Un exemplu. Să presupunem că aveți o ținută de vară cu pantaloni albi , dar vă decideți să purtați lenjerie intimă într-o culoare roșie, neagră sau orice altă culoare cu o nuanță „grea”. Dacă țesătura pantalonilor este subțire (și chiar și în unele cazuri când este groasă), culoarea lenjeriei intime poate fi văzută din exterior, oferind un aspect destul de incomod. Trebuie să evitați această greșeală atunci când doriți ca albul să strălucească și să nu se mai vadă o altă culoare prin ea.
Pe Emag avem si haine bărbați!
Piesa vestimentară nu mai este complet albă
Unele articole vestimentare, odată cu trecerea timpului sau cu spălarea repetată, își pierd culoarea. În cazul îmbrăcămintei albe , se poate vedea în diferite nuanțe de alb cu un fel de pată. Acest lucru poate face ca o ținută să pară ciudată și să nu aibă același impact. Este important să o evitați, mai ales la jachete, camasi sau pantaloni. Dacă este o îmbrăcăminte de lenjerie de corp, este posibil să nu fie atât de vizibil, dar vă recomandăm, de asemenea, să o schimbați pentru una nouă.
Îmbrăcăminte murdară
În cazul hainelor negre, de multe ori nu se văd anumite pete, care trec astfel neobservate. Fie că este din același mediu, pe stradă, sau dintr-un accident neîndemânatic cu mâncarea, dacă hainele albe sunt pătate, cel mai bine este să le spălați înainte de a le folosi din nou. În cazul pantofilor de sport albi, este destul de frecvent ca aceștia să se murdărească după câteva zile, pierzându-și strălucirea care îi face atât de atrăgători. Dacă doriți un aspect absolut curat, încercați să aveți grijă de haine în orice moment și evitați orice pete care le-ar putea ruina pentru restul zilei. Nu este vorba de o obsesie asupra acestora, ci doar de încercarea de a le menține cât mai curate posibil.
Calitatea slabă a hainelor
În unele culori de îmbrăcăminte, calitatea poate fi mai vizibilă. Albul este una dintre ele. Pe un articol vestimentar de calitate scăzută, indiferent dacă este gros sau subțire, culoarea va apărea puțin mai strălucitoare sau mai deschisă decât pe articolele de îmbrăcăminte de calitate superioară. La cele albe este destul de revelator, așa că cel mai bine este să se evite hainele de calitate proastă și să se opteze pentru ceva mai bun, cu toate că este puțin mai scump.
Diferite nuanțe în ținute complet albe
Ținând cont de unele dintre punctele anterioare, este important să vă asigurați că într-o ținută cu mult alb, hainele au aceeași tonalitate, evitând mai ales cele care iau un ton nisipos. În general, este ușor să folosiți diferite articole de îmbrăcăminte albe, indiferent de material, dar în unele cazuri puteți spune din momentul în care purtați două articole de îmbrăcăminte împreună că una nu seamănă cu cealaltă. Încercați să păstrați echilibrul.
Folosiți și alte culori deschise
Acesta este un bonus, care se aplică numai în unele cazuri. Deși există ținute perfecte cu alb și alte culori deschise în nuanțe strălucitoare, în unele cazuri poate părea puțin incomod sau prea strident, în special când e vorba de galben și portocaliu. Dacă te îndoiești de o ținută de acest gen, ar fi bine să alegi să o contrastezi cu o nuanță puțin mai închisă.