Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI 18 FEBRUARIE
· între orele 8-16 în SIBIU, strada: EUROPA UNITA.
· între orele 9-11 în SIBIU , strazile: SINCAI ; MAIOR PETRU ; TEODOROIU EC. ; BAGDAZAR B. ; BUJORULUI ; CERBULUI ; SALCIILOR ; BERZELOR.
· între orele 11.30-13.30 în SIBIU, strada: FRIGORIFERULUI.
· între orele 14-16 în SIBIU , strazile: MILEA G-RAL V. – partial ; ALEEA CALARASILOR ; RAHOVEI – partial; ALEEA ROSIORILOR ; LUPTEI – partial.
· între orele 9-16.30 în ROSIA, strada: PRINCIPALA.
· între orele 9-16.30 în NOUL, strada: PRINCIPALA.
· între orele 8-16 în localitatea: MEDIAS ,strada : ALBA IULIA NR. 4 BL. 56 SC. A.
MIERCURI 19 FEBRUARIE
· între orele 8-16 în MEDIAS ,strada : PISSO I. NR 6 BL 41 SC D .
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Întreruperi de curent în Sibiu, Mediaș și alte două localități din județ
FC Hermannstadt va primi vizita Astrei
A.F.C.Hermannstadt vs Astra Giurgiu este meciul care închide etapa cu numărul 25 din Liga I. Ambele echipe vin după două înfrângeri suferite în runda precedentă. Gazdele au pierdut cu scorul de 2-1 la Botoșani, în timp ce oaspeții au fost învinși cu același scor pe teren propriu de Chindia Târgoviște. Înainte de startul acestei etape, A.F.C. Hermannstadt ocupă locul 10 în clasament cu 24 de puncte, în timp ce Astra Giurgiu se află pe locul 4, cu 40 pct, după 24 de etape.
Partida va avea loc luni, 17 februarie, începând cu ora 20:00, pe Stadionul Municipal Sibiu. Biletele s-au pus deja în vânzare pe siteul bilete.ro, iar cei interesați le vor putea achiziționa și de la casele de bilete de lângă Stadion, duminică, între orele 10 și 16 și luni, între orele 15 și 21.
Pentru această confruntare, Vasile Miriuță, antrenorul principal al FCH, nu îi are la dispoziție pe mijlocașul David Caiado și pe fundașii Biel Company și Daniel Tătar, indisponibili în urma unor accidentări mai vechi. ,,Luni seara avem un meci extrem de greu. Întâlnim o echipă care este în play off. Astra are jucători buni și un antrenor care a făcut treabă bună acolo. Noi am pierdut niște puncte în ultimele două partide. Trebuie să ne revanșăm în fața suporterilor noștri. Trebuie să jucăm bine spre foarte bine cu Astra Giurgiu. A revenit acum și Ousmane Viera, care a fost ușor accidentat și nu a jucat cu Botoșani. Practic, în afară de cei care lipsesc de mai mult timp nu avem alte lipsuri. E important să câștigăm meciul cu Astra Giurgiu. Suporterii noștri sunt speciali și au dreptate să ne apostrofeze, dar trebuie să ne fie alături! Echipa are nevoie de suporteri! Fără aportul lor ne va fi foarte greu.”, a declarat Vasile Miriuță, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt
În tur sibienii au obținut un punct pe terenul giurgiuvenilor, după o remiză alba, 0-0. ,,Având în vedere că jucăm acasă, trebuie să facem un meci bun. Avem nevoie de cele trei puncte puse în joc. Trebuie să eliminăm greșelile pe care le-am făcut în apărare. De aceea am și lucrat pe această linie și sperăm ca în meciurile următoare să fie mai bine. Personal, mă bucur că sunt aici. Mister și băieții m-au primit foarte bine și țin să le mulțumesc pe această cale! Așteptăm suporterii să ne fie alături la următorul meci și să putem să-i răsplătim cu trei puncte!”, a declarat Alin Dobrosavlevici, fundaș central A.F.C.Hermannstadt
Nu ați luat încă bilete la concertul Luizei Zan și Jazzpar Trio? Grăbiți-vă! Au mai rămas câteva!
Cei care nu au apucat încă să își cumpere bilete pentru concertul Luizei Zan și al Jazzpar Trio, de sâmbătă, 15 februarie, începând cu ora 19, trebuie să se grăbească. Reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu au anunțat că mai sunt doar câteva bilete pentru evenimentul de la Sala Thalia.
Luiza Zan, una dintre cele mai frumoase voci ale jazz-ului românesc, va concerta în închiderea „Carnavalului Filarmonicii”, sâmbătă 15 februarie 2020, cu începere de la ora 19, în ”Chimnița” Sălii Thalia. Evenimentul este unul de mare interes pentru publicul sibian, biletele fiind aproape eupizate. Alături de Luiza Zan, pe scenă va urca ”Jazzpar Trio” din care fac parte Gáspár Csaba – vioară/vocal, Gáspár Álmos – chitară și Vitályos Lehel – contrabas.
Totodată, ”Luiza Zan & Jazzpar Trio” – concertul de închidere a ”Carnavalului Filarmonicii” – lansează ”chimnița Filarmonicii”, un spațiu nou în care vor fi organizate periodic acțiuni culturale de acest gen.
„Artiștii revalorifică sound-ul și farmecul anilor ’30 din Parisul lui Django Reinhardt care s-a lăsat inspirat de jazz-ul american și căruia i-a acordat elemente de originalitate, dând naștere stilului gipsy jazz, cunoscut și sub numele de manouche jazz. Luiza Zan este o voce de excepție a jazz-ului românesc. Susține că s-a născut pentru muzică și emoția pe care doar muzica o poate purta pe sine, transformând oamenii. Concertele sale sunt triumful acestui crez, desfâșurându-se de fiecare dată cu sălile pline, fie că sunt în România sau pe alte scene internaționale. A colaborat cu numeroase nume ale jazz-ului autohton și ale celui mondial, reușind să-și contureze un stil inconfundabil marcat de autenticitatea emoțiilor, dezvoltat în spatele a mii de ore de studiu. A scris muzică pentru sine, pentru film și teatru, în prezent visând să cânte jazz cu orchestre simfonice”, arată reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Potrivit acestora, artista s-a retras din viața agitată a orașelor, dedicându-se studiului, compoziției, familiei. „Cel mai mult mă bucură efectul vindecător pe care muzica îl are asupra oamenilor”, a declarat artista.
Jazzpar Trio aduce pe scena muzicală sound-ul și farmecul anilor ’30 din Parisul lui Django Reinhardt. Membru al clanului Manouche, Reinhardt s-a lăsat inspirat de jazz-ul american căruia i-a adăugat elemente de originalitate, dând astfel naștere unui nou stil muzical complex: gipsy jazz, cunoscut și sub numele de manouche jazz. Poiectul Jazzpar este concretizarea unui vis comun pe care cei trei fondatori ai trupei l-au nutrit vreme de câțiva ani. Fiecare dintre ei deține un bagaj consistent de experiențe pe scena muzicală, abordând diferite genuri, de la rock până la flamenco, jazz, funk și chiar muzică electronică. În anul 2017, după o lungă așteptare, a sosit momentul ca visul unei trupe de gipsy jazz să prindă viață. Astăzi, în repertoriul trupei se regăsesc piese cunoscute precum: „Minor Swing”, „Django’s Tigre”, „Softly”, „Bossa Dorado”, „La vie en rose” și altele, abordate într-o manieră care îmbină soundul consacrat cu elemente marca Jazzpar trio.
Accesul la concert se va face direct din parcarea Sălii Thalia.
Biletele pentru evenimentele din cadrul Carnavalului pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, de luni până vineri între orele 10-12 și 13-16 sau online, de pe www.iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 30 de lei.
Primăria Sibiu vrea să demareze studiul de fezabilitate pentru viitorul centru de spectacole
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a anunțat că intenționează să semneze până în luna martie un contract pentru studiul de fezabilitate al viitorului centru de spectacole și conferințe din Sibiu. Anunțul a fost făcut în ședința în care a fost aprobat bugetul orașului pe 2020.
Astrid Fodor, primarul Sibiului, susține că proiectul centrului de spectacole și conferințe ce va lua locul actualului imobil în care se află Teatrul Radu Stanca va porni în acest an, pentru că există venituri suficiente.
„Noi suntem pe cale de a contracta, cred că în două săptămâni vom încheia contractul, pentru studiul de prefezabilitate la noul centru ce conferinţe şi spectacole”, a spus Astrid Fodor, în ședința de consiliu.
Consilierii s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a vota bugetul municipiului Sibiu pentru acest an, un buget care prevede venituri mai mari decât anul trecut, venituri care s-au majorat de la propunerea de buget de la începutul lunii ianuarie și până la ședința CL cu circa 25 de milioane de lei.
Potrivit hotărârii adoptate, Sibiul va avea venituri de 824 milioane lei, cheltuielile urmând să fie distribuite în 433 milioane lei la secţiunea de funcţionare şi 391 milioane lei la secţiunea de dezvoltare.
Centrul de spectacole și conferințe din Sibiu este prevăzut în buget la capitolul sport, agrement și parcuri, unde suma totală propusă era de circa 80 milioane lei. Pe lângă studiul de fezabilitate, primăria dorește să inițieze și concursul de proiecte pentru acest centru.
Planurile pentru viitorul centru de spectacole vizează transformarea completă a întregii zone ocupate astăzi de TNRS, parcarea de lângă teatru, sala de sport și zonele adiacente, astfel încât orașul să beneficieze de un veritabil complex de petrecere a timpului liber.
Dacia electrică a fost confirmată de compania Renault
Marca românească Dacia va avea propriul model electric, peste numai doi ani, potrivit anunțului făcut de grupul francez Renault, în cadrul conferinței anuale de prezentare a bilanțului pe 2019.
Viitoarea mașină electrică ce va purta marca Dacia se numește, pe planurile Renault, Urban City și va fi aproape identică cu modelul Renault City K-ZE, produs în China pentru piața locală.
Pe documentul de prezentare din cadrul conferinței, Dacia Urban City apare la secțiunea „vehicule electrice, alături de noul ZOE, care a fost deja lansat, Twingo ZE și de primul vehicul electric construit de grup pe o nouă platformă, CMF-VE.
Data lansării, potrivit slide-ului, pentru modelul Dacia electric, va fi 2021, așa cum fusese deja estimat pe canale neoficiale. De altfel informațiile legate de introducerea modelului Renault K-ZE pe piața europeană sub marca Dacia au circulat deja de mai multă vreme.
Dacia Urban City va costa aproximativ 15.000 de euro, după cum spun informațiile neoficiale.
În China, Renault City KZ-E se vinde cu aproximativ 8.000 de euro, echivalent în moneda locală, având dotări minime de siguranță, o baterie de 26,8 kWh și o viteză maximă de 105 km/h. Autonomia este de aproximativ 250 km.
Mașina pe care o va vinde Dacia sub marca proprie va fi produsă tot în China, alături de versiunea chineză, nefiind posibil ca modelul să fie fabricat la Mioveni, în România.
Șefii Renault au decis să să vândă în Europa versiunea adaptată a modelului Renault K-ZE, sub marca Dacia, pentru a face față limitărilor drastice impuse de Comisia Europeană pentru constructorii auto.
Șoferi băuți și cu permisul suspendat, trași pe dreapta de polițiști
Doi șoferi, unul din Tâlmaciu, celălalt din Brădeni, cu permisul suspendat și băuți, s-au ales cu dosare penal după ce au fost opriți pentru control în trafic.
Joi dimineața, pe Calea Dumbrăvii, polițiștii rutieri au observat un autoturism al cărui conducător auto a virat la stânga încălcând marcajul longitudinat continuu care separă sensurile de mers. Autoturismul a fost oprit de către polițiști, care au constatat că la volan se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Tălmaciu, dreptul de a conduce al șoferului fiind suspendat.
De asemenea, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,35 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele tălmăceanului s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere având acest drept suspendat, iar cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
Vineri dimineața, pe Drumul Județean 106, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus în afara localității Netuș de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Brădeni.
Rezultatul testării alcoolscopice a șoferului a fost de 0,63 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
Polițiștii rutieri i-au făcut bărbatului dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Zeci de parfumuri confiscate de polițiști într-o parcare
Joi după amiaza, în parcarea Shopping City din Șelimbăr, polițiștii sibieni au descoperitt două persoane în timp ce ofereau spre vânzare diverse parfumuri.
Este vorba despre doi tineri în vârstă de 21, respectiv 23 de ani, domiciliați în județul Gorj, asupra cărora au fost identificate 20 de produse cosmetice contrafăcute.
„În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, iar parfumurile au fost ridicate în vederea confiscării. Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Igluurile care înlocuiesc Hotelul de Gheață în acest an, deschise turiștilor
Temperaturile ridicate de la Bâlea Lac i-au determinat pe hotelieri să sisteze construcția Hotelului de Gheață în acest an. În locul acestuia au fost ridicate mai multe construcții tip iglu, care îi vor putea găzdui pe turiști, începând cu 22 februarie.
Vestea că Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac nu va mai fi construit în acest an a venit ca o dezamăgire pentru mulți turiști, atât români cât și internaționali. Reprezentanții hotelului susțin că temperaturile neobișnuit de ridicate au făcut imposibilă construcția, deoarece lacul Bâlea, din care erau recoltate blocurile de gheață pentru a ridica hotelul, nu a înghețat suficient de mult.
„Efectele încălzirii globale s-au făcut vizibile şi la Bâlea Lac, unde iarna din acest sezon a fost una cu multe surprize şi total neobişnuită.” au spus hotelierii.
Proiectul de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” va continua și în acest an, însă cu unele modificări. A fost aleasă o construcție alternativă de gheață și anume Igloo Village, care reprezintă o variantă simplificată a hotelului și va fi similar „satelitului” de igluuri construit în anii precedenți.
Festivitatea deschiderii oficiale a Igloo Village va avea loc sâmbătă, 22 februarie, începând cu ora 11. Evenimentul va fi oficiat de câţiva admiratori turismului românesc, printre care și ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, ES Arthur Mattli.
Programul festivităţii va începe cu o slujbă religioasă, care va fi oficiată de preoţi reprezentanţi ai mai multor confesiuni, la Altarul de Gheaţă. Acesta a fost amplasat pe locul unde, în sezoanele anterioare, a fost construită Biserica de Gheaţă. Oficialităţile prezente şi invitaţii speciali vor tăia apoi panglica, momentul marcând deschiderea festivă a Igloo Village. După acest moment, oaspeţii vor putea vizita obiectivul.
„Deşi am fost nevoiţi să facem anumite modificări şi adaptări, cea de-a cinsprezecea ediţie a Proiectului de Marketing Turistic “Hotel of Ice Bâlea Lac” are tema aleasă încă de la debutul pregătirilor pentru acest sezon: “Lumea Subacvatică” – “Underwater World”. Astfel, decoraţiunile din interiorul complexului respectă această temă, oaspeţii putând vedea aici sirene, rechini, meduze, stele de mare şi multe alte vietăţi sau elemente, toate sculptate în gheaţă şi zăpadă, ce te duc cu gândul la interesanta lume a mărilor şi oceanelor.” au mai menționat reprezentanții hotelului.
În afara compartimentelor destinate cazării oaspeţilor, mini Hotelul de Gheaţă va dispune de un compartiment central, care face conexiunea cu cele destinate cazării şi unde e amenajat restaurantul şi barul.
Coordonatorul echipei ce a lucrat la edificarea Igloo Village este sculptorul Eugen Petri. El a lucrat şi în sezonul trecut la amenajarea interiorului Hotelului de Gheaţă şi a Bisericii de Gheaţă.
În anii precedenți, la finalul lunii noiembrie, o echipă formată din 40 de muncitori din Târgu Mureş dedicau peste 3800 de ore pentru ridicarea hotelului aflat la 2.034 de metri altitudine, la Bâlea Lac.
Sibianul Dorin Sebastian Rădulescu a obținut 2 medalii de aur la Campionatul Național de Wushu
Sibianul Dorin Sebastian Rădulescu de la Asociația Club Sportiv Danla Sibiu a obținut 2 medalii de aur la Campionatul Național de Wushu organizat de Federația Româna de Wushu-Kungfu în proba de Chanquan sinteza 1 (12-15 ) ani și Jiu jie bian (15-17) ani.

La sala Polivalentă din București s-a desfasurat Campionatul Național de Wushu 2020 – Taolu & Sanda. Sibianul Dorin Sebastian Rădulescu de la A.C.S. Danla Sibiu a obținut 2 medalii de aur. Medalia de aur pentru Changquan sinteza 1 (forma mâinii /12-15 ani) si medalie de aur pentru Jiu jie bian ( bici cu 9 părți/15-17 ani).
Dorin Sebastian Rădulescu și Dan Mihai Rădulescu de la A.C.S. Danla Sibiu se pregatesc cu antrenorul Dan Rădulescu pentru Campionatele Europene de Wushu din Moscova-Rusia care vor avea loc de la data de 22-04-2020 pâna la data de 04-05-2020.
Alte campionate la care vor participa anul acesta sunt: Campionatul Mondial de Wushu–Juniori Maroc, Campionatul Internațional de Wushu-Olanda, Campionatul Național de Kungfu-România, Campionatul European de Shaolin Kungfu din Moscova-Rusia.
Wushu va fi prezent ca sport oficial la Jocurile Olimpice de Tineret – Dakar 2022!
După turneele demonstrative de la Jocurile Olimpice Beijing 2008 și Jocurile Olimpice de Tineret Nanjing 2014, Wushu va intra în 2022 în programa olimpică oficială a Jocurilor Olimpice de Tineret Dakar 2022. Sportivii calificați vor putea concura la probele de Changquan și Taijiquan.
Dorin Sebastian Rădulescu are sanse sa se califice pentru Jocurile Olimpice de Tineret din – Dakar 2022.
Extra informație veți putea găsi pe saidul nostru: www.danla.ro

Redescoperă-ți echilibrul prin Tehnica Prananadi!
Prananadi este o metodă de dezvoltare personală și spirituală prin care, cu ajutorul energiei universale, se (auto)susțin toți cei ce-și doresc să evolueze, să fie echilibrați din punct de vedere fizic, mental și emoțional.
Aplicarea acestei metode se realizează, în principal, prin palme, care transmit spre dezechilibrele din organism, energia universală, captată prin chakra coroanei (Sahashrara).
Prananadi este o practică ce abordează omul din perspectivă holistică, deoarece acționează asupra întregului. Pe lângă beneficiile fizice, palpabile pe care le aduce, dizolvând diverse blocaje energetice, Prananadi îți face cunoștință cu tine, te ajută să te (re)descoperi, să (re)devii cel ce ești, de fapt, aducând cu sine o stare de bine, liniște, claritate, împlinire și conștientizare. Totodată, susține trupul, sufletul și mentalul, acționând cu succes în:
*curățarea energetică a corpului;
*dizolvarea asociațiilor emoționale distructive;
*conștientizarea cauzelor problemelor;
*reorganizarea structurilor mentale și emoționale.
Soluția pentru înlăturarea suferinței umane
Conform medicinei orientale, boala are la bază, în primul rând, procesele mentale și emoționale instabile. Stările de stres care provin din traumele suferite destabilizează echilibrul circulației din sistemul energetic al corpului. Fiecare tensiune psihică acumulată se va manifesta în planul corpului fizic, acest principiu reprezentând psihosomatismul. În plan secundar, alimentația incorectă și modul de viață nesănătos sunt cele care dezechilibrează organismul. Din acest motiv, în viziunea Prananadi, un organism susținut și echilibrat îndeplinește, sine qua non, următoarele trei condiții:
*curățarea circuitelor energetice interioare;
*dizolvarea asociațiilor psihice distructive;
*stabilirea alimentației, în mod individual.
Întâlnire cu Tehnica Prananadi
Persoanele interesate (fără limită de vârstă) de practicarea și/sau beneficiile Tehnicii Prananadi sunt invitate să participe la o Întâlnire cu Tehnica Prananadi!
UNDE: Hotel Ibis, Sala Faust – Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 2-4
CÂND: 19 februarie 2020, orele 18:00 – 20:00
ÎNSCRIERI: 0723 599 176, Maestru Profesor Romeo Munteanu
Accesul la eveniment este gratuit.
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Parcul și Casa Memorială Ion Creangă din Humulești
Am ajuns la Humulești, acasă la Nică, ale cărui povești năstrușnice din copilărie le-am citit cu toții. Parcă îl și vedeam alergând pupăza din tei, m-am amuzat la gândul că a rămas fără haine în timp ce se scălda în Ozana și mi l-am imaginat pe copilul hazliu la furat de cireșe. Ce amintri ale frumoasei copilării mi-au invadat mintea! Cât de puri și inocenti eram și cât de mult ne regăseam în scrierile lui Creangă!
Casa Memorială Ion Creangă
Leagănul copilariei marelui Ion Creangă, casa de la Humulești a fost construită între anii 1830-1831 de către bunicul acestuia. Astăzi, Humulești este o suburbie a orașului Târgu Neamț iar Casa Memorială împreună cu Parcul Tematic Ion Creangă se găsesc pe strada Ion Creangă nr.8.
În anul 1951 a avut loc deschiderea oficială a muzeului memorial Ion Creangă, în zilele noastre fiind unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România. Căsuța în care s-a născut si si-a petrecut copilăria Ion Creangă este alcătuită din doar două încăperi și tindă. În camera mare am descoperit locul unde stătea întreaga familie. Camera pare neatinsa de vreme. În partea dreaptă se găsește lavița pregătită pentru șezători, iar în partea stângă, cuptorul, lada de zestre, hainele și patul cu covata pentru nou născuți. În mijlocul camerei, o mica masă cu patru scaunele din lemn, războiul de țesut și masa cu ceaslovul din care Creangă a învățat să citească.
În cea de-a doua încăpere, odinioară cămara, regăsim materiale informative despre viața scriitorului, manuscrise, cărți vechi și fotografii.
Curtea nu este foarte mare, însă în perfect echilibru cu micuța casă. Aceasta găzduiește acum bustul lui Ion Creangă, câteva băncuțe și o fântână. În spatele casei, este amenajat un loc de depozitare cu acoperiș, unde se păstrau în trecut uneltele pentru agricultură și alte obiecte gospodărești.
Preț bilet – 20 lei pentru adulți, 10 lei pentru copii
Program de vizitare – L – închis, M-S – 10:00 – 18:00, D – 10:00 – 18:15
Parcul tematic Ion Creangă
În imediata vecinatate a Casei Memoriale Ion Creangă se găsește parcul tematic dedicat scriitorului, un loc unde s-au recreat povestirile și personajele din cărțile lui Ion Creangă. Capra cu trei iezi, ursul păcălit de vulpe, mătușa Mărioara, Smarandița și Moș Chiorpec își asteaptă veseli musafirii. Oamenii sunt fascinați la vederea acestor haioase personaje și își aduc aminte cu drag de cărțile citite în copilărie.
Aici, vizitatorii mai pot admira case tradiționale, iar în interiorul uneia, obiecte vechi, costume populare și alte ustensile folosite în gospodărie.
Parcul tematic este proprietate privată, fiind realizat de către doamna Garnet Niculina din Humulești. Aceasta a cumpărat terenul de la moștenitorii lui Creanga și a transformat o fostă grădina de zarzavaturi într-o atracție inedită.
Prețul de acces este 2 lei.






