Edi Iordănescu şi-a scos echipa de pe teren la un meci amical disputat de Gaz Metan Mediaş cu Charlton Athletic, club care a promovat anul acesta în Championship, a doua ligă din Anglia. Partida disputată joi seara în cadrul stagiului de pregătire din Spania a fost abandonată în minutul 49 după ce doi jucători ai medieşenilor au văzut cartonaşul roşu.
Meciul trebuia să fie un amical întins pe durata a două reprize de câte 35 de minute fiecare. Scandalul a izbucnit în a doua parte când centralul partidei a acordat un penalty pentru gazde, anunță Digisport. Doi fotbalişti de la Gaz Metan, Marius Constantin şi Creţu, au protestat vehement, ba chiar l-au îmbrâncit pe arbitru, iar acesta i-a eliminat pentru gesturile lor violente la adresa lui.
Edi Iordănescu a solicitat ca meciul să continue 11 contra 11 şi să-i poată înlocui pe cei daţi afară cu alţi doi jucători. Cei de la Charlton au fost de acord, însă nu şi arbitrul – acesta a insistat să fie respectată litera regulamentului şi nu a fost dispus la nicio concesie.
Atitudinea lui l-a înfuriat pe Edi Iordănescu şi acesta a decis să retragă echipa de pe teren. Până în momentul întreruperii partidei, scorul era 1-0 în favoarea lui Charlton, după un gol marcat în minutul 13.
Au urmat câteva ocazii ale românilor prin Drăghici şi Sanoh înainte de intrarea la vestiare. Mai mult, Charlton s-a distrat pe final când au executat lovitura de la 11 metri, chiar dacă adversarii părăsiseră terenul.
În afara meciului cu Charlton Athletic, Gaz Metan a obținut două victorii și a remizat într-una dintre partidele din Spania.În prima partidă, medieșenii au câștigat clar disputa cu formația de Liga a treia din Spania, RC Algeciras, scor 3-0. A urmat o remiză albă cu ocupanta locului trei din campionatul Scoției, FC Kilmarnock, iar în al treilea mneci, elevii lui Edi Iorfdănescu au învins cu 2-0 campioana Gibraltarului, Lincoln Red Imps.
Spectacol la Turul Ciclist al Sibiului

Două zile cu spectacol și ciclism de bună calitate au oferit Turul Sibiului. Competiția a început cu prologul obișnuit din centrul Sibiului. Olandezul Ivar Slik a pedalat cel mai bine cei 2,5 kilometri și a îmbrăcat tricoul galben de lider al clasamentului general individual. 3 minute și 26 de secunde a fost timpul său pe traseu. Italienii Riccardo Stacchioti și Matteo Pelluchi au venit pe celelalte poziții ale podiumului de premiere, la două și trei secunde. Etapa a fost interesantă, trei rutieri de la echipa elvețiană Akros au fost în pozițiile fruntașe, toți cu 3:30 timpul final, însă ultimele zece minute au adus o schimbare de ierarhie majoră și niciunul dintre ei nu a mai terminat în top 3, doar pe locul 4, 5 și 6. În etapa I, sportivii au avut 191.8 kilometri de străbătut, cu patru cățărări și trei sprinturi. Akros nu a mai ratat victoria și de data aceasta, Justin Paroz a făcut o cursă incredibilă și a devenit noul lider la general. El s-a impus după o evadare de peste 160 de kilometri, Paroz a încheiat runda în 4 ore, 46 de minute și 27 de secunde. Paroz a ajuns să îmbrace cinci tricouri din șapte posibile, un lucru rar întâlnit în ciclismul de șosea profesionist.
Popicarii noștri au dominat prima ediție a Cupei Tălmaciului
Săptamana trecută a avut loc pe moderna arena de popice din Hunedoara prima ediție a ,,Cupei Tălmaciului la popice. La eveniment au participat opt echipe de veterani formate cu jucători care au vârsta peste 50 de ani. Formațiile au fost alcătuite din 5 jucatori și s-au luat în calcul primele patru rezultate. În competiție s-au lansat 120 bile mixte. La final, echipa învingătoare a fost chiar CS Oraș Tălmaciu. Formația învingătoare a fost reprezentată de următorii popicari: Liviu Mailat, Vasile Cioacă, Silvestru Haran, Ioan Popirad și Dan Veștemean. Festivitatea de premiere a fost oficiată de președintele clubului C.S. Oras Talmaciu, Gheorghe Țivrea, care a declarat la sfârșitul întrecerii faptul că speră ca la a doua ediție a competiției să se desfășoare la Tălmaciu, pe o arenă cu șase piste. În afară de duelul la echipe, au avut loc și mai multe individuale, pe categorii de vârstă, iar acolo au strălucit popicari de la Silvatex Orlat, CS Săliște și Veterani Săliște.
Clasament echipe:
- CS Oraș Tălmaciu – 1996 p.d.
- Siderurgica Hunedoara – 1923 p.d.
- CS Săliște – 1918 p.d.
- CFR Iași – 1900 p.d.
- Phoenix Buziaș – 1835 p.d.
Clasament individual până la 50 de ani:
- Gheorghe Verde (Silvatex Orlat) – 538 p.d.
- Beni Dehelean (Phoenix Buziaș) – 531 p.d.
- Călin Cazacu (CS Oraș Tălmaciu) – 531 p.d.
Clasament individual 50-59 ani:
- Vasile Oltean (CS Săliște) – 505 p.d.
- Doru Fechete (CS Săliște) – 492 p.d.
- Mihai Iftimie (CFR Iași) – 483 p.d.
Clasament individual peste 70 de ani:
- Francisc Uihely (Phoenix Buziaș) – 478 p.d.
- Viorel Bujac (Veterani Săliște) – 425 p.d.
- Ioan Haraciu (Veterani Săliște) – 424 p.d.
Prima zi a Campionatului European de Powerlifting a fost plină cu rezultate spectaculoase
Campionatul European de Powerlifting se desfășoară în aceste zile în Sala Transilvania din Sibiu, până duminică. În fiecare zi de la ora 11,00 începe prima sesiune, iar apoi de la ora 15,00 cea de-a doua. 159 de sportivi sunt prezenți în concurs, 44 fiind la feminin, iar 115, la masculin. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Activ Sibiu, sub egida Federației Europene și a Federației Române de Powerlifting. În prima zi s-au decernat o parte din medalii, iar câștigătorii au fost următorii:
Masters 2 (50-59 ani):
Categoria 47 kg. – Nathalie Feraud (Franța)
Categoria 52 kg. – Manuela Stucchi (Italia)
Categoria 57 kg. – Eva Buxbom (Danemarca)
Categoria 63 kg. – Anita Stavik (Norvegia)
Categoria 72 kg. – Joy Mineo (Marea Britanie)
Categoria 84 kg. – Berit Stavheim (Norvegia)
Categoria +84 kg. – Jacqueline Blasbery (Marea Britanie)
Masters 3 (peste 60 de ani):
Categoria 52 kg. – Jennifer Hunter (Marea Britanie)
Categoria 57 kg. – Pia Kring (Germania)
Categoria 63 kg. – Lucica Olah (România)
Masters 4 (peste 70 de ani):
Categoria 66 kg. – Michael James (Marea Britanie)
Categoria 74 kg. – Lasse Selin (Finlanda)
Categoria 83 kg. – Janos Fabri (Ungaria)
Categoria 93 kg. – Michael Ellender (Marea Britanie)
Categoria 105 kg. – Tapio Kahari (Finlanda)
Intrarea este liberă la concurs, sibienii având posibilitatea să vadă rezultate excepționale în competiție și să descopere acest sport.
FOTO – Se măsoară starea de sănătate a medieșenilor
Primăria Mediaș și Școala Postliceală Auxila în municipiul de pe Târnava Mare acțiunea de măsurare a stării de sănătate a populației.
În cadrul acesteia, elevii însoțiți de cadre didactice vor măsura gratuit tensiunea arterială, pulsul, glicemia sau greutatea. În același timp, medieșenilor le sunt oferite informații despre regulile de protecție în perioadele de caniculă. Până în prezent, acțiunea s-a desfășurat în cartierul Gura Câmpului.
În zilele următoare acțiunea de măsurare a stării de sănătate a populației va continua în cartierul Vitrometan pe 5 și 9 iulie, în Piața Regele Ferdinand pe 8 și 12 iulie respectiv în satul aparținător Ighișu Nou pe 10 iulie. Acțiunea de măsurare a stării de sănătate a medieșenilor se desfășoară între orele 13 și 18.
FOTO – Două femei rănite într-un accident în Sibiu
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit, joi după amiaza, cu un echipaj SMURD în municipiul Sibiu, pe strada Jina la un accident rutier produs între două autoturisme.
Salvatorii sibieni au intervenit pentru acordarea asistenței medicale în cazul a două persoane. Ambele victime, femei de aproximativ 30, respectiv 35 de ani, cu diferite contuzii au primit îngrijiri medicale la fața locului și au refuzat transportul la spital.
Raluca Turcan: România este pe primul loc în Europa la numărul deceselor provocate de afecțiunile cardiovasculare
Deputatul liberal sibian Raluca Turcan a criticat reducerea finanțării pentru pacienții cu boli cardiovasculare din România.
Raluca Turcan spune că România este pr primul loc în Europa la numărul de decese provocate de aceste afecțiuni, iar Ministerul Sănătății reduce finanțarea Programului Național dedicat pacienților cu boli cardiovasculare. În același timp, Turcan solicită Ministerului Sănătății ca la următoarea rectificare bugetară să suplimenteze sumele destinate pentru tratamentul acestor afecțiuni.
„Ministerului Sănătății ne anunță că astăzi, în România, aproximativ 60% dintre decese sunt cauzate de boli cardiovasculare. România este pe primul loc în Europa la numărul deceselor provocate de aceste afecțiuni. Perfect conștient de aceste statistici sumbre, Ministerul Sănătății reduce finanțarea destinată unora dintre pacienții cu boli cardiovasculare, prin intermediul Programului Național dedicat.
Astfel, costul mediu pentru bolnavii tratați prin dilatare percutanată, programul cu cel mai mare număr de pacienți pe an (15.000) scade cu 10% față de anul trecut, de la 2.240 lei la 1.994 lei. În cazul programului de chirurgie cardiovasculară, costul per pacient a scăzut de la 8.187 de lei în 2018 la 7.680 lei în 2019. Amputarea acestui program are loc în condițiile în care comisiile de specialitate au înaintat în fiecare an, din 2016 până azi, memorii prin care solicită alocarea unei sume de 15.000 de lei per pacient, pentru a acoperi costurile reale pentru acest gen de intervenții.
Bolnavii cu anevrism aortic primesc tratament endovascular primesc cu 5.000 lei mai puțin față de anul trecut. În ceea ce privește natura cheltuielilor programului, se menține în continuare prevederea conform căreia suma alocată este destinată doar acoperirii cheltuielilor pentru dispozitive medicale şi materiale sanitare specifice, excluzând partea de servicii medicale specifice.
Calea rămâne așadar deschisă pentru direcționarea sumelor în buzunarele unor firme abonate la bani publici, care riscă să devină adevăratele beneficiare ale Programului Național de Boli Cardiovasculare în locul pacienților.
Solicit Ministrului Sănătății să citească analizele făcute de specialiștii din subordine și să suplimenteze aceste sume la următoarea rectificare bugetară”, a precizat Raluca Turcan.
Raluka, Vunk, Bambi, Junii Sibiului și foc de artificii, la Zilele Orașului Cisnădie
Cisnădienii vor sărbători, în perioada 19 – 21 iulie, zilele orașului, alături de artiști de renume.
Evenimentul va debuta vineri, 19 iulie, la ora 16, când pe scena din Parcul Măgura vor urca Dominique Simionescu, Adrian Corlaciu, Aurel Gîță, Andrada and WTM Band, Grupul Vocal „Doruri Sibiene”, Luana Prodea, Anca Mărginean și Daggu Project.
Sâmbătă, pe scena din Cisnădie vor evolua, de la ora 17, Ansamblul „Jidvei” și invitații speciali Nineta Popa și Ionuț Fulea, Raluka și The Motans.
Petrecerea va continua duminică, tot de la ora 17, cu spectacolul Ansamblului Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, alături de invitații speciali Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Daria Gâdea, Daniel Pop, Mariana și Adriana Anghel.
De la ora 19, pe scenă va urca Ionuț Langa, fiind urmat de Bambi și Vunk.
Spectacolele vor fi prezentate de Americanu’, adică Emil Mitrache.
Zilele Orașului Cisnădie se vor încheia cu un foc de artificii.
„Trei zile de sărbătoare în luna iulie, la Cisnădie. Zilele Orașului aduc nume mari pe scena din Parcul Măgura. Zilele orasului Cisnãdie este o manifestare care ia amploare de la an la an, atrăgând alături de localnici numeroși turiști. Organizatorii i-au obișnuit pe cisnădieni cu spectacole susținute de nume mari din show-biz-ul românesc, acest lucru repetându-se și în acest an. În perioada 19-21 iulie, în Parcul Măgura cisnãdienii și oaspeții lor se vor bucura de muzicã de bună calitate, dar și de alte momente artistice”, spun organizatorii evenimentului, reprezentanți ai Primăriei Cisnădie.
Atenționare pentru petrecăreți: amenzile pot ajunge la 1.500 de lei
În perioada vacanţei de vară a elevilor şi studenţilor, polițiștii locali medieșeni au constatat o creştere a numărului faptelor de natura tulburării liniştii şi ordinii publice, atât în apartamente, cât şi pe domeniul public, cu precădere în zonele unde sunt amenajate parcuri şi spaţii de joacă.
Aceste fapte constau în principal în utilizarea de aparatură muzicală la volum ridicat, în diverse discuţii purtate pe un ton extrem de ridicat şi fără a ţine cont de oră sau de prezenţa altor persoane în preajmă. Alte fapte de natura tulburării liniştii publice sunt cele rezultate din ambalarea excesivă a motoarelor, motocicletelor, precum şi din utilizarea necorespunzătoare a diverselor dispozitive audio aflate în dotarea autovehiculelor.
Polițiștii locali reamintesc faptul că astfel de fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.500 lei de lei.
Pentru sesizarea oricăror fapte de natură contravențională medieșenii sunt sfătuiți să sune la Dispeceratul Poliţiei Locale la numărul de telefon 0269/841.394, să se adreseze patrulei pedestre sau auto aflată în apropiere sau să contacteze Poliția Locală pe adresa de e-mail [email protected].
Mâine, Consiliul Local desemnează noul primar al orașului
Primăria Sibiu a anunțat că ședința extraordinară a Consiliului Local prin care se va desemna noul primar va avea loc mâine, la ora 12. Pe ordinea de zi este doar ”Proiectul de hotărâre privind exercitarea de către unul dintre viceprimari a atribuţiilor conferite de lege primarului, în perioada de vacanţă a funcţiei de primar al Municipiului Sibiu – inițiator viceprimar Corina Bokor.
„În temeiul art. 39 alin. 2 şi alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată se convoacă Consiliul Local al Municipiului Sibiu în şedinţă extraordinară, la cererea unei treimi din numărul membrilor consiliului”, se arată în anunțul Primăriei Sibiu.
Astrid Fodor ar putea fi înlocuită de unul din cei doi viceprimari – Corina Bokor sau liberalul Tiberiu Drăgan.
Surse din primprie susțin că, cel mai probabil, interimatul va fi asigurat de Corina Bokor care este colegă cu Astrid Fodor și în FDGR.
Nu mai țin cont de nimic: alt șofer prins băut la volan
Miercuri după amiaza în jurul orei 16.30, la intersecția Drumului Național 1 cu Drumul Național 7 din zona Veștem, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Avrig.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o concentrație de 0,63 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.










