Acasă Blog Pagina 3035

Noul chestionar din Campania Tursib – “Părerea TA contează”

0

Ȋn luna mai, Tursib împreună cu Asociația Sibiu 1191 vă propuneau un prim chestionar, cu cinci întrebari referitoare la “Atitudinea şi comportamentul conducătorilor auto”.

Până în acest moment, peste 500 de sibieni au completat chestionarul nostru, oferindu-ne părerea dânşilor despre activitatea şoferilor de autobuze Tursib. 

            Aşa cum am precizat şi la începutul campaniei, aceasta a fost gândită sub forma unei serii de 6 chestionare, cel referitor la conducătorii auto fiind primul dintre ele. Ȋn continuarea acestuia, vă propunem un al doilea chestionar, de data aceasta pe tema relaţiei pe care echipele de control al titlurilor de călătorie o au cu călătorii Tursib. Chestionarul este la fel unul scurt, accesibil – la fel ca şi în cazul primului –  pe baza codului QR de pe autocolantele din autobuzele Tursib, din staţiile de autobuz, de pe site-ul nostru, Facebook-ul Tursib şi din presă.

            Mulţumim tuturor celor care aleg să accepte provocarea lansată de noi şi să completeze chestionarele noastre. Toate informaţiile pe care ni le furnizaţi pe această cale vor fi luate în considerare şi ne vor ajuta să ne împunătăţim relaţia cu utilizatorii serviciului de transport public.

Vom analiza aşadar răspunsurile pe care ni le-aţi oferit în primul chestionar şi vom reveni în scurt timp cu primele concluzii şi măsuri pe care le vom lua în urma răspunsurilor dumneavoastră.

Cine este BekaertDeslee?

0

În 1892, Ivo Bekaert a fondat compania Bekoert Textiles. În 2015, Bekoert Textiles a devenit parte din grupul Franz Haniel & Cie, o companie de familie germană, aflată în Duisburg. In 2016, Bekoert Textiles a achiziționat compania de textile DesleeClama și a devenit ceea ce numim astăzi BekaertDeslee.

Specialiști de renume în domeniul materialelor textile și al învelitoarelor pentru saltele.

BekaertDeslee, cu birouri în Belgia, este lider mondial în dezvoltarea și producția de saltele textile, învelitoare pentru saltele și este mereu la curent cu ultimele trenduri și soluții inteligente din domeniul  produselor pentru dormit. Noi dezvoltăm materiale stilizate și inteligente care te inspiră, te protejează și îți oferă cel mai mare confort în timpul nopții. Cu saltelele noastre textile somnul tău va fi linștit și odihnitor.

 BekaertDeslee este aproape de tine

La BekaertDeslee avem peste 3.500 de angajați în 26 de locații și 19 țări. În acest fel suntem mereru aproape de tine! Una dintre aceste locații este în România și s-a deschis în 1 August 2006, la care s-a adăugat mai apoi departamentul de Soluții în anul 2011, care se ocupă de producția de învelitoare pentru saltele cu fermoar.  BekaertDeslee Romania a început cu un grup de 21 de angajați, iar în prezent are 274 de angajați.

Tânăr reţinut pentru că a înjunghiat un alt bărbat şi a furat 500 de lei

În cursul zilei de joi, polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Săliște, cercetat penal pentru tâlhărie calificată.

În luna aprilie a acestui an, IPJ Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că, pe raza localității Cristian, în incinta unei societăți comerciale, o persoană necunoscută l-a agresat fizic pe angajatul societății, înjunghiindu-l repetat în zona feței și picioarelor, a furat 500 de lei, după care a fugit cu un autoturism condus de către o altă persoană.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în scurt timp presupusul autor, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Săliște, respectiv presupusul complice, un sibian în vârstă de 24 de ani au fost identificați.

„Față de sibianul în vârstă de 24 de ani polițiștii au aplicat măsura reținerii 24 de ore, iar la data de 27 aprilie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus plasarea bărbatului sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, autoturismul cu care cei doi presupusi faptași ar fi părăsit locul incidentului a fost identificat si ridicat de către politiști pentru continuarea cercetarilor.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au continuat investigațiile în vederea depistării presupusului autor și aplicării măsurilor legale în consecință, iar la data de 15 iulie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Săliște, s-a reușit depistarea și prinderea bărbatului, pe raza localității Săliște.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de 16 iulie, să fie prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Agresor sexual, prins de poliţiştii sibieni

Joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 18 ani, din Ocna Sibiului, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv agresiune sexuală.

