Numeroşi sibieni şi turişti din toate colţurile ţării au venit, vineri seară, la deschiderea Târgului de Crăciun de la Sibiu, un eveniment aflat la cea de-a XII-a ediţie. Printre noutăţile manifestării se numără un patinoar în aer liber şi proiecţii cu urări de Crăciun şi sărbători de iarnă în numeroase limbi străine, pe clădirile din Piaţa Mare. Potrivit organizatorilor, această idee are la bază organizarea Summit-ului UE de anul viitor, găzduit de Sibiu, şi faptul că România va deţine preşedinţia Consiliului UE.
La deschiderea Târgului de Crăciun din Sibiu,a fost prezentă şi Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, care a dezvăluit cu această ocazie şi o parte dintre invitaţii din noaptea de Revelion, în Piaţa Mare, fiind vorba, printre alţii, de Ştefan Bănică Junior.
„Ne-am întâlnit aici pentru a porni, în primul rând, iluminatul festiv în Piaţa Mare şi să aprindem bradul de Crăciun, un cadou făcut comunităţii sibiene de către compania Scandia SA, un brand al Sibiului. Este un brad modern, într-un stil minimalist”, a spus Astrid Fodor.
Patinoar în aer liber, una dintre noutăţile ediţiei 2018 a Târgului
“Avem un patinoar, în primul rând. Am mai avut acum 4-5 ani. L-am readus şi ne bucurăm că am făcut asta. Multă lume l-a cerut şi credem că este un element foarte potrivit. Este un patinoar modern, frumos, minimalist, te poţi apropia la câţiva centimetri de el. În trecut era o construcţie mult mai complicată, părea poate un pic nepotrivită pentru un centru de oraş. O altă noutate o reprezintă modul în care am amplasat căsuţele. Cei care au venit anul trecut în special, când am ajuns la un număr destul de mare, de 100 de standuri, s-a putut vedea că se încurcau în vizite. Până atunci, încercasem să încurcăm un pic vizitatorii, ca să petreacă mai mult timp aici, dar deja când am depăşit 100 de standuri a devenit mult mai complicat. Acum sunt 110 standuri, dar le-am organizat foarte bine. Sunt nişte linii drepte, care permit oricui să viziteze standurile la rând. Seara, mai ales, era greu să faci cumpărăturile pe care şi ţi le doreai. Mai e vorba şi de un joc organizatoric. Din aer, se vede că aceste căsuţe formează cifra 100, un joc de a face o legătură cu Anul Centenarului”, spune Andrei Drăgan Răduleţ, managerul Târgului de Crăciun din Sibiu.
Şi proiecţia de lumini are o temă nouă anul acesta. Două laturi ale Pieţei Mari sunt acoperite cu urări de Crăciun şi de sărbători în diverse limbi internaţionale. “Am vrut să facem o legătură cu ideea că România va deţine preşedinţia UE anul viitor, dar şi cu faptul că va organiza un mare Summit european la Sibiu. Sunt şi în limbi pe care nici nu le pot citi, din păcate. În plus, faţadele clădirilor din Piaţa Mare au o altă culoare, un alt aspect. Le-am păstrat pereţii şi geamurile, dar ele arată ca şi cum ar fi din poveste, la streaşini se poate vedea şi ceva zăpadă – nu e adevărată. Mai avem şi o pădure de brazi în care ninge digital. Atmosfera, când ai în jurul tău mii de metri pătraţi de proiecţii, este frumoasă”, mai spune managerul Târgului de Crăciun Sibiu.
Târgul de Crăciun are anul acesta şi un nou concept în privinţa bradului, care a stârnit diverse reacţii.
