Acasă Blog Pagina 3796

În weekend, „Pe urmele lui Dragobete”, în Muzeul din Dumbrava Sibiului

0

Vizitatorii Muzeului ASTRA vor fi în acest sfârșit de săptămână „Pe urmele lui Dragobete”. În perioada 22 – 24 februarie, instituția desfășoară proiectul cu același nume, derulat în Muzeul din Dumbrava Sibiului.
„Călătorule ce iubești, tradițiile te cheamă! Hai pe la noi, la Muzeul ASTRA. și te bucură de natură! Hai pe la noi și descoperi frumusețea tradițiilor și Dragobetele! Hai pe la noi și iubește cultura!”, spun organizatorii.
Vizitatorii trebuie să caute indiciile ascunse și să adune cât mai multe cartonașe. Ei pot, astfel, participa gratuit la atelierul de confecționat dragobeți și păsări din ață.
Regulamentul va fi disponibil la intrarea principală din Muzeu.
Evenimentul se desfășoară în perioada 22-24 februarie între orele 10 – 16. Potrivit CNM ASTRA, accesul în Muzeul în Aer Liber se poate face sâmbătă și duminică și pe la poarta dinspre Grădina Zoologică Sibiu.

Cursul euro/leu a depășit din nou pragul de 4,78

0

Cursul euro în raport cu moneda națională, după ce în zilele anterioare scăzuse și părea că s-a liniștit. Acum, euro a atins iarăși pragul de 4,78 lei, pe care îl mai depășise anul trecut.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință de 4,78 lei/euro, în creștere cu 0,11% față de cursul anunțat luni.O valoarea la fel de mare a mai fost atinsă în noiembrie 2019, când moneda națională valora 4,7808 lei, maximul istoric al leului. Și dolarul american a crescut implicit, deoarece cursul se stabilește prin paritatea la euro. Cursul francului elvețian a urcat de la 4.4844 lei la 4,4986 lei. Lira sterlină a urcat la 5,7511 lei.
În urmă cu o săptămână, pe 12 februarie, cursul euro coborâse la 4,7662 lei, iar pe 13 februarie la 4,7646, dar a urcat la 4,7748 luni, pentru ca azi să depășească pragul 4,78.
Cursul euro/leu este anunțat de BNR prin preluarea valorii de tranzacționare de pe piețele valutare, zilnic, la o anumită oră. Cursul nu este stabilit administrativ, dar Banca Națională poate interveni pe piața valutară prin cumpărare sau vânzare de monedă, pentru a influența cursul monedei naționale.

FOTO: Doi sibieni dispăruți, dintre care unul minor, căutați de polițiști și familii. Unul a fost găsit miercuri

UPDATE: Miercuri dimineața, tânărul de 17 ani, Selevardeanu George Răzvan, a fost descoperit de polițiștii din Rășinari într-o statie de transport de pe raza localității.
„Din primele verificări, a rezultat că minorul nu a fost victima niciunei infracțiuni si a fost predat mamei”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Polițiștii sibieni caută un adolescent în vârstă de 17 ani și un bărbat de 60 de ani, ambii plecați de la domiciliile lor și despre familiile nu mai știu nimic.
Luni, prin 112, mama unui adolescent în vârstă de 17 ani a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu despre faptul că, sâmbătă, 15 februarie, fiul său, Selevărdeanu George Răzvan, în vârstă de 17 ani, domiciliat în localitatea Rășinari, a plecat de pe raza comunei într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliu.

Tânărul are 1,70-1,75 metri înălțime, 65 de kilograme, păr scurt, fir drept, de culoare blond, ochi verzi. La data plecării purta pantaloni blue – jeans de culoare albastru deschis, hanorac din material textil de culoare gri, geacă de culoare neagră din piele și pantofi sport din pânză de culoare neagră.
Tânărul are un tatuaj pe antebrațul stâng sub forma unui cap de leu, un tatuaj pe piept sub forma unei coroane, un tatuaj pe antebrațul drept, format din mai multe cuvinte, un tatuaj pe unul din membrele inferioare, respectiv pe gambă (fără a se cunoaste care anume), format din trei steluțe. De asemenea, prezintă o cicatrice în zona capului, între sprâncene.
Sâmbătă, o femeie a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu cu privire la faptul că, în 12 februarie fratele său, Poșa Victor, în vârstă de 60 de ani, din Sibiu, a plecat de acasă într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliu.

Bărbatul are 1,60 metri înălțime, 50-55 de kilograme, constituție slabă, ochi căprui, calviție frontală. Obiecte vestimentare: posibil o haină de iarnă groasă, de culoare gri, marime 3/4.
Persoanele care pot oferi informații despre cele două persoane sunt rugate să apeleze numărul 112 sau să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție.

A ajuns în arest după ce a încălcat o hotărâre judecătorească și a intrat în locuința fostei concubine

Un tânăr de 26 de ani din Cinădie a fost reținut de polițiștii din oraș după ce a încălcat o hotărâre judecătorească și a intrat în locuința fostei concubine.
Astfel, luni, polițiștii din Cisnădie au reținut un localnic în vârstă de 26 de ani, acesta fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a unei hotărâri judecătoreși, respectiv violare de domiciliu, după ce, duminică după amiaza s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri față de fosta concubină și față de imobilul de reședință al acesteia din Cisnădie și ar fi intrat în locuința femeii fără drept, încălcând astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu la sfârșitul lunii ianuarie.
„Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie” a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărit național din Hunedoara, prins de polițiștii sibieni

Un tânăr din Huneadoara, bănuit de furt și căutat de polițiști a fost descoperit pe raza localității Râu Sadului.
Luni, polițiștii din Râu Sadului au desfășurat o acțiune pentru descoperirea persoanelor urmărite și care care se sustrag punerii în aplicare a deciziei instanței de judecată.
Cu această ocazie, pe raza localității Râu Sadului, polițiștii au descoperit un tânăr în vârstă de 18 ani, urmărit național după ce reprezentanții Judecătoriei Aiud au emis pe numele său, în 7 februarie, un mandat de arestare preventivă.
Hunedoreanul este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt și a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Hunedoara pentru continuarea cercetărilor.

Au dosare penale după ce au fost prinși cu lemne fără documente

Luni după amiaza, pe Drumul Județean 106S, în zona localității Roșia, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au descoperit doi bărbați, în vârstă de 28 și 32 de ani, domiciliați în Țichindeal, respectiv Roșia, în timp ce transportau stejar fără a avea documente legale.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbații ar fi furat lemnele din zona localității Roșia. Este vorba despre 3,42 metri cubi de material lemnos, prejudiciul creat fiind de 2.502 lei. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de sustragere de arbori.

Pieton lovit de un șofer care a plecat de la locul accidentului

În weekend, în municipiul Mediaș, pe strada Nucului, un localnic în vârstă de 32 de ani, în timp ce se deplasa pe trotuar în calitate de pieton, a fost acroșat de remorca unui ansamblu rutier al cărui conducător auto s-a pus în mișcare prin viraj la stânga spre strada Clujului.
Pietonul a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale fără a rămâne internat. Șoferul ansamblului rutier a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat luni în persoana unui mureșean în vârstă de 26 de ani.
Polițiștii rutieri medieșeni îl cercetează acum pe mureșean pentru vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Minoră tâlhărită de un bărbat de 33 de ani

Un medieșean a amenințat și tâlhărit o minoră de 12 ani, la începutul acestei luni, el fiind reținut în cursul zilei de luni de polițiștii din oraș.
Astfel, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un localnic în vârstă de 33 de ani.
Bărbatul este bănuit că, în 6 februarie, în jurul orei 18,30, pe strada Sovata din municipiul Mediaș, ar fi amenințat și i-ar fi furat telefonul mobil unei minore în vârstă de 12 ani. Telefonul a fost recuperat și predat persoanei tinerei.
Medieșeanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Polițiștii medieșeni continuă cercetările în acest caz.

Cursuri suspendate pentru clasa I C de la Colegiul „Goga”

0

Elevii clasei I C de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu nu vin la școală astăzi și mâine. Unitatea de învățământ a luat decizia de a suspenda cursurile, deoarece patru din cei 30 de elevi au fost confirmați cu suspiciune de gripă la testul rapid.
„În urma centralizării pe care ISJ Sibiu a realizat-o astăzi, 18 februarie, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu se înregistrează, în rândul elevilor, 125 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2215 de cazuri de viroză”, a explicat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Cele mai multe cazuri de suspiciuni de gripă și viroze au fost raportate, marți, la Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig  și la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu.

Încep lucrările la strada Papiu Ilarian, se deschide traficul rutier pe strada Cetății

Administrația sibiană a decis să facă unele modificări în zona centrului istoric – zona pietonală. Strada Papiu Ilarian va fi modernizată, însă, pe perioada lucrărilor, va fi deschis traficul rutier pe strada Cetății.
Primăria Sibiu a anunțat că încep lucrările de modernizare a străzii A. Papiu Ilarian. Din 24 februarie strada Al. Papiu Ilarian se va închide pentru execuția lucrărilor de modernizare. Acestea includ refacerea canalizării pluviale (inclusiv conectarea burlanelor imobilelor la această rețea), precum și rețeaua de alimentare cu apă. De asemenea, structura rutieră și pietonală vor fi reabilitate, urmând să se realizeze același model de pavare prezent pe strada Nicolae Bălcescu, în ton cu caracterul istoric al zonei: suprafețele dintre imobile și carosabil se vor placa cu andezit, iar carosabilul va amenajat cu piatră cubică.
Dată fiind importanța străzii Papiu Ilarian pentru circulația în această zonă a centrului istoric, Direcția Tehnică și constructorul au etapizat lucrările pe două tronsoane, fiind necesare următoarele restricții și modificări în trafic:
Etapa I (estimat 24 februarie – 24 martie)  – tronsonul str. Cetății – str. Tipografilor. Pentru a nu afecta circulația în zonă și pentru a permite autovehiculelor să ajungă de pe strada Gheorghe Lazăr pe strada Cetății, în perioada acestor lucrări tronsonul pietonal al străzii Cetății dintre strada Gheorghe Lazăr și strada Papiu Ilarian se va deschide circulației rutiere, cu restricție de viteză la 5 km/h și prioritate pentru pietoni. Pe acest sector al străzii Cetății, cât și pe strada Papiu Ilarian, staționarea sau parcarea mașinilor va fi interzisă. La finalizarea lucrărilor, se va redeschide traficul pe traseul obișnuit: str. Tipografilor – str. Papiu Ilarian (tronsonul finalizat) – str. Cetății, tronsonul pietonal de pe strada Cetății urmând să se închidă din nou traficului ca pietonal.
Etapa II (estimat 24 martie – 24 mai) – tronsonul str. Tipografilor – str. Timotei Popovici. În această etapă se va închide circulația pe strada Timotei Popovici, accesul urmând să fie permis doar locatarilor.
Primăria nu spune nimic în acest moment despre mai vechea propunere de a închide segmentul de pe Papiu Ilarian situat între Timotei Popovici și Tipografilor, care să devină astfel pietonal.

ELEVI ÎN VIZITĂ LA UZINA DE APĂ ”DUMBRAVA”

0

Școala a fost ”altfel” pentru elevii clasei a XII-a din cadrul Colegiului Economic ”George Barițiu” din Sibiu care au dorit să afle cât mai multe despre procesele de potabilizare a apei.
Stația de tratare ”Dumbrava” și-a deschis porțile pentru tinerii sibieni care, alături pe personalul uzinei, au parcurs fiecare etapă tehnologică.
Stația este alimentată din două surse, Gura Râului și, într-o măsură redusă, Sadu și asigură alimentarea cu apă a municipiului Sibiu, a orașului  Ocna Sibiului, a comunelor (cu satele aparținătoare) Cristian, Șura Mare, Șura Mică, Șelimbăr, Loamneș și Păuca, tratând, în fiecare secundă, peste 700 de litri de apă.
Procesele tehnologice de potabilizare au fost urmărite cu mare interes de elevi, ce au parcurs ”drumul apei” pornind de la camera de amestec trecând prin bazinele de coagulare, filtre cu paturi de nisip, instalații de dezinfectare cu clor și ajungând în rezervoare de înmagazinare de unde apa potabilă este introdusă în rețeaua de distribuție.
Indiferent de procesul tehnologic, apa este strict monitorizată din punct de vedere al calității, datele fiind centralizate în sistem SCADA, soluție modernă și eficientă de control on-line a parametrilor calitativi.
Apă Canal Sibiu SA își manifestă deschiderea pentru colaborarea cu instituțiile de învățământ din localitățile aflate în aria sa de operare, invitând cadrele didactice și elevii să treacă pragul obiectivelor sale. ”Este important ca tânăra generație să conștientizeze diferența între o apă brută, netratată și cea potabilizată. Sunt eforturi constante pe care lucrătorii de la stațiile de tratare le fac 24 de ore din 24 pentru ca la robinetele tuturor abonaților noști să fie apă suficientă și de calitate”, a declarat directorul general al Apă Canal Sibiu, ing. Vasile Maier.
În cadrul programului ”Școala altfel” grupuri organizate de elevi, coordonate de profesori, pot vizita uzinele de tratare și stațiile de epurare în baza cererilor depuse la sediul companiei, str. Eschil nr. 6, sau prin e-mail relaț[email protected] .

Medieșean nominalizat la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

Un medieșean a fost nominalizat la premiul pentru jurnalism, în Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială 2020 (categoria personalități care susțin Asistența Socială, ajunsă la cea de-a VII-a ediție. Este vorba despre Daniel Dăbăcan, inițiatorul campaniei umanitare „Îmbrățișează-i pe cei nevoiași”, care reprezintă în acest an județul Sibiu.
Votul celor care apreciază munca lui Daniel îl ajută să treacă în etapa următoare, cea de jurizare a activității și implicit de a ajunge în finală, care va avea loc pe data de 17 martie la Ateneul Român.
În următoarele zile publicul va vota personalităţile care au susţinut cel mai activ subiectele de interes social, fie că sunt jurnalişti sau politicieni.
Premiile celor 18 secţiuni ale Galei Excelenţei în Asistenţă Socială vor fi prezentate de Andreea Marin. Loredana & Agurida Band vor încânta publicul printr-un show inedit.
Se poate vota până pe data de 24 februarie 2020, ora 00:00, la următorul link:
https://poll.cnasr.ro/poll/12
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social şi acţionează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia şi pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieţii sociale.