Acasă Blog Pagina 3563

Gaz Metan Mediaș și-a pierdut căpitanul. Marius Constantin pleacă la Universitatea Craiova

0

Pierdere grea pentru formația Gaz Metan Mediaș. Căpitanul formației, Marius Constantin, a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova și va juca în sezonul următor la formația olteană.

Marius Constantin, care în toamnă va împlini 36 de ani, va semna un contract cu vicecampioana Ligii 1, anunţă Looksport.ro. Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Gaz Metan Mediaş şi va plăti 50.000 de euro pentru transfer. De asemenea, oltenii vor trimite şi doi jucători: Ovidiu Bic şi Luis Niţu.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Marius Constantin este cotat la 300.000 de euro. În cariera sa, acesta a câștigat două Cupe ale României și o Supercupă cu Rapid, plus încă o Supercupă a României cu ASA Târgu Mureș. De asemenea, fundașul mai are în palmares și o Cupă a Chinei cu Jiangsu Guoxin Sainty. FC Brașov, Rapid, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș, Jiangsu, Viitorul și Gaz Metan sunt cluburile pentru care a evoluat fundașul în cariera sa.

Bilanț coronavirus Sibiu: 11 cazuri noi raportate azi, 1098 în total

La nivelul județului Sibiu s-au raportat 11 cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore, transmit autoritățile locale. De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1098 de persoane, dintre care 1033 adulți și 65 copii.

Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 663 de persoane, iar 70 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 11 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
19 – 29 de ani 2 persoane
30 – 39 de ani 3 persoane
50 – 59 de ani 3 persoane
60 – 69 de ani 3 persoane.
Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 708 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 72 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 72 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 110 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Coronavirus: 1215 cazuri și 35 de decese, în ultimele 24 de ore

Autoritățile au anunțat că în ultimele 24 de ore au fost raportate 1215 cazuri noi de Covid-19, la nivel național. Totodată, au fost înregistrate și 35 de decese din cauza infecției cu noul coronavirus.

Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 30.585 pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.215 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 613 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:


Până astăzi, 2.764 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.08.2020 (10:00) – 11.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (21 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița – Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

33 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.436 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.404.845 de teste. Dintre acestea 19.491 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.595 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 7.896 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 11 august.

Pe teritoriul României, 7.161 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.419 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.562 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 159 de persoane.

Precizări INSP: ce persoane trebuie testate cu prioritate de coronavirus și cum a fost actualizată definiția de caz

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat definiţiile de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Totodată, INSP a făcut recomandări cu privire la testarea cu prioritate a 13 categorii de persoane.

Potrivit Mediafax, la recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19 intră:
1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar, conform definiţiei de caz;
2. Contacți apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
3. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplaseaza de la centrul de transplant in centrele de prelevare – la fiecare 2 saptamani;
5. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea în spital;
6. Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie;
7. Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei. În cazul pacienților copii care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul;
8. Pacienti hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe luna;
9. Pacienti hemodializaţi simptomatici;
10. Persoane instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;
11. Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – de 2 ori pe lună;
12. Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
13. Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.
INSP a făcut și precizări despre actualizarea definițiilor de caz pentru sindromul respirator acut cu noul coronavirus. Potrivit INSP, caz suspect este orice persoană cu infecţie respiratorie acută (debut brusc cu cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie, dar şi orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră şi tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte).
Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2, mai arată sursa citată.

Definițiile Covid-19 comunitar sau IAAM

Un caz Covid-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenței medicale (IAAM), în funcție de:
– numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);
– argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).
Pot exista următoarele situaţii:
Caz COVID-19 comunitar:
– simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;
– debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare);
Caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM):
– debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;
– cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare;
Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi:
– IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare;
– cu origine incertă, în cazul debutului la 3-14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM;
Atribuirea unei categorii de transmitere sau alteia ar trebui făcută după o evaluare atentă a fiecărui caz.
Caz confirmat
– o persoană cu confirmare în laborator a infecției cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele și simptomele clinice.
Contactul direct este definit ca:
– Persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
– Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
– Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);
– Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute;
– Persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sală de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
– Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie;
Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.
Deces la pacient confirmat cu COVID-19
Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 – traumatism, hemoragie acută majoră etc – şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.
Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente – cancer, afecţiuni hematologice etc. – şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

Peste 26.000 de pachete cu alimente, distribuite persoanelor cu venituri reduse din județul Sibiu

Luna aceasta s-a finalizat livrarea către unitățile administrativ-teritoriale ale județului Sibiu a unui număr de 26.323 pachete de alimente destinate persoanelor cu venituri reduse. Proiectul este susținut de guvernul României, fiind cofinanțat din Fondul de ajutor European destinat celor mai dezavantajate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2020 (POAD).

Pachetele care se distribuie către populație sunt preambalate, fiecare pachet conținând: 5 kg făină albă de grâu, 4 kg de mălai, 2 pungi de paste făinoase, 4 litri de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, 5 conserve de carne de vită, 3 conserve de carne de porc, 5 conserve de pateu de ficat de porc, 2 borcane de compot de fructe, 2 borcane de gem de fructe.
„Așa cum s-a menționat mai sus, beneficiarii acestor pachete sunt familiile și persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziția scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și persoanele/familiile aflate temporar în situații critice în viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform OUG 84/2020 și alte situații asemănătoare stabilite prin anchete sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanelor care locuiesc în așezările informale”, transmite într-un comunicat de presă Instituția Prefectului – Județul Sibiu.
Finalizarea distribuirii pachetelor către beneficiari urmează să fie realizată până cel târziu în data de 27 august.

Clubul Orășenesc Copșa Mică, recunoscut de Ministerul Tineretului și Sportului

0

Clubul Sportiv Orășenesc Copşa Mică, înființat prin hotărâre a Consiliului Local, a fost recunoscut de Ministerul Tineretului și Sportului prin înregistrarea în Registrul Sportiv, iar acum se află în proces de afiliere la Asociația Județeană de Fotbal, astfel încât în ediția viitoare de campionat, echipele de fotbal să evolueze sub nouă siglă.

Totodată, Primăria Copșa Mică a prelungit contractul de închiriere a terenului de fotbal pentru încă cinci ani, a renovat vestiarele, astfel încât jucătorii să beneficieze de cele mai bune condiții de pregătire. Recent, copiii de la grupele Under 11 si Under13 care au încheiat ediția 2019-2020 pe locurile 1 respectiv 3.
Reprezentanții Primăriei Copșa Mică speră ca această nouă formă de organizare a activității sportive copșene să creeze noi oportunități de cooperare cu părinții, cu instituțiile de învățământ și chiar cu operatorii economici din oraș, pentru a diversifica oferta programelor sportive pentru cât mai mulți copii și tineri.
Tot în acest an primăria din Copșa Mică așteaptă răspunsul final al Companiei Naționale de Investiții pentru finanțarea unui teren de fotbal artificial cu dependențele necesare lângă Sala de Sport „Gheorghe Mușan”, care să completeze infrastructura sportivă la dispoziția locuitorilor orașului Copșa Mică.

CSM Mediaș transferă la foc automat

0

Anastasios Zetos a ajuns la o înțelegere cu echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș, urmând să evolueze pentru echipa din orașul de pe malurile Târnavei Mari în sezonul 2020/2021. Acesta sosește în România de la echipa TeleUnicom BAC U18, din Grecia.

Jucătorul în vârstă de 18 ani măsoară 1,97 metri și evoluează pe pozițiile 2-3. Acesta are dublă cetățenie, română și greacă, mama acestuia fiind româncă. În aceste condiții, noul jucător al echipei medieșene se va încadra regulii Under 23.
Născut în Grecia, Zetos a evoluat la nivel de juniori pentru Panathinaikos, Pisteri și TeleUnicom BAC. În sezonul 2019/2020 acesta a avut medii statistice de 22 de puncte, 9 recuperări și 4 pase decisive. În vara anului trecut a făcut parte din lotul lărgit al naționalei României U18.
Alături de Pisteri a obținut locul secund în campionatul național de juniori al Greciei. În sezonul precedent, s-a calificat în play-off alături de TeleUnicom BAC, însă acesta nu s-a mai disputat din cauza pandemiei de coronavirus.
„Sunt încântat că am șansa de a face primii pași în liga de seniori la CSM Mediaș. Scopul meu, în sezonul care urmează, este să reușesc să mă adaptez atât în categorie cât și în rolul pe care echipa mi-l va da. Fără îndoială, doresc să dau tot ce pot ca să ajut echipa și să evoluez cât mai mult posibil”, a declarat Anastasios Zetos.

Câtă apă consumăm, câtă plătim și de ce apar diferențe?

Acuratețea cu care apometrele indică consumul de apă al fiecărui abonat este o preocupare comună atât pentru furnizorul de apă potabilă cât și pentru consumator, care își dorește să achite exact cât consumă.
Apă Canal Sibiu SA investește constant în contorizarea tuturor branșamentelor și are un amplu program prin care sunt verificate metrologic și, acolo unde situația o impune, înlocuite toate apometrele aflate în proprietatea sa.
La nivelul ariei de operare, Apă Canal Sibiu SA asigură citirea și buna funcționare a 47.848 apometre, fiecare trebuind verificat metrologic la un interval legal de 7 ani, asigurând astfel o relație corectă cu utilizatorii săi.
Există situații în care apar așa-numitele ”diferențe” ce produc confuzie și nemulțumire în rândul consumatorilor. Acestea sunt specifice condominiilor (blocuri sau locuințe cu mai multe apartamente), unde măsurarea consumului de apă se face, potrivit legii, prin intermediul unui apometru principal, care se montează de către furnizor pe branșament, la limita de proprietate. Indicațiile acestui aparat de măsură vor sta la baza încheierii contractului de furnizare cât și a facturării consumului de apă înregistrat la nivelul întregului condominiu.
Pentru a putea calcula consumul fiecărui apartament, la nivelul acestora sunt montate de către proprietari diferite contoare pe care legislația le denumește drept ”repartitoare de costuri”, acestea nefiind supuse normativelor metrologice. În plus, acestea sunt de clase de precizie inferioare apometrului de branșament astfel încât, inevitabil, apar diferențe între măsurători. Spre exemplu, un repartitor cu clasă ”A” de precizie măsoară cantitatea de apă la o viteză de curgere de 60 l/oră, cel cu tip ”B”, la 30 l/oră, iar cel cu tip ”C”, precum sunt cele montate de Apă Canal Sibiu SA, de la 15 l/oră. Dată fiind sensibilitatea redusă, repartitoarele nu sesizează valorile mici de consum, pierderile de pe rețeaua interioară sau ale obiectelor sanitare din băi și bucătării. Precizăm că majoritatea repartitoarelor de apartament sunt de clasă ”A” sau ”B” și că nu pot înregistra pierderile/consumurile mici de apă care, totuși, sunt impresionante: un robinet care picură poate consuma până la 0,5 mc/lună în timp ce o toaletă defectă ”scapă” între 1,2 și 2 mc/lună. Aplicând aceste cantități la numărul de apartamente dintr-un bloc pot apărea diferențe imense între indicațiile apometrului de branșament și suma tuturor repartitoarelor de costuri din apartamente!
Alte posibile cauze ale diferențelor de consum sunt: necontorizarea tuturor consumatorilor din apartamente prin conectarea lor înainte de contor; pierderi pe coloanele interioare; neverificarea metrologică sau montarea necorespunzătoare a repartitoarelor de costuri; citirea la dată diferită a apometrului de branșament în raport cu celelalte citiri de la nivelul apartamentelor etc.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor aflați în situațiile de mai sus, Apă Canal Sibiu SA face următoarele recomandări: verificați starea tehnică a rețelei interioare în vederea înlăturării posibilelor pierderi sau consumuri clandestine; verificarea metrologică a repartitoarelor de costuri și înlocuirea celor cu durata de utilizare depășită; montarea de apometre cu clasă ridicată de precizie; desemnarea unei persoane care să facă citirea tuturor repartitoarelor de consum la un moment cât mai apropiat de cel în care se face citirea apometrului de branșament de către personalul furnizorului.

Fost președinte, candidat la primărie

0

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, solicită membrilor şi simpatizanţilor partidului să strângă semnături pentru candidatura lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei.

„În atenţia tuturor colegilor şi susţinătorilor PMP! Vă invităm să ne susţineţi în campania de strângere de semnături pentru viitorul Primar General al Municipiului Bucureşti! Cu Băsescu înainte! Toţi pentru Bucureşti!”, a scris Tomac, pe Facebook.
Alăturat textului, el a postat modelul listei de susţinători în vederea validării candidaturii lui Traian Băsescu pentru funcţia de primar al Capitalei. (AGERPRES)

Coronavirus: Peste 20 de milioane de cazuri la nivel global

0

Numărul de cazuri cunoscute de infecţii cu coronavirus a depăşit 20 de milioane, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins cu sediul în Statele Unite, actualizat luni şi citat marţi de dpa.

Din cele 20.001.019 de cazuri globale înregistrate de cercetători, mai mult de 5 milioane erau în Statele Unite – echivalând cu peste un sfert din total. Brazilia şi India urmează apoi cu cele mai multe cazuri, aproximativ 3 milioane şi respectiv 2,2 milioane.
Peste 733.000 de persoane au murit în lume din cauza maladiei cauzate de coronavirus, potrivit acestui bilanţ actualizat luni. (AGERPRES)

Fermierii care ard miriștile riscă reducerea subvențiilor sau chiar excluderea de la plată

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este interzisă, iar fermierii care au solicitat plăţi directe în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin riscă sancţiuni care vizează reducerea sau chiar excluderea de la plată, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„Interdicţia arderii miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente este o normă promovată prin măsuri legislative, care contribuie la stabilizarea sau reducerea concentraţiilor de gaze cu efect de seră şi este important ca fermierii să conştientizeze că arderea miriştilor, a resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor de pe terenurile arabile are consecinţe negative asupra solului şi mediului înconjurător”, precizează APIA într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit APIA, una dintre cerinţele obligatorii pentru fermieri aferentă standardului pentru bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor GAEC 6, „Menţinerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile”, încadrat în domeniul „Mediu, schimbări climatice, bunele condiţii agricole ale terenurilor”, aspectul „Sol şi stoc de carbon”, se referă la interdicţia arderii miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
În anul de cerere 2020, totalul suprafeţei de teren arabil şi pajişti permanente arsă de către fermierii care au încălcat cerinţa obligatorie GAEC 6.2 (Este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente), aferentă standardului pentru bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor GAEC 6 „Menţinerea nivelului de materie organic din sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile” este de 2.031,03 hectare.
Datele APIA arată că în lunile februarie, martie şi aprilie s-au înregistrat cele mai mari suprafeţe arse, respectiv în februarie: 824,34 ha, martie – 290,17 ha şi aprilie – 561,99 ha.
„Arderea mirştilor şi a resturilor vegetale afectează sechestrarea carbonului în sol. Astfel, creşte riscul la eroziune şi în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră. Fermierii trebuie să devină conştienţi că intensificarea producerii incendiilor miriştilor şi resturilor vegetale pe terenul arabil creşte riscul la eroziune a solului şi în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră”, precizează agenţia.
Pentru a întări măsurile de verificare a respectării standardului menţiomat de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale a bunelor condiţii agricole şi de mediu, referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, pentru protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor.
Potrivit Protocolului de colaborare, reprezentanţii GNM/IGSU localizează incendiul prin intermediul unei aplicaţii informatice pusă la dispoziţie de către APIA, iar între reprezentanţii GNM/IGSU şi cei ai APIA având loc schimbul de informaţii referitoare la locul producerii arderilor (localitatea, localizarea aproximativă în teren, elemente de orientare în teren sau adresa), momentul în care s-a produs sau semnalat arderea (data şi ora), respectiv natura culturilor/miriştilor afectate şi/sau datele de identificare ale fermierului/fermierilor.
Ulterior, informaţiile sunt transmise prin e-mail, însoţite de marcarea zonei în care s-a produs arderea miriştilor şi a resturilor vegetale ori a vegetaţiei pajiştilor permanente (print-screen-ul din aplicaţia informatică). Reprezentanţii APIA întreprind vizite în teren, identifică şi comunică reprezentanţilor GNM/IGSU datele de contact ale fermierului/fermierilor pe terenul căruia / cărora a avut loc arderea, efectuează verificări la faţa locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de control şi realizează fotografii relevante.
„Respectarea cerinţei GAEC 6.2 se verifică la nivelul parcelei agricole a fermierilor care au depus cereri unice de plată, elementul de control reprezentându-l existenţa unor indicii privind arderea miriştilor sau a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, potrivit Anexei nr. 2 din Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016, cu modificările şi completările ulterioare. (…) „În situaţia în care nu sunt respectate normele privind ecocondiţionalitatea în orice moment în cursul anului calendaristic în cauză şi când respectiva neconformitate este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni direct imputabile beneficiarului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin privind schemele de plăţi directe sunt aplicate sancţiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al plăţilor efectuate sau care urmează să fie efectuate beneficiarului”, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale prevăzute de regulamentul menţionat (de la 5% până la 100%), se precizează în comunicatul APIA.
Sursă: AGERPRES

Prelevare de organe la SCJU Sibiu, de la un tânăr de 25 de ani

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a avut loc prima prelevare de organe din acest an, ficatul, rinichii și plămânii unui tânăr de 25 de ani salvând mai multe vieți omenești. Intervenția chirurgicală a avut loc vineri, 7 august și a fost una complexă, transmit reprezentanții SCJU Sibiu, cu atât mai mult cu cât s-a desfășurat în condițiile dificile, determinate de pandemia COVID.

Donatorul a fost un tânăr de 25 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și edem cerebral sever și sângerări cerebrale difuze, a cărei viață nu a mai putut fi salvată de către medici, dar care a redat viața altor oameni. Tânărul a fost diagnosticat în moarte cerebrală iar familia sa a avut puterea de a lua decizia dificilă de a accepta prelevarea organelor, oferind astfel șansa la viață unor semeni aflați în suferință.
Intervenţiile de prelevare a ficatului şi rinichilor au fost realizate de  echipele de profesionişti ale Institutului Clinic Fundeni din București şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj iar organele recoltate au redat bucuria vieţii pentru alţi 3 români, a căror unică şansă era o intervenţie de transplant. Intervenţia de prelevare a plămânilor a fost realizată de o echipă de medici a Eurotransplant, în condițiile în care pe teritoriul României nu a existat un receptor compatibil pentru plămân.
În cadrul întregului proces, un rol esențial a revenit echipei de la Sibiu, formată din dr. Tiberiu Toabeș, coordonator local de transplant şi dr. Ioana Codru – în calitate de key donation person (KDP), susținuți de medicii rezidenți ATI Corina Săceleanu și Teofil Pisaltu, aflați în gardă alături de dr. Toabeș. Întregul proces s-a derulat sub supravegherea conf. univ. dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI a SCJU Sibiu. Acordul pentru donare a fost obţinut de la către dr. Tiberiu Toabeş, care are misiunea delicată și dificilă de a fi alături de familie și de a le explica că un astfel de gest de mare umanitate duce la salvarea de vieți omenești. După obţinerea acordului familiei pacientului, dr. Toabeș este cel care demarează procedurile necesare prelevării luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare.
“Procesul este, încă din start, unul deosebit de complex, deoarece vorbim despre unul dintre cele mai grele momente: pierderea unei vieți omenești, care însă duce la salvarea altor vieți, în urma acceptului pentru donarea organelor. Este un gest de profundă empatie și solidaritate pentru care mulțumim familiei. Nu există cuvinte suficiente pentru a sublinia importanța unui astfel de gest. Ulterior obținerii acordului acționăm contra-cronometru ca o echipă unită de același scop: salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura șansă de supraviețuire”, explică dr. Tiberiu Daniel Toabeș.
„Apreciem și susținem eforturile pe care echipa ATI de la SCJU Sibiu le depune pentru activitatea de prelevare și transplant de organe, care este esențială în demersul de salvare a vieților unor oameni aflați în suferință. Mesajul este unul clar: donarea de organe salvează vieți și sperăm ca acest mesaj să fie înțeles de cât mai mulți dintre semenii noștri”, a declarat conf. univ. dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.
Acreditarea centrelor de prelevare de organe se face o dată la cinci ani iar Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este acreditat pentru activitatea de organe și țesuturi prin decizia Agenției naționale de Transplant cu nr. 57/17.12.2018.