Acasă Blog Pagina 3439

Summitul UE, amânat din cauză că președintele Consiliului European a intrat în carantină

0

 

Summitul UE, ce urma să aibă loc joi şi vineri, a fost amânat pentru 1 şi 2 octombri,e din cauza faptului că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în carantină după ce unul dintre membrii personalului său de securitate a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat un purtător de cuvânt al acestuia, potrivit Agerpres.

Preşedintele „a aflat astăzi că un ofiţer de securitate, cu care a fost în contact apropiat la începutul săptămânii trecute, a fost testat pozitiv la COVID-19”, a precizat purtătorul de cuvânt într-o postare pe Twitter.
Potrivit acesleiași surse, preşedintele este testat cu regularitate şi a fost testat negativ ieri.

Primăria Sibiu premiază performanța în sport

Echipa Alpha Sport Team Sibiu – U13, proaspătă campioană națională la baschet, a venit în vizită la Primăria Sibiu pentru a transmite primarului Astrid Fodor mulțumiri pentru susținerea în pregătirea sportivă prin sprijinul financiar acordat în acești ultimi ani, cât și pentru deschiderea sălilor de sport din școli pentru cluburile sportive private ceea ce le-a permis să își desfășoare antrenamentele.

“Pe lângă cursurile de la școală și alte activități după ore, acești tineri au ales să practice sportul pentru performanță și muncesc mult că să obțină rezultate. Îi felicit atât pe sportivi pentru seriozitatea cu care s-au pregătit, cât și pe antrenorii lor, dar și pe părinți, principalii lor susținători. Mă bucur că am reușit și noi să îi sprijinim financiar prin Agenda Sport, creându-le condițiile necesare. În recunoașterea parcursului foarte bun al echipei, am decis să premiem sportivii si antrenorii acestei echipe și în acest sens voi transmite Consiliului Local Sibiu o propunere pentru ședința din această lună”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Andrei Sîntean a fost ales în echipa etapei de către LPF

0

Liga Profesionistă de Fotbal din România a alcătuit formația etapei cu numărul IV. Printre jucătorii aleși de LPF s-a remarcat și Andrei Sîntean, atacantul lui FC Hermannstadt. Fotbalistul alb-roșilor s-a remarcat în victoria sibienilor pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, 3-1 împotriva Chindiei Târgoviște. Andrei Sîntean a avut o evoluție foarte bună și a fost decisiv pentru FCH. Sîntean a făcut 2-1 după o reușită splendidă.
Echipa rundei cu numărul IV din Liga I este următoarea:
PORTAR:
Cătălin Straton (FCSB-30 de ani) – Transferat de la marea rivală cu doar câteva zeci de ore înaintea meciului cu FC Argeş, experimentatul portar a avut 4 intervenţii prin care a ţinut neatinsă plasa porţii roş-albaştrilor.
FUNDAŞI
Răzvan Onea (Poli Iaşi / 22 de ani) – A avut o evoluţie curajoasă pe toată durata partidei. A înscris primul său gol în Liga 1, reuşita sa fiind una de 3 puncte.
Andrei Burcă (CFR Cluj / 27 de ani) – Formează cu Paulo Vinicius cel mai bun cuplu de fundaşi centrali din Liga 1. Şi în acest joc, apărătorul clujenilor a fost imposibil de depăşit.
Ante Puljic (Dinamo / 32 de ani) – S-a remarcat prin plasamenentul foarte bun. Este un jucător pe placul lui Contra, un mobilizator în momentele cheie.
Mario Camora (CFR Cluj / 33 de ani) – Căpitanul clujenilor şi-a condus echipa spre un nou succes fără gol primit. A ajuns la 272 de meciuri disputate pentru CFR în campionat, cele mai multe jucate de un fotbalist în tricoul grupării ardelene.
MIJLOCAŞI
Andrei Ciobanu (Viitorul / 22 de ani) – A reuşit primul gol din acest sezon şi al 8-lea în 79 de meciuri disputate în CASA Liga 1. Este un mijlocaş cu şut foarte bun.
Alexandru Cicâldău (U Craiova / 23 de ani) – A fost din nou decisiv pentru alb-albaştri. A ajuns la 21 de goluri marcate pe prima scenă din România, dintre care 10 în anul calendaristic 2020.
Juan Camara (Dinamo / 26 de ani) – A marcat, a pasat decisiv şi a scos un penalty. Este un fotbalist foarte interesant, trecut şi pe la FC Barcelona, care creşte valoarea lotului roş-albilor.
ATACANŢI
Dennis Man (FCSB / 22 de ani) – A înscris prima triplă din carieră în CASA Liga 1, în chiar meciul 100 jucat în principala competiţie internă. Are un început de sezon foarte bun, cu 8 goluri şi 3 pase decisive în 6 jocuri bifate pentru roş-albaştri în toate competiţiile.
Elvir Koljic (U Craiova / 25 de ani) – Un atacant fantatic, letal în faţa porţii adverse! A înscris în fiecare rundă din acest sezon. Este unul dintre principalii candidaţi la titlul de golgheter.
Andrei Sîntean (FC Hermannstadt / 21 de ani) – A scos penalty, apoi a marcat un gol foarte frumos, direct din lovitură liberă. Este unul dintre cei mai buni jucători din lotul sibienilor în acest start de sezon.
ANTRENORUL ETAPEI
Daniel Pancu (Poli Iaşi / 43 de ani) – Deşi ieşenii au fost conduşi de două ori pe tabelă, Pancu a găsit de fiecare dată soluţii. Victoria de la Arad i se datorează în mare parte!

