Acasă Blog Pagina 3590

FOTO: Bărbat încarcerat în urma unui accident rutier

Un medieșean de 63 de ani a fost rănit, joi dimineața, în urma impactului dintre două autoturisme și a ajuns la spital. Accidentul rutier s-a produs în cartierul Gura Câmpului, pe strada 1 Decembrie.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că un tânăr de 20 de ani din Mediaș, în timp ce conducea un autoturism nu a păstrat o distanță de siguranță în mers și a lovit un alt autoturism care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat de 63 de ani.
Un echipaj de la Descarcerare, două echipaje de pompieri și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Mediaș s-au deplasat la locul evenimentului rutier. Salvatorii au intervenit pentru descarcerarea bărbatului de 63 de ani, care s-a ales cu o fractură de femur. Acesta a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru investigații medicale suplimentare.

Juel Thomas Nielsen și Gabriel de Moura continuă la Gaz Metan

Clubul Gaz Metan Mediaş a anunţat, miercuri seară, că Juel Thomas Nielsen va rămâne la gruparea din Liga I până la finalul acestui sezon, iar Gabriel de Moura a semnat pe încă un sezon.

Astfel, Juel Thomas Nielsen va continua la Gaz Metan până la finalul acestui sezon. Deşi iniţial se număra printre cei 8 jucători care au ajuns la finalul contractului în data de 30 iunie, acesta a semnat prelungirea şi va continua la Mediaş pentru restul partidelor rămase de disputat din play-off. Gabriel de Moura continuă la Gaz Metan. Fundaşul a semnat valabil pentru încă un sezon cu gruparea de pe Târnava Mare.
Marţi seară, Gaz Metan anunţa că a fost ultima zi de contract pentru portarul Ricardo Batista, fundaşul Marian Pleaşcă, mijlocaşii Fofana Boubacar, Neluţ Roşu, Ely Fernandes şi Paul Costea, precum şi atacantul Ioan Hora.

Gaz Metan întâlnește formația care a învins campioana

Gaz Metan are parte de o partidă extrem de dificilă, vineri seara, urmând să întâlnească formația care a învins etapa trecută pe terenul campioanei CFR Cluj. Elevii lui Dusan Uhrin vor da piept cu Universitatea Craiova, una dintre cele mai în formă echipe după reluarea campionatului.

Antrenorul medieșenilor are mari bătăi de cap în privința alcătuirii lotului după ce în această săptămână șapte jucători și-au încheiat contractele cu Gaz Metan. În plus, nu este foarte sigură recuperarea atacantului Sergiu Buș, care a ieșit accidentat vinerea trecută în partida cu FC Botoșani.
Tehnicianul Dusan Uhrin a precizat într-o conferință de presă că își dorește ca jucătorii săi să treacă repede peste înfrângerea de etapa trecută cu FC Botoșani și să obțină un rezultat foarte bun cu Craiova. În plus, antrenorul medieșenilor mai spun că jucătorii care vor intra în partida cu oltenii trebuie să dovedească faptul că au valoare și că merită să rămână la Gaz Metan. Partida dintre Gaz Metan și Universitatea Craiova se dispută vineri seara de la ora 20.
“Craiova a câștigat etapa trecută împotriva CFR-ului, au jucat bine, pe contraatac. Au o echipă foarte bună, cu un antrenor foarte bun, au și avut puțin noroc la final, au marcat pentru 3-2 și sunt în cursă pentru titlul de campioană, așa că pentru ei este un meci important. Pentru noi este încă un joc de campionat, am pierdut mai mulți jucători deoarece contractele lor au ajuns la final, vom folosi mai mulți jucători tineri, care trebuie să ne arate că merită să fie aici.
Va fi un meci foarte dificil și sper ca jucătorii să arate că au calitatea necesară pentru acest nivel. Asta e viața, ne concentrăm acum pe acest joc, am pierdut etapa trecută cu Botoșani, care a jucat mai bine decât noi, s-au descurcat mai bine în atac, l-am pierdut și pe Buș. Chiar și așa vreau să arătăm că formăm o echipă bună și  simt că și jucătorii vor și ei asta. Dacă vor putea, vor da totul pentru un rezultat bun. Fizic nu suntem încă bine, suntem doar 16 în lot, dar asta e acum. Nu știu în acest moment dacă vom reuși să îl recuperăm pe Sergiu Buș până la ora meciului cu Universitatea Craiova. Vom vedea”, a spus Dusan Uhrin.

