Acasă Blog Pagina 3126

Handbalistele lui Weber încep luna mai contra Galațiului

0

Ziua de 1 mai în care mulți români sărbătoresc, se relaxează sau se odihnesc nu va fi la fel și pentru handbalistele antrenate de Alexandru Weber. Jucătoarele de la CS Măgura Cisnădie vor avea meci în campionat, echipa CSM Galați urmând a fi adversara formației noastre.

CS Măgura Cisnădie vizează cea de-a unsprezecea victorie stagională în Liga Florilor la handbal feminin senioare și a patra consecutivă în această săptămână, în Sala Polivalentă LPS din Bistrița. Echipa noastră va juca în 1 mai împotriva formației CSM Galați. ”Trupă” ce se bate pentru evitarea retrogradării, fiind pe antepenultima poziție în clasament, la numai 2 puncte în fața ”lanternei roșii” și care vine după un eșec suferit în fața campioanei României, CSM București.

În partida tur, Măgura Cisnădie a fost net superioară moldovencelor. Jocul s-a încheiat cu 8 goluri avans pentru Măgura, 27-19, după ce la pauză scorul fusese 14-9.

Peste 100 de salvatori ISU Sibiu vor fi mobilizați, zilnic, în minivacanța de Paști

În minivacanța de Paști, peste 100 de pompieri militari vor fi prezenți zilnic la datorie pentru asigurarea intervenției rapide în cazul situațiilor de urgență apărute.

În noaptea de Înviere, echipaje operative de pompieri militari vor desfășura misiuni în apropierea unităților de cult din municipiul Sibiu, Mediaș și localitățile Cârțișoara, Orlat și Agnita pentru un răspuns prompt în cazul producerii unor situații de urgență. Cu acest prilej personalului clerical le este recomandat efectuarea unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.

Totodată, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi asigurat, în această perioadă, prin intermediul echipajelor SMURD, disponibile zilnic, care vor asigura primul-ajutor medical şi transportul persoanelor aflate în dificultate la unităţile spitaliceşti.

În același timp, mulți dintre sibieni vor alege să-și petreacă timpul liber cu precădere în zonele turistice și în aer liber.
Pentru ca distracţia să nu fie tulburată de evenimente deosebite, cu urmări grave asupra populaţiei sau mediului înconjurător, I.S.U. Sibiu recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de apărare împotriva incendiilor.

„Se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii şi lăsarea nesupravegheată a acestora. Focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare, iar la plecare trebuie stins. Copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi în apropierea focului. De asemenea, este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse.

Instalarea corturilor, autoturismelor şi suprafeţelor de picnic este interzisă în afara locurilor de campare. În spaţiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, iar lăsarea lor nesupravegheată, este interzisă. La cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze despre modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Surpriză în Catalunia, Barcelona a ratat șansa de a fi lider în Primera

0

FC Barcelona a ratat oportunitatea de a trece pe locul I în La Liga. Lionel Messi si colegii săi au avut șansa de a depăși Atletico în meciul cu Granada, însă au pierdut și rămân în spatele echipelor din Madrid, pe când învingătorii au obținut un succes mare și mai speră la cupele europene.

Surpriză mare în Catalunia. După ce au câștigat 13 din ultimele 15 dueluri directe cu Granada și 16 din ultimele 20 de meciuri disputate în această ediție de Primera Division, FC Barcelona pornea mare favorită în partida cu Granada, însă oaspeții nu au fost deloc de acord ca perioada grozavă a gazdelor să continue și au obținut un mare succes pe Camp Nou. Granada s-a impus cu 2-1 și s-a apropiat de Villareal, locul 7 ce duce în Conference League.

FC Barcelona a avut un start foarte bun de joc, iar Lionel Messi a făcut 1-0 după numai 23 de minute de la începutul disputei. Gazdele au continuat să atace, însă scorul a rămas 1-0 până la pauză. După ieșirea de la cabine lucrurile au luat o tursură neașteptată de fanii catalanilor. Machis a egalat după o greșeală în defensiva Barcelonei și gazdele reveneau pe locul 3 în acel moment. Ba mai mult, Granada a reușit să întoarcă scorul și să facă 2-1 prin Molina, după o lovitură de cap. Barcelona a revenit în ofensivă, însă Granada a reușit să reziste și să câștige toate cele 3 puncte.