BC CSU Sibiu continuă pregătirile în Bulgaria

0

BC CSU Sibiu a plecat spre Bulgaria acolo unde va disputa trei meciuri de pregătire. După ce au petrecut aproape două săptămâni la Cheile Grădiștei, baschetbaliștii sibieni vor avea ocazia să intre pe parchet pentru trei dueluri extrem de necesare pentru perioada de presezon.
Echipa galben-albastră a plecat astăzi spre Bulgaria și are stabilit mâine, de la ora 16:30 un prim duel cu Akademic Plovdiv, echipă a cărui antrenor secund este Sasha Gruev-fost baschetbalist al CSU Sibiu. Elevii lui Dan Fleșeriu și Cătălin Vulc vor continua pregătirile și vor merge apoi la Sofia pentru alte două partide de verificare, programate vineri și sâmbătă, cu Lukoil Levski Sofia, respectiv SCM U Craiova.
”Avem, în sfârșit, ocazia, să jucăm niște jocuri amicale, după o perioada atât de lungă. Băieții abia așteaptă să fie în teren și să își măsoare forțele cu alte echipe. Mergem în Bulgaria, din păcate, pentru că în România nu putem juca nici măcar meciuri amicale și sper să revenim de acolo cu lecția învățată și să fim pregătiți pentru meciurile oficiale”, a spus Dan Fleșeriu, la plecarea spre Bulgaria.
Baschetbaliștii sibieni vor reveni duminică în țară și vor continua pregătirile pentru sezonul competițional 2020/2021 la Sibiu.

Târgul de Crăciun, deschis în 13 noiembrie. Mai puțini expozanți sau mai multe zone de desfășurare a evenimentului, printre scenariile propuse de organizatori

 

Ca în fiecare an, în Sibiu, Crăciunul vine mai devreme. Acest lucru e posibil datorită Târgului de Crăciun, un eveniment aflat la cea de-a 14-a ediție și care se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2020 – 2 ianuarie 2021. Anul acesta, Târgul va fi puțin „altfel”, iar organizatorii iau în calcul, în prezent, două scenarii pentru desfășurarea manifestării ce adună mii de turiști din toate colțurile țării și nu numai.