Pompierii sibieni au găsit fetița care a căzut în Cibin

0

După nouă zile de căutări, trupul fetiței care a căzut marțea trecută în râul Cibin a fost descoperit de pompierii sibieni. Aceștia au reușit să găsească fetița la 26 de kilometri de locul în care aceasta a căzut în apă.

Echipele de salvatori au continuat și miercuri operațiunile de căutare, iar în această după amiază au reușit să găsească trupul fetiței în zona localității Tălmaciu. A fost una dintre cele mai complexe și grele misiuni de căutare realizată de salvatorii sibieni. Căutările au fost îngreunate în primele zile de precipitațiile abundente căzute în municipiu, care au condus la creșterea debitului Cibinului. Pompierilor sibieni li s-au alăturat echipe de scafandri, chiar și miercuri la căutări fiind prezentă o echipă din cadrul ISU Brașov.
Tragedia s-a produs marțea trecută, când fetița de 5 ani din Sibiu a căzut în Cibin, pe strada Orzului. Fetița a căzut accidental în apă în timp ce se juca cu alți copii pe malul Cibinului. Rudele fetiței, care locuiesc pe strada Orzului, au fost cele care au dat alarma la 112 și au solicitat intervenția echipelor de salvare.
„După mai bine de 8 zile de misiune zilnică, determinare și efort susținut, fetița căzută accidental in râul Cibin a fost găsită de pompierii militari. Din primele informații trupul copilul a fost găsit în zona localității Tălmaciu la 26 de kilometri de locul unde s-a produs tragedia, pe malul râului Cibin”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.


CORONAVIRUS Primele informații de la autopsii: unii pacienți COVID-19 decedați ar mai fi putut trăi 20 – 30 de ani

Autopsiile pacienților decedați în urma infectării cu SARS-CoV-2 au scos la iveală noi informații cu privire la modul în care virusul afectează organismul. Scepticii care cereau astfel de autopsii au la dispoziție acum date direct de la un medic anatomopatolog.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor Digi24, directorul medical al Spitalului Colentina, profesorul de anatomopatologie Sabrina Zurac a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre ce au scos la iveală autopsiile realizate pe pacienții uciși de COVID. Noul coronavirus afectează toate organele, iar pacienții cu boli grave ar mai fi putut trăi chiar și 20-30 de ani dacă nu ar fi fost infectați cu COVID, sunt constatările medicilor de la Spitalul Colentina din Capitală, după autopsiile efectuate pacienților decedați în urma infectării cu SARS-C0V-2.
„Am făcut mai multe autopsii. Au fost pacienți cu stare de sănătate absolut bună. Infecția cu SARS-CoV-2 produce afecțiuni la nivelul tuturor organelor, principalele afecțiuni sunt la nivel pulmonar și cardiac. (…) Dacă nu ar fi avut COVID, supraviețuirea, rata de viață era peste 20, 30 de ani. (…) Le-am făcut autopsia tocmai pentru a stabili leziunile pe care infecția cu SARS-CoV-2 le produce la nivelul țesutului, la pacienții din România. În fiecare țară există niște predispoziții genetice și în funcție de bagajul genetic al fiecărei populații, modificările ce apar pot să fie diferite”, a spus dr. Sabrina Zurac.
În urma autopsiilor, medicii au devăluit că anumiți pacienți cu afecțiuni grave ar mai fi trăit minimum 20-30 de ani dacă nu ar fi fost infectați cu noul coronavirus. Specialiștii au dat ca exemplu pacienți cu boli asociate, cu vârste cuprinse între 40-57 de ani, printre care persoane supraponderale.
Potrivit dezvăluirilor medicilor, infecția cu SARS-CoV-2 poate afecta toate organele, principalele afecțiuni fiind produse la nivel pulmonar și cardiac. Medicii au observat o scădere a numărului de limfocite, despre care spun că este un efect demonstrat al infecției cu SARS-Cov-2.
De la debutul pandemiei și până astăzi, pe teritoriul României  au decedat 1.667 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, se arată în ultima informare transmisă de Ministerul Sănătății.
Analiza deceselor realizată de INSP indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani şi 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: 27% din pacienții decedați aveau între 70-79 ani, 26% aveau 60-69 ani şi 24% aveau peste 80 de ani. Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de 13%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate mult mai mic, de 5,5%. Nu s-au înregistrat, până la 28 iunie 2020, cazuri de mortalitate la grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani. Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (1%) şi 30-39 de ani (circa 2,5%) erau sub 5%, potrivit unltimelor statistici.
Puteți citi declarațiile medicului Sabrina Zurac aici. 

Distrugerile produse în județul Sibiu de inundațiile din iunie: drumuri, podețe și parapeți de 5 milioane de lei

Prefectura Sibiu a identificat toate pagubele produse de inundațiile din ultimele zile de pe raza Județului Sibiu. Comisia înființată prin ordin al prefectului a făcut publică lista acestor distrugeri produse de ape. Este vorba, în mare parte, despre drumuri agricole, podețe, un stâlp de înaltă tensiune, ziduri și parapeți de sprijin pe marginea drumului, drumuri forestiere, cu o valoare totală de aproape 5 milioane de lei, respectiv aproximativ 1 milion de euro.

După cum transmite Instituția Prefectului, „urmare a pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, ploi torențiale, scurgeri de pe versanți, revărsări ale cursurilor de apă ce au avut loc pe raza Județului Sibiu în luna iunie a acestui an, la nivelul Instituției Prefectului – Județul Sibiu a fost constituită prin ordinul prefectului nr. 293/29.06.2020  o comisie de constatare a pagubelor  ce au avut loc pe teritoriul unităților administrativ teritoriale (UAT-uri) afectate.”
Comisia a identitificat pagubele produse pe domeniul public în mai multe localități:
–             Arpașu de Jos – au fost distruse drumuri agricole din localitatea Noul Român pe o distanță de aproximativ 5 km în urma ploilor abundente, valoarea estimată a pagubelor produse fiind de aproximativ 50.000 lei;
–             Gura Râului – în urma ploilor abundente au fost evaluate următoarele pagube: un podeț avariat pe DJ 106 și un stâlp de medie tensiune a fost distrus, valoarea estimată a pagubelor fiind de 28.000 lei;
–             Porumbacu de Jos  – localitatea Scoreiu  un pârâu necadastrat a depășit debitul și a inundat și avariat un drum agricol pe o distanță de aproximativ 0,5 km, valoarea estimată a pagubelor fiind de aproximativ 7.000 lei;
–             Rășinari – zidul de sprijin al DJ 106 a fost avariat pe o distanță de aproximativ 100 de metri, aducerea la starea inițială fiind evaluată la 320.000 lei;
–             Comuna Râu Sadului – din cauza ploilor abundente și a debitelor foarte mari de apă de pe versanți și din pârâul Sadu au fost distruse următoarele: trotuarele și rigolele de pe DJ 105G, pe o distanță de aproximativ 150 de metri pe ambele părți ale drumului, au fost avariate 5 podețe în intravilanul localității, au fost avariate drumuri forestiere pe o lungime de aproximativ 1 km. Valoarea estimată a pagubelor în această localitate a fost de 825.000 lei;
–             Sadu au fost deteriorare în intravilanul localității 3,1 km de drumuri comunale și de exploatații agricole (grădini). Valoarea estimată a pagubelor este de 100.000 lei;
–             În comuna Șeica Mare a fost afectat DJ 142 J pe aproximativ  100 m fiind, aducerea la starea inițială a acestuia și refacerea carosabilului și a protecției drumului fiind estimată la valoarea de 2.900.000 lei;
–             Pe raza administrativă a comunei Tilișca a fost afectat DJ 106 E pe o bandă de mers, au fost distruse parapeții și lucrările de zidărie a drumului pe o distanță de aproximativ 100 de metrii, valoarea estimată a pagubelor fiind de 700.000 lei.
După cum precizează reprezentanții Prefecturii, prefectul Județului Sibiu, Mircea Crețu va trimite Guvernului României o solicitare pentru alocarea de fonduri necesare pentru remedierea pagubelor.
 

Lucrări pentru îmbunătățirea furnizării apei potabile în Cartierul ”Arhitecților”

Apă Canal Sibiu SA anunță că joi, 2 iulie 2020, în intervalul orar 9,00 – 17,00  vor avea loc lucrări de cuplare a unui grup de pompare a apei potabile pentru cartierul ”Arhitecților” din Cisnădie. Lucrările sunt executate de firma ”Acvapur – Dam” SRL iar în intervalul menționat se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru locuitorii străzilor cuprinse între str. Virgil Ispas și Ion Berindei, de o parte și de alta a drumului județean 106 C Sibiu – Cisnădie.
Lucrarea are ca scop îmbunătățirea parametrilor de furnizare a apei potabile pentru întreg Cartierul ”Arhitecților”, fiind executată și finanțată de firma ”Acvapur – Dam” SRL.
Apă Canal Sibiu SA va asigura apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staționa în apropierea intersecției DJ 106 C cu str. Octav Doicescu.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Muzeul de Vânătoare „August von Spiess” s-a redeschis astăzi

Luna iulie a venit cu vești bune pentru iubitorii Muzeului Național „Brukenthal”. Instituția a redeschis, miercuri, Muzeul Cinegetic „August von Spiess”, situat pe strada Școala de Înot nr. 4.

Muzeul Cinegetic poartă numele uneia dintre personalităţile importante ale oraşului Sibiu la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, respectiv pe cel al colonelului August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand I.
„Deschis în anul 1966, muzeul a fost primul cu acest profil la nivel naţional, fiind găzduit în reşedinţa Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop. Colecţia cuprinde un număr de aproximativ 1.600 de piese. Alături de expoziția dedicată colonelului Spiess, vizitatorii pot vedea si expoziția dedicată lui Ionel Pop. Expoziția prezintă obiecte personale, trofee, manuscrise sau vestigii ale Văii Frumoasei, ce au aparținut lui Ionel Pop sau în legătură cu acesta și locurile pe care le-a colindat de-a lungul vieții sale”, spune Alexandru Chituță, șef Secție Marketing, din cadrul Muzeului Național „Brukenthal” din Sibiu.
Proiectul expozițional a fost realizat printr-un parteneriat între Muzeul Național „Brukenthal” și colecționarul sibian Alexandru Bârsan, care a pus la dispoziție obiectele din cadrul expoziției și a sprijinit amenajarea sălii.
Măsurarea temperaturii și masca de protecție, obligatorie
Accesul vizitatorilor se va face după verificarea temperaturii umane prin termo-scanare. Reprezentanții MNB spun că purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata timpului petrecut de vizitator în muzeu.
„În acord cu recomandările pentru deschiderea graduală, în această etapă sunt deschise doar circuitele de vizitare care permit fluxul unidirecțional. Personalul muzeului are dreptul și obligația de a eșalona accesul publicului și distribuirea vizitatorilor astfel încât să fie posibilă vizionarea expoziției în condiții de siguranță și cu menținerea distanței recomandate de doi metri”, mai spun aceștia.
Durata maximă a timpului petrecut de vizitatori în muzeu este de două ore.


 

Peste 1.000 de contestații, depuse în județul Sibiu, la BAC

Peste 1.000 de contestații au fost înregistrate în județul Sibiu, în urma afișării primelor rezultate la examenul național de Bacalaureat. Potrivit statisticilor Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, cele mai multe au fost depuse de candidații de la Real la Limba și literatura română, respectiv 303.

Astăzi, la ora 12, s-a finalizat etapa de depunere a contestațiilor pentru rezultatele obținute de elevi la examenul național de Bacalaureat, sesiune iunie-iulie 2020, la nivelul celor 24 de centre de examen din județul Sibiu.
Cele mai multe contestații au fost depuse la centrele de examen Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu (93), Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu (90) și Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu (79).
Centralizarea după depunerea contestațiilor de către elevi este următoarea: Limba și literatura română (Real) – 303; Limba și literatura română (Uman) – 68; Limba și literatura germană – 24; Matematică (Mate-Info)- 62; Matematică (pedagogic) – 13; Matematică (Științele Naturii) – 35; Matematică (Tehnologic) – 155; Istorie – 87; Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană -19; Biologie vegetală și animală – 97; Chimie anorganică (tehnologic) – trei; Chimie anorganică (Teoretic) – una; Chimie organică (Teoretic) – una; Economie- una; Fizică (Tehnologic) – nouă; Fizică (Teoretic) – zece; Geografie – 64; Informatică (Mate-Info) C/C++ – 26; Informatică (Științele Naturii) C/C++ – patru; Logică, argumentare și comunicare – 31; Psihologie – trei.
În total, au fost înregistrate 1.016 contestații în județul Sibiu.
„Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este notă definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă”, arată MEC.
Conform calendarului Ministerului Educației și Cercetării, rezultatele finale se vor afișa duminică, 5 iulie.

Trafic îngreunat pe DN 7, în Tălmaciu. Se asfaltează o porțiune din șosea

Traficul se desfășoară cu dificultate, astăzi, pe Drumul Național 7, în zona Tălmaciu, din cauza lucrărilor de asfaltare.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până în jurul orei 19, pe Drumul Național 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe raza localității Tălmaciu, se efectuează lucrări de asfaltare, între km 266+800 m și km 266+950 m. Se circulă alternativ pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea, cu piloți la dirijare.

A fost redeschis Transfăgărășanul. Circulația pe timp de noapte, restricționată

Din această dimineață se poate circula din nou pe Transfăgărășan, însă doar ziua. Potrivit unui comunicat al CNAIR, traficul va fi restricționat pe timpul nopții.

Circulația rutieră pe cea mai cunoscută șosea din România, Transfăgărășan, s-a redeschis de la 1 iulie între Piscul Negru (Bâlea Lac) și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00-21:00. Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții între orele 21:00-07:00.
„Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea”, transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Cei care tranzitează acest sector de drum trebuie să știe că, în ultima perioadă, este semnalată prezența urșilor în apropierea părții carosabile și sunt sfătuiți să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.

CORONAVIRUS Numărul de cazuri noi rămâne ridicat: 326, după 12.500 de teste. La Sibiu, doar două cazuri în ultima zi

Situația epidemiei de coronavirus din România rămâne liniară, cu un număr peste 300 de cazuri noi, însă a crescut și mai mult numărul de teste efectuate. Rata incidenței la total teste a coborât la 2,6%, o valoare mult mai bună decât cele din zilele anterioare.

În ultimele 24 de ore au mai fost externați aproape 1.500 de pacienți asimptomatici COVID-19, care după 10 zile de spitalizare merg în izolare la domiciliu sub supraveghere medicală. În ATI, numărul pacienților în stare gravă rămâne ridicat, la 222, în vreme de apelurile la 112 au depășit și ele din nou 400. Nu în ultimul rând, numărul deceselor pacienților infectați cu noul coronavirus a fost de 16, cu un caz mai puțin decât ieri.
Până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienți vindecați și 1.435 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.  Județ    Număr de cazuri confirmate

  1. Alba 447
  2. Arad 706
  3. Argeș 844
  4. Bacău 640
  5. Bihor 671
  6. Bistrița-Năsăud 535
  7. Botoșani 1.023
  8. Brașov 1.497
  9. Brăila 219
  10. Buzău 583
  11. Caraș-Severin 114
  12. Călărași 178
  13. Cluj 682
  14. Constanța 454
  15. Covasna 286
  16. Dâmbovița 561
  17. Dolj 300
  18. Galați 912
  19. Giurgiu 269
  20. Gorj 234
  21. Harghita 322
  22. Hunedoara 661
  23. Ialomița 432
  24. Iași 992
  25. Ilfov 746
  26. Maramureș 198
  27. Mehedinți 190
  28. Mureș 738
  29. Neamț 965
  30. Olt 236
  31. Prahova 406
  32. Satu Mare 77
  33. Sălaj 118
  34. Sibiu 654
  35. Suceava 4.032
  36. Teleorman 160
  37. Timiș 522
  38. Tulcea 180
  39. Vaslui 184
  40. Vâlcea 52
  41. Vrancea 1.049
  42. Mun. București 3.193
  43. – 34

TOTAL  27.296
Până astăzi, 1.667 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 30.06.2020 (10:00) – 01.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (5 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Mehedinți, București, Neamț, Olt, Prahova și Suceava.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 326 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 222 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 438 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.307 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.