Acasă Blog Pagina 309

Ultimii din Europa: România, criticată dur pentru lipsa protecției comunității LGBTQ+

România a ajuns pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește protecția drepturilor comunității LGBTQ+, potrivit celui mai recent raport publicat de ILGA-Europe, una dintre cele mai importante organizații care monitorizează respectarea drepturilor persoanelor LGBTQ+ pe continent.

Clasamentul analizează 49 de state europene și acordă fiecărei țări un scor între 0% și 100%, în funcție de legislație, politici publice și măsuri concrete privind egalitatea și siguranța comunității LGBTQ+.

Un scor apropiat de zero indică discriminare severă și lipsa protecției legale, în timp ce valorile ridicate reflectă respectarea drepturilor și politici incluzive.

Cu un scor de doar 18,63%, România se află sub state precum Bulgaria, Ungaria sau Ucraina, iar diferența față de alte țări europene este uriașă. Republica Moldova, de exemplu, a obținut aproape 38%.

În fruntea clasamentului se află, pentru prima dată, Spania, cu un scor de 88,7%, după adoptarea unor măsuri și strategii naționale dedicate egalității și protecției persoanelor LGBTQ+. Malta, liderul anilor precedenți, ocupă acum poziția a doua, cu 88%.

Raportul atrage atenția că România continuă să ofere protecție legală insuficientă pentru persoanele LGBTQ+, în contextul în care căsătoria între persoane de același sex este recunoscută deja în 22 de state europene.

România nu se află printre acestea și nici nu are o formă legală clară de recunoaștere a cuplurilor de același sex.

Experții ILGA-Europe recomandă autorităților române să adopte urgent măsuri legislative pentru recunoașterea parteneriatelor sau a căsătoriilor între persoane de același sex și să introducă politici eficiente împotriva infracțiunilor motivate de ură și a discursului discriminatoriu.

Concluziile raportului evidențiază un decalaj tot mai mare între România și restul Uniunii Europene în ceea ce privește drepturile civile și protecția minorităților sexuale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

COD ROȘU de disconfort termic în Europa: record absolut la Londra, România se apropie de caniculă

Un val de căldură neobișnuit pentru finalul lunii mai pune stăpânire pe o mare parte a Europei, iar România intră și ea sub influența aerului tropical care a adus deja temperaturi record în mai multe state occidentale.

Meteorologii anunță că în următoarele zile valorile termice vor urca până la 33 de grade Celsius la umbră, iar miercuri va fi cea mai fierbinte zi din acest episod de vreme extremă.

Fenomenul afectează deja numeroase țări europene. La Londra a fost înregistrată cea mai ridicată temperatură consemnată vreodată într-o zi de mai. Mercurul din termometre a urcat până la 34,8°C în Kew Gardens, celebrul parc botanic din sud-vestul capitalei britanice.

Serviciul meteorologic britanic Met Office a transmis că „luni a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în luna mai, depăşind cu 2 grade Celsius precedentul record” de 32,8°C, stabilit în 1922 și egalat în 1944.

Instituția a avertizat că „o asemenea căldură ar fi excepţională în Regatul Unit chiar şi în mijlocul verii”.

Meteorologul Greg Dewhurst, reprezentant al Met Office, a explicat că temperaturile actuale sunt „cu mult peste valorile normale, care, la Londra, de exemplu, ar trebui să se situeze în jurul pragului de 17-18 grade Celsius”.

În România, Administrația Națională de Meteorologie avertizează că masa de aer cald care traversează continentul va aduce temperaturi apropiate de pragul caniculei în multe regiuni ale țării.

„O masă de aer cald va afecta și zona țării noastre. Încă de ieri am atins 29 de grade C la multe stații meteo din partea de vest a țării cu 28 de grade la București.

De astăzi aștepătăm valori care să depășească 30 de grade, chiar 33, ziua de miercuri fiind cea mai caldă din această săptămână și din acest episod de vreme mai caldă pentru perioada în care ne aflăm”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat la Digi24:

Meteorologii avertizează că odată cu temperaturile ridicate vor apărea și episoade de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale de scurtă durată și accentuarea disconfortului termic.