Evenimentul va fi adaptat măsurilor COVID-19, dar atmosfera va fi cea renumită, după cum anunță organizatorii.
„Detaliile despre cum se ține Târgul nu sunt încă stabilite. Noi avem, deocamdată, două scenarii de lucru, dar care nu sunt încă sigure. Vrem să fim pregătiți și, cu relativ scurt timp înainte – probabil cam o lună -, vom putea ști exact cum vom desfășura evenimentul”, a spus Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu, pentru Sibiu100%.
Potrivit acestuia, primul scenariu de desfășurare a Târgului vizează o variantă redusă a numărului de căsuțe. Spațiul ocupat în Piața Mare ar fi același, dar numărul expozanților va fi redus de la 110 la 70, astfel luându-se în calcul distanțarea socială.
Piața Mică, Piața Huet și strada Bălcescu, zone suplimentare pentru Târgul de Crăciun
Cel de-al doilea scenariu pe care îl au în vedere organizatorii se referă la mai multe zone în care se poate desfășura Târgul de Crăciun.
„Scenariul al doilea este acela în care folosim și alte zone din centrul Sibiului, respectiv Piața Huet, Piața Mică, strada Nicolae Bălcescu. Dar pentru acest lucru trebuie să facem noi niște propuneri concrete care trebuie să fie supuse aprobării. Toate scenariile acestea sunt interne, nu sunt încă autorizate, însă acesta e planul nostru, adică să propunem câteva variante, să informăm din timp, ca atunci când ne apropiem de eveniment să ne putem adapta și să știm ce avem de făcut. În cel de-al doilea scenariu am putea să ne apropiem de numărul clasic de căsuțe, respectiv 110”, a explicat Andrei Drăgan.
„Nu va fi o ediție de compromis!”
Organizatorii evenimentului spun că au definitivat deja contractele pentru varianta restrânsă a Târgului și că pentru cea extinsă vor mai aștepta un timp, pentru a vedea noile reglementări și evoluția pandemiei.
De asemenea, organizatorii precizează că atmosfera Târgului de Crăciun nu va fi schimbată.
„Focusul nostru e ca atunci când cineva ajunge în Piață să vadă că târgul nu va arăta cu mult diferit față de anii trecuți. Noi am crescut de-a lungul timpului. Multă lume nu prea își dă seama cu cât a crescut sau nu Târgul, pentru că avem  metode privind felul cum amplasăm căsuțele. Piața nu va fi goală anul acesta! Nu va fi o ediție de compromis în niciun caz. Vrem să fie una în care oamenii să se bucure de eveniment așa cum s-au obișnuit, dar să și putem respecta măsurile impuse”, a mai spus Andrei Drăgan.
Târgul va fi deschis în perioada 13 noiembrie 2020 – 2 ianuarie 2021, zilnic, între orele 10 – 22. Până acum, Târgul era inaugurat prin spectacole și concerte, dar anul acesta, arată organizatorii, evenimentul nu va fi deschis cu fast.
„Nu ne gândim să mai avem un concert sau un eveniment sub forma în care s-au obișnuit spectatorii. Este deja o decizie luată: nu va mai fi un spectacol care să implice ca oamenii să stea să se uite într-un singur loc, ca la un concert. Asta nu va fi posibil”, conchid organizatorii.
 
 

Petrișor Petrescu a semnat cu o echipă din Liga I

0

Petrișor Petrescu continuă în Liga I. După ce în urmă cu câteva zile, fotbalistul născut în Sibiu și-a reziliat contractul avut cu FC Hermannstadt, el și-a găsit echipă imediat după evoluțiile avute pe prima scenă a fotbalului românesc încă de la promovarea cu alb-roșii și în primele două etape din acest campionat. Petrișor a semnat cu Academica Clinceni, adversară a lui FCH în play-out-ul sezonului trecut.
Petrișor Petrescu are 27 de ani. El poate evolua în toate pozițiile de la mijlocul terenului, de-a lungul timpului în care a jucat la Sibiu el fiind folosit pe banda dreaptă și banda stângă, ca mijlocaș defensiv, dar și ca mijlocaș ofensiv. În acest sezon, Petrișor Petrescu a avut 2 pase decisive, prima fiind în meciul cu Dinamo București (1-1) când i-a pasat lui Jo Santos, iar a doua, tocmai contra Academicei Clinceni (2-2), când a centrat perfect de pe banda dreapta, la golul lui Adrian Bălan.

Măsuri și acțiuni de sănătate publică pentru desfășurarea în siguranță a alegerilor locale

Prefectura Sibiu anunță că a fost stabilită o serie de măsuri și acțiuni de sănătate publică care vor trebui să fie respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral. Regulile sunt cuprinse în Ordinul comun nr. 1594/140/2020, emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, ținând cont de propunerile Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Ordinul prevede următoarele reguli și măsuri:

Reguli de bază pentru prevenirea contaminării și limitarea riscului de îmbolnăvire

1. purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;
2. asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral;
3. dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral;
4. dezinfecția sediilor secțiilor de votare, potrivit reglementărilor în vigoare.

