Acasă Blog Pagina 3263

Vlad Voiculescu susţine că a pornit demersurile privind transparentizarea datelor privind evoluţia pandemiei şi a vaccinării

0

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat miercuri că a pornit deja demersurile pentru transparentizarea datelor despre evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a campaniei de vaccinare, cerută de mai multe organizaţii din societatea civilă într-o scrisoare deschisă.

„Am citit scrisoarea semnată de cele 21 de organizaţii din societatea civilă care cer transparenţă cu privire la datele despre evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a campaniei de vaccinare. Pot doar să spun că organizaţiile neguvernamentale îşi doresc ceea ce îmi doresc şi eu: transparenţă, date în format deschis, o comunicare reală între Ministerul Sănătăţii şi oameni. Am pornit deja demersurile pentru transparentizarea datelor menţionate în scrisoarea deschisă şi în cel mai scurt timp vom reveni cu veşti bune”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
Organizaţiile semnatare ale scrisorii i-au cerut ministrului Sănătăţii că onoreze promisiunea de transparenţă şi să „publice deschis, actualizat în mod regulat şi într-o manieră prietenoasă datele relevante” privind pandemia COVID-19 şi campania de vaccinare.
„În curând, se face un an de când pandemia COVID-19 afectează şi ţara noastră. În aceste luni, nu credem să fi existat persoane care să nu fi fost interesate de modul în care această pandemie le-a ameninţat sănătatea proprie şi pe a celor dragi. Şi, totuşi, în tot acest timp, autorităţile au comunicat cu cetăţenii într-o manieră cel puţin rudimentară, prin comunicate seci, cu cifre puţine, prezentate într-o manieră neintuitivă. În lipsa informaţiilor coerente şi accesibil prezentate, în rândul populaţiei s-a instalat confuzia, au înflorit teoriile conspiraţioniste şi a scăzut încrederea în autorităţi”, afirmă semnatarii scrisorii.
Reprezentanţii organizaţiilor au solicitat printre altele să se comunice numărul de persoane externate vindecate/judeţ/zi, numărul de persoane decedate/judeţ/zi, numărul de persoane COVID-19 spitalizate în secţiile ATI/judeţ/zi şi numărul total de pacienţi ATI/judeţ/zi, numărul de cazuri active/judeţ/zi, numărul de persoane testate/judeţ/zi, tipul de teste utilizate (RT-PCR, teste rapide) – proporţie din pacienţii testaţi judeţ/zi, provenienţa persoanelor testate (autoizolare, carantină, testare voluntară, testare la prezentarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, testare de rutină la locul de muncă) – exprimată în numere absolute, defalcate pe judeţ, dar şi raportul dintre numărul de persoane testate pozitiv/numărul de persoane testate/zi şi numărul de pacienţi confirmaţi, dar asimptomatici sau cu forme foarte uşoare.
Totodată, organizaţiile semnatare mai cereau şi transparenţă privind vaccinarea, precum numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare/judeţ/zi, defalcate pe reacţii comune/minore şi reacţii majore, numărul de doze de vaccinuri livrate/judeţ, defalcate pe tip de vaccin, procentul de vaccinare în rândul personalului sanitar/judeţ/zi, numărul de doze disponibile zilnic la nivelul fiecărui centru de vaccinare. (AGERPRES)

Mai multe persoane au primit, cu documente false, indemnizaţia destinată angajaţilor implicaţi în lupta anti-COVID-19

0

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, opt percheziţii în Bucureşti şi una în judeţul Călăraşi într-un dosar privind fapte de înşelăciune, mai multe persoane fiind depistate că primeau, pe baza unor documente false, indemnizaţia destinată angajaţilor implicaţi în lupta anti-COVID-19.

„În perioada martie 2020 – prezent, 11 persoane, folosind documente falsificate, au solicitat şi primit din partea Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială indemnizaţii destinate sprijinirii salariaţilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în valoare de 4.500 lei/lună”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Cuantumul prejudiciului urmează a fi stabilit pe parcursul cercetărilor. 12 persoane vor fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Sectorului 1. Acţiunea este desfăşurată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. (AGERPRES)

Spitalul Municipal Mediaș a primit anul trecut 6 milioane de lei din partea municipalității și companiei Romgaz

2020 a adus un sprijin important pentru Spitalul Municipal Mediaș. Astfel, unitatea medicală medieșeană a beneficiat anul trecut de un sprijin financiar important din partea municipalității, dar și a companiei Romgaz. Spitalul Municipal Mediaș a primit de la bugetul local aproximativ 4 milioane de lei. De asemenea, compania Romgaz a acordat spitalului sponsorizări în valoare de 2 milioane de lei.

