Acasă Blog Pagina 3797

O mașină s-a răsturnat pe DN 14, la Brateiu

Neadaptarea vitezei într-o curbă a condus la producerea unui accident rutier, marți dimineața, pe Drumul Național 14, la Brateiu.
Potrivit polițiștilor rutieri, un șofer de 53 de ani din Ațel, care circula pe direcția Sighișoara-Mediaș, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă s-a răsturnat în afara șoselei. Soția șoferului, în vârstă de 51 de ani, a fost rănită în urma evenimentului.
Femeia a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD, care a transportat-o la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș cu dureri toracice. Lucrătorii Biroului Rutieri Mediaș au declanșat o anchetă în acest caz.

FOTO: Incendiu la subsolul unei case din Șura Mare

A fost alertă în noaptea de luni spre marți, în Șura Mare, unde a fost anunțat un incendiu la subsolul unei case.
Pompierii sibieni au intervenit cu două echipaje în localitatea Șura Mare, pe strada Înfrățirii pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la spațiul centralei termice situată la subsolul unei case.
Intervenția rapidă a pompierilor sibieni a condus la stingerea incendiului fără ca acesta să se propage la întregul imobil.
În urma incendiului au ars elemente plastice și lemne din interiorul încăperii.

Administrația Finanțelor Publice Sibiu are un nou șef, după 7 ani

Radu Ioan Dobre este noul șef al Administrației Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, potrivit informațiilor oficiale ale ANAF.
Începând de la sfârșitul lunii  ianuarie, șefii ANAF au numit un nou șef al administrației județene, ca urmare a încetării împuternicirii fostului șef Nicu Florescu. Acesta conducea AJFP Sibiu de șapte ani, de când a fost reorganizată activitatea ANAF. Radu Ioan Dobre era, anterior, șef al Serviciului Administrarea Venituri Contribuabili Mijlocii.
În acest moment, adjuncții lui Dobre sunt Ion Avrigean, șef adjunct Colectare, și Florin Luca, șef adjunct inspecție fiscală.
ANAF se pregătește de o mare restructurare, dacă ministrul de resort va rămâne Florin Câțu. El a declarat că vor fi dați afară oameni, inclusiv din structura de conducere. “Reorganizarea ANAF înseamnă, în acelaşi timp, eliminarea a 150 de posturi de conducere şi a aproape 2.000 de posturi din structură. De asemenea, înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecţia Fiscală, deci trei vicepreşedinţi în loc de patru. Rămâne discuţia despre Vamă, dar şi acolo vor fi schimbări. Pe de o parte, vreau să fac economii, pentru că odată cu informatizarea ANAF nu o să mai am nevoie de atât de mult personal. Vreau ca, până la jumătatea anului, ANAF să fie informatizat.” Pe 5 februarie, a fost adoptată OUG de reorganizare a activității ANAF, care prevede desființarea a 2.000 de posturi, plus 35 de poziții de conducere.
Cealaltă discuție despre restructurare viza desființarea Direcțiilor regionale, astfel că fiecare județ ar recăpăta autonomia din punct de vedere al administrării fiscale. Proiectul de lege care prevedea transformarea administrațiilor județene în direcții subordonate direct ANAF a fost votat de Parlament, dar declarat neconstituțional de CCR. În septembrie 2019 a fost respins de Senat și trimis în Camera Deputaților, care este cameră decizională, unde se află pe ordinea de zi.

FCH a oferit un nou meci cu patru goluri pe Municipal

0

Goluri frumoase, ocazii destule, ritm excelent, erori incredibile, răsturnări de situație și suspans a oferit partida dintre FC Hermannstadt și Astra Giurgiu. A fost al doilea meci la rând în care s-au înscris 4 goluri pe stadionul Municipal, după 2-2 cu Sepsi, elevii lui Miriuță au terminat cu același rezultat și disputa cu fotbaliștii antrenați de Bogdan Andone. Golurile partidei au fost marcate de către Gabriel Debeljuh și Adrian Bălan, pentru gazde, respectiv Valentin Gheorghe, cu o dublă, pentru oaspeți.
FC Hermannstadt nu a reușit să câștige nici cel de-al treilea meci jucat în 2020 și a primit de fiecare dată câte 2 goluri, problemele în defensivă fiind la fel de vizibile și în egalul 2-2 cu Astra. De partea cealaltă, Alibec și compania au obținut primul punct din acest an.
Începutul jocului de pe stadionul Municipal a fost nemaipomenit. Debeljuh a avut oportunitatea să marcheze din 5 metri, însă portarul Lazar a fost la post și a menținut scorul ”alb” pe tabelă. Replica oaspeților a venit imediat prin Alibec. Atacantul giurgiuvenilor a avut două ocazii bune de gol. La prima, a primit o super pasă de la Radunovic, însă a șutat execrabil dintr-o poziție foarte bună, iar la a doua, Denis a tras din afara careului puțin pe lângă poarta apărată de Cristiano Figueiredo. A urmat o perioadă în care ritmul a fost bun, dar s-a creat doar o fază importante de joc până la finalul reprizei. Aceasta i-a aparținut lui Petrișor Petrescu, din lovitură liberă. Căpitanul sibienilor a lovit bara transversală de la 30 de metri, iar mingea s-a dus peste. S-a intrat 0-0 la pauză, Astra controlând meciul pe benzi, pe când FC Hermannstadt a jucat mai mult pe centru.

Repriza secundă a început la fel de fulminant și tot cu Gabriel Debeljuh în prim plan. De data aceasta croatul nu a mai ratat ca în prima repriză. Atacantul Sibiului a marcat un gol superb cu capul, la colțul lung, după o centrare splendidă a lui Petrescu. FCH a avut șansa să se desprindă la faza imediat următoare, însă Petrișor Petrescu a ratat o ocazie bună. Aceasta i-a costat pe alb-roșii, Astra a întors scorul în numai 12 minute. Valentin Gheorghe a profitat de problemele din apărarea Sibiului și a egalat, Dobroslavevici și Almeida greșind incredibil din nou. Apoi, el a făcut 2-1 pentru Astra, fiind nemarcat în careu și a șutat minunat lângă bară. Golgeterul formației oaspete a ratat tripla în minutul 86, iar la poarta cealaltă Adrian Bălan a adus un punct pentru FC Hermannstadt. Vasile Miriuță a fost inspirat trimițându-l pe atacant cu un sfert de oră în urmă și a fost răsplătit de acesta.
S-a încheiat 2-2 și FC Hermannstadt a ajuns la 25 de puncte după 25 de etape disputate în Liga I. De partea cealaltă, Astra Giurgiu a ratat o victorie care îi asigura matematic calificarea în play-off și vor lupta în ultima rundă cu Gaz Metan Mediaș și Viitorul Constanța pentru cele două locuri rămase disponibile în top 6. Astra are 41 de puncte, cu unul peste gaziști și două peste constănțeni.

ANAF a publicat ghidul pe 2020 pentru persoane fizice, asocieri, entități, privind documentele financiar-contabile

ANAF publicat primul ghid destinat contribuabililor pentru 2020, în special contabilii,  având ca scop „întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar – contabile și obligații referitoare la întocmirea raportărilor anuale întocmirea raportărilor anuale”.
Contribuabilii persoane fizice și alte entități, contabilii acestora, au la dispoziție primul ghid din acest an pus la dispoziția de ANAF. Potrivit documentului, ghidul „se adresează persoanelor fizice și asocierilor fără personalitate juridică și persoanelor juridice române care au obligația de a conduce contabilitatea în partidă simplă sau în partidă dublă, după caz.”
Cele două categorii cărora li se adresează ghidul sunt „persoanele fizice și asocierile fără personalitate juridică, ale căror venituri sunt supuse impozitului pe venit în conformitate cu prevederile Codului fiscal al căror venit net anual este determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate”, având ca surse activitățile independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, PFA-uri, II-uri și IF-uri, precum și „persoanele sau entitățile care, prin actul normativ de înființare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligația ținerii contabilității în partidă simplă”.
Descarcă Ghidul:
Ghid Documente Financiar Contabile_2020

FOTO – Câine salvat de pompieri dintr-un lac

Pompierii sibieni au intervenit, luni, pentru salvarea unui câine căzut într-un lac din Cisnădie.
În urma unui apel venit pe numărul de urgență 112 din partea stăpânului patrupedului, un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, a intervenit de urgență în Cisnădie pentru salvarea cățelului din apa înghețată. Cățelul a fost salvat și predat proprietarului, în siguranță.