“Ne era clar că vor fi diverse opinii. A trece de la un brad natural de Crăciun la un brad artificial este, din start, ceva controversat, poate. Însă această schimbare s-a dorit în primul rând pentru că a fost o firmă locală din Sibiu cu vechime de zeci de ani ce a vrut să se implice în acest proiect. A venit cu iniţiativa de a aduce ceva nou. Şi cred că, plecând de la acest punct, e un lucru foarte binevenit. Este un obiect decorativ acum, nu mai este doar un brad care simbolizează natura şi este ceva tradiţional sau mai vechi, e ceva modern Noi încercăm totuşi să aducem ceva nou în fiecare an. Nu este un târg de Crăciun bazat în mare parte pe o tradiţie veche de sute de ani. România, din păcate, nu are aşa ceva, aşa că luăm o abordare modernă. Mulţi turişti din străinătate apreciază că văd ceva nou şi chiar în Sud Est-ul Europei. Nu este o destinaţie tradiţională pentru Crăciun, dar încercăm să atragem atenţia”, a mai spus Andrei Drăgan.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2010 era vorba de 28.000 de înnoptări ale turiştilor în lunile noiembrie şi decembrie, iar în 2017 s-a vorbit despre peste 100.000. “E o creştere foarte mare. În realitate, numărul turiştilor este mult mai mare. Aţii nu înnpotează în Sibiu sau stau în apartamente în regim hotelier sau în pensiuni cu camere mai puţine. În acest weekend este absolut totul rezervat”, anunţă organizatorii evenimentului.
După deschiderea oficială a evenimentului, a urmat un concert susţinut de naistul Radu Nechifor şi Paula Seling.
Târgul de Crăciun de la Sibiu se desfăşoară până pe 3 ianuarie 2019.
S-a deschis Târgul de Crăciun din Sibiu!
Dan Fleșeriu după victoria cu „U” Cluj: „Din păcate o să urmeze două săptămâni în care nu o să putem intra în sală”

Antrenorul principal al sibienilor a vorbit la finalul meciului cu Universitatea Cluj despre victoria formației sale și problemele cu care se confruntă echipa sa. Dan Fleșeriu s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, dar este frustrat și supărat de faptul că jucătorii săi nu se pot antrena zi de zi în Sala Transilvania, iar în următoarele două săptămâni, în care adversarii se vor pregăti în sala proprie, CSU nu va putea intra în Sala Transilvania pentru antrenamente. ”Sunt mulțumit de victorie. Sunt mulțumit de energia pe care am arătat-o și sunt mulțumit de rezultat. Nu trebuie să sărim calul, nu suntem nici măcar aproape de ceea ce putem să facem…să jucăm. Și asta știți bine, din cauza problemelor pe care le avem în sală. Dacă ne-am putea antrena mai mult am putea să jucăm. Nu există performanță fără antrenamente. O să spun asta chiar dacă risc să devin plictisitor până cei care pot face ceva pentru lucrul acesta înțeleg. Este păcat că anul acesta avem o echipă bună, care ar putea să obțină o medalie în sfârșit, cu șanse reale, dar dacă nu o să ne antrenăm în sala în care jucăm nu o să avem nicio șansă. Din păcate o să urmeze două săptămâni în care nu o să putem intra în sală. De asta sunt dezamăgit, îngrijorat, supărat, frustrat pentru că astăzi am arătat că putem face față la campionat, jucând împotriva celei mai bune echipe din campionat”.
Măgura a pierdut fără drept de apel ultimul meci din campionat pe 2018
Ada Moldovan și compania nu au avut vreo șansă în runda cu numărul X a Ligii Florilor! Măgura a suferit primul eșec pe teren propriu, SCM Râmnicu Vâlcea fiind prima formație care reușește să se impună în Sala Polivalentă din Cisnădie. A fost 27-20 (15-7) în favoarea oaspetelor. Vâlcea a dominat total partida, iar în repriza secundă a avut chiar și avans de douăsprezece goluri, 21-9. După acest rezultat, învingătoarele au 9 victorii din tot atâtea posibile în campionat. Ele încheie anul pe primul loc al clasamentului. Măgura Cisnădie termină pe locul III, cu 5 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri.
Și roboții pictează câteodată
Până unde s-a ajuns cu arta? Ei bine, în New York a fost licitat un portret pictat în exclusivitate de un robot, pentru fabuloasa sumă de 430.000 de dolari, deși inițial s-a estimat că valoarea sa este de 10.000 dolari.
„Portretul lui Edmond Bellamy” a fost realizat pe pânză, cu cerneală, după ce „mașina inteligentă” a analizat aproximativ 15.000 de portrete pictate între secolele XIV-lea și XX-lea.
