Acasă Blog Pagina 346

Plastic Eating, noul trend periculos de pe TikTok și platformele sociale. Medicii avertizează: „Poate provoca asfixiere și tulburări alimentare grave”

Un nou trend, extrem de periculos pentru sănătate, face valuri pe platformele sociale, în special în China, unde tot mai mulți tineri încearcă metode șocante pentru a slăbi rapid. Fenomenul, cunoscut sub denumirea de „plastic-wrapped eating” sau „plastic eating”, presupune înfășurarea limbii ori a gurii în folie alimentară din plastic pentru a mesteca mâncarea fără a o înghiți.

Cei care promovează această practică susțin că metoda ar „păcăli” creierul să creadă că organismul a fost hrănit, fără aport caloric. Specialiștii în sănătate trag însă un semnal de alarmă și avertizează că trendul poate avea consecințe severe atât asupra sănătății fizice, cât și psihice.

Riscuri majore pentru sănătate: de la asfixiere la intoxicație cu microplastice

Medicii avertizează că folosirea foliei de plastic în timpul mestecării alimentelor poate deveni rapid o urgență medicală. Unul dintre cele mai mari pericole este riscul de asfixiere. Folia se poate desprinde accidental și poate bloca căile respiratorii, mai ales în timpul masticației.

În plus, mestecarea plasticului favorizează eliberarea particulelor de microplastic în salivă. Aceste particule pot ajunge ulterior în organism și se pot acumula în organe importante precum ficatul, rinichii sau plămânii, unde pot declanșa inflamații și alte probleme de sănătate.

Experții atrag atenția și asupra substanțelor chimice toxice conținute de anumite tipuri de plastic, inclusiv BPA și ftalați. Aceste substanțe sunt cunoscute drept perturbatori endocrini și pot afecta echilibrul hormonal, fertilitatea și funcționarea normală a organismului.

Totodată, practica poate provoca leziuni la nivelul cavității bucale, inclusiv iritații ale gingiilor, ulcerații, deteriorarea smalțului dentar și un risc crescut de infecții orale.

Psihologii avertizează asupra efectelor psihice și a tulburărilor alimentare

Dincolo de efectele fizice, specialiștii în sănătate mintală consideră că acest trend promovează comportamente similare celor întâlnite în tulburările alimentare severe, precum anorexia sau bulimia.

Psihologii spun că astfel de metode dezvoltă o relație toxică cu alimentația, bazată pe restricție, vinovăție și frică de a consuma calorii. În timp, comportamentul poate agrava anxietatea legată de imaginea corporală și poate conduce la dezechilibre emoționale serioase.

Contrar miturilor promovate online, metoda nu elimină senzația de foame pe termen lung și nu reprezintă o soluție sănătoasă pentru pierderea în greutate.

Specialiștii recomandă metode sigure și echilibrate de slăbit

Medicii și nutriționiștii recomandă evitarea oricărui „truc” de slăbit care implică materiale non-alimentare sau practici extreme promovate pe rețelele sociale.

Pentru o scădere sănătoasă în greutate, experții recomandă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată, hidratare corespunzătoare și, atunci când este necesar, consultarea unui medic sau a unui nutriționist.

Trendurile virale pot părea inofensive la prima vedere, însă specialiștii avertizează că unele dintre ele pot avea efecte grave și ireversibile asupra sănătății.

https://www.instagram.com/reel/DVBMHb1gBbZ/?utm_source=ig_web_copy_link&igsh=NTc4MTIwNjQ2YQ==

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Consiliul Județean Sibiu lansează finanțări de 300.000 de lei, pentru protejarea monumentelor istorice în 2026

Consiliul Județean Sibiu a anunțat deschiderea sesiunii de selecție a proiectelor dedicate protecției monumentelor istorice aflate pe raza administrativ-teritorială a județului. Programul vizează acordarea de finanțări nerambursabile pentru anul 2026, destinate proprietarilor privați – persoane fizice sau juridice de drept privat – care dețin monumente istorice și doresc să realizeze lucrări de conservare, restaurare sau punere în valoare a acestora.

Potrivit anunțului oficial emis de Direcția Strategii Proiecte – Serviciul Strategii, Dezvoltare Economică și Socială, bugetul total alocat programului este de 300.000 de lei.

Ce tipuri de lucrări pot fi finanțate

Finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu acoperă parțial costurile pentru:

  • lucrări de întreținere;
  • reparații;
  • conservare;
  • consolidare;
  • restaurare;
  • intervenții de protejare;
  • punerea în valoare a monumentelor istorice.

