Week-end plin de distracție și activități pentru toate vârstele
Shopping City Sibiu are o agendă plină de distracție pentru acest sfârșit de săptămână, când toți vizitatorii centrului comercial sunt invitați să participe la activități de familie.
Sâmbătă, copiii sunt așteptați la atelierul de creație „Vestitorii primăverii”, între orele 11:00 – 14:00, pe Galeria Carrefour. Micuții vor avea ocazia să își dezvolte abilitățile practice și să creeze cele mai frumoase mărțișoare, pe care le pot oferi, apoi, părinților și apropiaților.
Tot pe Galeria Carrefour, de pe 23 februarie și până în prima zi de primăvară, vizitatorii Shopping City Sibiu vor avea șansa să aleagă cadouri deosebite, pentru toate gusturile, de la expozanții care vor fi prezenți la târgul de mărțișoare.
În ultima zi din săptămână, cei mici sunt răsfățați din nou, pentru că centrul comercial le-a pregătit un atelier de spus povești, ce va avea loc în fiecare lună, într-o zi de duminică, în intervalul 18:00 – 19:00. În serile cu povești interactive, piticii își vor exersa creativitatea și imaginația, învățând de la actorii Hocus Pocus Trulala cum să creeze povești și cum să le prezinte. Atelierul are loc în zona Noriel/Smyk, iar accesul este gratuit. Părinții sunt și ei invitați să își însoțească micuții într-o aventură în timp, care le va aminti de propria copilărie.
Mai multe informații despre evenimentele organizate la Shopping City Sibiu puteți afla de pe pagina de Facebook sau de pe https://shoppingcitysibiu.ro/

Călătorie în lumea distracției la Shopping City Sibiu
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Viscri, satul unde timpul s-a oprit în loc.
Viscri este una dintre cele mai încântătoare așezări săsești, fiind înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici, în satul cu 500 de locuitori și peisaje pitorești, pare că timpul s-a oprit în loc. Vechile case frumos renovate stau alături de cele care poartă amprenta trecutului, clădiri cu obloane de lemn și falnice porți săsești, cu băncuțe amplasate la stradă, martore la povești spuse pe înserat. Casele își poartă culorile cu mândrie, înșirate de-a lungul drumurilor. Locul este cuprins de o liniște cum doar la sat găsești, iar viața se desfășoară într-o atmosferă autentică dar și într-un cadru natural unic. Pline de culoare sunt și străzile unde se vând produse din lână și alte țesături. Ciorapi, botoșei, căciuli și pulovere multicolore stau agățate pe garduri și pe standurile improvizate, o adevarată încântare pentru ochi. Satul tradițional trebuie să fie descoperit în tihnă, aici însăși străzile fiind adevarate atracții turistice.
Proiectul șosete din lână naturală a fost început în anii ‘90 de către doi nemți stabiliți în Viscri. Dacă inițial, șosetele realizate din pulovere vechi de către femeile din sat erau date la schimb pentru alimente, acum peste 10.000 de perechi de șosete și alte obiecte de îmbrăcăminte din lână, ajung la depozitul central din Naumburg, Germania de unde se vând în toată țara. Produsele se pot cumpara și din cafeaneaua din Viscri dar și de pe străzi.
Viscri, a devenit celebru dupa ce în anul 1996, prințul Charles și-a cumpărat aici o proprietate. Astazi, casele din sat valoreaza aproape cât cele de la oraș, satul oferind locații inedite de cazare dar și restaurante locale. Pentru o noapte petrecută într-un loc cu totul și cu totul unic, casa prințului Charles este o opțiune perfectă, aceasta fiind transformată în unitate de cazare.
Începând cu anul 1999, Fundatia Mihai Eminescu Trust a demarat un proiect de reabilitare a clădirilor și a străzilor din Viscri dar mai ales, de dezvoltare antreprenorială locală. O parte din case și-au recăpătat strălucirea de altădată iar locația a devenit renumită la nivel internațional. Țesutul, broderia, fierăritul, producția de gemuri, pâine și vinuri, cărămida și țigla sunt câteva dintre îndeletnicirile oamenilor din Viscri.