Fondurile au fost folosite pentru modernizarea și dotarea mai multor compartimente ale spitalului, inclusiv cel destinat persoanelor infectate cu noul coronavirus. Compartimentul COVID din cadrul Spitalului Municipal Mediaș a devenit funcțional la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut. Acesta are o capacitate de 20 paturi, dintre care două echipate cu aparatură de terapie intensivă. Acesta funcționează în incinta Secției de Pneumologie care a fost complet reabilitată, modernizată și extinsă pe verticală, prin construirea unei mansarde.
Proiectul de reabilitare și modernizare a Secției de Pneumologie a demarat în urmă cu aproximativ doi ani și a fost finanțat de la bugetul local al municipiului Mediaș. Conducerea Spitalului Municipal Mediaș a demarat ample lucrări de reabilitare și modernizare ale clădirii, care au constat în extinderea și modernizarea clădirii, măsuri de securitate la incendiu prin ignifugarea întregului material lemnos, refacerea instalațiilor electrice, dar și a alimentării cu apă potabilă, respectiv a instalației de încălzire centrală.

Redeschiderea unității protejate, ținta Asociației Phoenix Speranța pentru 2021

0

Asociația Phoenix Speranța Mediaș și-a stabilit principala țintă pentru acest an. Astfel asociația medieșeană și-a propus să redeschidă în acest an unitatea protejată.

Aceasta este în prezent în curs de autorizare. Când toate demersurile legale vor fi realizate, în cadrul unității se vor desfășura trei activități. Este vorba despre manufactura de săpun, croitoria și centrul de printing. Potrivit noilor reglementări, unitatea protejată autorizată este entitatea de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căreia sunt angajate minimum 3 persoane cu dizabilități, persoanelor cu dizabilități angajate reprezintă cel puțin 30% din numărul total al angajaților, timpul de lucru cumulat al persoanelor cu dizabilități angajate reprezintă cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților, iar produsele sau serviciile ce urmează a se comercializa în cadrul activității pentru care entitatea solicită autorizarea sunt realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate.
Poate fi unitate protejată orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru desfășurarea unei activități economice de către o persoană fizică deținătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap, dacă aceasta este autorizată în baza unei legi speciale să desfășoare activități independente, atât individual, cât și în una din formele de organizare ale profesiei respective, reglementate potrivit legii sau este persoană fizică autorizată sau membru titular al unei întreprinderi individuale ori al unei întreprinderi familiale, organizate potrivit legii.

Dumitru Cardoso pleacă de la Gaz Metan în Coreea de Sud

0

Dumitru Cardoso va pleca de la Gaz Metan. Clubul medieșean a ajuns la o înțelegere cu echipa Suwon Samsung Bluewings din Coreea de Sud pentru transferul jucătorului, iar zilele următoare vor fi perfectate toate detaliile transferului.

Dumitru Cardoso a atras atenţia microbiştilor români în momentul în care a semnat cu Napoli, echipă pentru care a prins doar nouă meciuri în Serie A înainte să fie împrumutat la echipe mici precum Empoli, Ternana, Cittadella, Reggina sau Latina Calcio. Ultima dată, el a fost împrumutat de Napoli în Anglia, la Nottingham Forest, apoi a rupt contractul cu italienii şi s-a îndreptat spre liga a doua a Spaniei, unde a jucat pentru Alcorcon şi pentru Gimnastic Tarragona. În sezonul 2010-2011, Cardoso a făcut parte din lotul lui Napoli care a înfruntat FCSB în Europa League (3-3 pe Ghencea şi 0-1 pe San Paolo). Cardoso a evoluat ultima oară pentru Livorno și a venit la Gaz Metan din postura de jucător liber de contract.

CSU Sibiu și Universitatea Cluj se întâlnesc în Derby-ul campionatului românesc

0

Cel mai tare meci al Ligii Naționale de Baschet Masculin se dispută în 21 ianuarie. Începând cu ora 18,15, în direct la Digi Sport  se va disputa ”Derby-ul Ardealului” dintre CSU Sibiu și Universitatea Cluj. Partidă care aduce față în față cele mai mari rivale din campionat fiind cunoscută lupta de-a lungul timpului între cele două formații pentru supremație în LNBM, Cupa României, banca tehnică, lot și suporteri.
CSU Sibiu și Universitatea Banca Transilvania Cluj se întâlnesc joi de la ora 18,15. Meciul va conta pentru locul I în competiție, echipa învingătoare urmând să fie pe aceea poziție. Duelul va avea loc în Sala Transilvania. Până acum, ”vulturii” au câștigat 8 jocuri și au pierdut unul, iar până în această rundă au fost în mare parte lideri ai clasamentului. De partea cealaltă, ”șepcile roșii” nu au cunoscut gustul amar al înfrângerii în acest sezon, ei câștigând cele 8 partide disputate. În afara celor două, CSO Voluntari (8-2) și campioana României, CSM Oradea (7-2) sunt celelalte echipe ce vizează locul 1 la finalul sezonului regulat.

Întreruperi de curent în Sibiu, Șelimbăr și Bungard

0

Mai mulți sibieni și șelimbăreni vor rămâne vineri, respectiv sâmbătă, fără curent electric.

Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Sibiu a anunțat că, pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează: vineri, între orele 11.30–15, pe străzile Ceaikovski – parțial, Muncitorilor – parțial și Anul 1848- parțial din Sibiu, iar între orele 8 – 10 pe străzile Garoafei și Pedagogilor – parțial, tot din Sibiu.
Sâmbătă, între orele 9 – 17, vor rămâne fără curent electric șelimbărenii de pe străzile: Horea, Cloșca, Crișan, Decebal, Traian, Tebea, DN1, M. Viteazu, Bobâlna, Stejarului, Pinului, Bradului, Fagului, Aleea Stejarului, Zona DJ106, Arinului, Aleea Călăreților, Tineretului, Simion Bărnuțiu, Petru Aron, Nicolae Bălcescu, George Bacovia, Tudor Vladimirescu, Călugăreni, Dealului, Mihail Kogălniceanu, Bisericii Vechi, Podului, Râului, Avram Iancu, Sevișului, Adrian Păunescu, 1 Decembrie, 24 ianuarie 1856 și Gării – parțial.
De asemenea, în același interval orar curentul electric va fi oprit în Bungard, pe strada Principală.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, arată Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Maestrul Horia Andreescu revine pe scena Filarmonicii Sibiu

0

Maestrul Horia Andreescu revine joi, 21 ianuarie, de la ora 19, pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu. Acesta va susține un concert inedit pentru contrabas și o simfonie de Brahms.

 
Contrabasul este instrumentul care iese în fața orchestrei destul de rar în ipostaza de ”solist”. Joi, 21 ianuarie, odată cu interpretarea Concertului pentru contrabas și orchestră în fa diez minor, op. 3 de Serge Koussevitzky, solist va fi contrabasistul Adam Chirilă Adrian.
La pupitrul dirijoral revine maestrul Horia Andreescu, cel care a deschis ”Stagiunea Beethovenescu” în luna octombrie a anului 2019.
„Dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București, maestrul Horia Andreescu menține o relație specială cu cea mai importantă instituție muzicală a țării încă de la debutul său din anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost Directorul Artistic și Dirijorul Șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ’80 și ’90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Anvergura activității și preocupărilor îi confirmă lui Horia Andreescu statutul de veritabil ambasador al culturii muzicale românești și conturează portretul unui artist matur și complex, stăpân pe mijloacele cele mai subtile ale artei dirijorale, pentru care originalitatea concepției, diversitatea stilistică, vitalitatea ritmică, precizia intonației și menținerea unei tensiuni interioare continue reprezintă virtuțile artistice cele mai importante”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Biletele pentru acest concert sunt puse în vânzare online, pe platforma iabilet.ro, și la Casa de bilete a Sălii Thalia. Prețul unui bilet este de 40 și 30 de lei. Informații suplimentare se pot obține la telefon: 0735566486.
Următorul concert este programat joi, 28 ianuarie. Orchestra Filarmonicii va urca pe scenă alături de dirijorul Cosmin Morariu și soliștii Raluca Stratulat (vioară) și Dimitrie Simion (violoncel.)

Varianta Ocolitoare Sibiu Sud intră în faza licitației pentru Studiul de Fezabilitate

0

Consiliul Județean Sibiu a lansat, miercuri, procedura de licitație pentru atribuirea contractului de întocmire a Studiul de Fezabilitate pentru Varianta Ocolitoare Sud Sibiu.

Operatorii economici care sunt interesați își pot depune oferta în Sistemul Informatic Colaborativ pentru Achiziții Publice, până miercuri, 3 martie 2021, ora 15. Valoarea estimată a contractului este de 4.177.702 lei fără TVA, aproximativ 857.000 euro. Durata contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate este de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere.
În cadrul studiului de fezabilitate se vor detalia două scenarii de traseu pentru Varianta Ocolitoare Sud Sibiu. Traseul 1 este în lungime de aproximativ 22,5 kilometri, propune ocolirea Rezervației Naturală Dumbrava și străbate unitățile administrativ-teritoriale Sibiu, Cristian, Poplaca, Rășinari, Cisnădie și Șelimbăr, în intravilan și extravilan.
Traseul 2 este în lungime de aproximativ 20,2 kilometri, este propus de Asociația Animal Life Sibiu și subtraversează printr-un tunel Rezervația Naturală Dumbrava străbătând aceleași unități administrativ-teritoriale în intravilan și extravilan. Dacă se vor identifica și alte variante de traseu acestea vor fi analizate în cadrul studiului de fezabilitate de către specialiști.
Proiectul este inclus în Ordinul Ministrul Transporturilor nr. 1699/2020 care prevede aprobarea listei ce cuprinde proiectele de infrastructură și transport în vederea includerii la finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. În plus, investiția se realizează în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, document semnat în data de 18 septembrie 2021.
Parteneriatul prevede ca Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să realizeze procedurile privind realizarea culoarului de expropriere, derularea procesului de accesare a fondurilor europene, participarea la recepționarea lucrărilor, administrarea și întreținerea infrastructurii rutiere după încheierea perioadei de garanție. Consiliului Județean Sibiu îi revine contractarea serviciilor de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic cu toate documentațiile aferente, iar ulterior contractarea lucrărilor de execuție și monitorizarea implementării proiectului.
”Facem astăzi încă un pas important pentru realizarea Variantei Ocolitoare Sud Sibiu, proiect prioritar pentru Consiliul Județean Sibiu. Dezvoltarea infrastructurii rutiere atrage dezvoltarea economică, a turismului din zonă. Ne dorim o implementare cât mai rapidă, astfel încât sibienii și cei care tranzitează Sibiul să se bucure cât mai curând de beneficiile pe care o astfel de investiție le aduce. Proiectul este unul matur și deține toate premisele pentru a beneficia de finanțare europeană. Totodată, proiectul a fost cuprins în programul de guvernare 2020 – 2024”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

A scăzut numărul accidentelor grave în Mediaș, în 2020

Comparativ cu anul 2019, anul 2020 a fost caracterizat de o scădere la numărul de accidente înregistrate pe raza de competență a Poliției Municipale Mediaș. Astfel, s-au produs un număr de 33 de accidente rutiere, cu 6 mai puține față de aceeași perioadă a anului 2019.

Dintre acestea, 10 au fost accidente rutiere grave, cu unul mai puțin față de 2019, soldate cu două persoane decedate, cu 3 persoane decedate mai puține comparativ tot cu 2019 și 8 persoane rănite grav. De asemenea, anul trecut s-au înregistrat 23 de accidente rutiere ușoare, cu 5 mai puține față de anul de referință, soldate cu 29 de persoane rănite ușor, cu 3 persoane rănite ușor mai puține față de 2019.
Cauzele de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina bicicliștilor, aici fiind înregistrate 3 accidente rutiere grave soldate cu o persoană decedată și două persoane rănite grav, neacordarea de prioritate la pietoni, aici fiind rănite grav un număr de trei persoane în tot atâtea evenimente,dar și o persoană rănită ușor neacordarea priorității de trecere la vehicule, aici fiind consemnate două accidente grave cu două persoane rănite grav, viteza neadaptată și traversarea neregulamentară a pietonilor.
În funcție de zilele în care s-au produs accidentele rutiere grave, cele mai multe au fost produse în zilele de luni, respectiv 4 accidente soldate cu 4 persoane rănite grav. De asemenea, am înregistrat accidente rutiere grave miercurea, joia și duminica, în fiecare zi câte două accidente rutiere. Din punct de vedere al intervalului orar, cele mai multe evenimente rutiere grave s-au produs în intervalul orar 6-22, respectiv 9 accidente rutiere grave soldate cu o persoană decedată și 8 persoane rănite grav.

COVID în Sibiu: 522 de teste, dintre care 44 pozitive, în ultimele 24 de ore

0

44 de sibieni au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. De asemenea, în acest interval, au fost înregistrate două decese cauzate de COVID-19.

 
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării cu noul coronavirus 18.042 de persoane (dintre care 17.375 adulți și 667 copii). Până astăzi, s-au vindecat 12.725 de persoane, iar 629 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 8, erau spitalizate 137 de persoane, dintre care pe ATI 15 adulți. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 522 de teste.
De asemenea, în acest interval, au fost confirmate pozitiv 44 de persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 19 – 29 ani – șase persoane; 30 – 39 de ani – șase persoane; 40 – 49 de ani – nouă persoane; 50 – 59 de ani -11 persoane; 60 – 69 de ani – cinci persoane; 70 – 79 de ani – două persoane; 80 – 89 de ani – cinci persoane.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare  984 de persoane aflate în carantină la domiciliu și  441 de persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 64 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Bărbați din Mediaș și Moardăș condamnați la închisoare, reținuți de polițiști

În cursul zilei de marți, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au reținut doi bărbați urmăriți în baza mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea.

Astfel, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita au descoperit un bărbat de 31 de ani, din Moardăș, pe numele căruia Judecătoria Mediaș a emis în 19 ianuarie un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat la un an și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
Al doilea bărbat, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Mediaș, descoperit de polițiștii de la investigații criminale, a fost condamnat de către Judecătoria Oradea la șapte luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Ambele persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Aiud.