Acasă Blog Pagina 3009

FOTO Mitropolitul Ardealului a sfinţit biserica din Cartierul Arhitecţilor

0

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Laurenţiu” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Cartierul Arhitecţilor a fost sfinţită duminică, 8 august. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de care s-a aflat un sobor de preoţi.

Biserica ridicată în urmă cu doi ani în Cartierul Arhitecţilor, unde locuiesc foarte multe familii tinere şi unde nu exista locaş de închinare, a fost târnosită de ierarh cu Sfântul şi Marele Mir, iar la interior a fost sfinţită şi înveşmântată Sfânta Masă, în piciorul căreia s-au aşezat moaşte. De asemenea, ierarhul a sfinţit catapeteasma şi icoanele din locaşul de cult.

După slujba de sfinţire, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar pentru a se închina, iar mai apoi au participat la Sfânta Liturghie oficiată în apropierea locaşului de cult într-un spaţiu amenajat special pentru acest eveniment duhovnicesc al Cartierului Arhitecţilor.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat credincioşilor prezenţi rânduiala sfinţirii unei biserici, iar mai apoi a prezentat vieţile celor doi mari sfinţi ocrotitori ai locaşului de cult, îndemnându-i pe credincioşii din Cartierul Arhitecţilor să se roage mereu Sfântului Arhidiacon Laurenţiu şi Sfântului Andrei Şaguna pentru a primi ajutor şi mijlocire înaintea lui Dumnezeu, notează site-ul Mitropoliei Ardealului

„Am ales cele două personalităţi sfinte pentru a fi, împreună cu Sfântul Nicolae, ocrotitorii acestui sfânt locaş tocmai pentru jertfelnicia lor în ajutorul celor nevoiaşi. Ştim că Sfântul Ierah Nicolae şi-a împărţit întreaga avere ca s-o dobândească dincolo prin rugăciunea celor sărmani. Sfântul Laurenţiu a fost diacon la Roma, la jumătatea secolului al III-lea şi a fost pus de papa Sixt al II-lea să se ocupe de săraci, iar în vremea persecuţiei împăratului Valerian, L-a mărturisit pe Hristos împreună cu episcopul lui şi a fost ars pe grătar.

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a făcut atât de mult bine neamului nostru încât a fost numit „Apostolul românilor din Ardeal”. A făcut o lucrarea misionară extraordinară, atât pe plan duhovnicesc, dar şi pe plan cultural şi educaţional”, a subliniat IPS Laurenţiu Streza.

FOTO: Mitropolia Ardealului

Patru sibieni prinşi băuţi la volan în doar câteva ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri sibieni au constatat 16 infracțiuni la regimul rutier și au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere, din care 5 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, au fost aplicate 205 sancțiuni contravenționale, din care 37 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 36 pentru neportul centurii de siguranță iar alte 132 pentru alte abateri.

Duminică seara, în localitatea Orlat, polițiștii Secției Poliție Rurală Orlat au descoperit în trafic un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Săcel, a fost testat cu aparatul etilotest iar valoarea indicată a fost de 0,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Luni dimineaţa, în zona intersecției Prelungirea Mihai Viteazu – D. Stanca din Șelimbăr, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au depistat un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din Arpașu de Sus, a fost testat de către polițiștii rutieri cu aparatul etilotest, iar rezultat indicat a fost de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost descoperit de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu pe strada Rusciorului din municipiul Sibiu, duminică seara. Conducătorul auto, un sibian în vârstă de 70 de ani, a fost testat de către polițiștii rutieri cu aparatul etilotest, iar rezultat indicat a fost de 0,62 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost oprit în trafic după ce în intersecția sens giratoriu Rusciorului – Viitorului nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție care circula regulamentar.

Tot duminică seara, poliţiştii sibieni au descoperit pe Drumul Naţional 1 un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice. În fapt, în urma unui apel 112 prin care un participant la trafic sesiza faptul că un conducător auto are o deplasare sinuoasă, câteva minute mai târziu, polițiștii rutieri au depistat și oprit mașina în trafic, iar la volanul acesteia au identificat un sibian în vârstă de 62 de ani. La testarea cu aparatul etilometru, valoarea indicată a fost de 0,79 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

În toate situațiile de mai sus, după recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Duminică, polițiștii din Cisnădie au oprit pentru control în trafic, pe strada Piața Nouă din oraș, un conducător auto. La solicitarea polițiștilor în vederea stabilirii identității bărbatului aflat la conducerea autovehiculului, acesta le-a furnizat datele de identitate ale fratelui acestuia.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii s-au sesizat cu privire la acest aspect, constatând totodată, că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Cisnădie, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și falsul privind identitatea.