Accesul și fluxul alegătorilor în sediul secției de votare:

1. accesul alegătorilor în sediul secției de votare se va face eșalonat spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și la ieșirea din acesta;
2. în situația în care se formează aglomerări la intrarea în sediile secțiilor de votare, personalul de pază va asigura distanțarea de minimum 1 metru între persoane; în această situație este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 (de exemplu, vârsta peste 65 de ani, persoane ce se declară cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) pot solicita acces prioritar în localul de vot. Accesul va fi dispus de președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare prin măsuri organizatorice;
3. distanțarea de minimum 1 metru poate fi asigurată și prin marcarea acesteia între persoanele ce așteaptă în curtea sau în fața sediului secției de votare. Este recomandabil ca și în curtea sau în fața sediului secției de votare alegătorii să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
4. la intrarea în sediul secției de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat, dotat cu termometru, materiale de protecție sanitară și flacon cu dezinfectant;
5. alegătorii vor fi supuși un triaj observațional și vor fi termometrizați cu ajutorul unui termometru noncontact;
6. dacă nu sunt evidențiate temperatură de peste 37,3°C și/sau simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație), alegătorul își va dezinfecta mâinile, va intra în sediul secției de votare, păstrând distanța de minimum 1 metru față de celelalte persoane și evitând atingerea pe cât posibil a suprafețelor;
7. personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat se va asigura că alegătorii vor respecta distanțarea fizică, vor purta corect masca și nu se vor abate de la traseul indicat către localul de vot. În cazul în care un alegător nu dispune de mască de protecție, acestuia i se va pune la dispoziție o mască de protecție, pe care o va purta pe tot parcursul prezenței în interiorul sediului secției de votare și în localul de vot;
8. după exprimarea votului, alegătorii nu vor staționa în interiorul localului de vot sau al sediului secției de votare și vor părăsi imediat sediul secției de votare urmând traseele indicate;
9. în cazul în care un alegător prezintă simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație) sau este febril (este depistat cu temperatură de peste 37,3°C), personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot după cum urmează:
alegătorul va purta mască, astfel încât să acopere nasul și gura, și va fi menținut la distanță de celelalte persoane în exteriorul sediului secției de votare;
se va identifica rapid numărul secției de votare la care alegătorul este arondat și va fi anunțat președintele biroului electoral al secției de votare de existența cazului unui alegător ce necesită acces prioritizat;
în localul de vot se vor face pregătirile necesare, astfel încât respectivul alegător să petreacă cât mai puțin timp în interiorul acestuia;
alegătorul își va dezinfecta mâinile la intrarea în sediul secției de votare;
alegătorul va fi condus de către un membru al personalului tehnic al biroului electoral al secției de votare în interiorul sediului secției de votare până la intrarea în localul de vot, evitând contactul fizic cu suprafețele sau cu alte persoane;
după îndeplinirea cu celeritate a formalităților prevăzute de lege, alegătorul va vota în cabina de vot care este mai apropiată de intrarea în localul de vot;
după finalizarea procedurilor de votare prevăzute de lege, alegătorul va fi condus în afara sediului secției de votare;
cabina de vot va fi dezinfectată prin ștergerea suprafețelor prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool și prin ștergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire; acolo unde este posibil, după primul alegător febril și/sau cu simptome respiratorii, cabina va fi rezervată până la sfârșitul zilei de votare doar alegătorilor febrili și/sau cu simptome respiratorii;
alegătorului i se va recomanda purtarea măștii de protecție până la domiciliu, evitarea transportului în comun, contactarea medicului de familie sau a serviciului 112, după caz;
în cazul în care starea medicală a alegătorului este deteriorată, se va contacta serviciul 112, iar acesta va fi izolat într-o sală separată, evitând contactul cu alți alegători sau cu alte persoane, și va fi supravegheat până când va fi preluat de personalul medical.

Accesul și fluxul alegătorilor în localul de vot:

1. accesul alegătorilor în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în localul de vot și la ieșirea din acesta;
2. alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile;
3. în vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 metri față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca, astfel încât să acopere nasul și gura;
4. alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală și va poziționa actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă, astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secției de votare să nu fie necesară;
5. se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT” și pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secției de votare, sub supravegherea și la indicația acestora. Dacă alegătorul și-a dezinfectat mâinile la intrarea în localul de vot și a purtat mască de protecție pe durata staționării în localul de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT”, buletinele de vot, pixul și documentele atinse vor fi considerate necontaminate;
6. după exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.
 

Situația unităților de învățământ din județul Sibiu: cele mai multe, în Scenariul 1. Totodată, 8 cazuri noi de Covid-19 confirmate în școli

Cele mai multe unități de învățământ din județul Sibiu funcționează în Scenariul 1, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Totodată, potrivit acestora, în școlile din județ au fost confirmate 8 cazuri noi de Covid-19.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. Prin urmare, astăzi, 22 septembrie, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație: 288 de unități de învățământ în Scenariul 1;  43 de unități de învățământ în Scenariul 2; 7 de unități de învățământ în Scenariul 3.
De asemenea, opt persoane au fost depistate pozitiv cu SARS-Cov-2, fiind internate. Este vorba de 5 elevi  de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații,  Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu; 2 cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaș și Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”; 1 personal nedidactic de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu.
Totodată, 528 persoane sunt izolate/carantinate, fiind vorba de 501 elevi, 20 de cadre didactice, 3 personal didactic auxiliar și 4 personal nedidactic.
„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori”, transmite inspectorul școlar prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu.

Rectificarea bugetară pe 2020: salariile profesorilor se majorează, iar pensiile cresc cu 40%

0

Rectificarea bugetară pe 2020 cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie a fost adoptată, marți, în Plenul Parlamentului. S-au înregistrat 242 voturi ‘„pentru”, 147 „împotrivă” şi 11 abţineri, scrie Agerpres.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%. Astfel, a rămas în vigoare Legea sistemului public de pensii care prevede creşterea acestuia cu 40%.
Un alt amendament al PSD adoptat se referă la majorarea cu 1 miliard de lei a sumelor repartizate UAT-urilor, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale, potrivit sursei citate.
Tot la propunerea PSD s-a decis suplimentarea cu 5,635 milioane de lei a bugetului Camerei Deputaţilor, pentru achiziţionarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii, precum şi suplimentarea cu 67 milioane de lei a bugetului Ministerului Agriculturii, pentru finanţarea Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.
Totodată, s-au aprobat majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru Programul Start-Up Nation, şi a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.
La propunerea UDMR, parlamentarii au renunţat la prevederea introdusă în raportul comisiilor de specialitate, potrivit căreia „plafonul privind datoria publică, potrivit metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.
Liberalii au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională proiectele privind rectificările bugetare adoptate de Parlament.

Cursuri suspendate în mai multe unități de învățământ din județul Sibiu

În mai multe unități de învățământ din Sibiu au fost suspendate cursurile, conform Hotărârii 46/2020 adoptată azi în Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, azi a avut loc Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-au adoptat Hotărârea 46/2020 cu privire la suspendarea unor formațiuni de cursuri sau suspendarea cursurilor la nivelul întregii unități de învățământ și Hotărârea 47/2020 privind modalitățile de comunicare a evoluției COVID-19 în unitățile de învățământ.

Conform Hotărârii 46/2020 a CJSU Sibiu, s-a aprobat suspendarea cursurilor în următoarele unități de învățământ:

  • Grădiniţa cu Program Prelungit „Elefănţelul Curios” Sibiu – grupa mijlocie, secţia română;
  • Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” Sibiu – clasa a XII-a C;
  • Colegiul Naţional „O. Goga” Sibiu – clasa a IX-a E;
  • Liceul Teoretic „Şt. L. Roth” Mediaş – clasa a XI-a C, secţia germană;
  • Şcoala Gimnazială nr. 10 Sibiu – toate formaţiunile de studiu din unitatea de învăţământ;
  • Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 Sibiu – toate formaţiunile de studiu din unitatea de învăţământ

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea 46/2020, având în vedere situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului Sibiu, precum și propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ avizate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și de Direcția de Sănătate Publică Sibiu”, informează Prefectura Sibiu.

Conform Hotărârii 47/2020 a CJSU Sibiu începând cu data 22.09.2020 situația privind evoluția COVID-19 la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu este comunicată de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Noi controale și amenzi, în vederea respectării măsurilor anti-Covid

Continuă contralele în județul Sibiu, în vederea respectării măsurilor anti-Covid, pe perioada stării de alertă. Astfel, în cursul zilei de 21 septembrie, 243 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. Controalele s-au soldat cu avertismente și amenzi.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, au fost verificate 742 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 47 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 2 mijloace de transport public în comun.
„Ca urmare a acțiunilor desfășurate, 6 persoane fizice au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar alte 5 au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, în context COVID-19”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Tot ieri, polițiștii locali sibieni au verificat 370 de persoane, în urma cărora 5 persoane fizice au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
De asemenea, 6 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun. „În urma desfășurării acțiunilor nu au fost aplicate sancțiuni”, precizează Ștefan.
Totodată, personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
„În data de 22.09.2020 inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 5 controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor”, a mai transmis Andreea Ștefan.

Secția III a Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” a primit statutul de Secție Clinică

0

Secția Psihiatrie III a Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” din Sibiu a primit statutul de Secție Clinică în baza Ordinului emis de Ministerul Sănătății în data de 18 septembrie. În urma obținerii acestui statut în cadrul secției se vor desfășura activităţi de asistenţă medicală și activități de învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă. Totodată, până la finalul anului, unitatea medicală sibiană dorește să devină spital clinic.

Despre acordarea statului de Secție Clinică secției Psihiatrie III au vorbit azi, în cadrul unei conferințe de presă, managerul spitalului, Sebastian Stroia, directorul medical, dr. Ciprian Băcilă, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, dr. Gabriel Budescu, rectorul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, prorectorul ULBS, conf. univ. dr. Horațiu Dura, decanul Facultății de Medicină, conf. univ. dr. Radu Fleacă, și conf. univ. dr. Mihaela Bucuță din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane. Aceștia au oferit detalii și despre înființarea unui compartiment de cercetare axat pe neuroștiințe, în strânsă legătură cu activitățile didactice și științifice desfășurate în spital.
„Secția de Psihiatrie III a obținut de curând statulul de Secție Clinică. Acest lucru înseamnă un pas în plus în ceea ce presupune activitățile cu studenții și de cercetare și ne dorim să fie un pas înainte spre obținerea pe viitor a statului de spital clinic”, a spus managerul spitalului, Sebastian Stroia.
Potrivit directorului medical al spitalului, următorul pas va fi aplicarea pentru obținerea statului de spital clinic al Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” din Sibiu.
„Ne dorim să creștem calitatea actului medical, automat calitatea serviciilor oferite, calitatea vieții pacienților. Urmează ca spitalul să devină spital clinic, cred că în câteva luni acest lucru se va întâmpla. Nu în ultimul rând, ne dorim să înființăm un compartiment de cercetare de neuroștiințe”, a spus dr. Ciprian Băcilă.
Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, este de părere că, odată cu primirea statutului clinic pentru secția Psihiatrie III, crește prestigiul Spitalului de Psihiatrie și se deschid noi oportunități pentru a derula proiecte de cercetare. „Spitalul de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda intră în linie dreaptă pentru obiectivul privind obținerea statutului de spital clinic, fapt care va îmbunătăți și posibilitățile de finanțare și de desfășurare de proiecte de cercetare”, a declarat Daniela Cîmpean.
În urma dobândirii acestui statut, secția III a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu va avea o colaborare mai apropiată cu Universitatea „Lucian Blaga”, întrucât studenții Facultății de Medicină vor putea efectua stagii clinice și/sau practică de specialitate. De asemenea, vor beneficia de pregătire teoretică și practică masteranzi în specialitatea Psihologie clinică, Consiliere Psiholohică și Psihoterapie, precum și studenți la Psihologie de la Facultatea de Științe Socio-Umane. Potrivit reprezentanților spitalului, aceste activități vor contribui la creșterea calității actului medical și la creșterea calității vieții pacienților internați.
„Reprezintă o îmbunătățire a bazei materiale și a structurilor de învățământ pentru studenții noștri, dar mai ales reprezintă o îmbunătățire a interacțiunii pe care studenții noștri pot să o aibă cu bolnavii, cu pacienții și poate duce la un impact direct asupra calității pregătirii lor profesionale”, a spus decanul Facultății de Medicină, conf. univ. Dr. Radu Fleacă.
La rândul său, rectorul ULBS, prof. univ. dr. Sorin Radu, a precizat că, cel mai probabil, „în săptămânile următoare o să gândim o primă strategie în ceea ce privește crearea unui centru de cercetare, în colaborare cu spitalul”.
Prorectorul Horațiu Dura, conf. univ. dr. și, totodată, colaborator al Spitalului de Psihiatrie, a spus că obținerea statutului de Secție Clinică reprezintă „un eveniment important pentru comunitatea sibiană, pentru învățământul sibian, pentru pacienții acestui spital. ”
Directorul DSP Sibiu și președintele Consiliului de Administrație al Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” este de părere că acest spital va trebui să devină unul de interes regional.
„Acest spital va trebui să devină un spital de interes regional, pentru că este bine amplasat, are specialiști foarte buni și eu cred că se pot obține rezultate foarte bune”, a spus directorul DSP Sibiu.