Acasă Blog Pagina 421

Carucior pentru butelie gaz tehnic CO₂ – solutia sigura si eficienta pentru transport

Carucior butelie gaz tehnic – acesta este primul element la care trebuie sa ne raportam atunci cand discutam despre siguranta si eficienta manipularii recipientelor sub presiune. Transportul unei butelii de CO₂ nu este o actiune banala, ci o operatiune ce necesita echipamente corecte, proceduri clare si atentie constanta. In orice mediu unde se lucreaza cu gaze tehnice, un carucior special dedicat acestui scop ofera stabilitate, ergonomie si protectie atat utilizatorului, cat si buteliei.

Carucior butelie gaz tehnic – acesta este primul element la care trebuie sa ne raportam atunci cand discutam despre siguranta si eficienta manipularii recipientelor sub presiune. Transportul unei butelii de CO₂ nu este o actiune banala, ci o operatiune ce necesita echipamente corecte, proceduri clare si atentie constanta.

In orice mediu unde se lucreaza cu gaze tehnice, un carucior special dedicat acestui scop ofera stabilitate, ergonomie si protectie atat utilizatorului, cat si buteliei.

Ce este caruciorul pentru butelie CO₂

Caruciorul pentru butelie CO₂ este un echipament metalic rezistent, proiectat special pentru transportul in siguranta al recipientelor cilindrice aflate sub presiune. Este prevazut cu un cadru solid, roti durabile si sisteme de prindere care fixeaza butelia in pozitie verticala, prevenind rasturnarea sau alunecarea in timpul deplasarii.

Modelele moderne de carucior butelie gaz tehnic sunt disponibile in versiuni pentru unul sau doua recipiente, in functie de necesitatile utilizatorului.

Pentru operatiuni mai intense exista variante precum Carucior manipulare butelie gaz tehnic, oxigen, CO₂ – pentru unul/doua recipiente sau Liza manipulare butelie gaz tehnic, oxigen, CO₂ – pentru unul/doua recipiente, construite pentru utilizare frecventa si medii industriale solicitante.

Aceste echipamente distribuie uniform greutatea si reduc efortul depus de operator, crescand precizia si controlul in timpul transportului.

Avantajele utilizarii unui carucior dedicat pentru butelii CO₂

Utilizarea unui carucior pentru butelie aduce beneficii importante, care influenteaza direct siguranta si eficienta activitatilor zilnice.

  1. Siguranta ridicata

Buteliile de CO₂ sunt grele si instabile daca sunt manipulate manual. Un carucior butelie gaz tehnic reduce riscul de accidentare, mentinand recipientul in pozitie corecta si eliminand pericolul rasturnarii.

  1. Eficienta operationala

Un singur operator poate transporta rapid si cu efort minim una sau doua butelii. Rotile de dimensiuni mari permit deplasarea pe suprafete variate, inclusiv in zone industriale cu denivelari.

  1. Ergonomie si confort

Carucioarele sunt concepute pentru a reduce presiunea asupra spatelui si bratelor. Manerul ergonomic asigura o pozitie naturala a operatorului si un control sigur a ansamblului.

  1. Durabilitate mare

Construite din otel tratat si componente rezistente, aceste echipamente pot face fata utilizarii intensive. Sunt o investitie de lunga durata in orice spatiu unde manipularea gazelor este frecventa.

Domenii de utilizare

Carucioarele pentru butelii CO₂ si gaze tehnice sunt folosite intr-o gama larga de domenii, insa mediul industrial reprezinta principalul context in care acestea devin indispensabile.

Instalatii industriale – gazele sunt utilizate in mod constant in procese tehnologice, sudura, taiere, tratamente termice sau linii de productie. Transportul frecvent al buteliilor impune folosirea unui carucior stabil si robust.

Industria alimentara – CO₂ este folosit in procese de carbonatare, refrigerare si stingere, iar buteliile trebuie manipulate rapid si in siguranta.

Automotive si sudura – buteliile de oxigen si gaze de protectie sunt mutate regulat intre posturi de lucru, motiv pentru care un carucior dedicat este esential.

Laboratoare si centre de cercetare – utilizarea gazelor speciale necesita transport controlat, conform standardelor stricte de siguranta.

HoReCa – in special in zonele unde CO₂ este utilizat la instalatiile de bauturi carbogazoase, unde schimbarea frecventa a buteliilor trebuie realizata eficient.