Programul se adresează exclusiv monumentelor istorice aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice.

Perioada de depunere a proiectelor

Dosarele de finanțare pot fi depuse în perioada: 12 mai 2026 – 10 iunie 2026, ora 16:00.

Proiectele vor fi evaluate de o comisie de evaluare și selecție desemnată prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Sibiu.

Calendarul complet al sesiunii:

  • 11 – 25 iunie 2026 – verificarea, evaluarea și selecția proiectelor;
  • 26 iunie 2026 – afișarea rezultatelor finale.

Cum se depun documentațiile

Solicitanții trebuie să transmită documentația într-un exemplar:

  • fizic, la Registratura Consiliului Județean Sibiu, Strada General Magheru nr. 14, Corp A, parter;
  • în format electronic, cu semnătură digitală, la adresa de e-mail: [email protected]

Documentele depuse în format tipărit trebuie să conțină semnături olografe, iar cele transmise online trebuie semnate electronic.

Cadrul legal al finanțărilor

Selecția proiectelor se desfășoară în baza legislației privind protejarea monumentelor istorice și finanțele publice locale, inclusiv:

  • Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1430/2003;
  • OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
  • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

Criteriile de evaluare și condițiile de accesare a fondurilor sunt disponibile în grila oficială publicată pe site-ul Consiliului Județean Sibiu.

Unde vor fi publicate rezultatele

Rezultatele sesiunii de selecție vor fi publicate pe site-ul oficial al Consiliului Județean Sibiu (https://www.cjsibiu.ro/), la secțiunea „Noutăți” și în cadrul Direcției Strategii Proiecte – Programul de protecție a monumentelor istorice.

Programul este coordonat de președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Taxă incredibilă introdusă în restaurante: plătești în plus dacă împarți mâncarea

Un simplu prânz în familie s-a transformat într-o experiență revoltătoare pentru un cuplu din Austria, după ce părinții au descoperit că restaurantul în care au intrat percepea taxe speciale pentru clienții care împart mâncarea.

Bărbatul a povestit că a mers împreună cu soția și cei doi copii la un restaurant pentru a lua masa. Pentru că micuții erau prea mici pentru a consuma fiecare câte o pizza întreagă, părinții au vrut să comande doar una, pe care copiii să o împartă.

Surpriza a venit însă în momentul în care au citit mai atent meniul localului. Restaurantul afișa clar un mesaj neobișnuit: pizza era taxată „per persoană”, ceea ce însemna că împărțirea preparatelor nu era acceptată fără costuri suplimentare.

În condițiile în care prețurile unei pizza porneau de la 11 euro și puteau ajunge până la aproape 20 de euro, familia risca să plătească aproape 40 de euro doar pentru masa copiilor.

Fenomenul ia amploare în Austria, mai ales în marile zone turistice precum Viena sau Salzburg, unde tot mai multe restaurante introduc suprataxe pentru clienții care solicită farfurii suplimentare pentru a împărți mâncarea.

În unele localuri, aceste costuri au primit chiar denumiri ironice precum „taxa zgârcitului”, „farfurii de hoți” sau „taxa profitorului”.

În funcție de restaurant, clienții pot plăti chiar și până la 8 euro în plus doar pentru o farfurie suplimentară sau pentru posibilitatea de a împărți un preparat.

Reprezentanții industriei HoReCa susțin că măsurile sunt necesare pentru ca afacerile să rămână profitabile într-o perioadă în care costurile de funcționare au crescut semnificativ.

Însă criticile din partea clienților devin tot mai dure, mai ales după apariția unor taxe considerate absurde de mulți turiști.

Un alt caz care a stârnit revoltă s-a petrecut într-o gelaterie din apropiere de Viena. Doi turiști au comandat câte o cafea cu gheață și o înghețată servită la bol, fără să bănuiască faptul că vor plăti suplimentar pentru… spălatul vaselor.

După ce au primit bonul fiscal, cei doi au observat un cost în plus de 1,40 euro, trecut drept „suprataxă pentru pahar”.

„M-am ridicat imediat și am întrebat dacă este vorba despre o garanție”, a povestit unul dintre turiști.

Răspunsul angajaților i-a lăsat fără replică.

„Așa procedăm noi. Este taxa pentru spălatul vaselor”, i-ar fi explicat personalul localului.