Specialiștii explică faptul că acest val de căldură este alimentat de un curent de aer fierbinte venit din nordul Africii, blocat de un anticiclon puternic deasupra Europei.

Experții în climatologie atrag atenția că astfel de episoade devin tot mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice.

„Observăm din ce în ce mai multe extreme, nu numai în Regatul Unit, ci peste tot în lume, cu tot mai multe recorduri doborâte şi din ce în ce mai des”, a subliniat Greg Dewhurst, care consideră aceste fenomene „un bun indicator al schimbărilor climatice în acţiune”.

Și Franța se confruntă cu temperaturi ieșite din comun pentru această perioadă. Meteo-France a anunțat că episodul de căldură „este remarcabil” și va continua cel puțin până în weekend. Opt departamente din vestul țării au intrat sub cod portocaliu de caniculă.

Autoritățile franceze au emis avertismente severe după ce mai multe persoane au avut probleme grave în timpul competițiilor sportive desfășurate pe temperaturi extreme.

Un alergător a murit la un maraton organizat la Paris, iar alte zece persoane au fost transportate la spital în stare gravă. În apropiere de Lyon, o femeie de 28 de ani și-a pierdut viața în urma unei hipertermii provocate de efort fizic intens.

În Italia, autoritățile din regiunea Lazio, unde se află Roma, au introdus restricții privind activitatea profesională desfășurată în aer liber între orele 12:30 și 16:00, pentru a limita expunerea prelungită la soare în cele mai fierbinți intervale ale zilei.

Experții europeni în climă avertizează că astfel de fenomene vor deveni tot mai intense.

Un raport publicat recent de serviciul european Copernicus și Organizația Meteorologică Mondială arată că Europa se încălzește de două ori mai rapid decât media globală și că valurile de căldură afectează deja aproape întreg continentul.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Noul PREMIER ar putea fi anunțat în câteva ore. Nicușor Dan are deja lista scurtă pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan a reluat marți seria consultărilor informale cu liderii partidelor care au făcut parte din actuala coaliție de guvernare, într-un moment considerat decisiv pentru desemnarea viitorului premier al României.

Potrivit unor surse politice, șeful statului poartă discuții separate cu fiecare lider politic, încercând să testeze susținerea pentru viitorul Executiv și să contureze o majoritate stabilă în Parlament.

Întâlnirile de la Palatul Cotroceni vin după mai multe zile de negocieri intense și scenarii vehiculate în culisele politicii.

Conform acelorași surse, Nicușor Dan ar avea deja pregătită o listă scurtă cu numele luate în calcul pentru funcția de prim-ministru, iar anunțul oficial ar putea fi făcut chiar în cursul zilei.

În acest moment, favorit pentru a primi mandatul de formare a Guvernului ar fi Eugen Tomac, actual consilier prezidențial și una dintre variantele considerate acceptabile pentru o formulă de compromis între partidele aflate în negocieri.

Surse apropiate discuțiilor susțin că Tomac este văzut drept un politician cu experiență administrativă și relații bune atât în zona prezidențială, cât și în interiorul partidelor pro-europene.

Totuși, negocierile rămân deschise, iar în cazul în care prima variantă nu ar reuși să strângă susținerea necesară pentru învestirea Guvernului, pe lista scurtă s-ar afla și liderul PSD, Sorin Grindeanu. Acesta este considerat o soluție de rezervă într-un eventual al doilea scenariu de nominalizare.

Discuțiile de la Cotroceni au loc într-un climat politic tensionat, în condițiile în care partidele încearcă să își securizeze pozițiile în viitorul Executiv și să negocieze portofoliile-cheie.

Miza este una uriașă, deoarece viitorul premier va trebui să gestioneze atât provocările economice interne, cât și relația cu partenerii europeni și implementarea reformelor asumate prin PNRR.

Sursele politice afirmă că președintele își dorește o formulă guvernamentală stabilă, capabilă să evite o criză politică prelungită și să ofere predictibilitate într-un an complicat pentru scena politică și economică din România.

În spatele ușilor închise, liderii partidelor încearcă să obțină garanții privind structura viitorului Cabinet, iar negocierile s-ar concentra inclusiv pe ministerele cu greutate, precum Finanțele, Transporturile, Justiția și Dezvoltarea.

Deși până în acest moment nu există o confirmare oficială privind numele viitorului premier, toate semnalele indică faptul că Palatul Cotroceni se apropie de momentul unei decizii finale.

Dacă negocierile vor avansa fără blocaje majore, România ar putea avea chiar astăzi un premier desemnat și începutul unei noi formule de guvernare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO – Moment istoric pentru teatrul sibian: „Lungul drum al zilei către noapte”, desemnat cel mai bun spectacol din România

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu a fost marele câștigător al Galei Premiilor UNITER 2026, după ce producția „Lungul drum al zilei către noapte”, după Eugene O’Neill, a fost desemnată cel mai bun spectacol al anului în teatrul românesc.

Cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER s-a desfășurat luni seară pe scena Teatrului Odeon din București, reunind unele dintre cele mai importante nume ale scenei teatrale din România.

Evenimentul a purtat semnătura regizorului Răzvan Mazilu și a scenografului Dragoș Buhagiar, aflați pentru a doua oară în colaborare pentru realizarea spectacolului galei.

Atmosfera ceremoniei a fost completată de momente muzicale susținute de contratenorul Valer Săbăduș, acompaniat de un cvintet format din muzicieni ai Filarmonicii „George Enescu” din București.

În total, UNITER a acordat premii în 16 categorii, alături de distincții pentru întreaga activitate, premii speciale, un premiu de excelență și un omagiu dedicat actorului Victor Rebengiuc.

Marele premiu al serii, pentru cel mai bun spectacol, a revenit producției „Lungul drum al zilei către noapte”, realizată de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Timofei Kuliabin, după un scenariu semnat de Roman Doljanski și cu scenografia creată de Oleg Golovko.

Succesul teatrului sibian nu s-a oprit aici. Actorul Nicu Mihoc a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea personajului Edmund Tyrone din același spectacol.

Totodată, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a mai obținut două distincții importante. Vasile Șirli a câștigat premiul pentru cea mai bună muzică originală și sound design pentru spectacolul „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie”, montat în regia lui Silviu Purcărete și cu scenografia lui Dragoș Buhagiar.

Un alt premiu a ajuns la Sibiu prin Nichita Teodorescu, recompensat pentru cel mai bun lighting design datorită spectacolului „Iarna” de Jon Fosse, montat de secția germană a TNRS, în regia lui Hunor Horváth și cu scenografia semnată de Oana Micu.

În discursul său, președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, a vorbit despre rolul esențial al teatrului în societate și despre efervescența scenei teatrale românești din ultimul an.

„Teatrul este amprenta noastră lăsată în istorie. Teatrul se confundă uneori cu dorința noastră de a trăi și poate de aceea, în 2025, comunitatea noastră teatrală a produs peste 300 de spectacole – mai mult ca niciodată și poate prea puțin față de cât am avea nevoie”, a declarat acesta în cadrul galei.

Printre ceilalți câștigători ai serii s-au numărat Larisa Popa, premiată pentru debut, Radu Afrim, desemnat cel mai bun regizor pentru spectacolul „Casa dintre blocuri”, dar și Cătălina Mihai, care a primit trofeul pentru cea mai bună actriță în rol principal.

UNITER a acordat și premii pentru întreaga activitate unor personalități marcante ale scenei românești, printre care Catrinel Dumitrescu, Marius Bodochi, Tompa Gábor, Marie-Jeanne Lecca și Marina Constantinescu.

Un moment special al serii a fost omagiul dedicat actorului Victor Rebengiuc, pentru întreaga sa carieră și contribuția excepțională adusă teatrului românesc.

