Acasă Blog Pagina 3356

MEC: 3.014 unităţi de învăţământ fac cursuri online; 382 au avut cazuri de COVID-19

0

Un număr de 3.014 unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 4.894 – în Scenariul 2 (mixt), informează, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

* 9.748 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1: participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;
* 4.894 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
* 3.014 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
„Menţionăm că dintre cele 3.014 de unităţi aflate în această situaţie, 382 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.632 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, afirmă MEC.
Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
MEC reaminteşte că potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. (AGERPRES)

Mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Sibiul, sub Cod galben de ceaţă densă

0

Mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Sibiul, se află marţi dimineaţa sub Cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă, conform avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, până la ora 11:00, în zona joasă a judeţului Vâlcea se va semnala ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. De asemenea, până la ora 10:00, ceaţa va persista în localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa, Argeş, Buzău, Prahova, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Dâmboviţa, Constanţa, Tulcea, Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita şi Sibiu.
Până la ora 9:00 se află sub Cod galben de ceaţă judeţele Satu Mare şi Cluj, inclusiv Capitala.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. (AGERPRES)

Camera Deputaţilor: Plenul decide asupra ridicării imunităţii lui Nicolae Bănicioiu

0

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează, marţi, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ridicare a imunităţii deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, în cazul căruia s-a cerut urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată. Şedinţa în care va fi dezbătut acest punct al ordinii de zi va începe marţi, la ora 11,00, iar votul va fi secret cu bile, ceea ce necesită prezenţa fizică a deputaţilor.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis vineri să voteze pentru ridicarea imunităţii lui Bănicioiu. S-au înregistrat 19 voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă”. Preşedintele comisiei, Nicuşor Halici, a declarat că, prin votul dat, deputaţii jurişti au dorit să nu împiedice cu nimic aflarea adevărului. Potrivit acestuia, „Nicolae Bănicioiu a susţinut că nu are nimic de ascuns în faţa instanţei şi Parchetului şi nu se consideră vinovat de ceea ce a fost identificat în dosarul deschis in rem”. Halici a susţinut că în solicitarea DNA „sunt specificate elemente care duc în zona de infracţiune”. Prezent şi el la şedinţa Comisiei juridice, Nicolae Bănicioiu a declarat că toate acuzaţiile la adresa sa sunt ”minciuni”.
„Sunt nişte minciuni. (…) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie. Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu”, a spus Bănicioiu.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea, a trimis Camerei Deputaţilor, miercurea trecută, o scrisoare prin care transmite solicitarea DNA în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală faţă de deputatul Nicolae Bănicioiu, fost ministru. Faptele de care este acuzat s-ar fi petrecut în perioada 2012-2014 şi 2014-2015, când Bănicioiu a fost ministru. (AGERPRES)

Șase familii din Copșa Mică sunt în izolare. Trei copșeni au COVID-19

Primăria Copșa Mică va relua acțiunile de dezinfectare a străzilor din oraș. Acțiunea, care a fost derulată și în primăvara acestui an, își propune o igienizare cât mai bună a căilor de acces din Copșa Mică.

Igienizarea străzilor va fi efectuată în fiecare zi de joi a săptămânii. De asemenea, tot săptămânal și tot în zilele de joi vor fi dezinfectate și scările de bloc din oraș. Potrivit reprezentanților Primăriei Copșa Mică, odată cu trecerea la un alt nivel de alertă, în funcţie de numărul de îmbolnăviri, se vor lua şi alte măsuri. În acest moment în Copșa Mică sunt șase familii aflate în izolare totalizând un număr de 16 persoane. În același timp, trei copșeni sunt confirmați cu COVID-19.

CSM Mediaș participă cu două echipe la Campionatul Național de Șah “Elisabeta Polihroniade”

0

Două echipe ale Clubului Sportiv Municipal Mediaș, participă la Campionatul național de șah “Elisabeta Polihroniade” pentru echipe mixte. Șahiștii medieșeni vor concura la două categorii de vârstă.

