Acasă Blog Pagina 3125

Prognoza meteo în ziua de Paști: Vreme instabilă, cu averse și descărcări electrice, posibil grindină

Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie a transmis o informare meteo pentru intervalul 1 mai – 2 mai, în care avertizează că vremea va deveni instabilă, cu averse cu caracter torențial pe alocuri, cu descărcări electrice și, izolat, grindină. Temperaturile vor rămâne ridicate pentru această perioadă, cu 24 – 25 de grade la amiază și 12 grade la orele dimineții.

Potrivit informării meteorilogice, în intervalul 01 mai, ora 21.00 – 02 mai, ora 21.00, vor apărea intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, îndeosebi în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale și estice, precum și în zonele de munte. Acestea se vor manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova și la munte, pe arii restrânse 30…35 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

Vremea în regiunea Sibiului: În intervalul menționat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…35 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în întreaga regiune, îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45…65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.

BILANȚ COVID-19, 1 MAI: Numărul deceselor coboară pentru prima dată în ultima lună sub 100. În Sibiu, rata de incidență s-a redus simțitor

Prima zi de mai este o zi în care veștile bune au continuat să vină, în special din spitale, unde numărul deceselor s-a redus drastic, pentru prima dată din 4 aprile sub pragul de 100. De asemenea, mai sunt doar 8.000 de internați, după ce în urmă cu o lună se depășea pragul de 14.000. În Sibiu, lucrurile par a continua evoluția îmbucurătoare de până acum.

EVOLUȚIE COVID-19 ROMANIA

1 Mai 2021

Cazuri noi depistate în 24 de ore:

1.307 cazuri

 -20.11% vs. ziua anterioară

Total teste

11.111 teste PCR

 -52.49% vs. ziua anterioară

5.327 teste rapide

 -38.1% vs. ziua anterioară

7.95% teste pozitive în total teste

Total decese

85 decese

 -38.41% vs. ziua anterioară

Vindecați raportați

3.212 vindecati

 -9.93% vs. ziua anterioară

Pacienți spitale

1.277 internati ATI

 -0.55% vs. ziua anterioară

8.087 internati spitale

 -1.92% vs. ziua anterioară

Date oficiale în județul Sibiu

Cazuri noi depistate: 21 de persoane

Decese ale pacienților COVID-19: 5

Pacienți în spitale: 212 de persoane

Pe ATI: 32 adulți

Total teste: 233

Rata de incindență:

jud. Sibiu: 1,82

mun. Sibiu: 2,61

Cisnădie: 2,62

Șelimbăr: 1,55

Tânăra de 23 de ani din Copșa Mică, accidentată grav în Sibiu, a încetat din viață

Tânăra de 23 de ani, accidentată grav marți seara pe Calea Cisnădiei la ieșirea din municipiul Sibiu, a încetat din viață. Imediat după producerea accidentului tânăra a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe, însă din cauza rănilor grave, aceasta a încetat din viață după câteva zile.

Vă reamintim faptul că o tânără de 23 de ani din Copșa Mică a fost transportată în stare de inconștiență, marți seara, la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu în urma unui grav accident rutier. Evenimentul s-a produs pe Calea Cisnădiei, la ieșirea din municipiul Sibiu. Potrivit polițiștilor, tânăra a traversat neregulamentar și a fost accidentată grav de un autoturism condus de o sibiancă.

Un echipaj SMURD a intervenit rapid la locul evenimentului și i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, după care tânăra a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu.

FOTO – Incendii violente în județ: Stupi de albine în flăcări la Micăsasa, iar la Nocrich un magazin a fost distrus de foc

Două incendii violente au izbucnit vineri seara la Nocrich și Micăsasa, pagubele produse de flăcări fiind foate mari.

Vineri seara, în urma unui apel venit pe numărul de urgență 112, pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au intervenit în zona localității Micăsasa pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai mulți stupi de albine. În urma incendiului a ars pavilionul apicol compus din 79 familii de albine. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de depozitarea jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

Tot vineri seara, pompierii militari din cadrul Stației Agnita au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Nocrich pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin din localitate. Incendiul, care se manifesta mocnit din cauza unei suprasolicitări a instalației electrice, a condus la deteriorarea întregului magazin pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și pagube de peste 40 000 de lei.

În același timp, Secția de pompieri Miercurea Sibiului a intervenit, vineri, pentru salvarea unui cal, căzut într-un canal situat înafara localității Apoldu de Sus. În colaborare cu voluntari din cadrul Primăriei Miercurea Sibiului, pompierii au reușit să scoată calul din respectivul canal.

FOTO: Acțiuni umanitare ale preotului Flaviu Fleșer și voluntarilor de la biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș

Preotul Flaviu Fleșer și voluntarii de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfinții Mărturisitori Transilvăneni din Cimitirul Ortodox Mediaș, au organizat la fel ca în fiecare an o serie de acțiuni în Postul Paștelui și în perioada premergătoare Învierii Mântuitorului.

Una dintre acțiuni s-a desfășurat la Secția Neonatologie a Spitalului Municipal Mediaș, unde au fost donate 65 trusouri complete pentru toți copilașii născuți. Un trusou conținea o paturică, o pijama, un body, un pantalonaș, un set de șosete, o căciuliță, scutece de bumbac, un pachet pampers și șervețele umede. De asemenea, au fost oferite daruri beneficiarilor și personalului de la Unitatea de Asistență Medico-Socială, Centrul de Recuperare și Reabilitare al Persoanelor cu Handicap, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională, respectiv Căminul pentru vârstnici Sfântul Mihail Mărturisitorul. Totodată, au trecut pragul unor persoane nevoiașe din municipiul Mediaș.

În același timp, un număr de 5 liceeni din municipiul Mediaș cu rezultate bune la învățătură, primesc lunar burse de merit în valoare de 200 lei. În același timp, la Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș a avut loc și un bazar organizat de către ARPEHAM Mediaș. Cu acest prilej a fost prezent la Mediaș și părintele profesor Stelian Tofană de la Cluj-Napoca.

Răzvan Pleșca a ajuns la partida 300 în Liga I

0

Momente emoționante pentru portarul Gazului Metan, Răzvan Pleșca, înaintea partidei de vineri cu FC Argeș. Acesta a bifat meciul cu numărul 300 în Liga I, la începutul partidei fiind rezervat un scurt moment pentru Pleșca.

În ultimii 10 ani, destinul său și cel al Gazului Metan au fost comune. Răzvan Pleșca a debutat în 2010 în culorile alb-negre, iar de atunci cu excepția sezonului 2015/2016, atunci când a evoluat în 17 partide pentru FC Botoșani, a apărat doar poarta Gazului Metan. Numele său va rămâne cu siguranță în istoria clubului datorită evoluțiilor foarte bune avute și a numeroaselor parade de senzație.

O partidă cu adevărat memorabilă și de neuitat pentru suporterii Gazului Metan a fost aceea în care medieșenii au eliminat Mainz în drumul spre grupele Europa League, atunci când Răzvan Pleșca a apărat 2 lovituri de la 11 metri și a făcut să se vorbească despre formația Gaz Metan în toată Europa.

Egalați în ultimele secunde: Gaz Metan – FC Argeș 1-1

0

Gaz Metan a remizat, scor 1-1, în partida disputată vineri după amiaza pe teren propriu cu FC Argeș. Medieșenii au condus până în ultimele secunde ale partidei, când piteștenii au egalat intr-o lovitură de la 11 metri.

FC Argeș a avut prima ocazie a partidei în minutul 9, atunci când portarul Răzvan Pleșca a respins în corner șutul lui Ionuț Șerban. Gaz Metan a deschis scorul în minutul 23. Ronaldo Deaconu a luat o acțiune pe cont propriu în partea dreaptă, a driblat mai mulți adversari și l-a învins pe Alexandru Greab cu un șut la colțul scurt. În minutul 31, șutul lui Ionuț Șerban a fost deviat în corner de apărarea alb-negrilor, iar în ultimul minut al primei reprize, Răzvan Pleșca a reținut cu siguranță șutul lui Robert Grecu.

În minutul 70, Adama Sarr a recuperat o minge în jumătatea adversă, a intrat în careul de 16 metri, a șutat, dar portarul Alexandru Greab a reușit să respingă mingea. În minutul 84, șutul lui Stephan Drăghici din careul de 16 metri a fost respins de apărarea Gazului. În ultimul minut de joc, Cephas Malele a șutat din careul de 16 metri, mingea l-a lovit în mână pe Ondrej Baco, iar centralul Adrian Cojocaru a indicat punctul cu var. A executat și transformat același Malele și a stabilit scorul final al întâlnirii.

În urma acestui rezultat, formația lui Mihai Teja a acumulat 25 de puncte în clasamentul play-out-ului, iar etapa viitoare medieșenii vor juca în deplasare cu Chindia Târgoviște. Partida este programată, marți, 4 mai, de la ora 19.

Florin Cîțu: „România, hai că se poate! Împreună revenim la normalitate!”

Premierul Florin Cîţu le mulţumeşte românilor care au ales să se vaccineze la centrele drive-thru din toată ţara, afirmând că sunt toate condiţiile să se ajungă la 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.

Prim-ministrul României, Flirn Cîțu, îi încurajează pe români să se vaccineze și este entuziasmat după ce a văzut că în centrele drive-thru din București au venit foarte mulți români. Cîțu este convins că până la 1 iunie vom avea 5 milioane de vaccinați.

„Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care au mers să se vaccineze la centrele drive-thru din toată ţara. Cu maşina personală, cu motocicleta, cu bicicleta, cu taxi-ul. La centrul din Piaţa Constituţiei s-a vaccinat un pacient pe minut. Accelerăm campania. Pe lângă programare pe platformă, avem centre drive-thru, vaccinare la medicul de familie, maratoane de vaccinare. Avem toate condiţiile să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Singura soluţie este vaccinul! România, hai că se poate! Împreună revenim la normalitate!”, a scris Florin Cîţu vineri pe pagina sa de Facebook.

BILANȚ COVID-19, pe scurt, în România și în Sibiu

Au fost anunțate cifrele oficiale privind numărul de cazuri noi COVID-19, total teste, persoane internate în spital, în secțiile ATI, dar și numărul celor din secțiile ATI, aflați în stare gravă. În Sibiu, numărul de noi cazuri a rămas la un nivel scăzut, iar rata de incidență a scăzut, în consecință.

EVOLUȚIE COVID-19 ROMANIA

30 Aprilie 2021

Cazuri noi în baza testelor PCR și antigen: 1.636 cazuri ( -11.57% vs. ziua anterioara)

Total teste

23.385 teste PCR

 -7.76% vs. ziua anterioara

8.606 teste rapide

 -14.72% vs. ziua anterioara

Procent de teste pozitive în total teste: 5.11%

Total decese ale pacienților COVID-19

138 decese

 0% vs. ziua anterioara

Persoane vindecate:

3.566 vindecati

 +27.95% vs. ziua anterioara

Pacienți în spitale și în ATI- COVID

1.284 internati ATI

 -0.85% vs. ziua anterioara

8.245 internati spitale

 -7.28% vs. ziua anterioara

Evoluție COVID-19 în Județul Sibiu – rata de incidență: 1,94/1000 locuitori

Rata de incidență municipiul Sibiu: 2,76

Rata de incindeță Cisnădie: 2,86

Rata de incidență Șelimbăr: 1,88

Cazuri noi: 48

Total teste: 561

Total decese: 3

Pacienți în spitale: 206

Pacienți în stare gravă în ATI: 33 adulți

Decizii contradictorii pentru începerea școlii: două scenarii sau trei? Doar 50% dintre profesori s-au vaccinat până acum

Inspectoratul Șoclar Județean Sibiu a transmis informații detaliate privind modul în care va începe școala pe 5 mai. Două treimi dintre elevi vor merge la școală, însă există localități în care se aplică scenariul roșu, deși acesta nu mai există, potrivit ordinului comun al Ministerului Edicației și Ministerului Sănătății.

Potrivit IȘJ Sibiu, începând de miercuri, 5 mai, pe baza ratei de incidență comunicate ieri de autorități, vor merge în clase, pentru continuarea semestrului al doilea, 31,83% din elevii ce reiau cursurile, vor desfășura orele în sistem on-line.

Pentru fiecare școală s-a aplicat un scenariu stabilit pe baza unei hotărâri CJUS. Vom avea, așadar, un scenariu 3 – roșu (rata de incidență de peste 3 la mie) în 4 școli din Cristian, Râu Sadului și Ocna Sibiului. Aici, preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (elevii din clasele a VIII-a sunt în vacanță), ceilalți vor face ore online.

În scenariul 2 – galben (acolo unde rata de incidență peste 1 la mie, dar mai mică sau egală 3 la mie) sunt cele mai multe localități și vor fi 240 de școli din municipiul Sibiu, Cisnădie, Bârghiș, Șura Mică, Brădeni, Roșia, Apoldu de Jos, Loamneș, municipiul Mediaș, Șelimbăr, Turnu Roșu, Hoghilag, Sadu, Slimnic, Brateiu, Șeica Mică, Agnita, Nocrich, Săliște, Axente Sever, Dârlos, Avrig, Merghindeal, Ațel, Poplaca, Rășinari, Gura Râului, Alțâna și Bruiu – preșcolarii, elevii din ciclul primar și cei din învățământul special se vor prezenta la școală cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale sunt în vacanță).

În cea mai fericită situație, scenariul 1 – verde (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie) se află 110 școli și grădinițe, unde toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală (cu excepția celor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale care sunt în vacanță).

Situația este contrară Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, emis în baza unui ordin al CNSU. Acesta stabilește modificarea Ordinului anterior, cu nr. 3235/93/2021, care reglementa scenariile din școli. Mai exact, scenariul roșu dispare, iar celelalte două nu mai au culori, ci doar numere. Astfel, Scenariul 1 este aplicat pentru incidența sub 1 la mie, în localitate. În acest scenariu, toți elevii merg la școală, fără excepție. Scenariul 2 se aplică pentru toate celelalte localități, care au o incidență peste 1 la 1000 de locuitori, prezența fiind similară cu scenariul galben anterior. Potrivit ratei de incidență comunicată pe 29 aprilie, care ar trebui luată în calcul, sunt doar 32 de localități care au sub 1 la mie cazuri în localitate, restul încadrându-se la scenariul al doilea.

Situația profesorilor vaccinați, din județul Sibiu

IȘJ Sibiu a anunțat și situația profesorilor care s-au vaccinat sau au reușit deja să se programeze pentru vaccinare. Există un număr de circa 300 de cadre didactice care nici măcar nu s-au înscris pe platforma de vaccinare. Veste bună este că jumătate dintre profesori s-au vaccinat deja, iar alți 1.450 s-au programat.

Situația cadrelor didactice pe 29 aprilie 2021:

Cadre didactice:

–          total: 4 697;

–          înscriși pe platformă: 2 136;

–          programați: 1 450;

–          vaccinați: 2 318 (49,36% din total).

Personal didactic auxiliar:

–          total: 442

–          înscriși pe platformă: 279;

–          programați: 193;

–          vaccinați: 251 (56,78% din total).

Personal nedidactic:

–          total: 1 001

–          înscriși pe platformă: 485

–          programați: 359;

–          vaccinați: 461 (46,05% din total).

170 de polițiști vor acționa, zilnic, în minivacanța de 1 mai și Paști

​Polițiștii sibieni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit pentru ca Ziua de 1 Mai și Învierea Mântuitorului să fie sărbătorite în siguranță. De astăzi și până în 3 mai, peste 170 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii sibieni și cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare a faptelor antisociale, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii. O atenție deosebită se va acorda lăcașelor de cult de pe raza județului Sibiu, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor impuse pentru acest gen de activități. Cei peste 170 de polițiști vor acționa cu aproximativ 85 de autospeciale.

Vor fi la datorie în această perioadă, atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și polițiști de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt antrenați și polițiști din alte structuri: investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă şi polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase.

Pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, fiind utilizate 12 aparate radar dar și pentru fluidizarea traficului. Activitățile de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor fi angrenați în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări. În interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

„De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22-5, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20-5.

Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20-5. De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în Noaptea de Înviere, respectiv 1 spre 2 mai, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic pentru Situații de Urgenţă”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ciocolatierul Florin Bălan, din Cisnădie, refuză să facă iepurași cu mască: „Sărbătorile pascale sunt legate de speranță!”

Sărbătorile pascale sunt legate de speranţă, spune unul dintre cei mai cunoscuţi ciocolatieri români, Florin Balan din Cisnădie, care îşi doreşte ca lumea să îşi recapete suflul şi optimismul de dinainte de pandemie. ”Ciocolata merge oricând, ea înseamnă optimism”, transmite acesta.

În atelierul său artizanal din oraşul Cisnădie, Florin Bălan pregăteşte iepuraşii de ciocolată, cu gândul că vor veni vremuri mai bune, iar pandemia se va termina.

„Am fost întrebat începând de anul trecut de ce nu fac iepuraşi cu mască. Pentru că iepuraşii noştri româneşti sunt sănătoşi. (…) Omagiem virusul? Sărbătorile pascale sunt legate de speranţă, sunt legate evident şi de durere, fiind vorba de răstignire. (…) Eu doresc să fie ultimul sezon în care să existe pandemie. Îmi doresc ca lumea să îşi recapete suflul şi optimismul de dinainte de pandemie. Unul dintre marile pericole în momentul de faţă îl reprezintă decepţia, deziluzia, faptul că nu mai există vise, faptul că de foarte multe ori nu ne mai îngăduim să visăm. Acum grija noastră este să ne securizăm sănătatea. Trebuie să ne găsim temeritatea, în viaţa asta cred că în toate lucrurile trebuie să fii temerar”, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Balan.

În acest sezon, de Paşte, comenzile de ciocolată şi-au revenit la nivelul celor din 2019. Spre deosebire însă de perioada de dinainte de pandemie, acum, cei care îşi comandă ciocolată artizanală, pictată manual, de la Cisnădie, sunt mult mai exigenţi şi majoritatea dintre ei întreabă care este concentraţia de cacao din ciocolată şi dacă aici angajaţii au avut COVID-19, pentru a fi siguri că ceea ce mănâncă nu le pune sănătatea în pericol.

Cel care conduce afacerea cu ciocolată de la Cisnădie, Florin Balan, dă asigurări că standardul de calitate internaţional care există aici încă de la înfiinţarea micii fabrici face ca aceste produse să fie sigure.

„Ciocolata merge oricând, ea înseamnă optimism. (…) Acum lumea este mai selectivă pentru calitate, vrea să vadă ce mănâncă, caută informaţii despre siguranţă pentru că, din fericire, cele mai puţine incidente legate de pandemie au fost în industria alimentară, aproape zero. Oamenii s-au reorientat către produse naturale, care să aibă cât mai mică expunere la tot ce înseamnă chimic, pentru că şi aşa suferim din punct de vedere al imunităţii. Având standard internaţional de calitate pentru partea de producţie, asta presupune nişte proceduri. În procedurile acestea există inclusiv supravegherea pentru partea de COVID”, explică Florin Balan.

El spune că românii din toată ţara, care îşi comandă de Paşte produse de ciocolată de la Cisnădie, preferă gustul acestora, care diferă de cel găsit în ciocolata de pe rafturile supermarketurilor, având materie primă din Belgia şi Franţa şi o concentraţie ridicată de cacao, ceea ce o face să fie de o calitate superioară, dar şi mai sănătoasă.



În plus, figurinele şi pralinele de la Cisnădie fac parte dintr-o gamă originală, unică, aici putând fi comandate zeci de produse unicat, lansate pe piaţa din România în anii anteriori: de la ou roşu de ciocolată cu iepuraş în relief pe el, până la ouă cu foiţă de aur, miei de ciocolată albă, figurine cu ouă din care ies iepuraşi sau pui de găină sau raţă, ouă de mari dimensiuni care conţin în interior praline în formă de ouă mai mici. Toate figurinele de Paşte de la Cisnădie sunt pictate manual.

„Cele mai cerute de Paşte sunt aranjamentele şi figurinele foarte mici care sunt extrem de şic. Noi preferăm calitatea, în locul cantităţii. Se pictează figurinele manual. Cu cât figurina are mai multe detalii, este mai greu de lucrat. E ca la bijuterii”, precizează Florin Bălan.

La Cisnădie, produsele nu s-au scumpit faţă de 2020, patronul a preferat să fie solidar cu restul populaţiei, care a fost afectată într-o măsură mai mică sau mai mare de pandemie.

„Materiile prime s-au scumpit. Noi nu ne-am scumpit produsele din două motive: dacă mai şi scumpeşti înseamnă că nu eşti solidar cu restul, iar noi nu facem măşti din ciocolată”, a arătat el.

Ciocolatierul Florin Balan recomandă o cantitate de 10 grame de ciocolată de bună calitate, pe zi.

„Cantitatea recomandată zilnică de ciocolată? Excesele de oricare ar fi ele, inclusiv de ciocolată, nu sunt bune. Standard, făcând o medie, asta nu înseamnă că trebuie să mănânci în fiecare zi, dar o medie este de 10 grame pe zi de ciocolată de foarte bună calitate, cu substanţă uscată din cacao undeva între 60 şi 70%”, este recomandarea lui Florin Balan.

Din 2004, la Cisnădie, se face ciocolată artizanală. Aici se produc printre altele şi tablouri şi felicitări mici de ciocolată.

Isabela Păulescu/AGERPRES