Tot mai mulți clienți reclamă faptul că restaurantele și cafenelele încearcă să introducă taxe ascunse sau costuri suplimentare pentru servicii care până nu demult erau considerate normale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/ULTIMA ORĂ: A doua noapte de căutări în Sebeșul de Jos. Copilul dispărut NU A FOST GĂSIT

Miercuri dimineața au fost reluate căutările copilului de 5 ani dispărut luni seara din localitatea Sebeșul de Jos.

Activitățile s-au derulat până în această dimineață la ora 4, când au fost oprite din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

La ora 8, peste 130 de persoane au reînceput căutările.

„Operațiunile de căutare și salvare au fost reluate în această dimineață, la ora 8, după ce în jurul orei 4 s-au oprit din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

La această oră, același număr de forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, alături de voluntari, ca și-n ziua precedentă, sunt angrenate în activitățile desfășurate în teren pentru găsirea minorului.

Facem apel la cetățeni ca, în cazul în care dețin informații care ar putea ajuta la găsirea copilului, să apeleze numărul unic de urgență 112″, a transmis Vlas Teodosiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Atenție, șoferi! Valea Oltului devine un adevărat test de răbdare

Șoferii care tranzitează Valea Oltului trebuie să se înarmeze cu multă răbdare în cursul zilei de miercuri.

Mai multe restricții de circulație sunt în vigoare pe DN7 și pe variantele adiacente, din cauza lucrărilor de reparații și consolidare desfășurate în mai multe zone intens circulate.

Pe sectorul de drum DN 7CC, între kilometrii 0+000 și 1+637, în zona localităților Călimănești – Jiblea, au loc lucrări de reparații asfaltice.

Intervențiile se desfășoară zilnic între orele 8 și 18, iar circulația rutieră este restricționată pe jumătate de carosabil și dirijată de piloți de trafic.

Problemele cele mai mari sunt însă pe DN7, între kilometrii 198+000 și 233+200, pe tronsonul Călimănești – Câineni, unde se execută lucrări de rânguire a versanților și montare a sistemelor de protecție.

În acest sector, circulația este complet interzisă pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

Pentru mașinile mai mici de 7,5 tone, traficul se desfășoară alternativ, pe un singur sens, cu închideri și deschideri succesive ale circulației în reprize de maximum 30 de minute.

Traficul este controlat prin semafoare sau de piloți de circulație, ceea ce provoacă frecvent coloane și întârzieri semnificative.

Alte restricții sunt impuse și în zona localității Călinești, pe sectorul DN7 cuprins între kilometrii 216+450 și 217+400. Aici se desfășoară lucrări la pila 1 a Ecoductului Călinești, între orele 08:00 și 15:30.

În această zonă, circulația se desfășoară tot pe jumătate de carosabil, dirijată de piloți de trafic, iar în situații speciale traficul poate fi închis complet în reprize de câte 15 minute.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cotroceniul SECRET: Nicușor Dan și-a chemat oamenii loiali după anularea recepției oficiale de Ziua Europei

Președintele Nicușor Dan a avut sâmbătă, 9 mai, o întâlnire discretă la Palatul Cotroceni cu câteva zeci de voluntari și persoane apropiate din cercul său politic și administrativ.

Informația a fost confirmată pentru G4Media de consilierul prezidențial Diana Iancu, care a susținut că nu a fost vorba despre o recepție oficială, ci despre o reuniune informală, fără protocol.

Întâlnirea a avut loc chiar de Ziua Europei, în contextul unei decizii fără precedent: anularea recepției oficiale organizate anual la Cotroceni.

Evenimentul urma să o aibă ca invitat de rang înalt și pe Roberta Metsola, care și-a modificat agenda după anularea ceremoniei.

Potrivit informațiilor G4Media, printre participanții la întâlnirea restrânsă s-au aflat mai mulți voluntari și susținători ai președintelui, inclusiv Petru Movilă și Raluca Amariei, alături de foști colaboratori din perioada Primăriei Capitalei și persoane venite din mai multe județe.

Petru Movilă a confirmat inițial participarea la reuniune, însă ulterior a evitat să mai ofere detalii. De cealaltă parte, Raluca Amariei a refuzat să comenteze informațiile legate de întâlnire.

Surse apropiate discuțiilor susțin că reuniunea de la Cotroceni a avut un caracter sobru și s-a desfășurat fără elemente oficiale sau ceremoniale.