Biserica fortificată săsească din centrul satului este înscrisă în patrimoniul UNESCO, aceasta fiind la rândul ei renovată de către Fundația Mihai Eminescu Trust, aflată sub patronajul Prințului Charles între anii 2000-2013. Biserica-sală romanică este una dintre puținele de acest fel din țară și datează din secolul al XIII-lea. De sus, din clopotnița unde se urcă pe „cont propriu”, după cum scrie pe plăcuța amplasată la intrare, se poate admira frumosul sat și peisajele de care îți este greu să te desprinzi.
Zidurile fortificate adăpostesc și un mic muzeu unde veți descoperi diverse exponate vechi, de la haine tradiționale săsești, la fotografii și alte obiecte folosite odinioară în gospodării.
Preț intrare biserica: 8 lei/persoană
Program de vizitare: zilnic între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 18:00.
Cum ajungi în Viscri: Viscri este un sat în comuna Bunești, județul Brasov iar pentru a ajunge trebuie sa urmați traseul: Sibiu – Mediaș – Sighișoara – Saschiz – Bunești – Viscri (135 km).
www.AlexandraCristian.ro

Angajații de la Drumuri Naționale au acționat pe cele mai importante șosele din Sibiu
Ninsoarea din noaptea de noi spre vineri i-a mobilizat pe angajații Secției de Drumuri Naționale Sibiu. Aceștia au acționat în cursul nopții pe mai multe drumuri din județul Sibiu cu un număr de 12 de utilaje pe Drumurile Naționale 1, 7, 7C, 14, 14A și 14B. În același timp, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 3 utilaje pe A1 și A 3.
Halep părăsește turneul din UAE după o înfrângere asemănătoare cu finala de la Doha

Turneul WTA de la Dubai s-a încheiat pentru Simona Halep! Jucătoarea noastră a fost învinsă în sferturi de Belinda Bencic. A fost o partidă splendidă, cu execuții memorabile ce a avut trei seturi, scor 6-4, 4-6, 2-6. Elvețianca a obținut cea mai mare victorie a carierei și lacrimi de bucurie au fost pe fața ei la finalul disputei. 2 ore și 19 minute a durat meciul dintre cele două, toate seturile fiind aproape ca timp. Jocul din această seară a semănat foarte mult cu finala de la Doha. Atunci, Simona a controlat jocul timp de un set și jumătate contra Svitolinei, iar apoi ucraineanca a fost numărul I pe teren. De data aceasta a fost rândul lui Bencic, diferența față de atunci a fost că Halep a căzut fizic în decisiv. Românca nu a mai putut menține nivelul său cel mai mare, iar resursele fizice s-au terminat. În semifinale, Belinda Bencic va juca cu învingătoarea partidei dintre Elina Svitolina și Carla Suarez Navarro.
Avion prăbușit la Tuzla, o persoană decedată și pilotul internat în stare gravă
O aeronavă de mici dimensiuni a aterizat forțat la Tuzla, având două persoane la bord, pilotul și copilotul. Acesta din urmă a decedat, potrivit primelor informații de la fața locului.
Două persoane au fost grav accidentate, în urma aterizării forțate a unei aeronave ușoare, la Tuzla, din care una a decedat, potrivit IGSU. Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD au intervenit la locul accidentului, ambele persoane aflate în aparatul de zbor fiind încarcaerate. Pilotul a fost internat în stare foarte gravă la Spital Județean de Urgență Constanța, având un traumatism cranio-cerebral și multiple fracturi.
Copilotul a fost găsit de ambulanțe în stop-cardio respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare timp de zeci de minute.
Avionul aparținea unei firme private și era folosit ca aeronavă de școală. La bord se afla pilotul și un elev al său, un bărbat în vârstă de 50 de ani.
PROIECTUL AVE – BILANȚ POZITIV

Proiectul Național AVE (“Asta Vreau Eu!”) și-a reluat activitatea în anul 2019 cu o reuniune a partenerilor fondatori (Inspecția Muncii, compania Marquardt Sibiu și Universitatea Lucian Blaga Sibiu), împreună cu reprezentanții inspectoratelor teritoriale de muncă din județele implicate.
