Acasă Blog Pagina 332

Burse școlare 2025-2026: Plata, din 20 mai. Elevii primesc 307 lei bursa de merit și 205 lei bursa tehnologică – Iată cum se calculează sumele

0

Elevii din învățământul preuniversitar vor primi bursele aferente lunii aprilie pe 20 mai 2026, conform metodologiei de acordare pentru anul școlar 2025-2026. Sumele sunt ajustate în funcție de structura calendarului școlar, mai exact de numărul zilelor de curs și al vacanțelor, potrivit edupedu.ro.

Astfel, în luna mai, valoarea burselor este următoarea:

  • bursa de merit: 307 lei
  • bursa tehnologică: 205 lei
  • bursa socială: 300 lei (valoare fixă lunară)

Reducerea față de cuantumul integral apare deoarece luna aprilie a inclus zile de vacanță, iar calculul se face proporțional.

Cum se calculează bursele în lunile cu vacanță

Pentru lunile în care există vacanțe școlare, bursele de merit și cele tehnologice nu se acordă integral, ci se calculează proporțional, conform formulei din metodologie:

(CB / NZL) × (NZL – NZV)

Unde:

  • CB = cuantumul legal al bursei
  • NZL = numărul zilelor lucrătoare din lună
  • NZV = numărul zilelor de vacanță

În calcul sunt incluse și sărbătorile legale sau zilele libere stabilite prin lege.

Cuantumuri legale ale burselor în 2025-2026

Conform Legii 198/2023, valorile minime sunt:

  • bursa de merit – 450 lei/lună
  • bursa socială – 300 lei/lună
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună
  • bursa pentru mame minore – 700 lei/lună

Plata burselor: data de 20 în fiecare lună

Bursele școlare se plătesc lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Dacă această zi cade într-un weekend sau sărbătoare legală, plata se face în ziua lucrătoare anterioară.

Ministerul Educației virează sumele către unitățile de învățământ prin inspectoratele școlare, iar școlile sunt responsabile de distribuirea banilor către elevi.

Condiții pentru acordarea burselor

Potrivit metodologiei:

  • elevii cu 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună pierd bursa pentru luna respectivă;
  • bursa de merit se acordă elevilor de gimnaziu și liceu, fără cerere, pe baza propunerii dirigintelui;
  • este necesară media 10 la purtare sau calificativ „foarte bine” în anul anterior;
  • bursele se pot cumula (de exemplu, merit + social + tehnologic, în condițiile prevăzute).

Impact bugetar și numărul beneficiarilor

Numărul elevilor care primesc burse a scăzut semnificativ în anul școlar 2025-2026, de la aproximativ 1,41 milioane la 988.996, după aplicarea modificărilor legislative recente.

În același timp, bugetul alocat burselor a fost redus cu peste 171 milioane de lei lunar, ceea ce înseamnă peste 1,5 miliarde de lei pe durata anului școlar, potrivit datelor Ministerului Educației.

În 2025-2026, bursele școlare continuă să fie plătite lunar, însă sumele variază în funcție de structura calendarului școlar. Lunile cu vacanțe duc la plăți mai mici pentru bursa de merit și cea tehnologică, în timp ce bursa socială rămâne fixă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Controverse privind modernizarea parcului Sub Arini – biodiversitatea, în pericol

O investiție de 41 de milioane de lei, propusă de Primăria Sibiu pentru reabilitarea parcului Sub Arini, a declanșat un val de controverse în rândul comuității locale.

Ceea ce autorităție prezintă ca o modernizare necesară este privit de o parte din comunitatea locală ca o intervenție brutală care pune în pericol biodiversitatea unică a celui mai vechi parc peisajer din oraș. Oamenii s-au mobilizat deja printr-o petiție online care, într-o săptămână de la lansare, a strâns peste 800 de semnături.

