Premieră medicală pentru Spitalul Municipal Mediaș. În cadrul spitalului medieșean au fost realizate în cursul zilei de vineri două intervenții chirurgicale urologice endoscopice. Acestea au fost realizate cu aparatură de ultimă generație, achiziționată cu bani de la bugetul Mediașului.
Una dintre intervenții a fost de rezecție transuretrală a unui adenom de prostată. Ambele intervenții urologice au fost realizate de către o echipă de specialiști formată din profesorul doctor Virgil Oșan de la Târgu Mureș, dar și medicul Teodor Nicola, ce lucrează din 2018 la Spitalul Municipal Mediaș.
Conducerea Spitalului Municipal Mediaș a decis anul trecut achiziționarea de aparatură modernă pentru urologie în valoare de 600.000 lei, iar blocul operator a fost și el modernizat, pentru a se crea cele mai bune condiții pentru pacienți.
“Spitalul Municipal Mediaș a dotat Compartimentul de Urologie cu o trusă de operații endoscopice, lucru foarte important. Acest pas de dotare a spitalului cu aparatură modernă este un pas deosebit pentru medicina din Mediaș și pentru bolnavii care se adresează Compartimentului de Urologie”, a spus profesorul doctor Virgil Oșan.
“Prima intervenție a fost una de rezecție transuretrală a unui adenom de prostată. Aceste intervenții reprezintă o rutina în alte centre. Ne bucurăm că dispunem de aparatură modernă. Sunt recunoscător profesorului Oșan care a venit și ne-a sprijinit. De asemenea, le mulțumesc profesorului Grigore de la Sibiu și conferențiarului Hașegan care ne-au sprijinit.
Nu în ultimul rând mulțumesc și conducerii care a fost foarte receptive la necesitatea achiziționării de aparatură, necessitate justificată prin adresabilitatea foarte, foarte mare a pacienților urologici. Nu se mai fac ac pe vremuri, intervențiile deschise, deci viitorul reprezintă minim invaziv, deci incizii cât mai puține și recuperare cât mai rapidă.”, a spus medical Teodor Nicola.
“Ne aflăm astăzi în fața unei premiere pentru Mediaș, două intervenții chirurgicale urologice la Mediaș. Acest lucru a fost posibil prin achiziționarea unei aparaturi specifice în valoare de aproximativ 600.000 de lei. Intervenția se realizează în blocul operator septic, care la rândul său a fost renovat la sfârșitul anului trecut cu un cost de aproximativ 200.000 de lei.
Există toate condițiile ca domnul doctor Nicola, medical urolog al Spitalului Municipal Mediaș să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții”, a spus Gheorghe Nicorici, managerul Spitalului Municipal Mediaș.
FOTO – Intervenții chirurgicale în premieră la Spitalul Municipal Mediaș
Casă cuprinsă de flăcări, în Ernea
O casă a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă, în localitatea Ernea. Pentru stingerea focului, un echipaj de pompieri din cadrul Secției Mediaș a intervenit în Ernea, pe strada Florilor.
Intervenția promptă a pompierilor a condus la localizarea și lichidarea incendiului fără ca focul să afecteze imobilele învecinate. Nu s-au înregistrat victime în urma incendiului. Focul a distrus aproximativ 15 metri pătrați din imobil, fiind evacuate obiecte de mobilier din locuință.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă a incendiului a fost determinată de efectul termic al flăcării deschise.
FOTO – Trei persoane rănite după ce un autoturism s-a răsturnat la Daia
Două minore de aproximativ trei ani și o femeie au fost rănite, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs în localitatea Daia.
Polițiștii spun că o sibiancă în vârstă de 23 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara șoselei. Cele trei victime au fost transportate la spital, conștiente.
„În accident au fost implicate cinci persoane, doi adulți și trei copiii, conștienți și neincarcerați. S-a solicitat în sprijin și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. În urma evaluării medicale a victimelor, două fetițe de aproximativ trei ani împreună cu o femeie de aproximativ 30 de ani au fost transportate la Luther pentru investigații suplimentare”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Festivalul-Concurs de Interpertare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” și-a desemnat câștigătorii
Cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpertare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” și-a desemnat câștigătorii. Mâine, 14 iulie, de la ora 19, vor avea loc ceremonia de premiere și Concertul de Gală al Laureaților. Accesul publicului va fi liber.
La cea mai mică categorie de vârstă, categoria ”A” (până în 12 ani), primul loc a fost obținut de Maya Antonia Neacșu, iar Premiul II a mers la Inya Maria Cutova. La această categorie, doi concurenți au obținut Premiul III, fiind vorba despre Elias Keller din Austria și Maria Oltean. Și la categoria ”B” (12-16 ani) Premiul I a fost atribuit tot unui concurent român, Eusebiu Thomas Florea, care a primit și Premiul Special „Peter Szaunig”. Premiul II a fost obținut de pianista Li Jun Tong din China, iar Premiul III i-a fost acordat pianistei Estera Damaris Forogău.
La categoria ”C” ( 16-31 ani) premiile au fost următoarele: Premiul I – Shim SooHyun; Premiul II – Ioan Mihăilescu; Premiul III – Galoshin Andrey; Premiul III Compoziție – Cezar Drumea; Mențiune – Bogdan Marian Drăgănescu; Mențiune – Cezar Drumea; Mențiune – Jonathan Christian Wibowo; Premiul „Carl Filtsch” – Shim SooHyun.
Juriul care a decis câștigătorii concursului a fost format din: Csiky Boldizsár – România, care a fost și preşedintele juriului, este pianist și profesor universitar; Dan Grigore – România, pianist şi compozitor, profesor universitar, Doctor Honoris Causa; Tatiana Levitina – Rusia, profesor universitar (Conservatorul „P. I. Ceaikovski” Moscova); Petruț Constantinescu – manager al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea; Sarah Stamboltsyan – Germania, pianist; Henriette Gartner – Germania, pianist; Nadja Preissler – Germania, Munchener Musikseminar.
Festivalul-Concurs de Interpertare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu, fiind cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală.
Incendiu pornit din cauza unei țigări. Pompierii au limitat pagubele
Sâmbătă dimineața în jurul orei 3, un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit în localitatea Rășinari, pe strada Subcostiță, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o căpiță de fân.
Intervenția promptă a salvatorilor sibieni a condus la limitarea incendiului fără ca acesta să afecteze imobilele învecinate, lichidând-ul în cel mai scurt timp.
„În urma incendiului au ars aproximativ 200 de kilograme de fân. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei țigări”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Sibiancă de 21 de ani, accidentată pe trecerea de pietoni
O tânără în vârstă de 21 de ani din Sibiu a fost accidentată, vineri seara, în timp ce traversa regulamentar strada.
Accidentul rutier s-a produs la intersecția străzilor cu Semaforului. Sibianca de 21 de ani traversa regulamentar pe trecerea pentru pietoni și a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din Sibiu. Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii rutieri sibieni au demarat o anchetă în acest caz.
FOTO/VIDEO – Impact devastator între un autoturism și o căruță nesemnalizată. Un copil a murit, șase persoane sunt rănite
UPDATE ISU Sibiu – „La fața locului echipajele de prim ajutor au evaluat victimele și au acordat ingrijiri medicale urmând apoi transportul la spital. Astfel, la Spitalul de Urgență Mureș o ambulanță a transportat un copil 8 ani în comă profundă, un copil de aproximativ doi ani cu traumatism cranio-celebral, conștient, transportat de un echipaj de terapie intensivă SMURD Sighișoara împreună cu un adult cu escoriații, iar un copil de 7 ani a fost transportat de un echipaj de prim ajutor medical SMURD Sighisoara cu fractură de tibie. Din păcate, din cauza rănilor grave suferite, copilul de 8 ani a decedat. La Compartimentul Primire Urgențe Mediaș a fost transportat de o Ambulanță un copil de 5 ani cu escoriații. La Unitatea de Primire Urgențe Sibiu au fost transportate două persoane. Este vorba despre o femeie de proximativ 33 ani în stare de inconștiență cu o autospecială de prim ajutor medical SMURD Sibiu și un copil 7 ani cu fractură la o mână și dureri lombare transportat cu un echipaj de prim ajutor medical SMURD Mediaș”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Accident grav, vineri seara, între Hoghilag și Valchid. Cinci persoane au fost rănite după ce o căruță a fost lovită de un autoturism.
Potrivit polițiștilor, căruța era nesemnalizată și a fost lovită din spate de un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 27 de ani din Harghita. Cinci persoane aflate în căruță, doi adulți și trei copii, au fost răniți în urma accidentului rutier.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu intervine cu trei echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor răniților. Unul dintre adulți și doi copii sunt inconștienți în urma impctului violent. Au fost chemate în sprijin și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Sibiu și alte două ambulanțe de la Sghișoara.
O „Poveste magică”, pusă în scenă în cartierul Gușterița
Sibieni de toate vârstele sunt așteptați să ia parte la o seară cu teatru, în care se va pune în scenă o „Poveste magică”.
Acesta este titlul spectacolului ce va fi prezdentat sâmbătă, 13 iulie, de la ora 19, în curtea bisericii de pe strada Mălinului din cartierul Gușterița.
Evenimentul face parte din cadrul programului „Teatrul de vară pentru copii și tineret” și va fi realizat de actori profesioniști și păpuși ce vor da viață personajelor din mai multe povești.
Potrivit organizatorilor, la finalul spectacolului, fiecare copil prezent va primi câte o carte cu povești din literatura română și universală, fiind invitat să își scrie propria compunere și să participe la un concurs lansat în cadrul acestui program care are drept premiu un EBook Reader.
Proiectul este organizat de Asociația Filantropia „Sf. Nicolae”.
Intrarea la spectacol este liberă.
FOTO: Arhiva Asociatia Filantropia „Sf. Nicolae”
45 de elevi au promovat bacalaureatul după contestații. Procentul a crescut la 76,48%
Procentul de promovare a examenului de bacalaureat a crescut de la 74,54% la 76,48%, în urma contestațiilor depuse de elevi. Cele 806 contestații depuse au fost soluționate, iar în urma rezultatelor, 525 de note au fost mărite, iar 213 note au fost micșorate. 68 de note au rămas nemodificate.
Cele mai multe note mărite, 191, sunt la Limba și literatura română, uman și real. Totodată 75 de note au fost micșorate la această probă, iar 34 au rămas nemodificate. De asemenea, un total de 151 de note au fost mărite pentru cei care au susținut examenul la matematică, în funcție de profil, 60 au fost micșorate, iar 10 note au rămas nemodificate.
Contestațiile din acest an nu schimbă situația mediillor de 10 din județul Sibiu. Una dintre felete cu cele mai mari medii obținute la Bcalaureat, Raquel Vanessa Drăgan, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a depus cotestație la română unde obținuse nota 9,8, însă, aceasta a rămas nemodificată.
Totuși, 45 de elevi au promovat bacalaureatul după ce lucrările le-au fost reevaluate. Astfel numărul celor admiși a crescut de la 1.730 la 1.775 candidați.