Două producții românești, cele mai urmărite filme la TIFF Sibiu

Ediția  cu numărul 15 din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a adus publicului peste 30 de producții cinematografice. Dintre acestea, două producții românești au devenit preferatele spectatorilor.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a proiectat timp de patru zile peste 30 de producții cinematografice românești și internaționale, în cadrul ediției cu numărul 15. Odată cu încheierea festivalului, organizatorii au făcut un clasament al celor mai urmărite filme din cadrul acestuia. 

Prezentate în premieră la Sibiu, două producții românești au înregistrat cel mai mare număr de spectatori. Este vorba despre ,,România Sălbatică” și ,,Tata mută munții”, iar în ceea ce-l privește pe primul, experții în domeniu spun că are toate șansele să ajungă un fenomen până la finalul anului. Chiar și în cadrul TIFF s-a solicitat redifuzarea acestuia datorită numărului mare de doritori.

În topul celor mai atractive filme proiectate în Piața Mică avem ,,Încă un rând” (r. Thomas Vinterberg), câștigătorul Premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2021, ,,Dineu cu vecinii de sus” (r. Cesc Gay), o comedie spaniolă spumoasă în care relațiile de cuplu trec prin încercări nebănuite și ,,Anii noștri de glorie” (r. Gabrielle Muccino), un film italian cuceritor despre patru adolescenți idealiști și de nedespărțit. Câteva filme românești au putut să fie vizionate în cadrul TIFF în premieră. Producțiile care au avut premiera sunt ,,Întregalde”, ,,#dogpoopgirl”, ,,Complet necunoscuți” și ,,Berliner”.

În cadrul selecției EducaTIFF au rulat filme pentru copii și adolescenți. Printre acestea se numără animația fantasy ,,Nahuel și cartea magică” (r. German Acuna), ,,Mami / Petite Maman” (r. Céline Sciamma), o poveste cuceritoare nominalizată la Ursul de Aur de la Berlinale 2021 și ,,Blană bombă” (r. Claudiu Mitcu), un film-documentar despre parcursul muzical al celor patru băieți din trupa Blană Bombă.

VIDEO Americanii se laudă cu cea mai ieftină locuință din lume, dar nu mai ieftină decât în Cartierul Arhitecților

O companie din SUA a prezentat la un târg de construcții „cea mai ieftină locuință din lume”, care poate fi montată doar într-o zi. Prețul ei este sub 50.000 de euro, dar este evident mai scumpă decât celebrele apartamente din Cartierul Arhitecților, din Cisnădie – Sibiu.

Este rezistentă la incendii și uragane, poate fi montată sau demontată în doar o zi și oferă o suprafață utilă de 40 de metri pătrați. În plus, are marea șansă să fi fost popularizată de celebrul Elon Musk, șeful Tesla, care și-a cumpărat una pentru a locui în curtea fabricii de automobile electrice.

Compania care construiește aceste case, numite Boxabl, și care le-a prezentat la la târgul International Builders Show din Las Vegas, susține că sunt cele mai accesibile locuințe din lume. Ele sunt construite din cadre de oțel, din ceva zone în care se toarnă beton și din pereți metalici cu izolație pe bază de spumă. Casele au mai multe variante, însă cea mai ieftină, cea de 40 de metri pătrați, costă 49.500 de dolari. Materialele care sunt necesare pentru asamblarea casei pot fi transportate cu o mașină mai mare, un camion sau chiar un pick-up de mari dimensiuni, cu costuri mult mai mici decât cele necesare în cazul unor case mobile prefabricate sau în cazul construcției pe bază de containere.

Casa este asamblată în fabrică și pliată, astfel că la locul de montaj este nevoie doar de o fundație sau placă de beton, iar casa se depliază pur și simplu, fiind apoi adăugate elementele de fixare și cele de finisaj. Dacă sunt pregătite în prealabil conexiunile la instalațiile de apă, canalizare și electricitate, casa devine funcțională în câteva ore de la descărcarea din mașină.

Următorul proiect al companiei care realizează casele Boaxabl vizează module care să poată fi comandate și asamblate după preferințe de proprietari.

Dincolo de avantajele și dezavantajele acestor case pliabile, americanii care se laudă cu cele mai ieftine case din lume nu au auzit de apartamentele din Cisnădie, Cartierul Arhitecților, unde prețul unei case începe de la mai puțin de 40.000 de euro. Garsoniere cu 31 de metri pătrați se vând pentru 36.000 de euro, iar apartamente cu două camere încep de la circa 38.000 de euro și se găsesc frecvent la 46.000 de euro. E drept că vor fi gata peste un an, probabil, iar spațiul din interior este uneori sub cel al caselor americane, dar sunt făcute din cărămidă și oferă un grad ridicat de socializare, datorită distanțelor extrme de mici dintre blocuri.

Potrivit raportului de preț de pe unul din site-urile de imobiliare pe care se găsesc anunțurile de apartamente din Sibiu, prețul mediu pe metru pătrat a crescut la un nivel de peste 1000 de euro, în acest an, în zona Arhitecților.

<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/ViyucP0KHx0″ title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture” allowfullscreen></iframe>

Un nou focar de pestă porcină confirmat în judeţul Sibiu

0

Luni, pe raza județului Sibiu a fost identificat un focar de Pestă Porcină Africană într-o exploatație în localitatea Bradu, în urma pozitivării recoltării de probă de sânge a unui porc cu simptome de pestă porcină.

În urma confirmării acestui focar a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu. În urma şedinţei s-a delimitat o zonă de protecție în jurul focarului din Bradu cu o rază 3 kilometri incluzând această localitate.

De asemenea, s-a delimitat o zonă de supraveghere în jurul focarului din localitate, cu o rază de 10 kilometri cuprinde și zona de protecție incluzând localitățile Cașolț, Daia, Cornățel, Nucet, Veștem, Mohu, Săcădate, Avrig, Mârșa, Racovița, Tălmaciu, Colonia Tălmaciu, Sebeșul de Jos, Sebeșul de Sus și Turnu Roșu.

„S-a recurs la uciderea celor 5 suine care mai trăiau în exploatație, prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”. Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii s-a realizat prin ecarisare alternativă pe raza localității Săcădate”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Sibiu.

Concurs de ciclism pentru copii şi Bike Marathon, în august şi septembrie în Mediaş

La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 14 august, va avea loc Concursul de Ciclism „Mediaș XCO“ – Etapă de Cupă Națională XCO pentru copiii sportivi licențiați.

Competiția este organizată de către Asociația Mediaș 750 de ani și A.C.S. Next Sports Blăjel, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism și municipalitatea medieşeană. Concursul se desfășoară în zona Binderbubi pe trasee de 3,2 şi 2,6 kilometri și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani.

În ziua premergătoare concursului se va deschide procedura de validare a înscrierilor și ridicarea numerelor de concurs. De asemenea, se va putea parcurge traseul pentru antrenamentele libere și oficiale.

Luna septembrie va aduce în Mediaş o altă competiţie puternică. Mediaș Bike Marathon, aflat la a patra ediție, se va desfășura în data de 11 septembrie 2021 și este o competiție de ciclism cross country ce se adresează atât cicliștilor amatori, cât și celor profesioniști. Din acest an, pe traseul de 75 de kilometri din cadrul Mediaş Bike Marathon se va organiza campionatul național.

FOTO Acţiune a poliţiştilor pe toate şoselele din judeţ. În două ore au aplicat sute de amenzi

Luni dimineaţa între orele 7 şi 9, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu cu sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Alba și Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au participat la o acțiune comună în județul Sibiu.

În municipiul Sibiu, spre exemplu, pentru creșterea siguranței în trafic, polițiștii rutieri au monitorizat și sistemul de camere video omologate, montate în mai mute intersecții și artere rutiere și au constatat, în doar două ore, 5 situații în care încălcarea nomelor rutiere a condus la suspendarea exercitării dreptului de a conducere autovehicule pe drumurile publice, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor și folosirea telefonului mobil simultan cu încălcarea unei alte norme rutiere.

Acțiunea s-a desfășurat pe toate segmentele de drum național și drum județean, în municipiile Sibiu și Mediaș, precum și în orașele Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni și Ocna Sibiului, cu participarea a peste 50 de polițiști rutieri și de ordine publică cu atribuții de poliție rutieră, două cinemometre cu undă laser Trucam (pistol radar) și 10 aparate radar. Totodată, în Punct Control Veștem, au fost angrenați în activități și specialiștii RAR Sibiu care au verificat starea tehnică a autovehiculelor.