De ce este importanta manipularea corecta a buteliilor

Manipularea corecta a buteliilor de gaz este esentiala pentru prevenirea accidentelor. O butelie lovita, rasturnata sau transportata impropriu poate cauza scurgeri sau deteriorari ale supapei, ceea ce implica riscuri majore. Un carucior butelie gaz tehnic reduce semnificativ aceste riscuri, asigurand stabilitate, sustinere si protectie in timpul deplasarii.

Totodata, un carucior bine ales prelungeste durata de viata a buteliilor, protejeaza echipamentele din jur si mentine un mediu de lucru sigur si organizat. Prin minimizarea contactului direct cu recipientul, operatorul este expus unui risc mult mai mic, iar activitatea se desfasoara in parametri optimi.

Pentru solutii durabile si adaptate nevoilor specifice, Vidas Met este un partener flexibil si de incredere, oferind echipamente robuste, consultanta dedicata si suport tehnic astfel incat fiecare client sa poata alege exact modelul de carucior butelie gaz tehnic potrivit aplicatiei sale, in deplina siguranta si eficienta.

FOTO: Nici Dorinel nu a putut face nimic. FC Hermannstadt – U Craiova 0-2

0

Primul meci pe banca tehnică a lui Dorinel Munteanu nu a adus „șocul” așteptat, iar FC Hermannstadt a pierdut clar cu U Craiova, 0-2.

În chiar primul minut al partidei, Sergiu Buș a primit o centrare bună din partea lui Căpușă, însă a reluat pe lângă poarta oaspeților.

În minutul 12, Neguț i-a centrat lui Aurelian Chițu în careu, însă lovitura de cap a acestuia din urmă a fost prins de portarul Craiovei.

Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 15. Bancu a centrat excelent „prima”, iar Al Hamlawi a înscris fără probleme.

Tot craiovenii au avut o oportunitate în minutul 26, când șutul lui Badelj s-a dus peste poarta lui Căbuz.

S-a făcut 2-0 pentru Universitatea Craiova în minutul 31. În urma unei lovituri de colț, Baiaram a profitat de o neînțelegere a defensivei sibienilor și a înscris.

Sibienii au avut o mare ocazie de a reduce din diferență la 6 minute de la începutul reprizei secunde. Chițu a fost angajat foarte bine în careu, a rămas singur cu portarul Craiovei, însă atacantul lui FC Hermannstadt nu a reușit să marcheze.

Căbuz a salvat golul de 3-0 al craiovenilor în minutul 77. Etim a fost angajat foarte bine în careu, a șutat, însă portarul sibienilor a prins cu siguranță.

FC Hermannstadt a mai avut un șut pe poartă în minutul 88 prin Oroian, însă Isenko a prins fără probleme.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Alertă medicală, la Cluj: În afara celor două cazuri confirmate, au mai apărut încă două cazuri suspecte de lepră

Daniela Arnăutu

Ancheta epidemiologică declanșată, recent, la Cluj, după confirmare a două cazuri de lepră, se amplifică. Alte două cazuri, deocamdată doar suspecte de această boală, au fost internate pentru supraveghere.

Cele două paciente suspecte de lepră au fost internate, sâmbătă, 13 decembrie 2025, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, pentru supraveghere medicală, deși nu prezintă simptome specifice bolii.

Pacientele suspecte sunt internate pentru teste și monitorizare

Potrivit autorităților, cele două cazuri confirmate și cele două suspecte provin din Asia și sunt rude apropiate ale unor persoane deja confirmate cu boala. Medicii au decis internarea lor preventivă deoarece una dintre paciente a locuit în același apartament cu persoanele infectate anterior.

Pacientele vor fi supravegheate medical și li se vor face testări amănunțite.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că boala nu se răspândește foarte ușor și că bacteria responsabilă de lepră necesită un contact fizic îndelungat pentru a fi transmisă.

Ancheta epidemiologică a scos la iveală faptul că cel puțin una dintre surorile deja diagnosticate ar fi adus boala dintr-o călătorie în Asia. Mama acestora fusese diagnosticată, anterior, cu aceeași afecțiune în Bali, la finalul lunii octombrie, fiind internată și ea.

