Formația lui Alexandru Weber nu a avut nicio problemă în a-și rezerva ultimul loc pentru sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin. Măgura Cisnădie a câștigat la nouă goluri partida de pe terenul echipei Dinamo București, scor 35-26. Ada Moldovan (10), Jasna Boljevic (9), Oana Apetrei (7), Larissa Araujo (4), Paula Hoha (3) și Larissa Da Silva (2) au marcat pentru învingătoare. Cu acest rezultat, Măgura s-a alăturat echipelor Universitatea Cluj, HC Zalău, CSM București, SCM Râmnicu Vâlcea, Gloria Bistrița, CSM Galați și Unirea Slobozia în top 8 a întrecerii. Jocurile din sferturi vor avea loc tot în această lună, urmând a se stabili echipele care vor juca în Final Four-ul întrecerii. Mâine va avea loc tragerea la sorți, la sediul Federației Române de Handbal.
Măgura Cisnădie s-a calificat în sferturile Cupei României
CUM SE MANIPULEAZĂ ȘEFII?
Angajații care nu sunt amatori de lucrări noi sau sarcini dificile sunt cei care se plâng constant de nivelul de muncă şi stres ori cei ce cară dosare și documente prin fața șefului pentru a părea cât mai ocupați. De asemenea, pentru a fi cât mai convingători aceștia nu uită să afișeze expresii cât mai extenuante ori de câte ori se află în preajma superiorilor. Atenție, un actor foarte bun care știe că va fi chemat în biroul șefului să ia în primire proiecte noi, va avea grijă să meargă cu brațele pline de cutii, dosare și să folosească din când în când fraze incoerente care să arate cât de istovitoare sunt sarcinile pe care le are. Pe scurt, secretul este „să se plângă cât mai mult”.
De departe cele mai reușite acte de manipulare aparțin angajatelor pentru că sunt femei, iar cea mai eficientă armă de manipulare este seducția.Funcționează în proporție de 99% din cazuri pentru că un decolteu, un minijup asortat cu pantofi cu toc foarte înalți și un coc lejer nu pot trece neobservate. Manipulatoarea are grijă să viziteze biroul șefului când este singur ori atunci când rămâne peste program pentru a-și negocia sarcini de serviciu, responsabilități sau chiar bonificații salariale. Dacă nu merge cu seducția, femeile recurg la planul B: joacă rolul victimei. Colega care tocmai a primit noi atribuții are grijă să se plângă imediat șefului că o plictisește o sarcină atât de banală, o demotivează, cu rugamintea de a o distribui imediat unui coleg cu mai puțină responsabilitate. Când femeia atinge brațul sau umărul șefului în semn de validare a vorbelor sale, cererea este ca și aprobată.
Angajații cu funcții de conducere au o plajă și mai mare de manipulare a superiorilor întrucat ei au de-a face cu organizarea și coordarea unei echipe ceea ce presupune o comunicare și relaționare permanentă .Unii au obiceiul de a-și desemna un înlocuitor informal căruia îi deleagă sarcinile și responsabilitâțile, timp în care ei „sunt pe teren” sau petrec ore în șir în fața computerului ori pe aplicatii telefonice pentru ca „sistemul să functioneze”.
Gabriela Pleşca, Senior Recruiter HR, Formator specialist resurse umane & comunicare
Centrul de formare profesională, STAFF 2000
Masha și Ursul dau startul distracției la Shopping City Sibiu
O oră de joacă, învățare și distracție alături de cele două personaje îndrăgite
Au cucerit milioane de copii și acum au pornit la drum pentru a-i cunoaște pe cei mai mici fani ai lor. Masha și Ursul, personajele principale ale unuia dintre cele mai urmărite seriale de desene animate rusești, au propria expoziție interactivă la Shopping City Sibiu.
Până pe 21 martie, micuții se vor putea distra cu super activități, în cadrul cărora vor descoperi casa Ursului, dar și locul preferat de joacă al Mashei, vor putea sări pe trambulina floarea-soarelui din grădina Ursului, vor desena și se vor îmbrăca în rochițele din dulapul Mashei. Nu va lipsi nici componenta educativă, reprezentată de către tehnicile de prim-ajutor pe care copiii le vor învăța în Ambulanța Lupilor.
Bineînțeles, la finalul turului, cei mici vor face cunoștință și cu cele două personaje mult iubite, Masha și Ursul, alături de care vor putea face fotografii.
Intrarea este gratuită, dar părinții sunt rugați să facă o rezervare în prealabil, la Info Point (zona Tucano Coffee), pentru că grupurile sunt limitate la 25 de copii, la interval de o oră. Accesul la expoziție se va face în baza cuponului primit în urma înscrierii la Info Point.
Pentru mai multe detalii despre expoziție accesați site-ul Shopping City Sibiu sau pagina de Facebook.
Alexandru Mitriță a înscris primul său gol într-un meci oficial pentru New York City FC

Internaționalul român a făcut o partidă excelentă în meciul disputat de formația sa New York City FC contra echipei Los Angeles FC, pe Yankee Stadium. Partida s-a terminat 2-2 (1-1), fostul jucător al Craiovei și al Viitorului Constanța deschizând scorul după o reușită splendidă. Golul a venit după o fază de contraatac în care Mitriță a primit mingea de la un coechipier, a driblat în viteză un adversar, a intrat în careu, a întors doi fundași și a șutat necruțător.
Aici puteți vedea reușita lui Alex Mitriță:
https://www.facebook.com/newyorkcityfc/videos/406196383278896/
Baschetbalistele antrenate de Lucian Negru au făcut un pas mare spre accederea între primele 6 echipe ale țării
Echipa de baschet feminin sub 18 ani a CSȘ Sibiu este foarte aproape de o nouă calificare la turneul final pe țară! Jucătoarele pregătite de Lucian Negru au câștigat duelul cu formația CSU Brașov și sunt la numai un succes pentru a-și garanta prezența între primele șase ”trupe” ale României. CSȘ Sibiu s-a impus categoric în fața adversarelor directe, scor 79-42. Echipa învingătoare nu s-a pus în discuție niciun moment, gazdele partidei desfășurate în Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca au condus tot meciul și au fost peste adversarele lor la toate capitolele. Ele au fost încurajate frenetic din tribune de o galerie frumoasă, motto-ul ”Prezenți pentru echipa – luptați până în ultima clipă” însoțindu-le pe fete în tot acest sezon. După acest succes, sibiencele rămân pe locul III în Grupa B a fazei semifinale, cu 3 victorii și 3 înfrângeri. De partea cealaltă, CSU Brașov este o poziție mai jos, cu 2 meciuri câștigate și 5 pierdute, iar până la finalul acestei faze mai sunt doar trei jocuri de disputat.

Cine construiește Centura de Sud a Sibiului?
Primăria Sibiu crede că ar trebui construită de Ministerul Transporturilor
Este ora 16 și 15 minute, intrăm în Sibiu dinspre Cristian, însă după numai câteva sute de metri, traficul ne împiedică să înaintăm. Nu s-a întâmplat nimic, nu e nici accident, nici vreun protest care blochează străzile. Este o zi normală din viața orașului. Două benzi saturate de mașinile care vor să ajungă dintr-o parte în alta a orașului. Șoferii au ales cea mai proastă soluție: să traverseze Sibiul pe artera principală, trecând, rând pe rând, prin toate intersecțiile importante. Numai că, din păcate, nu au alternativă. Altfel spus, singura soluție este răbdarea. Ard benzina și motorina și așteaptă, atât cât pot de calmi, cu piciorul pe ambreiaj. Așteaptă ca pietonii să traverseze unul cțâte unul, în lipsa unui semafor, așteaptă să treacă mașinile care au prioritate, și care nu sunt puține. Șase sensuri giratorii, la care se adaugă șapte intersecții semaforizate, o intersecție cu viraj la stânga peste două benzi, care generează la rândul ei blocaje, foarte mult carburant ars, miliarde de grame de CO2 și NOx, și proiecte care au rămas doar proiecte.
Centura de Sud a orașului este o invenție care pare, la prima vedere, că a ieșit din jobenul unui magician. Sibiul are o centură ocolitoare, cea care face parte din Autostrada A1, și mulți s-ar putea întreba ce nevoie are orașul de a doua centură, când alte orașe n-o au nici pe prima. Problema ține însă de arhitectura Sibiului. Din cauza albiei Cibinului, orașul pare neterminat. Altfel spus, o bună felie din tortul care ar putea fi Sibiul lipsește. Din cauza dezvoltării urbane precare din teritoriul Câmpșor/Poligon/Aeroport, legăturile firești dintre cartierele vestice, inclusiv Zona Industrială, și cele sudice lipsesc aproape cu desăvârșire. Zona Industrială Vest, cea care a contribuit decisiv la dezvoltarea economică a orașului, a generat în ultimul deceniu un trafic în bloc către cartierele din zona Hipodrom și Calea Cisnădiei/Cireșica/Arhitecților. Este o realitate, nu un subiect politic. La acest trafic, se adaugă tranzitul, care nu alege autostrada din diverse motive, și restul de rezidenți, care merg în propriile direcții și destinații din oraș.
Mobilitate Urbană
În 2016, rezultatele studiilor realizate pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030, au arătat, fără echivoc, că o Centură de Sud este prioritară pentru fluidizarea traficului din Sibiu. Au fost mai multe proiecte prioritare, dar Centura de Sud a primit numărul 1. Analizele efectuate de autorii Planului, Metroul SA și TRAFFIC VERKEHRSPLANNUNG Gmbh din Viena, subliniau la acel moment viteza cu care traficul va sufoca orașul. “La nivelul anului 2020, valorile previzionate indică o serie de creșteri ale volumelor atât în cazul transportului privat cât și în cazul transportului public. Șoseaua Alba Iulia și Centura Sibiu vor înregistra fluxurile cele mai însemnate din perspectiva deplasării cu autoturismul personal, aproximativ 32.000 vehicule pe zi, arterele Strada Lungă, Strada Rusciorului, Strada Dealului și Andrei Șaguna vor fi de asemenea sectoare de drum cu volume semnificative, aproximativ 16.000 vehicule pe zi.” Mai mult, se spune foarte clar: “vor exista creșteri ale volumelor înregistrate în cazul transportului de marfă și a traficului de tranzit cu autoturismul și cu mijloace de transport publice.”. Era un semnal de alarmă care i-a determinat pe autori să propună, printre alte măsuri, construirea unei centuri de ocolire a orașului la sud. În perioada de consultare publică, au fost numeroase intervenții ale cetățenilor care au întărit necesitatea acestei șosele. Iar răspunsurile autorilor Planului au fost ferme: “Centura de sud ar trebui sa fie o prioritate maximă, întrucât la acest moment singura arteră de a traversa Sibiul de la vest la est este Șos Alba Iulia – B-dul Vasile Milea.” Alt răspuns, la observațiile cetățenilor: “Este proiectul cu cel mai mare impact asupra indicatorilor de mobilitate si este considerat prioritate si in Planul de Mobilitate Urbană”.
Primăria nu își asumă proiectul
Ce s-a întâmplat cu Centura de Sud? Din păcate, anvergura unui astfel de proiect a dezarmat Primăria Sibiu, dar și pe eventuali alți edili interesați, cel puțin până în acest moment. După ce Planul de Mobilitate Urbană Durabilă punea Centura de Sud pe primul loc în priorități, forma finală a acestui plan nu mai conținea nici măcar un rând despre acest obiectiv. La solicitarea Sibiu 100%, privind stadiul acestui proiect, Primăria Sibiu ne-a spus că “Centura ocolitoare sud este un obiectiv major de investiții care urmează să tranziteze terenul mai multor unități teritorial-administrative, nu doar cel al municipiului Sibiu. De aceea proiectul revine în sarcina Ministerului Transporturilor și a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la fel cum s-a procedat și cu centura ocolitoare existentă.” Mai precis, potrivit Mirelei Gligore, șef serviciu comunicare din Primăria Sibiu, investiția nu poate fi realizată de Primăria Sibiu, din cauza motivelor enunțate mai sus. Asta înseamnă că ori va fi preluată ca proiect de investiții de Consiliul Județean, instituție care are însă în prezent în derulare celălalt proiect major al județului, Spitalul de Urgență, ori va fi lăsat în grija Ministerului Transportului, asta însemnând că devine un proiect de care se vor bucura nepoții noștri, în timp ce traficul va bloca definitiv orașul. Alternativa, credem noi, ar fi putut fi o finanțare europeană obținută și derulată de Zona Metropolitană Sibiu, care însă nu mai este de actualitate, în acest moment. Ce este cert este faptul că orașul Sibiu ar fi principalul beneficiar al centurii, iar autorii PMUD susțin că 89% din efortul financiar ar trebui să fie al Sibiului, în condițiile în care 60% din lungimea lui va fi pe teritoriul orașului.
Traseu
Planul centurii, obiectiv prevăzut atât în PUG-ul refăcut al orașului, cât și în draftul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2013 – 2030, prevede un traseu care începe din DN1, de pe teritoriul comunei Cristian, ocolește teritoriul Aeroportului Sibiu, leagă partea vestică a Turnișorului de Tilișca și Valea Aurie, traversează Calea Poplăcii și iese, prin pădure, în zona Școlii de Câini, ajunge la Calea Cisnădiei și apoi traversează Cartierul Arhitecților, trece prin zona Avangarden și iese în zona Dedeman, de unde poate fi continuat spre DN1 și viitoarea autostradă spre Pitești. Potrivit PMDU, costurile realizării acestei șosele, care, atenție, nu trebuie să fie una cu profil de autostradă, ci doar una de viteză, cu două benzi pe sens, ar fi de maxim 22 milioane de euro, pentru puțin peste 10 kilometri de șosea, dar ar genera economii de 55 milioane de euro anual, cu un număr de aproape 9 milioane de deplasări. Efectele secundare vor fi fluidizarea traficului urban, reducerea zgomotului în zonele tranzitate astăzi de mașini, reducerea poluării.
Descriere Proiect 1 PMUD 2016 – 2030
Arteră dezvoltată pe traseul DN1 (Cristian) – capăt Zăvoi – Calea Poplacii – str. Ludoș –
Calea Dumbrăvii – Şcoala de Câini – Cimitir – Calea Cisnădiei pînă la DN1/ Dedemanzona
Mall (Şelimbăr-Promenada).
Proiectul consta in realizarea urmatoarelor obiecte:
– construcție segment drum nou – 4 benzi – lungime 10,60 km;
– lărgire segment drum existent – 2 benzi – lungime 1,84 km;
– 2 poduri peste bariere naturale și antropice – lungime totală 0,32 km (pod peste Cibin 25
m lat x 80 m lungime și pod peste aale ferata 25 m lat x 240 m lungime)
Estimarea lungimii centurii aferentă fiecarui UAT este prezentată procentual mai jos:
– 60% teritoriul administrativ Sibiu;
– 25 % teritoriul administrativ Șelimbăr;
– 10% teritoriul administrativ Cristian;
– 5% teritoriul administrativ Cisnădie.
Valoric, estimarea efortului investițional aferent fiecarui UAT este prezentat procentual
mai jos:
– 89% teritoriul administrativ Sibiu;( include cele doua poduri)
– 7 % teritoriul administrativ Șelimbăr;
– 3% teritoriul administrativ Cristian;
– 1% teritoriul administrativ Cisnădie.
Peste 7.000 de sibieni au votat deja. Centura de Sud, printre preferințele votanților
Citește și:
Ce părere au sibienii despre o posibilă Centură de Sud: Vox Populi
Au început pregătirile pentru Târgul de Paști din Mediaș
Municipalitatea medieșeană a anunțat data desfășurării și a început pregătirile pentru Târgul de Paști. Joi, 11 aprilie 2019, între orele 9-15, Primăria Municipiului Mediaș organizează în Piața Regele Ferdinand I, un târg cu produse specifice Sărbătorii Pascale.
La acest eveniment organizat de către municipalitate sunt așteptați să participe atât copiii și elevii din școlile medieșene, cât și reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale care confecționează în cadrul atelierelor, obiecte ce au ca tematică Sfintele Paști.
Toți participanții vor avea ocazia să expună spre vânzare produsele realizate cu multă răbdare și să participe la toate surprizele pregătite de către organizatori. De asemenea, cei mai talentați dintre aceștia vor fi premiați în cadrul concursurilor ce se vor desfășura pe parcursul întregului eveniment.
Teatrul Gong aduce primăvara cu „O rază de soare”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 23 martie, de la ora 18:00 și duminică, 24 martie, de la ora 11:00, spectacolul „O rază de soare” în regia lui Lilly Krauss-Kalmár.
„O rază de soare” este un spectacol de animație cu marionete și actori la vedere. Spectacolul este o adaptare după povestirea cu același titlu a scriitorului Al. T. Popescu și prezintă povestea emoționantă de prietenie ce se leagă în pivnița unei case vechi, între Pitt, o balerină de porțelan, și Muf, un șoricel. După o pauză de mai bine de doi ani de la ultima reprezentație (23 octombrie 2016) și la zece ani de la premieră (29 martie 2009), producția Teatrului Gong continuă să îi incite pe cei mici într-o montare plină de peripeții, alături de actorii Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Claudia Stühler. Spectacolul este recomandat celor cu vârsta peste 3 ani și are o durată de aproximativ 45 de minute.
Accesul publicului se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.
Bianca Andreescu a obținut cel mai mare succes al carierei!

Tenismena cu origini românești a avut o săptămână de vis în Statele Unite ale Americii! Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Indian Wells, după o evoluție fabuloasă pe toată durata competiției. După ce a obținut victorii importante la nume mari până în ultimul act, aseara, Bianca a învins în finala pe Angelique Kerber, fosta lideră WTA și deținătoare a trei trofee de Mare Șlem. A fost 6-4, 3-6, 6-4, la capătul unei partide ce a durat 2 ore și 18 minute. Setul I a fost excelent pentru Andreescu. Bianca a reușit să facă break pe serviciul nemțoaicei, l-a păstrat lovind nemaipomenit cu forehand-ul în toate colțurile terenului și s-a impus cu 6-4. Replica adversarei a venit imediat, Kerber și-a ridicat jocul și a egalat după 6-3 în actul al doilea. Tenismena din Germania a continuat evoluția solidă și în startul celui de-al treilea set, iar la 2-2 a făcut break și părea că visul frumos de a câștiga acest turnee mare este pe cale să se încheie pentru Bianca Andreescu.
Nu a fost așa, Bianca a revenit fantastic găsind resursele necesare tocmai când avea cea mai mare nevoie și a câștigat trei game-uri la rând, 5-3. Kerber s-a apropiat la 5-4, însă Andreescu a fost prea puternică și s-a impus cu 6-4 obținând cel mai mare succes al carierei sale. La 18 ani, după un tenis foarte spectaculos și eficient arătat pe teren, Bianca Andreescu a devenit cea mai tânără jucătoare care se impune într-un turneu Premier Mandatory. Ea este prima tenismenă care s-a impus la Indian Wells, din postura de Wild Card. Andreescu va primi 1.354.000 de dolari pentru victorie. După acest rezultat fenomenal, Bianca a urcat 37 de locuri în clasamentul WTA, ajungând de pe locul 60 pe 23.
Natur House Bălcescu… de 10 ani în Sibiu
Natur House promovează o metodă de slăbire testată și îmbunătățită pe parcursul a peste 20 de ani de activitate în domeniul nutriției și al dieteticii.
Natur House Bălcescu desfășoară un program de reeducare alimentară și consiliere nutrițională. În cadrul acestui program sunt îmbinate principiile unui stil de viață sănătos cu aportul benefic asupra sănătății al extractelor din plante care se regăsesc în gama noastră de produse.
Țelul nostru este să venim în sprijinul persoanelor care își doresc să piardă din greutate, printr-un program de reeducare alimentară, care a avut deja succes pentru mai mult de 6 milioane de oameni, în toată lumea. Credem în faptul că slăbirea sănătoasă este singura soluție pe termen lung. În același timp, respingem „dietele – minune” care se bazează, de fapt, pe înfometare și care pot provoca probleme de sănătate serioase.
Dovadă de ambiție și curaj!
A pierdut 32 kg şi nu se opreşte aici. Andreea este una dintre persoanele care demonstrează că totul este posibil atunci când ai voință! Ne-a cunoscut prin intermediul familiei ei. Andreea: O persoană din familie a fost în acest program de reeducare alimentară. În urma rezultatelor dobândite de aceasta am luat hotărarea să încerc şi eu. Acumularea de kilograme suplimentare a început după ce am rămas însărcinată. Apoi, în urma analizelor medicale de rutină, am descoperit anumite afecţiuni care au dus la o intervenţie chirurgicală. După prima vizită în care ne-am cunoscut au urmat două săptămâni de acomodare. Primele două săptămâni au fost mai grele, deoarece a trebuit să abordez un stil de viaţă total diferit faţă de cel cu care eram obişnuită… dar nu am renunţat. După ce am învăţat principiile Natur House, am început să mănânc sănătos şi nimic nu mi s-a mai părut dificil.
Am susţinut-o şi încurajat-o pe tot parcursul vizitelor şi îi vom fi alături până la atingerea obiectivului stabilit şi după, pentru monitorizare.
Ne bucurăm că ai ales să slăbeşti sănătos pe termen lung şi să înlocuieşti vechile obiceiuri alimentare
Andreea: Da, am avut parte de o schimbare radicală în viaţa mea. Sunt mult mai atentă cu ceea ce mănânc şi mă simt mult mai bine. În urma acestor schimbări şi problemele de sănătate s-au ameliorat.
Echipa Natur House Bălcescu
Contact: 0749 247 184, Sibiu, Piaţa Unirii, nr.
Extinderea halei de producție din Şura Mică, Sibiu
Numele WITTENSTEIN se bucură de o reputație impecabilă la nivel mondial, fiind acea marcă pentru inovație, precizie și excelență în domeniul tehnologiei mecatronice de acţionare. Produsele de tehnologie avansată realizate sunt folosite pentru sistemele sau componentele care trebuie acţionate şi controlate cu precizie maximă. Servo reductoare, servo sisteme de acţionare, mini servosisteme, tehnologie medicală, tehnologie inovatoare de acţionare sau sisteme de actuatori rotativi și liniari sunt create, produse si comercializate de aproximativ 2.600 de angajați din toate colţurile lumii.
Sibiu asigură creșterea grupului WITTENSTEIN în întreaga lume – 8,5 milioane de euro pentru a doua fază de construcție
Pe 13 martie 2019, WITTENSTEIN Şura Mică a dat oficial startul extinderii amplasamentului de producție ca centru de competență pentru componentele mecanice și electromecanice din cadrul grupului WITTENSTEIN. Încă din anul 2008, locația din Sura Mică produce componente pentru servo-motoare si componente pentru reductoare de înaltă precizie, componente mecatronice conform celor mai înalte standarde de calitate. Cu un număr de 90 de angajați, limita de capacitate a clădirii a fost atinsă, astfel încât extinderea companiei reprezintă o prioritate ce va asigura, în același timp, creșterea continuă a grupului WITTENSTEIN.
Întregul proiect de extindere presupune cinci faze de construcție, pe o suprafață totală de teren de aproximativ 23.500 m2. A doua fază de construcție, care urmează a fi implementată începând cu aprilie 2019, va dubla clădirea existentă și va crea un spațiu pentru un total de 160 de angajați. Astfel, zona de producție se dublează până la 2.400 m2, iar spațiile sociale dedicate angajaților vor fi toate reorganizate.
Finalizarea construcției este programată pentru septembrie 2019
Lucrările de construcție sunt planificate să înceapă la 1 aprilie 2019. Planul de construcție corespunzător şi participarea activă şi intensă a tuturor persoanelor implicate în realizarea acestui proiect va face ca producția în aripa nouă a clădirii să înceapă în octombrie 2019. Investiția totală în instalațiile de construcție și producție se va ridica la aproximativ 8,5 milioane de euro în următorii trei ani.
„Până în prezent, proiectul a fost caracterizat printr-o cooperare constructivă în echipa noastră de planificare româno-germană, precum și printr-o coordonare pragmatică și birocratică cu comunitatea Șura Mică și autoritățile locale. De asemenea, relația dintre beneficiar şi proiectant se desfășoară fără probleme până acum. Acest lucru mă face foarte încrezător că vom putea finaliza proiectul de construcție la timp și în bugetul prevăzut”, spune Markus Rothenfels, director executiv al WITTENSTEIN SRL.
30 de locuri noi de muncă
Până la sfârșitul anului 2020, în România vor fi create încă aproximativ 30 de noi locuri de muncă. Extinderea spațială și creșterea numărului de angajați la locația din Șura Mică urmează planurile globale de expansiune ale grupului corporativ. „Cu investiția planificată, vom asigura capacitatea de livrare, în activitatea noastră de bază în viitor. Acest fapt aduce beneficii atât locației noastre din România, cât și grupului WITTENSTEIN, în mod egal „, subliniază Dr. Anna-Katharina Wittenstein, CEO al WITTENSTEIN SE, cu sediul în Igersheim, Germania.
Începerea lucrărilor a fost marcată festiv miercuri, 13 martie 2019 în prezența Directorului Executiv, Markus Rothenfels alături de conducerea locală din Şura Mică, Dr. Ing. Felix Szabo, Manager producție si logistică, Nicoleta Adam, Director Economic şi Resurse Umane, precum și a arhitectului Lucian Alexandru Găvozdea, a primarului din Șura Mică, Valentin Ristea și a directorului parcului industrial Șura Mică, Paul Eugen Gruian.
WITTENSTEIN – în pas cu viitorul!
Cu aproximativ 2.600 de angajați la nivel mondial și vânzări de 385 milioane EUR în anul financiar 2017/2018, WITTENSTEIN SE reprezintă inovația, precizia și excelența în lumea tehnologiei mecatronice, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Grupul cuprinde șase unități inovatoare, fiecare cu filiale proprii: servomecanisme, sisteme servo, tehnologie medicală, servomotoare miniaturale, tehnologie inovatoare de angrenare, sisteme de acționare rotative și lineare, nanotehnologie și componente electronice și software pentru tehnologia drive. În plus, WITTENSTEIN SE are aproximativ 60 de filiale și puncte de vânzări în 40 de țări, pe toate piețele importante de tehnologie și de vânzări din întreaga lume.
https://www.wittenstein.ro/
Aniversăm primii 20 de ani alături de dumneavoastră!

Policlinica ASTRA aniversează, în această lună, 20 ani de la înființare!
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și dorim să vă răsplătim fidelitatea dovedită de-a lungul acestor ani, cu promoții speciale!
Povestea noastră a început în martie 1999, cu o echipă restrânsă, dar cu dorința de a oferi pacienților noștri servicii medicale de înaltă calitate. În cele două decenii de activitate Policlinica ASTRA a crescut și și-a diversificat în mod constant gama de servicii, devenind una dintre principalele clinici medicale din Sibiu.
Varietatea serviciilor medicale oferite: consultații de specialitate, analize medicale de laborator, investigații medicale (ecografie – 2D, 3D, 4D, ecocardiografie, electroencefalogramă, electrocardiogramă, audiometrie, campimetrie, colposcopie, osteodensitometrie, spirometrie etc), precum și serviciile de medicina muncii, fac din Policlinica ASTRA un centru medical de referință în Sibiu.
Dotarea tehnică utilizată în efectuarea analizelor de laborator și a investigațiilor medicale este de ultimă generație.
Echipa noastră numără 50 de medici primari și specialiști, cu vastă experiență și renume în Sibiu, acoperind 24 dintre cele mai importante specialități medicale.
Sănătatea dumneavoastră este principala noastră grijă, iar misiunea asumată este de a oferi soluții eficiente, bazate pe experiența celor mai buni medici specialişti şi pe tehnologia medicală de ultimă generație într-un spațiu prietenos și modern.
Două sedii noi
Suntem recunoscători pentru încrederea acordată în acești ani și pentru faptul că reprezentăm una dintre opțiunile dumneavoastră în privința monitorizării stării de sănătate. Având în vedere continua extindere a colectivului de medici, precum și complexitatea serviciilor medicale oferite, în 2016, Policlinica ASTRA a deschis al doilea punct de lucru, iar în acest an avem în plan să deschidem al treilea sediu, dedicat serviciilor de balneo-fizioterapie și medicină sportivă.
Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără o echipă puternică și, nu în ultimul rând, fără pacienții fideli, care ne-au fost alături.
Rezultatele Policlinicii ASTRA au la bază profesionalismul și dedicarea fiecărei persoane implicate în desfășurarea activității.
Am reușit împreună ca în acești 20 de ani, să construim un nume recunoscut pe piața serviciilor medicale, respectat de parteneri și apreciat de pacienți.
Sărbătorim 20 de ani cu reduceri de 20%
Vă oferim un cupon cu reducere de 20% pentru orice consult sau ecografie prestată în cadrul policlinicii noastre până în data de 15.04.2019. De asemenea, în perioada 18-29 martie puteți beneficia de un pachet promoțional de analize de laborator!
Începem un nou capitol în care ne propunem să menținem nivelul ridicat al calității serviciilor oferite prin care v-am câștigat încrederea și respectul.
Str. Grigore Alexandrescu, nr. 1, Str. Matei Millo, bloc 16, ap17A, Telefon 0269/206204, www.policlinica-astra.ro






