Acasă Blog Pagina 4327

Expoziţie de filatelie, dedicată Centenarului Marii Uniri, la Biblioteca ASTRA

0

47 de pasionaţi de filatelie din multe judeţe ale ţării şi-au adus colecţiile la o expoziţie ce a fost vernisată miercuri în foaierul Corpului B al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu.
Evenimentul, organizat de Asociaţia Filateliştilor din Sibiu, este dedicat Centenarului Marii Uniri.
„Asociaţia noastră a reuşit, de-a lungul anilor, să marcheze şi din punct de vedere filatelic evenimente importante din istoria noastră naţională. Evident că un astfel de eveniment istoric cum este Centenarul Marii Uniri nu putea să fie omis de către filateliştii sibieni. Sperăm că prin această manifestare culturală să marcăm şi noi, filateliştii sibieni, marele eveniment de la 1 decembrie care, în urmă cu 100 de ani, a schimbat soarta românilor şi a României”, a spus Nicolae Salade, preşedintele Asociaţiei Filateliştilor din judeţul Sibiu.
Prezent la vernisajul expoziţiei naţionale de filatelie, cartofilie, maximafilie „Centenarul Marii Uniri”, prof. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA, a precizat că evenimentul de faţă vine să „întregească salba de manifestări realizate în cinstea Centenarului”.
Cu prilejul evenimentului, Asociaţia Filateliştilor din Sibiu a lansat o medalie, un plic şi o ştampilă specială dedicată Centenarului.
Expoziţia adună colecţii ce aparţin unui număr de 47 de expozanţi din judeţele Bacău, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Neamţ, Sibiu, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti. Acestora li se adaugă şi opt lucrări de literatură filatelică.
Expoziţia este montantă pe 80 de panouri, respectiv 160 de feţe de expunere, şi rămâne deschisă până luni, 3 decembrie.

Restricții de circulație de Ziua Națională, în Mediaș

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri, în data de 1 Decembrie, în municipiul Mediaș vor fi organizate o serie de manifestări culturale, festivități, precum și un ceremonial militar de defilare cu trupe și tehnică, pe traseul strada Constantin Brâncoveanu-strada Mihai Eminescu. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a ceremonialului militar de defilare, se impune măsura opririi traficului rutier după cum urmează:
– Joi, 29 noiembrie 2018, pentru repetiția generală, va fi oprit traficul rutier pe strada Mihai Eminescu (segmentul cuprins între strada Virgil Madgearu și strada Stephan Ludwig Roth), în intervalul orar 10-11.
– Sâmbătă, 1 Decembrie 2018 va fi oprit traficul rutier pe străzile Constantin Brâncoveanu și Mihai Eminescu, în intervalul orar 13.30-15
Reprezentanții municipalității medieșene precizează faptul că pe perioada aplicării respectivelor restricții de circulație, conducătorii auto pot folosi strada Stephan Ludwig Roth pentru deplasarea dinspre Piața Regele Ferdinand I.