Ministrul Dezvoltării a semnat două contracte de finanțare de peste 39 de milioane de lei pentru Mediaș

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 24 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de peste 205 milioane de lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, coordonat deMinisterul Dezvoltării. Investițiile din bani europeni vor ajunge în 11 județe prin proiecte ce vizează, printre altele, și modernizarea infrastructurii cultural-recreative și educaționale, construirea de locuințe sociale colective și creșterea eficienței energetice.

În lista celor 24 de proiecte semnate se află două și pentru municipiul Mediaș. Acestea vizează construirea de locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare, loc de joacă, pe strada Baia de Nisip, unde vor fi investiți 19.148.807,84 lei și încă 19.522.720,33 pentru un Centru Social Comunitar de Agrement și Sport.

În ceea ce prvește proiectul de pe strada Baia de Nisip, în locul respectiv urmează să fie ridicate 80 de locuințe sociale. Potrivit proiectului, vor fi construite 8 blocuri, dintre care 4 cu câte 48 de locuințe și alte 4 blocuri cu câte 32 de apartamente. Tot în proiect este inclusă și amenajarea unui loc de joacă și a unei parcări cu 40 de locuri.

Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport urmează să fie ridicat pe strada Sticlei din municipiul Mediaș în locul unei foste săli de sport care a ajuns o ruină și care a fost demolată în urmă cu aproximativ doi ani de zile. În mod concret se propune amenajarea unui centru multifuncțional format dintr-un subsol, parter, etaj și o terasă circulabilă, cu funcțiuni organizate în jurul unei săli ample utilizate în mare parte pentru diverse sporturi de către comunitatea locală. Sala de sport va avea aproximativ 200 de locuri, la subsol vor fi amenajate vestiarele, iar pe clădire va fi amenajat un teren de sport.

FC Hermannstadt joacă la Voluntari

0

Etapa cu numărul V din play-out este foarte importantă pentru fotbaliștii lui FC Hermannstadt. Succesul lui Dinamo București în fața lui FC Voluntari i-a trimis pe sibieni pe loc retrogradabil, la două puncte de ”câinii roșii”, cu 5 meciuri rămase până la final. Jucătorii lui Eugen Beza trebuie să repete isprava dinamoviștilor contra Voluntariului pentru a nu risca ca Dinamo să se depărteze, iar șansele la menținerea în Liga I să fie și mai mici.

FC Voluntari-FC Hermannstadt va avea loc în 2 mai. Meciul va începe la ora 16,00 și va fi transmis în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport 1. În ceea ce privește gazdele, eșecul cu Dinamo le-a creat probleme și ilfovenilor, Viitorul Constanța apropiindu-se la un punct de ei și în cazul unui eșec cu FCH s-ar putea trezi pe loc de baraj, deși în urmă cu două etape stătatea liniștiți după un start grozav în play-out, cu 7 puncte din 9 posibile.

În afară de FC Voluntari-FC Hermannstadt, Gaz Metan Mediaș-FC Argeș, UTA Arad-Chindia Târgoviște, Astra Giurgiu-Politehnica Iași și FC Viitorul Constanța-Dinamo București sunt celelalte partide ale rundei din play-out.

Nebunie pe ”Teatrul Viselor”. S-au marcat 8 goluri la United-Roma

0

Meciul săptămânii în fotbalul european a fost oferit suporterilor de Manchester United și AS Roma. Duelul dintre englezi și italieni, disputat în ”Teatrul Viselor” din Manchester a avut 8 goluri și multe faze spectaculoase.

Prima manșă a semifinalelor Europa League dintre Manchester United și AS Roma a fost extraordinară. S-au marcat opt goluri, iar englezii sunt cu un picior în finala competiției. ”Diavolii roșii” s-au impus cu 6-2 contra romanilor.

Gazdele au deschis scorul după o acțiune superbă a lui Pogba, o pasă splendidă a lui Cavanni și o execuție minunată a lui Bruno Fernandes. Oaspeții au revenit imediat și au egalat după un penalty executat perfect de Lorenzo Pellegrini. În minutul 34, romanii au trecut chiar în avantaj, Dzeko punând latul în fața porții goale și italienii vedeau finala Europa League aproape mai ales că au intrat la cabine în avantaj, 2-1. Din păcate pentru fanii lor a doua repriză a fost îngrozitoare pentru AS Roma, iar Manchester a întors meciul. Cavanni a egalat cu un șut plasat în vinclu. Uruguayan-ul a făcut dubla, la o fază la care portarul Romei a respins șutul lui Pogba, iar Cavanni a fost la locul potrivit și Manchester conducea 3-2. Oaspeții au căzut total, iar Bruno Fernandes a marcat și el al doilea gol, după o lovitură de pedeapsă. A urmat golul de 5-2, Fernandez punând mingea pe capul lui Pogba, iar acesta a reluat direct în plasă. Coșmarul nu s-a încheiat aici, Mason Greenwood marcând și el pentru 6-2 după o pasă a lui Cavanni și United pleacă mare favorită la retur.

Viitorul Șelimbăr încheie astăzi campionatul Ligii a III-a

0

Cea mai bună echipă din Liga a III-a în acest an, în fotbalul românesc, Viitorul Șelimbăr încheie faza campioantului astăzi de la 15,00. Oră la care, liderul neînvins al întrecerii va juca pe terenul formației CS Gaz Metan Mediaș II. Echipa secundă a Gazului este pe locul 4 în competiție obținând 25 de puncte în 17 etape, pe când Viitorul are aproape dublu, 49, după 16 victorii și un rezultat de egalitate. Viitorul poate încheia această serie aproape de perfecție și indiferent de rezultatele din celelalte serii, nicio echipă nu va putea ajunge la 49 de puncte după ultima rundă, darămite la 52 dacă Șelimbărul se va impune în acest joc.

Formația pregătită de Florin Maxim a marcat de 42 de ori și a primit numai 7 goluri. Cosmin Vâtcă, Daniel Tătar, Alexandru Neacșa și Alexandru Curtean sunt cei mai cunoscuți fotbaliști ai echipei. Adrian Cîrstean, Ioan Cîrloanță, Tiberiu Matenciuc, Dragoș Ciorgovean, George Monea, Alexandru Badea, Bogdan Vișa, Daniel Groza, Sebastian Ignat, Ciprian Natea, Claudiu Giura, Andrei Cîmpean, Andrei Roșu, Cătălin Tineiu, Robert Moga, Ruben Vecerdea, Patrick Peter și Paul Druga sunt ceilalți jucători ai echipei.

FOTO: Salvatori cu suflet mare: Iepurașul de Paști a ajuns la copiii din 7 familii nevoiașe

0

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu împreună cu echipa de voluntari din oraș au adus bucurie și zâmbete pe chipul copiilor din 7 familii cu posibilități materiale modeste.

Astfel, de Ziua Internațională de Dorinței, ISU Sibiu în colaborate cu Asociația „O viață demnă împreună” au oferit cadouri copiilor care provin din 7 familii cu probleme materiale. În acest fel, campania „Iepurașul de Paști” și-a atins scopul, aducând speranță acolo unde era cea mai mare nevoie.

„În colaborare cu Asociația „O viață demnă împreună”, am contribuit la îndeplinirea proiectului național „Iepurașul de Paști”, alături de echipa de voluntari din Sibiu oferindu-le zâmbete, cadouri și bucurie pentru 7 copiii din familii cu posibilități materiale reduse”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: ISU Sibiu

Ce caută românii înainte de Paște pe Google: de la mâncăruri, tradiții și „când începe școala după Paște”

0

În zilele premergătoare Învierii Mântuitorului, Google este asaltat de oameni care caută diferite lucruri legate de Paște. De la tradiții, mâncăruri sau semnificații până când reîncepe școala după sărbători, oamenii sunt curioși să afle cât mai multe lucruri despre această sărbătoare.

Paștele este un moment special al anului și este marcat de tradiții și obiceiuri diverse, mai vechi sau mai noi. Dacă vopsitul ouălor sau mielul de Paște sunt aici de secole, în ultimii ani în obiceiurile românilor din perioada sărbătorilor Pascale au apărut și iepurașul sau cadourile. Fiecare an are însă câteva mici detalii specifice în tradiții și pregătirile de Paște.

Interesul pentru Paște se manifestă cu o lună înainte, când se caută pe Google felicitări și urări de Paște, prăjituri și cum va fi vreme de Paște. Pe măsură ce ne apropiem de Paște, căutările devin mai aplicate. În ultimele șapte zile, românii au căutat când se vopsesc ouăle sau antreuri de Paște, dar sunt și interesați de tradiții și au vrut să afle care e semnificația mielului de Paște. Anul acesta având o vacanță școlară foarte lungă în luna aprilie, căutările legate de Paște au vizat când va începe școala.

Cele mai populare căutări legate de „Paște” în ultima săptămână sunt „când se vopsesc ouăle de Paște”, „când începe școala după Paște”, „de ce se taie miel de Paște „antreuri de Paște”, „semnificația mielului de Paște”, „urări de Paște” sau „salata boeuf Paște”.

Mielul are rolul principal pe masa de Paște a românilor. Anul acesta, chef Cătălin Scărlătesc este foarte popular atunci când este vorba de pregătirea mielului. Printre cele mai populare căutări pe Google în România cu cuvântul „miel” din ultima săptămână sunt „drobul de miel Scărlătescu”, „friptura de miel Cătălin Scărlătescu” și „ciolan de miel Scărlătescu”. Rămânând în domeniul culinar, în căutările românilor pe Google după rețete din ultimele 7 zile se remarcă cea de cozonac al lui Alex Cîrțu, rețeta de saksuka turcească, pasca fără aluat și cea poloneză, dar și o rețetă clasică: cea de cozonac din celebra carte de bucate a Sandei Marin.

Nu este Paște fără ouă vopsite. În ultima săptămână, românii au căutat pe Google cum se vopsesc ouăle cu orez, cum se obțin „ouă marmorate cu foi de ceapă” sau metoda vopsirii ouălor cu șervețele și bețișoare. Vopsitul ouălor este prilej de bucurie pentru cei mici, așa că pe Google s-au căutat „vopsea de ouă copii” și „vopsea de ouă cu sclipici”. Tot pentru copii, iepurașul de Paște a devenit un personaj important și în România. Căutările după cuvântul „iepuraș” cresc exponențial în fiecare an înainte de Paște. În ultima săptămână, românii au căutat „iepuraș de Paște de decupat”, imagini cu iepurașul de Paște sau „tort iepuraș”.

Pentru cei care sunt interesați de tradițiile de Paște, Google Arts & Culture are o colecție dedicată, cu obiceiuri din toate zonele unde se celebrează această sărbătoare: de la decorarea copacilor în Germania și Austria și prăjiturile tradiționale de Paște – cozonac/kozunak în România și Bulgaria, kulich în Rusia și Ucraina, „Mona de Pascua” în unele regiuni ale Spaniei sau „defo dabo” în Etiopia, la Iepurașul de Paște și vânătoarea de ouă. Poate cea mai semnificativă pentru zona noastră este tradiția colorării și pictării ouălor. Expoziția Google Arts & Culture dedicată prezintă particularitățile acestei tradiții: în Slovenia, ouăle sunt dăruite de fete iubiților, ouăle decorate din Lituania sunt dăruite pentru a purta noroc, iar în România membri familiei și prietenii ciocnesc ouăle, iar cel al căruia nu se sparge se va bucura de viața cea mai lungă.  

Ca distracție de sărbătorile Pascale, Google Arts & Culture oferă numeroase puzzle-uri de Paște. Mai mult, iepurașul de Paște poate fi adus în spațiul propriei case, cu funcția de realitate augmentată din Google Search, prin care pot fi generate în 3D diferite animale, insecte sau personaje în spațiul din jurul nostru. La o căutare pe telefonul mobil după „iepurașul de Paște” (sau în engleză „Easter bunny”), în rezultatele căutării va apărea opțiunea „Vizualizați în 3D”, care va aduce iepurașul de Paște în casă. 

Înmatricularea mașinilor se va muta de la Ministerul Afacerilor Interne la RAR

Înmatricularea automobilelor va pleca de la Ministerul Afacerilor Interne definitiv și va intra în portofoliul Ministerului Transporturilor, prin Registrul Auto Român, dacă proiectul de lege introdus în Parlament va fi votat. În toate țările vest-europene, evidența vehiculelor și înmatricularea aacestora aparține Transporturilor, nu poliției sau Ministerului de Interne.

 Procesul de înmatriculare a unui automobil ar putea fi simplificat, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament, proiect care se bucură de susținere din partea mai multor partide parlamentare. Potrivit inițiativei legislative, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din MAI va transfera către Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) din Ministerul Transporturilor activitățile de înmatriculare, potrivit documentului citat de profit.ro.

Dacă legea va fi votată în forma actuală, activitățile de înmatriculare vor fi transferate în competența Ministerului Transporturilor, prin RAR, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor publicării legii, dar nu mai devreme de 6 luni de la publicarea acesteia. „De la data respectivă, RAR este desemnată ca autoritate competentă să efectueze activitatea de înmatriculare, radiere și eliberare a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor”.

Românii vor merge la reprezentanțele teritoriale ale RAR nu doar pentru eliberările de cărți de identitate și verificări tehnice, ci și pentru toate activitățile de înmatriculare sau radiere a vehiculelor, de eliberare și evidență a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor, precum și de eliberare și evidență a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Proiectul prevede acces liber la baza de date a Ministerului Afacerilor Interne conținând evidența persoanelor. De asemenea, RAR va prelua arhivele, programele informatice și bazele de date aferente activității de înmatriculare a vehiculelor, pe baza de protocoale de predare-preluare. Toate procedurile vor fi reglementate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.

Argumentul principal al propunerii legislative este eliminarea costurilor nejustificate generate de birocrația privind înmatricularea și înființarea unei structuri mai eficiente.

În Europa, toate statele vestice asigură serviciile de înmatriculare și evidență a vehiculelor prin structuri ale Ministerului Transporturilor din fiecare țară. Apartenența la structuri militarizate, ale poliției sau ministerelor de interne sunt specifice țărilor din fostul bloc estic, sistemele de acest tip datând din perioada comunistă. În România, înmatricularea vehiculelor, dar și eliberarea de permise de conducere a fost făcut de structuri ale poliției, ulterior, în anii 2000, acestea fiind separate în cadrul MAI, dar în structuri cu caracter civil.

În ultimii 30 de ani, atât structurile MAI, de evidență a vehiculelor, cât și cele ale RAR, de verificare tehnică și eliberare de acte pentru vehicule, au fost confruntate cu cazuri de corupție, în care au fost implicate persoane ce primeau mită în schimbul încălcării procedurilor legale privind înmatricularea.

Nicușor Stanciu, la 2 pași de un nou trofeu în Cehia

0

Internaționalul român continuă parcursul excelent în Cehia. După rezultatele obținute de când a venit în competițiile interne și cele externe, Nicușor Stanciu a mai făcut un pas spre obținerea încă unui trofeu în această țară. Echipa lui, Slavia Praga s-a calificat în semifinalele Cupei după un succes categoric în fața adversarei, Sigma Olomuc. Slavia s-a impus cu 3-0, iar românul nostru a marcat o dată.

Jan Kuchta a făcut 1-0 în prima repriză, Nicușor Stanciu a dublat avantajul Slaviei în minutul 56, iar Petr Sevcick a marcat golul de 3-0. În semifinale, Slavia Praga va întâlni marea rivală din campionatul de fotbal al Cehiei și din capitala țării, Sparta Praga. Echipă unde evoluează Florin Niță, portarul titular al naționalei României.

Nicușor Stanciu a jucat 40 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile. El a marcat de 15 ori și a avut 7 assisturi până acum.

MARQUARDT și ULBS – Transfer de cunoaștere pentru viitor

0

Compania Marquardt Sibiu și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) prin Centrul de Transfer de Cunoaştere Hasso Plattner (CTC HPI-ULBS) au inițiat o serie de colaborări de viitor în cadrul unui parteneriat public-privat pentru dezvoltarea și promovarea activităţilor de antreprenoriat inovator, cercetare ştiinţifică și educație, transfer de know-how și explorarea noilor tehnologii.

Marquardt Sibiu a participat în 2020 la evenimentul Sibiu Innovation Days, organizat de ULBS, și intenționează să se implice și în ediția din aces an, atât în etapa de pregătire a evenimentului cât și în cadrul activităților proiectate, participând cu speakeri din România și Germania. Concomitent, Marquardt va desfășura un workshop cu abordarea unor tematici cu caracter tehnic, de relevanță pentru studenți.

Parteneriatul va deschide pentru studenții de la Inginerie sau Științe oportunitatea de a efectua vizite de studiu la Marquardt pentru înțelegerea aplicațiilor și mediilor de dezvoltare hardware și software diverse din cadrul companiei.

Marquardt și Centrul de Transfer de Cunoaştere continuă și în acest an colaborarea în domeniul elaborării unor lucrări / teme de diplomă sau de disertație comune în domeniile “Computer vision model for testing Human Machine Interface products” și “Autonomous mobile handling robot using object recognition for picking fruits / vegetables”.

În ultimii ani, mai mulți studenți angajați la Marquardt și-au pregătit lucrările de licență în cadrul laboratorului de transformare digitală OMiLAB, instalat prin proiectul European Erasmus+, unde aceștia au putut experimenta probleme din activități reale sau cazuri din industrie folosind metode de învățare și implementare moderne de tip Design Thinking, modelare conceptuală, simulare și execuție pe sisteme cyber-fizice. Realizările lor sunt promovate de ULBS către comunitatea științifică atât pe plan local, național cât și internațional.

Sorin Brumar, Managerul Centrului de Cercetare și Dezvoltare al companiei Marquardt Sibiu, a relevat importanța proiectelor de colaborare cu CTC HPI-ULBS: „Universitatea Lucian Blaga din Sibiu s-a inscris intotdeauna în rândul partenerilor strategici ai companiei noastre cu preponderență în susținerea și crearea Centrului de Cercetare-Dezvoltare. Majoritatea specialiștilor de azi, oameni de baza si experți în cadrul companiei, sunt absolvenți ai ULBS, tineri care s-au integrat în companie încă din anii pregătirii (finalizării) studiilor de licență. Profesioniștii de azi au început cândva prin stagii de practică, apoi prin încheierea unor contracte part-time. Ulterior au devenit angajați și au crescut profesional alături de noi. Pentru Marquardt, resursa umană este capitalul intelectual cel mai prețios. Împreună cu angajații noștri suntem capabili să dezvoltăm cele mai inovative proiecte mecatronice și să definim tehnologiile viitorului. Anual așteptăm studenții să ni se alăture, să-și dezvolte interesul și pasiunea pentru ingineria automotive și să pună în practică multe din cunoștințele teoretice dobândite în cadrul ULBS.”

Compania Marquardt a contribuit la extinderea infrastructurii Laboratorului CTC HPI-ULBS prin donarea unui nou braț robotic, roboți mobili, microcontrollere și camere web necesare pentru implementarea unor teme comune de cercetare.

“Provocările curente, precum digitalizarea şi pandemia, au determinat accelerarea unor schimbări atât la nivelul activităţilor şi proceselor din companii, dar a ilustrat și necesitatea deţinerii de abilităţi digitale capabile de adaptare rapidă la noul context. Fiind în permanent contact cu cerinţele pieţei muncii, universitatea sibiană își adaptează în mod constant programele de studii pentru a genera competențe și noi calificări specifice transformării digitale necesare în societate și în fabricile viitorului. Un parteneriat de succes în acest sens îl reprezintă și colaborarea dintre CTC HPI-ULBS și compania Marquardt Sibiu prin care ULBS contribuie la formarea resursei umane în domenii de tip Embedded Systems, modelare, simulare, automatizare, Internet of Things, prin dezvoltarea de aplicații hardware / software, iar Marquardt contribuie la extinderea și dezvoltarea de infrastructură de calcul și de cercetare-dezvoltare în domeniile de vârf ale digitalizării în cadrul ULBS, practic generându-se un transfer de cunoaștere între sectorul academic și cel industrial”, a detaliat prof. dr. ing. Adrian Florea, director al Centrului de Transfer de Cunoaștere Hasso-Plattner din ULBS.