În cele două ore, polițiștii au aplicat 247 de sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 43 de permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare. Din cele 43 de permise reținute, 32 au fost pentru nerespectarea vitezei legale, 4 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, două pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, două folosirea telefonului mobil simultan cu încălcarea unei alte norme rutiere iar trei pentru alte abateri.

„Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu a fost acela de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră. Cel mai important lucru rămâne ca noi toți, în calitate de participanți la trafic, să ajungem cu bine la destinație.

De aceea, chiar și în situația în care a fost cazul să fie aplicată o sancțiune, polițiștii rutieri au adăugat și un sfat, mai ales pentru cei aflați la drum lung”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Grecii, impresionaţi de pompierii români: „Sunt de pe altă planetă”

Publicația online fimes.gr îi elogiază pe pompierii români după prima lor intervenţie în zona incendiilor devastatoare din Grecia. Jurnaliştii eleni sunt impresionați de organizarea exemplară şi de curajul salvatorilor români. Articolul „Pompierii români sunt de pe altă planetă”, scrie despre pompierii români ca despre niște „extratereştrii”.

Intervențiile pompierilor din România în dezastrul provocat de incendiile din Grecia sunt apreciate pe larg de jurnaliștii greci, potrivit observatornews.ro.

„Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd”, mai scriu cei de la fimes.gr.

Virgil Popescu despre scumpirea energiei electrice și gazelor naturale

0

Scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în facturile populaţiei şi, în plus, aceste scumpiri ar trebui să fie un motiv pentru români să facă o alegere pe piaţa concurenţială, pentru că acolo preţul este mult mai mic, a declarat, duminică, Ministrul Energiei, Virgil Popescu

„Nu se vor regăsi în totalitate pentru că sunt şi furnizori care şi-au încheiat anul trecut contractele şi pe piaţa contractelor la termen preţul a fost acelaşi. Evident că nu şi-au încheiat pe toată cantitatea şi evident neîncheind pe toată cantitatea diferenţa o cumpără de pe piaţa zilei următoare, unde se întâmplă aceste scumpiri. Şi mai este un lucru. Acum este caniculă afară şi nu bate vântul.

Înseamnă că nu avem energie eoliană, care poate fi mai ieftină şi poate tempera piaţa. Eu mă uit în fiecare zi şi am informările de la Transelectrica.(…) E adevărat că avem energie fotovoltaică, dar nu avem mare energie eoliană care ar putea să facă presiune pe preţ”, e explicat ministrul Energiei într-o emisiune la Prima TV.

Virgil Popescu a dat drept exemplu cazul primilor trei furnizori de pe comparatorul de preţuri al ANRE, dintre care unul este compania Hidroelectrica, deţinută de Ministerul Energiei, iar ceilalţi sunt furnizori privaţi. Aceştia „nu au scumpit preţul nici astăzi pentru contractele pe care oamenii şi le încheie pe un an de zile”, a subliniat ministrul Energiei.

Potrivit lui Virgil Popescu, scumpirile de pe piaţa angro ar trebui să îi stimuleze pe români să se mute pe piaţa concurenţială unde preţul este mult mai mic.

„Dacă aştepţi… şi nu te muţi în piaţa reglementată, stai în piaţa serviciului universal, care am observat că a devenit foarte scumpă, mai scumpă ca până acum. Ea este o piaţă în care furnizorii licitează la ANRE un preţ şi s-a dus foarte sus preţul. Practic, ar trebui să îi stimuleze pe români, în această perioadă, să se mute, să facă o alegere odată pe piaţa concurenţială pentru că acolo preţul este mult mai mic”, a apreciat ministrul Energiei. (AGERPRES)

Sanitas: 60,14% dintre angajaţii în Sănătate sunt fie vaccinaţi, fie s-au infectat cu SARS-C0V-2 şi au anticorpi

Peste 60% dintre angajaţii din Sănătate sunt fie vaccinaţi, fie s-au infectat cu virusul SARS-C0V-2 în ultimele 6 luni şi au anticorpii necesari, astfel că decizia individuală de vaccinare, în cazul lor, poate fi amânată fără a pune pe nimeni în pericol, potrivit Federaţiei Sanitas.

