Un incendiu a izbucnit, joi, într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc de pe strada Iezer din municipiul Sibiu. Locuitorii întregului etaj au fost evacuați.
Pompierii sibieni au intervenit cu două autospeciale de stingere a incendiilor și un echipaj SMURD pentru stingerea focului. Incendiul a fost lichidat rapid, nefiind înregistrate victime. „Focul s-a manifestat în bucătăria apartamentului. A fost necesară evacuarea preventivă a locatarilor de pe etaj, iar ceilalți locatari au rămas în locuințe”, spune Cristina Crivan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Locatari evacuați dintr-un bloc din Sibiu din cauza unui incendiu
Probleme importante ale Aociației Române a Apei se discută la Sibiu
Sibiul găzduiește, timp de două zile, reuniunea Comisiei Economice și de Statistică a Asociației Române a Apei, organism ce reunește directorii economici și șefii departamentelor contabile și financiare ale operatorilor apă – canal din țară.
Pe ordinea de zi a întâlnirii se regăsesc teme privind activitatea economică a sectorului de apă din țară, modificările legislative dar și modalități de gestionare a investițiilor europene din punct de vedere fiscal.
Apă Canal Sibiu este partener al Asociației Române a Apei în organizarea acestui eveniment, la care participă peste 50 de delegați ai companiilor de apă, directorul general al societății sibiene, ing. Vasile Maier, recomandând celor prezenți găsirea celor mai bune căi de gestionare a laturii economice din companiile de apă, în interesul abonaților: ”Schimbul de experiență și bune practici este binevenit și am încrederea că aici, la Sibiu, vor fi găsite soluții la o parte dintre problemele cu care ne confruntăm. Mă bucură faptul că Asociația Română a Apei a ales orașul nostru să fie gazdă a acestei reuniuni, în acest an în care Sibiul este și Capitală Gastronomică Europeană.”
Din punct de vedere economic, Apă Canal Sibiu SA a înregistrat performanțe notabile, recunoscute în repetate rânduri prin premiile acordate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu (locul I în Top Companii, pe profil de activitate) și de Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (Locul III la nivel național, pe profil de activitate).
”Îi asigurăm pe toți beneficiarii serviciilor noastre, din întreaga arie de operare, că principiul solidarității și echității între toate tipurile de consumatori, indiferent de localitatea sau județul în care avem activitate, va fi respectat și că nivelul tarifelor va fi menținut la limitele rezonabile, care să permită un consum decent fiecărui abonat dar și viabilitatea societății”, a mai declarat directorul general al Apă Canal Sibiu SA, ing. Vasile Maier.
Cu un tarif de 5,87 lei / metrul cub de apă și canalizare (inclusiv TVA), abonații Apă Canal Sibiu plătesc unul din cele mai mici tarife din România, media națională fiind de aproximativ 7 lei.
Primăria Mediaș stinge luminile de Ora Pământului
Municipalitatea medieșeană se alătură și în acest an campaniei Ora Pământului, cea mai mare mișcare de voluntariat inițiată de World Wild Federation, care reunește anual milioane de persoane din întreaga lume, din peste 180 de țări.
Pentru a marca acest moment, atât iluminatul exterior cât și cel interior al sediului Primăriei Municipiului Mediaș va fi oprit sâmbătă seara timp de o oră, în intervalul orar 20.30-21.30, iar cu această ocazie cât mai mulți locuitori ai municipiului Mediaș sunt invitați să urmeze exemplul în propriile locuințe.
Scopul campaniei este de a atrage atenția asupra problemelor legate de schimbările climatice și pierderea biodiversității, la nivel global și, totodată, de a sensibiliza și inspira oameni, comunități, companii și guverne în a-și uni eforturile și acțiunile pentru protejarea mediului natural, folosirea responsabilă a resurselor naturale și promovarea unui stil de viață nepoluant, în comuniune cu natura.
Cu Familii la teatru
Pe 27 martie a fost sărbătoare mare la Teatru. S-a primenit, s-a înnoit, ca de primăvară, gata să ne primească cu cuvinte și mai alese, în decoruri și mai spectaculoase, cu emoții și răstălmăciri ale vieții din ce în ce mai sincere. A venit să șteargă praful de pe convențiile noastre, de pe obișnuințele noastre, de pe clișeele noastre! Să deschidem din nou poarta spre lumea reprezentării teatrale, spre lumea măștilor, uneori mai reale decât viața, nu înainte de a ura, Teatrului și făuritorilor săi, La mulți ani! Spectacole multe și bune! Și cât mai multe aplauze!
