Acasă Blog Pagina 3346

Ludovic Orban despre o posibilă carantină generală după alegeri: Este o minciună gogonată. România nu-şi poate permite un nou lockdown

0

Premierul Ludovic Orban a spus că nu se pune problema instituirii unui lockdown după alegerile parlamentare din data de 6 decembrie. El a spus că România „nu își poate permite” o nouă carantină și a punctat că, din punct de vedere economic, „România nu-şi poate permite un lockdown”.

„Este o minciună gogonată. (…) Noi trebuie să menţinem un echilibru. Oamenii au nevoie de locuri de muncă, trebuie să fie activi, trebuie să-şi desfăşoare viaţa profesională în condiţii cât mai aproape de normalitate”, a spus șeful Executivului, la România Tv.
În același context, Orban a spus că, pe parcursul a zece zile a avut loc un trend îngrijorător de creștere a noilor cazuri de COVID-19. Guvernul a luat, însă, măsuri, ale căror „rezultate se văd”.
„Deja s-a oprit trendul de creştere şi pot să vă spun că săptămâna asta există pentru prima oară un trend de scădere a numărului de infectări. Noi facem analiza în ziua acestei săptămâni comparată cu ziua echivalentă din săptămâna trecută, cu săptămâna anterioară. Pot să vă spun că deja, cumulat pe șapte zile, avem un trend clar de scădere cu peste 5.000 de cazuri mai puţin decât săptămâna trecută”, a mai spus Ludovic Orban.

Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

0

Sfântul Apostul Andrei, cel Întâi chemat, s-a născut în cetatea Betsaida, aflată lângă Marea Galileii. În acea cetate, al cărui nume înseamnă „casa vânătorilor”, s-au născut trei apostoli, pescari de meserie: Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei, care erau fraţi, şi Sfântul Apostol Filip.

„Deci dintr-o patrie neslăvită ca aceasta (Betsaida n.r.) au răsărit apostolii amândoi, având un tată sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învăţat pe fiii săi meşteşugul său. Căci Iona era pescar şi prindea peşti în Marea Galileii şi prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi, Apostolul Petru a învăţat meşteşugul tatălui său şi după aceasta şi-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, şi-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare” („Vieţile Sfinţilor”).
Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc şi Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29).
Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: „Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru”. (Ioan 1; 38-40).
Sfântul Andrei este cel care pentru prima dată L-a făcut cunoscut pe Hristos, spunând fratelui său Simon (Petru), că L-a aflat pe Mesia: „Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus.” (Ioan 1, 41, 41). Fiind Sfântul Ioan Botezătorul închis în temniţă, Hristos a plecat din Nazaret şi S-a dus la lacul Ghenizaretului, unde i-a aflat pe Andrei şi pe Petru aruncând mreaja în mare. „Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”. (Matei 4; 19-20)
Iar ei, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au aşteptat, nici nu au întârziat, nici nu au spus: „Să cârpim mrejele noastre şi apoi vom veni după Tine” („Vieţile Sfinţilor”). Ci îndată, lăsându-şi mrejele, corabia, casa, neamul, prietenii, rudele şi cunoscuţii, au urmat lui Hristos. Şi încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos şi ţineau minte şi minunile pe care le-au văzut, făcându-se de El.
Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”. Când Iisus a intrat în Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la toate patimile Mântuitorului şi s-a bucurat de Învierea Sa împreună cu Maica Domnului şi cu ceilalţi apostoli, cu femeile mironosiţe. Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduirea Evangheliei, adică pentru a vorbi despre „Vestea cea Bună” a mântuirii în Iisus Hristos.
Potrivit Tradiţiei Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea. Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”. (AGERPRES)

Manchester United, victorie după o revenire de senzație

0

Fanii lui Manchester United au avut parte de toate emoțiile în deplasarea echipei lor pe terenul celor de la Southampton. Agonia și extazul au fost cele mai intense la capătul unei partide pe care echipa lor a câștigat-o inextremis. Edinson Cavanni a fost omul meciului. ”Matadorul” a reamintit tuturor de ce este unul din cei mai buni atacanți din lume.
Manchester United a câștigat pe terenul lui Southampton. În această seară, echipa pregătită de Ole Gunnar Solskjaer a reușit o revenire splendidă și a obținut toate cele 3 puncte puse în joc. Prima repriză a fost slabă pentru ”Diavolii Roșii”, Ward Prowse de la gazde fiind fotbalistul celor 45 de minute. Acesta a executat perfect un corner, iar Bednarek a făcut 1-0. A urmat o lovitură liberă, iar Prowse a făcut 2-0 după o execuție deosebită.
În repriza secundă, Solskjaer a fost extrem de inspirat și echipa lui a reușit ”remontada”. Ole l-a introdus în teren pe Edinson Cavanni și a fost răsplătit de uruguayan. Cavanni a fost decisiv, el având assist-ul pentru golul de 2-1 al lui Bruno Fernandes. În minutul 74, ”El Matador” a egalat la 2 după o lovitură de cap, iar în prelungiri a marcat golul victoriei lui United, tot după o reluare cu capul. S-a terminat 3-2 pentru Manchester United, care urcă pe locul 8, cu 16 puncte, la 5 de liderul Tottenham. Southampton a rămas pe 5, cu 17 puncte.

18 handbaliste vor reprezenta echipa României la CE de Handbal

0

Selecționerul primei reprezentative de handbal feminin a României, Bogdan Burcea a decis cele 18 jucătoare ce vor îmbrăca tricoul naționalei la Campionatul European. Astfel, Denisa Dedu, Yuliya Dumanska și Ana Măzăreanu vor fi cele 3 portărițe, Ana Iuganu, Alexandra Dindiligan și Nicoleta Dincă vor fi extremele stânga, Laura Moisă și Sonia Seraficeanu vor fi extremele dreapta, Lorena Ostase și Alexandra Subțirică vor juca ca pivot, Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa și Ana Maria Țicu vor evolua în centru, Ana Maria Savu și Laura Popa vor juca ca inter dreapta, iar Cristina Neagu și Andreea Polocoșer vor fi interii stânga ai echipei.
Cristina Neagu este liderul României și la această competiție. Cea mai bună handbalistă a lumii este jucătoarea în care fanii naționalei își pun speranțele cele mai multe la întrecerea ce va începe în 3 decembrie pentru tricolore. Atunci, România va întâlni Germania. Norvegia și Polonia vor fi celelalte adversare ale româncelor în grupa D a competiției. Campionatul European de Handbal Feminin se va disputa în Danemarca.

AC Milan și-a mărit avansul în campionat după meciul cu Fiorentina

0

Lipsa lui Zlatan Ibrahimovic din echipa lui AC Milan nu s-a văzut în meciul rossonnerilor contra formației ”viola”. Milanezii au câștigat jocul cu Fiorentina, scor 2-0, iar fanii echipei speră că formația lor se poate bate din nou la titlu precum o făcea în trecut.
AC Milan a învins Fiorentina după o evoluție foarte bună. A fost 2-0 la capătul partidei la care Ciprian Tătărușanu a fost rezervă, iar Zlatan Ibrahimovic, liderul echipei nu a a jucat. Golurile disputei de pe San Siro au fost înscrise în prima repriză. Romagnoli a marcat primul în minutul 18, iar Kessie a făcut 2-0 din penalty. În minutul 40, Kessie a avut încă o lovitură de pedeapsă, dar a ratat șansa de a face 3-0. În ciuda ratării, Fiorentina nu a putut reveni în prima repriză, iar milanezii s-au distanțat la 5 puncte de rivala Inter. Milanul a strâns 23 de puncte după nouă runde și rămâne neînvinsă în Serie A. Rossonerii au 21 de goluri marcate și 9 primite.

CFR Cluj a fost eliminată din Cupa României

0

Surpriza zilei în fotbalul românesc a avut loc pe stadionul Constantin Rădulescu din Cluj. Arenă unde Politehnica Iași a reușit să elimine campioana țării din Cupa României. A fost 1-0 pentru moldoveni în fața lui CFR Cluj.
CFR Cluj a fost eliminată în șaisprezecimile Cupei României. Fotbaliștii lui Dan Petrescu continuă evoluția slabă din această perioadă, deși au jucat pe teren propriu meciul cu gazda Poli Iași. Alb-vișinii au avut o evoluție slabă, oar Andreas Calcan a adus victoria ieșenilor după un șut frumos în minutul 63. A fost primul succes important al Politehnicii lui Pancu din 27 septembrie încoace, când Iașul învingea FCSB, scor 5-2. De atunci a urmat o perioadă groaznică pentru Poli, ieșenii primind 15 goluri în patru din ultimele 5 partide.
Politehnica Iași se alătură lui Dinamo București, Farul Constanța, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Gaz Metan Mediaș, FC Botoșani, Astra Giurgiu, Pandurii, Dunărea Călărași, ASU Poli Timișoara, Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova, în optimile Cupei României.

Filtre ale Poliției și drumuri închise în urma carantinei din Mârșa

În urma instituirii măsurii carantinei, începând de luni, 30 noiembrie, de la ora 5, pentru localitatea Mârșa, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu s-au luat măsuri de restricționare a traficului rutier.

Astfel, accesul în orașul Avrig, dinspre Drumul Național 1, se va realiza în continuare utilizând intrarea amplasată la intersecția drumului național cu strada Gheorghe Lazăr, unde va fi instituit filtru rutier. Al doilea filtru rutier va funcționa la intrarea în localitatea Mârșa dinspre Avrig, respectiv la intersecția pe Drumul Județean 105G cu strada Uzinei din localitatea Marșa. În același timp, închide total circulația la intersecția Drumul Județean 105G – strada Cindrel din localitatea Marșa
„Nu părăsiți domiciliul decât pentru situații medicale de urgență, pentru a merge la serviciu sau pentru cumpărarea de bunuri de strictă necesitate. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi”, este mesajul IPJ Sibiu.

Scor de curtea școlii: FC Voluntari – Gaz Metan 0-6

0

Gaz Metan a trecut de FC Voluntari în Cupa României după o partidă în care medieșeni au zburdat efectiv pe teren și au marcat de șase ori.

Gaz Metan a avut prima ocazie în minutul 15, atunci când Ovidiu Horșia l-a găsit foarte bine în careul de 16 metri pe Ze Manuel, acesta a șutat dar portarul Mihai Cotolan a reușit să blocheze șutul. Alb-negrii au deschis scorul în minutul 36, atunci când Mihai Velisar a centrat de pe partea stângă, mingea a fost deviată până la Mihai Butean în marginea careului de 16 metri iar acesta a șutat din prima și a marcat.
În minutul 49, șutul lui Fernando Mihai din marginea careului de 16 metri a trecut pe lângă poarta lui Alexandru Buzbuchi. În minutul 49, Gaz Metan și-a dublat avantajul pe tabela de marcaj. Ricardo Valente a fost deschis foarte bine în partea stângă, a centrat careul de 16 metri de unde Ze Manuel a trimis mingea în poartă. În minutul 52, Gaz Metan a primit lovitură de pedeapsă după ce o minge centrată de Nasser Chamed l-a lovit în mână pe Oktay Ozkara. A executat și transformat Ronaldo Deaconu care a ajuns la al cincelea gol marcat în ultimele cinci partide oficiale.
În minutul 58, lovitura de cap a lui Ricardo Valente a trecut peste poartă, după un corner bătut de pe partea dreaptă a terenului de Nasser Chamed. În minutul 72, Idrisa Sambu a reușit o acțiune frumoasă în partea stângă, a centrat foarte bine în careul de 16 metri, de unde Ovidiu Horșia a marcat pentru 4-0. În minutul 79, gaziștii au plecat pe contraatac din propria jumătate, iar Ronaldo Deaconu a reușit dubla și a dus scorul la 5-0. În minutul 89, Ronaldo Deaconu l-a găsit foarte bine în adâncime pe Luis Nițu, acesta i-a pasat lui Idrisa Sambu care a marcat cu un șut la colțul lung.

Arsenal Londra a suferit al cincilea eșec din campionat

0

Sezonul 2020-2021 de Premier League intră în istoria ”tunarilor”, deși s-au disputat numai zece etape. În acest interval, Arsenal a avut cel mai slab start din istoria clubului, deși această echipă a fost înființată în 1866 și nu a avut numai perioade de succes ca în vremea lui Arsene Wenger.
Arsenal Londra a pierdut a cincea partidă din acest campionat și continuă evoluția foarte slabă în Premier League. Fotbaliștii lui Mikel Arteta au fost învinși pe teren propriu de Wolverhampton. A fost un ”duel european” între cele două cluburi, iar ”lupii” lui Nuno Espirito Santo s-au impus cu 2-1. Golurile disputei au fost marcate în prima repriză, iar David Luiz a făcut un meci groaznic pentru Arsenal. Pedro Neto a deschis scorul pentru Wolves. Gabriel a egalat cu o lovitură de cap superbă, însă Daniel Podence a profitat de erorile din defensiva londonezilor și a făcut 2-1 în minutul 42. Rezultat care s-a păstrat până la finalul meciului și Wolverhampton a urcat pe locul 6 în campionat. Wolves au ajuns la 17 puncte în 10 etape, pe când Arsenal a suferit a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu și a căzut pe locul 14, cu doar 13 puncte obținute.