Timp de aproximativ două ore, șeful statului ar fi discutat cu apropiații săi despre criticile formulate recent la adresa Uniunii Europene, despre blocajul politic intern și despre relația tensionată cu Ilie Bolojan.

Întâlnirea vine într-un moment sensibil pentru administrația prezidențială, pe fondul speculațiilor privind apariția unei organizații civice menite să îl susțină pe Nicușor Dan în perioada următoare.

Decizia anulării recepției oficiale de Ziua Europei a fost anunțată cu doar trei zile înainte de desfășurarea evenimentului. Administrația Prezidențială a invocat „contextul politic intern” pentru suspendarea ceremoniei.

În același timp, mai mulți invitați și-ar fi exprimat nemulțumirea față de poziționarea președintelui în actuala criză politică și față de relația acestuia cu PSD, partid acuzat de adversarii politici că a contribuit la destabilizarea guvernului condus de Ilie Bolojan.

Anularea recepției a provocat reacții inclusiv la nivel european, în condițiile în care vizita Robertei Metsola fusese deja inclusă în programul oficial al evenimentului de la Palatul Cotroceni.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: Încep lucrările de asfaltare pe strada Constantin Brâncoveanu din Mediaș

Lucrările de reabilitare pe strada Constantin Brâncoveanu au început oficial, anunțul fiind făcut de primarul Gheorghe Roman prin intermediul unei postări publicate pe Facebook.

Edilul a explicat că infrastructura rutieră a fost puternic afectată în urma programului de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, iar administrația locală își propune ca, etapizat, cât mai multe străzi să fie readuse la o stare normală de circulație.

Totodată, acesta le-a mulțumit locuitorilor pentru mesajele de susținere primite în ultima perioadă.

„Strada Constantin Brâncoveanu a intrat, de astăzi, în proces de reabilitare.

După programul de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, infrastructura rutieră a avut mult de suferit.

Ne propunem ca, etapizat, un număr cât mai mare de străzi să devină din nou circulabile, așa cum ne dorim cu toții.

Vă mulțumesc tuturor celor care, sub diverse forme, îmi transmiteți mesaje de susținere”, a scris primarul Gheorghe Roman pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: SURPRIZĂ TOTALĂ la Cotroceni! Cine sunt tehnocrații luați în calcul pentru funcția de premier

Cu doar câteva zile înaintea consultărilor decisive pentru formarea noului Executiv, la Palatul Cotroceni se conturează deja scenariul unui premier tehnocrat.

Surse politice susțin că președintele României, Nicușor Dan, analizează două variante pentru conducerea viitorului Guvern: Radu Burnete și Șerban Matei.

Primul nume aflat pe lista șefului statului este Radu Burnete, actual consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale. Acesta a ajuns la Cotroceni în vara anului trecut, după o carieră construită în mediul de afaceri și în zona reprezentării investitorilor.

Timp de cinci ani, Burnete a ocupat funcția de director executiv al Confederației Patronale Concordia, una dintre cele mai influente organizații patronale din România.

Serban Matei și Radu Burnete. SURSĂ FOTO: Digi 24

Înainte de această poziție, a activat în cadrul Consiliului Investitorilor Străini și a lucrat la Bruxelles pentru o companie de consultanță specializată în servicii financiare.

A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București și și-a continuat studiile cu un master la Viena.

O altă variantă analizată pentru funcția de premier tehnocrat este Șerban Matei, actual director al Direcției Relații Internaționale din cadrul Băncii Naționale a României.

Acesta este considerat apropiat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și are o experiență consistentă în negocierile financiare internaționale.

În 2012, Șerban Matei a fost desemnat reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional, iar de-a lungul carierei a participat la discuții și negocieri cu FMI, Banca Mondială și instituțiile Uniunii Europene.

Este absolvent al Academiei de Studii Economice, specializarea Finanțe-Bănci.

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că nu va desemna un premier fără existența unei majorități clare în Parlament.

Totodată, șeful statului a anunțat că toate partidele parlamentare, inclusiv AUR, vor fi invitate la consultările oficiale de la Cotroceni.

Consultările pentru formarea noului Guvern ar putea avea loc joi sau luni, iar varianta unui Executiv condus de un tehnocrat rămâne una dintre opțiunile aflate pe masa președintelui.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Manipulare uriașă demascată de AFP: clipul viral cu „românii care îl sărbătoresc pe Georgescu” este fals

O nouă campanie de dezinformare despre România a fost demontată de presa internațională, după ce un videoclip distribuit masiv pe rețelele sociale a fost prezentat în mod fals drept dovada unor manifestații uriașe de susținere pentru Călin Georgescu după căderea Guvernului Bolojan.