Astfel, la categoria sub 8 ani, echipa este compusă din Ioana Cîmpean, Elisabeta Ghersulescu, Maia Mihăilă și Antonia Onea Decean, iar la categoria sub 12 ani din David Szekely, Miriam Ghersulescu, Iulia Ghersulescu, Andra Horhat și Briana Pîntea. Competiția se va desfășura online pe tot parcursul acestei săptămâni, câte o rundă în fiecare zi.

FC Hermannstadt a făcut cel mai slab meci din istoria clubului

0

Etapa cu numărul VIII din Liga I în ziua de 26 octombrie 2020 va rămâne una neagră în istoria clubului de fotbal al Sibiului, FC Hermannstadt. Alb-roșii au avut cel mai prost meci de la înființarea clubului și au fost umiliți pe Arena Națională.
FC Hermannstadt a pierdut fără drept de apel meciul cu FCSB. În direct la Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport, alb-roșii au fost învinși cu 5-0 de către gazde. A fost o partidă groaznică pentru echipa sibiană și fanii lor, adversarii dominând jocul de la început și până la final, iar diferența putea fi chiar mai mare. FCSB a deschis scorul imediat, Iulian Cristea șutând extraordinar sub bara transversală. În minutul 11 s-a făcut 2-0, după o eroare incredibilă a lui Ousmane Vieira, iar Dennis Man a profitat și a marcat. Sergiu Buș și-a trecut și el numele pe foaia marcatorilor după un șut superb la colțul lung, iar scorul era de neprezentare. Dezastrul în prima repriză nu s-a încheiat, Moruțan a făcut 4-0 după o pasă a lui Man și a stabilit rezultatul primei părți, deși roș-albaștrii au mai avut alte ocazii de a înscrie.
În repriza secundă, asaltul gazdelor la poarta Sibiului a continuat, însă FCSB a reușit să marcheze doar o dată prin Tănase, după o acțiune excelentă a acestuia și un joc de pase cu Dennis Man, scorul ajungând la 5-0 în minutul 72. A fost rezultatul final al partidei, iar datorită acestei înfrângeri urâte, FCH a ajuns la golaveraj negativ, -3. FCSB a rămas pe locul 2 în clasament, având 18 puncte strânse în 8 etape, pe când FC Hermannstadt a căzut până pe poziția a unsprezecea, cu 10 puncte.

Ministrul Educației: „S-a constatat că un șofer are salariul brut la nivelul unui profesor”

Ministrul Educației, Monica Anisie, a transmis, în această seară, că a descoperit discrepanțe la încadrarea salarială în cazul mai multor posturi, atât în cadrul MEC, cât și în celelalte ministere.

Mai mult decât atât, ministrul Anisie a spus că „s-a constatat că un șofer are salariul brut la nivelul unui profesor”.
„După o analiză extinsă, realizată în urma unei știri apărute în presă, am descoperit că atât în Ministerul Educației și Cercetării, cât și în celelalte ministere există discrepanțe la încadrarea salarială în cazul mai multor posturi. Astfel, s-a constatat că un șofer are salariul brut la nivelul unui profesor. Salariile din toate ministerele sunt stabilite pe baza criteriilor și a coeficienților din Legea Salarizării Unitare. Cred că Ministerul Muncii și Protecției Sociale trebuie să lămurească această situație și să lucrăm împreună cu toate celelalte ministere la ajustarea eventualelor discrepanțe pentru o salarizare echitabilă în sistemul public”, a scris ministrul Educației pe Facebook.

Raul Apostoiu a demisionat din funcția de președinte al PLUS Sibiu: „Mi-am asumat decizii și rezultate”

0

Raul Apostoiu a anunțat, astăzi, că a demisionat de la șefia Filialei Județene PLUS Sibiu. Fostul candidat al USR PLUS Sibiu la Primăria Sibiu, Raul Andrei Apostoiu a spus că și-a „asumat decizii și rezultate” și că nu va „părăsi acest maraton pentru comunitate pe care l-am început împreună cu colegii mei”.

Raul Apostoiu a anunțat că și-a depus zilele acestea demisia din funcția de președinte al PLUS Sibiu, precizând că va rămâne în continuare consilier local.

„Dragi prieteni,
Maratonul meu pentru comunitatea sibiană continuă în calitate de consilier local USR PLUS.
După mai bine de un an de activitate în funcția de președinte al Filialei Județene PLUS Sibiu, în care prioritățile au fost cele rezultate din activitatea de președinte a filialei județene, iar în ultima perioadă și din cea de candidat la Primăria Sibiu. Am decis să prioritizez activitatea profesională și proiectele din cadrul companiei pe care o conduc, dar și proiectele pentru Sibiu și sibieni din calitatea mea de consilier local, pentru a implementa ceea ce am propus în campania electorală”, a scris Raul Apostoiu pe Facebook.
Acesta a spus că a anunțat încă din luna iulie a acestui an că, indiferent de rezultatul alegerilor locale, își va depune demisia din funcția de președinte al filialei județene PLUS Sibiu, respectiv copreședinte al Alianței USR PLUS Sibiu.
„Mi-am depus demisia zilele acestea dar nu voi părăsi acest maraton pentru comunitate pe care l-am început împreună cu colegii mei din PLUS și continuat cu colegii din USR. Mi-am asumat decizii și rezultate, mi-am dorit să reușim cât mai mult, dar acesta a fost doar începutul nostru politic, la care am pus o cărămidă. Se poate mai bine și sunt sigur că am colegi care vor continua să clădească obiectivele noastre. Eu rămân alături de ei.
Voi contribui în continuare, din postura de membru, la construcția proiectul politic USR PLUS și voi reprezenta interesele sibienilor în Consiliul Local Sibiu. Noi, echipa USR PLUS Sibiu, suntem uniți, vom fi și mai puternici în viitor și suntem cu adevărat alternativa la vechea clasă politică.
Vă mulțumesc tuturor! Ținem aproape”, a mai scris Raul Apostoiu.

CNSU a stabilit situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat luni o hotărâre în care clarifică situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise, pentru perioade scurte de timp, respectiv atunci când se fumează, se consumă produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, dar şi când se desfăşoară activităţi sportive individuale, informează Agerpres.

CNSU a adoptat, în şedinţa de luni, Hotărârea 50 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea clarifică și situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată în spaţiile deschise. Astfel, masca poate fi îndepărtată pentru perioade scurte de timp şi doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi pot respecta o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de alte persoane.
„În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane”, prevede hotărârea CNSU.

Prefectul județului Sibiu, după ce un medic de la Urgențe cere mai multe paturi pentru internări: „Ne facem de toată minunea cu ce spuneți dumneavoastră acum”

Un medic sibian a făcut, astăzi, un apel către autoritățile locale, solicitându-le să găsească o soluție pentru a crește numărul de paturi pentru internări. Apelul a fost făcut în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de medicul Voichiţia Halmaghi de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a SCJU, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, cerându-i să facă propuneri în ședința de marți. „Ne facem de toată minunea cu ce spuneți dumneavoastră acum”, a spus prefectul.

Medicul Voichiţa Halmaghi a ținut să precizeze, în cadrul ședinței CJSU, că îi ţine locul doctorului Csillag de la Serviciul de Urgenţă și a dorit să facă un apel către autorități, în contextul aglomerării secției UPU în această perioadă.
„La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de Covid, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obținerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienții care au nevoie de internare. Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienții cu forme grave și severe, care se prezintă în Urgență, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi și severi după o săptămână de evoluție a bolii, când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe județul Sibiu. Actualmente, în ultimele zile au fost 100-120. Ieri s-au raportat 150”, a spus medicul sibian.
În replică, prefectul Mircea Crețu i-a spus că solicitarea nu face „obiectul întâlnirii”.
„Nu vă supărați, doamna doctor sau director, ce sunteți. Acest lucru nu știu dacă face obiectul întâlnirii. Mâine (nr. marți), la orele 13, avem întâlnire cu toți managerii, inclusiv cu Ambulanța. Veniți atunci cu propuneri. Adică, pe cuvânt, ne facem de toată minunea cu ce spuneți dumneavoastră acum. Doriți să vă spun și eu nemulțumirile mele acum, referitor la Ambulanță, la spital?”, a spus prefectul.
Dr. Voichiţa Halmaghi a spus că: „Eu nu am nemulțumiri, eu spun că trebuie luat în calcul că trebuie să fie obținut un număr mai mare de paturi”.
Prefectul i-a cerut medicului să facă propuneri în cadrul ședinței care va avea loc marți, la ora 13:00. „Faceți ca și când sunteți de la presă, pe bune. Acum știți prima dată sau e prima zi când vă dați seama că mai trebuie paturi? Mâine, la ora 13, vă ascult o oră, dacă doriți, cu toate propunerile pe care le aveți de făcut”, a mai spus prefectul Mircea Crețu.

Ruben Albes a stabilit primul 11 contra lui FCSB

0

FC Hermannstadt caută primul succes din istorie pe terenul lui FCSB în această seară. De la ora 21,00, pe Arena Națională, sibienii vor da piept cu o echipă în formă și care se bate din nou la cupele europene. Antrenorul principal al alb-roșilor a stabilit fotbaliștii care vor începe meciul și pe aceia care vor fi rezerve. Cristiano Figueiredo, Adrian Scarlatache, Ousmane Vieira, Ionuț Stoica, Raul Opruț, Răzvan Dâlbea,  Romario Pires, David Caiado, Jo Santos, Luca Florică și David Mayoral sunt cei unsprezece titulari ai Sibiului. Alexandru Pop, Angel Bastos, Andrei Sîntean, Baba Alhassan, Fabio Fortes, Paul Oșan, Bright Addae și Lucian Buzan vor fi pe banca de rezervă. Stanley Elbers, Claudiu Belu-Iordache, Goran Karanovici și Soni Mustivar vor lipsi de la acest meci din cauza problemelor de sănătate.
Meciul dintre FCH și FCSB poate fi urmărit în direct la Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport. Înaintea partidei, FCSB are 5 puncte în plus în campionat, roș-albaștrii obținând 15, pe când sibienii au câștigat 10.

Un vaccin împotriva Covid-19, dezvoltat de o companie britanică, produce un răspuns imun atât la adulții tineri, cât și la cei vârstnici

Un vaccin împotriva Covid-19, dezvoltat de compania farmaceutică britanică AstraZeneca, produce un răspuns imun atât la adulții tineri, cât și la vârstnici. Vaccinul Oxfort/AstraZeneca poate fi unul dintre primele din industria farmaceutică care poate obține aprobarea de reglementare, scrie Mediafax, care citează Reuters.

Compania farmaceutică britanică AstraZeneca a anunțat că vaccinul pe care îl produce împotriva Covid-19 are un răspuns imun atât la adulții tineri, cât și la cei vârstnici. Vaccinul declanșează, totodată, răspunsuri adverse mai scăzute în rândul persoanelor în vârstă, a declarat, luni, producătorul britanic de medicamente AstraZeneca.
„Este încurajator să vezi că răspunsurile de imunogenitate au fost similare între adulții mai în vârstă și cei mai tineri și că reactogenitatea a fost mai mică la adulții în vârstă, unde severitatea bolii Covid-19 este mai mare”, a spus un purtător de cuvânt al AstraZeneca, care lucrează la vaccin la Universitatea din Oxford, conform sursei citate.
Astfel, vaccinul Oxford/AstraZeneca este de așteptat să fie unul dintre primele din industria farmaceutică ce poate obține aprobarea de reglementare, împreună cu Pfizer și candidatul 22UAy.F al BioNTech.
Potrivit sursei citate, vaccinul se află în prezent în studii clinice de fază 3 mai avansate, adică în etapa precedentă autorizării de către autorități. Studiul clinic a fost reluat și în Statele Unite, singura țară în care a fost suspendat după apariția unei reacții la un participant, în urmă cu mai bine de șase săptămâni, după cum a anunțat AstraZeneca.