Acasă Blog Pagina 3712

Ordinul care permite românilor care vin din zone „roșii” să stea în carantină la domiciliu a fost modificat, dar numai pentru cei sunt testați pozitiv

Guvernul s-a răzgândit și a modificat ordinul care prevedea ca persoanele intrate în țară să își ispășească carantina la domiciliu. A fost emis un nou ordin al ministrului sănătății care elimină articolul respectiv. Dar situația nu este deloc clarificată: stau în carantină cei testați, dar pot sta acasă cei netestați și asimptomatici.
Ministerul Sănătății a transmis că „Ordinul nr 622/15.04.2020 care stabilește anumite completări în   instituirea  măsurilor de carantină pentru persoanele care vin din afara țării, în contextul COVID 19,  a fost modificat”. Modificare se referă doar la cei care sunt testați cu coronavirus. Ceilalți, fără simptome și netestați pot sta acasă.
Potrivit Ordinului 622, românii care reveneau în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină puteau să stea în carantină la domiciliu, „pe baza declaraţiei pe propria răspundere”. Condiția impusă de ordin era ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu. Presiunea foarte mare a societății civile, dar și reacția vehementă a președintelui Iohannis a condus la o revenire a guvernului, așa cum s-a întâmplat și cu acordul cu biserica pentru noaptea de Paște.
Decizia ministrului sănătății a fost intepretată ca o relaxare a măsurilor, când, de fapt, ea făcea parte din măsurile specifice scenariului în care ne aflăm, în care numărul de persoane bolnave a crescut și este nevoie de paturile de spital pentru cazurile grave, spun oficialii.
Dat fiind faptul că este așteptat, în săptămânile următoare, un vârf al epidemiei, dar și pentru că în această perioadă este posibil ca un număr tot mai mare de româi să se întoarcă în țară, autoritățile au revenit asupra respectivei decizii.
„În acest moment există suficiente locuri de carantină. S-a pregătit doar cadrul legislativ pentru o eventuală depășire a capacității. Nu este vorba despre nicio relaxare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.
După cum anunță Ministerul Sănătății, „modificarea actului normativ constă în eliminarea articolului care prevedea că persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus, dar care nu au simptome (asimptomatice), pot fi plasate în carantină la domiciliu.”
Așadar, în final, cei care vin în țară, dar nu fost testați și nu au simptome pot merge la domiciliu alături de familie. Noua formă a Ordinului 414/2020 spune că „se instituie măsura de carantină la domiciliu numai în situația în care spațiul permite carantina individuală sau în condiții de separare completă de restul locatarilor din același domiciliu, pe bază de declarație pe prorpia răspundere”.

Numărul cadrelor medicale din Sibiu cu coronavirus a crescut la 28

Situația personalului medical din Sibiu infectat cu coronavirus nu s-a îmbunătățit, față de ultima dată când au fost transmise date publice. Potrivit Prefecturii Sibiu, în acest moment sunt 28 de cadre medicale testate pozitiv, față de 22 câte fuseseră anunțate săptămâna trecută.
După cum arată datele oficiale, în acest moment sunt 25 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS COV-2 la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Cei mai mulți se găsesc la Secția de Gastroenterologie: 2 medici, 6 asistenți, 7 persoane personal medical auxiliar, în total 15 persoane, la fel cum se înregistrau și săptămâna trecută. În Secția ATI, situația s-a schimbat: mai sunt doar doi asistenți infectați, plus 2 infirmieri. Au apărut trei persoane infectate la Secția Medicală II: 1 asistent, 2 personal medical auxiliar. A rămas un asistent infectat la Obstetrică și Ginecologie, plus două persoane personal nemedical.
De asemenea, în cadrul SAJ Sibiu sunt infectați cu coronavirus 2 medici și 1 ambulanțier, la fel ca săptămâna trecută.