PLUS și USR Sibiu au anunțat candidații pentru alegerile locale. Urmează negocierile pentru stabilirea candidaților comuni

Filiala PLUS Sibiu a anunțat că a desemnat echipa de candidați pentru Primăria Sibiu, pe baza voturilor acordate de membri. Candidatul PLUS va concura cu cel al USR, anunțat și el, pentru a se stabili cine va fi candidatul comun al alianței.
Lista de candidați ai partidului PLUS începe cu Raul Andrei Apostoiu, candidat pentru funcția de primar, și alți nouă candidați pentru lista de consilieri. Raul Andrei Apostoiu are 55 de ani, este de profesie inginer și are o experiență antreprenorială de peste 20 de ani, administrând o companie de succes din domeniul IT. Candidații pentru funcția de consilier în Consiliul Local Sibiu sunt Ioan Plesciuc, Diana Manta, Andreea Ionela Mihaiu, Alin Ioan Troancă, Pia Ute Prade, Florinel Cocoș, Dorin Lala, Ovidiu Balaban și Mihai Remus Trâmbitaș.
Potrivit comunicatului PLUS Sibiu, propunerile Consiliul Local și pentru primar „sunt oameni noi în politică, dar a căror implicare, competență și experiență profesională îi recomandă pentru a face parte din echipa de consilieri implicată în administrarea orașului în următorii patru ani. De la antreprenori, ingineri, oameni cu experiență în vânzări sau în coordonarea diferitelor proiecte, PLUS propune o echipă energică, formată din oameni diferiți, care și-au construit cariere solide în afara politicii, dar care au înțeles că soluția nu e să aștepte să se schimbe ceva în administrația locală sau centrală, ci să fie ei parte a schimbării.”
În același timp, USR, partener de Alianță cu PLUS, a anunțat propriii candidați pentru Primăria Sibiu, respectiv lista pentru Consiliul Local și numele celui care se va bate pentru primărie. Candidatul USR la Primăria Municipiului Sibiu este Alexandru Dudilă, medic specialist chirurg dento-alveolar și asistent europarlamentar.
Comunicatul transmis de partid anunță că partidul „invită sibienii să susțină o echipă de oameni tineri, competenți, implicați și profesioniști în domeniile lor de activitate, o echipă complementară care își propune să lucreze și să comunice cu fiecare cetățean al orașului.”
Echipa USR pentru Consiliul Local Sibiu este formată din Diana Mureșan (antreprenor turism, 31 ani),  Ionuț Ghișe (economist, 38 ani), Laurențiu Theodoru (expert evaluator în  proprietăți imobiliare, 57 ani), Zeno Popovici (antreprenor IT, 39 ani), Vlad  Grumăzescu (manager telecom, 29 ani), Carmen Novac (doctor în management, 43 ani), Andreea  Floarea (jurist, 39 ani), Alexandru  Dudilă (medic specialist chirurg, 31 ani), Ștefan Kertesz (manager economic, 39 ani), Mircea  Scorțar (inginer IT, 27 ani), Laurențiu  Giuroiu (inginer IT, 29 ani), Ciprian  Horșia (subinginer mecanic, 41 ani), Ciprian Bardan (economist, 41 ani), Sorin  Bîrs (administrator firmă, 51 ani) și Dragoș  Floca (student, 23 ani).
Pentru candidaturile la Consiliul Județean Sibiu, deocamdată doar USR a anunțat nume. Adrian Echert candidează la Consiliul Județean Sibiu, având „o echipă de 20 de oameni profesioniști și reprezentativi pentru toate UAT-urile din județ pentru consilieri județeni”. Adrian Echert are 33 de ani, este directorul unei firme multinaționale din domeniul echipamentelor industriale. Este absolvent de Drept la o facultate din București și de Management la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde a studiat și un master în Business Administration și cunoaște două limbi străine, engleză și germană. PLUS Sibiu nu și-a desemnat încă persoanele care vor candida pentru CJ.
Cele două partide au semnat un protocol de colaborare la alegeri, fiind primul județ în care s-a semnat un astfel de document de colaborare, unul care dublează parteneriatul de la nivel național. USR și PLUS au anunțat că încep demersurile de fuziune, proces care ar trebui să se deruleze după alegerile locale din acest an.  Ca efect al acestui protocol, la alegerile locale USR și PLUS vor avea o singură listă de candidați și câte un singur candidat pentru Primăria Sibiu și pentru președintele Consiliului Județean.

Mărginimea Sibiului, destinație europeană de excelență la Târgul de Turism al României

Sibiul se află pe un loc important la Târgul de Turism al României, care va avea loc săptămâna aceasta, la Romexpo. Mărginimea Sibiului se numără printre cele nouă destinații europene de excelență care vor beneficia de expunere din partea Ministerului Economiei (MEEMA), care include acum și turismul.
Cele nouă destinaţii de excelenţă din România care au ocupat locul I în cadrul concursurilor EDEN vor fi prezente în cadrul Târgului de Turism al României ce va avea loc la Bucureşti în perioada 20 – 23 februarie, a anunţat, luni, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform datelor MEEMA, destinaţiile europene de excelenţă care au ocupat primul loc în cadrul celor nouă ediţii ale concursurilor EDEN sunt: Depresiunea Horezu, Parcul Natural Apuseni, Staţiunea Geoagiu – Băi, Ţinutul Buzăului, Municipiul Alba Iulia, Jurilovca, Mărginimea Sibiului, Municipiul Suceava şi Tăuţii Măgherăuş.
„În cadrul Târgului de Turism al României va fi organizat şi un seminar care are scopul de a prezenta Proiectul EDEN şi Destinaţiile Europene de Excelenţă winner (locul I) desemnate până în prezent în ţara noastră, ca parte integrantă a Proiectului Romania EDEN Destinations Promotion. Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 luni şi este finanţat de Comisia Europeană”, precizează sursa citată.
Proiectul EDEN – Destinaţii Europene de Excelenţă a fost lansat în anul 2006 de Comisia Europeană (CE), cu scopul dezvoltării turismului durabil, decongestionării destinaţiilor clasice, reducerii sezonalităţii, redirecţionării fluxurilor de turişti către destinaţii non-tradiţionale şi încurajării pentru crearea de reţele între participanţii la proiect.
Ţările participante organizează un concurs de proiecte pentru desemnarea destinaţiilor de excelenţă ale ţării respective, conform temei stabilite în cadrul Comitetului Consultativ pentru Turism, întrunit la nivel european.
În urma concursurilor organizate, are loc desemnarea Destinaţiilor Europene de Excelenţă – winner (locul I) şi runners-up (locurile II-IV), având ca bază procedura agreată de Comisia Europeană.
România a participat la toate ediţiile, fiind desemnate în prezent 39 de Destinaţii Europene de Excelenţă.

Două localități din județ, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 19 FEBRUARIE
· între orele 9-17 în BIRGHIS ,strada : PRINCIPALA; ALTINA, strada: PRINCIPALA.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929

Au început înscrierile pentru Festivalul – Concurs „Lucreția Ciobanu”!

0

Tinerii pasionați de muzică populară sunt așteptați să accepte provocarea Festivalului – Concurs al Cântecului Românesc „Lucreția Ciobanu” 2020. În perioada 17 februarie – 23 martie, tineri din România şi diaspora se pot înscrie la preselecţia competiției iniţiate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Lucreţia Ciobanu, considerată „Doamna Munților”, este omagiată anual la Sibiu în cadrul Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu”. Startul celei de-a V-a ediţii a festivalului se dă astăzi, prin deschiderea perioadei de înscriere în competiţie.
Conform Regulamentului Festivalului, la preselecţie sunt admişi solişti vocali amatori, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani. Fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament orchestral (doină, baladă sau cântec doinit). Înscrierile se fac în perioada 17 februarie – 23 martie, prin completarea şi trimiterea fişei de participare şi a partiturilor la adresa [email protected] sau la fax: 0269/210945. Preselecţia va avea loc în data de 27 aprilie, la Cercul Militar Sibiu, iar concursul cu public şi gala laureaţilor se vor desfăşura în 28 şi 29 aprilie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
„Festivalul urmăreşte descoperirea şi promovarea tinerilor solişti vocali de muzică populară din întreaga ţară şi din diaspora, introducerea în circuitul naţional de noi talente, valorificarea, de către tinerii interpreţi, a cântecelor populare şi costumelor tradiţionale din zona de provenienţă, cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor şi conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti”, spun organizatorii.
Regulamentul concursului şi fişa de înscriere se pot descărca de AICI.
 
 


 

FESTIVALUL-CONCURS „LUCREŢIA CIOBANU” DĂ STARTUL ÎNSCRIERILOR PENTRU PRESELECŢIE!

0

În perioada 17 februarie – 23 martie 2020, tinerii interpreţi de muzică populară din România şi diaspora se pot înscrie la preselecţia Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2020, iniţiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Doamna Munţilor, Lucreţia Ciobanu, este omagiată anual la Sibiu în cadrul Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu”. Startul celei de-a V-a ediţii a festivalului se dă astăzi, prin deschiderea perioadei de înscriere în competiţie.
Conform Regulamentului Festivalului, la preselecţie sunt admişi solişti vocali amatori, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 ani. Fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament orchestral (doină, baladă sau cântec doinit). Înscrierile se fac în perioada 17 februarie – 23 martie 2020, prin completarea şi trimiterea fişei de participare şi a partiturilor la adresa [email protected] sau la fax: 0269/210945. Preselecţia va avea loc în data de 27 aprilie a.c., la Cercul Militar Sibiu, iar concursul cu public şi gala laureaţilor se vor desfăşura în 28 şi 29 aprilie 2020, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Festivalul urmăreşte descoperirea şi promovarea tinerilor solişti vocali de muzică populară din întreaga ţară şi din diaspora, introducerea în circuitul naţional de noi talente, valorificarea, de către tinerii interpreţi, a cântecelor populare şi costumelor tradiţionale din zona de provenienţă, cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor şi conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti.
Regulamentul concursului şi Fişa de înscriere se pot descărca din următorul link:
https://www.traditiisibiene.ro/index.php/comunicate/anunt/269
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului-Concurs „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu,   partener fiind Cercul Militar Sibiu.

Sibiul, în top 3 al județelor în care se devastează păduri

Ministrul Mediului, Costel Alexe, în acest moment având statut de interimar și în același timp ministru desemnat pentru al doilea Guvern Orban, a declarat în timpul audierilor din Parlamentul României că Maramureș, Bistrița Năsăud și Sibiu sunt județele în care au avut loc cele mai mari hoții de păduri.
Costel Alexe, ministru intermar al Mediului, desemnat de Ludovic Orban pentru acest portofoliu și în al doilea guvern care îi poartă numele, susține că Sibiu este unul din județele în care au avut loc cele mai mari furturi de pădure şi, după alegeri, indiferent cine va forma Guvernul, vor trebui făcuţi paşi importanţi pentru a rezolva această problemă. Alături de Sibiu, au fost menționate judeţele Maramureş și Bistriţa-Năsăud.
„Comisia Europeană în aceşti trei ani şi-a pierdut efectiv răbdarea în raport cu autorităţile de la Bucureşti. S-ar putea ca după alegerile anticipate sau alegeri la termen să ne regăsim cu toţii la aceeaşi masă şi va trebui, indiferent de cine va forma Guvernul, să fim mai credibili şi să facem paşi importanţi în a rezolva aceste probleme, pentru că nu sunt nici problemele lui Costel Alexe şi nici ale oricăruia dintre dumneavoastră. Sunt probleme cu care se confruntă România”, a spus Alexe, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor prezentate de Alexe, din Sibiu s-au furat în ultimii doi ani peste 20.000 metri cub de lemn, după cum au semnalat  gărzile de mediu. Pe locul 1 s-a situat județul Maramureş, de unde au dispărut 110.000 metri cubi de lemne, fiind urmat de Bistriţa-Năsăud, cu peste 30.000 metri cubi furaţi.
Alte judeţe unde se taie mult ilegal sunt Cluj, Caraş-Severin, Alba şi Neamţ.