HC Sibiu va juca pe terenul unei formații neînvinse ”acasă”
Handbaliștii sibieni speră să fie primii care să obțină toate cele trei puncte la Ordorhei, în acest sezon al Diviziei A. Meciul se va disputa mâine de la ora 18,00. Va fi primul joc al roș-negrilor în deplasare după patru jocuri disputate la rând pe teren propriu. În tur, cele două formații au încheiat la egalitate, 22-22. „Academia de Handbal Sejke Ozorhei este foarte bine sustinuță și organizată, are la echipa de seniori un lot foarte bun ce practică un handbal disciplinat și în mare viteză. E o atmosferă foarte vulcanică la Odorhei, cu sala plină, un public cunoscător de handbal și foarte activ. Nu au pierdut puncte până acum pe teren propriu, sperăm să o facă mâine”, a declarat președintele HC Sibiu, Matei Damian.
CSU Sibiu a câștigat ”Derby-ul Ardealului”!
”Vulturii” lui Dan Fleșeriu au obținut cea de-a patra victorie din tot atâtea posibile pe teren propriu, în acest sezon. În fața unei săli arhipline, CSU Sibiu a oferit o bucurie imensă suporterilor, reușind să câștige în fața marii rivale, Universitatea Cluj. A fost 85-74 (19-9; 22-22; 22-21 și 22-22) în favoarea galben-albaștrilor. ”Derby-ul Ardealului” a fost dominat de gazde, sibienii fiind la conducere în marea majoritatea timpului, ”șepcile roșii” au avut numai 2-0, iar în rest CSU a avut avantaj. Sfertul inaugural a fost determinant în soarta partidei, Sibiul jucând mai bine, 19-9. În următoarele 30 de minute, duelul a fost echilibrat ca puncte, două sferturi s-au încheiat la egalitate, 22-22, iar cel de-al treilea a fost 22-21 pentru CSU. La final, CSU s-a impus cu 85-74 și a revenit pe primul loc în Liga Națională de Baschet Masculin. Elevii lui Dan Fleșeriu au 5 victorii și 2 eșecuri, exact ca adversarii de azi, care au căzut pe locul II.
FOTO – Sute de sibieni au făcut spirometrii gratuite
Aproximativ 400 de sibieni au beneficiat de testare gratuită prin intermediul spirometriilor, în cadrul Zilelor Sănătății Plămânilor, organizate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu în perioada 14-16 noiembrie. Evenimentele au fost prilejuite de Ziua Mondială de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (14 noiembrie) și Ziua Națională fără Tutun (15 noiembrie) și s-au desfășurat la Shopping City Sibiu și la Spitalul de Pneumoftiziologie.
„Cetățenii au fost foarte receptivi la mesajul nostru de conștientizare cu privire la sănătatea plămânilor, astfel încât s-au prezentat într-un număr mare pentru efectuarea de spirometrii gratuite. Tocmai de aceea, pentru noi reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor. Prin urmare, vom mai organiza și pe viitor astfel de evenimente”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Circa 40% dintre persoanele evaluate au fost îndrumate către un consult de specialitate, în vederea efectuării unor investigații suplimentare pentru stabilirea unui diagnostic. De asemenea, au primit recomandări și pliante cu privire la consecințele negative pe care tutunul le are asupra sănătății, în condițiile în care BPOC este determinat în primul rând de fumat.
Spirometriile gratuite au fost efectuate de medicii pneumologi Lavinia Danciu, Iulia Simina, Oana Mețiu și de asistenții medicali Aurora Tarța, Claudia Dancu și Roxana Mihu.
În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu sunt internați anual aproximativ 750 de pacienți cu exacerbări ale BPOC, iar numărul persoanelor consultate în ambulatoriul de specialitate al spitalului din cauza acestei boli depășește 7.000. În anul 2017 au fost efectuate în total 7200 de spirometrii, media lunară fiind în sezonul cald de 450, iar în sezonul rece, de 650.
3 localități din județul Sibiu, fără curent electric
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MARTI, 20 NOIEMBRIE 2018
* între orele 11-14 în VESTEM SAT integral.
* între orele 8.30-16.30 în MEDIAS strazile: GHIMBAV, G. BACOVIA, CEHOV, ROMAN V. PROF ST MANCIULEA, GRAVORILOR partial.
MIERCURI, 21 NOIEMBRIE 2018
* între orele 9-14 în CISNADIE strazile: UZINEI, TRANSILVANIEI – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Se cere alăturarea orașului Cisnădie la Zona Metropolitană Sibiu
Asociaţia pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecţilor a transmis o scrisoare deschisă către primarul din Cisnădie prin care se solicită edilului din Cisnădie alăturarea orașului la localitățile care dorec înfiinţarea Zonei Metropolitane Sibiu. Vă prezentăm această scrisoare deschisă.
Stimate domnule Primar Gheorghe Huja,
Asociaţia pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecţilor vă adresează prin intermediul acestei scrisori deschise solicitarea de a alătura Oraşul Cisnădie la localităţile care doresc înfiinţarea Zonei Metropolitane Sibiu şi de a demara demersuri concrete, pentru materializarea cât mai rapidă a acestui proiect foarte important.
În ultima perioadă, prin intermediul presei locale, am luat cunoştinţă că primari ai comunelor din jurul Municipiului Sibiu solicită public reluarea dialogului inter-instituţional pe tema proiectului Zonei Metropolitane. Din nefericire, nu se face menţiune de interesul vreunui primar de oraş vecin Municipiului Sibiu pentru o reluare a acestui dialog.
Aflăm, de asemenea, că inclusiv la nivel individual există poziţii ferme privind adeziunea pentru proiect, cum este cea a primarului comunei Selimbăr, Marius Grecu. Din altă interventie recentă in presa locală, aflăm că un blocaj al acestui proiect se află la Cisnădie, dar nu unul care să fie insurmontabil.
Retrospectiv, faptul că la prima Intâlnire pentru proiectul Zonei Metropolitane aţi ales să nu participaţi personal, ci să delegaţi un Inlocuitor, ne ridică semne de Intrebare privitoare la intenţiile dumneavoastră sincere legate de acest proiect. Aceste aspecte ar putea conduce la concluzii deloc optimiste in privinţa interesului Primăriei Cisnădie de a rezolva problemele zonei care suferă cel mai mult de pe urma lipsei colaborării inter-instituţionale la nivelul judeţului Sibiu: Cartierul Arhitecţilor din Cisnădie.
Totodată, nu putem face abstracţie de faptul că până in prezent Primăria Cisnădie s-a arătat incapabilă in a rezolva de una singură problemele zonei noastre, iar Incercările de colaborare directă cu UAT-urile Invecinate par sortite eşecului sau victime ale unui Indelungat proces până la obţinerea unor beneficii certe pentru locuitori.
Cartierul Arhitecţilor are nevoie urgentă de infrastructură (rutieră, transport public in comun, modalităţi de eco-mobilitate) şi de servicii publice (educaţie, sănătate), Inainte de apariţia a Incă 1100 de noi locuinţe. Aceste necesităţi de bază pentru o zonă urbană lipsesc in prezent, iar la ritmul actual de dezvoltare a acestei zone vom ajunge in curând Intr-un blocaj total
Considerăm acest proiect ca fiind de maximă importanţă atât pentru zona cartierului Arhitecţilor, cât şi pentru vechea vatră a Oraşului Cisnădie şi comuna Cisnădioara, prin faptul că Infiinţarea Zonei Metropolitane ar oferi un cadru unitar pentru dezvoltarea regiunii.
În plus, suntem conştienţi că existenţa unei Zone Metropolitane ar aduce cu sine posibilităţi de obţinere a finanţărilor europene care ar facilita punerea in practică a proiectelor de viabilizare a zonei (a cartierului nostru, inclusiv) şi de integrare unitară modernă şi funcţională. Un lucru important de subliniat este că in lumea actuală dezvoltarea se face in poli urbani puternici care concentrează infrastructură, populaţie numeroasă şi educată, servicii şi industrii interconectate.
Observăm cum, prin implicare, în alte părţi ale ţării nu doar că s-au înfiinţat astfel de asociaţii de dezvoltare intercomunitară, ci se lucrează la proiecte de dezvoltare tot mai ample. Spre exemplu, în judeţul Cluj s-au demarat procedurile pentru crearea unei reţele de metrou în zona metropolitană Cluj, iar Brasovul intenţionează introducerea de trenuri metropolitane de distanţă scurtă.
Considerând cele expuse, vă solicităm în mod public să vă alăturaţi celorlalţi primari, să reluaţi dialogul pentru acest proiect si să contribuiţi, decisiv, cu demersuri concrete, pentru a cristaliza proiectul Zona Metropolitană Sibiu în cel mai scurt timp posibil, alături de ceilalţi parteneri.
Vă solicităm să găsiţi în Dumneavoastră înţelepciunea de a pune orgoliile deoparte, de a întinde „mâna“ din partea Orasului Cisnădie, fratelui mai mare-Municipiul Sibiu, precum si celorlalţi parteneri interesaţi, si de a începe cel mai mare si mai bun proiect care poate fi realizat în timpul mandatului Dumneavoastră.
Este cazul să contribuiţi la crearea Zonei Metropolitane din consideraţie pentru cetăţenii care locuiesc în orasul pe care îl gestionaţi. Este timpul să nu mai asteptaţi invitaţii speciale, ci să acţionaţi eficient si cu bună-credinţă, din consideraţie pentru titlul pe care îl purtaţi-acela de cetăţean de onoare al Orasului Cisnădie.
Faceţi onoare urbei si duceţi-o mai departe-dezvoltarea nu mai este viabilă izolat!
Vă mulţumim,
Asociaţia pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecţilor
Avem cu cine, n-avem unde!
Institutul Național de Statistică arată, în ediția 2018 a documentului „Repere economice şi sociale regionale: Statistica teritorială”, că în județul Sibiu sunt 5.878 de sportivi legitimați la diferite secții și cluburi sportive. Sunt, de asemenea, înregistrați 123 de antrenori profesioniști, 133 de instructori, 222 de arbitri și 170 de secții sportive. Acestea sunt doar datele care țin de Ministerul Tineretului și Sportului și fac referire strict la cluburile publice sau private afiliate la federaţiile naţionale și care participă în competițiile naționale. În rândul acestora, nu sunt cuprinşi sportivii aflaţi în evidenţa comisiilor judeţene constituite pe ramuri de sport sau cei care practică activităţi sportive necompetiţionale. Dacă ar fi să-i calculăm pe toti, numărul ar fi cu mult mai mare. Infrastructura sportivă, însă, este insuficientă și, de cele mai multe ori, a rămas la stadiul de acum 20 – 30 de ani. Pentru sporturile de sală, avem doar Sala Transilvania, sala de sport de la Teatru și săli de sport ale unităților școlare, dar nici aici nu stăm prea bine. De aici apar problemele.
„Pentru noi este extrem de greu și victoria asta vine oarecum ca o minune pentru că nu ne antrenăm în sala în care jucăm”, a declarat, vinerea trecută, Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu, după ce echipa de baschet a învins Steaua București, într-un meci care a avut loc în Sala Transilvania.
BC CSU este singurul club din municipiul Sibiu care activează în prima ligă la sporturile de sală, iar Sala Transilvania este cel mai mare loc în care pot avea loc antrenamentele și meciurile acestei echipe.
Problema este, însă, mult mai adâncă. CSU are sportivi profesioniști care au nevoie de condiții optime de pregătire, Sala Transilvania le-ar putea asigura, însă nu este disponibilă în permanență. Sala Transilvania, ca serviciu public aflat în subordinea Consiliului Județean Sibiu, trebuie să-și asigure finanțarea. Ca să facă asta, sala poate organiza evenimente sportive, culturale, educative, politice, religioase, expoziții și spectacole.
„În timpul în care Sala Polivalentă a Județului Sibiu nu organizează evenimente, sala este dată pentru antrenamente, atât echipei CSU cu titlu gratuit, atât celor de la CSȘ cu titlu gratuit (…) Anul acesta am avut un total de 7 târguri, dar dintre acestea doar 5 au fost în sezon. Doar 5 au afectat efectiv competițiile. Spre exemplu, când a avut loc play off-ul în primăvară, am anulat toate târgurile în așa fel încât echipa să aibă toate condițiile, să poată să se antreneze. Echipa, din punctul meu de vedere, merită să se poată antrena tot timpul, dar eu, ca manager, am făcut tot ce a fost posibil să pun la dispoziție Sala Transilvania cât s-a putut”, a declarat, într-o conferință de presă, Adrian Bibu, managerul Sălii Transilvania.
Acesta a explicat că, în ultimul an, 85% dintre evenimentele găzduite în sală au fost sportive, 9% au fost expoziții, concerte, baluri și 6% au fost târguri Expotricotex.
Alt sport – aceeași problemă
Dar infrastructura sportivă din municipiul Sibiu este o problemă și pentru alte sporturi. FC Hermannstadt, cel de-al doilea club sibian de seniori aflat în prima ligă, joacă la Târgu Mureș toate mecurile, întrucât reparațiile de la Stadionul Municipal se prelungesc. Noul termen avansat pentru finalizarea lucrărilor din prima etapă este martie 2019.
„Infrastructura sportivă din Sibiu nu s-a schimbat de 20 de ani. Așteptăm să se finalizeze lucrările la Stadionul Municipal și să putem juca acasă. Este foarte greu pentru sportivi să joace în permanență în deplasare, departe de suporteri. Fără suporteri este foarte, foarte greu. Jucăm cu aproximativ două sute de suporteri, în deplasare, în condițiile în care noi și în liga a treia aveam două mii de susținători”, a declarat Marius Lungu, team managerul FC Hermannstadt.
La seniori, pentru sporturile de sală, mai avem echipe doar în liga a doua – volei și handbal, dar avem foarte, foarte mulți juniori.
Așa cum spun oamenii din sistem, stăm prost la capitolul infrastructură sportivă, iar echipele „se calcă în picioare” pentru a face antrenamente și a juca meciurile în puținele săli care există. Orice bază sportivă în plus este binevenită.
În municipiul Sibiu există sala de sport de la Teatru, care aparține Clubului Sportiv Școlar, Clubul Sportiv Municipal nu are o sală proprie, dar are echipă de volei de seniori în divizia B. CSM Volei Sibiu joacă tot în sala de la Teatru. Aceeași sală este folosită pentru antrenamente și de către CSU Sibiu când Sala Transilvania nu este disponibilă. Avem 18 săli de sport ale unităților de învățământ din municipiul Sibiu, dar, potrivit datelor transmise de către Inspectoratul Școlar Sibiu, doar șase dintre acestea sunt de mari dimensiuni. Sala Transilvania are 1.800 de locuri, dar aici au loc competiții de tot felul și joacă meciurile inclusiv echipa de volei Alba Blaj.
Fără infrastructură, nu ai performanță
Într-un singur punct toată lumea este de acord: fără infrastructura potrivită, nu ai performață. Așa că avem nevoie de mai multe săli. Nici o sală polivalentă multifuncțională – așa cum are Clujul, cu 10.000 de locuri – nu ne-ar strica. Iar la Iași, doar în acest an se construiesc șapte săli de sport!
„Din păcate, la nivel național, sportul se confruntă cu lipsa unei infrastructuri sportive sănătoase, iar rezultatul se poate vedea. Nu poți face performanță dacă nu te poți pregăti la standarde decente. La Sibiu, noi avem o sală care ne poate asigura condiții de pregătire la nivel de performanță, însă, din păcate, aceasta nu este destinată exclusiv sportului, așa cum ar fi normal. Indiferent câtă susținere financiară avem din mediul privat, câți suporteri înflăcărați și dedicați avem de 40 de ani de când existăm în prima ligă, indiferent câtă dorință de a progresa și de a atinge performanțe înalte au sportivii, antrenorii și staff-ul, fără condiția de bază, aceea de a te antrena constant în sala în care joci meciuri oficiale, nu ai cum să progresezi”, a declarat Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
„Sala Transilvania nu poate duce toată cererea de evenimente sportive, culturale, târguri și tot ce doriți, a întregului județ, nici măcar a municipiului Sibiu. Trebuie să se adune autoritățile și toți oamenii de bine, ONG-uri, asociații și oameni de afaceri și să facă un plan, care să fie pus în aplicare de întreaga comunitate. Până una alta, trebuie amenajate niște săli pentru că echipa CSU are nevoie de o sală numai de antrenamente. (…) Totodată, trebuie găsite soluții pentru copii. De 20 de ani există problema asta”, a spus, la rândul său, Adrian Bibu.