Petiția „Salvați Parcul Sub Arini: Sibiul spune NU betoanelor!” a fost lansată de un Grup de Inițiativă Civică apolitic, care se opune modernizării parcului Sub Arini. „Sub masca modernizării, se pregătește o intervenție brutală care presupune turnarea de betoane pentru un amfiteatru masiv, excavarea unui iaz nenatural, extinderea pavajelor și tăierea arborilor maturi.”

Pentru a înțelege exact ce implică această modernizare, am stat de vorbă cu oamenii care își petrec timpul în Sub Arini, dar și cu specialiști, biologi și ecologi, care avertizează asupra riscurilor din spatele acestei modernizări.

„Toate aceste specii vor fi periclitate, chiar cu dispariția” – Ioan Tăușan, biolog

Biologul Ioan Tăușan a acceptat propunerea noastră de a acorda un scurt interviu legat de implicațiile modernizării parcului Sub Arini. Acesta a explicat pentru Sibiu100 ce ar însemna pentru natură și pentru viețuitoarele din parc un șantier de 15 luni, așa cum prevede proiectul.

„Parcul Sub Arini, așa cum este el, ar trebui conservat și ar trebui păstrat, nicidecum adus la viață, pentru că el are viață. Are viață prin particularitățile pe care le are față de natură. Sunt foarte multe specii de plante, de nevertebrate. Eu fiind specialist pe insecte am găsit în parc foarte multe specii protejate, de interes european, conservativ. Odată cu intrarea într-un șantier al acestui parc, toate aceste specii pot fi periclitate chiar cu dispariția. De asemenea, speciile de păsări, care odată ce aud și simt deranjul, betonarea și așa mai departe, sunt șanse foarte mari să părăsească această zonă […] Aș considera ca această investiție să fie orientată în alte zone ale Sibiului, care sunt văduvite de parcuri, de spații verzi.”

Vezi tot ce ne-a spus Ioan Tăușan în videoclipul de mai jos.

„Trebuie să ne gândim la Sub Arini ca la un parc matur, cu o istorie de secole” – Silviu Țicu, ecolog

Contactat de noi, Silviu Țicu, ecolog, și-a exprimat părerea cu privire la modernizarea parcului.

Silviu Țicu
Silviu Țicu (foto: arhiva personală)

„În opinia mea, ar trebui pus mai puțin accent pe revitalizare și mai mult pe conservarea, în cât mai mare măsură, a elementelor de înaltă valoare ecologică întâlnite în parc – de exemplu, protejarea arborilor seculari. Este în regulă să oferim atenție și îngrijire unui parc, însă orice modificare brutală îi strică caracterul natural și, în cazul parcului Sub Arini, îi strică farmecul aparte.

Trebuie să ne gândim la Sub Arini ca la un parc matur: un parc cu o istorie de secole, cu arbori care au fost aici cu mult înaintea noastră sau a oricărei mode a „revitalizării”. Arbori care, cu toate că îi stropim cu perseverență, încă sunt casa multor alte specii ce depind de ei pentru adăpost și hrană.”

Parcul Sub Arini
Parcul Sub Arini

Impactul extragerii arborilor uscați

Conform unui extras, publicat de Primăria Sibiu, din studiul dendrologic care ar fi fost realizat, anumiți arbori au fost declarați uscați și propuși spre tăiere. L-am întrebat pe Silviu care este impactul extragerilor arborilor uscați.

„Există câteva „trucuri” prin care putem face parcurile mai interesante din punct de vedere ecologic. Unul dintre ele este asigurarea prezenței unei cantități cât mai mari de lemn mort. Cum așa? Lemnul mort nu este, de fapt, atât de mort precum pare – este mai viu decât am crede. Sute de specii, microorganisme, ciuperci și insecte folosesc lemnul mort ca sursă de hrană sau de adăpost.”

