Acasă Blog Pagina 43

Noi lucrări de modernizare în Sibiu: cinci zone intră în reparații. Care sunt străzile vizate

Primăria Sibiu continuă lucrările de reparații pe mai multe străzi din oraș, intervențiile vizând atât refacerea carosabilului și a trotuarelor, cât și remedierea pagubelor provocate de furtuna din 22 iunie.

Prima lucrare începe luni, 29 iunie, pe strada N.D. Cocea, din zona Parcului Sub Arini. Pe durata a 30 de zile, asfaltul vechi de pe carosabil va fi înlocuit, iar trotuarele vor fi reparate.

Reprezentanții Primăriei precizează că strada este înfundată și este utilizată în principal de proprietarii din zonă, astfel că traficul general nu va fi afectat.

În următoarele săptămâni vor începe lucrări și pe strada Triajului, în zona podețului peste Valea Săpunului.

Vor fi reparate atât podețul, cât și carosabilul, afectate în urma furtunii de luni, 22 iunie. Intervențiile sunt programate să înceapă în prima săptămână din iulie, iar termenul de finalizare este de 40 de zile.

Tot ca urmare a vremii extreme din 22 iunie, Primăria va interveni și pe strada Fabricii, în zona intrării la Promenada Mall.

Începând cu 6 iulie, se vor executa reparații la carosabil, trotuare, spațiul de parcare și în zona casetată de peste pârâul Trinkbach. Lucrările sunt estimate să dureze aproximativ două luni.

Pe strada Islazului, pe tronsonul cuprins între străzile Săcel și Presaca, va fi refăcut stratul asfaltic al carosabilului.

Lucrările sunt planificate să fie finalizate în 30 de zile.

De asemenea, în următoarea lună, municipalitatea are programate reparații la pavajul din piatră cubică pe mai multe străzi și în piețele din zona centrală a Sibiului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Locul 4 național cu copii de 13 ani și un imbold care îl face să meargă mai departe

Baschet · Sibiu · CSU Sibiu Juniori

Cristian Rubint, antrenorul juniorilor U13 de la CSU Sibiu, despre ce înseamnă să construiești performanță cu copii, să pierzi weekenduri în familie și să crezi că baschetul poate schimba ceva

Locul 4 național sună bine. Mai ales când vorbim de o echipă de 13 ani, dintr-un oraș fără bugetele Clujului sau Oradiei, într-un turneu final cu 12 echipe și 7 meciuri în cinci zile. Cristian Rubint știe asta. Și totuși, când vorbește despre turneul final al generației 2013 de la CSU Sibiu, prima chestie pe care o menționează e gustul amar. Nu rezultatul — ci ultimul meci. Finala mică, pierdută cu MedMax Iași, o echipă pe care băieții lui o bătuseră categoric în grupă.

„Știam că se poate mai mult. Ceva s-a întâmplat în plan mental. N-am fost acolo în ultimul joc.”

E o frază scurtă, spusă fără scuze și fără vinovați desemnați. La 13 ani, constanța pe parcursul unui turneu e o raritate, nu o așteptare. Cristi Rubint știe asta. Dar nu renunță la standardul intern doar pentru că există o explicație validă.

Turneul a confirmat și o ierarhie clară la vârf: Rising Stars Popești-Leordeni și Dan Dacian București au arătat „un nivel clar peste restul”, cum spune antrenorul. Interesant e că cele două echipe din finală se bătuseră în grupă cu o diferență de 46 de puncte în favoarea Dan Dacian — și tot Rising Stars a câștigat titlul. Un argument viu pentru inconstanța specifică vârstei, dar și pentru cât de imprevizibil poate fi baschetul de juniori când presiunea crește.

Antrenorul care nu vrea să fie prieten, dar ușa e mereu deschisă

Cristian Rubint nu vine dintr-un background baschetbalistic clasic. Nu a jucat de performanță, nu are zeci de ani de antrenorat în spate. Și refuză să se definească printr-o singură filozofie.

„Mi-e greu să mă încadrez. Nu vreau să mă definească rezultatele.”

Sunt convins că, așa cum băieții sunt pregătiți să facă față în competiții, și ea se va descurca chiar dacă nu voi fi prezent.

Ce poate spune cu siguranță e că ține la disciplină — nu de tip vechi, bazată pe frică, ci pe responsabilitate. Vrea ca un copil care intră în sală să înțeleagă că a intrat într-un spațiu diferit, că are obligații față de echipă, că baschetul e un sport social înainte să fie unul individual. Și vrea să fie accesibil, fără să alunece în capcana prieteniei forțate cu jucătorii.

„Nu cred în ideea de a fi prietenul jucătorilor. Dar ei trebuie să simtă că pot să mi se adreseze oricând și găsesc deschidere.”

E o distincție fină și importantă. Autoritatea nu vine din distanță, ci din claritate. Copiii știu unde sunt limitele, dar nu le e frică să vorbească.

Omul din spatele antrenorului — și fiica lui la evaluarea națională

Performanța sportivă are întotdeauna un cost invizibil. Pentru Cristi, costul se numără în weekenduri. Deplasări, turnee, cantonamente — toate taie din timpul familiei. Iar vara care urmează vine cu o situație pe care o spune simplu, fără dramatism: pleacă la Costinești cu grupele mici de baschet exact în săptămâna în care fiica lui susține evaluarea națională, examenul de clasa a 8-a.

„Sunt convins că, așa cum băieții sunt pregătiți să facă față în competiții, și ea se va descurca chiar dacă nu voi fi prezent.”

E un soi de filozofie transferată — pregătești oameni să funcționeze singuri sub presiune, și o aplici și acasă. Nu e ușor. Dar e consecvent.

Spune că are susținere totală din familie. Și că fără ea, ritmul ăsta nu ar fi posibil.

Cristi și Alexandru Rubint – antrenorii de la CSU ANdu Sibiu Junior

Sălile din Sibiu — mai bune decât în Alicante

Când vine vorba de infrastructură, Rubint face o distincție clară: comparat cu ce există în afară, Sibiul e departe. Comparat cu restul României, stă surprinzător de bine. CSU Sibiu are o sală proprie — închiriată, cu costuri consistente, amenajată cu ajutorul unui partener — cu parchet de calitate, panouri bune, condiții reale de antrenament. Colegul lui antrenor, spaniolul Alejandro din Alicante, i-a spus-o direct: „Noi în Alicante nu intrăm în săli de genul ăsta cu copiii.”

La sala CSU – antrenament

La nivel de oraș, lucrurile s-au mișcat. Sala de la Școala 6 (Iorga), cea de la Școala 24 (Regele Ferdinand) și recent renovata sală de la Școala 18 sunt spații bune pentru baschet de juniori. Problema nu e absența sălilor, ci împărțirea lor — vara, discuțiile despre acces devin o constantă neplăcută, cu multe cluburi și ramuri sportive care concurează pentru același spațiu, ne spune antrenorul sibian.

Cluj și Oradea — giganți cu bugete colosale

Cristian Rubint nu se ferește de comparație. Cluj și Oradea au bugete și infrastructură de seniori care se reflectă direct în academiile de juniori — e o realitate pe care o acceptă și față de care nu are resentimente. Interesant e că la U13, Sibiul a terminat deasupra Clujului. Dar asta nu e, spune el, miza reală.

Miza e selecția. Clujul are o populație aproape dublă față de Sibiu, iar UBT a acaparat piața baschetbalistică a orașului. Un bazin mai mare de selecție produce, în timp, echipe mai puternice. Răspunsul Sibiului nu poate fi să imite modelul, ci să-l optimizeze pe al lui — mai multă inițiere, grupe pe generații, câte două grupe pe an de naștere, astfel încât la vârsta junioratului să existe o bază internă reală de selecție.

„De acolo se pleacă — de la selecție. Marea provocare a anilor următori e să-i aducem în sală pe copiii construiți pentru baschet, de mici.”

Părinții. Aliați sau antrenori din tribune

Una dintre temele pe care antrenorul le atinge cu cel mai mult tact e relația cu părinții. Comunicarea e esențială, mai ales în primii ani. Dar există o tendință pe care o vede și care îl îngrijorează: supraprotecția. Părinți care sar să rezolve orice dificultate înainte ca ea să ajungă la copil, care nu lasă spațiu pentru confruntare, pentru greșeală, pentru decizie sub presiune.

Nu e o critică la adresa părinților

„Sportul te obligă permanent să iei decizii — pentru tine și pentru echipă. Dacă nu înveți asta de mic, e greu mai târziu.” Nu e o critică la adresa părinților, e o observație despre o schimbare culturală mai largă. Cultura sportivă de competiție s-a erodat. Profesorii de educație fizică nu mai fac selecție prin școli ca altădată. Copiii sunt mai puțin obișnuiți cu ideea că pierderea face parte din proces.

Soluția, crede el, e comunicarea continuă — nu confruntarea, nu regulile rigide, ci apropierea treptată dintre antrenori și familii, astfel încât încrederea să se construiască în timp.

La Costinești – părinții sunt alături de copii în fiecare turneu

Vara care nu vine cu vacanță — 11 antrenamente pe săptămână

Față de anii trecuți, când iulie și august erau luni de pauză completă, vara aceasta aduce o noutate: un program modular de cinci săptămâni, cu focus pe dezvoltare individuală. 11 antrenamente pe săptămână, orientate spre aruncări, driblingul mingii, finalizare, combinații în doi-trei — tot ce sezonul de echipă nu lasă timp să cizelezi cu adevărat.

mai puțin fun, mai mult profesionalism conștient

„Un sportiv profesionist folosește vara ca să pună la punct micile detalii care îl fac mai bun de la un sezon la altul. Și noi vrem asta.” Nu e un cantonament clasic — mai puțin fun, mai mult profesionalism conștient. Dacă merge, devine model pentru anii următori.

Iar la Costinești pleacă cu grupele mici — trei echipe de baby baschet în prima săptămână, patru plus două de minibaschet în a doua. Acolo, mingea e distracție. Marea e bonus. Bronzul de pe plajă vine gratis.

Ce urmează — și de ce merită să urmărești

CSU Sibiu e, în ultimii ani, unul dintre cele mai constante cluburi de juniori din România — prezent cu aproape toate generațiile la turneele finale. Cristian Rubint compară asta favorabil chiar cu echipa de seniori, mai oscilantă ca rezultate. Structura e în construcție: grupe pe ani de naștere, două echipe pe generație, o piramidă care să producă, la un moment dat, jucători care să urce în prima echipă.

Nu e un plan spectaculos în formulare. Dar e unul coerent. Și în baschetul de juniori din România, coerența pe termen lung e mai rară decât pare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Atenție turiști români: campanie de phishing, pe WhatsApp, înainte de vacanță. Se folosesc date reale din rezervări

O nouă campanie de phishing vizează turiștii români, înainte de vacanțe, folosind mesaje trimise pe WhatsApp în numele unor hoteluri și bazându-se pe date reale de rezervare, pentru a părea credibile.

Cercetători în securitate cibernetică monitorizează această operațiune încă din martie 2026, iar România se numără printre țările afectate, alături de Marea Britanie, Germania, Franța, Polonia, Țările de Jos, Canada, Singapore, Portugalia și Columbia, relatează stirileprotv.ro.

Potrivit specialiștilor, atacatorii nu folosesc simple mesaje generice de tip phishing, ci construiesc scenarii personalizate, folosind numele turiștilor, perioada sejurului și detalii reale despre rezervări. Aceste informații pot proveni din baze de date compromise, furt de credențiale sau sisteme de rezervări atacate anterior.

Cum funcționează atacul de phishing

Victimele primesc pe WhatsApp un mesaj care pare să vină de la hotel sau de la departamentul de rezervări. În mesaj sunt incluse:

  • numele complet al turistului
  • detalii despre rezervare
  • un avertisment fals privind anularea cazării

Mesajul creează un sentiment de urgență, susținând că rezervarea va fi anulată în scurt timp dacă nu este confirmată.

Ulterior, utilizatorii sunt direcționați către o pagină falsă care imită un portal real de rezervări. Acolo li se cere să își „verifice” datele cardului, însă informațiile introduse ajung direct la atacatori și sunt folosite pentru fraudă.

De ce este această campanie periculoasă

Experții avertizează că această campanie este mai sofisticată decât atacurile clasice de phishing, deoarece:

  • folosește date reale despre rezervări
  • trimite mesaje personalizate în mai multe limbi, inclusiv română
  • imită foarte bine branduri hoteliere cunoscute
  • exploatează perioada concediilor, când turiștii sunt mai atenți la confirmări și plăți

În unele cazuri, au fost identificate cel puțin șase campanii active și mai multe branduri hoteliere folosite fraudulos, fără a fi vorba de un singur lanț hotelier.

Semnale de alarmă pentru turiști

Specialiștii atrag atenția asupra mai multor indicii care pot trăda o tentativă de fraudă:

  • mesaj primit pe WhatsApp în numele hotelului
  • solicitarea de confirmare urgentă (ex: „24 de ore pentru verificare”)
  • linkuri care nu aparțin domeniului oficial al hotelului
  • greșeli subtile în adrese web sau texte (ex: „registation” în loc de „registration”)
  • cererea de introducere a datelor cardului pe site-uri externe

Recomandări de securitate

Pentru a evita fraudele, experții recomandă:

  • nu accesați linkurile din mesaje suspecte
  • contactați direct hotelul folosind datele de pe site-ul oficial
  • verificați linkurile cu instrumente de securitate înainte de accesare
  • raportați și blocați numărul pe WhatsApp
  • anunțați platforma de rezervări sau hotelul implicat

Dacă datele cardului au fost introduse deja, este esențial:

  • contactarea imediată a băncii pentru blocarea cardului
  • monitorizarea tranzacțiilor suspecte
  • schimbarea parolelor asociate conturilor de călătorie
  • atenție sporită la noi tentative de phishing

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Aut. nr. 56/03.06.2026, Delgaz Grid

0

Se aduce la cunoștința publicului faptul că s -a emis Autorizația de construire nr. 56/03.06.2026, de Consiliul Județean Sibiu, în vederea execuție lucrărilor de construire pentru: Extindere conductă si două branșamente gaze naturale presiune redusă categoria de importanță : „D” redusă, în loc. Orlat, Str. Mocăniței, Nr. 12 și Nr. 14 intravilan, JUD. SIBIU.

Termen de execuție a lucrărilor : 24 luni.

Beneficiari: DELGAZ GRID SA PRIN SC HOUSE CONFORT PROIECT SRL PENTRU SC TERRA BUILDING SRL.

Scutiri CASS 2026: cine este asigurat la sănătate, fără plată, și lista completă a beneficiarilor

0

În 2026, anumite categorii de persoane din România rămân asigurate în sistemul public de sănătate fără a plăti contribuția CASS, conform regulilor stabilite de CNAS și modificărilor legislative intrate în vigoare în 2025.

Cine este scutit de plata CASS, în 2026

Fără plata contribuției la sănătate beneficiază de asigurare, printre alții:

  • copiii până la 18 ani
  • elevii, studenții și ucenicii între 18–26 de ani fără venituri
  • tinerii din sistemul de protecție a copilului (până la 26 de ani)
  • femeile însărcinate și lăuzele
  • persoanele cu handicap
  • pensionarii cu venituri sub 3.000 lei
  • pacienții oncologici din programele naționale fără venituri
  • persoanele aflate în detenție sau arest preventiv
  • victimele traficului de persoane
  • voluntarii din serviciile de urgență
  • donatorii de celule stem (10 ani de la donare)

Cine plătește CASS, după modificările din 2025

Legea 141/2025 a introdus contribuții pentru mai multe categorii anterior exceptate, relatează Digi24. Printre acestea:

  • pensionarii cu venituri peste 3.000 lei (pentru suma care depășește pragul)
  • beneficiarii de șomaj, venit minim de incluziune sau indemnizații speciale
  • persoanele aflate în concediu de creștere copil sau acomodare

Eliminarea statutului de coasigurat

Soții sau părinții fără venituri nu mai sunt automat asigurați. Aceștia trebuie fie să se încadreze într-o categorie exceptată, fie să plătească CASS individual.

Acces la servicii medicale

Pacienții din programele naționale de sănătate continuă să beneficieze de tratamente, medicamente și servicii medicale, indiferent de statutul de asigurat.

Cum verifici dacă ești asigurat

Statutul de asigurat poate fi verificat online pe platforma CNAS (SIUI), folosind CNP-ul și codul de validare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ: Mobilizare de URGENȚĂ în județul Sibiu! Măsuri speciale înainte de valul de fenomene extreme

Autoritățile din județul Sibiu au activat măsuri speciale de prevenire și intervenție după avertizările de Cod Portocaliu și Cod Roșu emise de meteorologi pentru perioada 27–29 iunie.

În contextul avertizării meteorologice COD PORTOCALIU și COD ROȘU de instabilitate atmosferică accentuată, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, pentru perioada 27-29 iunie, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru stabilirea unor măsuri menite să prevină apariția situațiilor de urgență și gestionarea cât mai promptă a posibilelor situații care ar putea apărea în acest context.

La nivelul județului Sibiu a fost adoptată Hotărârea nr. 1 din 25.06.2026, privind aprobarea Planului de măsuri pentru prevenirea și atenuarea efectelor negative ale caniculei și secetei, ale altor fenomene hidro-meteorologice periculoase, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor pe timpul sezonului estival 2026 pe teritoriul județului Sibiu.

Conform hotărârii structurile cu atribuții în gestionarea tipurilor de risc specifice vor lua următoarele măsuri:

1.Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu:
a)va asigura operaționalizarea Grupei Operative;
b)va prealerta personalul aflat în turele libere;
c)va asigura măsurile necesare operaționalizării la nevoie a C.J.C.C.I. Sibiu;
d)va asigura monitorizarea permanentă a situației operative în județ și, la nevoie, va asigura intervenția operativă pentru gestionarea situațiilor de urgență înregistrate;
e)va coordona intervenția operativă a serviciilor voluntare pentru situații de urgență;
f)va verifica inopinat instituirea permanenței la sediul primăriilor;
g)va asigura fluxul informațional-decizional între instituțiile publice/autoritățile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență și C.J.S.U. Sibiu;

2.Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu va asigura măsurile specifice din competență pe linia ordinii și siguranței publice, respectiv circulației rutiere;

3.Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, la solicitarea I.S.U. Sibiu, respectiv I.P.J. Sibiu, va asigura sprijin conform competențelor;

4.Secția Drumuri Naționale Sibiu va asigura intervenția operativă pentru menținerea și/sau restabilirea stării de practicabilitate a drumurilor aflate în administrare;

5.Secția Autostrăzi Sibiu va asigura intervenția operativă pentru menținerea și/sau restabilirea stării de practicabilitate pe drumurile aflate în administrare;

6.Operatorii de utilități publice (electricitate, gaz, apă, telecomunicații) vor asigura personalul necesar și intervenția operativă pentru remedierea eventualelor deranjamente sau avarii suferite la instalațiile proprii pe fondul fenomenelor prognozate;

7.Consiliul Județean Sibiu va asigura sprijin conform competențelor pentru gestionarea situațiilor de urgență înregistrate;

8.Unitățile administrativ teritoriale de pe teritoriul județului Sibiu – primarii, în calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență:
a)vor institui permanența pe durata valabilității Codului Portocaliu, la sediul primăriei și vor transmite la Centrul Operațional Județean al I.S.U. Sibiu, datele de contact a persoanelor care asigură permanența;
b)vor convoca, la nevoie, Comitetul Local pentru Situații de Urgență în vederea verificării și punerii în aplicare a planurilor proprii de măsuri;
c)asigură pregătirea forțelor și mijloacelor pentru intervenție de la nivelul autorităților administrației publice locale și operatorilor economici;
d)la nevoie, vor asigura punerea în funcțiune a sistemelor de avertizare – alarmare din localități;
e)asigură monitorizarea permanentă a cursurilor de apă;
f)monitorizarea asigurării cu apă a populației și operatorilor economici, restricționarea folosirii apei în perioadele deficitare și identificarea surselor suplimentare de apă, atât pentru populație, în perioadele caniculare, cât și pentru asigurarea necesarului autospecialelor și echipamentelor specifice de stingere pe timpul intervențiilor la incendii;
g)amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor și de adăpostire a populației, semnalizate corespunzător și care să fie dotate cu aer condiționat și apă potabilă distribuită gratuit.

Textul complet al hotărârii poate fi consultat pe pagina web a Instituției Prefectului județul Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Caz șocant în Ungaria: brancardier din Budapesta, plasat în arest la domiciliu, după descoperirea unor presupuse rămășițe umane în locuința sa

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, angajat ca brancardier într-un spital din Budapesta, a fost reținut de autoritățile maghiare și ulterior plasat în arest la domiciliu cu monitorizare electronică, după ce anchetatorii au descoperit în locuințele și autoturismul său mai multe rămășițe biologice suspecte.

Potrivit Poliției Ungare, investigația a fost declanșată în urma unor informații primite de structura națională de investigații criminale, care indicau că angajatul spitalului ar fi păstrat părți de cadavre atât la locul de muncă, cât și la domiciliu, relatează ebihoreanul.ro.

Diseca animale și exhuma cadavre?

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că suspectul avea o preocupare pentru anatomie și patologie și obișnuia să disecă animale. Autoritățile susțin că acesta ar fi ajuns ulterior în posesia unor resturi de origine umană, atât prin intermediul activității profesionale, cât și prin alte surse investigate, inclusiv posibile exhumări din cimitire abandonate din Ungaria și Slovacia.

În cadrul perchezițiilor efectuate în mai multe locații și în autoturismul acestuia, polițiștii au ridicat numeroase probe, inclusiv dispozitive electronice și medii de stocare. De asemenea, au fost identificate resturi biologice și fragmente anatomice, care urmează să fie expertizate pentru stabilirea exactă a provenienței.

Bărbatul a recunoscut că este…canibal

Anchetatorii au precizat că suspectul ar fi vorbit în cercul său apropiat despre aceste preocupări și ar fi documentat activitatea prin fotografii.

În timpul audierilor, bărbatul ar fi recunoscut că era atras de părți ale corpului uman și că ar fi consumat preparate realizate din astfel de materiale, însă aceste declarații urmează să fie verificate în cadrul anchetei.

Conform presei maghiare, există informații neconfirmate oficial privind consumul unor organe, însă autoritățile nu au confirmat toate detaliile vehiculate în spațiul public.

Bărbatul este cercetat pentru utilizarea ilegală a rămășițelor umane, profanare de morminte și furt, iar procurorii nu exclud extinderea acuzațiilor pe măsură ce investigația avansează.

Ancheta este în desfășurare, iar toate probele ridicate sunt analizate de experți criminaliști pentru clarificarea completă a cazului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

ULTIMA ORĂ/OFICIAL: Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcția de premier

PNL, USR și UDMR au anunțat, printr-un comunicat comun, că îl susțin pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru.

Potrivit formațiunilor politice, propunerea vine în contextul în care România are nevoie de un Executiv capabil să gestioneze principalele provocări ale perioadei următoare, de la implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul SAFE, până la menținerea echilibrelor financiar-bugetare și continuarea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

„PNL, USR și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României.

PNL, USR și UDMR înaintează o propunere comună pentru funcția de prim-ministru al României în persoana europarlamentarului Siegfried Mureșan.

România are nevoie de un guvern care să gestioneze în mod responsabil urgențele și prioritățile țării (PNRR, Programul SAFE, echilibrele financiar-bugetare, aderarea la OCDE), să continue reformele și să valorifice fiecare oportunitate de dezvoltare în interesul cetățenilor”, a transmis PNL prin intermediul unui comunicat de presă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

SURSĂ FOTO: Siegfried Mureșan/Facebook

Euro digital în Europa: ce este, cum funcționează și când ar putea schimba plățile

0

Parlamentul European a făcut recent un nou pas în procesul de adoptare a euro digital, un proiect aflat în dezvoltare de mai mulți ani, care ar putea transforma modul în care sunt realizate plățile în zona euro.

Banca Centrală Europeană (BCE) a început studiile privind această monedă încă din 2020, iar Comisia Europeană a venit cu o propunere legislativă în 2023. După negocieri îndelungate între instituțiile europene și discuții privind impactul asupra sistemului financiar, proiectul a primit o primă formă de aprobare în Parlamentul European, după acordul anterior al Consiliului UE, potrivit stiripesurse.ro

Dacă procesul legislativ va fi finalizat până la sfârșitul lui 2026, euro digital ar putea deveni realitate începând cu anul 2029, deși calendarul rămâne flexibil.

Ce este euro digital și cum va funcționa

Euro digital ar urma să fie o formă electronică oficială a monedei euro, emisă direct de BCE și recunoscută ca mijloc legal de plată în toate statele din zona euro.

Utilizatorii ar putea accesa banii printr-o aplicație de tip portofel digital, cu ajutorul căreia vor putea:

  • efectua plăți în magazine fizice
  • cumpărături online
  • transferuri între persoane
  • plăți transfrontaliere în zona euro

Un element important este că utilizarea euro digital ar putea fi gratuită pentru consumatori, fără comisioanele obișnuite percepute de sistemele de carduri. În cazul comercianților, taxele ar urma să fie strict reglementate pentru a reduce costurile actuale.

De ce este susținut proiectul euro digital

Susținătorii proiectului consideră că această monedă ar putea aduce mai multe avantaje importante:

  • acces mai ușor la plăți digitale pentru persoanele fără cont bancar
  • posibilitatea încărcării numerarului în portofele digitale (inclusiv prin oficii poștale)
  • reducerea dependenței Europei de rețelele de plată americane precum Visa, Mastercard sau PayPal
  • un sistem unitar de plăți în toate statele din zona euro

Critici și temeri legate de euro digital

Proiectul nu este lipsit de opoziție. Unii critici se tem că euro digital ar putea duce, în timp, la diminuarea utilizării numerarului, deși BCE susține că bancnotele și monedele vor rămâne în circulație.

De altfel, utilizarea cash-ului este deja în scădere în Europa, coborând semnificativ în ultimii ani.

O altă îngrijorare vizează confidențialitatea tranzacțiilor, unii temându-se de o posibilă supraveghere a plăților. BCE respinge aceste afirmații și susține că sistemul va include opțiuni de utilizare offline, similare cu gradul de anonimitate al numerarului.

Euro digital vs criptomonede: diferențe esențiale

Deși este uneori asociat cu criptomonedele, euro digital este fundamental diferit:

  • nu este un activ de investiții
  • nu are volatilitate de piață
  • este emis și garantat de BCE
  • are valoare egală cu euro fizic

În același timp, sectorul bancar privește proiectul cu prudență, deoarece ar putea reduce veniturile din comisioane și ar putea muta o parte din economii din conturile bancare în portofele digitale.

Pentru a limita riscurile, BCE ia în calcul introducerea unui plafon pentru sumele stocate într-un portofel digital (estimat între 3.000 și 4.000 de euro), iar aceste fonduri nu ar urma să fie purtătoare de dobândă.

Schimbare importantă în sistemul de plăți european

Euro digital reprezintă una dintre cele mai importante schimbări posibile în sistemul de plăți european. Deși promite plăți mai simple, mai rapide și mai ieftine, proiectul rămâne în dezbatere din cauza impactului asupra băncilor, numerarului și confidențialității.

Dacă va fi adoptat conform calendarului actual, primele utilizări ar putea începe în jurul anului 2029.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Schimbarea pe care o vor observa imediat toți șoferii sibieni. S-a finalizat un pod important

Circulația a fost reluată pe noul pod din Apoldu de Jos. Lucrările la modernizarea drumului județean continuă.

Vești bune pentru locuitorii din Apoldu de Jos și pentru șoferii care tranzitează zona.

Circulația a fost reluată pe noul pod din Apoldu de Jos, situat pe ieșirea spre Ludoș, obiectiv realizat în cadrul investiției de modernizare a DJ 106G, pe tronsonul Apoldu de Jos – Ludoș – Gusu – Dealul Bogatului.

Deschiderea podului permite reluarea circulației în condiții normale, astfel că atât conducătorii auto, cât și pietonii nu mai sunt nevoiți să folosească rute ocolitoare.

Noua construcție oferă un plus de siguranță și confort pentru comunitate, infrastructura fiind completată și cu trotuare destinate pietonilor.

Lucrările la obiectiv nu sunt însă încheiate. În perioada următoare vor fi executate ultimele finisaje, în paralel cu continuarea proiectului de modernizare a celor 13,5 kilometri de drum județean dintre Apoldu de Jos și Dealul Bogatului.

Investiția este finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, iar valoarea contractului de execuție pentru întregul proiect se ridică la 45,68 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Vezi ce loc de muncă este disponibil la Apă Canal

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru: Secția Transport Sibiu

Inginer – 1 post

Loc de muncă: Sediul Central Sibiu

Nivel post: Execuție

Salariu de bază brut: conform grilei de salarizare aferenta secției din care face parte postul.

Cerințe:

  • studii superioare tehnice în domeniul auto/mecanic; 
  • experiență în domeniul auto – activități de exploatare-întreținere-reparații de minim 3 ani; 
  • cunoștințe temeinice de operare PC;
  • permis conducere cat. B;
  • disponibilitate pentru lucru în echipă și în afara orelor de program.

Principalele responsabilități:

  • coordonează activitatea coloanei auto;   
  • organizează repartizarea mijloacelor de transport.

Beneficii:

  • tichete de masă; 
  • formare profesională continuă; 
  • echipamente de lucru și protecție; 
  • stabilitate profesională într-un operator regional de utilități publice. 

Proces de selecție:

  • analiza dosarelor; 
  • interviu profesional; 
  • după caz, probă practică. 

Egalitate de șanse:

Apă Canal Sibiu SA promovează egalitatea de șanse și aplică principii de remunerare echitabilă pentru muncă egală sau de valoare egală.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 08.07.2026. Relaţii suplimentare la tel. 0269/222916 (int.117 sau 166).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Evaluarea Națională 2026: Ultima probă, la limba maternă, susținută de elevii de clasa a VIII-a

Ultima etapă a Evaluării Naționale 2026 are loc vineri, 26 iunie, când elevii de clasa a VIII-a care au studiat în limbile minorităților naționale susțin proba la limba și literatura maternă. Odată cu această testare, examenul național din acest an se încheie pentru toți candidații, urmând perioada de corectare și publicarea rezultatelor.

Proba este destinată absolvenților care au urmat ciclul gimnazial în limbi ale minorităților și are o structură similară celei de la limba română, vizând competențele de înțelegere a textului, interpretare și exprimare scrisă. Subiectele sunt elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și sunt adaptate fiecărei limbi materne, relatează Digi24.

Elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvare, timpul fiind calculat din momentul distribuirii subiectelor. Accesul în săli este permis până la ora 8:30, iar proba începe la ora 9:00. Lucrările sunt scanate și evaluate digital de către profesorii corectori.

Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și online, pe baza codurilor individuale. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii pot depune contestații, procedură care continuă și în zilele de 2 și 3 iulie.

Contestațiile vor fi soluționate între 4 și 7 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 8 iulie 2026. Notele definitive vor fi utilizate la admiterea în învățământul liceal.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI