Acasă Blog Pagina 3114

Dan Barna confirmă că Departamentul de Luptă Anti Fraudă a sesizat DNA și spune că va demisiona dacă va fi urmărit penal

„Vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Anti-Fraudă le-a reclamat la DNA pentru «posibila săvârșire a unor fapte de natură penală»”. Aceasta a fost acuzația publicată de Newsweek România care a declanșat scandalul care îl are în centru pe Dan Barna, parlamentar de Sibiu al USR PLUS și copreședinte al formațiunii politice. Inițial, Barna a negat, dar astăzi vice prim-ministrul a ieșit pentru a doua oară să ofere explicații și a confirmat că este vorba despre el.

Povestea acuzațiilor aduse lui Dan Barna este foarte simplă și are la origine ancheta RISE Project, din campania prezidențială din 2019. Jurnaliștii RISE au dezvăluit acum doi ani că Dan Barna s-a ocupat cu diverse proiecte care au atras fonduri europene. Aparent, totul suna foarte bine, însă din anchetă au ieșit unele acuzații care susțineau că nu totul a fost OK. Atunci s-a cerut o anchetă, atât din partea lui Barna, cât și din partea altor actori politici. Se pare că o primă parte a acestei anchete s-a finalizat acum printr-o sesizare făcută de Departamentul de Luptă Anti-Fraudă procurorilor de la DNA.

Ce a spus Newsweek, într-un articol cu titlul „Dan Barna, reclamat de DLAF la DNA. Este suspectat de fraude cu fonduri UE”

DLAF a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat Dan Barna înainte de 2016. Informațiile au fost obținute în urma unei solicitări trimise DLAF în legătură cu situația cercetărilor în cazul proiectelor europene derulate atât de firma în care Dan Barna a fost deținător de părți sociale, cât și în cazul proiectelor în care Barna a fost implicat ca expert.

Cele patru proiecte investigate se refereau la înființarea a aproximativ 30 de SES-uri (structuri economice sociale). Newsweek susține că datele DLAF deonstrau că unele plăți nu ar fi ajuns la cei care apar în acte că ar fi primit banii iar unele echipamente ar fi fost achiziționate din surse incerte, ceea ce ridică suspiciuni de fraudă. Atât Barna, cât și sora acestuia, implicată în aceste proiecte, au fost audiați de DLAF.

În cele din urmă, răspunsul trimis de DLAF celor de la Newsweek nu face referire la Dan Barna, nu oferă nume, dar jurnaliștii susțin că una din cele patru persoane considerate vinovate de încălcări ale legii ar fi Dan Barna.

Redăm, mai jos, integral, răspunsul DLAF pentru Newsweek România:

„1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 –  „Dezvoltarea economiei sociale”: „Punți comunitare” (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!” (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.

2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).

Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare.

3. Cu privire la proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560 – cod SMIS 21583), în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală.

4. Verificările cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt în curs.

Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor.”

Ce spune Dan Barna?

Atât în prima intervenție, cât și în conferința de astăzi, Dan Barna a pus accent pe faptul că DLAF nu l-a informat despre o posibilă sesizare a DNA în ce-l privește. Prea puține discuții referitoare la subiectul propriu-zis, cel al activității cu entitățile care au fost finanțate cu fonduri europene.

„Nu știu dacă această notă de constatare a fost transmisă la DNA. (…) Nu a existat nicio solicitare din partea DNA în ceea ce mă privește”, a spus copreședintele USR-PLUS, Dan Barna, în fața jurnaliștilor.

Întrebat dacă va demisiona în cazul în care va fi anchetat de DNA, el a spus că „nu va ezita nicio clipă să facă ceea ce este de făcut”, vorbind despre o eventuală urmărire penală.

Calea Dumbrăvii se închide până în iulie, pe tronsonul care se modernizează

Primăria Sibiu a anunțat că închide traficul pe Calea Dumbrăvii, pe porțiunea dintre strada Bahluiului și strada Argeșului, deoarece încep lucrările la modernizarea acestei artere.

Începând din 15 mai, circulația pe Calea Dumbrăvii va fi închisă, până la începutul lunii iulie. Este vorba despre porțiunea care intră în modernizare și care presupune lucrări ample, la infrastructură, carosabil, trotuare și spațiu verde. Restricțiile aprobate de comisia de circulație din primărie au stabilit și care vor fi traseeele pe care se va putea circula, după închiderea Căii Dumbrăvii.

Pe sensul dinspre Cimitirul Municipal spre oraș, autovehiculele vor putea merge pe pe str. Bahluiului – str. Goethe – str. Argeșului – str. Calea Dumbrăvii.

Pe sensul dinspre str. Arieșului se pot utiliza străzile Bacovia și Putnei – str. Prof. Victor Lazăr – str. Gh. Dima.

Lucrările presupun modernizarea instalațiilor de apă și canalizare, iluminatul public, reconfigurarea carosabilului și a trotuarelor, crearea unei benzi dedicate transportului în comun, precum și a unei piste duble de biciclete, pe o parte a străzii. De asemenea, vor fi create noi locuri de parcare, la bordură.

GALERIE FOTO Cum arată spațiile modernizate din Urgența de la Pediatrie și ce lucrări mai sunt de făcut

Spitalul de Pediatrie Sibiu se află în plin proces de modernizare și extindere a unității de primiri urgențe, cu fonduri europene. Primăria Sibiu a demarat un proiect de 12 milioane de lei, iar după patru luni s-au făcut deja circa 30% din lucrări.

În luna decembrie, la Spitalul de Pediatrie a început execuția în contractul de extindere a spațiilor pentru primiri urgențe. Contractul semnat pentru acest proiect, finanțat cu fonduri europene, prevede recompartimentare și extindere, la parter, un nou sistem de ventilație și climatizare, sistem nou pentru fluide medicale, un acces reamenajat, plus achiziția de echipamente medicale.

Primăria spune că după 4 luni de lucrări, au fost executate 30% din obiective, adică la termen. Ce este important e faptul că totul se desfășoară în timp ce activitățile medicale nu se întrerup, astfel că se lucrează pe rând la încăperile afectate. S-au finalizat 5 încăperi pentru urgențe medicale, s-au realizat circuitele electrice necesare rampelor de fluide medicale și s-a instalat o nouă centrală de tratare a aerului.

Primăria a cumpărat și un aparat de hematologie modern și sunt în derulare procedurile de achiziție pentru echipamente IT. Restul de aparatură ce va fi cumpărată va face obiectul unei noi proceduri. Pentru IT, în cabinetele din ambulatorii, s-a semnat contractul în valoare de 430.000 de lei. S-au cumpărat un sistem de arhivare și prelucrare a imaginilor medicale, un sistem de management al pacienților care va include un sistem de afișaj digital al anunțurilor, precum și calculatoare și imprimante necesare în procesul medical. În plus, vor fi aduse și trei ecografe de înaltă performanț, două urmând să fie livrate în următoarele săptămâni către Laboratorul de Radiologie și Imagistică și cabinetul de endocrinologie și dermatologie. Al treilea ecograf va fi unul portabil, pentru cabinetul de chirurgie. Valoarea celor trei se ridică la1,4 milioane de lei.

Alte achiziții, pentru echipamente de laborator și pentru cabinetele ORL, cel de chirurgie și cel de ortopedie, sunt în derulare. Ambulatoriul de dermatologie va fi dotat cu aparate de criocauterizare și tratament cu laser, iar pentru diagnosticare se va achiziționa o sondă ecografică dedicată afecțiunilor cutanate.

O altă investiție în Spitalul de Pediatrie, finanțată din bugetul local, este cea care vizează reabilitarea și extinderea spațiilor în care funcționează ambulatoriile Spitalului. Contractul ajunge la 1,2 milioane de lei, va începe în luna mai a acestui an, și va acoperi spațiile în care funcționa înainte Serviciul Administrativ al Spitalului, mutat pe str. Ștefan cel Mare. Termenul de finalizare este de 6 luni.

“La Spitalul de Pediatrie lucrăm la extinderea unității de primiri urgențe, precum și la dotarea ambulatoriilor, investiții în valoare de 11,8 milioane de lei, asigurate din fonduri europene nerambursabile. Lucrările de la Urgențe se desfășoară fără oprirea activității medicale și de aceea s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea acestora. Vreau să felicit conducerea Spitalului pentru modul în care a gestionat această situație și să mulțumesc personalului medical pentru înțelegere. În paralel achiziționăm echipamente performante și moderne atât pentru Urgențe, cât și pentru ambulatoriile de specialitate, parcurgând procedurile de achiziții publice.”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Întreruperi de energie electrică în Sibiu și Bungard

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

VINERI 14 MAI

· între orele 9-14 în SIBIU, strazile: OITUZ- partial; MARASTI; MARASESTI; CALEA DUMBRAVII- partial.

· între orele 9-12 în BUNGARD, strada: PRINCIPALA- integral.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Dezvoltare personală prin actorie, la Biblioteca Astra

Biblioteca Astra demarează, începând de luna viitoare, o serie de ateliere de dezvoltare personală prin actorie adresate utilizatorilor înregistrați ai bibliotecii, copii, adolescenți și adulți.

Inițiativa este menită să ofere celor interesați, prin intermediul tehnicilor de artă teatrală, posibilitatea de a-și cunoaște potențialul de exprimare, de a-și depăși emoțiile, de a-și dezvolta capacitatea de relaționare și de a descoperi noi particularități de manifestare personală. Sunt așteptați cei care doresc să își consolideze abilitățile de comunicare, cooperare și integrare în colectivitate și să dobândească mai multă încredere în forțele proprii.

Atelierele de dezvoltare personală prin actorie cuprind exerciții de improvizație teatrală care dezvoltă atenția, memoria, creativitatea, puterea de concentrare, exerciții de dicție, respirație și tehnica vorbirii (interpretarea textului artistic) precum și exerciții de expresie corporală care susțin îmbunătățirea expresivității gestuale.

Atelierele sunt structurate în trei grupe, în funcție categoria de vârstă: copii (9 – 13 ani), adolescenți (14 – 18 ani) și adulți (peste 18 ani). Numărul de locuri într-o grupă este limitat la 10 participanți, iar o sesiune durează 60 de minute. Programarea atelierelor (zile, intervale orare) va fi elaborată după finalizarea înscrierilor, de comun acord cu cei înscriși. Nu se percep taxe pentru înscriere și participare la ateliere.

Înscrierile se fac în perioada 17 – 31 mai 2021, în sistem on-line (email: [email protected]) sau telefonic la numărul 0269.210.551, indicând: numele și prenumele, vârsta, datele de contact, preferințele pentru desfășurarea cursurilor (zi, oră) și acordul/ dezacordul pentru utilizarea imaginii participantului în scopul promovării serviciilor bibliotecii.

Atelierele de dezvoltare personală prin actorie se vor desfășura săptămânal, în perioada lunilor iunie – decembrie 2021, la sediul Bibliotecii Județene AstraSibiu, strada George Barițiu, numărul 7, foaier.

„Ne bucurăm enorm că reușim să punem la dispoziția publicului larg acest tip de activitate și sperăm să putem oferi participanților o atmosferă prietenoasă, în care voia-bună, creativitatea și încrederea sunt cuvintele-cheie. Îl avem alături, în acest demers, pe actorul Lucian Dragotă, prieten fidel al Bibliotecii ASTRA, actor profesionist și muzician, cu o experiență de peste 20 ani în teatru, radio și televiziune.

Pe parcursul derulării atelierelor de dezvoltare personală prin actorie se va urmări, în mod special, manifestarea individuală și de grup, adaptată personalității participantului, și creșterea stimei de sine. Cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului, tehnici care pot fi transferate în viața socială și profesională, participanții sunt încurajați să se exprime liber pentru a degaja blocaje sau inhibiții și pentru a-și dezvolta competențele de comunicare”, a spus Ana Coca, bibliotecar în cadrul Compartimentului pentru Copii și Tineret.

Care sunt cele mai poluate cartiere ale Sibiului. Un studiu realizat pe particule de diferite mărimi, din șase cartiere

Un raport al calității aerului din perimetrul orașului Sibiu a fost publicat de platforma independentă Aer Liber (aerliber.ro), arată că există „diferențe calitative ale aerului în cartierele monitorizate” în ultimele șase luni.

O echipă de sibieni care au constituit platforma Aer Liber, formată din Radu Crețu, Vlad Fișcălie, Tiberiu Mitrea, Mihai Ciufudean, Vlad Ilie, Bogdan Nicoară și Raul Dobra, a monitorizat calitatea aerului din orașul Sibiu, din punctul de vedere al poluării cu particule PM1, PM 2,5 și PM 10, principalele particule în suspensie care ne afectează sistemul respirator. Analiza nivelului de poluare s-a făcut în șase cartiere din Sibiu și o comună din perimetrul municipiului. Este vorba despre zona Centru (Banatului), Calea Dumbrăvii, Lazaret, Ștrand, Terezian, Valea Aurie, precum și Șura Mare.

Potrivit informațiilor transmise de echipa Aer Liber, raportul include colectate de la senzorii de monitorizare la nivel local, în perioada septembrie 2020 – martie 2021. Toate datele incluse au fost agregate de platforma Aer Liber în timp real. Datele prezentate în raport se limitează la locațiile cu senzorii de monitorizare la sol. Nu au fost incluse date estimate sau date prin satelit de la ați senzorii și/sau stații de monitorizare.

Autorii studiului mai spun că „lunile de iarnă au avut un impact major în calitatea aerului din municipiul Sibiu și parte a zonei metropolitane. De altfel, se evidențiază calitatea superioara a aerului în timpul weekendurilor, valorile indicate fiind net inferioare față de cele din timpul săptămânii”.

Datele transmise arată care este ierarhia celor mai puțin poluate cartiere din orașul Sibiu. „Cartierul Valea Aurie se evidențiază a fi cartierul cu cel mai calitativ aer respirabil la nivelul Municipiului Sibiu”, se arată în raport. Autorii precizează că diverse evenimente, „arderea vegeției pe parcursul toamnei și a primăverii, zile cu indici de trafic ridicat, încălzirea cu masă lemnoasă a locuințelor sau a unor spații industriale produc depășiri punctuale peste limita medie admisă”. Zona centrală, așa cum era de așteptat, este foarte poluată, cu frecvente depășiri ale limitei adminse de particule, dar la fel de mari sunt depășirile și în Șura Mare, cel mai probabil din cauza traficului intens. Un cartier mai puțin poluat, cu depășiri rare ale nivelului de particule PM 2,5 este Terezian, după cum reiese din datele publicate de cei de la Aer Liber.

Raportul complet, cu date privind nivelurile de poluare din ultimele șase luni:

Date în timp real ale poluării din cele șase cartiere și din Șura Mare pot fi urmărite de pe site-ul aerliber.ro

Monitorizarea aerului realizată de cei de la Aer Liber se bazează pe SMOGGIE PM, un monitor automat al calității aerului care are costuri foarte mici, cu o carcasă rezistentă la ploaie și un sistem simplu de montare pentru a facilita instalarea. Dispune de un senzor laser de înaltă calitate care masoară nivelul de particule pentru PM1, PM2.5 și PM10 și un senzor suplimentar pentru temperatură, presiune și umiditate. Se conectează la internet prin WiFi și poate fi alimentat de un cablu micro-usb standard de 5V. Citirile sunt accesate prin intermediul API-ului uRADMonitor și afișate pe site-ul aerliber.ro.

Legături între PM2,5 și COVID-19

Realizatorii raportului susțin că există legături între particulele în suspensie din aer și boala produsă de coronavirus. Mai exact, aceștia spun că expunerea cronică la poluarea aerului crește riscul de complicații respiratorii și cardiovasculare asociate cu rezultate mai severe ale COVID-19. Mai mult, poluarea cu particule poate să declanșeze inflamația celulară și promovează producția de radicali liberi care induc daune celulare, se arată în studiu, fără să fie citate însă surse medicale.

Apă Canal Sibiu angajează Agent servicii clienți

APĂ CANAL SIBIU S.A.

            Angajeaza pentru:

BIROU CITIRE CONTOARE:

Agent servicii clienţi: -2 posturi

Cerinţe:

                – studii medii,

                – cunoştinţe temeinice operare PC( excel, word),

                – atenţie distributivă,

                – abilităţi de muncă în echipă,                                                                                                                                    
– abilităţi de comunicare cu clienţii.

Fișa de inscriere la concurs, cv-ul împreună cu copia diplomei şi adeverinţa medicală de la medicul de familie se completează și se depun online la adresa de mail [email protected], sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serviciul resurse umane, până la data de 21.05.2021, ora 12:00.

Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 int 117.

Anunț începere proiect ,,Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor SC KULTOURS SRL”

SC KULTOURS SRL anunta lansarea proiectul cu titlul ” Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor pentru SRL”, proiect  nr RUE 6423 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 27.04.2021.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea societatii SC KULTOURS SRL prin ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, în baza formularului electronic de înscriere şi a documentaţiei anexe, prin măsură “Granturi pentru capital de lucru”, denumită în continuare Măsură, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu completările şi modificările ulterioare.

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,

-menținerea/suplimentarea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor

Valoarea proiectului este de 109.245,63 lei (valoarea totala) din care: 94.996,20 lei grant si 14.249,43 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020

Date de contact beneficiar:

Denumire firma: SC KULTOURS SRL

Adresa: Romania, Judetul Sibiu, Localitatea Sibiu, str. Intrarea Ariesului 1/9,

Telefon: 0721677395, E-mail: [email protected]

Persoană de contact: Radu Coica

telefon: 0721677395

Două zile delicioase în Muzeul Astra, cu degustări de gem și ceaiuri

Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului, unitate componentă a Muzeului Astra, găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni, în 14 și 15 mai), evenimentul „Beneficiile naturii în Muzeul Țării Secașelor”.

Prin acest eveniment organizatorii își propun să tramsită către vizitatori un mod sustenabil de valorificare a resurselor din natură și a metodelor variate de întrebuințare a plantelor. Cei mici se pot bucura de activități creative precum presarea plantelor, desene botanice, identificarea motivelor florale pe mobilierul pictat, împâslirea ciucurilor din lână vopsită cu coloranți natural. Alături de ei, ceilalți vizitatori vor avea parte de o expoziție de plante uscate, degustare de ceaiuri și gem de măceșe.

Costul unui bilet este de 5 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii. Reprezentanții muzeului sibian susțin că toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Raport alarmant între numărul de cazuri și decesele COVID: peste 10%. În Sibiu, numărul deceselor COVID a ajuns la 999

România a ajuns la un raport îngrijorător al deceselor COVID-19, față de numărul de cazuri nou depistate. Astăzi au fost anunțate pentru prima dată după foarte mult timp sub 1000 de cazuri noi, într-o zi lucrătoare, însă numărul deceselor a rămas ridicat, la aproape 100 de persoane, adică peste 10% din totalul de cazuri noi zilnice.

În Sibiu, situația din spitalele COVID scade extrem de lent, la fel și în secțiile ATI, unde astăzi erau 24 de persoane, după ce ieri numărul scăzuse la 21.

DATE OFICIALE COVID SIBIU

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,17/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În municipiul Sibiu, rata de incidență este astăzi 1,59/1000 de locuitori. În total, sunt 271 de cazuri în ultimele 14 zile, în orașul Sibiu.

În județul Sibiu, au fost confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, în urma testării SARS CoV-2, 28 de persoane. Până la data curentă, 999 persoane au decedat, din care 2 în ultimele 24 de ore. La ora 08.00 erau spitalizate un număr de 194 de persoane, dintre care pe ATI 24 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 515 de teste.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 893 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 346 persoane în izolare la domiciliu.

DATE OFICIALE COVID-19 ROMÂNIA

Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.068.817 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.018.642 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 930 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr. crt. Județ   Număr de cazuri confirmate(total)    Număr de cazuri nou confirmate            Incidența  înregistrată la 14 zile

1.         Alba    20891  20        1,46

2.         Arad    23461  26        0,82

3.         Argeș  26974  42        1,00

4.         Bacău  25871  12        0,51

5.         Bihor   28849  24        1,12

6.         Bistrița-Năsăud          11752  23        0,77

7.         Botoșani         14011  7          0,46

8.         Brașov 43264  32        1,03

9.         Brăila  13133  19        0,75

10.       Buzău  12397  10        0,57

11.       Caraș-Severin 11218  36        1,19

12.       Călărași          9947    9          0,62

13.       Cluj     56891  59        1,43

14.       Constanța       42574  12        0,77

15.       Covasna          8393    46        0,94

16.       Dâmbovița      22310  8          0,56

17.       Dolj     26374  24        0,63

18.       Galați  27321  36        0,80

19.       Giurgiu           10914  7          0,58

20.       Gorj    9159    5          0,23

21.       Harghita         8159    19        0,83

22.       Hunedoara      22695  20        0,91

23.       Ialomița          10680  9          0,59

24.       Iași      42026  35        0,52

25.       Ilfov    44737  35        1,37

26.       Maramureș     20233  9          0,34

27.       Mehedinți       8220    19        0,78

28.       Mureș 23679  30        1,08

29.       Neamț 18624 31        0,71

30.       Olt       14416  18        0,57

31.       Prahova          34625  46        1,22

32.       Satu Mare       12895  7          0,38

33.       Sălaj    10836  3          0,87

34.       Sibiu   26122  28        1,17

35.       Suceava          24003  27        0,30

36.       Teleorman      13555  15        0,84

37.       Timiș  53903  46        1,01

38.       Tulcea 8294    10        0,65

39.       Vaslui 15832  10        0,37

40.       Vâlcea 16221  23        0,73

41.       Vrancea          10554  15        0,63

42.       Mun. București          182090            127      1,42

43.       Cazuri noi nealocate pe județe         

714*    -109   

 TOTAL          1.068.817        930     

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Până astăzi, 29.233 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.05.2021 (10:00) – 12.05.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.733. Dintre acestea, 874 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.565.452 de  teste RT-PCR și 993.475 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.307 teste RT-PCR (14.910 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.397 la cerere) și 10.236 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 16.544 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.274 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.676 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 161 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.193 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.245 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

ULBS, partener principal al unui proiect care vizează formarea a 28.000 de cadre dicatice

28.000 de cadre didactice vor fi formate în cadrul unui proiect unde Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este partener principal al Ministerului Educției.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este principalul partener al Ministerului Educației în acest proiect, având alocat un buget de 16.500.000 de lei. Alături de ULBS mai sunt implicate în proiect alte 3 universități (Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) și 11 case ale corpului didactic. Bugetul total al proiectului este în valoare de 28 milioane euro (135.733.852,02 lei), din care asistență financiară nerambursabilă 120.150.531,521 lei.

Prezentarea publică a proiectului a avut loc vineri, 7 mai 2021, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București. La eveniment au participat Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației, Ligia Deca, consilier prezidențial în cadrul Departamentului Educație și Cercetare, secretari de stat din Ministerul Educației, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și membri ai echipei de implementare a proiectului. În sistem de videoconferință, au fost prezenți la eveniment reprezentanții tuturor instituțiilor partenere, precum și coordonatori ai bazelor de practică pedagogică și inspectori școlari.

Proiectul va fi implementat în perioada aprilie 2021 – decembrie 2023 sub patronajul Ministerului Educației și se intitulează „Profesionalizarea carierei didactice – PROF”. Înscris pe linia obiectivelor fixate la nivelul politicilor macro-educaționale prin programul „România Educată”, proiectul angrenează atât învățământul preuniversitar, cât și mediul universitar și urmărește formarea a peste 28.000 de cadre didactice.

„Proiectul PROF vizează o intervenție integrată la nivelul sistemului educațional românesc, care să reunească învățământul universitar și cel preuniversitar printr-o formare continuă adecvată și eficientă a profesorilor. Obiectivul general al proiectului îl constituie asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în sistemul de învățământ preuniversitar, prin crearea unui sistem național coerent și fiabil de formare profesională și dezvoltare a competenței didactice, ca formare psihopedagogică. Acestea sunt demersuri necesare ocupării și exercitării unei funcții didactice, precum și obținerii performanței pedagogice în învățământul preuniversitar din România, în activitatea de predare/formare și în activitatea de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.

Obiectivele specifice ale proiectului se referă la crearea cadrului instituțional național pentru mentoratul carierei didactice preuniversitare prin înființarea unei rețele de baze de practică pedagogică, centre de tutorat didactic și centre de formare pentru cariera didactică.

De asemenea, se dorește elaborarea/revizuirea/dezvoltarea și operaționalizarea a trei oferte educaționale pentru elevi și a unor resurse didactice pe baza cărora se realizează formarea și dezvoltarea/ evaluarea/echivalarea și validarea competenței didactice, obținută atât prin trasee clasice de evoluție în carieră, cât și prin rute/contexte alternative, în contextul digitalizării globale a educației.

Nu în ultimul rând, proiectul vizează formarea continuă și perfecționarea profesională a 28.000 cadre didactice din învățământul preuniversitar, în scopul dezvoltării profesionale și al evoluției în carieră, pentru asigurarea continuității pedagogice în predare-învățare-evaluare, cu accent pe componenta didactică practică (predarea la clasă) a formării, în contextul mentoratului de carieră didactică și în domenii precum: e-learning, noile educații, incluziune, curriculum, evaluare, Teleșcoală, combaterea bullyingului sau transdisciplinaritate”, transmit inițiatorii acestui proiect.

A cincea zi fără cursuri suspendate din cauza COVID în județul Sibiu

Miercuri este a cincea zi în care nu au existat cursuri suspendate în unitățile de învățământ din județul Sibiu, deși a fost raportat un caz de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la un cadru didactic de la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, acesta desfășurând ore doar în sistem online.

Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, un număr de 133 cadre didactice (68 au desfășurat ore față în față) și 131 preșcolari și elevi (88 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2.

În aceste condiții, miercuri, în județul Sibiu, un număr de 19.512 elevi, respectiv un procent de 30,16%, desfășoară orele în sistem online în unitățile de învățământ din localitățile aflate în scenariul 2, în conformitate cu hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu privind aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, pentru săptămâna 10-14 mai.