Speciile rare care pot fi găsite în parc

El ne-a oferit exemple de specii care depind în mod direct de lemnul uscat din parc, precum rădașca (Lucanus cervus) sau croitorul stejarului (Cerambyx cerdo), dar și specii mai rare:

„În Sub Arini am mai găsit și o specie mult mai rară: un coleopter prădător mic numit Rysodes sulcatus, rar observat la noi și pentru care există puține semnalări publicate. Este o specie care, în literatura de specialitate, este considerată limitată la păduri virgine sau cvasivirgine. Faptul că l-am găsit într-un parc, sub scoarța unui trunchi de stejar căzut – pe care administratorul a fost inspiratsă îl lase acolo – spune foarte multe despre valoarea ecologică a parcului Sub Arini și despre importanța lemnului mort lăsat să se descompună în pace.” a declarat Silviu Țicu pentru Sibiu100.

Am mers și pe aleile parcului pentru a afla părerea oamenilor ieșiți la plimbare. Părerile sunt împărțite, unele persoane semnalează faptul că parcul arată la fel de ani de zile, iar altele condamnă același impact declarat și de specialiști. Vezi în videoclipul de mai jos ce părere au avut trecătorii din parc.

Parcul Sub Arini
Parcul Sub Arini
Parcul Sub Arini

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Grevă japoneză la Guvern: angajații acuză atacuri politice și cer demisia vicepremierului Oana Gheorghiu

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) a declanșat, începând de astăzi, o formă de protest de tip grevă japoneză, ca reacție la declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu și la modul în care sunt tratați public angajații din instituțiile centrale.

Angajații s-au simți insultați de Oana Gheorghiu

Protestul vine în contextul în care sindicaliștii acuză vicepremierul că ar fi refuzat să își asume „răspunderea politică și morală” și că a descris organizația sindicală drept un „instrument politic”. În replică, SAALG susține că este vorba despre o etichetare incorectă a unei structuri care a criticat constant, indiferent de partidul aflat la guvernare.

„Prin această formă de protest transmitem un mesaj ferm: angajații din Aparatul de lucru al Guvernului nu acceptă să fie insultați, discreditați sau transformați în ținte politice atunci când solicită transparență, integritate și responsabilitate publică”, se arată într-un comunicat transmis de sindicat, relatează profit.ro.

Greva japoneză presupune purtarea unei banderole distinctive de către angajați, fără întreruperea activității profesionale.

Reprezentanții SAALG consideră că declarațiile vicepremierului nu sunt „la nivelul funcției ocupate” și reprezintă o tentativă de deturnare a dezbaterii publice de la problemele de fond. Potrivit acestora, în loc să răspundă criticilor privind integritatea și funcționarea administrației, oficialul ar fi ales „ironizarea și atacul la adresa sindicaliștilor”.

Sindicatul susține că nu este actor politic

Sindicatul mai susține că nu este un actor politic, ci o organizație care a criticat în mod constant demnitari din diverse guvernări – de la PSD și PNL la USR – ori de câte ori a considerat că sunt încălcate principiile de transparență și integritate în administrație.

În același timp, SAALG afirmă că a transmis o solicitare oficială vicepremierului Oana Gheorghiu, prin care îi cere demisia de onoare, invocând ceea ce consideră a fi „probleme de integritate semnalate anterior”.

Sindicatele se plâng de salarii

Organizația sindicală mai reclamă și ceea ce numește o dublă măsură a Guvernului în politicile salariale. Aceasta face referire la majorarea salariilor din cadrul Romgaz, în contrast cu înghețarea veniturilor din administrația publică centrală.

Guvernul a aprobat recent o creștere salarială de 6,5% pentru angajații Romgaz începând cu 1 iunie 2026, argumentând decizia prin rolul strategic al companiei în sectorul energetic și prin programul major de investiții pe care îl derulează în acest an.

Printre proiectele invocate se numără Neptun Deep, finalizarea centralei de la Iernut și extinderea colaborării cu Azomureș pentru preluarea activităților operaționale.

Executivul a justificat măsura prin necesitatea menținerii stabilității și a personalului calificat, în condițiile presiunilor de pe piața muncii din sectorul energetic.