Consiliul Județean preia de la Fundația Comunitară strângerea de donații pentru Spitalul Județean

Consiliul Județean Sibiu și Fundația Comunitară Sibiu conlucrează încă de la începutul lunii martie pentru un răspuns cât mai rapid și eficace în județul Sibiu la pandemia de COVID-19. Primul obiectiv comun a fost întărirea capacității Spitalului Clinic Județean Sibiu, spital COVID. Din alocări bugetare, donații individuale și de la companii s-au strâns deja aproximativ 6,6 milioane de lei, din care sunt în continuă derulare achiziții de materiale de protecție, aparatură și consumabile necesare testării, medicamente, paturi și echipamente pentru extinderea capacității la terapie intensivă. Din fondurile direcționate direct către spitalul județean achizițiile le face spitalul, iar din donațiile atrase de Fundația Comunitară Sibiu achizițiile se fac direct de către fundație, pe baza necesităților agreate printr-un dialog constant cu conducerea spitalului și cu președinta Consiliului Județean Sibiu. Strângerea de donații pentru spitalul județean va fi preluată de platforma SolidariPentruSibiu gestionată de Consiliul Județean Sibiu, iar platforma ocomunitate.ro a fundației se va concentra de acum înainte pe construirea unui Fond de Urgență pentru răspuns la criza COVID-19 din care vor fi sprijinite și alte unități medicale din județ, dar și probleme sociale și comunitare, astfel încât eforturile să se completeze și să acopere cât mai multe nevoi.
„Fundația Comunitară Sibiu este un aliat de încredere în gestionarea acestei crize. Sunt recunoscătoare echipei FCS că și-a pus în slujba spitalului județean nu numai capacitatea de strângere de fonduri, dar susține și efortul de achiziții, care în această perioadă a însemnat o bătălie zilnică. Toate statele au dintr-o dată aceleași nevoi de produse, astfel că să găsești disponibile testere, măști, ventilatoare, tratamente și să le poți achiziționa rapid este o imensă provocare pe care uniți o gestionăm mai bine” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. Achizițiile realizate zilnic de spital, dar și cele din primele 3 luni ale acestui an, împreună cu stadiul livrărilor se poate consulta la următorul link: https://solidaripentrusibiu.cjsibiu.ro/donatii-utilizare/ La rândul său, Fundația Comunitară Sibiu face transparente achizițiile realizate pe site-ul www.ocomunitate.ro
Până la acest moment donațiile strânse de Fundația Comunitară Sibiu de la cetățeni și companii însumează 2.129.055 lei din care au fost cheltuiți 1.077.990 lei. Aproximativ 80% din fonduri sunt destinate Spitalului Județean, iar prin acord cu autoritățile, o parte dintre fonduri au fost utilizate și pentru echipamente de protecție urgente pentru Ambulanța Sibiu, medicii de familie și alte nevoi ale sistemului medical. Pentru suma rămasă, prioritățile de achiziție pentru fundație, stabilite de comun acord cu managementul spitalului și autoritățile județene, vor fi: testarea rapidă (destinată prioritar cadrelor medicale, căminelor pentru vârstnici și centrelor sociale), achiziționarea unui video-laringoscop care să deservească secția ATI,  achiziția de medicamente și materie primă pentru producția de viziere. O sumă va fi păstrată ca rezervă pentru eventuale achiziții urgente pe care spitalul nu le poate realiza procedural și alte probleme imprevizibile. Spitalul se va concentra mai departe pe achiziția de materiale de protecție, echipamente și tratamente.
“Ne bucurăm, într-un scurt moment de respiro, să putem încheia un prim stadiul din colaborarea cu autoritățile publice locale pentru gestionarea crizei cauzate de COVID-19, și să gândim un plan pe termen mai lung. Printr-o intervenție timpurie, alături de Consiliul Județean Sibiu și Spitalul Județean Sibiu, am reușit să contribuim la depășirea unui prim moment critic, determinat de nevoia unei acțiuni rapide pentru achiziția de echipamente medicale, dar și de criza echipamentelor de protecție. Suntem deosebit de recunoscători pentru răspunsul extraordinar al cetățenilor și al companiilor din Sibiu care ne-au fost alături în aceste clipe. Ne pregătim pentru o situație pe termen lung, în care crizei din domeniul medical i se vor adăuga componente economice și sociale importante. De aceea, vom încerca să folosim cu responsabilitate banii și încrederea acordată de sibieni pentru a răspunde cât mai bine acestui complex de crize, în strânsă colaborare cu autoritățile publice, ONG-urile și companiile locale. Sibiul va trece cu bine și peste această perioadă pentru că are o comunitate puternică, antrenată pentru implicare” declară Ciprian Ciocan, directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu.
 
