Acasă Blog Pagina 3505

Cum încep unitățile de învățământ din România noul an școlar: cele mai multe, în scenariul verde

0

Un număr de 12.610 unităţi de învăţământ din România vor începe anul şcolar 2020 – 2021 în scenariul 1, 4.892 în scenariul 2, 238 în scenariul 3, iar 7 unităţi în scenarii mixte (2 şi 3), informează vineri Ministerul Educaţiei şi Cercetării, citat de Agerpres.

„În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, comitetele judeţene/ al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU/ CMBSU) au emis hotărârile privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ, valabil pentru începutul de an şcolar 2020 – 2021″, anunţă MEC, într-un comunicat transmis Agerpres.
Potrivt MEC, conform acestor hotărâri, se înregistrează următoarea situaţie:
12.610 unităţi de învăţământ se încadrează în scenariul 1, ceea ce presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
4.892 de unităţi de învăţământ vor începe școala în scenariul 2, care presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una – două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
Totodată, 238 de unităţi de învăţământ încep noul an școlar în scenariul 3. În această situație, toți preşcolarii şi elevii vor participa la activităţi/ lecţii online.
Nu în ultimul rând, 7 unităţi de învăţământ vor începe școala în scenarii mixte (S2+S3), varianta care s-a aprobat avându-se în vedere situaţiile specifice din fiecare unitate, după cum precizează MEC. Unele dintre unităţi se află în curs de reabilitare şi altele au cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât impun învăţarea online.
„Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au adoptat propunerile în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate la nivel naţional de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ”, afirmă MEC.
Potrivit respectivei analize, în 2.728 de localităţi numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 410 localităţi numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 şi 3 la 1.000 de locuitori, iar în 43 de localităţi numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori.
Conform Ordinului comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/ instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
 

În ce condiții se află școlile din Sibiu care au adoptat scenariul roșu

Primăria Municipiului Sibiu a făcut o serie de lămuriri cu privire la situația mai multor instituții de învățământ din Sibiu care au adoptat scenariul roșu. Potrivit reprezentanților municipalității, precizările vin în urma deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cu privire la scenariile de funcționare a unităților de învățământ din municipiul Sibiu împreună cu motivarea pentru adoptarea scenariului, publicat joi, 10 septembrie.

Astfel, la Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Primăria Sibiu anunță că a efectuat ample lucrări de eficientizare energetică a clădirii și a tuturor instalațiilor termice și electrice, precum și amenajări interioare. „Termenul de finalizare a tuturor lucrărilor este 18 septembrie 2020, însă, pentru a începe cursurile școlare la timp și în bune condiții, am finalizat la începutul lunii iulie toate lucrările în sălile de curs, apoi au fost realizate lucrări pe holuri și pe casele scărilor, iar joi, 10 septembrie se va finaliza curățenia și la parterul clădirii, conform termenului asumat de constructor și agreat de conducerea școlii, astfel stabilit pentru a se putea realiza dezinfecția până la începerea noului an”, se arată într-un comunicat de presă. 

În prezent la această unitate se mai execută lucrări doar la subsolul clădirii în punctul termic și în exterior, pentru anveloparea soclului clădirii, asigurându-se circuit separat pentru accesul muncitorilor. De asemenea, curtea în care s-a intervenit pentru reamenajarea suprafeței va fi și aceasta curățată până la finalul acestei zile și pregătită până la reluarea cursurilor.

„Prin urmare, din punct de vedere al lucrărilor contractate și realizate de Primăria Sibiu, derularea cursurilor în școală nu va fi afectată. Directorul unității de învățământ va reveni la Inspectoratul Școlar Județean cu o adresă în sensul reîncadrării unității în scenariul verde, cu începere de miercuri, 16 septembrie”, se precizează în document.

Cât despre Liceul Baptist Betania, care este structură a Colegiului „Noica”, reprezentanții Primăriei Sibiu spun că „încadrarea acestuia în scenariul roșu este complet nejustificată”. Clădirea a fost modernizată anul trecut, spațiile fiind funcționale și pregătite pentru începerea școlii. „Directorul a fost atenționat să adopte în cel mai scurt timp scenariul verde, conform situației reale, acesta confirmând Primăriei că începând de luni, 14 septembrie elevii sunt așteptați la școală”, se arată în comunicatul de presă transmis de Primărie.