Potrivit unei verificări realizate de Agenția France Presse (AFP), imaginile devenite virale pe platforme precum X, Facebook și Telegram nu au nicio legătură cu evenimentele politice din mai 2026.

Deși clipul a fost distribuit în mai multe limbi, inclusiv engleză și germană, cu mesajul că „România celebrează înlăturarea lui Bolojan”, realitatea este cu totul diferită.

Investigația AFP arată că filmarea este veche și provine dintr-un protest organizat în București pe 1 martie 2025. La acel moment, susținătorii lui Călin Georgescu ieșiseră în stradă pentru a protesta față de anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Jurnaliștii au reușit să identifice originea imaginilor prin analiza mai multor cadre din videoclip.

Un element-cheie a fost sigla Realitatea TV, vizibilă în filmare. În plus, într-o secvență apare o burtieră cu mesajul: „Turul doi al alegerilor prezidențiale trebuie reluat urgent”, detaliu care confirmă că imaginile făceau referire la contextul politic din 2025, nu la evenimentele recente.

AFP mai precizează că aceeași secvență video fusese publicată încă din martie 2025 într-un material despre protestele simpatizanților lui Georgescu.

Clipul a reapărut online imediat după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai 2026.

Mai multe conturi cu mesaje eurosceptice și radicale au redistribuit imaginile însoțite de afirmații precum „România sărbătorește căderea lui Bolojan”, „Călin Georgescu este susținut de o armată de oameni” sau „Românii își iau țara înapoi”.

AFP subliniază însă că nu există dovezi care să confirme existența unor proteste masive împotriva lui Bolojan după demiterea Guvernului. Din contră, agenția notează că au existat inclusiv manifestații de susținere pentru fostul premier.

Un alt detaliu remarcat de jurnaliști contrazice versiunea viralizată online: condițiile meteo. În imagini, participanții apar îmbrăcați cu haine groase și geci de iarnă, pe o vreme rece și înnorată. În schimb, în primele zile ale lunii mai 2026, temperaturile din București au ajuns la aproximativ 25 de grade Celsius.

În analiza sa, AFP amintește și contextul politic care l-a transformat pe Călin Georgescu într-un personaj central al discursurilor radicale.

Acesta câștigase surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, înainte ca scrutinul să fie anulat de Curtea Constituțională pe fondul suspiciunilor privind interferențe rusești.

Ulterior, Georgescu nu a mai fost acceptat în alegerile repetate din 2025, însă numele său continuă să fie folosit intens în discursurile anti-UE și conspiraționiste.

Lideri AUR, printre care și George Simion, îl prezintă în continuare drept „președintele ales al României”, iar imaginile vechi de la proteste sunt reutilizate frecvent pentru a alimenta narative politice radicale și anti-europene.

Concluzia AFP este categorică: videoclipul distribuit viral este scos din context și utilizat pentru manipulare politică.

„Clipul este vechi și arată un protest din 2025 privind repetarea alegerilor prezidențiale, nu reacții la căderea Guvernului Bolojan din 2026”, precizează agenția.

AFP avertizează că astfel de materiale false sunt folosite pentru a amplifica tensiunile politice și pentru a crea impresia unei revolte populare inexistente în realitate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Pierdut carnet

Pierdut carnet de membru vânător nr. 139917, eliberat de AJVPS Brăila pe numele Patrick Pascu. Rog persoana care îl găsește să mă contacteze la adresa [email protected].

Japonia lansează drone militare din carton: se asamblează în 5 minute și costă de 10 ori mai puțin decât modelele clasice

Japonia a început producția unor drone militare fabricate aproape integral din carton ondulat, într-un proiect care promite să reducă drastic costurile de producție și timpul de asamblare. Noua dronă, denumită AirKamuy 150, este dezvoltată de compania japoneză AirKamuy și poate fi montată în doar cinci minute.

Modelul este conceput pentru a fi extrem de ușor, pliabil și rapid de transportat pe câmpul de luptă. Drona are o autonomie de aproximativ 80 de kilometri și poate atinge viteze de până la 100 km/h, potrivit publicației Futurism.

Drone de luptă din carton, testate deja de armata japoneză

Ministrul japonez al Apărării, Shinjirō Koizumi, a anunțat recent lansarea programului destinat dezvoltării unor drone ieftine și ușor de înlocuit, fabricate aproape complet din carton.