„60,14% dintre angajaţii în Sănătate sunt fie vaccinaţi, fie s-au infectat cu virusul SARS-C0V-2 în ultimele 6 luni şi au anticorpii necesari, astfel că decizia individuală de vaccinare – în cazul lor – poate fi amânată fără a pune pe nimeni în pericol. Tot în această valoare procentuală a fost inclusă şi categoria celor care au contraindicaţii medicale la vaccinare, dar numărul persoanelor înregistrate la această secţiune este foarte mic (sub 0,01%). Datele sunt valabile atât pentru personalul medical, cât şi pentru personalul TESA şi administrativ”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a federaţiei sindicale.

Potrivit sursei citate, 39,86% dintre cei angajaţi în spitalele publice au decis să amâne, cel puţin deocamdată, vaccinarea.

Evaluarea este realizată de Federaţia Sanitas pe baza datelor statistice colectate din spitalele publice din România. Eşantionul reprezentativ cuprinde atât instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale, cât şi pe cele care funcţionează în reţele de instituţii publice de sănătate aflate în subordinea altor ministere şi autorităţi publice centrale (Transporturi, Justiţie, MAI, SRI, Academia Română etc.).

La acestea se adaugă datele primite de la DSP-uri, Servicii Judeţene de Ambulanţă şi Centre de Transfuzie Sanguină din întreaga ţară. Datele sunt valabile la nivelul lunii iulie 2021, precizează sursa citată. (AGERPRES)

Ce efecte secundare are a treia doză de Pfizer

Majoritatea persoanelor care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui sondaj realizat în Israel, transmite Reuters.

Israelul a început în urmă cu aproximativ zece zile să administreze un rapel, a trei doză, persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, ca parte a eforturilor de a încetini răspândirea variantei Delta, care este foarte contagioasă. Aceasta a transformat practic Israelul într-un teren de testare pentru a treia doză înainte de aprobarea sa de către Food and Drug Administration din SUA.

Cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel, Clalit, a declarat duminică că a administrat a treia doză de vaccin Pfizer / BioNTech la peste 240.000 de persoane.

Aproximativ 4.500 de israelieni, care au primit rapelul în perioada 30 iulie – 1 august, au răspuns la întrebări şi au fost incluse în sondaj. Un procent de 88% din participanţii la sondaj au declarat că, în zilele de după primirea celui de-al treilea vaccin, s-au simţit „similar sau mai bine” comparativ cu ceea ce au simţit după administrarea celei de-a doua doze.

Un procent de 31% au raportat unele efecte secundare, cel mai frecvent declarată fiind senzaţia de durere în zona injectării. Aproximativ 0.4% au spus că s-au confruntat cu dificultăţi de respiraţie, iar 1% că au solicitat tratament medical din cauza unuia sau mai multor efecte secundare.

Ran Balicer, director responsabil cu inovare în cadrul Clalit, a afirmat că, deşi rezultatele sunt „iniţiale şi auto-raportate”, ele permit o comparaţie a efectelor secundare cu a doua doză şi „aceasta indică că, în majoritatea cazurilor, ele sunt similare sau mai puţine în cazul rapelului”.

„Deşi nu avem încă cercetări pe termen lung cu privire la eficacitatea şi siguranţa celei de-a treia doze de rapel, pentru gestionarea riscurilor personale ale persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, aceste constatări continuă să indice beneficiul unei imunizări acum, împreună cu un comportament atent în rândul adulţilor şi evitarea întâlnirilor în spaţii închise”, a spus Balicer. (AGERPRES)

Proiect de peste 11 milioane de lei pentru şcolile din Mediaş, acceptat pentru finanţare

0

Peste 11 milioane de lei este valoarea unui proiect depus de către municipalitatea medieşeană şi acceptat pentru finanţare.

Tablete, laptop-uri, table interactive, routere şi alte componente vor fi achiziţionate prin intermediul acestui proiect. Cererea a fost depusă în cadrul Programului Operațional Competitivitate și este intitulată “Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice online din municipiul Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou”.

Proiectul are o valoare de 11,6 milioane lei iar prin intermediul acestuia vor fi achiziţionate 5.876 de tablete pentru uz școlar, 373 de laptopuri pentru cadrele didactice, 204 camere web, 282 de tablete interactive, dar și 276 de routere pentru sălile de clasă din instituțiile de învățământ medieșene. Potrivit responsabililor administrației locale medieșene, toate aceste cifre au rezultat în urma consultărilor cu conducerile unităților de învățământ, dar și a completării unor chestionare pentru a identifica nevoile aferente.