În cazul Colegiului Cibinium, lucrările realizate de proprietarul acestei clădiri retrocedate nu au putut fi finalizate până la această dată, din cauza furnizării cu întârziere a unor materiale aprovizionate din străinătate. „Și în acest caz s-a găsit o soluție. Sălile de la etajul II erau finalizate, iar la etajul I constructorul a reușit să mai finalizeze încă câteva săli. Acestea vor asigura necesarul de spațiu pentru desfășurarea cursurilor, împreună cu atelierele de practică ale Colegiului situate pe Aleea Artileriștilor. Directorul a transmis deja o adresă către Inspectoratul Școlar Județean, solicitând reîncadrarea unității de învățământ în scenariul verde începând de miercuri, 16 septembrie”, mai transmit reprezentanții municipalității.        

Turneul internațional Stradivarius a poposit săptămâna aceasta la Sibiu

Turneul internațional Stradivarius s-a oprit săptămâna aceasta la Sibiu, un concert extraordinar având loc în curtea Muzeului Național Brukenthal, joi, 10 septembrie. Respectând condițiile impuse de organziarea evenimentelor în pandemie, melomanii din Sibiu cât și cei veniți din Brasov, Tg. Mureș, Craiova și Deva au putut asculta, timp de peste o oră și jumătate, vibrațiile viorii Stradivarius Elder Voicu și a bandeneonului și solistului argentinian Omar Massa.

Programul din acest an s-a numit „Piazzolla 99” și a conținut piese lucrări de Astor Piazzolla – Bruno y Sarah, Calambre, Night Club 1960, Oblivion, Libertang; Haendel  – Adagio in Re major, Bach – Aria pe coarda sol, Beethoven – Duo in do major, Massenet – Meditatia, Kreisler – Preludiu si Allegro, Porumbescu – Balada, Omar Massa – Avincis Tango.

„Suntem bucuroși și onorați că iată în acest an s-a putut organzia acest turneu. Alexandru Tomescu și echipa proiectului sunt buni prieteni, și din acest motiv am dorit ca și acum Muzeul Național Brukenthal să găzduiască acest extraordinar concert care se bucură de un public numeros și interesat. (…)

Turneul Stradivarius 2020 își propune să meargă mai departe, iar muzica este cea pentru care acum avem, în fine, suficient timp, capacitate de apreciere și multă nevoie.  Muzica înseamnă conexiune chiar în contextual distanțării”, a declarat Alexandru Constantin Chituță, de la Muzeul Național Brukenthal.


Cei care au participat la concert au putut asculta „A cry for solitude”, o lucrare muzicală în prima audiție, fiind compusă special pentru acest turneu, de către compozitorul  Dan Popescu.

„Piesa „A Cry for Solitude”, inițial un duo pentru vioară și pian, inspirată de dialogul cu maestrul Alexandru Tomescu și compusă în perioada pandemiei, este prezentată în primă audiție în cadrul Turneului Stradivarius din Septembrie 2020, într-un aranjament pentru vioară și bandoneon realizat de către Omar Massa. Strigătul și plânsul izolării se combină cu momente de reverență și de speranță datorate celor din prima linie care, în ciuda provocărilor, cu stoicism și curaj, ne arată ca avem puterea de a răzbate, fără însă a îi uita pe cei loviți de această pandemie dramatică. Muzica unește oamenii și ne dă speranța de a continua”, a declarat compozitorul Dan Popescu.

La rândul său, violonistul Alexandru Tomescu a spus că dedică turneul Stradivarius celor care se află în prima linie în lupta cu Covid-19.
„Turneul Stradivarius “PIAZZOLLA 99” îl dedicăm tuturor celor care sunt acolo, în prima linie, în lupta cu acest virus perfid -Covid-19, de la cadrele medicale, curieri, șoferi de taxi, ambulanță, funcționari, artiști și, nu în cele din urmă, fiecăruia dintre noi, care, știut sau neștiut, putem ajunge în linia întâi. Gândurile noastre bune și muzica se îndreaptă, în egală măsură, către toți cei care au trecut prin această boală sau care au trăit această experiență lângă persoane dragi. Muzica ne poate reda speranța! Muzica înseamnă conexiune în ciuda distanțării și merge mai departe, cu fiecare dintre noi”, a declarat Violonistul Alexandru Tomescu.