 

Consiliul Județean Sibiu gestionează sistemul de carantină pentru județul Sibiu

Consiliul Județean Sibiu asigură în această perioadă gestionarea resurselor necesare pentru persoanele care necesită carantinarea.  În acest sens conform Hotărârii Guvernului nr 21/2020 completată și modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 269/2020, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și luarea unor măsuri în domeniul sănătății, președinta Daniela Cîmpean a dispus constituirea unui Grup de lucru format din specialiști din cadrul instituției care să asigure coordonarea situației impuse de hotărâre.
“Pentru a gestiona această nouă atribuție a fost nevoie să ne organizăm rapid. Totul a fost pe repede înainte pentru că a trebuit să ne adaptăm situației în continuă schimbare și să identificăm într-un timp extrem de scurt un număr mare de spații care să îndeplinească toate criteriile impuse. Am reușit, să identificăm într-un termen scurt locații adecvate și nu au existat timpi de așteptare. Este o muncă de echipă și îi felicit pe colegii mei care au depus eforturi mari, lucrând contra cronometru, pentru a se asigura că ne vom îndeplini cu succes această atribuție. Au fost luate o serie de măsuri de siguranță pentru a-i proteja și pe cei care locuiesc în proximitate, inclusiv măsuri speciale în gestionarea deșeurilor de la locațiile de carantină”, a declarat Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu.
Astfel, atribuțiile echipei destinate sunt de a dispune implementarea măsurilor legale, de a identifica spații propice carantinării persoanelor care intră pe teritoriul țării din zonele afectate de COVID-19, de a verifica alături de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică dacă spațiile identificate sunt conforme, de a menține legătura cu Grupul Operativ, de a ține evidența persoanelor aflate în carantină și de a gestiona toate contractele și plățile cu respectarea normelor în vigoare.
În momentul de față, am identificat nouă centre de carantină care îndeplinesc toate normele, acestea dispunând de un numar de 762 de locuri, 524 fiind deja ocupate până la această dată. Precizăm că toate centrele de carantină identificate îndeplinesc normele legate de siguranța persoanelor aflate în carantină, dar și a celorlalți cetățeni. Acestea, beneficiază de paza asigurată de instițiile abilitate, preluarea deșeurilor se face doar de firme autorizate, iar persoanele aflate în carantină sunt evaluate periodic de personalul medical din cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Costurile cu privire la cazarea și masa persoanelor aflate în carantina sunt plătite de Consiliul Județean Sibiu din fonduri guvernamentale alocate prin Direcția de Sănătate Publică.
Sumele alocate sunt:

  1. cazare în valoare de 230 lei/zi, care include, pe lângă costurile legate de asigurarea spaţiului de locuit, costurile cu servicii de curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor persoanelor şi a altor efecte personale ale acestora, cheltuieli cu colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare şi cheltuieli cu dezinfecţia spaţiilor, la sfârşitul fiecărei perioade de carantinare a persoanei;

a1)         în situația în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziție în mod gratuit, alocația de cazare este în valoare de 50 lei/zi, care include cheltuielile pentru serviciile de curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecția bagajelor și a altor efecte personale ale acestora; cheltuielile cu colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare și cheltuielile cu dezinfecția spațiilor, la sfârșitul fiecărei perioade de carantinare, se vor deconta pe bază de documente justificative, dar nu mai mult de 30 lei/zi/persoană;

  1. b) indemnizația de cazare, în cuantum de 70 lei/zi, care include următoarele cheltuieli:

o       cheltuieli cu hrana – 3 mese/zi, servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor și a veselei de unică folosință;
o       cheltuieli cu apa – între 2-4 l/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unică folosință;
o       cheltuieli cu îmbrăcăminte corespunzătoare – câte 2 pijamale și 2 perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantinare;
 

