Șase turiști s-au accidentat grav în Munții Făgăraș de la jumătate lunii iunie și până acum alunecând pe limbi de zăpadă, ultimul dintre ei chiar în 2 iulie. Doi dintre aceștia sunt cetățeni străini. Toți cei șase au avut fracturi, unii dintre ei fiind chiar în stare gravă și pentru toți șase a fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD pentru a-i lua din locurile în care s-au accidentat. Adrian David, șeful Salvamont Sibiu ne-a explicat ce se întâmplă și care sunt principalele pericole atunci când mergi vara pe munte.
Zăpada de pe Munții Făgărașului este cât se poate de normală în această perioadă a anului, însă în ultimii ani nu a fost atât de multă. Pentru că vremea este vaforabilă, turiștii urcă mai devreme pe munte fără să fie pregătiți pentru întâlnirea cu zăpada.
„Toți cei care au fost accidentați au avut o anumită cultură montană. Au fost echipați corespunzător, însă, pentru ascensiune de vară. În drumul lor au întâlnit aceste porțiuni cu zăpadă, foarte periculoase. Zăpada este încă foarte tare, chiar dacă s-au topit primii 4 sau 5 centrimetri și poți aluneca foarte ușor. E sufiecient o neatenție sau să te dezechilibrezi și asta este tot, mai ales că, deobicei, această zăpadă este pe porțiuni înclinate. De aceea sfătuiesc turiștii să se echipeze cât mai bine și să fie foarte atenți. Când întâlnesc astfel de porțiuni să evalueze foarte bine dacă pot trece sau nu”, spune Adrian David.
După zăpadă, atenție la fulgere
Zăpada pe munte nu va mai dura mai mult de două săptămâni, însă, următorul pericol este instabilitatea atmosferică, des întâlnită la altitudini înalte. „Dușmanii” principali pot fi descărcările electrice și ceața. Orice aventură pe munte este frumoasă, dar dacă nu vrem să se tranforme în dramă sau chiar tragedie, trebuie să ținem cont de câteva sfaturi. Înainte de a pleca pe munte este esențial să sunăm la meteo sau salvamont și să întrebăm despre condițiile meteo din următoarele zile. Trebuie respectate toate recomandările specialiștilor. Dacă totuși se întâmplă să fim prinși de vreme nevavorabilă sunt câteva reguli de respectat. În momentul în care atmosfera este foarte încărcată sunt de ervitat crestele. Nu se stă lângă pereți de stâncă, sub stânci sau sub copaci. Trebuie îndepărtate toate obiectele metalice. Poziția care oferă toate șansele în caz de fulger este ghemuit cât mai jos, fără a fi întins pe pământ, urechile trebuie sa fie acoperite cu mâinile, iar singurele lucruri care trebuie să atingă pâmântul sunt vârfurile tălpilor. În această poziție ambele călcâie trebuie să fie unite.

Pericolul din munți. Trei săptămâni și șase turiști grav răniți în Munții Făgăraș
A început înscrierea în liceele din Sibiu
Au început demersurile pentru repartizarea computerizată în licee. Elevii din județ au la dispoziție 2.756 de locuri în învățământul liceal de zi, dintre care 1.764 sunt în municipiul Sibiu. Cei care vor să ocupe unul dintre aceste locuri trebuie ca, în perioada 3 – 7 iulie să completeaze opțiunile în fișele de înscriere, alături de foștii diriginți și de părinți. Tot în acestă perioadă se completează și fișele de către elevii care doresc să participe la admitere în alt județ. Toate aceste informații vor fi introduse în baza de date computerizată. În perioada 4 – 8 iulie părinții alături de copii pot verifica ca datetele introduse să fie corecte, iar fișele vor fi listate.
8 iulie este termenul limită pentru transmitere a bazei de dat și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată de la centrele de înscriere, la centrele județene de admitere. În 9 iulie baza de date este transmisă de la centrele de admitere județene la centrul național de admitere, iar în 10 iulie sunt verificate și corectate bazele de date de către comisia națională de admitere. În 11 iulie se confirmă încheierea modificărilor în aplicația informatică centralizată.
În 12 iulie începe repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, iar în perioada 15 – 18 iulie se depun dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați. În 18 iulie se transmit către toate unitățile de din învățământul liceal de stat situația locurilor rămase libere, iar în zilele de 19, 22 și 23 iulie se vor rezolva situațiile speciale apărute în etapa de repartizare computerizată.
Cea de-a doua etapă de repartizare computerizată în licee începe în 23 iulie cu afișare locurilor rămase libere.
În ceea ce privește învățământul de profesional de stat, sunt 728 de locuri în liceele din județ, dintre care 196 în Sibiu. Perioada de depunere a dosarelor pentru cei admiși este 8 – 12 iulie. De asemenea, în învățământul profesional dual sunt 310 locuri, dintre care 290 în Sibiu, iar dosarele de depun tot între 8 și 12 iulie.
Corina Bokor este noul primar al Sibiului
Consiliul Local Sibiu s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a desemna un nou primar al Sibiului. Din totalul celor 20 de voturi exprimate, 15 au fost pentru Corina Bokor, singura propunere, iar 5 voturi au fost declarate nule. Corina Bokor își va asuma atribuțiile de primar în locul lui Astrid Fodor al cărei mandat a fost întrerupt după ce prefectul Adela Muntean a semnat ordinul de încetare a mandatului înainte de finalizarea lui.
Necesitatea alegerii unui primar interimar a apărut în urma emiterii Ordinului Prefectului 262/3 iulie 2019 prin care s-a constatat încetarea mandatului primarului în funcție, Astrid Fodor, ca urmare a declarării stării de incompatibilitate a acesteia. Articolul 72, alin.1 din Legea 215/2001, actualizată arată că „în caz de vacanță a funcției de primar(…) atribuțiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de (…)unul de viceprimari, desemnat de Consiliul Local cu votul secret al majorității (…)”. Chiar dacă legalitatea deciziei prefectului Adela Muntean este pusă la îndoilaă de juriști, decizia produce efecte, iar cel mai important este vacantarea postului de primar al municipiului Sibiu.
Cine este Corina Bokor?
De profesie inginer, Corina Bokor face parte din echipa Consiliului Local încă din 2012, când a fost aleasă consilier din partea FDGR. După doi ani, ea a preluat atribuțiile de viceprimar, în momentul în care Astrid Fodor a fost aleasă viceprimar cu atribuții de primar, înlocuindu-l astfel pe Klaus Iohannis care a fost ales președinte al României.
La finalul ședinței, după ce le-a mulțimit colegilor pentru încrederea pe care i-au acordat prin vot, Corina Bokor a declarat că „principala mea misiune va fi ca împreună cu echipa să duc mai departe proiectele aflate în curs de desfășurare sau sunt deja planificate. Vreau să asigur o continuitate a activității curente a instituției până la clarificarea situației juridice a doamnei Astrid Fodor”.
Liberalii respectă protocolul cu FDGR
Înaintea ședinței extraordinare a Consiliului Local, Răzvan Pop, președintele organizației municipale a PNL Sibiu, a declarat pentru Sibiu 100% că „noi vom respecta înțelegerile și protocolul politic semnate cu FDGR. Suntem o echipă și cred că este normal să menținem această echipă la nivelul județului și municipiului Sibiu”.
Fără emoții
Componența Consiliului Local, susținută de declarația liberalului Răzvan Pop, a făcut ca sigură desemnarea Corinei Bokor. FDGR – 12 consilieri, PSD – 6, PNL – 5. Majoritatea, după cum se vede, este deținută cei de la FDGR, iar împreună cu liberalii alegerea Corinei Bokor a fost una fără emoții.
Ce urmează?
După asumarea atribuțiilor de primar, Consiliul Local va trebui să desemneze un nou viceprimar în locul Corinei Bokor, din rândul consilierilor. Acest lucru nu este prevăzut pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, astfel că în următoarea ședință ordinară consilierii să-l voteze pe înlocuitorul Corinei Bokor. Pe de altă parte, surse din Primăria Sibiu susțin că, dacă instanța nu îi va da câștig de cauză lui Astrid Fodor, care a anunțat că va ataca în instanță ordinul prefectului, nu se vor organiza alegeri anticipate pentru alegerea unui nou primar, iar Corina Bokor va rămâne edil până la următoarele alegeri locale, de anul viitor
BiblioVacanța a început la Biblioteca ASTRA Sibiu cu multă veselie și public numeros
În dimineața zilei de 1 iulie 2019, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, s-a dat startul programului de vară organizat de Compartimentul pentru Copii și Tineret pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Timp de șase săptămâni, de luni până vineri, între orele 10:00 – 13:00, copiii vor participa la numeroase activități educative, creative și recreative.

Alături de bibliotecarii Compartimentului pentru Copii și Tineret, cu sprijinul câtorva tineri voluntari entuziaști, copiii înscriși în acest program se vor bucura de lumea frumoasă a cărților și vor lua parte la cercuri și ateliere de limbi străine, arte decorative, teatru și cinema, bune maniere, educație pentru sănătate, cultură generală. Așa cum se anunță încă de la debutul programului, va fi o vară dinamică și plină de bună-dispoziție la bibliotecă.
„Am avut astăzi bucuria de a-i revedea pe mulți dintre participanții din anii trecuți, semn că vacanța în bibliotecă este o bună alternativă de a petrece zilele de vară. Suntem foarte încântați că BiblioVacanța noastră are un asemenea succes și că putem pune la dispoziția celor mici, în mod gratuit, acest serviciu. Ne propunem să aducem cartea mai aproape de copil într-un mod plăcut,distractiv și flexibil. Prin joc și joacă, micuții își vor exersa aptitudinile și, în egală măsură, vor avea prilejul să dobândească noi abilități. Vom avea activități pentru toate gusturile, și pentru cei înclinați spre artă, lectură și relaxare, și pentru cei mai energici, care preferă muzica și mișcarea. Orarul pentru activitățile BiblioVacanța este postat pe site-ul bibliotecii (http://bjastrasibiu.ro/ateliere-de-vacanta-la-biblioteca-judeteana-astra-sibiu/), dar nu ezitați să ne urmăriți și pe conturile de Facebook (https://ro-ro.facebook.com/bibliotecasibiuastra/) și Instagram (https://www.instagram.com/bjastrasibiu/), pentru detalii și fotografii despre acțiunile noastre.”, declară Ana COCA, bibliotecar în cadrul Compartimentului pentru Copii și Tineret.
Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
SoNoRo Conac “À la française” sosește în Sibiu în luna iulie
Sezonul România – Franța va fi celebrat în Sibiu și prin două concerte SoNoRo Conac, pe 8 iulie, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, și pe 10 iulie, la Biserica Cisterciană de la Cârța.
Fiecare dintre aceste locuri au fost alese pentru a găzdui concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac, datorită valorii mari arhitecturale pe care o au, unul dintre principalele criterii de selecție a destinațiilor concertelor turneului SoNoRo Conac.
SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
Intrarea la ambele concerte este liberă, doar pe bază de rezervare la: [email protected] sau 0741.190.470.
Concertele SoNoRo Conac din județul Sibiu fac parte din Sezonul România-Franța 2019, ocazie cu care sibienii, și nu numai, sunt invitați să cunoască și să asculte lucrările unor mari compozitori francezi, Jean Cras, Gabriel Fauré, Marin Marais, Maurice Ravel, în interpretarea unor renumiți muzicieni români și francezi: Nicolas Dautricourt, vioară, Răzvan Popovici, violă, Benedict Klöckner, violoncel, Miruna Nagy, harpă.
“În cel de-al șaptelea an SoNoRo Conac, celebrăm atât influența franceză asupra culturii noastre în artă și arhitectură, cât și aportul țării noastre adus culturii franceze prin intelectualii și artiștii de origine română. Sezonul România-Franța 2019, în care este inclusă ediția SoNoRo Conac “À la française” ne oferă prilejul să facem cunoștintă publicului român cu artiști francezi remarcabili și să punem lumina pe compozitori francezi de marcă ai muzicii clasice. Vă invităm să faceți alături de noi o incursiune memorabilă, să vă cufundați pe îndelete de povestea fiecărui palat, castel, biserici fortificate și case boierești, să ascultați poate cea mai bună muzică compusă vreodată și, astfel, să vedem împreună, partea armonioasă a împletirii culturii franceze cu cea românească.” declară muzicianul Răzvan Popovici, inițiatorul turneului SoNoRo Conac și al Festivalului SoNoRo.
„Încă de la început, cele două comisariate, român și francez, au considerat că succesul programării Sezonului România-Franța depinde de realizarea unor parteneriate cu acele instituții care sunt deja reprezentative în cele două țări, la nivel de excelență, pentru domeniul lor. Ne-am adresat unor festivaluri, unor instituții recunoscute la nivel național sau local care aveau ambiția și istoricul de a programa artiști români în Franța sau artiști francezi în România. SoNoRo este unul dintre cele mai importante evenimente independente care reușește să aducă public tânăr și să aibă succes la nivel național. În acest an, Sonoro Conac este dedicat culturii franceze, iar concertele propuse de organizatori sunt dovada că împreună putem uita de clișee, așa cum ne îndeamnă sloganul Sezonului,” a declarat Andrei Țărnea, comisar general al Sezonului România-Franța 2019.
Orașul medieval Sibiu cheamă iubitorii muzicii clasice pe 8 iulie, începând de la ora 19:00, la Palatul Astra, clădire ce găzduiește în prezent sediul central al Bibliotecii Județene Astra, de altfel prima bibliotecă publică a românilor din Transilvania. Ridicarea clădirii a început în 1903, după planurile planurile arhitectului Aladár Baranyai din Zagreb și s-a finalizat în 1905, sub coordonarea arhitectului Gustav Maetz și a inginerului Josef Schuschnig, ambii din Sibiu. Străjuit la intrare de doi atlanți, edificiul realizat în stil eclectic a impresionat de-a lungul timpului prin mobilierul furnizat de Fritz W. Elges, sculptura lui Iosif Schneider, lucrările de tâmplărie efectuate de Emil Petruțiu și pictura interioară finalizată Johann Hofrichter. Un alt aspect demn de menționat este acela că Sala Festivă, situată la etajul al II-lea al clădirii, a constituit prima sală de spectacol destinată reprezentațiilor de teatru românesc din Transilvania, iar la inaugurare s-a jucat „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri. Sala Festivă, în care va avea loc concertul, dovedește calități acustice deosebite și păstrează atmosfera neo-clasică a epocii.
Pe 10 iulie, SoNoRo Conac revine în județ, pentru concertul de la Biserica Cisterciană din Cârța, această construcție unică și singura abație cisterciană rămasă în picioare, în țara noastră. Despre cistercieni se știe că erau niște călugări austeri, care munceau ore în șir, se rugau și vorbeau puțin. Aceștia au construit inițial abația din lemn, iar ulterior au apelat și la pietrari din Franţa pentru a ridica construcţia în stil gotic. Biserica a fost distrusă și refăcută în repetate rânduri.
Astăzi, biserica este frecventată de comunitatea evanghelică din localitatea Cârţa și poate fi vizitată ca muzeu. Zidurile, și mai ales cel cu poartă cu rozetă, sunt atracția locului și protejează un cimitir cu statuia apărătorului libertății, Roland, o clopotniță și biserica.
Programul complet al concertelor SoNoRo Conac din luna iulie este următorul:
7 iulie – Sinagoga Neologă din Oradea, jud. Bihor
8 iulie – Biblioteca Astra din Sibiu, jud. Sibiu
9 iulie – Castelul Bran, jud. Brașov
10 iulie – Biserica Cisterciana de la Cârța, jud. Sibiu
11 iulie – Vila Florica de la Ștefănești, jud. Argeș
30 iulie – Conacul Petre P. Carp, Tibanesti, jud Iași
Programul complet al seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile
pe: www.conac.sonoro.ro
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD –
Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente
importante din patrimoniul românesc.
***
Despre SoNoRo Conac
În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- ce își propune, prin
asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect,
atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.
SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă,
propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își
propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu
reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul
cultural.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD –
Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.
Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale
Mașina oficială oferită de: BMW România
Parteneri: Avincis, Illy, Media Image, The Pines
Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților, Institutul Național al Patrimoniului, Asociația ARCHÉ
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Marie Claire, Forbes, Capital, Evenimentul Zilei, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Life.ro, Festivalier.ro, Feeder.ro, Litera-Mania.ro, Designist.ro, Promenada-culturala.ro, ProfilCultural.ro.
Trafic îngreunat pe DN 7 după ce un TIR cu sare s-a răsturnat
Un tir încărcat cu sare s-a răsturnat pe DN 7, la Km 239, la limita cu județul Sibiu. Potrivit polițiștilor cauza evenimentului ar fi neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
Accidentul nu a fost soldat cu victime. Traficul în zonă se desfășoară alternativ.
Primăria Sibiu modernizează accesul la noul mall: trotuare, spații verzi și parcări pe str. Fabricii
Mai este un pas până la începerea lucrărilor de modernizare de pe Strada Fabricii, care va deveni una dintre străzile cu acces la noul mall de la Gară. Lucrările vor fi de amenajare drumuri, trotuare, parcări și spații verzi. Valoarea contractului este estimată la 2.507.658,87 lei fără TVA.
Sectorul de drum pe care vor fi executate lucrările este între Strada Hermann Oberth până la intersecția cu Strada Lector, dar și legătura între Strada Fabricii și Strada Simion Mehedinți.
Potrivit caietului de sarcini lucrările care trebuie realizate sunt de amenajare drumuri, trotuare, parcări, spații verzi, după cum urmează:
- Lungimea Totală în ax străzi proiectate: L = 381 ml + racordurile stradale;
- Suprafața părții carosabile – aproximativ 4.000 mp;
- Suprafața parcării – aproximativ 4.000 mp;
- Suprafața trotuarelor – aproximativ 2.000 mp;
- Suprafața spațiilor verzi – aproximativ 1.100 mp;
- Lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale;
- Rețea de apă: transport și distribuție;
- Siguranța circulației, indicatoare și marcaje orizontale;
- Lucrări de iluminat public cu lămpi led;
- Canalizație metropolitană;
Totodată se are în vedere reamenajarea zonei verzi, sistematizarea traficului auto, separarea zonelor de parcare, de circulație auto și pietonale.
Primăria Sibiu impune o garanție de 60 de luni de la semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor. Durata prevăzută în contract este de 3 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Ofertele pot fi depuse până în ziua de 5 august 2019, ora 15.00.
Noul mall urmează să se deschidă la sfârșitul acestui an, hipermarketul Kaufland având inaugurarea prevăzută în toamnă, fiind primul spațiu din cadrul mall-ului care se va deschide. Accesul la mall se va face din zona Podului Gării, din Bulevardul Corneliu Coposu, pe Strada Lector, și din Strada Herman Oberth, prin Strada Fabricii.
La intersecția Str. Herman Oberth – Str. Fabricii va fi realizat, de asemenea, un sens giratoriu, care va asigura mai multă fluență în urma creșterii traficului pe străzile din zona noului mall Festival.
Căci unde va fi comoara ta, va fi și inima ta (Matei 6.21-22)
Ce mai înseamnă astăzi să fii bogat? Ce înseamnă să ai? Zilele trecute, la o întâlnire cu tinerii la Biblioteca ASTRA, m-a întrebat un tânăr care este cel mai bogat loc din lume. Am ezitat. Nu am văzut toată lumea. Dar din ce-mi aminteam am descoperit că cele mai bogate locuri pe care le-am văzut sunt satele fără curent din Ghana, unde copiii se jucau toată ziua, râzând cu gura până la urechi. Sunt favelele chilene în care dispensarul în care am petrecut ceva timp era ca un far de lumină pentru toți săracii care nici măcar sărăcie nu aveau. Sunt cartierele din Paris nu tocmai bogate dar în care găseai, nu știu cum vor fi acum, tarabe cu fructe din care te serveai până noaptea târziu ori parcurile din Padova unde ne strângeam, prin ’95, românii, să putem să ne organizăm sărbătorile ori să ajutăm pe câte vreunul aflat la necaz. Și cei la necaz erau mereu mai mulți. Apoi am reconfigurat răspunsul. Cred că cele mai bogate locuri din lume sunt cele în care contează mai mult inima decât bogăția. Și sunt mii de astfel de locuri pe harta fiecărei existențe. Ce încurajează Mântuitorul Hristos prin negrija de cele lumești nu e lenea ori sărăcia din nemuncă. Nu. E îndemnul de a fi bogați. Doar că ne șoptește, atent, că omul bogat este anume acela care se mulțumește cu ceea ce are. Care nu fură, nu asuprește, nu jignește și nu caută câștigul prin sărăcirea aproapelui. Ori prin exploatarea sa absurdă. Care nu cere de unde nu investește ori când investește nu cere cu peste măsură. De fapt, Mântuitorul ne aduce aminte că avem inimă. Că ea, în bătaie lină ori puternică, este cea mai de preț bogăție. Căutați în jur și luați aminte cum pe măsură ce omul câștigă uită de omenie, de dragoste. Strânge mâna întinsă dar te caută în ochi dacă nu-i ceri ceva. Nu mai crede că poți face pentru el ceva fără un scop ascuns. Și devine acru, ascuns, urâcios. Se îmbolnăvește în adâncul inimii de suprapărere de sine. Riscă să se creadă Dumnezeu. Se idolatrizează. Și este idolatrizat. Din nefericire pierde sensibilitatea și tandrețea. Cumințenia se topește într-o voință de a avea fără limite. Inima, comoara reală, devine obosită și bolnavă. Se stinge. Uneori moartea lui e bucurie altora. Desigur că sunt și excepții de la această construcție umană. Aceia care cred în cuvântul Scripturii și fac tot ce pot să nu se îmbolnăvească de prea-mult preamult!
Locul comorii noastre ni-i inima, decenta noastră mărturisitoare de împliniri.
Evenimente sunt, timp ne trebuie! Săptămâna 6 – 13 iulie
Sâmbătă, 6 iulie
Zilele Hungarikum 2019, ora 8:00, diverse spații;
Obor Fest 2019, ora 10:00, Târgul Obor;
Turul Ciclist al Sibiului, ora 11:00, în jurul Sibiului;
Sibiu Sands, ora 12:00, Piața Mică;
European Masters Powerlifting, ora 14:00, Sala Transilvania;
Sibiu International Street Art Festival, ora 14:00, diverse spații;
„Frumoasa și Bestia” după Giovanni Francesco Straparola;
Class concert. Spectacolul studiilor de balet, ora 19:00, Sala Thalia;
Încurcă-i Drace! după Ray Cooney, Ora 19:00, Teatrul Național „Radu Stanca”.
Lantern Festival – China în 20 de legende, ora 20:00, Muzeul Satului.
Duminică, 7 iulie
Biciclete cochete 2019, ora 18:00, Piața Mare;
„Îmi place cum miroși!”, după Neil Simon, ora 19:00, TNRS, Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2;
Tribut Ceaikovski, ora 19:00, Sala Thalia.
Luni, 8 iulie
Lantern Festival – China în 20 de legende, ora 20:00, Muzeul Astra.
Marți, 9 iulie
Concurs Festival Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch”, ora 14:00, Sala Thalia;
Miercuri, 10 iulie
Concurs Festival Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch”, ora 14:00, Sala Thalia;
Schusch, ora 18:00, Teatrul Gong,
Miss Diaspora Models International 2019, ora 19:00, Piața Mare;
Joi, 11 iulie
Concurs Festival Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch”, ora 14:00, Sala Thalia;
Schusch, ora 18:00, Teatrul Gong,
De-ale lolelor, ora 19:00, TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2;
Vineri, 12 iulie
Astra Multicultural, ediția a IV-a, ora 10:00, Muzeul Astra;
Sibiu Guitar Meeting 2019, ora 12:00, Piața Mică;
Concerte à la carte, 12:20, Biserica Evanghelică;
Faust, după J. W. Goethe, ora 19:00, TNRS – Fabrica de Cultură – Sala Faust, Str. Triajului, nr. 1 – 3;
Sibiu Fashion Days 2019, ora 20:00, Piața Mare.
Sâmbătă, 13 iulie
Tzitzi-Poc – cel mai mare vis al copilăriei, ora 10:30, TNRS;
Faust, după J. W. Goethe, ora 19:00, TNRS – Fabrica de Cultură – Sala Faust, Str. Triajului, nr. 1 – 3;
Cadouri de nota 10 pentru 20 de liceeni de nota 10. Școala de șoferi ABC continuă campania „Sprijinim învățământul sibian”
Școala de șoferi ABC Sibiu continuă un proiect de suflet început în urmă cu 3 ani, prin care susține activ și concret cei mai buni liceeni din Sibiu, prin acordarea de premii consistente, în școlarizări auto GRATUITE, pentru 20 de elevi a șase licee din Sibiu, respectiv Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național „Sammuel von Brukenthal”, Colegiul Național ”Octavian Goga”, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Economic „George Barițiu”.
Este cea de-a III a ediție a campaniei „SPRIJINIM ÎNVĂȚĂMÂNTUL SIBIAN” pe care Școala de Șoferi ABC o desfășoară spre bucuria elevilor, a profesorilor și a părințiilor. „Consider că prin această campanie nu facem altceva decât să stimulăm liceenii să acorde o mai mare atenție și implicare studiului, și implicit pregătirii profesionale pentru viață”, susține Narcis Gustoi, managerul Școlii de șoferi ABC Sibiu.
În cadrul campaniei din acest au fost premiați cei mai buni 4 elevi din clasa a XI a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, dar și cei mai buni 4 elevi din cadrul Colegiul Național „Sammuel von Brukenthal” și câte 3 elevi din Colegiul Național „Octavian Goga”, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, respectiv 4 elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și 2 elevi de la Colegiul Economic „George Barițiu”.

Premiile au fost oferite în 14 iunie, cu ocazia festivității de încheiere a anului școlar, într-un cadru festiv. Directorul Școlii de șoferi ABC, Nelu Rogoz ne-a precizat că „prin acest gest, tinerilor liceeni de nota 10 li se recunosc încă odată, de data aceasta public, meritele și efortul pe care l-au depus în decursul anului școlar”. Aprecierea și premiile pentru elevii „Colegiul Economic George Barițiu” sunt oferite în data de 5 Iulie, dată la care se încheie anul școlar și la acest liceu.
Așadar, în scurt timp vom avea pe șosele, la volan, mai mult cu 20 de tineri școlarizați de Școala de șoferi ABC Sibiu. Toți ceilalți tineri și mai puțin tineri sunt așteptați în această vară la Școala de șoferi ABC pentru a urma cursurile cu o REDUCERE DE 10% din valoarea cursurilor, pe toată perioada vacanței de vară.

Vă așteptăm să învățați tainele conducerii defensive alături de profesioniștii Școlii de șoferi ABC, majoritatea instructorilor fiind foști și actuali piloți de raly. De asemenea școlarizarea se va face pe mașini noi Hyundai i20 pentru categoria B, Volkswagen Touareg pentru categoria B și BE, mașini automate pentru categoria B, camion Volvo pentru categoria C, C+E și nu în ultimul rând motocicletele Honda Hornet categoria A.
Sediul Școlii de șoferi ABC unde puteți să vă înscrieți este în Sibiu, pe strada Râului, numărul 33, (în incinta clădirii Flaro, de pe malul Cibinului), la etajul 2.
Mai multe informații puteți găsi la telefon 0725722701, 0725722737, 0369427496.
Învață să conduci de la profesioniști – Școala de șoferi ABC Sibiu!
ELEVI PREMIANŢI 2019
Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”
- HODIRNAU SONIA
- BARDAC MARA
- CRISTEA ANDRA
- FALOTA CELINA
Colegiul National „Gheorghe Lazar”
- RUSU HORI RADU
- ORASAN PAUL DUMITRU
- BOGDAN LAVINIA
- PASCU PATRICK
Colegiul National Pedagogic Sibiu
- JURJU ANDREEA BIANCA
- DAVID COMAN CARLA
- MAIOR ANTONIA
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu
- SARKOZI DIANA
- OLARU CAROLINA
- GRESOIU NICOLAE
- CEUCA ANDREEA
Colegiul National Octavian Goga Sibiu
- CICUR OANA
- SOAITA IOSIF
- CAZAN DENISA IOANA
Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex” revine în perioada 10-14 iulie
În perioada 10-14 iulie, la Sala Transilvania, are loc o nouă ediție a Târgului de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”. Iubitorii de shopping găsesc vestimentație damă și bărbați, încălțăminte, marochinărie, articole pentru copii, accesorii și multe, multe alte produse pentru toată familia. Se va organiza și o tombolă cu premii. Programul evenimentului este de miercuri și până sâmbătă de la 10:00 la 19:00 și duminică de la 10:00 la 15:00.
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Cetatea Neamț
Mândra Cetate a Neamțului, amplasată strategic în cel mai înalt punct de pe Culmea Plăieșului, la o altitudine de 480 m, a avut rol de apărare și în timp s-a dovedit ca fiind de nepătruns. Cetatea a fost greu de cucerit datorita felului în care a fost construită dar și datorită poziției ideale, controlând drumurile și străjuind Valea Moldovei și Valea Siretului.
Cetatea Neamț este o fortificație medievală, parte a sistemului de fortificații din Moldova, cu rol de apărare împotriva atacurilor otomane. Datează din secolul al XIV-lea, fiind ridicată de Petru I Musat și fortificată în secolul al XV-lea de către Ștefan cel Mare iar mai apoi, distrusă de Mihai Racoviță în secolul al XVIII-lea.
În timpul domniei lui Ștefan cel Mare a cunoscut perioada cea mai înfloritoare. Datorită faptului că Stefan a înțeles rolul fortificațiilor, a intervenit pentru consolidarea acesteia, înălțând zidurile și construind bastioanele și podul sprijinit pe 11 piloni din piatră. Podul amplasat la 8 m înălțime era alcătuit dintr-o parte fixă și una mobilă. În cazul unor atacuri, partea mobilă se ridica printr-un sistem de scripeți. Dacă inamicul reușea să treacă, cetatea era dotată cu cele două capcane denumite “curse de șobolani”.
Ulterior, în secolul al XVIII-lea, cetatea a fost abandonată și a intrat într-un proces de distrugere. Locuitorii din Târgu Neamț au început să care piatră din ziduri pentru a-și construi case, asta până în perioada lui Mihai Sturdza care a emis un decret prin care interzicea aceste practici.
În anul 1866, Cetatea Neamț a fost declarată Monument Istoric iar mai târziu, în 1968, au început și primele lucrări de consolidare.
Cetatea Neamț, simbol al poporului român, a fost menționată în diverse opere: Dimitrie Bolintineanu în 1857, poemul “Muma lui Ștefan cel Mare”, Costache Negruzzi în 1845, “Sobieski și românii”, Ion Creangă în Amintiri din Copilărie, Alexandru Vlahuță în povestirea “În munții Neamțului” din volumul România Pitorească.
Astăzi, Cetatea Neamț este restaurată și pot spune că este una dintre cele mai frumoase descoperite de mine până acum. Aceasta impresionează atat prin istorie, grandoare, dar și prin amplasament. Așezată pe un deal cu o vedere panoramică asupra orașului, cetatea oferă turistului sosit aici o imagine specatculoasă. Podul arcuit care confera acces dincolo de ziduri pare că plutește, conducându-te către poarta cetății deasupra căreia stă mândra emblemă a Moldovei.
Între anii 2007 – 2009 cetatea a fost închisă pentru restaurare, lucrari realizate cu bani proveniți din fonduri europene iar astăzi, vizitatorii pot admira un obiectiv istoric de o deosebită importanță pentru țara noastră. Poti petrece minute în șir explorând încăperile amenajate: dormitoarele, bucătaria, monetăria, sala armelor, temnița, camera de provizii, Paraclisul Sf. Nicolae, curtea și terasele
Drumul până la cetate, prin mijlocul pădurii, este și el încântător iar imaginea ce ți se arată în fața ochilor, odată ajuns la baza podului, este una incredibil de frumoasă.
Program de vizitare
Luni – închis
Marți – Duminică 10:00 – 18:00 (aprilie – septembrie)
Marți – Duminică 10:00 – 18:00 (octombrie – martie)
Ultimul bilet se vinde cu o jumătate de ora înainte de închidere
Pret bilet acces
Adulți – 24 lei
Preșcolari/elevi – 6 lei
Grupuri (minim 5 persoane), studenți – 12 lei
www.alexandracristian.ro
