Reuniunea a debutat cu analiza rapoartelor din cele 10 județe active în proiect și cu o trecere în revistă a avantajelor pe care le aduc proiectul AVE și Caravana Meseriilor susținută de compania Marquardt.
Ca urmare, pentru îmbunătățirea metodologiei de proiect, au fost stabilite etapele următoare, plecând de la bunele practici dobândite și a provocărilor întâlnite în implementarea acestui proiect la nivel național.
”Efectul pozitiv al Proiectului la nivelul educației gimnaziale a fost motivul pentru care a fost decisă extinderea AVE în toate județele țării, ca răspuns la necesitatea creării unei culturi de prevenire în rândul tinerilor în domeniul Sănătății și Securității în Muncă și a orientării acestora în cariera profesională”, a declarat dl Niculae Voinoiu, director, Inspecția Muncii, care a condus întrunirea.
Evoluția proiectului va fi dezbătută la Conferinţa naţională AVE din luna martie 2019 la Bucureşti, cu colaborarea Punctului Focal al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă. Beneficiile aduse de proiect în plan educațional vor fi prezentate și în cadrul conferinţei comune ENETOSH – EU-OSHA la Bilbao în perioada 20-21 martie 2019. Deoarece tema proiectului este de interes european, Inspecţia Muncii a inițiat demersurile pentru ca acesta să fie dezbătut și în cadrul zilei tematice a reuniunii Senior Labor Inspector Committee din 15-16 mai 2019 de la Bucureşti.

Ultima deplasare pentru FC Hermannstadt înaintea play-out-ului
Echipa sibiană are parte de un nou meci dificil în penultima etapă dinaintea începerii play-off-ului și play-out-ului. După ce în ultimele trei jocuri a întâlnit primele trei formații din clasamentul Ligii I, sâmbătă urmează echipa ce se află pe poziția a patra, Astra Giurgiu. Partida contra fostei campioane a României va începe de la ora 17,00 și se va juca la Giurgiu. Meciul va conta pentru etapa cu numărul XXV. ”Astralii” au mari șanse de a prinde play-off-ul, fiind la două puncte în fața locului 7, care duce în play-out. Astfel, pentru gazde este un meci crucial, pe când sibienii încearcă să stopeze seria de două eșecuri consecutive în campionat și să obțină punct sau puncte de la Giurgiu.
Înaintea acestei partide, Vasile Miriuță, antrenorul principal al echipei sibiene, a declarat că speră ca jucătorii săi să facă din nou un meci bun, cum s-a întâmplat cu FCSB și Universitatea Craiova. Tehnicianul ”alb-roșilor” consideră că echipa sa ar fi trebuit să obțină mai multe puncte din tripla cu primele 3 clasate. ”Echipa e bine! Le luăm la rând, am jucat cu locul 1, apoi cu locurile 2 și 3, acum jucăm cu echipa de pe locul 4. Părerea mea e că în aceste 3 meciuri echipa a jucat bine, chiar dacă am luat doar un singur punct. Eu unul m-aș fi bucurat dacă am fi luat două. Câteodată Dumnezeu te ajută pe final, cum a fost la Călărași, unde am bătut în minutul 94… Acum, am avut 5 ocazii, dar n-am marcat, Cu FCSB am avut 6 ocazii, n-am marcat. Dar, încă o dată, se mai schimbă și norocul, ne va reveni iarăși. Important e că echipa a arătat bine. Băieții sunt bine, ne-am pregătit bine săptămâna asta, am avut unde să ne antrenăm, s-a topit și zăpada. Astra e pe un drum bun, s-a văzut și cu CFR-ul. Și-a revenit și Denis Alibec, am mai spus-o, e un jucător bun, pe care-l respect, chiar îmi place de el. Sperăm ca sâmbătă, cu noi, să nu facă o partidă strălucită. Astra e o echipă care-și merită locul în clasament, cu un antrenor, Costel Enache, pe care-l apreciez. La fiecare partidă avem și noi șansa noastră, jocul cu echipa din Craiova chiar îmi dă speranțe că vom face o partidă bună, să nu ne întoarcem cu mâinile goale de la Giurgiu”, a declarat Miriuță.
Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, promovat la Târgul de Turism al României cu bucătari și mâncare tradițională
Orașul Sibiu a fost promovat la Târgul de Turisim al României, chiar în standul Ministerului Turismului, unde mai mulți bucătari puși la dispoziție de consorțiul care se ocupă de Sibiu Regiune Gastronomică Europeană au gătit pentru vizitatori.
Sibiul a fost în atenția publicului la deschiderea Târgului de Turism al României. Preparatele specifice regiunii Sibiului au fost aduse și preparate chiar în standul Ministerului Turismului, de o echipă de bucătari sibieni, cu ajutorul echipei Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.
„Bucatele au fost degustate de toți cei care s-au oprit la standul Ministerul Turismului, astfel aceștia au aflat despre cât de pricepuți și autentici sunt sibienii când vine vorba despre gastronomia tradițională. Ministerul Turismului și Sibiul au făcut echipă și la târgul de la Tel Aviv, de săptămâna trecută, unde autoritățile sibiene au avut la dispoziție un spațiu expozițional în cadrul standului ministerului. Sibiul poate fi o destinație turistică de invidiat, așadar vom continua să promovăm această zonă la târgurile internaționale la care Ministerul Turismului participă anul acesta. Următorul eveniment important pentru industria turistică la nivel european este târgul de turism de la Berlin unde Ministerul Turismului și Sibiu Regiune Gastronomică Europeană vor colabora din nou”, a declarat Bogdan Trif, Ministrul Turismului și Președinte PSD Sibiu.
Târgul de Turism al României are loc la București în perioada 21-24 februarie 2019 și găzduiește oferte ale agențiilor de turism din România, ale celor mai mari companii din sectorul HORECA, dar și pe cele ale altor țări, care vin să se promoveze la acest târg.
Turiști înșelați de patronul unei firme de închiriat mașini, individul a fost reținut
Patronul unei firme de închiriat mașini a fost reținut de polițiști după ce a înșelat mai multi turiști. După ce le-a închiriat acestora autoturisme nu le-a mai returnat și garanția plătită. În ziua în care oamenii trebuiau să predea mașinile, individul invoca diferite motive și nu se mai prezenta la locul de întâlnire. Le spunea turiștilor ca va trimite pe altcineva ca să preia cheia sau să o lase ei la un loc indicat din aeroport. Despre garanția pe care trebuia să le-o returneze nu mai spunea nimic, doar celor mai insistenți le promitea că le va transfera banii prin bancă.
”La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost înregistrate mai multe sesizări scrise prin care se reclama faptul că administratorul unei societăți comerciale cu profil rent-a-car nu ar fi returnat clienților diverse sume de bani reținute ca și garanție pentru serviciile oferite. În cauză, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Polițiștii sibieni au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiul Sibiu și au condus la audieri patru persoane.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Polițiștii au descoperit că individul își racola clienții din aeroport, de regulă străni care urmau să petreacă o scurtă perioadă de timp în România. Îi convingea pe aceștia să închirieze o mașină, se înțelegeau la preț și semnau documentele de inchiriere însă era obliegatorie plata de către client a unei garanții, aceasta urmând să fie returnată în momentul în care autoturismul era predat. Acest lucru nu se întâmpla însă pentru că individul a găsit o modalitate de a-i păcăli pe turiști. ”În ziua anterioară restituirii autovehiculului, părțile fixau de comun acord locul și ora întâlnirii pentru a se proceda la predarea-primirea autovehiculului, precum și la restituirea garanției. În ziua în care autoturismul trebuia predat, reprezentantul firmei invoca diferite pretexte (accident auto, deces în familie etc.) ce îl împiedicau să ajungă la ora și locul stabilite, și fie convingea clientul să parcheze autoturismul în incinta parcării Aeroportului Sibiu și să lase cheia în dropboxul unor societăți care funcționează în acea zonă, fie îi comunica faptul că se va prezenta un alt angajat al societății sale, urmând a i se înmâna acestuia cheia. Cu privire la restituirea garanției, sibianul evita să dea detalii, clienților insistenți menționându-le că le va fi restituită prin virament bancar. Însă acest lucru nu se întâmpla, iar administratorul firmei nu mai putea fi contactat prin niciun mijloc de comunicare.” a mai spus Elena Welter
Bărbatul a reușit să înșele astfel 15 oameni însă aceștia nu au fos singurii pagubiți. O bancă a căzut de asemenea în plasa escrocului. ”Persoana în cauză ar fi cauzat prejudicii și unei unități bancare, prin trimiterea spre decontare a mai multor tranzacții, în valoare totală de 12.192,44 lei, utilizând în acest sens datele unor carduri ce nu erau prezente fizic la momentul inițierii operațiunii. De asemenea, unitatea bancară ar fi fost indusă în eroare și în urma încasării unor sume de bani pentru care plătitorii au înregistrat refuzuri la plată, simultan cu retragerea disponibilului necesar soluționării refuzului, fiind efectuate și identificate un număr de 31 de tranzacții efectuate în acest mod.” a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Prin aceste înșelătorii, individul a creat un prejudiciu de aproximativ 140.000 de lei. El este acum cercetat penal și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Marți era la FCH, azi în drum spre campioana României. Cristi Bud, la un pas să bifeze două echipe în trei zile
Fotbalul românesc continuă să ofere momente incredibile, nu doar pe terenul de fotbal, dar și în afara lui. De data aceasta, în rol principal sunt cei de la FC Hermannstadt, atacantul Cristian Bud și CFR Cluj. După ce ieri, Bud a sosit la Sibiu și a semnat cu echipa antrenată de Vasile Miriuță, astăzi, gruparea de pe malul Cibinului discută cu șefii campioanei României pentru un transfer al atacantului la CFR. În cazul unei înțelegeri, Bud ar deveni jucătorul care a stat cel mai puțin la Sibiu. Cazul incredibil a fost anunțat astăzi, într-o conferință de presă de președintele FC Hermannstadt, Teodor Birț. Bud trebuia să fie prezent la conferință pentru a fi prezentat oficial, însă acesta nu a mai ajuns și există șanse mari să ajungă la CFR. ”Nu era programat să fiu astăzi alături de antrenorul principal, dar o situație de ultim moment m-a determinat să vin. Mă refer la faptul după cum știți ieri am anunțat un nou transfer. Era vorba despre Cristi Bud, un atacant pe care ni l-am dorit, cu care ne-am înțeles, am semnat cu el și este jucătorul nostru, dar a apărut o situație acum puțin timp…există interesul celor de la CFR Cluj pentru jucătorul Cristi Bud, motiv pentru care el nu este astăzi aici. Am vrut să anunț că suntem în tratative cu CFR Cluj. Încercăm să găsim o formulă ca să putem să-l transferăm pe acesta de la noi la CFR. Nu vă pot spune prea multe detalii, deocamdată suntem la nivel de discuții. El este jucătorul nostru după cum am spus. Dacă reușim să găsim formula prin care să fie toată lumea mulțumită va merge la CFR Cluj, dacă nu va rămâne până la noi la vară și își va încheia contractul așa cum este normal”, a declarat Teodor Birț, președintele FC Hermannstadt.
Oficialul sibienilor nu exclude posibilitatea ca CFR-ul să plătească o sumă de bani pentru atacantul de 33 de ani.”Toate variantele sunt posibile, dar – din câte știm noi – nu sunt atât de mulți jucători disponibili la CFR, iar ceea ce ne trebuie nouă, le trebuie și lor. Nu o să dăm un atacant ca să luăm un portar. În primul rând, dacă e dorința jucătorului să meargă în altă parte, trebuie respectată. Al doilea motiv e de ordin financiar. Dacă primim o sumă de bani care să ne satisfacă, îl lăsăm să plece, dacă nu, va rămâne la noi până la vară. Se pare că suntem în fața primului transfer din istoria clubului. Până la urmă, s-ar putea să reușim să facem un lucru la care n-am visat, să obținem bani pe un jucător care a venit și a făcut un antrenament”, a mai spus Birț.

Întreruperi de curent în județul Sibiu
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI, 25 FEBRUARIE 2019
* între orele9-12 în localitatea NOUL, strada PRINCIPALA –partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.