Întrerupere de curent electric în Sibiu

0

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 23 APRILIE
· între orele 9-17 în SIBIU, CALEA SURII MICI – ZONA FOSTA FERMA LICEU AGRICOL.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

FOTO: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a primit donații de peste 70.000 de lei

0

În urma apelului public lansat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei, în 24 martie, și până în prezent, a fost donată suma de 46.337 de lei, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru cadrele medicale ale unității medicale.
În plus, au fost donate 260 de kit-uri de protecție pentru medici (cagulă+halat unic folosință+botoșei înalți), 4.000 de măști de unică folosință, 800 de botoșei de unică folosință, 1.000 de litri de hipoclorit de sodiu concentrație 5% și 150 de viziere. Valoarea totală a donațiilor se ridică astfel la aproximativ 70.000 de lei.
Anul trecut, la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu au fost consultați aproape 18.000 de pacienți, dintre care 16.000 adulți și 2.000 copii. De asemenea, peste 3.000 de pacienți au fost internați în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie în regim spitalizare continuă și alți aproximativ 1.000, în regim spitalizare de zi.
Cei care doresc să sprijine în această perioadă sistemul medical pot fi alături de unitate prin donații către asociația spitalului (Asociația Pneumologia – Cont RO46BTRL03301205S54494XX, deschis la Banca Transilvania – tel. 0269210979, [email protected]) constând în bani sau echipamente de protecție sau prin completarea formularului 230.
De asemenea, orice salariat poate direcționa 3,5% din impozitul pe venit, potrivit art. 79, alin. 1 din Codul Fiscal. http://spital-tbc.ro/reusim-impreuna/.
„Le mulțumim tuturor oamenilor de bine care au dorit ca în această perioadă să fie alături de spitalul nostru. Am primit astfel un sprijin consistent în efortul continuu de a achiziționa materialele de protecție necesare cadrelor medicale și chiar am avut parte de gesturi emoționante ale unor foști pacienți, care au dorit să își exprime recunoștința pentru ajutorul oferit de noi altădată.
Tuturor, companii și cetățeni, le suntem recunoscători și apreciem în mod deosebit implicarea fiecăruia”, spune Cristian Roman, managerul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

FOTO: Maior sibian în infernul din Italia: Nu uitați că această boală nu face diferențe când alege victimele

