Acasă Blog Pagina 3753

Piețele din România nu se închid în perioada stării de urgență

Asociația Administratorilor de Piețe din România a luat decizia de a ține deschise piețele agroalimentare, după intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.2/21.03.2020. Hotărârea a fost luată pentru ca producătorii agricoli români să aibă unde să-și vândă fructele și legumele, iar populația de unde să se aprovizioneze cu produse proaspete și sănătoase, produse în România. după cum anunță asociația.
Reprezentanții AAPR consideră că este important ca piețele agroalimentaredin România să nu se închidă pentru că, altfel, producătorii agricoli nu vor avea unde să-și vândă fructele și legumele și vor fi nevoiți să le arunce.
„Dispozițiile Ordonanței Militare nr. 2 trebuie înțelese și interpretate și în spiritul lor, rațiunea emiterii acestei ordonanțe fiind aceea de a preveni răspândirea COVID-19 prin limitarea circulației persoanelor doar pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază. Piețe agroalimentare funcționează în mai multe zone ale marilor orașe, astfel încât cumpărătorii pot să se aprovizioneze fără a parcurge distanțe mari, limitându-se riscul răspândirii virusului”, a declarat Ioan Teodor Birț, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România.
Pe lângă spațiile destinate producătorilor locali, vor rămâne deschise cele în care se desfășoară activități de vânzare a produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
„În continuare spațiile vor fi dezinfectate și vom lua toate măsurile de prevenție dispuse de autorități,  am informat producătorii agricoli cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte, iar cumpărătorii sunt rugați să evite formarea de grupuri de persoane”, a mai precizat Ioan Teodor Birț.
Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 32 de piețe ( instituții și societăți comerciale) din întreaga țară. AAPR este cea care a introdus pentru prima dată plata cu cardul în piețele din România și este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros, asociație internațională non-profit dedicată promovării schimbului internațional de informații privind piețele en-gros și cu amănuntul, cu scopul de a îmbunătăți construcția lor, organizarea și managementul.

CORONAVIRUS Autoritățile au anunțat al treilea deces din România

În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), anunță Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care a fost internat în Spitalul Județean Piatra Neamț. A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și în data de 20 martie 2020  transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arteriala).
În urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.
Astăzi au mai fost anunțate alte două decese, un bărbat de 67 de ani, decedat la Spitalul de Boli Infecțoase din Craiova, care era bolnav de asemena de cancer, și un bărbat în vârstă de 74 de ani, inernat la Spitalul Victor Babeș din București, care avea alte boli cronice.
În total, numărul de români infectați cu coronavirus a ajuns la 433, după ce alte 64 de persoane au fost confirmate în ultimele 24 de ore (la ora 13.00).

FOTO: Cum arată declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator pentru a putea ieși din casă

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat sâmbătăordonanța militară pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Cetățenii vor putea ieși din case între orele 22 și 6 doar dacă au un motiv întemeiat. Pentru deplasările în timpul nopții este nevoie de o adeverință de la angajator sau o declarație pe propria răspundere.
Declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.
Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.
„Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.
Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare numărul 2 din 21 martie 2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22 a zilei de 23 martie 2020.
Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.

Numărul persoanelor aflate în carantină în Sibiu a ajuns la 114. Prefectura avertizează persoanele aflate în izolare să nu părăsească locuința

În județul Sibiu, astăzi, 22.03.2020, Direcția de Sănătate Publică monitorizează un număr de 1835 de persoane aflate în izolare și 114 persoane aflate în carantină.
Atragem atenția cetățenilor aflați în izolare la domiciliu și cei aflați în carantină, asupra faptului că nu au voie să părăsească locuința, fără aprobarea autorităților competente. Conform OM2/21.03.2020 art. 7, părăsirea locuinței fără aprobarea autorităților competente, atrage după sine punerea în carantină instituționalizată sub pază, punerea în carantină pentru o nouă perioadă de 14 zile, dar și răspunderea contravențională sau penală.
În ultimele 24 de ore, 134 de polițiști  din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat 332 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 352 de persoane și 47 de societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității.
Ca urmare a verificărilor efectuate, 4 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei din cauza  nerespectarea măsurii izolării.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, în echipaje  mixte  cu  jandarmi și polițiști locali,  pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea  persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Sibiu cu persoane care revin din afara granițelor României sau transportă echipamente medicale.

CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS: Al doilea deces din România, anunțat de autorități. Numărul cazurilor a urcat la 433 de persoane infectate

 
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în ultimele 24 de ore a înregistrat un număr de 16 apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziție cetățenilor 0269-211254 și 0269-216103.
În ceea ce privește măsurile de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus, Aeroportul Internațional Sibiu a implementat o serie de măsuri:
–             începând cu data de 24 februarie a.c. este asigurată prezența reprezentanților DSP Sibiu la toate zborurile operate la Aeroportul Internațional Sibiu;
–             au fost contractate serviciile unui furnizor care va asigura dezinfectarea spațiilor publice, ori de câte ori este fi necesar;
–             personalului propriu le-a fost asigurat necesarul de echipamente individuale de protecție: măști, mănuși, dezinfectanți.
În prezent, la Aeroportul Internațional Sibiu, se mai operează un număr de 6 curse dintre Germania și Marea Britanie, respectiv Frankfurt, Dortmund, Nurnberg, Memmingen, Karlsruhe și Londra.
Instituția Prefectului Județului Sibiu, împreună cu toate celelalte structuri implicate în prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2, fac toate eforturile necesare pentru siguranța și informarea corectă a cetățenilor.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. sau 0269-211254 și 0269-216103, numere puse la dispoziție de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

AVERTIZARE METEO Cod galben și, parțial, portocaliu în județul Sibiu, cu ninsori și viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în 12 judeţe din Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali, valabilă până miercuri dimineaţa. Codul acoperă și județul Sibiu, în special zonele montane.
Potrivit atenționării ANM, în intervalul 23 martie, ora 2.00 – 25 martie, ora 10.00, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 litri/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40 – 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, în judeţele Olt şi Teleorman, precum şi în sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, rafalele vor atinge 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.
Județul Sibiu este vizat parțial de codul portocaliu, alături de Hunedoara, Alba, Braşov, județele  Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin fiind afectat în totalitate de acest cod.
În acelaşi interval de timp, vor fi în vigoare avertizări Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol la munte în Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni, sudul Transilvaniei, iar în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei se vor semnala intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte
” În zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni, precum şi în sudul Transilvaniei, temporar va ninge, moderat cantitativ (10 -20 litri/mp) şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea”, precizează meteorologii.
Pentru codul galben, județul Sibiu este vizat în totalitate.

CORONAVIRUS: Al doilea deces din România, anunțat de autorități. Numărul cazurilor a urcat la 433 de persoane infectate

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat datele oficiale din 22 martie, fiind confirmat un număr de 433 decazuri de coronavirus pe teritoriul României. Din păcate, a fost înregistrat un nou deces, după cel anunțat dimineață.
Un număr de 64 de persoane au fost declarate vindecate de medici, care echilibrează numărul celor 66 de noi cazuri depistate în urma testelor efectuate. GCS precizează că în secțiile ATI se află în continuare 14 persoane, din care 3 în stare gravă.
Comunicat
Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
CITEȘTE ȘI:

Primul deces de coronavirus în România, la Craiova: Bărbatul era bolnav de cancer în stadiul terminal

 
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale  pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.
CITEȘTE ȘI:

Ordonanța militară prin care sunt instituite restricții de circulație și măsuri suplimentare pentru cei care nu respectă izolarea. Textul complet al ordonanței

 
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
 
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
 
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:
 
Până la data de 21 martie 2020, au fost raportate 121.061 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
 
ŢARA    CAZURI CONFIRMATE    DECEDAȚI          VINDECAŢI*
Italia     47.021  (+5.716)             4.032 (+625)      6.072   (+1.632)
Spania  19.980 (+2.833)              1.002   (+235)    2.125   (+537)
Franţa  12.612 (+1.617)              450    (+78)       12
Germania          18.323 (+4.185)                45      (+2)         239      (+59)
Regatul Unit      3.983   (+706)    177     (+33)       67
 
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
 
 
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 21 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE    DECEDAȚI          VINDECAȚI*
271.364 (+28.876)          11.252 (+1.367)              92.382  (+4.124)
 
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 20-21 martie

Ordonanța militară prin care sunt instituite restricții de circulație și măsuri suplimentare pentru cei care nu respectă izolarea. Textul complet al ordonanței

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a semnat documentul care introduce o serie de restricții pentru români, se introduc noi reglementări în activitățile economice. „Tot ce decidem prin ordine are scopul de a limita riscurile la care se expune populația”, a declarat ministrul Vela. „Toate aceste decizii sunt propuse cu specialiștii din Comitetul pentru situații de urgență și asumate la nivelul guvernului”.
Printre restricțiile introduse de Ordonanța Miliatară nr. 2 emisă de MAI se numără închiderea cabinetelor de stomatologie, cu excepția urgențelor, închiderea magazinelor din mall-uri, cu excepția celor alimentare și farmaciilor.
Se introduc restricții pe timp de zi și pe timp de noapte pentru deplasările cetățenilor: între 6 și 22, se recomandă ca acestea să fie făcute doar pentru a merge la serviciu, la magazin pentru bunuri „de bază”, pentru asistență medicală, pentru îngrijirea și însoțirea copiilor și vârstnicilor sau în apropiere de casă pentru activități fizice sau necesități ale animalelor de companie. Pe timpul nopții (22 – 06), recomandările devin obligatorii.
O altă prevedere se referă la interdicția aplicată cetățenilor străini de a intra în România, cu excepția tranzitului pe culoare speciale. Sunt exceptați și membrii familiilor cetățenilor români sau ai cetățenilor UE cu rezidență în România.
De asemenea, se înăspresc măsurile luate împotriva persoanelor aflate în autoizolare care nu respectă regulile de izolare. Acestea vor fi duse în carantină instituționalizată.
Restricțiile pentru activitățile religioase, introduse în ordonanța anterioară, se înmulțesc: slujbele religioase se vor face fără public și pot fi transmise online. Nunțile, înmormântările, botezurile se vor face cu maxim 8 persoane.
Transportul de marfă se va face cu mașini de maxim 2,4 tone.
Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial.
 
ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 13 din 21.03.2020,
În temeiul art. 4 alin. (2) și (4) din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență Ia nivel național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct. 3 -5 din anexa nr. 2 la același decret și al art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare,
Ministrul afacerilor interne emite următoarea
Ordonanță militară
Art.1. — (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 2. — (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piață și de alimentație publică, ce utilizează o infrastructură comună și utilități adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 3. — (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai eu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea fomłării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 4. — În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinWgospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. (1) În intervalul orar 22.00 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4,
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, corpului diplomatic și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.
(6) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 6. — (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, astfel cum sunt definiți la art.2 lit.a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările  și completările ulterioare, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriUl României a cetățenilor străini
și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii :
a)sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b)sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c)sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d)sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;

  1. e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  2. f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

g)sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h)sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 7. — (I) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate În carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(l) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 8. — (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute Ia alin.( 1).
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 9. (1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:

  1. După alineatul (I) al articolului 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:

„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, tără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), Ia care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora”.

  1. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:

„(3) Prevederile alin. (I) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.

  1. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:

„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(l) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 10. — (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

  1. a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art. 1 și 2;
  2. b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 si 7;
  3. c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.

(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art. 1 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art,27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.l/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(l) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 11. (l) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Primul deces de coronavirus în România, la Craiova: Bărbatul era bolnav de cancer în stadiul terminal

Primul pacient din România decedat în urma infecției cu coronavirus a fost anunțat oficial . Este vorba despre un bărbat care suferea și de cancer și care s-a infectat, cel mai probabil, în Franța. El s-a întors din această țară în 6 martie, într-o stare gravă, și a fost internat în spital, la reanimare.
„A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 în 18 martie, la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer)”, a anunțat Grupul de comunicare strategică.
Managerul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu Cercel, a declarat postului național de televiziune că pacientul „nu avea nicio manifestare legată de acest virus”: „El a murit de cancer, nu de coronavirus”. De altfel, și medicii din Craiova declaraseră anterior că bărbatul era într-o stare foarte proastă încă de la internarea în România și au anticipat că „probabil va fi primul deces de coronavirus din România”.
Potrivit informării făcute sâmbătă, la ora 13.00, de Grupul de Comunicare strategică, numărul bolnaviolor de coronavirus a ajun la 367, dintre care 52 sunt vindecați și externați – 36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

Acces interzis publicului la Apa Târnavei Mari. Care sunt excepțiile

Operatorul Regional Apa Târnavei Mari a luat o serie de măsuri speciale legate de activitatea cu publicul, ținând cont de recomandările stabilite la nivel național din necesitatea de a asigura măsuri pentru prevenirea şi combaterea contaminării cu COVID 19.
Începând de luni, 23 martie 2020, se suspendă activitatea de relații clienți de la sediul central din Mediaș, accesul publicului în sediul companiei fiind complet restricționat. Excepție fac doar clienții care doresc să intre la casierie, accesul acestora fiind permis doar pe rând. Practic atunci când o persoană pleacă de la ghișeu se va permite accesul altei persoane spre casierie.
Pentru plata facturilor
•Pe modelul casieriei de la sediul central din Mediaș, rămân deschise și casieriile de la sediile companiei din Agnita și Dumbrăveni, accesul publicului fiind limitat. Clienții pot folosi în continuare serviciile casieriei de la parterul Primăriei Municipiului Mediaș. De asemenea, facturile se pot achita prin intermediul operatorilor Paypoint. Apa Târnavei Mari recomandă tuturor clienților utilizarea plății cu cardul, în măsura în care e posibil.
•Operatorul de apă oferă posibilitatea achitării facturilor noastre prin transfer bancar în oricare dintre cele 7 conturi deschise la diverse Bănci comerciale, detaliate pe factură; de asemenea, debit direct la BCR, CEC, Raiffeisen Bank și posibilitatea de plată la teminalele de tip Paypoint. Este analizată și varianta introducerii unui modul de plată online, dar în acest moment nu se poate avansa un termen concret.
Citire contoare și transmitere index
•Societatea Apa Târnavei Mari nu va efectua în luna martie citiri de index la domiciliul clienților. Vom face citiri doar în locurile în care accesul la contor este în spațiu deschis și unde interacțiunea cu clientul este limitată.
•Societatea Apa Târnavei Mari le reamintește clienților că pot transmite autocitirea indexului de pe contorul de apă, atât telefonic, cât și pe e-mail:
Mediaș:
Relații Clienți, tel.: 0269 / 845919, 0269 / 830828, 0269 / 831084
E-mail transmitere citiri / formulare: [email protected]
Transmitere autocitire site: http://apatarnavei.ro/citire-index/
Dumbrăveni:
Relații Clienți, tel: 0269 / 865110
E-mail transmitere citiri / formulare: dumbră[email protected]
Transmitere autocitire site: http://apatarnavei.ro/citire-index/
Agnita:
Relații Clienți, tel: 0269 / 513085
E-mail transmitere citiri / formulare: [email protected]
Transmitere autocitire site: http://apatarnavei.ro/citire-index/
•Pentru clienții din Mediaș care vor dori să ne transmită indexul telefonic, programul de preluare a datelor este flexibilizat până în data de 27 martie: de luni până joi, între orele 8-18 și vineri, între orele 8-16, la numerele de telefon: 0269 / 845919, 0269 / 830828, 0269 / 831084. În zilele de 30 și 31 martie, citirile telefonice se preiau în programul normal, 8-15.
•Pentru locurile de consum în care nu vor fi citiri, pentru luna martie va fi factrată o medie a consumurilor anterioare.
Pentru încheierea contractelor de furnizare servicii și eliberare avize
•Se poate solicita încheierea de contracte de furnizare apelând la mijloace de comunicare electronice. Pentru informații legate de documentele necesare și modalitatea de transmitere se pot obține relații la numerele de telefon: 0269 / 845919, 0269 / 830828, 0269 / 831084.
•Documentațiile necesare pentru emiterea de avize tehnice de specialitate se vor trimite exclusiv pe e-mail, la adresa: [email protected] .Pe site-ul companiei, la secțiunea Informații clienți / Formulare tipizate, http://apatarnavei.ro/formulare-tipizate/ se regăsesc o serie de formulare tipizate, care pot fi descărcate și completate, pentru transmiterea ulterioară a solicitărilor prin intermediul poștei electronice.
Avizele vor fi eliberate în format electronic, după achitarea taxelor prin transfer bancar. Formatul original al avizului va putea fi ridicat de la Compartimentul Relații clienți, după reluarea activității. Pentru informații suplimentare apelați numerele de telefon: 0269 / 845919, 0269 / 830828, 0269 / 831084, de unde vi se va face legătura spre compartimentele de specialitate.
Pentru transmiterea de petiții, comenzi servicii, solicitări
•Pe site-ul companiei, la secțiunea Informații clienți / Formulare tipizate, http://apatarnavei.ro/formulare-tipizate/ se regăsesc o serie de formulare tipizate, care pot fi descărcate și completate de clienți și potențiali clienți, pentru transmiterea ulterioară a solicitărilor prin intermediul poștei electronice.
•Apa Târnavei Mari le reamintește clienților că se pot adresa societății cu diferite chestiuni ce țin de latura contractuală, sau pot solicita diferite informații legate de serviciile oferite, pe adresa de e-mail [email protected] , sau la telefon: 0269 / 845919, 0269 / 830828, 0269 / 831084.
•Vă puteți adresa societății și în scris, în măsura în care serviciile Poștei Române sau firmelor de curierat vor fi disponibile.
Semnalare defecte/ avarii
•Dispeceratul central este apelabil permanent, la numerele de tel.: 0269 / 448222 sau 0752 275 024.
Până în data de 30 aprilie 2020, audiențele la sediul companiei sunt suspendate.

Cod Galben de ninsori: Ce recomandări au polițiștii rutieri

0

Pentru că sunt anunțate ninsori pe parcursul zilei de duminică și nu numai, polițiștii rutieri sibieni au transmis o serie de recomandări persoanelor care sunt nevoite să plece la drum în această perioadă.
Astfel, circulați cu viteză adaptată la condițiile de vizibilitate redusă, precipitații, carosabil umed, drum în curbă, măriți distanța între autovehicule astfel încât, în eventualitatea unui eveniment neprevăzut, să puteți opri în siguranță și folosiți luminile de întâlnire pe tot parcursul deplasării, indiferent de categoria de drum pe care circulați.
Asigurați-vă foarte bine înainte de a depăși, de a vira la stânga sau de a schimba banda de deplasare, nu conduceți dacă sunteți obosiți sau ați conumat alcool și eespectați semnalele polițiștilor rutieri aflați pe traseul pe care îl parcurgeți.

Aproape 800 de italieni au murit de coronavirus în ultimele 24 de ore

0

Autoritățile italiene au anunțat sâmbătă seară un nou bilanț dramatic: în ultima zi au murit 793 oameni din cauza infectării cu noul coronavirus.
Este cel mai grav bilanț din Italia de la izbucnirea pandemiei. Astăzi se împlinește o lună de la depistarea primului caz de coronavirus din Italia, iar numărul total al victimelor din această țară a ajuns la 4.825, odată cu anunțarea celor aproape 800 de decese din ultimele 24 de ore.
Corriere della Sera anunța mai devreme că sunt 546 morţi numai în regiunea Lombardia. De asemenea, au fost raportate peste 6.500 de noi infectări, numărul total ajungând la peste 53.500.
Bilanțul de vineri era cel mai grav de până acum pentru un interval de 24 de ore: 627 de morți provocate de COVID-19.

FOTO: Incendiu la o fermă din Moșna

Pompierii medieșeni au intervenit de urgență, sâmbătă după amiaza, cu două echipaje de pompieri militari și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor SMURD în localitatea Moșna la un incendiu care a izbucnit la o fermă.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, incendiul fiind stins în două ore. Intervenția rapidă a pompierilor militari a condus la salvarea a peste 100 de bovine. În urma incendiului au ars 10 baloți de furaje, iar acoperișul fermei a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea focului deschis în spații deschise.