Sportivii de la Hwarang au obținut 25 de medalii la Cupa României

0

24 de sportivi, dintre care 16 copii au alcătuit delegația Clubului Sportiv Hwarang Sibiu la Cupa României de Taekwon-do ITF. Elevii pregătiți de Florin Bîrluț au făcut o figură frumoasă în concurs, câștigând în total 25 de medalii. A fost cea mai mare Cupă a României organizată în țara noastră. 418 luptători au participat în competiția ce s-a desfășurat la Deva. Meciurile au fost interesante, iar concurența pentru medalii a fost mare. Evenimentul a fost organizat de ACS Red Tigers Călan împreună cu Federația Română de Taekwon-do ITF. Cristinel Popa a fost antrenorul care a organizat prima competiție de taekwon-do în România, în urmă cu 25 de ani, iar la Deva a fost tot el organizatorul principal.
”România este pe un trend ascendent! Sunt mulți copii care vin din urmă și sper ca în timp o mare parte din sportivii noștri să fie în lotul național. Nu știu să fi fost o competiție în care să nu fi avut măcar o medalie pe plan național din 2001, de când sunt antrenor. Întotdeauna planurile noastre sunt pe termen lung. Întotdeauna succesul este 5% talent și restul muncă. La Cupa României, fiecare sportiv a încercat să se autodepășească. Rezultatele au fost peste așteptări, copii s-au comportat foarte bine!”, a declarat antrenorul Florin Bîrluț.
Alexandru Băilă, Răzvan Tudor, Laurențiu Tatu, Raul Hurdu, Teodor Băilă, Denisa Stanciu, Vlad Stoia, Amalia Stan, Sarah Dobrescu, Teodora Cristache, Crina Orlățan, Alina Ralea, Alexandru Ropotă, Cristian Ropotă, David Ralea, Petru Mitruș, Ștefan Mitruș, Tudor Dughiri, Andrei Dobră, Ștefan Dughiri, Raul Măerean, Andrei Buturugă, Matei Buturugă și Paul Meșter au fost sportivii care au contribuit la această reușită pentru Hwarang.
Medalie la Campionatul Mondial
A fost ultimul concurs important al anului! Pentru sportivii de la Hwarang urmează o pregătire de câteva luni pentru competițiile principale din 2019: Campionatul Mondial și Campionatul European. La Mondiale, tehnicianul sibian își dorește cel puțin o medalie la nivel de club, iar la lotul național al României, unde este antrenorul echipei de juniori speră ca sportivii noștri să termine în top 3, în clasament, iar pe națiuni țara noastră să fie cea mai bună din întrecere. ”La club, sperăm la cel puțin o medalie la Campionatul Mondial! Totul va depinde de muncă și motivație. La lot este un schimb de generații la juniori și va trebui să lăsăm așteptările mai jos. Eu zic că o clasare în primele 3 echipe la juniori este foarte posibilă și bineînțeles locul I în clasamentul general pe națiuni”.

Andreea Dragoman va participa la Campionatul Mondial de juniori

0

Tenismena din Mediaș încheie anul competițional productiv la masa de ping pong cu o întrecere foarte importantă: Campionatul Mondial de Juniori. După ce în luna octombrie, Andreea Dragoman s-a luptat cu sportivii cei mai buni la Jocurile Olimpice de Tineret desfășurate în capitala Argentinei (Buenos Aires), iar în noiembrie ea a participat la Openul Ungariei (Szombathely) și la Campionatul Național de Tineret (Câmpulung), acum a venit timpul ca tenismena născută în Mediaș să ajungă și în Australia, la Bendigo. Localitate care se află în apropierea Melbourne-ului, unde peste numai două luni va juca Simona Halep la Australian Open. Campionatul Mondial de Juniori la Tenis de Masă va avea loc în perioada 2-9 decembrie. Sunt prezenți în concurs jucătorii cei mai buni de pe planetă. În primele patru zile vor avea loc întrecerile la echipe, urmând ca apoi să urmeze disputele pentru medalii la individual, dublu și dublu mixt. Concursul se va desfășura pe Arena din Bendigo, unde capacitatea este de 4000 de spectatori și unde se desfășoară mai multe evenimente sportive de-a lungul anului, în special competițiile de baschet pentru echipele feminine și masculine ale orașului.
”Orașul aurului”
Bendigo este cunoscut și drept ”orașul aurului”, după o perioadă prosperă în trecut din acest punct de vedere. În anul 1850, Bendigo s-a dezvoltat ca un oraș minier de aur, iar numai un an mai târziu se estimează că au fost extrase 777 de tone de aur.

Copii de la Puma au fost cei mai buni la Cupa României

0

Clubul Puma și-a respectat blazonul și în anul acesta la Cupa României de Taekwon-do ITF! În week-end, la Deva, luptătorii antrenați de către Alin Lăzurcă au fost cei mai buni în clasamentul copiilor, iar la juniori au ocupat poziția a treia. Concursul a avut un număr record de participanți pentru această întrecere, 418 sportivi intrând pe tatami pentru a se bate la medaliile puse în joc de către organizatori. 50 dintre ei au reprezentat clubul din orașul nostru. ”A fost un concurs în așteptările mele ca rezultate. Ne-am îndeplinit obiectivele. De 6 ani suntem neînvinși la copii, în toate competițiile interne. La juniori am avut 5 copii de 13-14 ani care au schimbat categoria și au mari șanse să se califice în lotul național, în urma rezultatelor foarte bune de la tull și luptă”, a declarat antrenorul principal de la Puma, Alin Lăzurcă.
Paul Hadăr a fost desemnat cel mai bun sportiv la copii. Rareș Miclea, Ștefania Văcariu, Marius Achim, Vlad Văcariu, Oana Pavel și Marius Dancu au fost și ei printre sportivii care s-au remarcat în competiție de la Puma. Evenimentul a fost organizat de ACS Red Tigers Călan împreună cu Federația Română de Taekwon-do ITF. Cristinel Popa a fost antrenorul care a organizat prima competiție de taekwon-do în România, în urmă cu 25 de ani, iar la Deva a fost tot el organizatorul principal.
Campionatul Mondial, ținta principală pentru 2019                                                                        
A fost ultimul concurs important al anului pentru sibieni. Pentru ei urmează pregătirea pentru cea mai importantă competiție din 2019: Campionatul Mondial. Întrecere ce va avea loc în primăvară, în Germania. Acolo, tehnicianul sibian își dorește să aibă campioni mondiali de la club, iar la lot, unde este antrenorul echipei de seniori vrea ca România să fie cea mai puternică țară din competiție. ”La club, țintim să avem sportivi campioni mondiali în 2019. La lot vreau să câștigăm locul I pe națiuni la Campionatul Mondial”, a mai spus tehnicianul.

1 Decembrie Special, la Târnava

Ziua Națională a României aduce în localitatea Târnava un eveniment cu totul deosebit, intitulat „1 Decembrie special”. Este vorba despre 13 cupluri care în 2018 sărbătoresc 25, 50 și respectiv 55 de ani de la data cununiei. Vor fi momente de neuitat și bucurie pe chipul nuntașilor care, în prezența rudelor și prietenilor apropiați, își vor reînnoi jurămintele în fața ofițerului de stare civilă.
Evenimentul va începe la ora 17, în Căminul Cultural „George Enescu” și va fi condus de Norbert Pleiner, primarul comunei, Claudia Șerban-ofițerul de stare civilă), preotul paroh Bogdan Fluieraș și Nicolae Muntean- cetățean de onoare al localității Târnava. După ce fiecare pereche își reînnoiește jurământul, urmează dansul mirilor, ciocnirea paharelor de șampanie, îmnânarea cadourilor simbolice surpriză, iar ulterior vor rămâne în cămin pentru câteva momente de socializare.
„Este vorba despre șașe cupluri care sărbătoresc nunta de argint, cinci cupluri care sărbătoresc nunta de aur și respectiv 2 cupluri care sărbătoresc nunta de smarald. Ne așteptăm ca și anul trecut să avem peste 100 de persoane la această acțiune de suflet și suntem convinși că vor fi mari emoții atât pentru noi ca și organizatori, cât și pentru cele 26 de persoane care au acceptat să ia parte la un eveniment atât de special”, au declarat reprezentanții Primăriei Târnava.

De 1 decembrie se deschide sezonul la Arena Platoș

Complexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide oficial un nou sezon de ski și snowboard în 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României. Ca în fiecare an, sezonul se deschide cu un legendar Get United Party la care sunt așteptați toți prietenii Arena Platoș Păltiniș, la un vin fiert sau o bere rece dar și la un concurs de ski și snowboard jibbing.
Invitați speciali din întreaga țară vin în weekendul marii Uniri la Păltiniș pentru a sărbători deschiderea unui nou sezon. Tot sâmbătă se va deschide și prima pârtie, pârtia A.
 „În ciuda faptului că vremea n-a prea ținut cu noi am reușit să producem suficientă zăpadă încât să putem deschide încă din prima zi a lunii decembrie. Ne-am concentrat eforturile pentru a produce zăpadă pentru a desfășura concursul de jibbing în condiții optime dar și pentru a acoperi pârtia A, pârtia principală a complexului, pentru ca cei care așteaptă cu sufletul la gură prima tură din acest sezon să se poată bucura de zăpadă. Sperăm ca temperaturile să rămână sub zero grade ca să putem produce suficientă zăpadă pentru a deschide în cel mai scurt timp posibil și celelalte pârtii”, spune Ana Lutghart Tincu, managerul Arena Platoș Păltiniș.
Get United Party va începe la lăsarea serii, în apreskiul complexului. La pupitru vor mixa pe rând DJ STF și DJ Dex. Antrenamentele pentru concursul de jibbing vor începe la ora 14. La ora 17 vor avea loc calificările iar finalele la ora 20. Apoi toată lumea se mută în apreski pentru seturile celor doi DJ-i. DJ STF vine din lumea free-skiing-ului și creează prin muzica aleasă atmosfera de petrecere specifică scenei sporturilor de acțiune. DJ DEX va ridica nivelul petrecerii cu piese muzicale noi, produse în cadrul proiectului MADE FROM SCRATCH.
Până în 23 decembrie, instalațiile de transport pe cablu vor funcționa între orele 10 și 21.30 sâmbăta și 10 – 17 duminica. Ca noutăți pentru sezonul ce se va deschide la finalul acestei săptămâni, centrul de închirieri a fost dotat cu echipamente noi, pentru toate vârstele, în special pentru cei mici. De asemenea, școala de ski e pregătită cu oferte accesibile pentru toți cei ce doresc să învețe să schieze.
Sezonul 2017-2018 se anunță a fi cel mai spectaculos de până acum în ceea ce privește evenimentele sportive. Pe lângă competițiile tradiționale, Slide and Freeze, Miss Bikini sau Family Race, anul acesta vor mai avea loc și concursul de săniuțe, evenimentele de sport extrem Arena Freestyle Open, skier&boarder Cross precum și un cross pentru mountain bikeri dar și evenimentul maraton Record de ture în 12 ore. World Snowboard Day va fi sărbătorită în data de 20 ianuarie 2019 iar, în premieră, cei mici vor avea la dispoziție un concurs doar pentru ei, Kids Race, programat în 9 februarie.

„Moon Hotel Kabul”, în premieră la Sibiu

0

Aparte Film și Este Film Festival prezintă la Sibiu cea mai nouă producție cinematografică a regizoarei Anca Damian, „Moon Hotel Kabul”, o coproducție România-Franța. Filmul a avut premiera internațională în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, unde Anca Damian a obținut premiul pentru cel mai bun regizor.
Proiecția va avea loc marți, 4 decembrie, începând cu ora 18.30, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, fiind urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu doi dintre actorii filmului, binecunoscuți publicului sibian: Ofelia Popii și Cătălin Neghină.
Filmul „Moon Hotel Kabul” ridică întrebări despre adevăr, dragoste și prețul pe care decidem să- l plătim pentru ele. Ivan Semciuc este jurnalist de investigație. Cinic, el combină abil adevărul și ficțiunea în reportajele sale. Apoi vine o zi când i se întâmplă ceva care-i afectează viața: la sfârșitul unei misiuni în Kabul, are o partidă de sex fără obligații cu Ioana, traducătoarea. Evenimentul este aparent lipsit de sens, dar a doua zi, înapoi la București, Ivan află că Ioana a murit, găsită cu venele tăiate. Rutina de nezdruncinat a veții sale personale intră într-o revoluție profundă, pe măsură ce Ioana îl bântuie moartă, mai prezentă și mai mult decât a făcut-o în timpul vieții.
Scenariul „Moon Hotel Kabul” este co-semnat de Lia Bugnar și de Anca Damian. Din distribuție fac parte Florin Piersic Jr., Ofelia Popii, Adrian Titieni, Alexandru Nagy, Rodica Negrea, Richard Bovnoczki, Cristina Florea, Ilona Brezoianu, Dorina Chiriac.

Aproape 900 de locuri de muncă pentru șomerii sibieni

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 889 locuri de muncă vacante oferite de către 82 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă oferite, 75 de  posturi se adresează persoanelor cu studii superioare şi anume: analist calitate, consilier inginer construcţii, director societate comercială, fizician, inginer mecanic, inginer producţie, logistician gestiune flux, manager proiect,  programator, şef proiect sau specialist în domeniul calităţii, în timp ce 814 de posturi sunt pentru persoanele cu studii primare, gimnaziale, profesionale, liceale, post-liceale sau fără studii.
51de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 44 de posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 20 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 15 locuri de muncă pentru femei de serviciu. 37 de posturi sunt oferite pentru confecționeri-asamblori articole din textile, iar 64 locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 7 joburi, 6 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor ambulanți de produse nealimentare. În același timp sunt oferite 53 de posturi pentru lucrători comerciali și 21 de joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

CCR discută sesizarea preşedintelui Camerei privind conflictul între Ministerul Public şi Parlament pe tema protocoalelor

Curtea Constituţională a României dezbate miercuri sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Pe 14 noiembrie, CCR a fost de acord cu amânarea dezbaterilor, după ce Florin Iordache, care trebuia să susţină sesizarea din partea Camerei Deputaţilor, nu s-a putut prezenta.
Pe 8 octombrie, preşedintele Camerei Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, pe tema protocoalelor dintre SRI şi Parchetul General.
Sesizarea a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, în condiţiile în care Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia pentru data de 8 octombrie.
Florin Iordache declara anterior, în cadrul unei şedinţe a Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, că analizează posibilitatea sesizării CCR cu un conflict instituţional de natură constituţională pe tema protocoalelor de colaborare încheiate între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii în 2009 şi 2016, susţinând că procurorul general a dat puteri sporite SRI, transformându-l în organ de urmărire penală.
„Acest protocol din 2016 dă puteri sporite SRI, transformându-l în organ de cercetare penală, dacă SRI se referea la infracţiuni de siguranţă naţională. Dacă vă uitaţi la art. 17 din protocolul din 2009 şi la art. 11 din protocolul din 2016 în care se spune că SRI administrează probe în faza de urmărire penală, ceea ce adaugă Codului de procedură penală, astfel încât efectuează cercetări sau constatări tehnico-ştiinţifice, îndeplinesc acte care sunt în sfera de garanţie a părţilor şi aici vorbesc de art. 27 din protocolul din 2009 şi de art. 11 din protocolul din 2016. Şi, de asemenea, extinde sfera de competenţe a SRI la orice fel infracţiune, aşa cum este la lit. b la art. 2 din protocolul din 2016 şi art. 2 din protocolul din 2009”, explica atunci Iordache.
În opinia sa, prin protocolul din 2009, SRI este abilitat să cenzureze probele din dosare.
„De asemenea, dacă vă uitaţi la protocolul din 2009 art. 34 al. 2, SRI este abilitat să cenzureze probele din dosare, pe baza aprecierii agenţilor Serviciului. Prin semnarea acestor protocoale, şi de aceea cred eu că e un fapt foarte grav, procurorul general a venit să adauge la Codul de procedură penală şi a dat puteri sporite SRI, transformându-l în organ de urmărire penală”, spunea Florin Iordache.
Ulterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, preciza că nu a fost consultat în legătură cu sesizarea făcută de preşedintele Camerei Deputaţilor la CCR pe tema protocoalelor de colaborare. ”Până la urmă, Guvernul înţeleg că nu este parte şi atunci dânşii l-au redactat, l-au motivat, l-au depus”, spunea ministrul.

Teodorovici: Trebuie încurajată întoarcerea forţei de muncă în ţările de origine

România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, iar o eventuală funcţie de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă ca principal scop sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine, scrie marţi seara ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pe propria pagină de Facebook.
„Nu am pus, nu pun şi nici nu voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte. Astfel, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată. Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social”, menţionează Eugen Teodorovici.
El afirmă că a dorit să sublinieze necesitatea de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene, astfel încât să existe condiţii egale de acces pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene.
„În niciun caz nu este vorba de o piedică sau de o limitare a accesului românilor în spaţiul european, ci mai degrabă dorinţa mea, aşa cum a fost întotdeauna, de a apăra şi promova interesele românilor şi ale companiilor româneşti”, precizează ministrul Finanţelor.
Potrivit şefului de la Finanţe, în Europa Centrală şi de Est şomajul nu a înregistrat cote alarmante nici în perioada de criză, problema principală fiind migraţia forţei de muncă, în special cea calificată, către state mai prospere din Vestul Europei. Acest fenomen duce la dezechilibre majore pe piaţa muncii, care afectează potenţialul de creştere şi încetineşte convergenţa la nivelul Uniunii Europene.
„Prin urmare, o eventuală funcţie de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă în vedere, în special, interesele statelor afectate de deficit al ocupării pe piaţa muncii şi trebuie să aibă ca principal scop sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine. Indiferent de sensibilităţile europene am reprezentat şi voi reprezenta întotdeauna interesul României si al românilor!”, încheie Eugen Teodorovici.
Într-o dezbatere la Parlament având ca temă învăţământul universitar dual şi criza forţei de muncă, ministrul Finanţelor Publice a afirmat că permisul de muncă ar trebui limitat la 5 ani fără drept de reînnoire în aceeaşi ţară.
„Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de Finanţe din Europa, şi am spus, poate sună aşa mai restrictivă, mai nu ştiu, de altă factură, (…) dar asta este, trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, cu atât o zonă devine mai bogată, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, dacă suntem cu adevărat lideri, vorbesc de toţi liderii europeni, la nivel european, trebuie să fie acea coeziune, cu adevărat coeziune politică socială. Nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă prin fel de fel de condiţii, o laşi în afară. Deci, limitarea dreptului de a lucra. În ce sens că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp în toate statele. Nu mai ai voie după primul permis să îţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa dacă stă în Germania şi tot primeşte drept de muncă, păi nu o să se întoarcă cel din Germania care lucrează în veci în Croaţia, România, adică ţările de unde, poate, forţa de muncă a plecat. Deci, trebuie să fie o astfel de măsură discutată. Maxim 5 ani şi, după 5 ani, la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a susţinut Teodorovici.
Declaraţiile ministrului Finanţelor au atras critici din partea sindicatelor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical catalogând drept anti-europeană propunerea lui Teodorovici, venită cu puţin timp înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România.
„Cu foarte puţin timp înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Ministrul Teodorovici (ministrul Finanţelor, n.r.), ministru desemnat de un partid social democrat, face o propunere miniştrilor de finanţe din statele membre UE în deplină contradicţie cu principiile fundamentale ce stau la baza construcţiei europene. Considerăm că discursul Ministrului Teodorovici este unul anti-european, fără nici o legătură cu prezentul şi viitorul acestui proiect politic de anvergură. Introducerea de restricţii în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la muncă de către cetăţenii UE încalcă indiscutabil teze din Tratatul privind funcţionarea Uniunii”, precizează BNS.
Totodată, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat că dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene este câştigat de toţi românii, iar problema deficitului de forţă de muncă în România, o problemă reală, nu se rezolvă prin limitarea unui drept câştigat prin obţinerea calităţii de membru al UE.

Cioloş: Libertatea de circulaţie, un drept pe care PSD vrea să îl limiteze; Teodorovici să demisioneze de urgenţă

0

Fostul premier Dacian Cioloş, fondator al Mişcării România Împreună, afirmă că libertatea de circulaţie, este un drept pe care „PSD vrea să îl limiteze” şi îi cere ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, „să explice de ce vrea permise de muncă pentru cetăţenii români şi să demisioneze urgent”.
„PSD ne întoarce în timp şi, pe mai multe voci, cere limitarea dreptului românilor de a munci în străinatate. Atât înţelege acest partid din spiritul european după 11 ani de la aderare: să lege cetăţenii cu lanţuri de cetate, în loc să le ofere condiţiile pentru a rămâne. Să nu mai plece în căutarea unui trai mai bun, fie că ei sunt medici, antreprenori sau simpli muncitori în agricultură ori construcţii care îşi ajută familiile cu bani câştigaţi greu, dar cinstit. Cinstea şi munca sunt valorile pe care PSD nu le respectă. Libertatea de circulaţie, un drept pe care PSD vrea să îl limiteze”, scrie Cioloş marţi într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El adaugă că ministrul Teodorovici „trebuie să explice de ce vrea permise de muncă pentru cetăţenii români şi să demisioneze urgent”.
„Ministrul Sorina Pintea să explice de ce, în loc să pună presiune pe propriul Guvern pentru a construi spitale decente, propune limitarea dreptului rezidenţilor de a pleca în străinătate. PSD să spună clar dacă legarea de glie devine politică de stat. Dacă această nouă abordare vine să înlocuiască incapacitatea de a pune în aplicare promisiunile din programul lor de guvernare. Azi mă văd cu peste 300 de români din diaspora şi le voi spune că viitorul lor este în ţară. Dar imediat ce prin vot punem altceva decât PSD la guvernare şi cu ajutorul lor”, conchide Cioloş.
Într-o dezbatere la Parlament având ca temă învăţământul universitar dual şi criza forţei de muncă, ministrul Finanţelor Publice a afirmat: „Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştri de Finanţe din Europa, şi am spus, poate sună aşa, mai restrictivă, mai nu ştiu, de altă factură (…), dar asta este, trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, cu atât o zonă devine mai bogată, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, dacă suntem cu adevărat lideri, vorbesc de toţi liderii europeni, la nivel european, trebuie să fie acea coeziune, cu adevărat coeziune politică socială. Nu încarci şi întăreşti partea de vest şi laşi restul Europei, prin fel de fel de condiţii, în afară. Deci, limitarea dreptului de a lucra. În ce sens – că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa – permisul de muncă să fie acelaşi ca timp în toate statele. Nu mai ai voie după primul permis să îţi reînnoieşti dreptul de muncă, pentru ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă stă în Germania şi tot primeşte drept de muncă, nu o să se întoarcă cel din Germania care lucrează în veci în Croaţia, România, adică ţările de unde, poate, forţa de muncă a plecat. Deci, trebuie să fie o astfel de măsură discutată. Maximum cinci ani şi, după cinci ani, la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”.