De Ziua mondială a Teatrului, Teatrul Național „Radu Stanca” a oferit publicului sibian, în cadrul campaniei Artiști pentru artiști, ocazia să (re)vadă spectacolul Familii de Eugen Jebeleanu, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați actori ai tinerei generații, ce s-a remarcat în ultima perioadă prin stilul său regizoral inedit, puternic amprentat de esteticile occidentale ale momentului. Versatilitatea sa vizionară, dar și extrem de cosmopolită, a făcut astfel posibilă o panoramare lucidă și sinceră a structurii sufletului uman contemporan specifică unei paradigme a tinereții, prin abordarea unor limbaje regizorale specifice mai multor categorii de vârstă și a unor formule ale unei teatralități variate, bazate pe o abordare textuală, de fiecare dată, diferită. De la one man show-ul inspirat de textul lui Lars Noren, 20 noiembrie, la reinterpretarea modernă a unei povești clasice pentru copii și nu numai, Alice, și până la scriitura de platou care a stat la baza producției Familii, Eugen Jebeleanu pare să fie unul dintre cei mai complecși regizori ce montează pe scena sibiană, pentru care dimensiunea textuală a unui spectacol este mai mult decât indispensabilă.
Sursa pentru spectacolul Familii este o scriitură de platou (realizată deopotrivă cu toată distribuția acestui spectacol) bazată inițial pe un controversat proiect de lege care a suscitat multe dezbateri și discuții în contradictoriu în România: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”. Ulterior, un alt proiect de lege avea să nuanțeze într-o singură cheie interpretativă posibilă textul legii, modificând art. 48, alin. 1: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” Proiectul spectacolului pornește de la o radiografie sinceră și obiectivă bine documentată a ceea ce înseamnă azi conceptul de familie. Fără a ofensa puritanismul et les âmes sensiblemes s, premisa pragmatică de la care a pornit Eugen Jebeleanu este una corectă. În jurul nostru, familia se atomizează, se pulverizează, se transformă și se coagulează în forme și tipare noi, în sensibilități uneori șocante și incomode, dar, în esență, funcționale. Paradoxal sau nu, spectacolul nu dă un răspuns la întrebarea ce înseamnă o familie, ci mai ales propune o panoramare și o punere în discuție a multiplelor fațete contemporane ale conceptului . Spectacolul Familii este, înainte de toate, un manifest textual despre acea parte ascunsă, nerostită cu voce tare a unei societăți ce se străduiește an de an să acopere, prin discurs demagogic, un trup deja cangrenat, o goliciune rușinoasă și imperfectă.
Structural, spectacolul debutează metaforic cu redarea textuală a unui prolog ce relatează episodul de o teroare antologică, momentul erupției Vezuviului care avea să acopere orașul Pompei. Decupajul scenic are o componentă pur textuală, fiind marcat prin proiecții neutre care anunță fiecare capitol din scenele de familie. Realizat aparent pe baza unei formule fragmentare, spectacolul dezvăluie ulterior o rețea subtilă care leagă cele 8 personaje fără nume între ele, în spații diferite, cu funcționalități diferite. În textul original, personajele sunt intitulate didascalic, într-un mod generic, ce ne dau doar indicii de gen și vârstă (Băiatul 1, Băiatul 2, Femeia 1, Femeia 2, Bărbatul 1, Bărbatul 2, Fratele și Sora; doar în scena inițială mai apar Golan 1 și Golan 2 care nu au o influență marcantă de-a lungul performance-ului), un aspect emblematic atât pentru estetica teatrului modern, cât și pentru uniformitatea socială actuală. Reprezentația nu redă, prin adresabilitate directă sau relații între personaje, apartenența lor socială, ci o sugerează prin imagine scenică. Pe lângă decupajele operate de scenografie, muzică și lumini, un al patrulea spațiu scenic este cel delimitat de corpurile personajelor în mișcare ce articulează anumite schematisme și un geometrism evident. Personajele se apropie și se distanțează unul de celălalt, conform unui protocol de mișcare care sugerează oscilațiile și permutările ce au loc în relaționarea cu celălalt. Pe scurt, pe baza declarației lui Eugen Jebeleanu, „Familii este un spectacol de teatru social care dă voce poveștilor cotidiene ale unor copii, frați, părinți, soți etc. Personajele se confruntă cu sentimentul de abandon, fuga de responsabilitate, nevoia confirmărilor, identificarea rigidă cu părinții sau, dimpotrivă, refuzul acesteia, patetismul întâlnirilor de familie, însușirea rolului de părinte, inducerea și resimțirea culpabilității.”.
De la scene care surprind cruzimea domestică a luptelor între colegi și frați, eșecul personal și înecarea în alcool și antidepresive a unei femei prinse în chingile bolii tatălui ei și a sacrosanctei datorii filiale a îngrijirii tatălui, până la încercările unui cuplu homosexual armonios și împlinit de a adopta un copil, spectacolul lui Eugen Jebeleanu se prezintă ca o succesiune de stereotipii sociale, funcționale sau disfuncționale, ale actualității. Din mijlocul acestei atomizări sociale, a unor personaje surprinse anacronic, în flash-uri, și nu durativ, se reliefează încet evoluții paralele, rezolvări uneori fericite, împliniri și reconcilieri ale personajelor. Aparenta lipsă de coerență afectivă, de asumare a eșecului individual, a frustrărilor și complexelor și a marasmului general al relațiilor interumane se armonizează înspre final într-un climax de toleranță și de acceptare a diversității celuilalt.
Scenografia semnată de Velica Panduru mizează pe un minimalism aseptic, similar unui interior de salon de spital, al cărui alb agresează, potențează conflictele personajelor prin contraste asemănătoare unui stroboscop ce rup fragmentele de viață ale celor 8 personaje. Spațiul este delimitat prin jaluzele albe, verticale, ce delimitează funcționalitatea perimetrului scenic, care, prin manevrabilitatea lor, creează destinații diferite ale unor cronotopuri de viață distincte (cu excepția primului tablou, care este exterior, celelalte scene recompun spații închise, interioare: sala de sport, spații domestice, spații instituționalizate). Astfel, spațiul gol, aproape carceral, invaziv, maladiv, care expune până la dezgolire personajele fratelui, al surorii și ale fraților vitregi alternează cu acele espaces meublés, impersonale, la cheie, ale locuintelor confortabile destinate păturii de mijloc din scenele de familie sau ale camerelor de interogatoriu ale secției de poliție, populate de câteva obiecte emblematice. Scenografa se încrede în cheia de percepție a spectatorului care își recompune mental întregul spațiu destinat unei anumite funcții, pornind de la destinația anumitor obiecte de mobilier cu valoare simbolică: un fotoliu așezat frontal determină un living oarecare, la fel de bine cum o masă modulară pe care tronează o lampă telescopică, lipsite de alte ornamente, sugerează interiorul unui birou de investigație. Cromatica spectacolului alternează nonculorile spațiului de joc și ale decorurilor cu aparenta stridență vestimentară și a anumitor piese de mobilier care contrapunctează cu monotonia în alb, negru și gri a platoului. Ar putea fi un nou indiciu al acestei perpetue și atât de actuale goane, obsesii pentru imagine specifice contemporaneității, dar și o ancorare temporală foarte exactă, costumele personajelor fără nume fiind emblematice pentru mediul urban, fără probleme financiare, bine reprezentați profesional, pentru mediul stradal, al găștilor de infractori juvenili, precum și pentru mediul instituționalizat, înconjurat de gadgeturi moderne, manevrate de celelalte personaje ce instrumentează din umbră cazurile. O altă componentă esențială a scenografiei actuale o constituie ambalajul de lumini care are o cinetică proprie, evoluând de la nuanțe reci, dure și distribuite unitar de-a lungul perimetrului scenic, la dușurile de lumină pe personaje și până la contrastele calde care înconjoară actorii în scena finală. Acest mecanism de éclairage surprinde evoluția personajelor de la cadre generale, care stabilesc perimetrele convenționale ale indivizilor ce-și dezvăluie sensibilitatea doar prin raportarea la celălalt, la datele sociale care-l determină implacabil, până la particularizarea fiecăruia în momentele de descoperire a propriei corporalități.
Învelișul acustic al spectacolului, deși este lipsit de o complexitate egalabilă cu cea textuală, are o sensibilitate deloc contrastantă cu statutul personajelor în scenă, muzica fiind nu numai element de recuzită scenică, ci și temă ocurentă în economia spectacolului. Pe lângă efectele sonore care acompaniază decupajul scenic, sub forma unor jingle-uri radiofonice, redate prin mixaje, spectacolul are două momente muzicale de sine stătătoare diferite atât prin intenționalitate și tonalitate, cât și prin formă. Primul moment muzical este un cover live, realizat de toți cei 8 actori, al piesei Mad world cântate de Gary Jules (și care a făcut deja carieră, odată cu filmul Donnie Darko din 2001) ce devine un imn al singurătății contemporane, un manifest împotriva alienării familiale și sociale, realizat pe culori timbrale diferite, cu tonalități specifice care redau metaforic demersul evolutiv al fiecărui personaj. Coeziunea armonică pare că se realizează accidental într-un tablou ce surprinde privirile intangente ale personajelor, șoapta se suprapune cu versurile cântate, registrul grav alternează cu cel acut. Tot astfel, contrapunctic cu această scenă muzicală încremenită în singurătățile individuale, finalul stă sub semnul unei coeziuni armonice și energice, într-un clip live, orchestrat pe viu cu instrumente specifice, rupt din estetica electro-disco, flamboaiantă și ușor calofilă, fashion, ce redă împlinirea visului american (și muzical) care a obsedat întreaga evoluție a Băiatului 1 și, implicit a fiecărui personaj în parte, transformat în vedeta propriei existențe și care, astfel, se salvează.
Pe lângă toate acestea, o distribuție tânără, frumoasă și talentată care vă va convinge, dacă nu a făcut-o deja, de noua tinerețe a teatrului sibian!
Echipa artistică a spectacolului „Familii”
Regia: Eugen Jebeleanu
SCENOGRAFIA: Velica Panduru
SOUND DESIGN: Claudiu Urse
VIDEO: Andrei Cozlac
ASISTENT REGIE: Ștefan Tunsoiu
MANAGER PROIECT: Luminiţa Bîrsan
ÎN DISTRIBUŢIE: Ioana Cosma, Oana Marin, Vladimir Petre, Ioan Paraschiv, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Claudiu Urse
Co-producători: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Litere şi Arte – Departamentul de Artă Teatrală şi Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului
Credit foto: TNRS
Oricine voiește să vină după Mine…( Marcu 8. 34-38. 9.1)
Evanghelia Duminicii acesteia, numită și Duminica Sfintei Cruci, e fixată în parcursul postirii precum un refugiu în coama muntelui la vreme de furtună. E taina menținerii noastre în viață, printr-o ancoră cerească, la vremea dependenței de prea mult lumesc, în care trăim acum. Dintre toate propunerile de supraviețuire pe care ni le aduce dinainte lumea, Crucea rămâne singura care ne trece în veșnicie. Ceea ce am uitat cam de multișor. Luați seama la cuvântul Evangheliei ce-l citim la vremea Liturghiei. Nu suntem chemați la o cruce obligatorie ci la asumarea în libertate a propriei vieți. Imperfecte, deseori. Fals perfecte, alteori.
Hristos Domnul nu e un dictator de mucava pentru niște suflete de mucava ci e Cel care ne dăruiește prin Cruce puterea de a ne purta crucile noastre. Pe care, deseori, le identificăm cu suferințele noastre. Dacă rădăcina suferințelor noastre nu poartă pe fibrele sale mugurii crucii nu se împlinește în Crucea Lui. Se ratează în falsa noastră părere despre cruce și suferință. Lucrând în taina crucii, sufletul omului primește măsura iubirii. Află, tot Domnul nostru o spune, că omul nu poate da nimic în schimb sufletului său (Mc. 8.37) și că rușinarea de Crucea Lui e singura formă de moarte spirituală din timpul vieții (Mc. 8.38). Luați aminte la tot ce ni se propune de jur împrejur. Un soi de evanghelie a ruperii de Cruce, a rușinării de ea, o năucitoare și perversă rușinare de Dumnezeu. Nu vorbiți despre Dumnezeu, nu credeți, nu vă expuneți și toate celelalte. Refrenul unui drastic imn de refuzare a Mântuitorului, un refuz care face mult mai mult decât imnologia falsei libertăți în care ne scăldăm auzul. Nu. Nu există Libertate fără Cruce, fără asumare și responsabilizare.
Priviți spre lamentabila ratare a libertății în care ne scufundăm azi, după 30 de ani de la cea mai amplă mișcare de eliberare de sub comunism- care propunea propria viziune a libertății umane. Nenorocirea crescută malign în mijlocul gândirii noastre, libertate fără responsabilitate, spre aceasta ne conduce. Spre o fractură adâncă în inimile și viețile noastre. Libertatea care nu aduce fericirea de a o trăi în deplină comuniune cu nedreptățiții și uitații, care nu te leagă de Înviere nu are nimic de a face cu adevărul. E doar o libertate a dreptăților de conjunctură, din care, din nefericire, se hrănesc ideologiile și politicianismele ieftine. Adevărata Libertate trece cu noi moartea. E parte din exercițiul Învierii noaste, fără de care rămânem rușinați dinaintea Tatălui Ceresc. Cred că de aici trebuie să reîncepem să ne gândim libertatea. Din durata ei veșnică, legată, prin Cruce de Hristos.
Primăria Sibiu anunță oficial penalitățile și condițiile rezilierii contractului de modernizare a stadionului
Primăria Sibiu a anunțat care este stadiul lucrărilor efectuate de Construcții S.A. la ultimul termen de finalizare convenit de cele două părți: 80%. Contractul se va considera reziliat de drept la 15 aprilie, conform contractului, executantul fiind notificat despre “punerea în întârziere”.
Administrația orașului Sibiu va fi nevoită să organizeze o nouă licitație pentru efectuarea lucrărilor rămase neexecutate. Este vorba despre o serie destul de mare de lucrări, de la hidroizolație, la montajul scaunelor. Primăria a lămurit și situația penalizărilor. O parte din acestea au fost deja calculate și aplicate, peste 155.000 de lei, pentru lucrări la interior neefectuate. Pentru exterior, vor fi calculate la momentul la care compania va preda, pe 15 aprilie, lucrarea.
Comunicatul Primăriei Sibiu
Până la termenul contractual de execuție a lucrărilor – 15 martie – constructorul a finalizat doar 80% din lucrări în contextul în care termenul de finalizare a lucrărilor a fost decalat de 3 ori, termenul inițial fiind 14 octombrie 2018.
Au mai rămas de executat următoarele lucrări: finalizarea hidroizolației; turnarea șapei; montarea scaunelor pentru spectatori; furnizarea și montarea băncilor de rezervă, montarea scaunelor în sectorul VIP și în lojă și montarea treptelor.
Având în vedere faptul că lucrarile nu au fost finalizate conform contractului și în termenul prevăzut de acesta, executantul SC Construcții SA-Arhimus SRL a fost notificat privind punerea în întârziere. În conformitate cu clauzele contractuale, in data de 15 aprilie contractul va fi considerat reziliat de drept, iar până la acea dată executantul va continua să plătească penalități de întârziere.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere:
- Pentru lucrările la interior neexecutate la termen s-au aplicat și încasat penalități în valoare de 155.525,79 lei.
- Pentru lucrările la exterior rămase neexecutate în momentul rezilierii urmează să fie aplicate penalități la situațiile de lucrări pe care constructorul le va preda până în data de 15 aprilie, când contractul se va rezilia.
În cazul în care vor rămâne lucrări neexecutate, se va organiza o procedură de achiziție.
Caravana SMURD ajunge la Sibiu și Copșa Mică
Cu ocazia Zilei Inspectoratului pentru Situații de Urgență “cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (4 aprilie 2019) , Caravana SMURD ”Fii pregătit!” va staționa în acest week-end, în 30 și 31 martie, în municipiul Sibiu și la Copșa Mică.
Scopul acesteia este desfășurarea unor activități de instruire a populației pentru a face față situațiilor de urgență. Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil, în care se vor organiza cursuri de instruire a populației, pentru acordarea primului ajutor, în situații de urgență.
Centrul mobil este construit pe structura unui tir, are o sală de întrunire, cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu echipamente medicale și de prim-ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, care permit pregătirea și perfecționarea în tehnicile de acordare a primului ajutor.
În municipiul Sibiu, Caravana SMURD ajunge în 30 martie între 10-16, în Piața Mare, numărul 16, iar la Copșa Mică va fi prezentă duminică, 31 martie, între 10 și 16 parcarea din fața Primăriei Copșa Mică.
CSU Sibiu a câștigat la Pitești
Baschetbaliștii sibieni au avut de tras cinci reprize la Pitești pentru a reveni pe trendul victorios în Liga Națională de Baschet Masculin. ”Vulturii” s-au impus în over-time, la 4 puncte diferență, scor 78-74. În cele 40 de minute, CSU și BCM U FC Argeș Pitești au terminat la egalitate, 66-66. Gazdele au început mai bine partida și au condus în primele cinci minute. Oaspeții au replicat imediat și au trecut în avantaj, intrând la pauză cu avans de șapte puncte, 41-34. În repriza secundă, argeșenii au luptat să revină în meci și au reușit să egaleze, intrând în prelungiri după 66-66 în timpul regulamentar. Over-time-ul a fost decisiv, Piteștiul a preluat conducerea, însă Ewing și Pratt au fost excelenți pe final, iar CSU a învins 78-74. Randall Falker (16 puncte), Isaiah Philmore (15), Kevin Hardy (14), Daniel Ewing Jr. (11), Justas Tamulis (10), Lucas Tohătan (6), Christopher Cooper (3), Dragoș Gheorghe (2) şi Mirel Dragoste (1) au fost marcatorii formației învingătoare.
FC Hermannstadt vizează prima victorie în play-out
La două săptămâni distanță de meciul susținut în localitatea ilfoveană Chiajna, împotriva Concordiei Chiajna, FC Hermannstadt revine în același județ pentru a evolua contra formației cele mai cunoscute din play-out, Dinamo București. Partida se va disputa vineri seara, pe stadionul din Șoseaua Ștefan Cel Mare.
Jocul va începe la ora 20,30 și va conta pentru etapa cu numărul III a play-off-ului. Va fi o nouă șansă pentru sibieni de a câștiga primul meci în această fază, din istorie. Înaintea duelului, antrenorul Vasile Miriuță a declarat, într-o conferință de presă, că speră ca jucătorii săi să nu mai repete greșelile din defensivă făcute în partida de la Chiajna. Tehnicianul a adăugat că orice rezultat este posibil deoarece ”în play-out fiecare poate să bată pe oricine”. ”Venim după un rezultat de egalitate de la Chiajna, unde ne-am fi dorit să câștigăm, dar din păcate am făcut acel rezultat de egalitate după ce am condus cu 2-0. Nu mai vreau să îmi aduc aminte de acea partidă. Am mai spus-o, micile detalii, greșelile, vor face diferența în acest play-out. Sper ca, de vineri încolo, să nu mai comitem acele greșeli, pentru că ne costă. Muncim mult să ducem mingea în fața porții, să marcăm, dar, din păcate la meciurile cu Mediașul și cu Chiajna le-am făcut cadouri adversarului. (…) Zilele astea chiar am lucrat mult pe faza de apărare, să ne organizăm mai bine, să nu facem acele greșelile care, din păcate, ne-au costat. În rest, suntem optimiști, chiar dacă jucăm cu Dinamo, în București. Este o echipă bună. S-a văzut asta în jocul lor de când a venit Rednic, mai ales acum, în acest an. Au legat câteva victorii. Au pierdut într-adevăr acum, la Mediaș. Cum am mai spus, în play-out fiecare poate să bată pe oricine. Suntem la câteva puncte de celelalte echipe. Chiar dacă Voluntariul este la egalitate cu noi, nu suntem pe loc de baraj. Avem multe meciuri, iar cel mai important e cel de vineri, unde trebuie să ne prezentăm foarte bine, nu 100 la sută, ci 150 la sută, dacă vrem să venim cu un punct sau cu puncte acasă”, a declarat Miriuță.
Revenirea căpitanului
Antrenorul echipei sibiene îl va putea folosi cu Dinamo și pe căpitanul Răzvan Dâlbea, revenit după etapa de suspendare. Un alt jucător care a ratat meciul cu Concordia, Ivan Lendric, se află în lotul pentru partida din Ștefan cel Mare. În schimb, vor lipsi accidentații Pedro Moreira, Biel Company și Alexandru Dandea, ultimul mai având de ispășit două etape de suspendare.
HC Sibiu a pierdut în fața liderului Seriei

Handbaliștii sibieni nu au reușit nici de această dată să revină pe trendul victorios în Divizia A. ”Urșii” au pierdut jocul cu liderul seriei D a campionatului, HCM Sighișoara. Oaspeții s-au impus extrem de clar în Sala Transilvania, învingând la nouă goluri diferență, scor 30-21 (16-11). Lipsa golgeterului lui HC Sibiu, Radu David s-a văzut în teren, gazdele nemaireușind să marcheze ca în trecut, fiind rare momentele cu doar atâtea goluri pe teren propriu. La finalul partidei, președintele HC Sibiu, Matei Damian, a vorbit despre problemele de lot și cele financiare așe echipei sale, care și-au spus încă o dată cuvântul. „Așa cum am spus și înaintea jocului cu cei de la HCM Sighișoara, ne așteptam să avem un joc dificil cu ei. Sunt în fruntea clasamentului și, probabil, câștigătorii acetei serii. Din grupa noastră, HCM Sighișoara este echipa cu cel mai bun lot, atât numeric cât și valoric, cu susținere financiară adecvată pentru acest nivel, toate acestea dându-le speranțe pentru promovare. Noi, din păcate, avem atât probleme de lot cât și probleme financiare, iar aceste lucruri afectează randamentul echipei și chiar pun un mare semn de întrebare asupra viitorului echipei clubului nostru la nivel de seniori”, a declarat Matei Damian. Pentru HC Sibiu au marcat Ovidiu Pasere 7 goluri, Mihai Blaga 7, Alexandru Bogdan 2, Răzvan Briotă 1, Horațiu Căpățână 1, Florin Ramba 1, Raul Muntean 1, Robert Micloș 1.

Sibienii, invitați la a 3-a ediție a Bătăliei Cărților
Ajuns la cea de-a treia ediție, Concursul Bătălia Cărților, organizat de Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu, debutează luna aceasta cu o invitație adresată tuturor pasionaților de lectură, în special celor pentru care cititul în familie este o activitate curentă. Pentru această ediție, biblioteca deschide competiția pe trei categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți (peste 18 ani).
Pe parcursul perioadei de desfășurare, martie – septembrie 2019, participanţii sunt invitați să citească zece cărți pentru fiecare categorie de vârstă, titlurile făcând parte atât din literatura română, cât şi din cea universală. Concursul presupune lecturarea tuturor cărților propuse, acordarea calificativelor (de la 1 la 5) pentru fiecare carte, întocmirea fișelor de lectură și prezentarea alegerilor făcute în cadrul dezbaterii finale „Convinge-mă să citesc!”, eveniment public care va avea loc la sfârșitul lunii septembrie.
În etapa finală a competiției ajung cititorii care au citit toate cele zece titluri propuse pentru o categorie de vârstă şi care prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură, demonstrând astfel o deplină înțelegere a textelor literare. Participantul cu cea mai valoroasă și convingătoare pledoarie în cadrul evenimentului public final va deveni “Cititorul anului 2019” (pentru fiecare categorie de vârstă), iar volumul care va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni „Cartea anului 2019”. Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură. Câștigătorii etapei locale (județul Sibiu) vor participa la etapa națională, care va avea loc la începutul anului viitor.
Acest proiect se adresează, în mod gratuit, tuturor iubitorilor de literatură care cred în puterea lecturii ca vector al cunoașterii. Înscrierea la Bătălia Cărților este gratuită, în baza deținerii unui permis valid de utilizator al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Pentru a spori atractivitatea concursului, biblioteca îi invită pe concurenții înscriși să ia parte la întâlniri periodice, o dată pe lună, în care vor fi dezbătute titlurile propuse în concurs. În cadrul ediției din acest an, competiția promovează cititul în familie, prin încurajarea participării mai multor membri ai unei familii – copii, părinți, bunici.
Cărţile, formularele de înscriere și toate materialele aferente derulării concursului Bătălia Cărților sunt disponibile atât la sediul central (Compartimentul pentru Copii și Tineret și Compartimentul pentru Adulți), cât şi în filialele bibliotecii (Filiala Hipodrom – str. Rahovei, nr.14; Filiala Valea Aurie – str. Luduș, nr. 9, bloc 31; Filiala Vasile Aron – str. Semaforului, bloc 22; Filiala Bâlea – str. Bâlea, bl.9, Filiala Cisnădie – Str. Ţesătorilor, nr. 6).