FOTO: S-a izbit cu mașina de un cap de pod, pe Drumul Național 14

0

Trei persoane au fost rănite, vineri după amiaza, pe Drumul Național 14, în localitatea Ruși, în urma unui accident rutier. Un șofer de 60 de ani, care circula spre Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un cap de pod de pe partea stângă a sensul de mers.

Șoferul și alți doi pasageri, o femeie de 44 de ani și un copil de 12 ani, au fost răniți în urma impactului. Echipaje de la Ambulanța și SMURD Sibiu au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite. Bărbatul de 60 de ani a suferit politraumatisme la coloană, fractură deschisă la mână și o contuzie la gleznă, femeia s-a ales cu mai multe escoriații, iar copilul de 12 ani prezenta traumatisme la picioare. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.

Fotbalist ghanez la FCH

0

Bright Christopher Addae este noul fotbalist al lui FC Hermannstadt. Jucătorul a venit la Sibiu liber de contract și poate evolua în partea centrală a terenului, atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș defensiv. Addae are 27 de ani și este din Ghana.
Bright Christopher Addae are 1,84m înălțime și este cotat la 500.000 de Euro. El a fost selecționat o dată la echipa de seniori a Ghanei, iar în 2009 a cucerit titlul mondial cu echipa de juniori. În ceea ce privește echipele de club, Addae a jucat în mare parte a carierei sale în Italia, în Serie B, și un sezon în Slovenia. Terrassa F.C. , Crotone, A.S. Gubbio, Ascoli, Juve Stabia și Ascoli sunt formațiile italiene pentru care a evoluat, iar în sezonul 2013-2014 a jucat pentru slovenii de la Gorica, alături de care a obținut Cupa Sloveniei.
 

Focar de coronavirus la o fabrică de articole textile și materii prime din Sibiu

0

Autoritățile au depistat un focar de coronavirus la o societate producătoare de articole textile și materii prime din Sibiu. În urma anchetei epidemiologice desfășurate de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 23 de angajați ai fabricii.

Focarul a fost identificat în data de 9 septembrie, având o rată de atac de 6,74%. Totodată, în urma anchetei au fost identificați 91 de contacți, dintre care 66 sunt contacți de serviciu, iar 25 sunt contacți de familie.

„În ceea ce privește măsurile dispuse de DSP Sibiu, s-au izolat în spital toate cele 23 cazuri confirmate pentru evaluare clinică și paraclinică, s-a dispus carantina la domiciliu a contacților de serviciu și a familiilor acestora. În cadrul societății s-a efectuat dezinfecția și s-a luat legătura cu reprezentanții societății în vederea aplicării unui plan intern de măsuri de limitare a răspândirii infecției, astfel s-a recomandat decalarea programului de lucru, a pauzelor de masă și a încheierii programului de lucru”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului-Județul Sibiu.
De asemenea, s-a recomandat tuturor angajaților să își monitorizeze starea de sănătate prin medicul de familie, iar în cazul în care prezintă simptome să apeleze numărul de urgență 112 în vederea transportării la spital și efectuarea de investigații.

Direcția de Sănătate Publică va efectua controale pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de limitare și prevenire a răspândirii infecției cu SARS CoV-2.

Record de îmbolnăviri cu Covid-19 la Sibiu. S-au raportat 53 de cazuri noi

Județul Sibiu a înregistrat, în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de îmbolnăviri cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei. Potrivit autorităților locale, s-au raportat 53 de cazuri noi, înregistrându-se, totodată, și un deces cauzat de infecția cu Covid-19.

Potrivit Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 53 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 2 persoane
  • 19 – 29 de ani 5 persoane
  • 30 – 39 de ani 10 persoane
  • 40 – 49 de ani 20 persoane
  • 50 – 59 de ani 5 persoane
  • 60 – 69 de ani 8 persoane
  • 70 – 79 de ani 3 persoane

Astfel, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1713 de persoane (dintre care 1598 adulți și 115 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1173 de persoane, iar 95 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore s-a înregistrat și un nou deces la un bolnav de Covid-19. Este vorba de un bărbat de 82 de ani, care mai avea și alte comorbidități, potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.
La rândul său, prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu a transmis un semnal de alarmă cetățenilor sibieni, pe care i-a îndemnat să respecte regulile de protecție și igienă individuală.

„De la începutul pandemiei, azi se înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri din ultimele 24 de ore. Este un număr de îmbolnăviri care ar trebui să ne dea tuturor un semnal de alarmă! Am mai spus-o și o spun din nou: respectați regulile de protecție și igienă individuală! Autoritățile au dispus toate măsurile legislative necesare, dar ține de fiecare dintre noi să le respectăm și să avem grijă de sănătatea noastră”, a transmis Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu.

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 784 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 87  persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 75 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 107 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

România a depășit pragul de 100.000 de cazuri de Covid-19. Peste 1300 de persoane s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore

România a depășit pragul de 100.000 de cazuri Covid-19, după ce în ultimele 24 de ore s-au raportat, la nivel național, 1391 de noi îmbolnărivi. Totodată, au fost înregistrate 35 de decese la bolnavi Covid din mai multe județe, printre care și Sibiu.

Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 101.075 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

*Datele privind pacienții declarați vindecați și pacienții asimptomatici externați la 10 zile după depistare nu sunt disponibile în acest moment, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor. Aceste cifre vor fi comunicate imediat după ce vor deveni disponibile.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.391 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

Până astăzi, 4.100 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.09.2020 (10:00) – 11.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (25 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

34 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.125. Dintre acestea, 478 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.041.921 de teste. Dintre acestea 26.149 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.734 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.772 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.754 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.129  de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

Ediția a 7-a a Buonavista Duathlon Challenge are loc duminică, 13 septembrie. Drumul DJ106A se închide

0

Buonavista Duathlon Challenge, cel mai inedit concurs din Sibiu, care îmbină alergarea cu mersul pe bicicletă, va avea loc duminică, 13 septembrie în aceeaşi locaţie de poveste cu care ne-am obişnuit: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului + DJ 106 A Sibiu – Rășinari. Peste 200 de concurenți din Sibiu şi județele învecinate sunt aşteptaţi să ia startul ineditului concurs, începând cu ora 10.00.
Ediția din acest an este una specială, fiind luate toate măsurile de siguranță, distanțare socială, pentru prevenirea pandemiei. Participantii vor porni în cursă individual/echipă, la un interval de 20 de secunde. Ora de start a fiecărui concurent va fi stabilită în funcție de timpul de parcurgere al cursei, pe care fiecare concurent este obligat să-l menționeze în formularul de înscriere. Mai mult, concurenții, în timpul cursei NU vor putea concura unul lângă celălalt, ei trebuind să respecte o distanță fizica între ei de minim 7 m.
Vor exista  4 probe de concurs:

  • Duathlonul Clasic (alergare + bicicletă + alergare), pe asfalt exclusiv, individual presupune parcurgerea următoarelor distanțe: 5 km alergare în Muzeul Satului urmați de 20 km cu bicicleta (2 bucle a cate 10 km Sibiu – Rasinari pe DJ 106 A, șoseaua fiind închisă circulației autoturismelor) şi, la final, 2 km alergare în Muzeul Satului.
  • Duathlonul Clasic (alergare + bicicletă + alergare), pe asfalt exclusiv, ștafetă – presupune parcurgerea acelorași distanțe: 5 km alergare, urmați de 20 km cu bicicleta + 2 km alergare în echipă: un alergător aleargă 5 km, apoi predă ștafeta biciclistului, iar apoi biciclistul îi predă ștafeta din nou alergatorului.
  • Duathlon Family Asfalt, pe asfalt exclusiv, o cursa distinctă pentru copiii între 6 și 14 ani exclusiv, care presupune parcurgerea unui traseu de 10 km Muzeul Satului – Rășinari și retur, pe DJ 106 A, șoseaua fiind închisă circulației autoturismelor, de către un părinte + un copil, ambii pe bicicletă, stimulând în acest fel practicarea sportului în familie.
  • Duathlon Family Offroad, este de fapt o cursa distinctă pentru copiii între 6 și 14 ani exclusiv, ce presupune parcurgerea unui traseu de 10 km, prin pădurea Dumbrava și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, pe macadam, de către un părinte + un copil, ambii pe bicicletă, stimulând în acest fel practicarea sportului în familie.

Cursa de Duathlon Family pe asfalt este noutatea ediției 2020. O altă noutate este acordarea de premii în bani la categoriile de Individual și Ștafetă.
Informațiile complete despre eveniment sunt disponibile pe site-ul oficial al competiției: https://acceptaprovocarea.com/services/buonavista-duathlon-challenge/
Atenție! Drum închis
Pentru desfășurarea Buonavista Duathlon Challenge 2020, drumul DJ 106 A între poarta 1 Muzeul Satului și intersecția Rășinari / Poplaca, va fi ÎNCHIS duminică 13 septembrie între orele 09:30 – 12:30. Ruta alternativă pentru a ajunge în Rășinari respectiv Sibiu: DJ 106 R Sibiu – Poplaca si DJ 106 D Poplaca-Rășinari.
Proiectul este organizat de CAB Sport, fiind cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Partener principal: Buonavista. Partener de eveniment: Muzeul ASTRA.

Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex” revine în perioada 16.09-20.09.2020

0

În perioada 16.09-20 .09.2020, la Sala Transilvania,  are loc o nouă ediție a Târgului de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”. Iubitorii de shopping găsesc vestimentație damă și bărbați, încălțăminte, marochinărie, articole pentru copii, accesorii și multe, multe alte produse pentru toată familia. Se va organiza și o tombolă cu premii. Programul evenimentului este de miercuri și până sâmbătă de la 10:00 la 19:00 și duminică de la 10:00 la 15:00.

Comorile Basarabiei – povestea unei afaceri care aduce bucurii sibienilor

0

Cine nu a auzit măcar o dată de faimoasele bomboane Bucuria? O adevărată carte de vizită a Republicii Moldova, acestea reprezintă o bucurie pentru toți cei care le gustă, iar vestea bună este că la Sibiu găsiți o varietate de dulciuri din gama Bucuria, alături de multe alte produse cu gust deosebit. Sunt o parte din „Comorile Basarabiei” și pot fi cumpărate de pofticioși din micuțul și cochetul magazin cu același nume deschis de Iurie Buruiană în Piața Habermann Markt.
Iurie Buruiană a fost militar în Republica Moldova, iar în noiembrie 2018 s-a stabilit la Sibiu cu planuri mărețe de a-și construi o afacere care să-l bucure atât pe el, cât și pe cei care îi trec pragul magazinului. „M-a atras Sibiul fiindcă e un oraș mai deosebit, mai curat, mai civilizat, un oraș cu oameni cu suflet mare. Văzând că piața nu este acoperită, pentru că nu mai sunt magazine de genul cu produse din Basarabia în Sibiu, și știind că produsele de acolo sunt deosebite, naturale, am decis să aduc produsele mai aproape de sibieni”, spune bărbatul.
Așa a luat naștere conceptul „Comorile Basarabiei”, magazin deschis în februarie 2019 în Habermann Markt. Acum, la 42 de ani, afaceristul basarabean se declară mulțumit de decizia luată și se mândrește cu magazinul lui în care comercializează fel de fel de bunătăți.
Comori basarabene, la Sibiu
„Comorile Basarabiei” are de toate pentru toți. Dacă vă e poftă de ceva dulce, cu gust deosebit, trebuie doar să-i faceți o vizită lui Iurie și o să vă treziți într-un minunat tărâm al dulciurilor. Oricând treceți pe aici, vă puteți delecta cu numeroase tipuri de bomboane Bucuria, biscuiți din produse de calitate, fără conservanți, napolitane naturale, fructe în glazură de ciocolată, sucuri naturale, dulcețuri și gemuri naturale și multe altele. În magazin mai găsiți și piese vestimentare pentru copii și adulți, tot din Republica Moldova, achiziționate de la producători locali. Materia primă pe care o utilizează fabrica cu care colaborează este din Uzbekistan, iar produsele sunt confecționate din bumbac 100%, având, totodată, și lenjerii de pat din bumbac de calitate crescut în Moldova.
„Comorile Basarabiei este un magazin mixt, iar în afară de produsele din Repubica Moldova, am și produse care au fost selectate ca fiind printre cele mai bune produse din Ucraina, Rusia, Belarus. Sunt produse care nu se mai găsesc în alte magazine din Sibiu. De exemplu, icre de somon naturale după rețete rusești, produse din pește, maioneză specială”, povestește Iurie. Nu lipsește din magazin faimoasa bere moldovenească, dar nici cea rusească sau bielorusă. „Este o bere apreciată și cerută”, spune Iurie Buruiană.


Bomboanele Bucuria, vedetele magazinului
Bucuria, o fabrică cu istorie și renume, care activează încă din anul 1946 în Republica Moldova, este mai aproape de sibieni prin produsele care se găsesc în „Comorile Basarabiei”. Iurie spune că fabrica lucrează în permanență asupra calității produsului și a varietății de produse, iar azi produsele Bucuria sunt cunoscute și apreciate nu numai în România, ci în toată lumea, făcându-se exporturi chiar și în America.
În magazinul lui, produsele vedetă rămân bomboanele Bucuria. „La noi, cel mai mult se cumpără bomboanele Bucuria. Sunt produse naturale, iar din acest motiv au și termene mai scurte de valabilitate, dar sunt de calitate și sunt extrem de apreciate. Fabrica a avut grijă inclusiv de cumpărătorii cu diabet, oferind o gamă de produse pentru dietetici. Am avut și noi grijă să le avem pe raft”, spune bărbatul.
Lipici la clienți au și băuturile cu specific moldovenesc, precum vinuri, coniace, vodcă sau bere. Aprovizionarea se face lunar sau o dată la două săptămâni, iar managerul magazinului merge personal după produse acasă, în republica Moldova.
Planuri mărețe de viitor
La fel ca multe alte afaceri, și magazinul „Comorile Basarabiei” a fost afectat de pandemie. Iurie a decis să-și țină afacerea deschisă pe toată perioada crizei Covid-19, chiar și în starea de urgență, pentru a pune la dispoziție sibienilor produsele mult îndrăgite. Chiar dacă nu a fost o perioadă prea bună, clienții au început să revină în număr mai mare la magazin odată cu ridicarea restricțiilor, iar vânzările au început să crească.„Să sperăm la timpuri mai frumoase și mai bune. Clienții nu vin doar pentru frumusețea magazinului, ci mai ales pentru calitatea produselor”, spune administratorul magazinului.
Într-un an și jumătate de la deschidere, „Comorile Basarabiei” și-a făcut o clientelă fidelă, iar feedback-ul este extrem de pozitiv. Acest lucru se datorează calității alimentelor și gamei variate de produse pe care le vinde, iar vestea și mai bună este că Iurie Buruiană se pregătește de noi schimbări. Acesta anunță că, în curând, noi bunătăți îi vor aștepta pe sibieni pe rafturile de la Comorile Basarabiei, Iurie planificând o creștere a gamei produselor. Vor apărea mult mai multe produse de consum zilnic, de bază, precum cereale, făină, ovăz, orez și multe alte delicatese.
Ba mai mult, noi produse cu specific moldovenesc vor apărea pe piața din Sibiu odată cu deschiderea noului său local. Este vorba de o plăcintărie moldovenească, afacere care acum se află în faza de implementare, și care în primă fază va oferi plăcinte și alte produse dulci cu specific moldovenesc, după care vor fi incluse în meniu și ciorbe. „Scopul meu e de a crește, de a dezvolta cât mai bine afacerea și de a oferi produse calitative”, mai spune omul care a adus „Bucuria” în Sibiu.
Cei care doresc să se bucure de gustul autentic al bomboanelor Bucuria, dar și de multe alte produse de calitate, sunt așteptați la „Comorile Basarabiei” de luni până sâmbătă între orele 10-21, iar duminică între orele 12-21.

Ziua Pompierilor din România, marcată de ISU Sibiu

0

În fiecare an, la data de 13 septembrie este aniversată Ziua Pompierilor din România. Cu această deosebită ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu a desfășurat în această săptămână o serie de activități dedicate aniversării a 172 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii.

Pompierii militari sibieni s-au alăturat Campaniei naționale  ”SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ”, campanie organizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în colaborare cu Institutul Național de Hematologie în contextul ”Zilei Pompierilor din România”. Astfel, în perioada 7-11 septembrie, peste 35 de salvatori sibieni s-au înscris benevol pentru donarea de sânge în semn de solidaritate pentru semenii aflați în suferință;
Comemorarea eroilor pompieri prin depunerea de coroane de flori la mormintele acestora din municipiul Sibiu și localitățile Lunca (județul Teleorman), Fișcălia (județul Vâlcea), Șelimbăr, Coveș și Agnita.
Rularea pe panourile indoor/outdoor din locuri publice (Mall Sibiu și mijloace de transport în comun) a unui clip reprezentativ cu imagini sugestive din misiunile pompierilor militari.
“De asemenea, luni 14 septembrie, începând cu ora 13.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din municipiul Sibiu va avea loc într-un cadru restrâns cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus,  un ceremonial militar, festivitatea de înaintare în gradul următor a cadrelor care s-au remarcat în activitate și premierea “Pompierului anului 2019”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.