Tânărul este bănuit că, în ziua de 9 iulie, în jurul orei 1,45, pe strada Mitropoliei din municipiul Sibiu, ar fi lovit o tânără și ar fi atins-o în zona intimă. În urma administrării probatoriului în cauză, față de presupusul agresor s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordnanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Căldura excesivă poate genera fluctuații în furnizarea apei potabile

          Căldura excesivă din ultima perioadă a determinat o creștere puternică a consumului de apă potabilă în majoritatea localităților din aria de operare a Apă Canal Sibiu SA. În aceste condiții este posibil ca în unele localități, în timpul vârfurilor de consum, să se înregistreze scăderi ale presiunii în furnizare sau chiar lipsa totală a apei la robinete.

          Un consum rațional de apă potabilă duce la evitarea acestor disconforturi  generate de lipsa apei.

          Abonații sunt rugați să utilizeze apa strict pentru uzul propriu, evitând umplerea piscinelor, spălatul trotuarelor/aleilor, udatul gazonului sau grădinilor.

          Un consum crescut de apă, cu posibile efecte negative în asigurarea continuității furnizării, se înregistrează în localitățile Săliște, Aciliu, Săcel, Șelimbăr, Mohu, Veștem, Cisnădie și Făgăraș.

Spitalul CFR Sibiu organizează concurs pentru postul de director

După Spitalul Județean Sibiu, și Spitalul CFR caută manager, însă procedurile sunt derulate de această dată de Ministerul Transporturilor, care patronează toate spitalele CFR din țară.

Spitalul CFR din Sibiu a rămas fără director plin în urmă cu un an, după ce fosta directoare, Liliana Coldea, a câștigat concursul de manager pentru Spitalul Județean Sibiu. Din păcate, ea a fost nevoită să plece și de la SCJUS, în urma scandalurilor de la sfârșitul anului 2020, iar postul a rămas fără titlular.

Acum, Ministerul Transporturilor organizează concurs pentru mai multe unități medicale din țară, printre care și Sibiu. Condițiile de concurs prevăd mai multe etape, începând cu depunerea dosarelor cadidaților pe 3 august, un test-grilă, pe 10 august, de verificare a cunoștințelor, pentru cei care trec de etapa I, evaluarea proiectelor de management pentru cei care trec de testul grilă și anunțarea rezultatelor pe 21 august. Sunt termene foarte strânse, care mențin concursul pe parcursul a doar două săptămâni, în comparație cu concursul de la Spitalul Județean, care durează aproximativ o lună și jumătate. Condițiile de înscriere prevăd ca studiile candidaților să fie în domeniu, dar trebuie să aibă absolvite și cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, sau să fie absolvenți ai unui master sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ.

52 de autoturisme în 4 zone de carambol pe autostrada spre mare

Patru zone de carambol au fost identificate pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, fiind implicate în total 52 de autoturisme în care se aflau 146 de persoane, a anunţat, vineri, ISU Dobrogea.

Centrul Infotrafic precizează că traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km 160, localitatea Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

De asemenea, pentru a evita aglomeraţia produsă pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, autorităţile recomandă şoferilor şi ruta alternativa Bucureşti – DN 3 – Constanţa.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă. (AGERPRES)

SURSĂ FOTO: www.adevarul.ro

Medieșeanul de 88 de ani care și-a ucis soția de 92 de ani și-a aflat pedeapsa

Nouă ani de închisoare a primit medieșeanul în vârstă de 88 de ani care și-a omorât soția de 92 de ani la începutul lunii februarie.

Medieșeanul a fost condamnat de magistrații Tribunalului Sibiu, la 9 ani de închisoare pentru omor. În urma sentinței bărbatul a făcut apel, iar dosarul se va judeca pe rolul Curții de Apel din Alba Iulia.

O crimă petrecută în luna februarie a acestui an între doi soți a șocat municipiul Mediaș, după ce un bărbat de 88 de ani și-a ucis soția, în vârstă de 92 de ani. Totul a pornit într-o noapte, de la o ceartă între cei doi, iar lucrurile au scăpat de sub control. Bărbatul și-a lovit soția cu ranga în cap de mai multe ori, iar apoi a înjunghiat-o în gât cu un cuțit. Dimineața, unul dintre copiii celor doi a fost cel care a descoperit crima. În primă instanță, bărbatul a primit nouă ani de închisoare.

Reguli stricte de intrare la Gaz Metan – CS Mioveni

Gaz Metan Mediaș joacă sâmbătă de la ora 18:30 cu CS Mioveni în prima etapă a noului sezon competițional.

Biletele la acest meci se pun în vânzare în zilele de vineri și sâmbătă la casieria Stadionului Gaz Metan. Vineri programul de vânzare este între orele 16:00-19:00, iar sâmbătă în intervalul orar 15:00-18:30. Prețul unui bilet este de 25 lei la Tribuna Oficială, respectiv 10 lei la Tribuna 1 și Tribuna 2. De asemenea, începând de vineri dimineață se pot achiziționa bilele și online de pe bilete.ro.

Conform actualului protocol în vigoare, spectatorii trebuie să aibă asupra lor la intrarea pe stadion dovada vaccinării anti-COVID-19, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare. Aceasta poate fi prezentată pe telefonul mobil sau pe suport de hârtie.

De asemenea, au acces persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore, în format fizic. Totodată, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.

Spania, Portugalia și Olanda au intrat în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic și a introdus Spania, Portugalia și Olanda pe lista țărilor din zona roșie.

Persoanele nevaccinate care sosesc în România din aceste țări, după data de 18 iulie, vor intra în carantină chiar dacă au test negativ. Grecia trece din zona verde în zona galbenă.

Astfel, în zona roșie au intrat Spania, Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia și Malaysia, în zona galbenă au intrat din zona verde, în urma creșterii incidenței Grecia, Luxemburg, Gibraltar, Kazahstan, Insulele Feroe și Libia, iar în n zona verde au intrat: Zambia, Guyana și Bahrain.

Persoanele nevaccinate care vin din zona roșie stau 14 zile în carantină la sosirea în România, chiar dacă au un test PCR negativ. În cazul persoanelor nevaccinate care sosesc din zona galbenă, acestea vor sta în carantină doar în situația în care nu pot prezenta un test PCR negativ efectuat în ultimele 72 de ore. Cei care vin din zona verde nu au nevoie de niciun fel de document epidemiologic.

Zona Roșie

Insulele Virgine Britanice

Seychelles

Jersey

Cipru

Mongolia

Fiji

Tunisia

Namibia

Columbia

Marea Britanie

Kuweit

Argentina

Cuba

Africa de Sud

Oman

Spania

Costa Rica

Panama

Suriname

Andorra

Georgia

Portugalia

Maldive

Brazilia

Malaysia

Olanda

Nepal

India

Zona Galbenă

Kârgâzstan

Uruguay

Paraguay

Irak

Gibraltar

Emiratele Arabe Unite

Iran

Kazahstan

Luxemburg

Federația Rusa

Botswana

Saint Kitts si Nevis

Chile

Insulele Feroe

Trinidad si Tobago

Bolivia

Insulele Virgine ale Statelor Unite

Grecia

Libia

Guvernul a aprobat controlul COVID cu câini, pentru pasagerii din Aeroportul Sibiu

Guvernul României a aprobat Hotărârea 46 a CNSU, care include și introducerea controlului cu câini special antrenați, exlcusiv pe Aeroportul Sibiu. Proiectul pilot se va derula pentru 60 de zile, timp în care pasagerii vor putea fi verificați cu ajutorul câinilor, dacă sunt infectați.

Pasagerii care vor sosi pe Aeroportul Internațional Sibiu vor putea fi verificați de autorități cu ajutorul echipajelor canine, care pot depista dacă o persoană este infectată cu virusul SARS-COV-2. În cazul în care există suspiciuni semnalate de câine, polițiștii din aeroport pot solicita persoanei respective să facă un test rapid anti-COVID. Testul este gratuit, fiind asigurat de DSP.

Potrivit hotărârii aprobate astăzi de Givernul României, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (Art.2), „Se aprobă derularea unui proiect pilot pe o perioadă de probă de 60 zile, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu la terminalul “Sosiri”, pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens de către Centrul Chinologic “Dr. Aurel Greblea” Sibiu din cadrul Poliției Române”.

Actul normativ mai prevede că „Pe perioada menționată la alin. (1), toate persoanele care tranzitează terminalul sosiri din incinta Aeroportului Internațional Sibiu, pot fi suspuse verificărilor pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 realizate de către echipele canine special pregătite.

(3) Persoanele indicate de echipajele canine ca posibil a fi infectate sunt testate gatuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de către personalul Direcției de Sănătate Publică Sibiu sau personalul medical existent la nivelul aeroportului.

(4) Testele rapide utilizate în cadrul proiectului pilot sunt asigurate gratuit de Direcției de Sănătate Publică Sibiu.”

Sibiancă accidentată în timp ce traversa neregulamentar

O femeie a fost rănită, joi după amiaza, în timp ce traversa prin loc nepermis. Accidentul rutier s-a produs pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că femeia, în vârstă de 70 de ani, din Sibiu, a traversat strada prin loc nepermis şi a fost acroşată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din judeţul Vâlcea. În urma impactului, femeia s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și fractură umăr. Un echipaj SMURD Sibiu a preluat persoana rănită şi a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe Sibiu pentru un control medical amănunţit. Poliţiştii rutieri sibieni au deschis o anchetă în acest caz.