Sindicatul consideră înghețarea salariilor o greșeală

SAALG susține însă că o abordare similară ar trebui aplicată și în administrația centrală, avertizând că menținerea salariilor înghețate și percepția negativă asupra funcționarilor pot duce la pierderea specialiștilor din instituțiile publice.

Sindicatul mai avertizează că plecarea personalului calificat nu afectează doar companiile din energie, ci și structurile guvernamentale, esențiale pentru funcționarea statului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO/VIDEO: Scene spectaculoase în Sibiu înainte de Hermannstadt – FCSB! Fanii s-au îngrămădit pentru autografe

Jucătorii echipei FCSB au profitat de câteva momente de relaxare înaintea partidei din această seară contra celor de la FC Hermannstadt și au ieșit la o scurtă plimbare prin centrul Sibiului.

Roș-albaștrii au atras imediat atenția fanilor și a trecătorilor, mai mulți suporteri oprindu-se pentru fotografii și autografe.

Fotbaliștii FCSB au răspuns solicitărilor venite din partea suporterilor și au oferit autografe, într-o atmosferă relaxată înaintea confruntării din Superligă.

FC Hermannstadt joacă în această seara de la ora 20.30 cu FCSB într-o partidă crucială pentru rămânerea în prima ligă a sibienilor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Accident în autobuz, la Sibiu! O femeie de 80 de ani și o altă pasageră, rănite în urma unei manevre bruște

Panică într-un autobuz din Sibiu! Două femei au ajuns la spital după o frână bruscă pe bulevardul Mihai Viteazu.

Momente de panică într-un autobuz de transport public din municipiul Sibiu, după ce un șofer a fost nevoit să frâneze brusc în trafic. Incidentul s-a produs pe bulevardul Mihai Viteazu, iar două pasagere au fost rănite și transportate de urgență la spital.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul.

Din primele cercetări efectuate de oamenii legii, reiese că un sibian în vârstă de 54 de ani conducea un mijloc de transport în comun pe bulevardul Mihai Viteazu, din direcția spre strada Nicolae Iorga.

La un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite, șoferul a frânat brusc, iar mai mulți pasageri s-au dezechilibrat în interiorul autobuzului.

Două femei au fost rănite în urma incidentului. Este vorba despre o pasageră în vârstă de 44 de ani și o alta de 80 de ani, ambele din municipiul Sibiu.

La locul incidentului a intervenit un echipaj de tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.

Cadrele medicale au acordat îngrijiri celor două victime. Femeia de 80 de ani a suferit un traumatism la membrul inferior, iar femeia de 44 de ani a prezentat un traumatism cranian.

Ambele victime au fost transportate la spital în stare stabilă pentru investigații și tratament de specialitate.

Polițiștii au deschis o anchetă și continuă verificările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul rutier de pe bulevardul Mihai Viteazu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Trei zile de foc pentru elevii de clasa a IV-a din Sibiu. Calendarul complet al examenelor

Peste 4.100 de elevi din județul Sibiu intră, mâine, în focul Evaluării Naționale! Încep testările pentru clasa a IV-a.

În perioada 19 – 21 mai 2026, mii de elevi din județul Sibiu vor susține probele din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a. Potrivit datelor oficiale, 4.167 de elevi din 163 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structurile arondate acestora participă la testările organizate la nivel județean.

Evaluarea are rolul de a măsura nivelul competențelor dobândite de elevi până la finalul ciclului primar și se desfășoară conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

La ce oră încep probele și cât durează examenul

Probele scrise încep zilnic la ora 10:00. În fiecare sală de clasă, subiectele sunt deschise în momentul începerii examenului, din plicuri sigilate care conțin variantele multiplicate.

Elevii au la dispoziție 60 de minute pentru rezolvarea fiecărei probe, timpul fiind calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor către toți candidații.

Cum sunt structurate testele pentru elevii care studiază în limba română

Conform Ordinului Ministerului Educației nr. 6.405 din 23 septembrie 2025 privind organizarea Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, testările pentru elevii de clasa a IV-a care au studiat în limba română includ două probe:

-primul test verifică competențele de înțelegere a textului scris în limba română;

-al doilea test evaluează competențele la matematică și științe ale naturii.