SURSĂ FOTO: Teatrul Național Radu Stanca Sibiu/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: La „Bujori de Vis” în Micăsasa vii să-ți amintești că sufletul are nevoie de frumusețe. Când porțile grădinii s-au deschis, au intrat oameni și au ieșit suflete mai liniștite

Există locuri care nu se vizitează doar cu pașii, ci mai ales cu sufletul. Locuri în care zgomotul lumii rămâne undeva departe, iar timpul pare că încetinește doar pentru a te lăsa să simți. „Bujori de Vis” din Micăsasa este unul dintre acele locuri rare.

După luni întregi de așteptare, de muncă tăcută, de grijă și speranță, grădina își deschide în sfârșit porțile pentru oameni.

Începând de sâmbătă, 23 mai, la ora 12, vizitatorii pot păși într-un univers în care natura vorbește încet, prin parfum de bujori, culori delicate și liniștea aceea care vindecă fără să spună un cuvânt.

Dincolo de frumusețea florilor, „Bujori de Vis” pare să ofere ceva tot mai rar în zilele noastre: o stare. O clipă de respiro. O întâlnire sinceră cu frumusețea simplă a vieții.

Cei care vor ajunge aici nu vor găsi doar alei pline de bujori înfloriți, ci și oameni care îi așteaptă cu drag, cu răcoritoare reci, ceva dulce din partea casei și cu bucuria autentică de a împărți acest colț de rai cu ceilalți.

Pentru câteva ore, între petalele fragile și lumina caldă a după-amiezilor de mai, totul pare mai blând.

Mai curat. Mai aproape de ceea ce uităm prea des: că fericirea poate exista și în lucrurile simple- într-o floare, într-o grădină, într-o după-amiază liniștită petrecută printre oameni frumoși.

„Din suflet, vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi în aceste zile și ați trecut pragul grădinii „Bujori de Vis”.

Pentru noi a însemnat enorm să vedem oameni veniți cu drag, familii, prieteni, copii, oameni care au zâmbit, au făcut fotografii, au admirat bujorii și au petrecut timp într-un loc creat cu multă muncă, emoție și suflet.

A fost o bucurie să vă cunoaștem, să schimbăm câteva vorbe, să vedem reacțiile voastre și să simțim că visul nostru începe cu adevărat să prindă viață prin oamenii care îi dau sens.

Fiecare mesaj, distribuire, recomandare și fiecare vizită contează enorm pentru noi și ne oferă încredere să continuăm să dezvoltăm acest loc exact așa cum l-am visat: cald, primitor și plin de frumusețe naturală.

Grădina va rămâne deschisă și pe parcursul următoarelor săptămâni pentru vizite, fotografii și momente petrecute în mijlocul bujorilor, iar pentru cei care își doresc, continuăm să preluăm și comenzi de bujori, în limita stocului disponibil.

Vă mulțumim că ați fost parte din aceast început de poveste și sperăm să ne revedem cu drag și în zilele următoare și în anii care vor urma!”, au transmis proprietarii „Bujorii de Vis” din Micăsasa.

Pe parcursul următoarelor săptămâni, cei interesați pot face vizite între orele 12 și 19, iar pentru o organizare cât mai bună, cei interesați sunt rugați să sune sau să lase un mesaj sau să sune înainte la telefoanele 0762.618.103 sau 0787.533.286.

Locația grădinii a fost adăugată și pe Google Maps pentru ca accesul să fie cât mai ușor.

SURSĂ FOTO/VIDEO: Bujori De Vis/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Lucrare de cuplare la reteaua de apa din Calea Surii Mari

Apă Canal Sibiu SA anunță că miercuri,  27.05.2026, intre orele 09.00 – 15.00, va fi executata o lucrare de cuplare a doua conducte de distributie apa potabila, PEHD 315 mm si PEHD 160 mm, pe Calea Surii Mari intersectie cu str. Caprioarelor, in cadrul proiectului derulat de Primaria Sibiu : ,, Modernizare si extindere Calea Surii Mari din mun. Sibiu “. 

Lucrarea este executata de firma GEIGER TRANSILVANIA SRL, cu asistenta tehnica din partea Apa Canal Sibiu SA .

Pe durata desfasurarii lucrarii, pot apărea scaderi importante ale presiunii, pana la intreruperea totala a alimentarii cu apa, precum și modificări ale turbidității apei furnizate, in urmatoarele zone : Complexul Comercial din zona Calea Surii Mari – PRIMA SHOPPING CENTER, SELGROS, HORNBACH etc., reprezentante si spalatorii auto,  cartierul Viile Sibiului si localitatile Sura Mare si Hamba .

Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziție apă de utilizare menajeră, prin intermediul unor autospeciale ce vor putea fi solicitate prin Call Center Apa Canal.

Relații suplimentare pot fi obținute la Call Center Apa Canal Sibiu – tel.0269/962  si tel.0269.222777.

La reluarea furnizarii apei sunt posibile modificari ale turbiditatii acesteia.

Va multumim pentru intelegere si ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

Călin Georgescu a plătit amenda maximă de 200.000 lei. „Dumnezeu ne ține pe toți”?

Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a achitat amenda de 200.000 de lei aplicată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în urma neregulilor constatate în finanțarea campaniei electorale din 2024.

Informația a fost confirmată pentru News.ro de președintele AEP, Adrian Țuțuianu, care a precizat că suma a fost deja virată și a intrat la bugetul de stat.

Sancțiunea reprezintă valoarea maximă prevăzută de legislația în vigoare și a fost aplicată în contextul unor abateri multiple privind modul de finanțare și raportare a campaniei electorale.

În urma controalelor desfășurate în perioada 2024–2025, Autoritatea Electorală Permanentă a aplicat amenzi totale de peste 1,6 milioane de lei și a dispus confiscarea a peste 19,5 milioane de lei, sume considerate neconforme cu legislația electorală.

În cazul lui Călin Georgescu, AEP a constatat mai multe încălcări, printre care utilizarea unor surse de finanțare nepermise, nereguli privind materialele de propagandă electorală, dar și nerespectarea obligațiilor de raportare financiară după încheierea campaniei.

Printre sancțiunile aplicate anterior se numără amenzi de 50.000 de lei pentru utilizarea neconformă a fondurilor de campanie, 25.000 de lei pentru lipsa elementelor obligatorii de identificare pe materialele electorale, precum și alte sancțiuni legate de raportările privind publicitatea online și depunerea documentelor financiare.

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat, de asemenea, organele de urmărire penală, respectiv Poliția și Parchetul General, în legătură cu aspectele identificate în campania electorală a fostului candidat.

Un raport realizat de Expert Forum sintetizează concluziile controalelor AEP, evidențiind amploarea sancțiunilor aplicate în perioada electorală 2024–2025, atât partidelor politice, cât și candidaților independenți.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Drumurile din Sibiu au devenit piste de curse: radarul a făcut prăpăd în trafic

În weekend, polițiștii rutieri din Sibiu au desfășurat ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la legislația rutieră, iar bilanțul este unul alarmant: aproape 800 de sancțiuni aplicate și zeci de șoferi rămași fără permis.

În doar trei zile, oamenii legii au constatat 6 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 26 de permise de conducere și au retras 31 de certificate de înmatriculare.

Dintre permisele suspendate, 13 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, iar alte 3 pentru conducere sub influența alcoolului.

Valul de controale s-a soldat cu peste 799 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 385.000 de lei.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru viteză excesivă, 217 cazuri, și pentru nepurtarea centurii de siguranță-75 de sancțiuni.

Printre cele mai grave cazuri înregistrate de polițiști se numără cel al unui sibian în vârstă de 46 de ani, surprins pe DN14, în afara localității Șeica Mare, circulând cu 109 km/h într-o zonă unde limita maximă admisă era de 50 km/h.

Șoferul a rămas fără permis pentru 90 de zile și a fost amendat cu 2.025 lei.

La scurt timp, pe același sector de drum, un bărbat de 49 de ani din Axente Sever a fost prins rulând cu 101 km/h, tot pe o limită de 50 km/h. Și în acest caz, polițiștii au dispus suspendarea permisului pentru 90 de zile și aplicarea unei amenzi de 2.025 lei.

Un alt incident s-a petrecut pe DN1, în afara localității Veștem, unde un șofer de 42 de ani din Cisnădie a fost înregistrat de radar cu 114 km/h pe un tronson limitat la 70 km/h.

Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile. Acesta a primit și o amendă de 1.822 lei.

Polițiștii sibieni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente provocate de viteză și consumul de alcool la volan.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Academicianul Ioan-Aurel Pop a conferențiat la Sibiu despre rădăcinile creștine ale identității românești

Duminică, 24 mai 2026, la Hotelul Mercure Arsenal din Sibiu aproximativ 260 de profesori din județul Sibiu s-au strâns pentru a asculta prelegerea academicianului Ioan-Aurel Pop despre originile creștine ale poporului român. O lecție de istorie care s-a transformat, în mod firesc, într-o lecție despre cine suntem.

O întrebare veche, un răspuns viu

Cum a ajuns un popor latin să se roage, secole la rând, într-o limbă slavă? Cum s-a păstrat latinitatea noastră înconjurată de o mare slavă? De unde vine cuvântul Biserică — singurul din toate limbile romanice care nu vine din greacă, ci din latină? Acestea au fost câteva dintre întrebările la care academicianul Ioan-Aurel Pop a răspuns cu rigoarea cercetătorului și căldura omului care iubește ceea ce povestește.

Prelegerea a reconstruit, pas cu pas, drumul lung al poporului român: de la Dacia cucerită de Traian în 106 d.Hr., unde latinitatea s-a impus printr-o coexistență de 170 de ani între daci și coloniști – toți vorbitori de latină populară – până la primele semne creștine descoperite în cimitirele romane de pe teritoriul țării noastre, și mai departe, până la trecerea treptată a Bisericii la limba română, prin tipăriturile diaconului Coresi, după 1550.

Un fir roșu a traversat întreaga prelegere: creștinarea românilor s-a făcut în latină. De aceea, întreaga terminologie a credinței – Dumnezeu, cruce, creștin, a se ruga, Tatăl Ceresc – este de origine latină. Această dublă moștenire – apuseană prin credință, răsăriteană prin formă – nu este o contradicție, ci o vocație: aceea de a fi o punte între cei doi plămâni ai Europei.

80% latină, în ciuda tuturor

Una dintre imaginile cele mai puternice ale serii a fost cea a latinității ca încăpățânare. Timp de patru secole, românii au ascultat slujba într-o limbă pe care nu o înțelegeau. Dar în timp ce pentru popoarele occidentale latina a întărit latinitatea limbilor lor, pentru români slavona a fost un strat suprapus peste o latinitate populară pe care nimic nu a putut-o înăbuși.

Astăzi, 80% din cuvintele pe care le folosim în viața cotidiană sunt de origine latină. Limba română seamănă cel mai mult cu italiana – atât de mult, încât domnul Ioan-Aurel Pop a povestit că, vorbind cu studenții săi la Veneția, aceștia îl întrebau din ce parte a Italiei vine.

Supraviețuire prin demnitate

Prelegerea nu a evitat nici întrebările dificile: cum a supraviețuit un popor atât de mult timp sub dominații succesive? Răspunsul a fost nuanțat și onest: printr-o alternanță între rezistență și conciliere.

Am existat. Și încă existăm. Trebuie să ne purtăm rangul. A spus cu simplitate cel mai important medievist român în viață. A fost și un mesaj direct pentru profesorii din sală: memoria istorică nu este un lux, ci un instrument de apărare împotriva manipulării.

Cu cât știi mai mult, cu atât îți vine să zici: stai, că acum un secol s-a întâmplat treaba asta. Dacă nu știm nimic, e cel mai ușor de manipulat.