AirKamuy 150 este o dronă cu aripi fixe construită din același tip de material utilizat la producția cutiilor de transport. Chiar dacă structura este realizată din carton, aparatul poate rezista în condiții de operare militară și oferă performanțe comparabile cu unele drone convenționale, relatează Mediafax.

Dronele au fost deja testate de armata japoneză, iar costurile de producție sunt considerabil mai mici decât cele ale altor modele utilizate în conflictele moderne.

Cât costă noua dronă militară japoneză

Potrivit Tom’s Hardware, o dronă AirKamuy 150 costă între 2.000 și 2.500 de dolari. Prin comparație, dronele Shahed utilizate de Iran au prețuri estimate între 20.000 și 50.000 de dolari per unitate.

Un alt avantaj major este procesul simplificat de fabricație. Dronele pot fi produse în aproape orice fabrică dotată cu utilaje de tăiere a cartonului, ceea ce permite realizarea rapidă și ieftină a unui număr mare de unități.

Fiecare dronă este pliabilă, ușor de transportat și poate fi asamblată complet în aproximativ cinci minute, caracteristici care o transformă într-o soluție eficientă pentru operațiuni militare rapide și cu costuri reduse.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Scandal pe piața muncii: muncitorii străini ar plăti până la 25.000 de euro pentru joburi în România

0

Muncitorii străini care ajung să lucreze în România ar plăti sume uriașe, între 5.000 și 25.000 de euro, către intermediari, susține un consilier de stat din Cancelaria premierului Ilie Bolojan. Declarațiile au fost făcute în Senat, în contextul dezbaterii unei Ordonanțe de Urgență privind recrutarea forței de muncă din afara țării.

Valentin Vătăjelu, consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, a afirmat că în jurul recrutării muncitorilor străini s-ar fi dezvoltat o adevărată rețea de intermediere ilegală, care generează milioane de euro anual.

„Pe spatele acestor oameni care vin să muncească în România se fac zeci de milioane de euro. Mulți dintre ei plătesc între 5.000 și 25.000 de euro doar pentru a ajunge aici”, a declarat acesta în Comisia pentru Muncă din Senat, relatează stiripesurse.ro.

Acuzații privind o „mafie” a recrutării muncitorilor străini

Potrivit oficialului guvernamental, lipsa unor reguli clare privind recrutarea angajaților din afara Uniunii Europene a permis apariția unor intermediari care percep taxe ilegale.

„Vorbim despre o mafie cu care ne luptăm. Procesul nu este suficient reglementat, iar mulți muncitori plătesc sume enorme unor intermediari încă din țările de origine”, a explicat Vătăjelu.

Acesta susține că o mare parte dintre muncitorii veniți în România pentru livrări, construcții sau servicii sunt vulnerabili și pot deveni victime ale exploatării prin datorii și taxe ascunse.

Patronatele critică noile reguli ale Guvernului

În timpul dezbaterilor din Senat, reprezentanții patronatelor au criticat prevederile noii Ordonanțe de Urgență.

Președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Badea Romulus Dimitrie, a declarat că noile măsuri transferă prea multe responsabilități către angajatori și agențiile de recrutare.

„Există riscul unui adevărat turism pe banii angajatorului român. Dacă muncitorul își dă demisia, agenția trebuie să îi ofere alte două locuri de muncă sau să îi cumpere bilet de avion pentru întoarcere”, a afirmat acesta.

Guvernul admite existența comisioanelor ilegale

În expunerea de motive a Ordonanței, Guvernul recunoaște existența unor practici ilegale în procesul de recrutare a muncitorilor străini.

Executivul susține că numeroase firme și intermediari operează fără controale clare, fără transparență și fără obligații privind protecția lucrătorilor.

Autoritățile avertizează că aceste practici favorizează:

  • perceperea de comisioane ilegale;
  • exploatarea muncitorilor străini;
  • migrația ilegală către alte state UE;
  • riscuri de trafic de persoane.

Criza forței de muncă din România a accelerat recrutările externe

România se confruntă încă din 2019 cu un deficit major de personal în domenii precum:

  • construcții;
  • agricultură;
  • transporturi;
  • industria alimentară;
  • servicii.

Din acest motiv, tot mai multe companii au apelat la recrutarea de muncitori din Asia și alte state din afara Uniunii Europene.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI