Acasă Blog Pagina 4260

Prăbușirea continuă: Euro depășește și 4,7 lei, nou record istoric. Leul, la minim și față de dolar

Moneda unică a fost cotată în a doua ședință a acestei săptămâni la nivelul de 4,7142 lei, în creștere față de cotația de luni, scrie www.digi24.ro.

Noua valoare a monedei europene este cu peste 0,0061 lei mai mare decât cea de luni, respectiv cu 0,13%. Și dolarul s-a întărit față de leu.

Moneda americană s-a situat după ședința de luni la 4,1491, în creștere cu 0,0114, respectiv 0,28%.

Ecaterina Andronescu dorește scurtarea vacanței de iarnă sau micșorarea semestrului la patru luni

Ecaterina Andronescu, ministrul învățământului, dorește să scurteze vacanțele și să modifice orarul copiilor, dar și să aducă examenele, evaluarea și bacalaureatul, mai devreme.

Anul școla 2019 – 2020 va fi modificat, dacă propunerea făcută de Ecaterina Andronescu va fi aprobată. Vacanța de iarnă ar putea fi scurtată, minsitrul fiind de părere că este prea lungă. Declarațiile au fost făcute pentru realitatea.net, în cadrul unui interviu în care Ecaterina Andronescu a spus că intenționează ca semestrul al doilea să înceapă după vacanța de iarnă. „Trei săptămâni stă acasă, a uitat, îl cheamă profesorului la școală încă trei săptămâni”. Mai mult, Andronescu vrea ca examenele de evaluare națională și bacalaureat să aibă loc mai devreme. „Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Ministrul educației dorește și o reducere a numărului de ore, în special pentru gimnaziu și liceu. „Reducerea la 20 de ore pe primar, 25 de ore pe gimnaziu, în medie, nu fix, și la 30 de ore în medie pentru liceu, ar putea să asigure și o flexibilitate planului cadru și, în același timp, un număr redus de ore didactice de predare.”, a precizat Andronescu.

Proiectul de modificare a structurii anului școlar va fi supus dezbaterii publice.

Recent, Ecaterina Andronescu a propus ca elevii din clasa I-a să poată fi lăsați repetenți, ca să nu mai ajungă analfabeți în clasele mari, însă propunerea a stârnit reacții negative vehemente.

Spitalul Municipal Mediaș este în carantină

Spitalul Municipal Mediaș este, oficial, în carantină. Din cauza numărului mare de îmbolnăviri de viroze și gripă, conducerea spitalului medieșean a decis declararea carantinei.

“Din cauza valului de îmbolnăviri de gripă, conducerea Spitalului Municipal Mediaș a decis instituirea stării de carantină pe secțiile spitalului nostru. Acest lucru înseamnă că vor fi restricționați aparținătorii pacienților în a-i vizita. Nu am avut cazuri de gripă și vrem să rămână tot așa”, a spus Jan Mircea Truță, directorul medical al Spitalului Municipal Mediaș.

25 de oameni au murit în țară până la această dată din cauza gripei. Virusurile gripale se transmit de la om la om prin tuse şi strănut. Există însă şi riscul transmiterii prin atingerea suprafeţelor sau obiectelor contaminate cu virusuri gripale.

Medicii recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea pe mâini cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos cu alimentaţie bazată pe fructe şi legume, odihnă şi mişcare), evitarea automedicaţiei şi prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pentru diagnostic şi tratament.

Minori sibieni, reținuți după ce au spart 3 locuințe

0

În cursul zilei de luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut trei minori, cercetați penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din locuință.

Cei trei minori, toți în vârstă de 16 ani, domiciliați în județul Sibiu, respectiv județul Mureș, sunt bănuiți că, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, ar fi sustras bunuri și bani din trei locuințe de pe raza municipiului Sibiu.

Față de persoanele în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu.

Sibian spărgător de mașini, prins în Bușteni

0

În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în cursul zilei de luni, cu sprijinul polițiștilor din Prahova, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș.

Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2018, ar fi spart geamul portierei dreapta spate a unui autoturism parcat pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, iar din torpedoul mașinii ar fi sustras suma de 30 de lei.

În urma investigațiilor derulate, polițiștii sibieni au identificat presupusul autor care, luni, a fost depistat de pe raza localității Bușteni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni.

Pe numele medieșeanului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere 24 de ore, iar la data de 22 ianuarie urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările continuă în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Hoț de mașini lăsate cu cheia în contact, arestat pentru 30 de zile

0

Un hoț de autoturisme a fost arestat de judecători, după ce polițiștii reușiseră să îl rețină pe 18 ianuarie. Persoana a furat cinci automobile, toate lăsate de proprietari cu ușa descuiată și cheia în contact.

Polițiștii din Sibiu au reușit să prindă un hoț de autoturisme care căuta mașini lăsate descuiate și cu cheia în contact sau pe bord. Individul, în vârstă de numai 19 ani, fura mașinile, le folosea și apoi le abandona.

Poliția a documentat cinci astfel de cazuri, mașini găsite de polițiști și înapoiate proprietarilor, care au fost furate în luna decembrie. Hoțul nu deține permis de conducere și a fost acuzat și de conducere de autovehicule cu numere false.

Judecătorii de drepturi și libertăți au decis arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Poliția atrage atenția șoferilor să încuie mașinile și geamurile acestora, indiferent de locul în care opresc. Mai mult, este recomandat să nu fie lăsate bunuri personale la vedere, pe bord sau pe scaune. „tovehiculului, să acționeze sistemul de închidere al portierelor și geamurilor, indiferent de locul unde este oprită mașina sau de durata staționării.

Peste 50 de voluntari au ajutat la lucrări în Palatul Copiilor în prima zi

0


Lucrările de curățenie la viitorul sediu al Palatului Copiilor, din fostul internat al Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Sibiu, au început. Zeci de voluntari au fost alături de conducerea instituției și de părinții copiilor care studiază aici.


„Luni am muncit pe brânci, cu toții. Am fost 51 de voluntari care ne-am dedicat timpul pentru a curăța încăperile clădirii. Am spart pereți și am adunat moloz, am dat cu șpaclul și ne-am prăfuit, am măturat și am reciclat, am ascultat muzică și am râs. Dar cel mai important e că ne-am unit pentru copiii noștri. Camerele de la etajul 2 și 3 sunt sunt acum eliberate de obiecte, gunoaie și moloz. Tot ce trebuie să mai facem e să dăm toată huma și vopseaua jos de pe pereți. Acest lucru trebuie să se întâmple până sâmbătă. E de lucru mult. Avem nevoie de mâini harnice! Mulțumim tuturor oamenilor frumoși care luni au umplut cu moloz un container 15mc și un container de 30 mc lemn. Împreună mutăm munții, trebuie doar să ne propunem acest lucru!”, spun reprezentanții Palatului Copiilor Sibiu.
Palatul Copiilor din Sibiu va trebui să se mute, din aprilie, de pe strada Constituției, pe strada Henri Coandă, în spațiul pus la dispoziție de Consiliul Local Sibiu.
Clădirea are, însă, nevoie de îmbunătățiri și reabilitări majore, în valoare de peste 250.000 de euro.
Cei care vor să sprijine Palatul Copiilor o pot face donând către Asociația Pro Palatul Copiilor Sibiu, în contul RO95RNCB0227159638480001, deschis la BCR, pe numele Petru Liviu Rotaru.

FOTO: Cristian Bisca

Străinii din Sibiu: 3.700 de cetețeni din alte state au cerut drept de rezidență, în 2018

Aproape 4.000 de străini au ales în 2018 să se stabilească în Sibiu, cu forme legale, potrivit datelor publicate de Biroul de Imigrări Sibiu, dintre aceștia peste 1000 fiind cetățeni din afara Uniunii Europene.

Biroul pentru Imigrări al județului Sibiu a anunțat că în 2018 au solicitat ședere și rezidență  în județul Sibiu nu mai puțin de 3724 de persoane, dintre care 1172 au fost din afara Uniunii Europene/Elveția și 2552 cetățeni dintr-unul din statele UE, Spațiul Economic European sau Elveția. Polițiștii biroului au emis 23 de decizii de returnare pentru persoane care nu respectau obligațiile legale, iar alte 8 persoane au fost anunțate că li s-a revocat dreptul de ședere. Doi străini au fost scoși din țară cu escortă. Situații speciale au fost constatate pentru două femei care, după cum spun polițiștii, au încheiat căsătorii de conveniență. Amenzile contravenționale s-au ridicat la 198.800 lei, fiind sancționate 71 de persoane.

Datele poliției de la imigrări arată că persoanele din afara UE au provenit în special din Moldova, Turcia, China și Egpt, în timp ce străinii din UE au fost în majoritate din Germania, Italia, Franța și Spania. Scopul declarat pentru aplicarea la viza de reședință a fost pentru reîntregirea familiei, studii sau contracte de muncă pe raza județului Sibiu.

Pentru contracte de muncă, biroul a emis 288 de avize pentru angajare a unor cetățeni străini, permanenți sau detașați.

De asemenea, au fost soluţionate 847 de cereri de reglementare a  dreptului de ședere și au fost emise 362 de permise de ședere temporară și 26 de permise de ședere pe termen lung. Au fost eliberate 411 de certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

Poftiți la șezătoare în Rășinari

Joi, 24 ianuarie, la Muzeul Etnografic Rășinari are loc prima ediție a evenimentului „Poftiți la sezătoare”. Acesta începe la ora 17:00 și îi are ca invitați speciali pe cântăreții de muzică populară Călin Han și Maria Bădilă Irimia.

În cadrul șezătorii vor fi demonstrații de cusut la război, sculptură de lemn, pictură pe sticlă, dans tradițional, confecționare de suveniruri și degustare de produse locale.

Întregul eveniment este organizat de un grup de copii care fac parte din Clubul GreenImpact „Cocoșul de munte” Rășinari. Toate acțiunile din cadrul șezătorii sunt făcute de voluntari ai clubului. Parteneri în organizare le sunt Primăria Rășinari și Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Rășinari.  Proiectul este unul de antreprenoriat local, iar scopul său este acela de a promova valorile locale în rândul turiștilor, prin tineri. Este derulat cu sprijinul Fundației „Noi orizonturi” pentru tineri și comunitate.

Surprizele pentru copiii sibieni continuă și în 2019, la “Joaca de-a ecologia”

Asociația „Joaca de-a ecologia” a continuat anul trecut inițiativele de educare a copiilor din Sibiu în vederea protejării mediului înconjurător, implicând elevii activ în găsirea de soluții pentru salvarea Planetei. 

Astfel, în 2018, organizația a dezvoltat două proiecte dedicate elevilor din clasele primare din Sibiu. Primul proiect, “Eu salvez animalele”, i-a încurajat pe cei mici să salveze animalele, prin prisma desenelor, iar trei dintre desene au devenit instalații inedite de joacă din materiale reciclate. În urma celui de-al doilea proiect, denumit “Copiii salvează Planeta”, a fost tipărită cartea cu același nume, care include povești pe teme ecologice scrise și ilustrate de elevi. În plus, trei clase au fost dotate cu materiale educative în valoare totală de 3,900 lei.

Tot anul trecut, asociația a publicat cea de-a treia carte din seria menită să îi educe pe preșcolari în vederea protejării mediului. “Delfinii înoată liber” i-a purtat pe cei mici într-o aventură la mare, pentru a veni în sprijinul animalelor marine.

Ateliere pe tematice ecologice au continuat și în 2018, cu “Să descoperim copacii”, desfășurat la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, “Reciclarea distractivă”, organizat în cadrul “Este Film Festival”, și “Bărcuțe din materiale reciclate”, care a avut loc în cadrul Street Delivery Sibiu.   

Pentru 2019, asociația “Joaca de-a ecologia” și-a propus să continue eforturile de educare a copiilor prin intermediul cărților, cu două astfel de inițiative planificate: “Grijă pentru păsări”, care îi aduce pe cei mici aproape de viețuitoarele cu aripi, și “Ape limpezi”, care abordează problematica poluării mărilor și oceanelor. Organizația intenționează să organizeze în continuare ateliere cu tematici ecologice variate și să extindă inițiativele care îi implică pe elevii sibieni.

Persoanele care doresc să sprijine astfel de proiecte pot direcționa 2% din impozitul pe veniturile din salarii și pensii în beneficiul organizației, completând formularul 230 cu datele asociației, sau pot face donații direct în contul: RO10RNCB0284153263790001. Formularul 230 este disponibil pentru tipărire pe pagina de internet www.joacadeaecologia.ro, secțiunea „Donează”. Termenul limită de depune a formularului completat la ANAF este 15 martie 2019.

Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate, precum ateliere, cărți pentru copii, ieșiri în natură și ecologizări de spații verzi.

Lazăr: Unii procurori au părăsit DNA; au obosit, sunt vulnerabili, s-au înregistrat unii pe alţii

0

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat luni seara, în cadrul unui interviu la Digi 24, că DNA se află într-un „proces pozitiv de reorganizare” iar unii procurori au părăsit această unitate de parchet deoarece „au obosit” şi recomandă ca cei „vulnerabili” să fie revocaţi.

„Nu putem nega faptul că activitatea DNA se desfăşoară în nişte condiţii mai puţin prietenoase decât anterior, într-un context în care activitatea Ministerului Public este asaltată de provocări din exterior. Sunt prezentate şi vulnerabilităţi ale noastre, cum sunt acele înregistrări.

S-au înregistrat unii pe alţii, urmează a se verifica în ce condiţii şi cum. Aceste vulnerabilităţi sunt exploatate public în nişte show-uri, în nişte emisiuni, în care sunt prezentate ca fiind general valabile pentru Ministerul Public, ceea ce este un neadevăr fundamental. Aceste lucruri sunt prezentate ca argumente tocmai pentru punerea sub control a instituţiilor judiciare.

Vă asigur că DNA trece printr-un proces pozitiv de reorganizare. Unii procurori au părăsit DNA, din diverse considerente. Unii au obosit, survine o uzură, nu este uşor să stai în linia întâi 5-10 ani, acolo unde ai de a face cu nişte cauze foarte sensibile şi presa este cu ochii pe ele şi ai o apărare mai agresivă. Este foarte dificil să lucrezi în astfel de cauze”, a spus Lazăr.

Procurorul general consideră că, în cazul procurorilor care i-au înregistrat pe alţi procurori, a fost „un fel de a reacţiona din partea cuiva care nu este în apele lui”.

„Unii colegi au ajuns la o stare de oboseală şi ar trebui să se retragă de acolo. Ce credeţi că i-a determinat să înregistreze pe cutare sau cutare, decât dorinţa de a se apăra oarecum în cazul în care ar surveni ceva? Soluţia lui nu ar fi împărtăşită şi să arate că el a făcut tot posibilul să instrumenteze acel dosar şi să afle un adevăr, pe care el l-a văzut acolo.

Dar cineva care este magistrat al Ministerului Public ar trebui să aibă încredere în ceilalţi care îi examinează dosarul. (…) Unii colegi nu acceptă o asemenea situaţie şi cred că nu este o poliţă de asigurare. Este un fel de a reacţiona din partea cuiva care nu este în apele lui tocmai cum trebuie”, a apreciat Lazăr.

El a explicat că a propus, în trecut, ca procurorii de la DNA şi DIICOT să aibă un mandat de 3-5 ani, după care să se retragă la alte parchete.

„Unii procurori s-au retras. Au simţit că este momentul să se retragă. Eu am propus să existe nişte mandate pentru procurorii din structurile specializate. Nu numai pentru DNA, dar şi pentru DIICOT.

Îţi exerciţi un mandat, 3-4 ani sau 5 ani, şi pe urmă îţi mai reorientezi activitatea. Nu este recomandabil pentru cineva să lucreze numai într-un loc, cu atât mai mult într-un loc care este expus şi care poate genera o stare de oboseală, de confuzie poate, care nu este favorabilă nici pentru el, nici pentru instituţie”, a spus Lazăr.

Procurorul general recomandă ca procurorii „vulnerabili” să părăsească DNA.

„Unii procurori au fost revocaţi din DNA pentru anumite conduite, care nu sunt în regulă, iar în perioada următoare este posibil ca şi alte persoane să părăsească DNA. Dar nu numai DNA. Să ştiţi că într-o manieră similară se produc lucrurile şi la DIICOT.

Unele persoane care au obosit revin la unităţile de parchet de unde au plecat. Nu înseamnă că îi dăm afară din Ministerul Public. Alţii care s-au dovedit a fi vulnerabili pot fi revocaţi şi chiar se recomandă ca actuala conducere a DNA să facă demersurile necesare pentru a părăsi DNA colegii care au vulnerabilităţi.

Nu au nevoie DNA şi DIICOT de sute de procurori. Au nevoie de un număr mai redus de procurori, oameni care din când în când să fie schimbaţi, după ce şi-au terminat mandatele, să nu rămână blocaţi într-un loc, pentru că nu se recomandă nici în alte profesii să te blochezi, să te specializezi, până ajungi să ştii totul despre nimic”, a susţinut Augustin Lazăr. 

Amenzi pentru sibienii care au desenat cu graffiti pe zidurile orașului

Pe parcursul anului trecut, Poliția Locală a organizat mai multe acțiuni care au avut ca scop identificarea și sancționarea celor care au desenat cu grafitti pe pereții unor clădiri din Sibiu.

Poliția a identificat șase tineri cu vârste între 14 și 17 ani și șase persoane majore cu vârste între 18 și 37 ani, care au „inscripționat” mai multe clădiri aflate pe domeniul public. În cazul unei a 13-a persoane Poliția Locală a cerut sprijinul Poliției Municipiului Sibiu în vederea cercetării pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 din Codul Penal. În luna ianuarie 2019 au fost identificați alți doi minori care au săvârșit astfel de fapte. Dar mai sunt alte cazuri în care se efectuează încă cercetări pentru stabilirea vinovaților, utilizând camerele de luat vederi și declarațiile martorilor.

Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice specifică faptul că ”scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora” reprezintă o contravenție. Legislația locală a preluat aceste prevederi, amenda pentru astfel de fapte având o valoare între 1000 și 2000 de lei. 

Aceste persoane au murdărit ziduri, chiar și cele ale clădirilor istorice, în mai multe locații din oraș, prin inscripționarea de cuvinte, figuri sau desene: gardul Spitalului Gh. Preda, podurile peste Cibin și viaductele autostrăzii, str. H. Coandă, Piața Mare, B-dul N. Bălcescu, B-dul Victoriei, B-dul Coposu, str. Viitorului, str. Târgul Fânului, str. Cetății, alte garduri împrejmuitoare ale unor  fabrici, indicatoare rutiere, pasaje subterane sau supraterane.

“Persoanelor majore sancționate li s-a pus în vedere să aducă aceste suprafețe la stadiul inițial, pe cheltuiala proprie. În cazul minorilor, același lucru a fost solicitat părinților. În cazurile în care a fost imposibilă identificarea autorilor, Primăria Sibiu va curăța zidurile cu bani din bugetul local.

Pentru că amenda nu pare să descurajeze acest fenomen, Poliția Locală va solicita unităților de învățământ la care aceștia studiază să ia măsuri disciplinare împotriva elevilor în cauză. De asemenea, compartimentul Prevenire, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu va prezenta în școli și licee consecințele pe care elevii și părinții și le asumă în cazul identificării minorilor ca autori ai unor asemenea fapte.

În ciuda tuturor eforturilor, cei care nu înțeleg să respecte legea și bunul public continuă să urâțească spațiul public al orașului, dând dovadă de lipsă de respect față de oraș și față de sibieni. Identificarea acestor persoane este unul dintre principalele obiective ale agenților Poliției Locale aflați în patrulare, iar sibienii care observă astfel de fapte sunt rugați să apeleze dispeceratul Poliției Locale 0369/911”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.