Un ofițer din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu se află în Italia împreumă cu o echipă de medici și asistenți pentru a sprijini autoritățile ialiene în lupta cu epidemia de coronavirus.
Maiorul Joe Stroescu a povestit în cadrul unui interviu pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România și presa română care sunt impresiile sale după primele zile petrecute în Italia, cum reacționează populația la restricțiile impuse și care sunt provocările misiunii.
1. Din câți membri este formată echipa?
Echipa medicală a României trimisă să sprijine răspunsul medical calificat în Italia este formată din 11 medici specializați în anestezie și terapie intensivă (ATI), medicină de urgență și pneumologie și 3 asistenți medicali selecționați din spitalele din Bacău, Cluj – Napoca, Moinești, Oradea, Reșița, Târgu Mureș, Timișoara, dar și o clinică din București. Echipa este completată și de un ofițer de legătură din IGSU – ISU Sibiu.
2. Unde ați fost repartizați (regiune sau spital/spitale din Italia)?
Echipa noastră a fost repartizată să sprijine răspunsul medical în Regiunea Lombardia în orașul Lecco, localitate situată la aprox. 55 de km de Milano, pe malul lacului Como. Încă din prima zi a sosirii noastre în Italia am avut o vizită la spitalul din Lecco unde, alături de reprezentanții Societății Socio – Sanitare Teritoriale care administrează trei spitale din provincia Lecco, s-a stabilit ca, ținând cont de necesitățile și prioritățile medicale, românii să fie repartizați în Spitalele Alessandro Manzoni din Lecco și San Leopoldo Mandic din Merate.
3. Cum decurge o zi de muncă?
În primele trei zile am fost instruiți cu privire la sistemul de sănătate din Italia, organizarea activității în spitalul Alessandro Manzoni din Lecco, precum și cu referire la protocoalele medicale locale. După acest instructaj, medicii și asistenții au fost planificați să lucreze în ture pe timp de zi. Acest program de muncă pe timpul zilei a fost stabilit de comun acord cu cei din conducerea spitalului pentru perioada sărbătorilor pascale, sprijinind în acest fel personalul medical italian care a lucrat în fiecare zi începând cu luna februarie a acestui an. Pentru a doua parte a misiunii, medicii și asistenții medicali din România au intrat în programul de lucru în ture, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.
Procedurile efectuate de personalul medical din România fac parte din procedurile de top utilizate în medicină: bronhoscopie diagnostică și terapeutică la pacientul critic, managementul avansat al funcțiilor ventilatorii și hemodinamice, tehnici avansate de nursing.
Echipa medicală din România reprezintă prima experiență internațională și pentru personalul Spitalului Alessandro Manzoni din Lecco, românii fiind primii medici și asistenți medicali din exterior care lucrează aici.
Referitor la activitatea de relaționare, ofițerul de legătură este în contact zilnic cu reprezentanții Societății Socio–Sanitare Teritoriale din Lecco pentru asigurarea desfășurării în cele mai bune condiții a misiunii. Sunt discutate zilnic aspectele legate de program, asigurarea zilnică a transportului, servirea mesei, etc. De asemenea, se menține zilnic legătura cu DSU și IGSU pentru informări asupra activităților desfășurate și respectarea mandatului încredințat echipei, dar și cu E.S. George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Italia, asigurând astfel un climat de normalitate în relațiile cu autoritățile italiene.
Periodic, ofițerul de legătură transmite rapoarte de informare către DG-ECHO (Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene) prin ERCC din Brussels, Belgia (Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență), rapoarte ce fac referire la activitățile echipei medicale și relațiile cu autoritățile italiene, toate în contextul în care această misiune se desfășoară prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii.
4. Ați văzut oameni pe stradă? Țin cont de recomandările autorităților?
Am văzut încă de pe vremea când eram acasă imagini din Italia cu străzile pustii… Șocul este la fel de puternic când ajungi aici, traversezi orașul și după câțiva kilometri abia dacă zărești una, două persoane. Mijloacele de transport în comun circulă, dar de multe ori sunt fără călători. Aici populația a înțeles că numai stând acasă și limitând la maxim contactul cu celelalte persoane poate fi prevenită răspândirea acestui coronavirus. La cele câteva magazine alimentare deschise am găsit puțini oameni, mi-au spus că vin doar săptămânal pentru cumpărăturile esențiale.
Atunci când ies din case, indiferent de motiv, toată lumea poartă mască, mănuși chirurgicale și semnează o declarație pe proprie răspundere, menționând motivul deplasării.
Persoanele care nu respecta regulile, sunt sancționate imediat cu amendă, iar pentru conducătorii auto, se poate ajunge chiar la sechestrarea autovehiculului.
Ceea ce se poate observa cu ușurință, este responsabilitatea arătată de fiecare, oamenii au înțeles pericolul, au învățat treptat că se poate trăi și cu aceste restricții, că toate măsurile sunt luate pentru binele general și respectă măsurile impuse de autorități.
5. Cum este relaționarea cu autoritățile italiene (medici, personalul spitalului)?
Încă de la primul contact, în data de 7 aprilie, cu directorul departamentului de urgențe al Spitalului Alessandro Manzoni din Lecco, dr. Mario Tavola, ne-am putut da seama de încărcătura emoțională a acestui gest de solidaritate, de recunoștința sinceră exprimată de întregul personal medical italian. Dr. Mario Tavola, care nu a mai plecat din spital de la începutul lunii februarie, ne-a transmis chiar din prima zi cele mai sincere mulțumiri pentru acest gest nobil, dar a avut puterea și să ne încurajeze să învățăm din experiența lor, să ne putem întoarce acasă și să diminuăm efectele acestui virus extrem de agresiv.
După aproape o săptămână petrecută în spitale, putem remarca emoția și compasiunea personalului medical față de pacienți, umanitatea de care dau dovadă la tot pasul, indiferent cât de gravă este starea pacienților depistați pozitiv cu COVID-19, indiferent dacă mai au sau nu șanse să treacă cu bine de infectarea cu acest virus. Am întâlnit la tot pasul fețe zâmbitoare, mulțumind de fiecare dată, la fiecare întâlnire oficială sau neoficială, arătând astfel respectul față de sprijinul acordat.
Mergând mai departe, încrederea între cele două părți s-a consolidat și a crescut în fiecare zi, personalul medical din România primind tot mai multe sarcini de îndeplinit, mai complexe, încredere câștigată prin efortul depus. Acest devotament a fost răsplătit de conducerea medicală a spitalului din Lecco prin încredințarea efectuării tuturor bronhoscopiilor diagnostice și terapeutice către o parte din medicii români specializați în acest sens.
6. Ce mesaj/recomandări aveți pentru români?
Celor de acasă vrem să le transmitem în primul rând un mesaj de speranță, să respecte măsurile și restricțiile impuse, să dea dovadă de responsabilitate, să se gândească că orice acțiune poate produce efecte, atât asupra propriei persoane, cât și asupra celor din jur, în special celor dragi, familiei, prietenilor, colegilor. Le transmitem să stea acasă atunci când nu merg la serviciu, iar celelalte deplasări să fie reduse la minim, doar pentru cazuri excepționale, să respecte măsurile de distanțare socială, de protecție personală.
Totodată, facem un apel către toți la solidaritate, la faptul că numai împreună putem reuși să trecem cu bine prin această bătălie împotriva virusului și să realizeze că acțiunile fiecăruia dintre noi pot sprijini eforturile celor din prima linie.
Nu uitați că această boală nu face diferențe când alege victimele, diferența în schimb o putem face noi în fiecare zi. Convinși fiind că nu suntem singuri în acest demers, suntem siguri că împreună se poate și numai împreună o să reușim.
SURSĂ – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

ULBS a început demersurile de cumpărare a unui laborator pentru SARS-CoV-2. După epidemie, va analiza mutațiile virusurilor

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a demarat procedurile pentru a cumpăra propriul laborator de analize de tip RT-PCR, necesar testelor de virusuri, inclusiv SARS-CoV-2 (noul coronavirus). Laboratorul va fi instalat la Facultatea de Medicină și va fi pus în slujba Spitalului Județean, dacă va fi nevoie. Ulterior, va fi folosit pentru activități de cercetare.
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu vrea să cumpere un laborator performant de biologie moleculară, pentru teste SARS-CoV-2, dar și pentru a studia, ulterior mutațiile la virusuri. Licitația pentru achiziția celor 6 containere necesare instalării laboratorului, dar și a aparaturii specifice, a fost demarată deja, prețul estimat de universitate fiind de 644041,19 lei, din care ansamblul modular de 6 containere va costa 288.533,62 lei, circa 60.000 de euro, iar aparatura necesară funcționării laboratorului de testare a fost estimată la 355.507,57  lei, aproximativ 74.000 de euro.
„Am demarat achizițiile și, în cel mai scurt timp, o să putem să semnăm contractele pentru achiziționarea spațiului în care va fi organizat laboratorul și pentru aparatură. După aceea, o să facem achizițiile de consumabile. Probabil, cam în două luni o să fie funcțional”, spune conf. univ. dr. Angela Bănăduc, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Aparatura este una sofisticată și cuprinde aparat qRT-PCR, fluorimetru, minicentriguga, microcentrifuga, microcentrifuga rotor, vortex, distilatoare de apa, congelator -80 grade, termoblocuri, cooler probe, placi PCR, film placi, racleta film, tuburi, apa UP, set viziere.
Laboratorul ULBS va fi amenajat în clădirea Facultății de Medicină și va fi operat de personal specializat din cadrul universității.
„Laboratorul va fi folosit, în primă etapă, pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, după care el va fi utilizat și pentru alte analize, de exemplu pentru analiza mutațiilor la virusuri. În laborator o să fie doar activități de cercetare, pentru că va fi unul cu nivel înalt de securitate biologică și o să fie implicați în activitățile de laborator masteranzi și doctoranzi. O să fie activități de cercetare, nu didactice, după ce va trece epidemia”, a mai explicat conf. univ. dr. Angela Bănăduc. Potrivit acesteia,  laboratorul este creat, în principal, pentru a ajuta Spitalul Clinc Județean de Urgență Sibiu în realizarea de teste pentru coronavirus.
 

FOTO: Echipa de robotică a SNG Mediaș a donat 100 de viziere Spitalului Municipal din oraș

Componenții echipei de robotică din cadrul Colegiului Școala Națională de Gaz Mediaș au realizat un prim lot de 100 de viziere pe care le-ai donat Spitalului Municipal Mediaș.
Elevii Școlii Naționale de Gaz din municipiu au decis să sprijine personalul medical al spitalului din oraș și au început confecționarea de viziere. Un prim lot de 100 de viziere a fost deja donat Spitalului Municipal Mediaș. Confecționarea vizierilor de către echipa de robotică din cadrul Colegiului Școala Națională de Gaz Mediaș va continua și în perioada următoare.
„Salutăm cu bucurie implicarea elevilor componenți ai echipei de robotică SNGine Team din cadrul Colegiului Școala Națională de Gaz Mediaș în campania de susținere a cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Mediaș în această perioadă dificilă pentru noi toți.
Mulțumiri tuturor celor care au participat la această acțiune de voluntariat dar in special coordonatorilor Alex Deac, Clari Achimeț, Malcea Robert care au realizat un prim lot de 100 de viziere pe care le-au donat cu tot dragul acolo unde este nevoie.
Vă mulțumim copii frumoși pentru tot ceea ce realizați, suntem mândri ca faceți parte din marea familie a CSNG-ului și prin astfel de acțiuni demonstrați că, mai presus de toate, contează să fii om”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Colegiului Școala Națională de Gaz Mediaș.

Cât ne costă persoanele aflate în carantină, la hotelurile din Sibiu. Cazare, masă, apă și pijamale

Numărul persoanelor aflate în carantină în Județul Sibiu rămâne la valori destul de mari, deși o bună parte a acestora au ieșit ca urmare a expirării perioadei de 14 zile, impusă de ordonanțele militare. Mai multe hoteluri din oraș și din județ au fost selectate dea autorități pentru a adăposti persoanele care au revenit din zonele „roșii” ale Europei, dar și pe cele care nu au respectat izolarea.
Reprezentanții Consiliului Județean, care asigură în această perioadă locurile de carantină (resursele necesare) spun că există un grup de lucru format din specialiști din cadrul instituției care se ocupă de carantină. Ieri, mai erau în carantină 354 de persoane. S-au luat măsuri speciale, de protejare a vecinilor și de gestionare a gunoiului produs de cei în carantină.
“Pentru a gestiona această nouă atribuție a fost nevoie să ne organizăm rapid. Totul a fost pe repede înainte pentru că a trebuit să ne adaptăm situației în continuă schimbare și să identificăm într-un timp extrem de scurt un număr mare de spații care să îndeplinească toate criteriile impuse. Am reușit, să identificăm într-un termen scurt locații adecvate și nu au existat timpi de așteptare. Este o muncă de echipă și îi felicit pe colegii mei care au depus eforturi mari, lucrând contra cronometru, pentru a se asigura că ne vom îndeplini cu succes această atribuție. Au fost luate o serie de măsuri de siguranță pentru a-i proteja și pe cei care locuiesc în proximitate, inclusiv măsuri speciale în gestionarea deșeurilor de la locațiile de carantină”, a declarat Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu.
În momentul de față, Consiliul Județean are nouă centre de carantină care îndeplinesc toate normele, cu un numar de 762 de locuri, 524 fiind deja ocupate. „Precizăm că toate centrele de carantină identificate îndeplinesc normele legate de siguranța persoanelor aflate în carantină, dar și a celorlalți cetățeni. Acestea, beneficiază de paza asigurată de instițiile abilitate, preluarea deșeurilor se face doar de firme autorizate, iar persoanele aflate în carantină sunt evaluate periodic de personalul medical din cadrul Direcției de Sănătate Publică Sibiu.” se arată într-un comunicat al CJ.
Consiliul Județean face publice și sumele pe care le plătește pentru fiecare persoană din carantină, bani care provin din fonduri guvernamentale alocate prin Direcția de Sănătate Publică.

  1. a) cazare în valoare de 230 lei/zi, care include, pe lângă costurile legate de asigurarea spaţiului de locuit, costurile cu servicii de curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor persoanelor şi a altor efecte personale ale acestora, cheltuieli cu colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare şi cheltuieli cu dezinfecţia spaţiilor, la sfârşitul fiecărei perioade de carantinare a persoanei;

a1)         în situația în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziție în mod gratuit, alocația de cazare este în valoare de 50 lei/zi, care include cheltuielile pentru serviciile de curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecția bagajelor și a altor efecte personale ale acestora; cheltuielile cu colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea de carantinare și cheltuielile cu dezinfecția spațiilor, la sfârșitul fiecărei perioade de carantinare, se vor deconta pe bază de documente justificative, dar nu mai mult de 30 lei/zi/persoană;

  1. b) indemnizația de cazare, în cuantum de 70 lei/zi, care include următoarele cheltuieli:

o            cheltuieli cu hrana – 3 mese/zi, servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor și a veselei de unică folosință;
o            cheltuieli cu apa – între 2-4 l/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unică folosință;
o            cheltuieli cu îmbrăcăminte corespunzătoare – câte 2 pijamale și 2 perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantinare;
 
 
 
 

Dosar pentru un un tânăr prins pe un ATV

Miercuri după amiaza, în satul Armeni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului, au descoperit un localnic în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un ATV fără a deține acest drept, vehiculul fiind neînregistrat.
Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Spitalul Județean are cinci noi cabine de dezinfecție, cumpărate cu bani din sponsorizări

Medicii din cadrul Spitalului Județean Sibiu vor avea la dispoziție noi cabine de dezinfecție, absolut necesare pentru un grad ridicat de protecție, după cum anunță spitalul, care vor fi amplasate în secțiile spitalului. Achiziția s-a făcut dintr-o sponsorizare de circa 65.000 de euro.
Cinci noi cabine de dezinfecție au fost cumpărate de Spitalul Județean cu ajutorul unei sponsorizări a companiei C&A, “cu implicarea dlui Cătălin Roșca,  Country Manager”, după cum transmite reprezentanții spitalului. Managerul rețelei de magazine C&A, Cătălin Roșca, este sibian. Suma pe care compania a donat-o este de 312.000 lei, din care doar 150.000 de lei au fost cheltuiți pe cabine.
“Urmează ca restul sumei să fie alocată fie pentru alte cabine de dezinfecție în funcție de necesități, fie pentru alte materiale sau echipamente” spune purtătorul de cuvânt al SCJS.
Cabinele de dezinfecție au fost amplasate la secțiile: Medicală I și II, Chirurgie, Oftalmologie și Maternitate.
“Mulțumim C&A România, și dlui Cătălin Roșca  pentru sprijinul acordat spitalului, realizarea dezinfecției fiind una dintre cele mai importante măsuri de prevenție în situația de față, când toate eforturile noastre sunt direcționate către lupta împotriva COVID-19. Ne bucurăm că avem un excelent parteneriat cu mediul privat, cu autoritățile și cu societatea civilă, acest lucru fiind esențial în activitatea noastră”, a declarat Cornel Benchea, managerul SCJU Sibiu.
Pe lângă cele cinci cabine, în cadrul spitalului funcționează încă două astfel de dispozitive: o cabină de dezinfecție automată donată de compania LANCO și amplasată la secția ATI a spitalului și o stație manuală pentru decontaminare donată de către Facultatea de Inginerie a ULB Sibiu și  amplasată la Secția de Boli Infecțioase.