Rareș Helici, omul din spatele celor „O mie de portrete”. De la copilăria pe Valea Hârtibaciului, la colecția de aparate de fotografiat

Majoritatea sibienilor care trec prin Piața Mică în luna noiembrie, de patru ani încoace, sunt „capturați” în fotografiile lui Rareș Helici. Are 38 de ani, a copilărit într-un sat pe Valea Hârtibaciului și este îndrăgostit de aparatul de fotografiat de opt ani, când a făcut și prima achiziție în acest domeniu. Se caracterizează drept „omul momentului”, pentru că, de regulă, nu își face planuri pe termen lung, ci ideile care îi vin le și pune în aplicare. Alteori, le notează într-un caiet și revine la ele pentru a le dezvolta și crea proiecte inedite. Unul dintre acestea este „O mie”, o idee prin care, de patru ani, surprinde în fotografiile sale tot atâtea portrete ale oamenilor.

 
Rareș Helici s-a născut în Sibiu, dar a copilărit, până la vârsta de șapte ani, pe Valea Hârtibaciului, alături de bunici. A urmat studiile la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” iar facultatea la Științe Economice, specializarea Management. Spune despre el că este un om liber și că face întotdeauna ceea ce îi place.
„Am făcut de mic ce am vrut. Părinții m-au susținut mereu și mi-au permis să mă dezvolt așa cum am crezut eu că e bine. Sunt un om calm și nu mă stresez din orice. Când eram copil, îmi plăcea să experimentez tot felul de lucruri. Am crescut la țară, pe Valea Hârtibaciului, până la șapte ani. Bunicii mei erau învățători în Ilimbav. Apoi, am venit la școală în Sibiu”, își începe destăinuirile Rareș Helici.
În prezent, este angajat la o firmă de training și teambuilding și manager al trupei „Crispus”, cunoscută pentru spectacolele cu foc.
Acum opt ani, s-a îndrăgostit nebunește de aparatul de fotografiat de care, astăzi, cu greu se dezlipește. În prezent, sunt rare zilele în care Rareș îl lasă acasă.
„Am avut un bar, timp de vreo cinci ani și jumătate. A fost frumos, cunoșteai multă lume, doar că era foarte costisitor. În momentul în care l-am închis trebuia să fac ceva. Nu știam dacă să merg într-o firmă cu program fix… Simțeam că nu sunt făcut pentru așa ceva. Nici acum nu sunt făcut. Și am zis: „Hai că trebuie să fac altceva!”. Eu mai făceam din când în când poze. Am și o trupă care se joacă cu focul – Crispus, mai experimentam la spectacole poze. Eu doar fotografiam. Un prieten mai priceput le prelucra. Asta până când s-a săturat să îmi mai dea aparatul și mi-a zis să îmi iau și eu unul. Încet, încet, am învățat totul despre fotografie…”, spune Rareș.
Întrebat despre prima fotografie pe care a făcut-o cu aparatul său, răspunde: „Cred cu gașca de prieteni, la Păltiniș. Sau la un eveniment, nu mai știu exact”.
Moștenire de la bunicul său
Rareș nu a urmat cursuri de fotografie, fiind îndeosebi autodidact. De asemenea, a fost mereu deschis sugestiilor prietenilor săi fotografi.
Astăzi, are în colecția sa aproape 70 de aparate de fotografiat. Două dintre ele sunt profesionale, iar opt provin din moștenirea de la bunicul său din Botoșani.
„Bunicul meu a fost fotograf. Da, probabil am moștenit talentul și de la el. După ce a murit, am primit niște cutii de filme de-ale lui și m-am apucat să scanez ce făcuse el. Am descoperit tot felul de lucruri. Mi-a plăcut. Sper să fac și o expoziție cu munca lui”, povestește Rareș.
Pentru el, fotografia este un mod de relaxare. Cu aparatul foto la gât, nu simte că muncește în nicio zi.
„Eu întotdeauna am făcut lucruri care să mă relaxeze, să mă facă să mă simt liber, să nu am bariere, dar să mă ajute să mă dezvolt. Fotografia este și viziune. Trebuie să ai un pic și ochi să vezi lucruri pe care trecătorii nu le văd”, spune Rareș.
Cel mai mult îi plac portretele, pentru că îl ajută să interacționeze cu oamenii. Pe de altă parte, iubește să se plimbe pe străzile orașului, să fotografieze clădiri. „Sibiul are un farmec aparte. E misterios. Locuind aici, pot spune că e orașul meu preferat”, adaugă Rareș.
Cum a luat naștere „O mie”
Proiectul „1.000 de portrete” s-a născut într-o seară petrecută în studioul său de fotografie.
„Înainte, îmi petreceam foarte multe nopți la birou. Într-o seară, m-am gândit să fac ceva inedit. Se apropia Anul Centenarului României. Dar mi-am zis că toată lumea face proiecte despre 100, așa că eu mi-am propus să fac ceva cu 1.000. Mi-am notat ideea într-un caiet, după care am revenit la ea a doua zi și am și pornit proiectul. E vorba despre o mie de portrete într-o lună, adică în toată luna noiembrie”, explică Rareș.
În acest an, „O mie de portrete” se află la cea de-a patra ediție. Din cauza pandemiei, Rareș a fost nevoit să îl înterupă, dar spune că îl va relua imediat ce va putea, continuând încă cel puțin zece zile.
În ultimul weekend în care s-a derulat ediția 2020 a proiectului, l-a surprins o familie venită din Cluj, special pentru a fi „capturată” în aparatul de fotografiat al lui Rareș. „Familia aceasta a venit sâmbăta trecută și a zis că a vrut să vină și în alți ani, dar mereu a intervenit ceva. Când a văzut că e ultimul weekend – că apoi fac pauză – a venit din Cluj special să îi fac poze”, povestește Rareș.
Portretele sale sunt în alb-negru pentru că – după cum mărturisește – astfel sunt redate mai bine trăsăturile oamenilor.
Ce va face cu aceste portrete? „Am tot zis să fac o expoziție la un moment dat. O expoziție, o carte, nu știu…”, răspunde Rareș.
Destinații de vis
Când nu e cu aparatul de fotografiat la gât, Rareș spune zâmbind: „Prelucrez poze!”.
„Eu tot timpul sunt cu aparatul. Îmi place să mă plimb, să ies cu prietenii. Îmi plac locurile liniștite, orașele care se aseamănă cu Sibiul. Nu sunt fanul cluburilor, agitației. Unde e mai liniștit e de mine”, adaugă acesta.
Întrebat despre destinația de vis unde ar vrea să ajungă sau să o pozeze, Rareș spune că ar fi încântat de Siberia sau de triburile aborigene. „Mi-ar plăcea să ajung pe acolo! Îmi plac oamenii simpli, naturali, care vor să arate exact cum sunt ei”.
 

Lewis Hamilton a câștigat a 11-a cursă din acest sezon

0

Pilotul britanic de la Mercedes AMG Petronas a profitat de pole position-ul obținut în calificările de ieri și s-a impus încă o dată în acest sezon. Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu Al Bahrainului după o nouă evoluție bună.
Lewis Hamilton a obținut cea de-a unsprezecea victorie în acest campionat al Formulei 1. Liderul competiției a fost urmat pe podium de sportivii Red Bull Racing, Max Verstappen și Alexander Albon. Lando Norris și Carlos Sainz de la McLaren au terminat pe locurile 4 și 5.
Grand Prix-ul de Formula 1 al Bahrainului a avut ca moment principal un accident grav pentru Romain Grosjean. Pilotul de la Haas a ajuns cu mașina în parapet și a avut nevoie de ambulanță. Mașina a luat foc și s-a rupt, Grosjean reușind să iasă singur din ea.

Derby-ul Nordului Londrei s-a terminat fără gol

0

Meciul etapei a zecea din Premier League s-a încheiat fără goluri. Chelsea și Tottenham Hotspur au terminat la egalitate în derby-ul nordului Londrei. Rezultat care a readus Spurs pe prima poziție în clasament, la 2 puncte distanță de adversarii de azi, care sunt pe locul 3. Între ele se află FC Liverpool, care are același număr de puncte ca Tottenham, 21.
Chelsea Londra și Tottenham Hotspur au remizat în jocul rundei din Anglia. Echipele lui Jose Mourinho și a fostului său elev de pe vremea când antrena Chelsea, Frank Lampard au oferit un joc bun, însă golurile au lipsit, scorul final fiind 0-0. Chelsea a fost echipa ce a atacat, iar Tottenham s-a apărat și s-a mulțumit să contraatace. ”Albaștrii” au avut câteva faze bune, însă defensiva lui Mourinho a rezistat și a fost al nouălea joc fără eșec din acest sezon pentru Tottenham.