Salonul de masaj din Cluj schimbă integral echipa de terapeuți

În privința salonului de masaj din Cluj, unde erau angajate asiaticele, reprezentanții unității dau asigurări că spațiul a fost complet dezinfectat și că activitatea va fi reluată doar după primirea avizelor necesare. De asemenea, ca măsură suplimentară de siguranță, echipa de terapeuți va fi schimbată integral.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Decesul învăluit în mister al fostului ministru al Justiției. Trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu va fi deshumat

Parchetul Tribunalului Ilfov va emite ordonanță pentru deshumarea trupului neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu, în vederea efectuării autopsiei.

Decizia procurorilor vine în contextul în care a fost deschis dosar de ”moarte suspectă” în cazul fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu, în condițiile în care aceasta ar fi ajuns la Spitalul Floreasca din Capitală cu câteva zile înainte de deces și ar fi prezentat urme de lovituri, iar externarea ar fi fost făcută „pe semnătură”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a înregistrat un dosar penal privind o „moarte suspectă” în legătură cu decesul fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu.

Știri pe Surse notează că procurorii au cerut documente medicale de la spitalele Floreasca și Obregia și ar urma să înceapă audieri pentru clarificarea circumstanțelor.

Rodica Stănoiu a murit pe 3 decembrie, la 86 de ani. În primele ore după anunț, în spațiul public au circulat informații neoficiale privind un posibil infarct, însă autoritățile nu au comunicat public o cauză oficială a morții.

Născută la 10 mai 1939, în localitatea Nucet, județul Dâmbovița, Rodica Stănoiu a fost una dintre cele mai influente figuri ale justiției românești de la începutul anilor 2000, într-o perioadă marcată de reforme sensibile și controverse legate de independența sistemului judiciar.

A intrat în politică după 1990, iar din 1996 a devenit senator, inițial pe listele PDSR, apoi PSD, reprezentând județul Olt timp de mai multe mandate consecutive.

Rodica Stănoiu a fost numită ministru al Justiției în decembrie 2000, odată cu instalarea cabinetului Năstase, funcție pe care a deținut-o până în martie 2004. Mandatul ei a coincis cu perioada în care România se afla sub monitorizarea instituțiilor europene pentru reformarea sistemului judiciar.

În calitate de ministru, Stănoiu a avut un rol central în reorganizarea structurilor Ministerului Justiției și în numirea unor oameni-cheie.

Numele ei a fost invocat în dezbaterile legate de arhivele fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție (SIPA), pe fondul suspiciunilor că informațiile strânse despre judecători și procurori ar fi putut fi folosite ca instrument de presiune.

După încheierea mandatului de la Justiție, Rodica Stănoiu a fost numită consilier prezidențial pentru securitate națională și șef al Administrației Prezidențiale în mandatul președintelui Ion Iliescu, înainte de a reveni în Senat.

Ulterior, ea s-a retras treptat din prim-planul vieții politice, rămânând activă mai ales în mediul universitar și în dezbaterile de specialitate pe teme de drept penal.

Dincolo de cariera politică, Rodica Stănoiu a fost cunoscută ca specialist în criminologie și drept penal, activând timp de decenii ca cercetător la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și participând la numeroase conferințe și congrese internaționale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Medieșenii sunt chemați la protest pentru independența justiției

Medieșenii sunt așteptați luni, 15 decembrie, de la ora 19, în fața Judecătoriei și Tribunalului la un protest pentru independența justiției.

Evenimentul a fost anunțat pe pagina Inițiativă pentru Mediaș.

„În ultimele zile am văzut cu toții lucruri care nu pot fi ignorate. Ce iese la iveală despre justiția din România ne privește direct, pe fiecare dintre noi. Nu e despre politică, nu e despre tabere. E despre dreptate, corectitudine și despre viitorul nostru.

Ne strângem la Mediaș pentru a arăta că nu suntem indiferenți. Pentru a susține magistrații care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume și pentru a cere o justiție curată, independentă, în slujba cetățeanului – nu a intereselor de culise.

Corupția din justiție înseamnă dosare îngropate, procese amânate la nesfârșit și oameni care își pierd încrederea. Iar când dispare încrederea în justiție, dispare siguranța tuturor.

Ieșim pașnic, cu respect, dar hotărâți, pentru a spune clar ce vrem:

– o justiție fără protejați

– răspundere pentru cei care conduc instituțiile

– reguli corecte, care să nu mai permită prescrierea dosarelor

– transparență și independență reală

Dacă nu spunem nimic, lucrurile nu se vor schimba.

Prezența ta contează, chiar dacă vii doar să stai, să asculți, să fii acolo.

Luni, 15 decembrie, ora 19:00

În fața Tribunalului Mediaș

Ne vedem în stradă. Pentru noi. Pentru dreptate.

Justiția trebuie apărată. Acum„, este mesajul de pe pagina Inițiativă pentru Mediaș.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Te chinuie crampele musculare? Ai remedial în cămară: zeama de murături le poate alina!

Daniela Arnăutu

Crampele musculare sunt neplăcute și adesea dureroase. Ele nu apar doar la sportive, ci și la persoanele sedentare. Dar, potrivit healthshots.com, ai un remediu la îndemână, chiar în cămara ta: zeama de murături.

Indiferent de nivelul tău de activitate fizică, zeama de murături este, adesea, recomandată ca alternativă naturală la analgezicele clasice, motiv pentru care, popular, i se mai spune și „băutura anti-crampe”.

Ce este, de fapt, zeama de murături?

Murarea este o metodă tradițională de conservare a legumelor, precum castraveții sau gogonelele. Lichidul în care acestea sunt păstrate a câștigat popularitate în rândul pasionaților de fitness. Zeama de murături este un amestec acru și sărat, obținut din apă, sare și oțet, la care se pot adăuga condimente, usturoi sau mărar.

„Este cunoscută drept ‘suc pentru crampe’ deoarece poate reduce rapid disconfortul muscular, mai ales la sportivi sau la persoanele care pierd mulți electroliți prin transpirație”, explică nutriționista Samreen Saniya.

Cum acționează zeama de murături asupra crampelor?

Crampele musculare sunt contracții involuntare ale mușchilor, însoțite de durere intensă. Studiile arată că cel puțin jumătate dintre adulții sănătoși se confruntă cu astfel de episoade la un moment dat.

Cercetările sugerează că zeama de murături poate reduce durata și intensitatea crampelor. Un studiu publicat în Medicine and Science in Sports and Exercise a demonstrat că acestea dispar mai repede după consumul de zeamă de murături decât după apă. De asemenea, un alt studiu, apărut în The American Journal of Gastroenterology, a arătat o scădere a durerii fără efecte secundare notabile.

Beneficiile consumului de zeamă de murături

Stimularea nervilor din cavitatea bucală – Acidul acetic din oțet activează nervii din gură și gât, trimițând semnale către măduva spinării. Acest reflex poate opri semnalele neuronale responsabile de apariția crampelor, iar efectul se poate simți în 30 de secunde până la două minute.

Refacerea electroliților – Zeama de murături este bogată în sodiu și poate conține potasiu sau magneziu. Acești electroliți contribuie la menținerea echilibrului mineral și la funcționarea normală a mușchilor, mai ales după efort intens.

Când este indicat să bei zeamă de murături?

Pentru calmarea rapidă a crampelor: consumă 30–90 ml imediat ce apare crampa.

Pentru prevenție: bea aproximativ 30 ml după antrenamente sau episoade de transpirație abundentă, urmate de apă, pentru a reface sodiul pierdut.

Cum poți prepara zeama de murături acasă?

Alege o saramură naturală, fără adaos de zahăr sau conservanți.

Ingrediente:

1 cană de apă

1½ căni de oțet

2 linguri de sare

Mod de preparare:

Amestecă ingredientele într-o cratiță.

Fierbe compoziția până când sarea se dizolvă complet.

Las-o să se răcească.

Toarnă lichidul peste legumele alese.

Acoperă și păstrează la frigider minimum două zile.

Consumă la nevoie.

Posibile efecte secundare

Exces de sodiu – 30 ml pot conține până la 900 mg de sodiu, ceea ce poate duce la creșterea tensiunii arteriale și poate agrava afecțiuni cardiovasculare. Femeile însărcinate trebuie să fie deosebit de prudente.

Iritații gastrice – Aciditatea ridicată poate agrava refluxul gastric, arsurile sau ulcerele.

Afectarea smalțului dentar – Consumul frecvent poate duce la eroziunea dinților.

Retenție de apă – Cantitățile mari de sare pot provoca balonare și umflături.

Concluzie

Zeama de murături poate fi un remediu rapid și eficient împotriva crampelor musculare, însă trebuie consumată cu moderație. Persoanele cu hipertensiune, probleme cardiovasculare, digestive sau femeile însărcinate ar trebui să consulte medicul înainte de a o introduce regulat în alimentație. Aciditatea și conținutul ridicat de sodiu o fac potrivită doar în cantități mici și ocazionale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

EDITORIAL. Muzeul Național Brukenthal. „Naivii și ultracorecții” Parohiei Evanghelice

Aproape că am fi putut avea un nou manager la Muzeul Brukenthal. Dacă ieșea cine au vrut sașii. Dar așa, mergem pe recidivă, și (re)organizăm concursuri până ce iese cine trebuie. Și nu e ca și cum luna decembrie nu e una predilectă pentru… alegeri anulate.

Instituția culturală sibiană, în acord  cu Ministerul Culturii, a ajuns, în sfârșit, după trei ani, să își dea seama că totuși are nevoie de un manager „plin”, și nu de unul oricând pe ducă din cauze de interimat. Așa că a pus-o de un concurs. S-au înscris doi candidați: Raluca Teodorescu (actualul manager interimar al Bruk) și Răzvan Pop (manager al Bibliotecii ASTRA). Au dat prima probă, examen scris, la care au luat ceva note.

Vineri, 5 decembrie, a avut loc cea de-a doua etapă a concursului, adică proba interviului, în care cei doi au susținut în fața membrilor comisiei (6 bucăți la număr) proiectele de management. Fiindcă doi dintre membri (mai precis un membru și o membră) – întâmplător exact cei doi desemnați din Partea Parohiei Evanghelice, proprietara Muzeului Brukenthal – au acordat note cu o diferență mai mare de două puncte decât restul comisiei, concursul a fost anulat. Potrivit regulamentului, concursul se va relua, fiind desemnată o altă comisie care să evalueze candidații. Noul calendar urmează să fie anunțat de Ministerul Culturii.

Nici nu s-au răcit bine rețelele de telefonie care au înregistrat un trafic istoric de comunicare între membrii comisiei (plus cei câțiva „asistați” din sală) și decidenții din teritoriu, că evanghelicii au și emanat o bijuterie de comunicat, prin care țineau să (a)tragă atenția că: „Parohia a propus drept membri ai comisiei de concurs specialiști cu reputație impecabilă și internațională, neafiliați politic, cu experiență în evaluarea proiectelor de concurs de management cultural și de competiții de finanțare a proiectelor complexe și de excelență”.

Iar Maria Papuks, una din „puciste”, a scăpat o remarcă briliantă: „În ultimele doua zile am trăit printr-o experiență foarte stresantă, din care am văzut că naivii și ultracorecții din mediul cultural al României pot opri, măcar pe moment corupția politică și șarlatanismul. La cât mai mulți”. Tradus: „Bă, fraierilor din comisie! Să vă intre bine la tărtăcuță, noi, ăștia purii, ultracorecții, spre deosebire de voi, ăștialalți patru, niște troglodiți inculți și incompetenți notorii, o să vă arătăm că, de e nevoie, convingem și CCR să anuleze aceste alegeri, numai să ne iasă omu”.

Nu doresc să îmi dau cu părerea în privința competențelor și „mușchilor” celor doi candidați. Simt doar așa, că uneori mă încearcă o indefinită nostalgie după Alexandru Chituță. După acele vremuri când Muzeul Brukenthal avea director. Care se mai și lua în clanță cu FDGR (sau Parohia Evanghelică, pentru că e cam tot aia). Chiar dacă tot de pe acolo i s-a și tras mazilirea. Între altele.

Problema lui Răzvan Pop e că nu poate fi controlat de sași. A încercat cândva să facă asta primarul Astrid Fodor, pe vremea când managerul Bibliotecii ASTRA îi era viceprimar. Hehe, ce timpuri! Când viceprimarul trebuia să se înscrie în audiență să aibă acces la primar.

Asta nu înseamnă că nu îl simpatizează și pe el oameni influenți. Poate că ar fi timpul însă ca aceștia să ia notițe despre cum se poate sabota un concurs la nivel ministerial.

Pr. Constantin Necula. Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu! (Luca 14.15)

Textul Duminicii acesteia, numită Duminica Strămoșilor după trup ai Mântuitorului, cuprinde pilda celor poftiți la cină (Luca 14. 16-24). Aș începe însă lectura cu un verset mai înainte: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu! (Luca 14.15). Și pentru a explica despre ce este vorba, Mântuitorul propune ascultătorilor de atunci și de acum despre cum se tâlcuiește această fericire. A fi fericit ține de o sumă de bucurii: chemarea la cină, dar și răspunsul la această chemare. Cei chemați de omul-cină la festin resping prin motive personale invitația. Îi dau ocupat, dacă vreți, apelului omului nostru.

La schimb, omul nu aruncă masa pregătită. Cheamă alți oameni. De pe drumuri, de pe lângă garduri și piețe. Oameni care erau ocupați real să supraviețuiască. Deși sunt mulți – semn al bogăției cinei propuse – care sunt atrași în sala de cină, vedem sublinierea: tot mai este loc. Omul trădat de prieteni cere slujitorilor să silească pe trecători să odihnească în taina unei cine pe săturate.

Putem să găsim multe asemănări între Mântuitorul Hristos și omul-cină. Chemarea Lui la umplerea Împărăției se cheamă Evanghelie. O veste bună care ne spune că în rai avem loc toți. Ba chiar ne invită pe toți. Intrarea în Împărăție începe însă prin participarea la prânzirea din Împărăția lui Dumnezeu, care se desfășoară în mijlocul nostru. E sensul descoperit prin postire.

Nu postim doar să postim. Ci postim să ne putem împărtăși. Să gustăm din Trupul și Sângele Mântuitorului care ni se arată în lumina Betleemul ca fiind posibili și în strălucirea Golgotei ca fiind dăruite deplin. Vremea postirii este vreme de înțelegere a nevoii de a trăi Liturghia. De a împlini în Liturghie fericirea cea mai de preț, îmi pare, anume aceea a gustării încă de pe pământ a prânzului Ceresc.

La vremea derutelor de acum e greu să mai afli o altă linie a orizontului mai atent dăruită sufletului nostru decât aceea propusă de Mântuitorul Hristos. Împărăția Cerului care vine cu putere și se ia „cu asalt”. O dinamică a propunerii adresate vieții noastre. A ieși din letargia lumii și a te așeza în dinamica vieții în Hristos înseamnă să renunțăm la ale noastre pentru a ne împlini într-ale Lui. Pe care le face ale noastre. Pentru că avem, desigur, chemarea Lui, dar e nevoie de răspunsul nostru pentru a gusta din fericirea prânzirii în Împărăția Cerului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

PONTUL AVOCATULUI. Când comisia devine telecomandă, legea apasă butonul Stop. Urmează responsabilitatea

Concursul pentru managerul Muzeului Național Brukenthal a reușit, fără intenție, să deschidă o dezbatere juridică esențială: ce se întâmplă când o comisie de evaluare nu mai e un organism independent, ci un instrument prin care se execută dorințele altora?

Schimbări de comisie, diferențe inexplicabile de punctaj și discuții publice despre influențe venite din zone administrative, politice sau chiar confesionale au creat un peisaj care nu mai poate fi ignorat.

În drept, astfel de „detalii” nu sunt picanterii.

Sunt riscuri juridice clare.

1. Independența membrilor comisiei nu e un favor. E o obligație legală.

Conform OUG 189/2008, membrii comisiilor pentru evaluarea proiectelor de management trebuie să fie:

  • independenți
  • imparțiali
  • neinfluențați de factori externi

Aceste obligații sunt întărite de art. 21–23 din Codul administrativ, care interzic expres orice formă de imixtiune asupra actului decizional al persoanelor publice.

Cu alte cuvinte:

Nimeni are voie să dea indicații comisiei. Iar comisia n-are voie să le primească.

2. Influențele externe nu sunt „zvonuri”. Din perspectiva legii, sunt potențiale infracțiuni.

Dacă un evaluator își ajustează punctajul pentru a („a se înțelege bine”, „a nu supăra”, „a respecta linia”) — situația intră direct sub incidența:

• Art. 297 Cod penal — Abuz în serviciu,

• Art. 321 Cod penal — Fals intelectual,

• Art. 13² din Legea 78/2000 — Folos necuvenit,

• Art. 291 Cod penal — Trafic de influență, în forme directă sau indirectă.

Iar aici e partea pe care mulți o uită:

legea nu recunoaște „am primit indicații” ca scuză.

Răspunde doar cel care semnează.

3. Semnătura evaluatorului este un act juridic, nu o formalitate birocratică.

Când un membru al comisiei semnează un punctaj:

• certifică faptul că evaluarea îi aparține,

• garantează că nu a fost influențat,

• confirmă respectarea criteriilor legale.

Dacă realitatea este alta, semnătura devine instant dovadă într-un dosar penal sau disciplinar.

Nu cei care „sugerează” ajung să dea explicații.

Cei care execută sugestiile, da.

4. O comisie vulnerabilă compromite tot: concursul, instituția, credibilitatea.

Atunci când într-o comisie se aud mai tare ecourile exterioare decât vocea profesioniștilor, întreaga procedură devine instabilă.

Iar în cazul unei instituții precum Muzeul Brukenthal — simbol al patrimoniului național — instabilitatea nu este doar neplăcută.

Este periculoasă.

Un concurs viciat poate fi:

• anulat,

• contestat,

• relansat,

• transformat într-un scandal administrativ,

• transformat într-un dosar penal.

5. Concluzie: cei care se aliniază intereselor altora, se aliniază singuri în fața legii.

Membrii unei comisii care „ascultă” de alții — fie acel „altcineva” vine din zona administrativă, politică, personală sau confesională — trebuie să înțeleagă foarte clar: obediența administrativă nu este loialitate. Este imprudență penală.

Niciun interes extern nu justifică renunțarea la independența profesională.

Nicio recomandare nu merită riscul unui dosar.

Nicio voce din afară nu va semna în locul evaluatorului.

De aceea, un ultim avertisment juridic, simplu și direct:

Când comisia devine telecomandă, nu cei care apasă butoanele răspund.

Răspunde telecomanda. Cu nume, prenume și funcție.

Avocat Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

România va avea un port nou, la Ovidiu. Directorul Companiei Administrația Canalelor Navigabile spune că investiția este de peste 17 milioane de euro

Daniela Arnăutu

Canalul Dunăre-Marea Neagră va avea un nou port, la Ovidiu. Acest canal asigură 30% din capacitatea de marfă tranzacționată în Portul Constanța, iar prin crearea acestui nou port, la Ovidiu, traficul de marfa va crește cu 200.000 de tone.

Cu întreaga infrastructură din zona Constanței, cu rutele feroviare refăcute și cu Portul Constanța modernizat, România devine principalul jucător din regiune în transportul de mărfuri, potrivit Radio România.

Noul port Ovidiu are o suprafață de 21.000 de metri pătrați, cu toate facilitățile, care vor fi scoase la licitaţie pentru companiile interesate să opereze aici mărfuri, ce pot fi transportate pe barje în Portul Constanța.

Investiția ar prelua din presiunea exercitată pe portul Constanța

„Gândirea a fost ca acest port să crească traficul. Ar putea să fie un debușeu, ca atunci, camioanele să vină, să descarce pe barje cereale, care să meargă în Portul Constanța, și atunci presiunea făcută de camioane să mai scadă pentru Portul Constanța, unde noi, canalul, asigurăm prin tranzitul nostru cam 30% din cantitatea de marfă tranzitată. Cerealele sunt undeva între 19 milioane și 22 milioane tone”, a declarat Florin Goidea, directorul general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile S.A.

Traficul de mărfuri, în scădere

Traficul de mărfuri tranzitate este în scădere cu 20% față de anul trecut, mărfurile din Ucraina înregistrând un volum cu 23% mai mic. Principalele destinații ale mărfurilor tranzitate pe canalele noastre navigabile sunt România, 38%, și Serbia, 34%, urmate de Ucraina, Ungaria și Bulgaria.

Portul de la Ovidiu a costat peste 17 milioane de euro

CNACN a informat, miercuri, că obiectivul general al proiectului „Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Ovidiu – Etapa II” este creşterea volumului de mărfuri tranzitate pe căile navigabile interioare prin modernizarea, reabilitarea şi extinderea capacităţii de operare în portul Ovidiu în vederea oferirii de condiţii optime pentru transportul naval de mărfuri.

„Etapa I a proiectului a inclus partea de proiectare şi de obţinere a autorizaţiei de construire, organizarea de şantier şi executarea lucrărilor aferente cheului din palplanşe de pe mal stâng (port nou). Etapa II a proiectului a cuprins realizarea unui port nou pe malul stâng, precum şi modernizarea portului existent pe malul drept.

Proiectul a presupus modernizarea şi reabilitarea construcţiilor de acostare existente pe malul drept al Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari prin realizarea de facilităţi necesare desfăşurării activităţii specifice, dar şi realizarea unui port nou pe malul stâng pentru mărirea capacităţii de operare a mărfurilor care va oferi facilităţi pentru acostare şi efectuare de operaţiuni în port în condiţii de siguranţă şi securitate precum şi furnizarea de utilităţi”, se mai spune în comunicatul transmis de CNACN.

Proiectul, al cărui beneficiar este Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” SA, a fost implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, Autoritatea de Management pentru acest program fiind Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

„Valoarea totală a proiectului fazat a fost de 87.289.394,46 lei, din care 66.343.833,46 lei prin PT 2021-2027 şi 20.945.561,00 lei prin POIM 2014 -2020, iar cofinanţarea totală UE 41.777.972, 62 de lei, din care 26.794.417, 67 de lei (FC – PT 2021-2027), iar 14.983.554,95 lei (FEDR -POIM 2014-2020)”, se mai arată în comunicat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Bolojan a anunțat înghețarea, în 2026, a marilor lucrări de infrastructură

Daniela Arnăutu

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a declarant că a cerut CNAIR înghețarea, în 2026, a tuturor lucrărilor de mare infrastructură care au fost începute. Reluarea acestora va avea loc, potrivit news.ro, abia în 2027. Unii constructori ar fi gata, potrivit CNAIR, să înceapă lucrările mai devreme de acest termen, pe banii lor.

„În condiţiile în care între constructori şi companie se ajunge la o înţelegere în acest sens, putem să găsim o formulă prin care lucrările să înceapă în cursul anului viitor, dar nu avem posibilitatea să facem plăţi în cursul anului viitor. Cu cât lucrările la proiectele strategice încep mai repede şi se termină mai repede, cu atât, aşa cum am spus mai înainte, este un câştig şi pentru cheltuieli, pentru că nu mai actualizăm cheltuieli, nu mai indexăm sume care sunt începute, deci sunt câştiguri financiare directe pentru stat, pentru Ministerul Transporturilor, dar sunt şi câştiguri pentru oamenii care folosesc mai repede infrastructura”, a declarat Bolojan.

Anul 2026, pus pe pauză

Premierul Bolojan a mai declarant că a stavilit, împreună cu Ministerul Transporturilor, ca toate lucrările care nu sunt astăzi începute să înceapă după finalul anul 2026.

„Pentru noi este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanţare. Practic, tot spaţiul bugetar pe care-l are România este ocupat în prezent de lucrări începute şi pe acestea trebuie să le eşalonăm după un anumit criteriu de priorităţi”, a mai spus premierul.

S-au semnat contracte ce depășesc banii din PNRR

„Una dintre cele mai importante probleme este supracontractarea pe proiectele de investiţii. Am avut peste 28 de miliarde de euro din PNRR pe fonduri europene şi am semnat contracte de 47 de miliarde de euro, deci peste 20 de miliarde de euro suplimentar, ceea ce face ca finanţarea tuturor acestor lucrări să nu fie posibilă, în actualul context de constrângeri financiare”, a declarat premierul, cu prilejul vizitei pe şantierul Autostrăzii A3.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO/VIDEO: Pagube uriașe după un incendiu în Valea Viilor

UPDATE 2: „În jurul orei 00:30, pompierii au stins incendiul care a produs următoarele pagube:

  • acoperișul casei a fost afectat în proporție de 90% (o suprafață de aprox. 500 mp din tablă);
  • mansarda casei a fost distrusă în totalitate precum și bunurile din interior;
  • parterul casei a fost parțial afectat, o parte din bunuri fiind salvate.

Nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum protejat necorespunzător față de materialele combustibile.

Pe această cale, atragem atenția și vă reamintim principalele măsurile pe care trebuie să le respectați pentru a preveni declanșarea incendiilor la coșurile de fum:

-Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens;

-În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;

-Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

-La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

-Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc;

-Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);

-Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, recomandă tuturor cetăţenilor să execute activităţile de verificare, reparare, izolare termică şi curăţare periodică a coşurilor de evacuare a fumului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

UPDATE: „Pompierii au reușit limitarea extinderii focului, în aceste momente incendiul fiind localizat.

Se lucrează pentru stingerea acestuia, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii Detașamentului Mediaș intervin, sâmbătă seara, în localitatea Valea Viilor pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o casă.

Salvatorii intervin cu două autospecială de stingere, o autocisternă, o autoscară și două echipaje SMURD.

Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case, cu posibilitate de propagare la vecinătăți.

SURSĂ VIDEO: Valea Viilor Online/Facebook

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007