Ce probe susțin elevii care învață în limba maternă

Pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile în limba maternă, structura examenului include trei teste:

-evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba română;

-evaluarea competențelor la matematică și științe ale naturii;

-evaluarea competențelor de înțelegere a textului scris în limba maternă.

De asemenea, elevii care studiază în limbile minorităților primesc subiectele la matematică și științe atât în limba în care au învățat, cât și în limba română.

Cum sunt pregătite sălile pentru Evaluarea Națională

Examenul se desfășoară, de regulă, în sălile în care elevii își desfășoară activitatea zilnică. Înaintea probelor, clasele sunt reorganizate astfel încât să respecte toate condițiile impuse pentru desfășurarea evaluării.

Materialele didactice care ar putea influența răspunsurile elevilor sunt îndepărtate, iar băncile sunt așezate conform regulilor de distanțare și organizare stabilite pentru examen.

Rezultatele nu se afișează public și nu se trec în catalog

Lucrările elevilor sunt evaluate în cadrul fiecărei unități de învățământ de către cadrele didactice din școala respectivă.

Rezultatele individuale nu vor fi afișate public, nu vor fi comunicate oficial și nu vor fi trecute în catalog. Acestea sunt utilizate exclusiv pentru analiza nivelului de pregătire al elevilor și pentru stabilirea eventualelor măsuri educaționale necesare.

Ce se întâmplă după evaluare

Rezultatele obținute de elevi sunt analizate de profesori și de colectivele de catedră din fiecare școală. În funcție de performanțele fiecărui copil, cadrele didactice pot decide realizarea unor planuri individualizate de învățare.

Aceste planuri au rol de remediere, dezvoltare sau orientare și includ informații diagnostice și recomandări pentru optimizarea procesului de învățare.

Decizia privind elaborarea unui astfel de plan este luată pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, dar și a observațiilor adunate de-a lungul parcursului educațional al elevului.

Calendarul complet al Evaluării Naționale 2026 pentru clasa a IV-a

-19 mai 2026 – Limbă și comunicare: Limba română / Limba română pentru minoritățile naționale – probă scrisă

-20 mai 2026 – Matematică și Științe ale naturii – probă scrisă

-21 mai 2026 – Limbă și comunicare: Limba maternă – probă scrisă (acolo unde este cazul)

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ziua Internațională a Muzeelor: Mesaj puternic de la Muzeul ASTRA despre rolul culturii în societate

Pe 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor, Muzeul ASTRA transmite un mesaj cu impact puternic privind rolul instituțiilor muzeale în societatea contemporană.

Managerul muzeului, Ciprian Ștefan, subliniază că muzeele nu trebuie privite doar ca spații de conservare a patrimoniului, ci și ca motoare active de educație, cultură și chiar dezvoltare economică.

„În fiecare an, pe 18 mai, este Ziua Muzeelor. Îmi doresc ca factorii decizionali să ne înțeleagă mai bine rolul. Nu suntem doar depozitarii unor artefacte, ci mai degrabă dezvoltatori de educație, cultură și chiar de economie. Efectele produselor noastre se văd pe termen mediu și lung, așa cum trebuie în orice progres sustenabil. Avem, probabil, una dintre cele mai bune resurse din sectorul public: resursa umană. Construim produse cultural-educaționale accesate de milioane de vizitatori. Aceștia suntem noi, cei care dăm viață muzeelor. La mulți ani muzeelor și vouă, celor care le însuflețiți! Cultura dezvoltă!”, a transmis acesta.

Mesajul evidențiază contribuția esențială a muzeelor în formarea publicului și în susținerea dezvoltării durabile prin educație culturală.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Anunț important pentru elevi: două zile libere în iunie și schimbări în ultima săptămână de școală

Două mini-vacanțe pentru elevi în iunie 2026! Când se termină școala pentru fiecare clasă și ce zile libere urmează.