Sesiunea de întrebări – un dialog viu

Sesiunea de dialog care a urmat a arătat, fără echivoc, că publicul nu venise să asculte pasiv. Întrebările s-au înlănțuit firesc — despre lingvistică, despre predarea cronologică a istoriei și literaturii, despre legea Vexler, despre locul profesorului într-o lume dominată de tehnologie — și au primit, pe rând, răspunsuri clare, uneori tăioase, niciodată superficiale.

Răspunsul care a închis seara — și, probabil, a rămas cel mai mult în minte — a venit pe tema relevanței profesorului în era digitală: Un profesor deștept nu discută cu elevii despre inteligența artificială, ci despre inteligența naturală și despre prostia omenească. Cine mai discută asta?

O seară completă

Seara s-a încheiat în mod festiv, cu un moment muzical emoționant susținut de profesorul Sebastian Emanuel Stan, interpret de muzică populară, alături de tineri din Organizatia Tinerilor din Sibiu.

Organizatori & sponsori

Evenimentul a fost organizat de Asociația Sinaxa Educațională, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, cu sprijinul Hotelului Mercure Arsenal, al Fundației Claro, al Asociației „Împreună Creștem Valori” , Sory Sibiu, Tophause Construct SRL, Intergral Activ SRL.

Asociația „Sinaxa Educațională” este o comunitate vie a cadrelor didactice, dedicată susținerii unei educații centrate pe valorile creștin-ortodoxe și formării caracterului moral al elevilor. Născută în legătură cu experiența duhovnicească și formativă a Mănăstirii Oașa, Sinaxa își propune să sprijine profesorii în regăsirea motivației interioare, oferindu-le nu doar instrumente metodice actuale, ci și spații de sprijin reciproc, colaborare și reconectare la vocația pedagogică autentică.

Ce au spus participanții

Conferința „Valori educaționale pentru prezent: Creștinism și Biserică la românii timpurii” a fost un eveniment de înaltă ținută intelectuală, cu un invitat de prestigiu, care prin forța discursului ne-a demonstrat că devenim actuali și autentici atunci când rămânem ancorați în adevărul trecutului, prin asimilarea valorilor creștine și prin recunoașterea reperelor culturale și identitare românești.

Într-o lume în care valorile sunt în derivă, iar reperele se risipesc, educația și cultura nu se negociază!

Despre  creștinism, Biserică și  latinitate, la modul „Foarte DA”, întrucât  cunoașterea nu se demodează niciodată!  (Prof. Andra Bucșa)

Întâlnirea cu distinsul profesor a fost un veritabil regal pentru minte și suflet. O bogată cuminecătură din potirul măreției unui popor nemuritor. (Prof. Daniela Niturad)

Incursiunea în istoria medievală și în subtilitățile legăturilor lingvistice, transmisă cu un șarm aparte, ne-a stimulat asumarea identității naționale. (Prof. Paraschiva Muntean)

Sinaxa Educațională reușește să deschidă uși spre cunoaștere și să aducă o anumită așezare sufletească în inimile participanților. Conferința de astăzi a fost o ocazie extraordinară de a păși în universul minunat al culturii. Domnul academician Ioan Aurel Pop ne-a purtat într-o călătorie fascinantă, unde istoria este plină de viață și poartă în egală măsură sensuri extraordinare. Personalitatea sa enciclopedică, elocința, tactul pedagogic și echilibrul interior au transformat această conferință într-o veritabilă lecție de viață, pe care o vom păstra în sufletele noastre.

Mulțumim Sinaxei Educaționale pentru grija sinceră pe care o poartă profesorilor și pentru respectul față de educație! (Prof. Ilie Vlăduț)

Mii de mulțumiri pentru o după-amiază minunată! Academicianul Ioan-Aurel Pop este un om deosebit, de o modestie rară, un munte de cultura și un dascăl adevărat. (Prof. Minerva Frățilă)

Mai multe despre activitatea Sinaxei Educaționale: https://linktr.ee/comunit.sinaxa.educationala

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Aut. 197/23.12.2025

Sebastian Dietrich aduce la cunoștința persoanelor interesate obținerea Autorizației de Construire nr. 197/23.12.2025 și începerea lucrărilor în data de 09.06.2026 pentru construire locuință unifamilială P+E și împrejmuire teren, pe imobilul situat în orașul Cisnădie, Str. Lungă, nr. FN, jud. Sibiu, identificat prin CF nr. 115713, nr. cadastral 115713. Relații, la telefon: 0746096444.

Claudiu Năsui (USR): reducerea taxării muncii este blocată politic din cauza cheltuielilor publice în creștere

0

Fostul ministru al Economiei și actual deputat USR, Claudiu Năsui, susține că reducerea taxării muncii – în special în zona salariilor mici – ar trebui să fie o prioritate economică, însă este amânată constant din cauza deciziilor politice privind creșterea cheltuielilor bugetare.

Într-o postare publicată pe Facebook, Năsui afirmă că statul român dispune de resurse financiare, dar le direcționează către alte zone considerate prioritare de factorul politic, nu către reducerea poverii fiscale asupra angajaților.

„Sunt bani pentru ce își doresc politicienii”

Năsui afirmă că dezbaterea privind reducerea taxării muncii a fost reluată recent în spațiul public, inclusiv de creatori de conținut și influenceri, ceea ce consideră un semnal pozitiv. În același timp, el susține că au revenit și argumentele în favoarea menținerii unor taxe ridicate.

„Mai mulți influenceri au început să-și dea seama că trebuie scăzută taxarea muncii, mai ales pe salariile mici. Iar asta este foarte bine. Și, odată cu ei, au apărut și susținătorii taxelor mari. Pentru unii, oricât ar crește taxele în România, ele sunt mereu prea mici”, a transmis acesta.

Critici privind prioritățile bugetare

Fostul ministru respinge ideea că statul nu ar avea spațiu fiscal pentru reducerea taxelor. În opinia sa, bugetul public indică existența fondurilor, însă acestea sunt alocate în funcție de decizii politice, nu de o lipsă reală de resurse.

El susține că există bani pentru diverse programe și majorări de cheltuieli, dar nu pentru reducerea fiscalității pe muncă.

„Sunt bani pentru noi scheme de 5,3 miliarde de lei pentru marile corporații. Sunt bani pentru noi creșteri ale cheltuielilor în 2026 cu încă 55 de miliarde de lei. Sunt bani să crească din nou salariile la stat printr-o nouă lege a salarizării cu încă 8 miliarde de lei”, a afirmat Claudiu Năsui.

„Problema este voința politică, nu lipsa banilor”

În viziunea sa, dificultatea reducerii taxării muncii nu ține de constrângeri bugetare reale, ci de prioritățile stabilite de clasa politică.

„N-au fost bani pentru reduceri de taxe pentru că nu asta și-au dorit cei care au condus statul român”, a mai transmis deputatul USR.

Referire la transparența bugetară

Claudiu Năsui a invocat și platforma Open Budget, pe care o prezintă drept un instrument util pentru transparență fiscală, unde cetățenii pot urmări modul în care sunt colectate și cheltuite fondurile publice.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

SUMAL 3.0: Tehnologia viitorului intră în lupta pentru pădurile României

0

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță că a pus în transparență hotărârea de guvern care creează baza legală pentru dezvoltarea SUMAL 3.0 – o platformă modernă, construită cu tehnologiile anului 2026.

“Noul sistem va integra imagini satelitare, camere video amplasate pe drumurile forestiere și inteligență artificială capabilă să genereze alerte automate pentru transporturile și activitățile suspecte”, a declarat Buzoianu.

Protejarea pădurilor are nevoie de tehnologie performantă

Combaterea tăierilor ilegale nu mai poate fi făcută cu instrumente depășite. Protejarea pădurilor României are nevoie de tehnologie performantă, monitorizare în timp real și intervenție rapidă.

Urmează etapa de avizare interministerială – un pas esențial pentru ca SUMAL 3.0 să devină realitate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI