Acasă Blog Pagina 4178

Un tânăr a furat un laptop dintr-o școală din Cisnădie

Un tânăr de 18 ani din Cisnădie a dat spargere într-o școală din oraș. Aproape de miezul nopții, el a intrat în școală și a furat un laptop. A fost prins însă de către polițiști, iar acum este cercetat penal.

”În seara zilei de 26 martie, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au fost sesizați în legătură cu faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-o unitate de învățământ de pe raza orașului Cisnădie și au sustras un laptop. Ca urmare a cercetărilor efectuate în zonă, la scurt timp de la sesizarea faptei, pe strada Livezii, polițiștii au identificat un localnic în vârstă de 18 ani, asupra căruia a fost găsit laptopul sustras.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru furt calificat și fac în continuare cercetări pentru afla dacă tânărul a mai comis și alte infracțiuni sau nu.

Sibiul și alte localități din județ, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 28 MARTIE 2019
* între orele 10-12 în localitatea SIBIU pe strazile S MEHEDINTI-PARTIAL, PODRAGU –PARTIAL, GHETARIEI, LECTOR –PARTIAL, C. NOICA –PARTIAL, VARTOPU, SPARTACUS, BALEA–PARTIAL, HEGEL–PARTIAL, N. TITULESCU, A. SEVER, SERBOTA, FABRICII.
* între orele 830-14.30 în localitatea MEDIAS pe strada GRAVORILOR –PARTIAL.
* între orele 9.30-17.30 în localitatea DARLOS pe strada MOARA DE APA.
* între orele 8-16 în localitatea MEDIAS pe strada ARON PUMNUL, I. AGARBICENU, STADIONULUI–PARTIAL, PERSANI, RUCAR, BRAN, VITEI, M. KLEIN.
VINERI 29 MARTIE 2019
* între orele 8.30-14.30 în localitatea MEDIAS pe strada GRAVORILOR –PARTIAL.
* între orele 9.30-17.30 în localitatea DARLOS pe strada PRINCIPALA-PARTIAL.
* între orele 9-11 în localitatea AVRIG pe strazile EROILOR-PARTIAL, CANEPII-PARTIAL, NEGOIU, ALEEA PINULUI-PARTIAL, SERBOTA-PARTIAL, PODRAGU.
* între orele 8-16 în localitatea MEDIAS pe strada ARON PUMNUL, I. AGARBICENU, STADIONULUI –PARTIAL, PERSANI, RUCAR, BRAN, VITEI, M. KLEIN.
* între orele 9-11 în localitatea AVRIG pe strazile EROILOR-PARTIAL, CANEPII-PARTIAL, NEGOIU, ALEEA PINULUI-PARTIAL, SERBOTA PARTIAL, PODRAGU.
* între orele 9-15 în localitatea CISNADIE pe strada LIVIU CIULEI.
* între orele 8-16 în localitatea BOGATU ROMAN.
* între orele 8-16 în localitatea BROSTENI.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929

Aproape 3.700 de șomeri în județul Sibiu

La sfârșitul lunii februarie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 3.695 șomeri, din care 1.664 femei, rata șomajului fiind de 1,87%, cu 0,52 sub valoarea înregistrată la finele aceleaşi luni a anului 2018.
 
Din totalul de 3.695 persoane înregistrate în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu 1.093 erau beneficiare de indemnizţie de şomaj, iar 2.602 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.511 șomeri provin din mediul rural și 1.184 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu-42%, urmați de cei cu studii gimnaziale şi profesionale-34%, 17% au absolvit studii liceale şi postliceale, iar cei cu studii superioare sunt 7% din totalul șomerilor înregistrați.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.800 persoane foarte greu ocupabile, 1.639 greu ocupabile, 116 mediu ocupabile, iar 140 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu.

Proiect pilot în Sibiu: ISU va prelua personal de la SMURD

0

Potrivit unui proiect legislativ, adoptat astăzi de Camera Deputaților, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu va prelua de la SMURD personal angajat cu pregătire paramedicală.
Propunerea legislativă vizează reglemetarea, aprobarea și desfășurarea unui program-pilot de preluare a personalului cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, specializate în acordarea primului ajutor, și va fi implementat în județele Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu. Programul, care va funcționa pe durata unui an și care are drept scop o mai bună intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă, va intra în vigoare abia după votul celor două Camere ale Parlamentului. Senatul este for decizional.

960 de joburi pentru șomerii sibieni. 42 de posturi sunt pentru persoanele cu studii superioare

La nivelul județului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr de 960 locuri de muncă vacante oferite de către 88 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 42 se adresează persoanelor cu studii superioare.
 
Se caută printre altele, analist calitate, inginer căi ferate, drumuri și poduri, inginer construcții civile, inginer electroenergetică, inginer instalații pentru construcții, manager financiar, proiectant inginer instalații, responsabil proces, șef birou sau specialist în domeniul calității, în timp ce 918 locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare.
61 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 11 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 117 locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 13 locuri de muncă pentru agenți de securitate. 17 posturi sunt oferite pentru asfaltatori, iar 26 de locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la operatori vânzări prin telefon, unde sunt oferite 16 joburi, 20 de locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 65 de posturi pentru lucrători comerciali și 19 joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Delgaz Grid: Permiteți accesul echipelor pentru citirea contoarelor

Delgaz Grid este distribuitorul licențiat de gaze naturale în 20 de judeţe din partea de nord a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi de energie electrică în 6 judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui). În această calitate, compania are obligaţia legală de a realiza în zona de responsabilitate, citirea contoarelor de gaz şi electricitate.
 
Datele colectate în urma citirii contoarelor sunt transmise de către Delgaz Grid furnizorilor de gaz sau electricitate pentru care au optat consumatorii. Aceste date stau la baza emiterii de către furnizori a facturilor reprezentând contravaloarea cantităţii de energie consumată.
În cazul consumatorilor cas-nici citirea contoarelor de gaz (în jumătatea de nord a ţării) şi a celor electricitate (în zona Moldovei) se face o dată la 3 luni şi este obligatorie şi pentru consumatorii care au optat pentru sistemul de autocitire.
„Întrucât citirea contoarelor este obligatorie, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi totodată stă la baza procesului de facturare, adresăm rugămintea tuturor consumatorilor de gaz şi electricitate din aria noastră de responsabilitate să permită accesul la contoare a reprezentanţilor firmei MSC Operaţional SA, desemnată de către Delgaz Grid să execute aceste operaţiuni.
Angajaţii acestei companii pot fi recunoscuţi după brandul EPlus care se regăseşte pe legitimaţiile de serviciu, precum şi pe îmbrăcămintea pe care aceştia o poartă în timpul programului de lucru.
În cazul în care consumatorii nu sunt acasă în ziua anunţată de firma MSC Operaţional SA pentru citirea contoarelor, această operaţiune este reprogramată pentru o altă dată ce va fi adusă la cunoştinţa acestora.
Compania solicită consumatorilor ca în condiţiile în care sesizează necon-formităţi în modul de prezentare a persoanelor care se ocupă de citirea contoarelor, să le sesizeze la numerele de telefon Delgaz Grid : 0800.800.900; 0800.800.366, pentru a evita interacţiunea cu falşi cititori.
Compania Delgaz Grid mulţumeşte tuturor consumatorilor din aria de activitate pentru susţinerea acordată în derularea procesul de citire a contoarelor de gaz şi electricitate”, se arată într-un comunicat de presă al Delgaz Grid.

Mai puține răceli și infecții respiratorii

A scăzut numărul infecțiilor respiratorii cu aproximativ 22% față de cazurile din săptămâna anterioară de supraveghere de rutină, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Astfel, în săptămâna 18 – 24 martie au fost înregistrate 1.922 de cazuri față de 2.454 raportate cu o săptămână înainte. Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 32%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.
De asemenea, în acestă săptămână au fost înregstrate 403 cazuri de pneumonii. Cele mai multe cazuri (107) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
În ceea ce privește cazurile de gripă, neconfirmată cu laboratorul, au fost raportate 37 de cazuri, față de 44 în săptămâna precedentă. Nu au fost recoltate probe pentru pentru detectare de virus gripal. Astfel, actuala săptămână este caracterizată ca activitate gripală sporadică.

Primăria Sibiu a alocat mai puțini bani pentru iluminatul festiv în 2018-2019, față de 2017-2018

Sumele achitate de primăriile din România pe iluminatul festiv, din perioada 2018-2019, au fost de peste un milion de lei, mai mult cu 53,10% față de perioada 2017-2018. Primăria Sibiu se înscrie în topul celor care au cheltuit cu peste 40% mai puțin față de anii precedenți.
Un studiu efectuat de Asociația Națională de Protecția Consumatorilor, InfoCons, arată că „711,91 lei/zi a fost media cheltuielilor pentru consumul zilnic al instalaţiilor în perioada noiembrie – decembrie – ianuarie 2018-2019, cu 3,61% mai mult faţă media cheltuielilor pentru consumul zilnic al instalaţiilor, respectiv 687,10 lei/zi”. Potrivit datelor InfoCons, administrația sibiană nu a cheltuit niciun leu pentru achiziționarea instalațiilor pentru iluminatul festiv, optând pentru utilizarea celor aflate pe stoc. Același studiu arată că, în perioada 16.11.2018 – 07.01.2019 (53 de zile), Primăria Sibiu a cheltuit 165 de lei pe zi, în comparație cu Primăria Municipiului Giurgiu care a plătit suma de 2.335 lei pe zi pe consumul instalaţiilor.

FOTO – Tânăr de 24 ani, fără permis, rănit grav după ce s-a răsturnat cu mașina

Accident grav, miercuri dimineața, pe Drumul Național 14 în afara localității Brateiu, în urma căruia un tânăr de 24 de ani, fără permis de conducere, a fost rănit grav.
Evenimentul rutier s-a produs în momentul în care șoferul autoturismului, tânărul de 24 de ani, care conducea mașina spre Sighișoara, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat în afara șoselei. A fost rănit grav, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii rutieri spun că în urma verificărilor efectuate au stabilit că tânărul de la volan nu are permis de conducere. În autoturism se mai aflau două persoane, care au scăpat fără răni. Polițiștii rutieri au început o anchetă în acest caz.

Radu Vancu: s-a anunțat decizia președintelui de a convoca referendumul pe 26 mai

Radu Vancu, inițiatorul mișcării Vă Vedem din Sibiu, a anunțat marți că, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, președintele României ar fi decis convocarea referendumului pentru justiție pe 26 mai. Reprezentanții societății civile care au participat la aceste consultări au declarat că Iohannis este hotărât, iar întrebarea va fi anunțată, cel mai probabil, până săptămâna viitoare.
Anunțat de mai bine de doi ani și aproape confirmat săptămâna trecută, referendumul va avea loc în același timp cu alegerile europarlamentare. Prezent la dezbateri, scriitorul sibian Radu Vancu afirmă că referendumul pentru justiție este unul pentru Europa. Din acest punct de vedere, el spune că sincronizarea celor două apeluri la consultarea prin vot a cetățenilor români este binevenită. „Referendumul pentru justiție este un referendum pentru destinul nostru european și rămânerea noastră în Europa”, consideră acesta.

Radu Vancu: referendumul nu rezolvă pe termen scurt aproape nimic, dar pune o presiune uriașă

Invitat la consultări în calitate de contestatar al modificărilor împotriva legilor justiției, Radu Vancu spune că s-a formulat în cadrul discuțiilor și ideea că speranța pe care românii o pot avea în acest referendum poate fi și contraproductivă. „Dacă referendumul va trece, să nu așteptăm ca el să fie un panaceu, o rezolvare absolută a problemelor pe justiție, pentru că ne vom dezumfla repede și va urma o deprimare. Referendumul nu rezolvă juridic, pe termen scurt, aproape nimic, însă pune o presiune simbolică uriașă pe alianța PSD ALDE. Va fi foarte greu pentru ei să continue această cruciadă anti- justiție dacă la referendum consultarea populară va decide că această malformare a legilor justiției trebuie să se oprească.  Alianța PSD ALDE nu va putea ignora voința populară și să legifereze în continuare împotriva ei.”

Care e întrebarea?

După consultările cu reprezentanții societății civile și cu magistrații, vor urma probabil și consultările cu partidele politice. Astfel, următorul pas pe care îl va face Klaus Iohannis va fi anunțarea posibilelor întrebări.
Vă Vedem din Sibiu optează pentru o întrebare „care să spună explicit că legiferarea în materie de justiție se poate petrece numai în Parlament și nu prin ordonanțe de urgență. Ea va fi  în concordanță cu tratatele internaționale din care facem parte, deciziile MCV și ale Parlamentului European și ale GRECO”, a mai declarat Radu Vancu pe pagina de facebook a Vă Vedem din Sibiu.
Foto: Rareș Helici

Majorare de 500% a impozitul pe terenurile neîngrijite și cele agricole nelucrate și în 2020

Și în 2020, proprietarii de terenuri din municipiul Sibiu vor fi nevoiți să fie mai atenți cu terenurile agricole, deoarece primăria a propus, în proiectul de taxe pentru 2020, creșterea impozitelor cu 500%, inclusiv pentru terenurile intravilane neîngrijite.

Primăria Sibiu a lansat spre dezbatere un proiect de hotărâre prin care se stabilesc impozitele și taxele locale pentru anul 2020. Din articolul 4 al documentului, reiese că administrația sibiană intenționează să mențină majorarea impozitului pentru un „teren agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv cu 500%, începând cu al treilea an”.

Majorările vizează și „terenurile neîngrijite, situate în intravilanul localității”.  Impozitele pentru persoane fizice, pentru clădiri rezidențiale, vor fi ca în 2019, respectiv, de 0,08% din valoarea de impozitare și de 0,5% din valoarea de impozitare, pentru clădirile nerezidențiale.

Detalii referitoare la taxele și impozitele pe care le vor plăti sibienii anul viitor le puteți găsi accesând link-ul https://www.sibiu.ro/index.php/consiliu/proiecte_dezbatere sau pe site-ul Primăriei Sibiu.

Proiectul a fost supus dezbaterii publice, iar persoanele fizice și juridice pot veni, în scris, cu sugestii și propuneri de modificare a documentului. La finalizarea dezbaterii, proiectul va trebui înaintat spre aprobare Consiliului Județean Sibiu.

UPDATE Pacient fugit din Spitalul de Psihiatrie, polițiștii îl caută

UPDATE: Bărbatul dispărut a fost găsit la intrarea în Tălmaciu.  El mergea pe jos și a fost văzut de rudele sale. Bărbatul este din Tălmaciu însă nu a fost lăsat acasă ci reinternat de familie la Spitalul de Psihiatrie.

Știrea inițială.

Un pacient a fugit din Spitalul de Psihiatrie. Bărbatul în vârstă de 52 de ani a plecat în papuci de casă, în urmă cu patru zile, și nu s-a mai întors. El este acum căutat de către polițiștii de la Investigații Criminale. Bărbatul nu are probleme psihiatrice grave, el a fost inițial internat la Spitalul Județean după ce a fost găsit în stare avansată de ebrietate iar de acolo a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie.

”La data de 22 martie, o femeie a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 08:00, unchiul său, SIMION IOAN, în vârstă de 52 de ani, a plecat din Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda” Sibiu, unde era internat, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu îl caută pe bărbat însă persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Semnalmente : înălţime 1,70 m, greutate 80 kg, păr negru, fir drept, tuns scurt, faţă ovală, ten măsliniu, constitutie atletică.
Semne particulare: Calviție pronunțată.
La data plecării persoana purta un tricou de culoare verde, cămașă cu dungi multicolore, pantaloni din material de stofă de culoare neagră și papuci de casă.