Elevii și profesorii vor avea parte de două zile libere importante la începutul lunii iunie 2026, care prelungesc weekendurile și aduc o gură de aer înainte de finalul anului școlar.

Pe 1 iunie 2026, de Ziua Copilului, și pe 5 iunie 2026, de Ziua Învățătorului, cursurile vor fi suspendate în toate școlile din România. Cele două date pică luni și vineri, ceea ce înseamnă două weekenduri prelungite pentru elevi și cadre didactice.

Pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă, aceste zile libere schimbă inclusiv calendarul ultimei săptămâni de școală. Oficial, cursurile se încheie pe 5 iunie 2026, însă pentru că ziua este liberă, ultima zi efectivă de cursuri va fi joi, 4 iunie.

Când termină școala elevii în 2026. Calendarul complet pentru fiecare ciclu de învățământ

Anul școlar 2025–2026 a început pe 1 septembrie 2025 și se încheie pe 31 august 2026, având 36 de săptămâni de cursuri, conform calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației.

Clasele a XII-a și a XIII-a termină primele cursurile

Elevii din clasele terminale de liceu — a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă — vor încheia anul școlar după 34 de săptămâni de cursuri.

Data oficială de final este 5 iunie 2026, însă, deoarece atunci este Ziua Învățătorului și nu se fac ore, ultima zi de școală va fi 4 iunie.

Elevii de clasa a VIII-a intră în vacanță pe 12 iunie

Pentru absolvenții de gimnaziu, anul școlar durează 35 de săptămâni. Cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 12 iunie 2026, înaintea examenului de Evaluare Națională.

Restul elevilor termină școala pe 19 iunie

Modulul 5 continuă până vineri, 19 iunie 2026, pentru majoritatea elevilor din România.

Vacanța de vară începe oficial sâmbătă, 20 iunie 2026, și se va încheia duminică, 6 septembrie 2026.

Elevii de la profesional și liceu tehnologic stau mai mult la școală

Pentru elevii din învățământul liceal – filiera tehnologică, dar și pentru cei din învățământul profesional, anul școlar are o durată mai mare, de 37 de săptămâni.

Aceștia vor termina cursurile pe 26 iunie 2026.

În cazul învățământului postliceal, durata cursurilor este stabilită separat, în funcție de planurile-cadru aflate în vigoare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Gazul metan ajunge în Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina: investiție de 60 de milioane de lei din fonduri europene aduce confort pentru 7.500 de locuitori

Gazul metan a fost introdus astăzi în localitățile Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina, în urma unui proiect realizat prin asocierea a trei primării și finanțat preponderent din fonduri europene, în valoare de aproape 60 de milioane de lei.

Proiectul va aduce beneficii semnificative pentru aproximativ 7.500 de locuitori, respectiv 3.300 de gospodării, dar și pentru instituțiile publice din zonă – școli, grădinițe, dispensare, biserici și cămine culturale. Odată cu racordarea la rețeaua de gaze, comunitățile de la munte vor beneficia de un plus de confort, iar utilizarea lemnelor de foc în sezonul rece va fi considerabil redusă.

Investițiile în infrastructură continuă în Mărginimea Sibiului

Investițiile în infrastructură continuă în Mărginimea Sibiului. Consiliul Județean Sibiu derulează în prezent modernizarea drumului județean DJ 106E, pe traseul Săliște – Tilișca – Poiana Sibiului – Jina – limita cu județul Alba. Proiectul are o valoare totală de 293 de milioane de lei, fiind finanțat din fonduri europene și contribuție proprie.

Pentru susținerea lucrărilor, administrația județeană a prevăzut alocarea a 72 de milioane de lei din bugetul propriu, ca parte a cofinanțării acestui tronson strategic care leagă Mărginimea Sibiului de Transalpina.

„Îi felicit pe toți cei care au făcut posibil ca încă trei comune ale județului Sibiu să fie racordate la rețeaua de gaz metan”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, prezentă la eveniment.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Hantavirus în România: medicii liniștesc populația. Adrian Marinescu: „Este un caz izolat, fără risc major”

Un caz suspect de hantavirus confirmat la un pacient transferat din Bihor la Arad a stârnit îngrijorare și numeroase speculații în spațiul public. Prof. dr. Adrian Marinescu, managerul Institutului „Matei Balș”, din București, susține însă că nu există motive de panică și că este vorba despre o infecție virală obișnuită, fără legătură cu focarele internaționale.

Adrian Marinescu: „Nu există legătură cu nava MV Hondius”

Medicul infecționist a exclus categoric orice conexiune între cazul din România și focarul apărut pe nava de croazieră MV Hondius. Potrivit acestuia, pacientul din Arad ar fi contractat virusul prin contact cu rozătoare infectate, nu prin transmitere de la om la om.

„Este foarte probabil să fie o tulpină banală de hantavirus, fără importanță epidemiologică majoră. Evoluția este, de regulă, autolimitantă, iar pacientul ar trebui să se recupereze în câteva zile”, a explicat Adrian Marinescu, potrivit Libertatea.

Rezultatele oficiale ale analizelor efectuate de Institutul Cantacuzino sunt așteptate în zilele următoare.

Hantavirusul se transmite rar între oameni

Specialiștii explică faptul că majoritatea infecțiilor cu hantavirus apar prin inhalarea particulelor provenite din excrementele rozătoarelor infectate. Singura tulpină cunoscută pentru transmiterea limitată între oameni este virusul Andes, întâlnit în special în America de Sud.

Dr. Marinescu afirmă că această variantă este exclusă în cazul pacientului din Arad.

De ce apar mai multe cazuri de hantavirus în România

Conform datelor oficiale, în România au fost raportate puține cazuri în ultimii ani. Totuși, medicii cred că infecția a fost frecvent subdiagnosticată, deoarece simptomele seamănă cu cele ale unei viroze obișnuite.

„Probabil au existat și alte cazuri, însă nu erau trimise probe pentru analize specifice”, a precizat specialistul.

În contextul atenției publice crescute, spitalele și medicii încep să testeze mai des pacienții cu simptome compatibile.

Institutul „Matei Balș” introduce testare PCR pentru hantavirus

Pentru diagnostic rapid, Institutul „Matei Balș” intenționează să achiziționeze teste PCR dedicate depistării hantavirusului. Măsura are scopul de a reduce timpul de confirmare și de a evita răspândirea informațiilor alarmiste.

„Trebuie să evităm panica și teoriile conspirației. Un test PCR poate clarifica rapid dacă este vorba despre o infecție activă”, a transmis managerul institutului.

Ce se știe despre pacientul internat la Arad

Pacientul investigat fusese internat în ultimii ani într-o unitate medicală din județul Bihor și a prezentat simptome precum febră, tuse și diaree. Direcțiile de Sănătate Publică din Arad și Bihor desfășoară anchete epidemiologice pentru stabilirea exactă a sursei de infectare.

Institutul Național de Sănătate Publică a confirmat că probele biologice au fost trimise la Institutul Cantacuzino, iar cazul rămâne momentan clasificat drept suspiciune de hantaviroză până la validarea rezultatelor de laborator, relatează libertatea.ro.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Robot umanoid uriaș, lansat în China: merge pe două picioare, sparge ziduri și pare desprins dintr-un film SF

O companie chineză de robotică a prezentat un robot umanoid gigantic, controlat de un operator uman, care poate merge pe două picioare și chiar distruge pereți din beton. Modelul futurist, denumit GD01, costă aproape 500.000 de euro și amintește de roboții din celebrele filme science-fiction, potrivit Euronews.

Pentru generațiile care au crescut cu producții precum „Pacific Rim”, „Gundam”, „Transformers” sau „Alien”, ideea controlării unui robot uriaș a rămas mult timp doar o fantezie. Acum, însă, tehnologia începe să transforme acest scenariu în realitate.

Compania chineză Unitree Robotics, unul dintre cei mai activi producători de roboți la nivel mondial, a prezentat oficial modelul GD01, descris drept primul robot mecha transformabil pilotat de un om, pregătit pentru producția de serie.

Cum funcționează robotul umanoid GD01

Robotul are aproximativ 2,8 metri înălțime și include un cockpit deschis amplasat în zona trunchiului, unde se află operatorul uman. GD01 poate merge în poziție bipedă, asemănătoare unui om, dar își poate modifica structura pentru deplasarea pe patru picioare pe teren dificil, relatează stiripesurse.ro.

În imaginile de prezentare, robotul apare inclusiv în timp ce sparge un zid construit din blocuri de beton, demonstrând forța și stabilitatea sistemului mecanic.

Prețul de pornire al modelului este de aproximativ 3,9 milioane de yuani, echivalentul a aproape 500.000 de euro, ceea ce îl transformă într-o tehnologie destinată momentan segmentelor premium și aplicațiilor speciale.

La ce ar putea fi folosit robotul gigantic

Potrivit Unitree Robotics, GD01 este destinat domeniilor cu valoare ridicată, precum:

  • operațiuni industriale;
  • intervenții de salvare;
  • explorarea zonelor periculoase;
  • turism cultural și divertisment tehnologic.

Teoretic, astfel de roboți ar putea interveni în zone afectate de cutremure, clădiri prăbușite sau medii industriale unde accesul vehiculelor clasice este limitat.

Deși compania susține că platforma este destinată utilizării civile, specialiștii atrag atenția că tehnologia are și potențiale aplicații militare.

Boom al roboților umanoizi la nivel global

Industria roboților umanoizi traversează una dintre cele mai intense perioade de dezvoltare din ultimele decenii. Companii din China, SUA și Europa investesc masiv în sisteme robotice capabile să lucreze în fabrici, depozite sau chiar în locuințe.

În paralel, exoscheletele robotice sunt deja utilizate în domenii precum medicina, logistica și apărarea. Mari companii internaționale dezvoltă de ani buni tehnologii care sporesc forța fizică a utilizatorilor și reduc oboseala în activitățile industriale.

Dezvoltarea accelerată a roboților umanoizi a fost inclusă și printre prioritățile strategice ale Chinei, autoritățile de la Beijing anunțând investiții majore în tehnologiile de ultimă generație și inteligența artificială.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Atac frontal al lui Călin Georgescu: Să facem alegeri MÂINE!

Călin Georgescu a relansat atacurile la adresa anulării alegerilor prezidențiale din 2024 și cere organizarea unui nou scrutin, susținând că doar un nou vot ar putea arăta adevărata susținere din partea populației.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat lui Marius Tucă, în contextul în care fostul candidat continuă să conteste decizia Curții Constituționale și este vizat de mai multe dosare penale.

În timpul emisiunii, Călin Georgescu a afirmat că cifrele prezentate în spațiul public privind susținerea electorală sunt manipulate și a provocat autoritățile să organizeze cât mai rapid noi alegeri prezidențiale.

„Îi aștept pe oamenii ăștia să facă niște alegeri. Și ca să demonstrăm cum stau scorurile, dincolo de ce se manipulează pe toată media.

Ba sunt 30%, ba 35%, ba 40%. Eu le spun așa, ca să dovedim clar cum stau lucrurile, să facem alegeri mâine.

Vorbesc de alegeri pentru președinte. Să facem din nou alegeri și să vedem cum stăm”, a declarat acesta în cadrul interviului.

Fostul candidat a continuat seria afirmațiilor controversate și a susținut că România s-ar afla într-o situație fără precedent după anularea scrutinului prezidențial.

„Avem un președinte numit și unul ales. Este o diferență mare. În primul rând, adevărul și moralitatea au fost primele victime ale anulării alegerilor din 6 decembrie 2024.

Și de atunci, poporul român nu doar că nu își mai revine, ci este într-o cădere continuă în abis”, a mai spus Călin Georgescu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007